Palatul Cotroceni

CE TREBUIE SĂ ȘTIM DESPRE PALATUL COTROCENI

În anul 1679 domnitorul Șerban Cantacuzino a ridicat pe Dealul Cotrocenilor o mânăstire la care s-a lucrat 2 ani, fiind terminată de Constantin Brâncoveanu.

În anul 1862, Alexandru Ioan Cuza a transformat mânăstirea în reședință domnească de vară.

La începutul domniei, Principele Carol I de România, primește ca reședință de vară vechile case domnești de la Cotroceni, hotărându-se să ridice un palat care să-i fie reședință oficială.

Primul arhitect al viitorului palat a fost Paul Gottereau, iar planurile edificiului au fost realizate în stil clasic elvețian. În mai 1883 se dărâmă vechile case domnești și se obține un credit de 1.700.000 lei pentru construcția palatului.

Construcția propriu-zisă a palatului a început în anul 1888. Grigore Cerchez, arhitectul român a conceput aripa de nord a palatului în stil românesc, adăugând o sală mare cu o terasă și două foișoare cu coloane, unul dintre ele fiind o copie fidelă a faimosului foișor de la mânăstirea Horezu.

În anul 1896 Principesa Maria și Principele Ferdinand s-au mutat la Palatul Cotroceni.

vizita_imparatului_franz_joseph_la_cotroceni

Holul de onoare amintește de Opera din Paris, fiind realizat de Charles Garnier în stil neoclasic francez. Un coridor lung, duce la primul etaj, spre prima încăpere, sufrageria germană decorată în stil neorenascentist german și restaurată de Gottereau.

Sala trofeelor de vânătoare este realizată în stil neorenascentist italian, fiind urmată de Salonul florilor renumit prin decorațiunile murale. În vecinătate se află Biblioteca, ca o cameră de lucru, fără lucrări de restaurare. În acel timp, biblioteca regelui Ferdinand avea un bogat fond de cărți de botanică.

Marele salon de recepție amenajat între anii 1925-1926 de Grigore Cerchez în stil românesc se învecinează cu Sufrageria Regală.

La etajul II sunt situate apartamentele regale, dormitor și sufragerie în stilul neorenașterii germane. Salonul oriental a fost inițial folosit ca atelier de pictură și pirogravură de către Regina Maria.

palatul cotroceni

În prezent, întreaga construcție este înconjurată de grădini cu numeroase specii dendrologice.

În cuhnia fostei mânăstiri este amenajat un spațiu muzeal deosebit de interesant.

Astăzi Palatul dispune în urma lucrărilor de refacere și restaurare de Salonul Ambasadorilor, Salonul Albastru o bijuterie a artelor, cu vitralii în ferestre ce reprezintă domnitorii români, Biroul Prezidențial, Sala Ședințelor CSAT, Galeria Domnitorilor, Sala Unirii cea mai mare încăpere din Palat folosită pentru ceremonii oficiale, are vitralii la ferestre cu chipurile domnitorilor români, iar tavanul acestei încăperi este ornat cu vitralii reprezentând stemele Moldovei, Transilvaniei și Țării Românești.

În Palat mai este amenajat Salonul Oriental, Sufrageria Regală, Sala de spectacole cu Loja Prezidențială, Dormitorul Reginei Maria, Dormitorul în stil rococo, Camera Germană, Sala trofeelor de vânătoare, Salonul Florilor, Biblioteca și camera de lucru a Regelui Ferdinand, Marele Salon de Recepții unde este expusă sabia de paradă a lui A.I. Cuza.

Multe din decorațiunile exterioare au fost realizate în stil brâncovenesc.

palatul cotroceni 1 palatul cotroceni 2

Mircea Vintilescu

Istoria ignorată

BUCUREȘTIUL PRĂDAT ȘI DISTRUS DIN TEMELII DE CĂTRE TURCI, DAR CU O ISTORIE IGNORATĂ DE AUTORITĂȚILE NOASTRE DE ASTĂZI

Considerând ca o ofensă faptul că Mihai Voievod a îndrăznit să-și apere propria viață, dar și țara în fața unui emir otoman ce era însoțit de un detașament de 2.000 de oșteni care veneau dintr-o acțiune de jaf din Ungaria, pentru care Domnitorul Mihai nu a avut nici un fel de milă, nimicindu-l pe el și pe oștenii lui, Voievodul primește un răspuns dur din partea turcilor care întreprind o expediție de pedeapsă condusă chiar de Sinan Pașa în vara anului 1595.

Astfel, bătălia dusă de Mihai la Călugăreni împotriva turcilor, deși finalizată ca victorie, nu a putut împiedica înaintarea armatei turcești, care ajunge în București, unde au prădat totul și apoi au ars din temelii orașul și unele sate din împrejurimi. În timpul acestei acțiuni de jaf, turcii distrug din temelii, după ce au prădat de avuțiile deținute, toate mânăstirile și bisericile creștine de pe întregul zonelor ocupate.

calugareni-aman

În aceste condiții de mega dezastru făcut de turci asupra orașului nostru, Mihai Viteazu se retrage cu armata sa spre munți, așteptând întăririle promise de la Sigismund Bathory.

Bucureștiul aflat într-o ruină totală, rămâne astfel în mâna lui Sinan Pașa care vrea să-l transforme în fortăreață. El recrutează cu forța din împrejurimile orașului peste 3000 de meșteri și circa 70.000 de salahori și înconjoară orașul cu un șanț circular lat și adânc de circa 6 m, iar la marginea dinăuntru a șanțului realizează o întăritură din două rânduri de trunchiuri groase de copaci tăiați din codrii existenți în zonă. Între cele două rânduri ale îngrăditurii de trunchiuri de copaci se așterne pământul care se bătătorește. Pe această nouă fortificație se amenajează bastioane, dotate fiecare cu câte 15 tunuri.

Se mai fortifică în același stil de către turci și complexul voievodal de la Radu Vodă, inclusiv cimitirul din dreptul bisericii Bucur, alcătuindu-se ”palanca” lui Sinan Pașa care este menționată documentar și în documentele din veacul al XVII-lea. Biserica mânăstirii Radu Vodă, singura care a rămas nedărâmată este transformată în moscheie.

