Duhoarea politicului se înteţeşte, dar şi pute groaznic

113

Cu fiecare zi care trece de la declanşarea mişcărilor de protest din luna ianuarie, atât în Bucureşti, cât şi în ţară ies tot mai mult la iveală formulele de tip mafiot prin care s-a constituit şi funcţionează întreaga noastră clasă politică.

În repetate rânduri am încercat să arăt că actualele formaţiuni politice şi-au atribuit în mod nemeritat titulatura de partide politice, întrucât ele nu pot fi considerate de nimeni ca exponentul unor clase sau pături sociale, ci poate, în cel mai fericit caz, a unor curente politice, dar şi acestea foarte confuz exprimate.

Fac această afirmaţie în urma evenimentelor petrecute chiar astăzi, la sfârşitul lunii ianuarie, când reprezentanţii Uniunii Social Liberale, în baza unei consfătuiri de taină au considerat să purceadă la realizarea unui soi de grevă parlamentară, acţiune considerată fără precedent în istoria postdecembristă a României.

Pe mine mă interesează dacă aceşti parlamentari s-au consultat cu cei pe care la alegerile din anul 2008 s-au angajat să-i reprezinte, adică cu clasa sau pătura socială pe care cu multă sforăraie în vorbe le solicitau voturile. Desigur că trădându-şi alegătorii, nici nu au avut cu cine să se consulte în vederea obţinerii unui minim de sprijin în acţiunea pe care intenţionează să o deruleze.

Întrebarea care se pune pentru toate partidele politice care funcţionează astăzi pe eşichierul politic al ţării este legată tocmai de acest lucru, respectiv pe cine reprezintă fiecare partid politic sau asociaţie etnică şi în numele cui îşi asumă deciziile politice pe care le iau, dar care afectează în mod negativ cam toată populaţia României?

Un lucru pare să fie foarte clar, actualele partide politice nu mai reprezintă pe nimeni, ci ele îşi reprezintă doar propriile interese de grup, ale clientelei politice, sau a unui mic număr de aşa-zişi fruntaşi politici, având în mod vădit o structură de clan, cu foarte multe afinităţi primitiv-tribale.

Toate formaţiunile politice vorbesc de mama focului în numele românilor, dar nu fac nimic pentru ei, iar românii ţipă în stradă că tot politicul de la stânga la drepta reprezintă aceeaşi mizerie, dar ei nu iau în seamă nimic, ba mai mult încearcă să forţeze cu toate mijloacele posibile obţinerea, pe spatele amărâţilor de români, a cât mai multor profituri.

Faptul că aceste formaţiuni politice nu mai reprezintă cam de mult pe nimeni, se vede foarte clar şi în limbajul liderilor politici care ies cu multă obrăznicie în faţa presei unde fac declaraţii stufoase care încep cu deja tradiţionalul „noi considerăm... şi am decis să facem...”

În baza cărei consultări cu reprezentanţii electoratului care v-au investit ca reprezentanţi ai lor consideraţi dumneavoastă şi decideţi să faceţi un lucru pe care electoratul nu şi-l propune şi nici nu v-a delegat să-l faceţi? Iată că la această întrebare nu se poate răspunde afirmativ, dar tot reprezentanţii politicului fie cei din opoziţie, fie cei din coaliţia de guvernare vorbesc despre aşa-zisa dictatură care începe să se înscăuneze în România. Domnilor politicieni, păi cu un asemenea comportament tocmai dumneavoastră declanşaţi mugurii dictaturii politice. Dumneavoastră consideraţi, decideţi şi faceţi numai ce vă taie capul pe voi şi mai ales ce vă avantajează, dar nu luaţi în considerare nimic din ceea ce îşi doreşte cetăţeanul sau comutităţile pe care în mod mincinos spuneţi că le reprezentaţi.

Faţă de starea de fapt descrisă, SOCIETATEA CIVILĂ trebuie să intervină imediat, să ceară în mod public restructurarea formaţiunilor politice pe criteriile care cu adevărat definesc partidele, demiterea tuturor politicienilor care prin activitatea desfăşurată au dovedit că nu şi-au înţeles menirea şi nu au acţionat în baza unui sistem democratic şi care au manifestat un comportament dictatorial şi mai ales mincinos faţă de electorat.