După toate aceste pregătiri militare se părea că toată țara va fi transformată în pașalâc turcesc, iar cronicarii întrevedeau acest lucru a se înfăptui cât de curând posibil.

Dar la scurt timp, armata lui Mihai, unită cu cea a lui Bathory, îl silește pe Sinan să se retragă de pe toate aliniamentele fortificate ale Bucureștiului. În timpul retragerii, Bucureștiul este din nou jefuit cu ceea ce mai rămăsese, apoi este complet incendiat fără a mai rămâne nimic, nici case, nici biserici, nici grădini, nici oameni, nici vite sau așezări boierești.

Palanca de la mănăstirea Radu Vodă este și ea distrusă în întregime de către turci, alături de biserica și mânăstirea care sunt făcute cu multă ură una cu pământul prin foc și explozii, dispărând chiar temeliile lor, concomitent cu luarea în robie a o mulțime mare de suflete umane și toate vitele existente.

După biruința armatelor lui Mihai și Bathory de la Giurgiu, Voievodul se întoarce în orașul său de scaun care era tot o ruină și un un scrum, inclusiv bisericile mari ale Doamnei Maria și ale soției lui, Doamna Stanca.

Interesant este că și după asemenea distrugeri totale, orașul nu este abandonat de către bucureșteni. Astfel, bucureștenii care au mai scăpat fugind în codrii din vecinătatea orașului, s-au reîntors și primind ajutor de la domnie, având lemn din belșug de la pădurile de la marginea orașului, stuf din bălțile Colentinei și ale Dâmboviței, precum și lut bun, au reușit ca în scurt timp să-și refacă locuințele, dar au mai rămas mult timp în ruină bisericile, mânăstirile și casele boierești de zid sau din piatră.

Dar necazurile nu se opresc aici, astfel la un an distanță, în octombrie 1596, pe neașteptate, dar cu acordul și mai ales la îndemnul turcilor, hoardele tătarilor produc un atac furibund asupra Bucureștiului și al satelor mărginașe, jefuind și incendiind iarăși tot. Pe deasupra, ca dezastrul să fie complet, a izbucnit în orașul nostru și o molimă cumplită, la care s-a mai asociat și o foamete de neînchipuit.

Și totuși, după asemenea necazuri, când Voievodul era retras la Târgoviște, iar mai toți cronicarii timpului anticipau abandonarea definitivă a orașului domnesc, bucureștenii cu o muncă stăruitoare fac ca Bucureștiul să renască din propria lui cenușă.

Cronicarii timpului explică acest miracol prin faptul că ”erau de ajuns doi-trei ani de liniște, cu recolte bune și vite de prăsilă, pentru ca bucureștenii să-și vadă din nou gospodăriile înflorind”.

Acum dacă Sinan nu mai este să ne facă alt mare dezastru, avem noi cu cine să-l înlocuim, respectiv cu demnitarii noștri neaoși care vor ca în locul ruinelor mânăstirești și ale bisericilor creștine distruse de furia barbară a turcilor, să se înalțe în Bucureștiul de azi o mega moscheie.

Iată ce înseamnă să nu cunoști istoria acestui oraș, iată ce însemnă să nu te consideri om demn, ci tot slugă la Poarta Otomană, să te închini în genunchi și să încerci prin acest gest să îngenunchezi și pe bucureștenii care au iertat aceste masacre, dar ele alături de altele chiar la adresa Brâncovenilor nu pot fi uitate.

Pentru demnitatea noastră de adevărați români, pentru apărarea spiritului și a credinței noastre creștine multimilenare, trebuie să oprim acest acest proiect de ridicare chiar în inima Bucureștiului a acestei mega moscheie, obiectiv care se realizează total în afara tuturor prevederilor legilor românești.

Cred că a fi bun român, trebuie ca să aperi atât legalitatea încălcată de demnitarii și autoritățile noastre de astăzi, dar trebuie să aperi cu mai multă îndârjire spiritul neamului românesc care nu a plecat capul nici când a fost obidit, nici când ciuma ne-a lovit și mai ales nici când din rândul nostru s-au ridicat unii trădători de neam, țară și credință creștină. FRUNTEA SUS ROMÂNI CĂ AVEM CE APĂRA așa cum a făcut-o Ștefan, Mircea, Țepeș, Mihai și de ce nu și NOI.

Mircea Vintilescu

Jaful guvernamental și indiferența cetățeanului român

O ADUCERE AMINTE DESPRE FINALITATEA JAFULUI GUVERNAMENTAL ÎN CÎRDĂȘIE CU INDIFERENȚA CETĂȚEANULUI ROMÂN

padurea

Anul trecut, am participat alături de mai mulți voluntari la o audiență la ROMSILVA, unde ne aștepta ministrul secretar de stat Erika Stanciu.
Trebuia să discutăm despre noile strategii care vor fi promovate de Ministerul Mediului în zonele în care s-au efectuat cu toate aprobările legale JAFUL PĂDURILOR, respectiv TĂIERILE LA RAS PĂDURILOR PE SUTE DE HECTARE.

Ca să ne închidă gura și mai ales să încerce a ne aburi pentru a trage serios de timpul alocat acestei audiențe, Doamna ministru a adus un slujbaș din subordine (o coadă de topor), care a încercat să ne prezinte în culori numai pozitive cum se realizează (dar numai în sistem pur declarativ), monitorizarea stării pădurilor în România.

Expunerea a fost tendențios realizată ca să fie lungă și mai ales plictisitoare, fără elemente de finalitate concretă cu privire la ceea ce solicitasem noi, respectiv elaborarea hărților tematice din care să se poată identifica sintetic care este adevărata situație a fondului național forestier și mai ales cum este el gestionat în prezent de către autoritățile abilitate ale statului. Dar pe acest subiect nu a fost prezentat nimic concret.

S-au prezentat în schimb numeroase grafice frumos colorate, pe care eu cred că nici specialiștii nu pot să le înțeleagă sau să le deslușească tâlcul. Totuși, din aceste grafice a respirat și ceva foarte îngrijorător care spre surprinderea celor de față m-a cutremurat doar pe mine.

În România, conform Inventarului Fondului Național Forestier, mai aveam (atenție!!!) la finele anului 2013, doar sub 15% ARBORI CU VALOARE ECONOMICĂ CARE MAI POT FI EXPLOATAȚI PENTRU O VALORIFICARE EFICIENTĂ. Restul suprafețelor împădurite erau ocupate doar cu arbori în curs de dezvoltare, cărora le mai trebuie zeci de ani buni pentru a ajunge la maturitate, astfel ca să dobândească și o valoare economică.

Dacă luăm în considerare că între anii 2014 și 2015 JAFUL PĂDURILOR A AJUNS LA PAROXISM, pot crede fără să greșesc că acest procent al ARBORILOR CU VALOARE ECONOMICĂ se situează în prezent sub procentul de 10%, arbori care în marea lor majoritate se află doar în arii protejate (rezervații), dar care și ei atrag atenția hoților de lemn și probabil că urmează a fi tăiați și ei tot în mod ”legal”.

Făcând o socoteală simplă și rapidă, constatăm că după mai puțin de 15 ani, astăzi avem mai puțin de 5% arbori cu valoare economică, care mai pot fi exploatați și care mai pot susține activitățile economice tradiționale. Cam aceasta este moștenirea pe care o lasă generației tinere de cetățeni români aceste monstruoase coaliții guvernamentale care s-au perindat pe la conducerea Ministerului Mediului, inclusiv fostul guvern așa-zis ”tehnocrat”.

Că s-a distrus cu bună știință pădurea de către toate guvernele care s-au succedat la cârma țării din anul 2004 și până astăzi este o problemă gravă care ar trebui analizată cu multă atenție de DNA și DIICOT, dar mai grav este că prin acest JAF BARBAR am pus în pericol STABILITATEA RELIEFULUI, A REȚELELOR HIDROGRAFICE, AFECTĂM SIGURANȚA EXISTENȚEI COMUNITĂȚILOR UMANE, A DRUMURILOR, APOI S-A PUS ÎN PERICOL VIAȚA, SĂNĂTATEA și BUNURILE MATERIALE ALE OAMENILOR.

Tot la fel de grav este și faptul că în această situație s-a OMORÂT CU BUNĂ ȘTIINȚĂ DE CĂTRE GUVERNANȚI ȘI POLITICIENI pe o perioadă de multe decenii de acum înainte și mica industrie de prelucrare și valorificare superioară a masei lemnoase din patrimoniul național. Iată că dacă mai vrem să mai producem mobilă sau alte produse valoroase din lemn, VA TREBUI CA AGENȚII ECONOMICI ROMÂNI SĂ RECURGĂ LA IMPORTUL DE BUȘTENI.

Interesantă a fost discuția finală, în care eu încercam să insist asupra necesității promovării de către ministerul de resort a unor STRATEGII de acțiuni viitoare pentru ATENUAREA DEZASTRULUI PRODUS, DAR MAI ALES ASUPRA CEEA CE URMEAZĂ A SE PRODUCE, aducând în acest sens argumente științifice concrete pentru aceste evaluări viitoare.

Dar am fost surprins foarte neplăcut cum ministrul a dat din colț în colț, iar apoi a răbufnit foarte istericos, cerându-mi mie, o simplă persoană fizică, să aduc date concrete, bazate pe studii certe despre aceste învinuiri pe care le adresam echipei ministeriale. Probabil că Dânsa a uitat că avea în subordine corpuri numeroase de control/inspecție, institute de specialitate precum și alte autorități care îi puteau furniza aceste informații cu caracter oficial, nu date și lucrări produse ONG-uri care nu au nici o responsabilitate oficială în acest domeniu.

Văd bine că nici GUVERNUL TEHNOCRAT NU A ÎNȚELES CĂ EL AVEA DATORIA SĂ ADUCĂ ACESTE DATE CERTE ȘI MAI ALES SĂ INFORMEZE CORECT POPULAȚIA. Se vede clar cum și acești pseudo-tehnocrați și-au învățat lecția solidarității la hoție ca în proverbul: ”CORB LA CORB NU ÎȘI SCOATE OCHII”, iar JAFUL POATE CONTINUA, CĂCI NOI NE FACEM CĂ NU VEDEM ȘI MAI ALES NU VREM SĂ FACEM NIMIC.

Trist și mai ales regretabil este că noi cetățenii care vom suferii direct sau indirect efectul dezastruos al acestui jaf prin nenumăratele prejudicii care se vor crea nu numai la nivelul comunităților locale, dar și la nivel de familii sau indivizi, tolerăm să nu tragem la răspundere cu nimic pe acești HOȚI AI AVUȚIEI NAȚIONALE ȘI GENERATORI DE GENOCID ECOLOGIC, ba chiar mai mult, acceptăm să-și continue treaba de JEFUIRE A ROMÂNIEI ȘI A CETĂȚEANULUI ROMÂN, prin toleranța nejustificată pe care o manifestăm și mai ales prin neimplicare în a lua taurul de coarne.

PĂCAT, MARE PĂCAT ce îl săvârșim prin această neimplicare legală a cetățeanului. Oare nu ne punem întrebarea dacă vom putea fi iertați de generațiile care vor urma după noi pentru această neimplicare civică?

Mircea Vintilescu

Fenomentul Tunguska

A fost o ciocnire între un meteorit și un OZN? Unii savanți ruși spun că DA.

Tunguska-and-ChelyabinskEvents

S-a scris extrem de mult despre el, dar adevărul începe abia acum să se lumineze! Despre OZN-ul care a salvat planeta Pământ!

Soarele se pregătea să răsară, când cerul a fost brusc inundat de o lumină orbitoare. O minge de foc își făcea apariția, străbate cu o viteză colosală taigaua siberiană și se prăbușește cu un zgomot asurzitor. Impactul este atât de puternic, încât undele seismice înregistrate s-au simțit până la Londra, iar sunetul exploziei s-a auzit până la o distanță de peste 800 de kilometri.

În urma ciocnirii cu solul, nu s-a format nici un crater, dar pe o suprafață de peste două mii de kilometri pătrați totul a fost culcat la pământ. Aproximativ 80 de milioane de copaci au fost smulși din rădăcini. Avusese loc așa-numitul fenomen de la Tunguska.