SOCIETATEA CIVILĂ în calitatea sa de PRIMĂ PUTERE ÎN STAT are obligaţia de a fi fermă în cerinţele formulate, pentru că numai aşa putem să năzuim că vom păstra ceea ce EROII TINERI AI REVOLUŢIEI DIN DECEMBRIE 1989 au lăsat moştenire neamului prin sacrificiul lor suprem. Fermitatea noastră trebuie să fie clară, căci de ea depinde şi viitorul nostru, al copiilor noştri şi al României.

Nu putem merge mai departe cu o clasă politică needucată, lipsită de scrupule şi mincinoasă. Astăzi, tot comportamentul clasei politice PUTE şi din acest punct de vedere se impune să aerisim România, să scoatem duhoarea politicilor de tip fanariot afară, să măturăm scena politică de toate gunoiale acumulate care fermentează şi îmbâcsesc neamul. Trebuie să manifestăm mult spirit gospodăresc şi să nu ne zgârcim la folosirea detergenţilor eficienţi pentru a spăla aşa cum se cuvine tot jegul politic care ne-a năpădit. Este timpul de CURĂŢENIE GENERALĂ ÎN TOATĂ OGRADA ROMÂNIEI.

Mircea Vintilescu

Societatea civilă – Prima putere în Stat

 035

 SOCIETATEA CIVILĂ – PRIMA PUTERE ÎN STAT

Ieri, 23 ianuarie 2012, în Piaţa Universităţii, mai mulţi membri ai MIŞCĂRII EURO-CIVICE ROMÂNE au manifestat ţinând în mână mai multe afişe, din care, pe un afiş s-au  inscripţionat următoarele cuvinte:

„SOCIETATEA CIVILĂ – PRIMA PUTERE ÎN STAT”

Am defilat cu aceste afişe atât în sectorul Teatrul Naţional, în pasajul subteran, cât şi în zona Facultăţii de Arhitectură. Am încercat să ne amestecăm în mulţimea de manifestanţi care şi ei la rândul lor etalau o diversitate de afişe, lozinci şi mesaje care încercau să exprime dorinţele fiecărui protestatar.

054058

077076

Personal, am ţinut şi eu acest afiş deasupra capului, astfel ca el să poată fi bine individualizat şi mai ales ca să poată fi citit lejer de cei din jurul meu. Spre surprinderea mea, foarte mulţi din rândul celor care au lecturat acest mesaj se arătau puţin nedumeriţi, adică nu prea înţelegeau ce vrea să exprime acest înscris expus într-o mulţime de oameni sensibil afectaţi şi chiar îngrijoraţi de prezenţa jandarmilor în preajma lor.

034023

Faţă de această nedumerire nu numai a manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, ci chiar din toată ţara care probabil au văzut la televizor acest mesaj, mă simt nevoit să ofer câteva explicaţii, mai ales că sub acest mesaj  s-a constituit şi funcţionează şi asociaţia noastră civică  „MIŞCAREA EURO-CIVICĂ ROMÂNĂ”.

006

  1. Acest mesaj SOCIETATEA CIVILĂ – PRIMA PUTERE ÎN STAT a dorit să reamintească tuturor cetăţenilor români statutul eminamente legal, atribuit de legea fundamentală, respectiv de Constituţia României, în mai multe articole, asupra rolului societăţii civile, aceasta fiind recunoscută ca cea mai importantă forţă în stat.
  1. Prin înţelegerea acestei semnificaţii a mesajului, am încercat să eliminăm acea stare de teamă care în mod incorect a fost indusă manifestanţilor atât de către forţele de ordine, de autorităţile locale, cât mai ales de unele formaţiuni politice, încercând să-i determinăm să conştientizeze în mod corect, că ei reprezintă cel mai important segment al societăţii civile.
  1. Mesajul trebuie să conştientizeze în rândul fiecărui cetăţean şi rolul care îi revine în stat societăţii civile, în favoarea căreia trebuie să lucreze toate celelalte trei forţe, respectiv puterea legiuitoare, puterea executivă şi puterea judecătorească.
  1. Necesitatea conştientizării rolului de locomotivă pe care societatea civilă trebuie să îl deţină în stat, face ca prin toată activitatea sa, să conducă spre progresul şi bunăstarea atât a comunităţile umane pe care le reprezintă, cât şi a statului român.
  1. Toate aceste considerente atribuite societăţii civile, îi asigură obligativitatea legală de a se implica conştient şi responsabil în procesul formulării şi luării deciziilor, cât mai ales de a sancţiona toate derapajele celor trei puteri de la forma democratică de organizare şi funcţionare a României, dar mai ales în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene.