De-a lungul secolului, s-au vehiculat zeci de ipoteze și posibile explicații ale fenomenului petrecut în 1908 în îndepărtata Siberie, începând de la comete, asteroizi, fulgere globulare sau blocuri de gheață, până la teoria că Pământul s-ar fi intersectat cu o gaură neagră. Însă ce s-a petrecut în realitate acolo rămâne până astăzi un mister.

Conform calculelor moderne, corpul cosmic pră¬bușit în Siberia avea o masă mai mare de o mie de tone și a intrat în atmosfera terestră cu o viteză de aproximativ 50 de mii de kilometri pe oră. La 8,5 kilometri distanță de pământ, din motive încă neelucidate, a explodat cu o putere de 185 de ori mai mare decât bomba atomică de la Hiroshima.

Dacă obiectul nu s-ar fi des¬compus înainte de impactul cu solul, poate că Pământul, astăzi, n-ar mai fi existat. Printre numeroasele ipoteze legate de accident, a existat și opinia că explozia a fost produsă de o navă extraterestră care s-a interpus, eroic, impactului cu un meteorit gigantic, ce se îndrepta spre Pământ. Cel puțin așa susține inginerul rus Iuri Labvin, președintele Fundației Tunguska și directorul Muzeului Meteoritului Tunguska și al altor obiecte cosmice.

De peste 20 de ani, Iuri Labvin studiază acest fenomen și a condus zeci de expediții în ținutul Krasnoiarsk, acolo unde speră să descopere fragmente ale navei extraterestre salvatoare. Teoria sa are la bază argumente aduse încă de la jumătatea secolului al XX-lea, când, în urma expedițiilor organizate în regiune, din pământurile răscolite au ieșit la iveală fragmente minuscule de sticlă, compuse din mari cantități de iridiu, nichel și elemente chimice de origine nepământeană.

Inginerul rus este convins că acestea nu reprezintă decât rămășițele tabloului de comandă al navei extraterestre. În prezent, nu există tehnologie care să permită realizarea unor astfel de aliaje. De altfel, cercetând solul dealurilor din regiune, a mai descoperit fragmente de obiecte necunoscute. În urma testelor, a depistat că acestea conțin silicat de fier, într-o formă care nu există în natură și care, cu atât mai puțin, ar fi putut fi creată de om. Astfel de materiale sunt categoric artificiale, de origine nepământeană, susține savantul rus.

La finele anului 2006, profesorul Iuri Labvin a organizat o nouă expediție, de-a lungul râului Podkamenaia Tunguska, în apropierea căruia s-a produs evenimentul. Echipați cu diverse instrumente și aparate de detectare a metalelor, cercetătorii ruși au explorat minuțios malurile râului pe o distanță de câteva sute de kilometri, în căutarea altor fragmente din obiectul nepământean.

În apropierea localității Baikit, din aceeași regiune Krasnoiarsk, la două sute de kilometri distanță de epicentrul exploziei, savanții au descoperit niște pietre stranii, asemănătoare cuarțului, inscripționate cu diverse linii și forme geometrice. Deși cristalele au fost amănunțit studiate în laboratoarele Institutului de Fizică din Krasnoiarsk, nu s-a putut depista originea lor și nici stabili elementele lor componente. Le-a fost testată până și duritatea, încercând să le aplicăm tăieturi similare ce¬lor deja existente. Deși s-a utilizat un laser de performanță, nu s-a reușit decât să le zgârie superficial. Cu siguranță, natura nu ar fi putut crea astfel de reprezentări.

Pietrele cu semne necunoscute Pe de altă parte, este aproape exclus ca acestea să fi fost aplicate de om, manual. Se pare ca fragmentele sunt părți componente ale unei matrice în care sunt înmagazinate anumite informații.

Este foarte posibil să fie elemente ce au alcătuit cutia neagră a navei extraterestre. Semnele scrijelite probabil nu sunt decât niște marcaje, iar informația esențială se află în interior, afirmă inginerul Iuri Labvin.

Asemenea pietre au fost descoperite în mai multe locuri, de-a lungul râului Podkamenaia Tunguska, unele la sute de kilometri distanță de epicentrul exploziei. Dar acest amănunt, afirmă savantul rus, nu este decât un argument în plus în susținerea presupunerii sale că deasupra Siberiei a avut loc o ciocnire între un meteorit și o navă de origine non-pământeană, iar în urma impactului, fragmente din nava cosmică au fost aruncate la distanțe apreciabile. Deasupra Siberiei a explodat, într-adevăr, un meteorit. Dar în același timp, acolo a explodat și o navă extraterestră, ale cărei rămășițe le descoperim astăzi.

Pasărea de foc. Timp de 20 de ani, cercetătorul rus a străbătut regiunea în lung și-n lat, adunând dovezi, culegând informații. Locuitorii din împrejurimi i-au povestit că au trecut deja decenii de când în acest loc terifiant nu mai îndrăznește nimeni să pătrundă. Se spune că de aici, în timpul nopților, se aud urlete stranii, nepământene, iar pădurea freamătă neliniștit.

Cei care s-au încumetat, totuși, să cerceteze locurile povestesc că, în mod neobișnuit, nu au întâlnit în taiga nici țipenie de vietate. De parcă ceva sau cineva le-ar fi avertizat de cataclismul ce avea să se petreacă și apoi le-ar fi alungat definitiv.

Studiind folclorul local, Iuri Labvin a descoperit cu uimire că în legendele tanguților, o populație nomadă din taigaua siberiană, se vorbește despre o ciocnire puternică, devastatoare, care va salva omenirea. Se pare că oamenii locului aflaseră că o tragedie este pe cale să se producă cu mult înainte ca evenimentul să aibă loc efectiv.

Poate că așa se explică faptul că în urma exploziei cumplite, nici o ființă omenească nu a avut de su¬ferit. Șamanii siberieni, cei care călăuzeau viața spirituală a comunității și vegheau asupra sufletului ei, au prevăzut viitorul dezastru. În stare de transă, au străbătut lumi diferite și, conectându-se la surse cosmice de informații, au aflat despre pericolul iminent. Spre Pământ zboară o pasăre de foc, desprinsă din Soare. O pasăre mânioasă. Dar Luna se va ciocni de Soare și vom fi mântuiți. Foc va fi pe Pământ, dar vom supraviețui, au prezis șamanii tanguți. Toți nomazii ce sălășuiau în acest ținut vast au dat ascultare vorbelor bătrânilor și-au părăsit zona pe care o populau, zonă ce avea să fie aproape complet distrusă. Și astfel, în dimineața exploziei, tanguții priveau de la distanță filmul Apocalipsei.

Bătrânul Serghei Pikunov, nepotul unui martor ocular al evenimentului își amintește și astăzi poveștile bunicului său despre acea zi înspăimântătoare. Oamenii știau că ceva se va petrece, dar nu se așteptau ca totul să fie atât de înfricoșător.

Un car de foc se prăvălea peste ei, într-un zgomot infernal, zguduind pământul. Pasărea de foc, așa cum o numeau bătrânii, avea o formă conică, asemănătoare unei iurte. Cu câteva clipe înainte de a se prăbuși la pământ, o minge strălucitoare, apărută de nicăieri, i-a curmat zborul, nimicind-o. Săgeți de foc au căzut pe pământ și totul s-a cutremurat. Dar asta ne-a fost salvare.

În arhivele Fundației Tunguska, înființată de Iuri Labvin, există zeci de mărturii similare, care atestă faptul că ceva sau cineva, dintr-un motiv necunoscut, ar fi ales să se autodistrugă pentru a salva Planeta de la pieire. Deși ipoteza cercetătorului rus pare desprinsă dintr-un roman science-fiction, totuși, nu putem să nu ne întrebăm dacă ea nu are o bază reală.
Ciudata pădure de la Tunguska

Pădurea transformată în deșert. Chiar din primele luni de după explozia de la Tunguska, în regiunea în care s-a produs catastrofa au început să se manifeste diferite anomalii și fenomene stranii. După incident, din taigaua deasă de conifere, ce se întindea pe mii de kilometri pătrați, nu a mai rămas decât jumătate.

Milioane de copaci au fost smulși din rădăcini și culcați la pământ, ca într-o imagine post-apocaliptică. Însă, la scurt timp, în mod miraculos și într-un ritm neobișnuit de rapid, din solul nisipos au început să crească alți copaci, însă de specii ce nu se întâlnesc în această zonă, mesteceni, stejari, fagi. În plus, exact în locul unde se presupune că ar fi avut loc explozia, copacii cresc anormal, unul răsărind din celalalt, într-o încrengătură stranie. Din trunchiul unui pin gros pornește, paralel, tulpina subțire a unui mesteacăn.

Un asemenea fenomen nu se mai întâlnește nicăieri în lume, susține același Iuri Labvin, care studiază atent fiecare amănunt ce îl poate ajuta la demonstrarea teoriei sale. Aici întâlnim o mutație genetică provo¬cată de obiectul cosmic. Tocmai explozia a creat acest efect.

Pădurea este plină de asemenea malformații, cu specii total diferite de copaci ce cresc din aceeași rădăcină, cu mesteceni de o înălțime de peste 20 de metri, cu arbori ce nu ar trebui să se dezvolte în mod normal în asemenea sol și climă, crescând cu o viteză accelerată. Așa ceva în natură nu mai există.

Vasul furat. Tocmai aici, în acest loc atât de misterios, în anii 60 ai secolului trecut, fizicianul rus Kiril Kabanov, în timpul unei expediții științifice secrete, a descoperit în solul nisipos din taiga un obiect aparent banal, care avea să-i schimbe întreaga existență.

Încă din anul 1950, în Rusia a început să se vehiculeze ipoteza conform căreia obiectul căzut în taigaua siberiană nu fusese un meteorit sau un asteroid, așa cum se susținea oficial, ci o navă extraterestră. Teoria a fost lansată de scriitorul și inventatorul rus Alexandr Kazantev și sugera faptul că incidentul de la Tunguska se datorase unei explozii nucleare provocate de un aparat de zbor de origine nepământeană.

Presupunerea sa pornea de la similitudinile existente între exploziile nucleare de la Hiroșima și Nagasaki și fenomenul ce avusese loc în Siberia. Drept urmare, în 1961, condu¬cerea de la Kremlin a desemnat o echipă de cercetători, cosmonauți, ingineri și geologi, pentru a porni într-o expediție secretă în taigaua siberiana.

Misiunea lor era de a descoperi dacă într-adevăr acolo se prăbușise sau nu o navă extraterestră. Conform rapoartelor ulterioare, expediția nu s-a soldat cu succes, cercetătorii întorcându-se la Moscova fără nici un fel de dovezi. Însă ni¬meni nu știa că fizicianul rus Kiril Kabanov, unul dintre membrii expediției, făcuse o descoperire ce putea revoluționa toate teoriile referitoare la fenomenul Tunguska. Printre copacii căzuți la pământ, savantul găsise, absolut întâmplător, un pocal dintr-un material straniu.

Pocalul. Dar în loc să declare obiectul, acesta a preferat să și-l însușească. Ajuns acasă, Kiril Kabanov a început să studieze pocalul și a depistat că acesta este creat dintr-un material ce are la baza siliciul, un element chimic răspândit în natură, dar care nu se găsește în stare liberă.

Cercetătorul a realizat că vasul este unul cu totul special și a hotărât să se folosească de el. Pocalul devenise aproape un obiect de cult. Noaptea dormea cu el lângă cap, iar ziua îl folosea pentru a bea apa din el. Cu timpul, a constatat că se simte excelent, că are mult mai multă energie și vigoare, deși nu mai era de mult la vârsta tinereții.

Kiril Kabanov a trăit 103 ani și nu a suferit niciodată de vreo afecțiune. Înainte de a muri, i-a povestit nepotului său că obiectul are o legă¬tură directă, specială, cu locul în care s-a petrecut explozia de la Tunguska. Cel mai probabil, pocalul are o origine extraterestră și a fost creat în scopuri terapeutice. Așa ceva nu mai are nimeni pe Pământ. El vine de acolo, a spus Kiril Kabanov cu privirea ațintită în sus. Povestea pocalului a fost recent relatată în presa rusească de către Igor Poduhevici, nepotul savantului, cel care în urmă cu 12 ani a moștenit vasul miraculos.