003

Sumarele considerente expuse în legătură cu semnificaţia pe care o reprezintă acest mesaj, trebuiesc a fi foarte bine înţelese nu numai de către cetăţeanul de rând, dar mai ales de către toate autorităţile publice centrale şi locale şi în mod special de Ministerul Administraţiei şi Internelor, de prefecturi şi de toate primăriile localităţilor din ţară.

Iată că prin necunoaşterea corespunzătoare a acestui mesaj s-au făcut de către aceste autorităţi numeroase abuzuri şi încălcări ale legii, încălcări grosolane ale drepturilor cetăţeneşti şi a spiritului democratic în care trebuie să ne ducem existenţa.

Şi mai regretabil este faptul că numeroasele organisme ale societăţii civile nu au sancţionat derapajele produse de către toate autorităţile statului, fie din necunoaştere, fie din comoditate sau dintr-o loialitate de neînţeles cu puterile conducătoare ale ţării, conducând în final la aceste explozii ale manifestărilor de protest în toată ţara.

Fiecare cetăţean trebuie să înţeleagă că reprezintă o componentă indispensabilă a societăţii civile, indiferent de vârstă, sex, naţionalitate religie etc., că are drepturi, îndatoriri, dar şi obligaţii, că el trebuie să fie respectat atât de către autorităţi cât şi de semenii lui, iar prin refuzul de a nu înţelege corect semnificaţiei acestui mesaj nu facem altceva decât să ne atotmarginalizăm.

030

Faţă de aceste consideraţii strict constituţionale privitor la semnificaţia acestui mesaj, MIŞCAREA EURO-CIVICĂ ROMÂNĂ recomandă manifestanţilor care ies în stradă, ca pe spatele afişului pe care fiecare consideră că trebuie să-l expună, să facă şi această menţiune:

„SOCIETATEA CIVILĂ – PRIMA PUTERE ÎN STAT”

Acest mesaj, pe lângă rolul său educaţional are şi menirea să amintească tuturor autorităţilor care încearcă să uite să-şi facă în mod corespunzător datoria, că fiecare manifestant are calitatea de cetăţean român şi european, calitate care îi dă dreptul să fie membru cu drepturi egale atât al SOCIETĂŢII CIVILE ROMÂNEŞTI, cât mai ales al SOCIETĂŢII CIVILE EUROPENE la care tindem să ne raportăm.

Mircea Vintilescu

Comunicat MEUR – 19 ianuarie 2012

@@@sigla MEUR Mica

MEUR salută şi susţine poziţia civică fermă a tuturor manifestanţilor din România care, prin mesajele lor, dezaprobă şi sancţionează întreaga clasă politică pentru ineficienţa decizională şi comportamentală pe care au promovat-o pe tot teritoriul ţării în ultimii 22 de ani.

Protestul demonstranţilor evidenţiază maturitatea societăţii civile care trebuie să acţioneze ca prima putere în stat cu rol esenţial în educarea viitoarei clase politice.

Cinste tuturor cetăţenilor care participă la aceste manifestaţii paşnice şi democratice.

Preşedintele Consiliului Director MEUR,

Mircea Vintilescu

19 ianuarie 2012

Mesaj adresat Primarului General al capitalei – Dr. Sorin Oprescu

Către,

Primarul General al Capitalei – Dr. Sorin Oprescu

MEUR, luând act de voinţa manifestanţilor din Piaţa Unirii privind extinderea formelor de protest civic în perioada 18-24 ianuarie 2012, solicită Primăriei Municipiului Bucureşti montarea cu caracter provizoriu în perimetrele de desfăşurare a manifestaţiei a unor grupuri sanitare ecologice, cât şi a unor corturi de prim ajutor dotate cu aparatură şi personal specializat, pentru intervenţii medicale de specialitate.

Menţionăm că această solicitare este pe deplin justificată sub aspectul prevederilor legale ce stau în atribuţiile Primăriei Municipiului Bucureşti.