Graalul rusesc. Când a primit pocalul, Igor Poduhevici, un om pragmatic, nu a crezut o vorbă din spusele bunicului. A pus vasul într-o cutie din garaj și a uitat complet de existenta lui. Până într-o zi, când soția lui a fost diagnosticată cu cancer la pancreas. Deși a fost operată de urgență, medicii nu erau deloc optimiști în privința supraviețuirii sale. Sentința a căzut nemilos peste familia lui Igor Poduhevici, care de abia atunci și-a amintit de spusele bunicului și de pocalul tămăduitor. L-a adus de îndată și, punându-l pe masă, i-a spus soției pe un ton poruncitor:

- De azi înainte, vei bea doar din acest vas. Sunt sigur că el este salvarea noastră!

Și așa s-a întâmplat. În mai puțin de un an, Vera Poduhevici, spre uimirea medicilor, era complet vindecată nici urmă de celule canceroase active în organism. Cazul însănătoșirii ei miraculoase, cu ajutorul pocalului misterios, a fost larg dezbătut în presa din regiunea Krasnoiarsk și, cu¬rând, vestea s-a răspândit în întreaga Siberie.

Marile cotidiene din nord-estul Rusiei titrau cu litere de-o șchioapă pe prima pagină Graalul rusesc sau Vasul tămăduitor un dar al extratereștrilor. Nu după multă vreme, o mulțime de oameni au început să bată la ușa apartamentul familiei Poduhevici, cu rugămintea de a le permite măcar să atingă paharul miraculos.

Unii se prăbușeau în genunchi, cuprinși de evlavie, convinși fiind că pocalul este chiar Sfântul Graal, potirul din care a băut Iisus Hristos în timpul Cinei celei de Taină, povestește Igor Poduhevici. Din moment ce a fost un dar venit de Sus, am considerat că trebuie să se bucure de el toată lumea, astfel că nu am oprit pe nimeni să se folosească de virtuțile lui. Oamenii veneau ca la tratament, zi de zi, doar pentru a-și sorbi ceaiul din el. Și, mare ne-a fost și nouă mirarea când am văzut că, treptat, tot mai mulți se vindecau, ba de boli pulmonare, ba de diverse afecțiuni ale ochilor, ale pielii sau chiar de tulburări mai grave.

În câteva luni, știrea a ajuns până la Moscova și familia Poduhevici a fost contactată de mai multe institute de cercetare, cu cererea de a le oferi pocalul către studiu. Astfel, cupa miraculoasă a făcut înconjurul Moscovei, trecând prin mâinile diverșilor experți.

Rapoartele sunt absolut uluitoare. După toate probabilitățile, conform compoziției sale chimice, obiectul nu are o origine pământeană. A fost creat din 95,5% siliciu și restul dintr-un amestec din metale, precum, molibden, zirconiu, cupru, osmiu, argint, seleniu, cobalt și neodim, atesta Nikolai Podgornii, directorul Institutului Național de Geologie și Mineralogie de la Moscova.

În urma unui experiment, am ajuns la o concluzie uimitoare. Lăsat timp de 20 de ore într-un recipient cu apă, pocalul modifica calitățile acesteia, transformând-o într-una cu proprietăți terapeutice. Astfel, în contact cu elementele chimice din care este compus pocalul, concentrația sărurilor minerale din apă crește. Deși obiectul a fost studiat și analizat de diverse instituții științifice, cercetătorii ruși nu au reușit să stabilească cu exactitate originea și tehnologia lui de fabricare.

Toți au căzut însă de acord asupra aceleiași păreri, pocalul, cel mai probabil, nu a fost creat de mâna omului. Dar care este proveniența lui, nu se poate spune cu siguranță. Cert este faptul că între acest obiect misterios și evenimentul petrecut în taigaua siberiană există o tainică legătură. O legătură care ne duce cu gândul către aceeași părere, cineva sau ceva din Univers, o inteligență superioară, necunoscută, ne veghează și ne susține.

(Acest material a fost trimis de Mihai Vrabie stabilit în SUA, pentru a-l face cunoscut și publicului din România)

Mircea Vintilescu

Implicații tectonice și hidrogeologice la exploatarea gazelor de șist

POTENȚIALELE IMPLICAȚII TECTONICE ȘI HIDROGEOLOGICE GENERATE DE EXPLOATAREA GAZELOR DE ȘIST

Stratul de roci în care se presupune existența gazelor de șist poate fi constituit din mai multe pachete ale unor depozite de roci sedimentare și impermeabile. El este alcătuit dintr-o succesiune de roci compacte și foarte bine tectonizate, acestea fiind reprezentate în general din roci de tipul șisturilor argiloase și argilo-gazoase.

gaze sist

Peste aceste șisturi argiloase repauzează în general depozite de roci sedimentare cu permeabilitate foarte mare, fie de tip poros sau de tip fisural, constituite în principal din marno-calcare, calcare și dolomite, peste care repauzează alte tipuri de depozite permeabile poroase, constituite în principal din nisipuri, pietrișuri, nisipuri în amestec cu pietrișuri și bolovănișuri etc.

Această caracteristică stratigrafică a depozitelor sedimentare care repauzează peste pachetul gros de șisturi argiloase, permite atât fluidelor, cât și gazelor înmagazinate în aceste depozitele permeabile, să circule liber atât în plan vertical, cât și în plan orizontal, fără posibilități concrete de control și coordonare a condițiilor de migrare al acestora prin strat.

În condițiile în care se propune realizarea procesului de fracturare hidraulică de mare sau mic volum chiar in-situ, adică de sfărâmare a unui depozit de roci compacte și foarte bine tasate sau tectonizate prin tehnologii mecanice asociate cu metode hidraulice (injecții la presiuni foarte mari a unor diferite categorii de fluide), toate depozitele sedimentare care repauzează peste acestea, pot suferi deformări, putându-se modifica sistemul existent al diaclazelor și fisurilor existente în formațiunile carstice (calcaroase și grezoase), iar sistemele liniilor de falii intermediare și/sau generale pot cunoaște o reactivare a dinamicii lor, iar de aici o nouă dinamică ce poate genera o neotectonică zonală foarte activă.

Fracturarea hidraulică de mare sau mic volum care se preconizează a se realiza în subteran a acestor depozite de roci compacte foarte bine tectonizate (șisturi argiloase și/sau argilo-grezoase), reprezintă un procedeu ce nu poate fi controlat în nici un fel prin tehnologiile de care dispunem astăzi sub aspectul producerii deformărilor în stratele superficiale din coperiș și mai ales nici în interiorul stratului care face obiectul posibilei explorări/exploatări a gazelor de șist.

Procesul de sfărâmare și dislocare al rocilor componente acestor depozite de roci șistuase prin procese de fracturare mecanică și combinate cu fracturarea hidraulică de mare sau mic volum, presupune formarea unor cavități și fisuri în aceste pachete de roci compacte, fenomen care se amplifică și prin scoaterea la zi a unor volume impresionant de mari de rocă sfărâmată din stratul mamă, cu scopul de asigurare a unui sistem permeabil cât mai bun în aceste roci care la originea lor sunt roci impermeabile, astfel ca să se poată asigura migrarea lesnicioasă a eventualelor gaze de șist spre gura de sondă receptoare.

Prin aplicarea acestor proceduri mixte de fracturare mecanică și hidraulică de mic și mare volum a depozitelor de roci șistoase, se poate anticipa ca sigur o posibilă migrare a gazelor de șist și a fluidelor contaminate folosite la procedeele de sfărâmare/fisurare al rocilor spre zonele superficiale ale litologiei unei zone, prin tot sistemul de diaclaze și fisuri existent, fisuri care se vor dezvolta continuu, într-un mod ce nu poate fi controlat, anticipat și nici cuantificat.

În aceste condiții se pune întrebarea firească: ”ce garanții pot da cei care doresc exploatarea acestor resurse neregenerabile și mai ales, cine își asumă responsabilitatea reală și nu o responsabilitate declarativă și fără nici un fel de valoare juridică, pentru a se preîntâmpina agravarea pagubelor generate de intensificarea activităților seismice zonale, apoi de contaminarea ireversibilă a rocilor sedimentare superficiale și mai ales a acviferelor pe care acestea le înglobează”? Cine își asumă responsabilitatea distrugerii ireversibile a resurselor de apă subterană care constituie în multe locuri singura sursă de alimentare cu apă a comunităților umane?

Toate aceste elemente de risc pot avea repercursiuni deosebit de grave și total necuantificabile asupra vieții, sănătății, libertății și mai ales asupra condițiilor de trai ale populației, pot afecta stabilitatea cantitativă și calitativă a apelor subterane, a condițiilor de migrare a apei din acviferele și chiar a stabilității tectonice a arealelor supuse proceselor de fracturare mecanică și hidraulică.

În mod cert, prin condițiile litologice existente în zonele propuse pentru efectuarea testelor de explorare/exploatare a gazelor de șist, nu pot fi date nici un fel de garanții din partea unor autorități care se pretind responsabile, garanții care să preîntâmpine procesul de poluare a acviferelor, mai ales că în aceste zone s-a identificat un mare deficit al resurselor de apă care sunt destinate consumului prioritar al populației.

Procesul de identificare a prezenței gazului de șist în formațiunile acestea de tip compact și bine tectonizate prin executarea unor foraje de explorare se poate face și fără a genera operațiuni de fracturare mecanică și hidraulică de mare sau mic volum în stratul cu șisturi argiloase sau argilo-grezoase. Astfel, eșantioanele de carote care se pot obținute în timpul forării găurii de sondă pentru forajul vertical, în condițiile în care se utilizează tehnici de forare corespunzătoare, pot să furnizeze suficiente date necesare acestui proces de cunoaștere a condițiilor de zăcământ pentru aceste categorii de resurse considerate cu potențial energetic discutabil.

În aceste condiții se poate aprecia că explorarea depozitelor de șisturi argiloase, în care se propune generarea proceselor de fracturare mecanică și hidraulică in-situ, la care se vor folosi diferite substanțe chimice cu proprietăți deosebit de toxice pentru om și mediu, proces care se propune a se continua și cu o exploatare incipientă a gazului de șist, este total neindicată și de neacceptat.

Această tehnologie poate genera o contaminarea ireversibilă a resurselor de apă subterane de interes local și regional, proces care va scoate aceste resurse de apă definitiv din bilanțul rezervelor strategice de apă ale zonelor investigate, atât pe mari suprafețe ce nu pot fi estimate ca arie de desfășurare în spațiu, cât și în profunzimea mediului geologic în care sunt cantonate.

Pierderea ireversibilă a resurselor de apă destinate prioritar consumului uman din zonele care vor fi supuse investigărilor de acest tip, nu poate constitui un argument în favoarea obținerii unei parțiale independențe energetice, întrucât asigurarea necesarului de apă în zonele afectate ar costa mul mai mult comparativ cu beneficiul relativ redus adus de exploatarea gazelor de șist.

Riscurile potențiale privind stabilitatea tectonică atât zonală cât mai ales regională care pot apărea în urma procesului de sfărâmare/fisurare/dislocare in-situ al unor pachete groase de sute de metrii de roci șistuase foarte bine tectonizate, impune din partea autorităților responsabile cu reglementare promovării acestor categorii de investiții o atitudine de maximă prudență în executarea forajelor de explorare, acestea necesitând a fi investigate într-o primă etapă fără aplicarea nici unui proces de fracturare (mecanică și/sau hidraulică), respectiv numai pe eșantioanele de carote care se vor colecta din activitatea de executare a forajului vertical.

Pe baza acestor date se va putea executa un studiu geologic de amănunt privind condițiile de risc atât tectonic cât și hidrogeologic, în baza căruia se va putea stabili fie continuarea, fie oprirea executării viitoarelor foraje orizontale. Este necesar ca acest studiu de risc să ia în considerare și să analizeze cu maximă responsabilitate situația post-exploatare, respectiv când se vor opri exploatările gazelor de șist, dar întregul deranjament produs în interiorul depozitelor purtătoare de șisturi argiloase este posibil să se amplifice și să genereze o neotectonică zonală și regională foarte activă și total nespecifică pentru structura geologică supusă acestui experiment.