În condiţiile în care se întârzie sau se refuză asigurarea acestor condiţii de siguranţă minimă a protestatarilor, considerăm că Primări Municipiului Bucureşti sfidează grija faţă de cetăţenii bucureşteni cât şi faţă de colectivităţile umane, care nu are nici o justificare sub nici o motivaţie privind legalitatea sau ilegalitatea formelor de protest care se desfăşoară în Piaţa Universităţii.

Preşedintele Consiliului Director MEUR,

Mircea Vintilescu

19 ianuarie 2012

Comunicare în domeniul protecţiei mediului înconjurător

images (1)

Pentru dezvoltarea elementelor de performanţă editorilă privind sistemul de comunicare în domeniul protecţiei mediului înconjurător, MIŞCAREA EURO-CIVICĂ ROMÂNĂ, organizează în cadrul programului „TREBUIE SĂ ÎNVĂŢĂM CONTINUU” pentru toate personalităţile care activează în mediul politic un ciclu de prelegeri  interactive pe diverse teme şi problematici de larg inters public, acestea urmând a fi coordonate de personalităţi remarcabile în domeniu. Pentru detalii puteţi să apelaţi secretariatul nostru tehnic la telefon 0728291011 sau prin mail (pagina Contact).

images

Comunicat MEUR – 14 ianuarie 2012

@@@sigla MEUR Mica

MIŞCAREA EURO-CIVICĂ ROMÂNĂ (MEUR), care s-a constituit pe principiul constituţional "Societatea civilă - Prima putere în Stat", constatând reacţia societăţii civile la evenimentele legate de dezbaterea proiectului legii sănătăţii, analizând cauzele care au determinat multiplele reacţii ale populaţiei, emite următorul:

COMUNICAT

MEUR salută şi susţine demersul societăţii civile de implicare în dezbaterea publică a proiectului legii sănătăţii. Considerăm că participarea publicului la formularea şi luarea deciziilor este o atitudine justificată, de tip european, care evidenţiază creşterea nivelului civic educaţional al societăţii româneşti.

MEUR, prin specificul activităţii sale şi prin sprijinul membrilor săi, prin care dorim o integrare în structurile Uniunii Europene a cetăţenilor români în dubla lor calitate de cetăţeni români şi de cetăţeni europeni, susţine implicarea societăţii civile în procesul dezbaterii publice a acestei legi.

MEUR apreciază că proiectul legii sănătăţii este un document de o importanţă deosebită pentru poporul român, regretabil fiind că a fost redactat sub formă incompletă, ambiguă, care abordează doar efectele deteriorării stării de sănătate a populaţiei, fără a lua în calcul şi cauzele.

MEUR solicită transformarea proiectului de lege a sănătăţii într-un cod de legi care să abordeze integrat, pe principiul cauză-efect, toate problemele privind sănătatea populaţiei României, inclusiv sistemele de tratament specifice tuturor categoriilor sociale şi de vârstă ale populaţiei, raportate la specificul fiecărei regiuni a ţării.

Pornind de la aceste principii cu caracter general, MEUR prin membrii săi, îşi manifestă disponibilitatea de a participa activ şi responsabil la toate tipurile de dezbateri care pun în formă integrată toate problemele legate de ocrotire a sănătăţii populaţiei, inclusiv pentru conştientizarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor români.

Preşedintele Consiliului Director MEUR,

Mircea Vintilescu

14 ianuarie 2012

Sistemul de comunicare în domeniul protecţiei mediului înconjurător

02 08
Pentru dezvoltarea elementelor de performanţă editorilă privind sistemul de comunicare în domeniul protecţiei mediului înconjurător, MIŞCAREA EURO-CIVICĂ ROMÂNĂ, organizează în cadrul programului „TREBUIE SĂ ÎNVĂŢĂM CONTINUU” pentru toate categoriile de jurnalişti un ciclu de prelegeri  interactive pe diverse teme şi problematici de larg inters public, acestea urmând a fi coordonate de personalităţi remarcabile în domeniu. Pentru detalii puteţi să apelaţi secretariatul nostru tehnic la telefon 0728291011 sau prin mail (pagina Contact).
05

Rolul activ al fiecărui cetăţean pentru protecţia mediului înconjurător

06 01 
Pornind de la realităţile sociale tot mai îngrijorătoare pentru fiecare dintre noi, de la lipsa de informare corectă a cetăţeanului, de la prejudiciile zilnice care ni se aduc, dar mai ales de la necesitatea de a învăţa să ne autoprotejăm, MIŞCAREA EURO-CIVICĂ ROMÂNĂ organizează în cadrul programului „TREBUIE SĂ ÎNVĂŢĂM ŞI ÎN WEEK-END PENTRU BINELE NOSTRU” un ciclu de prelegeri  interactive pe diverse teme şi problematici privind rolul activ al fiecărui cetăţean pentru protecţia mediului înconjurător, cu începere din luna ianuarie 2012, acestea urmând a fi coordonate de personalităţi remarcabile în domeniu. Pentru detalii puteţi să apelaţi secretariatul nostru tehnic la telefon 0728291011 sau prin mail (pagina Contact).