Pentru luarea deciziilor finale privitor la modalitățile de continuare a procesului de explorare în toate spațiile concesionate în vederea explorării unor resurse de interes pentru exploatarea gazelor de șist, este necesar asigurarea unei largi dezbateri publice cu participarea unor colective mixte de specialiști din diferite domenii (geologi, hidrogeologi, specialiști în tehnologia forajului de mare adâncime, specialiști în diferite probleme de protecție a mediului înconjurător etc.), a publicului interesat, cât mai ales a comunității locale atât din localitățile nominalizate, cât și din zonele învecinate acestora.

Menționăm că viața, sănătatea, libertatea, dreptul la proprietate și dreptul la bunăstare pentru populația din aceste zone în care se propune începerea operațiunilor de explorare/exploatare a gazelor de șist, reprezintă drepturi fundamentale ale omului care nu pot face obiectul unor negocieri și ca atare nici nu pot fi încălcate de nimeni, indiferent sub ce motivație se încearcă a se argumenta oportunitatea promovării acestui gen de investiții.

Toate aceste drepturi fundamentale ale cetățeanului român sunt foarte clar specificate atât în Constituția României, cât și în legile organice și ordinare care reglementează protecția mediului înconjurător în România. Atragem pe această cale atenția tuturor autorităților, indiferent de modul ierarhic de poziționare al lor că încălcarea acestor drepturi va atrage după sine, nu numai răspunderea penală, dar și pecuniară, mai ales în situația producerii unor prejudicii cu atingeri directe la viața, sănătatea sau asupra bunurilor materiale ale populației din zonele în care s-au emis acte de reglementare cu încălcarea gravă a prevederilor din legislația româna aflată încă în vigoare.

Mircea Vintilescu

(27 ianuarie 2014)

Efectele reale ale inculturii noastre

Apreciez faptul că Primăria Generală a Bucureștiului a aprobat realizarea unui monument dedicat marelui martir al neamului nostru CONSTANTIN BRÂNCOVEANU.

1

Mulți cârcotași au și început să spună că este o acțiune de spălare de bani, că nu avem nevoie de un așa monument, că suntem iar în situația de a arunca cu banii pe fereastră la fel ca în cazul realizării Catedralei Mântuirii Neamului. Acești indivizi cârcotași, fie vor să continue procesul spălării creierelor la români, proces care a început încă din 1945 și vor să-l desăvârșească astăzi, fie dovedesc că habar nu au de semnificația trecutului nostru și a acestui martir la neamului, care prin sacrificiul public făcut de el împreună cu fii săi la Istanbul, a dat o direcție nouă privind respectul de care trebuie să se bucure românismul și mai ales CREȘTINISMUL ORTODOX la nord de Dunăre.

Pentru acest martiriu pe care nici un domnitor sau voievod din lume nu l-ar fi făcut, marele nostru domnitor a fost trecut cu bună știință de către urmași săi neputincioși în paginile uitate ale istoriei. Faptul că VOEVODUL, ÎMPREUNĂ CU CEI PATRU FII AI SĂI au refuzat să de lepede de DREPTA CREDINȚĂ și să treacă la credința islamică, promițându-le în schimb viața și tronul țării pe vecie, spune enorm de mult pentru cei care știu să înțeleagă și să perpetueze acest gest al sacrificiului suprem în schimbul apărării unui element definitoriu pentru români: CREDINȚA NOASTRĂ STRĂMOȘEASCĂ CREȘTIN ORTODOXĂ ȘI MAI ALES SPIRITUL ROMÂNESC.

Ce ar fi însemnat dacă marele Brâncoveanu ar fi acceptat acest troc oribil propus de Marele Sultan. Noi românii care suntem primul popor creștin din Europa, deveneam un stat islamic pe vecie. Islamismul s-ar fi extins nu numai în Europa de est, dar și în vestul și nordul ei, iar astăzi puteam vorbi despre o Europă islamică în totalitatea ei încă din perioada secolului al XVIII-lea.

Sacrificiul făcut de acest martir al neamului românesc și al creștinătății în general, care nu a fost cinstit așa cum se cuvenea nici de către noi românii și nici de către europeni, a fost însă apreciat și mai ales respectat de către chiar Marele Sultan. Iată că văzând această dârzenie în valorile creștine a acestui sfânt Domnitor, s-a hotărât chiar de către Sultan să se acorde tot respectul cuvenit pentru populația balcanică care trăia la nord de Dunăre. Aici nu s-au făcut presiuni ca să se construiască moschei, nu s-au adus conducători islamici și nici nu s-a permis islamizarea cu forța a populației românești.

Dacă musulmanii au înțeles acest înalt sacrificiu pe care un domnitor îl poate face pentru poporul lui și pentru a își apăra cele mai de preț valori care defineau acest neam, respectiv CREDINȚA CREȘTINĂ, eu mă întreb de ce nu ne putem raporta și noi astăzi la acest sistem de comportament? Iată ce mă face să apreciez cu nota +10 și cu felicitări de rigoare la care mai adaug și coronița excelenței pentru demersul reparatoriu întreprins de Primarul Capitalei Gabriela Firea Pandele, de a repune în drepturile care se cuvin credința noastră strămoșească și de a cinstii așa cum nimeni nu a avut curajul să o facă pe MARELE MARTIR AL NEAMULUI ROMÂNESC - CONSTANTIN BRÂNCOVEANU.

Dacă din inconștiență sau lașitate i-am dedicat monumente grandioase în București lui Lenin și lui Stalin care ne-au adus sărăcia, bolșevismul și au propovăduit marxism-leninismul în țară timp de multe decenii, oare nici acum nu ne crapă obrazul de rușine când punem sub semnul îndoielii respectul pe care trebuie să-l acordăm celui care ne-a asigurat continuitatea firească a neamului românesc pe aceste meleaguri?

Incultura sau lașitatea față de românism în general și mai ales față de creștinism ne poate transforma din cetățeni români cu longevitate milenară pe aceste meleaguri în indivizi ai nimănui, iar gestul pe care îl va face Primăria Capitalei, de a cinsti memoria acestui MARTIR trebuie salutat de către toți cei care încă se mai simt cu adevărat că sunt ROMÂNI.

Mircea Vintilescu