09

Declaraţia 230 - 2% cui îi daţi?

Opţiunea dvs. liberă de a dona!

NU VĂ COSTĂ NIMIC! AŢI VIRAT DEJA CA ANGAJAT ACEASTĂ SUMĂ ÎN ANUL 2011.

Tot ce trebuie să faceţi este să printaţi formularul de mai jos, să-l completaţi în 2 (două) exemplare, şi să-l depuneţi  personal sau să-l trimiteţi prin poştă la Administraţia Fiscală unde sunteţi înregistrat, sau să-l aduceţi la sediul MEUR (detalii la telefon 0728291011).

Opţiunea dvs. poate ajuta tinerii, pensionarii, şomerii, copiii, să aibă acces la cursurile organizate de MEUR în folosul acestora.

Opţiunea dvs. poate salva agricultura românească.

Totul durează doar 5 minute. Alocaţi aceste 5 minute pentru o cauză nobilă.

Declaratie 230_Page_1

Vă rugăm să completaţi Declaraţia 230 în două exemplare pentru fiecare angajat în parte.

Instrucţiuni de completare (completaţi conform informaţiilor scrise mai jos cu litere îngroşate):

  • La Anul scrieţi: 2011
  • La I. Date de identificare a contribuabilului: treceţi datele personale ale dvs. ca angajat
  • La punctul 2 – Susţinerea unei entităţi nonprofit: Bifaţi căsuţa
  • La Suma: Nu completaţi suma!!! Suma va fi completată de ANAF în funcţie de salariul pe care îl aveţi.
  • La Codul de identificare fiscală scrieţi: 29070586
  • La Denumire entitate nonprofit scrieţi: MIŞCAREA EURO-CIVICĂ ROMÂNĂ (MEUR)
  • La Cont bancar  (IBAN) a entităţii nonprofit / unităţii de cult scrieţi: RO28.RZBR.0000.0600.1388.5633
  • La Semnătură contribuabil: semnaţi declaraţia
  • La Data: treceţi data

Aceşti bani i-aţi virat deja ca impozit pentru anul 2011. Cei 2% urmează a fi distribuiţi, conform opţiunii pentru virarea unei sume reprezentând până la 2% din impozitul anual, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii. MEUR este înfiinţată legal ca entitate nonprofit, conform documentelor anexate aici. (daţi click pe aici).

De preferat ar fi ca formularele să fie completate de toţi susţinătorii MEUR precum şi de familiile acestora şi de simpatizanţii acestei Mişcări.

Dacă doriţi să vă informaţi cu privire la Statutul Mişcării Euro-Civice Române, daţi click aici.

Mulţumim anticipat tuturor susţinătorilor MEUR precum şi simpatizanţilor (şi familiilor acestora) care înţeleg să ajute cu această opţiune pe toţi cei care doresc să mai înveţe ceva în  această ţară şi mai ales să ridice agricultura românească şi să salveze satul românesc.

Energiile supreme ale Cosmosului şi Pământul nostru

000

Ca om de ştiinţă, mereu am fost fascinat de evenimentele care s-au produs sau se produc la nivel global pe suprafaţa Terrei. Încă de pe băncile studenţiei am avut privilegiul să iau cunoştiinţă cu numeroasele etape parcurse de Terra în decursul evoluţiei ei şi până astăzi. Am fost captivat de problematica abordată de paleogeografia terestră, de unde am aflat că de-a lungul erelor geologice am avut parte de mai multe orogeneze (procese de formare a munţilor şi a unor reliefuri specifice), care au dat naştere la întinse lanţuri montane, unde numai pe teritoriul României specialiştii au identificat orogeneze de tip Caledonian, Hercinic şi Alpin. Tot aceşti specialişti au încercat să explice procesul de formare şi apoi de involuţie până la dispariţia totală a lanţului montan Caledonic, Kimmeric sau parţială a lanţului Hercinic, dar şi a fazelor succesive de formare a fiecărui masiv montan al Carpaţilor.

001

De fiecare dată când încercam să-mi imaginez cu ochii minţii evenimentele geologice de tip cataclismic care s-au succedat pe teritoriul României mă cutremuram. Îmi imaginam catastrofele produse în timpul prăbuşirii în trepte a bazinului Transilvaniei, erupţiile de tip exploziv din munţii Oaş, Gutâi şi Ţibleş, dezastrele produse asupra paleofanunei şi paleoflorei şi parcă vedeam iadul de pe pământ.

003

Ceva mai târziu a apărut şi a fost acceptată unanim, teoria dinamicii plăcilor tectonice, proces care încearcă să explice pe temeiuri ştiinţifice şi o parte a cauzelor acestor orogeneze. Începeam să găsesc în aceste noi teorii unele răspunsuri legate de cauzele care au generat aceste procese dinamice ale reliefului terestru atât de-a lungul timpului, dar mai ales pentru viitor. Dar un lucru tot mă frământa şi mă chinuiam: Oare cine este responsabil de aceste impulsuri dinamice care duc la aceste frământări ale scoarţei? Cine generează ciclic aceste procese dinamice la care Terra răspunde cu aceste mişcări cataclismice ale scoarţei?

006

Discuţiile cu numeroşi geologi de seamă au pus în evidenţă că întreaga tectonică a Terrei este condiţionată de forţele interne existente în şi sub scoarţa terestră. Acesta este un adevăr de necontestat, dar el ridică o altă mare întrebare: Cine accesează periodic această forţă internă a Terrei? Cine poate fi considerat responsabil de declanşarea acestor elemente de dinamică excesivă a scorţei, cât şi de perioadele de calm ale ei?

004

La aceste întrebări, cu multă diplomaţie se ezit[ să se dea un răspuns clar, argumentat pe elemente ştiinţifice şi mai ales credibile. Logica gândirii umane începea să se blocheze şi nu se încerca să se abordeze această problematică nici măcar sub aspect S.F.

002

De ce oare se produc asemenea blocaje în logica gândirii umane? Poate un răspuns ar fi de găsit într-o formulă de educaţie dirijată, care voit vrea să te rupă de unele realităţi pe care refuzăm din nu ştiu ce motive să le acceptăm. Încă de pe timpul anticilor egipteni şi mai ales de la Aristotel încoace ştim că suntem total dependenţi de Soare, mai ştim că Luna, satelitul natural al Terrei ne influenţează în tot ceea ce suntem etc. Unii specialişti chiar încearcă să facă nişte corelaţii între fazele lunare şi intensitatea producerii unor erupţii vulcanice sau cutremure de pământ, demonstraţii care uneori pot să aibă un sâmbure de adevăr. Dar marea masă a specialiştilor în domeniu zâmbeşte discret în colţul gurii sau chiar îşi dă ghionturi lăsând vădit să se înţeleagă că omul respectiv a intrat pe aleea utopiilor.

007

Este regretabil că încercăm să consolidăm ideea de a ne considera pe noi şi planeta noastră, ca pe o entitate care ar trăi singură în tot Universul, că nimic ce poate avea consistenţă materială semnificativă nu ne poate afecta din exteriorul planetei, că numai Terra şi în ultimul timp poate chiar şi omul sunt responsbili de tot ceea ce se întâmplă sau se va putea întâmpla pe suprafaţa noastră terestră.

Mulţi specialişti susţin că această atitudine egocentristă este chiar benefică, căci ea induce o stare de acalmie în rândul populaţiei şi nu poate conduce la o panică globală. Alţi specialişti consideră că, introducând în ecuaţia condiţiei existenţei noastre şi a factorului extern terestru, ar accentua latura mistică a evoluţiei planetare, fapt care împiedică explicarea unor teorii materialiste larg acceptate de un numeros public, sau care le pot contrazice totalmente.

005

Despre această atitudine cu multe conotaţii ideologice se poate discuta foarte mult, dar mai important este ca să vedem ce efecte negative a produs în timp acest refuz cronic şi metodic de a ne racorda la realităţile obiective ale mediului terestru înconjurător.

În primul rând este de remarcat că în planul dezvoltării filosofice a problematicilor de interdependenţă, a totalităţii formelor de legătură din şi între corpuri, sistemele, fenomenele şi procesele care generează interacţiunea, condiţionarea, interferenţa, cauzalitatea, legea, necesitatea şi de ce nu, chiar întâmplarea producerii unor astfel de fenomene, toate au loc între multitudinea de corpuri care sunt dispuse într-un spaţiu vast.

Suntem din acest punct de vedere foarte mult rămaşi în urmă în ceea ce priveşte cunoaşterea proceselor care se pot produce între diferite corpuri la întâlnirea sau încrucişarea a două sau mai multe fenomene, respectiv a efectelor produse asupra Terrei de către factorii cosmici externi.

Din această perspectivă cunoaştem astăzi încă foarte puţin, avem un sistem încă primitiv de cunoaştere şi de monitorizare a fenomenelor cosmice care ne pot afecta, alocăm resurse financiare total nesemnificative pentru cunoaşterea acestora, dar investim nebuneşte în domenii care ne sunt mai puţin utile, cum ar fi înarmarea.

Am început să bagatelizăm chiar aici pe Terra procesul de cunoaştere a câmpurilor externe corpurilor şi nu vrem să acceptăm rolul lor în dinamica naturală a schimburilor permanente de materie, energie şi informaţie dintre corpuri. Nu facem mai nimic pentru a dezvolta o nouă formă de gândire bazată pe procesele de interdepenţă dintre corpuri, atât în şcoală sau universităţi, cât şi în societate. Dezvoltăm în schimb sistem de învăţământ care se bazează pe o acumulare nejustificată de informaţie, care din nefericire este şi foarte prost structurată.

Acceptăm cu multă seninătate şi uneori chiar şi cu bucurie dialogurile cu falşii profeţi, cu prezicători de tot felul, cu pseudo apostoli şi ne plecăm în faţa lor. Personal îmi este foarte greu să îmi explic această reticenţă faţă de o nouă gândire pe care trebuie să o manifestăm faţă de fiinţele, lucrurile şi fenomenele care ne înconjoară. Dar bănuiesc că există o teamă a celor care cârmuiesc colectivităţile că omul trebuie să fie cât mai puţin format în a înţelege rolul şi locul lui pe acest pământ.

Revenind la problematica orogenezelor, ca om de ştiinţă care am încercat să fac unele corelaţii între anumite evenimente cosmice şi dinamica tectonică a Terrei, personal consider că în anul 2012 şi probabil şi în 2013, când investigaţiile făcute asupra intensităţii erupţiilor solare atestă o perioadă de maximă efervescenţă, cred că vom avea parte de evenimente tectonice şi nu numai, de o mare complexitate. Probabil că nu numai energiile rezultate în urma acestor manifestări explozive ale Soarelui ne vor afecta din afara spaţiului terestru, dar ele sigur vor genera o nouă dinamică a corpurilor vii şi nevii de pe Terra. Acum sunt convins că aceste mari orogeneze au avut ca element declanşator dar şi motor aceste energii externe, care au schimbat ciclic toate elementele terestre biotice sau abiotice, până la formele cunoscute de noi astăzi.

Întrebarea care se pune este legată de modul cum suntem pregătiţi noi, ca fiinţe inteligente să ne conservăm existenţa în faţa acestor evenimente obiective. Din păcate constat că atât pe tărâmul nostru mioritic, dar şi în mai toată lumea nu se face mai nimic. Ne lamentăm, aşteptăm precum baciul moldovean din cunoscuta baladă Mioriţa, să primim cu braţele încrucişate obştescul sfârşit. Manifestăm în formule regretabile la acest început de secol un comportament fatalist, care se va vedea că va fi foarte dăunător tuturor.

Are we alone in Universe

Numai pornind de la aceste aspecte considerate de mine total nejustificate, vă invit pe toţi care vreţi să vă mai gândiţi la viitorul vostru, al copiilor şi nepoţilor voştri, să ne schimbăm comportamentul, să lărgim baza dialogului şi să constituim o solidaritate cetăţenească care să ne permită înfruntarea acestor evenimente în cunoştiinţă de cauză, pregătiţi sufleteşte pentru a rezista şi mai ales pentru a dăinui. AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU.

Mircea Vintilescu