Accesul femeilor interzis!

ȘTIAȚI CĂ MAI SUNT LOCURI ÎN LUMEA ACEASTA UNDE ACCESUL FEMEILOR ESTE ÎNCĂ INTERZIS?

Într-o epocă în care turismul pare să nu mai cunoască limite, mai există încă destinaţii interzise femeilor, din motive de natura religioasă sau care ţin de tradiţiile locale. Acestea sunt locuri în care femeile nu vor avea niciodată acces.

Muntele Athos

Muntele Athos

Muntele Athos din Grecia este unul dintre locurile în care inegalitatea de sexe se aplică în detrimentul femeilor. Mai mult, această restricţie se aplică şi în cazul femelelor din anumite specii de animale domestice. Cunoscută printre credincioşi şi ca “Muntele Sfânt”, regiunea cuprinde o parte dintr-o peninsulă a Macedoniei şi din regiunea muntoasă a Greciei. Ţinutul are autonomie, iar aici nu intră decât bărbaţii care au un permis special, deoarece locul este destinat călugărilor ortodocşi.

Arabia Saudită

Saudi Arabia

Dacă eşti femeie şi vrei să intri în Arabia Saudita de una singură, ar fi cazul să ştii că este mai uşor să ajungi pe Marte decât în această ţară. Turistele neînsoţite nu au voie să intre aici. Singura modalitate prin care femeile străine pot intra în această ţară este ca ele să fie însoțite de o rudă de sex masculin. Aici, femeile au nevoie de permisiunea bărbaţilor pentru aproape orice.

Mormintele sacre de la Haji Ali Dargah Shrine, din Mumbai, India

Haji Ali Dargah Shrine

Deşi este vizitată zilnic de un număr de turişti ce poate ajunge până la 20.000 de persoane, moscheea Haji Ali Dargah Shrine din Mumbai, India, interzice accesul femeilor în zona mormintelor sfinte de aici.

Muntele Omine din Japonia

omine japan

omine route ominesanji temple gate

ryusenji temple omine japan

Deşi în anul 2004 a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, Muntele Omine din Japonia rămâne în continuare una dintre destinaţiile turistice interzise femeilor. De mai bine de 1.300 de ani doar bărbaţii au escaladat stâncile care duc la templul budist aflat pe vârful muntelui. Acest lucru se întâmplă deoarece se consideră că femeile ar putea distrage atenţia pelerinilor care vin să se reculeagă şi să stea departe de orice tentaţie lumească.

Mănăstirea Frăsinei, România

frasinei manastirea

frasinei

Şi în România există un loc în care femeile nu au voie să intre, motivele fiind tot cele de natură religioasă. Este vorba despre Mănăstirea de la Frăsinei, aflată în comuna Muereasca din judeţul Valcea, loc destinat exclusiv călugărilor şi credincioşilor veniţi să se reculeagă. Rânduiala a fost lăsată de Sfântul Ierarh Calinic, care vizitând mănăstirea în secolul al XIX-lea, a decis ca aici să nu se mănânce niciodată carne şi ca înăuntrul ei să nu calce vreodată picior de femeie.

Mircea Vintilescu

Ce vrea Donald Trump de la UE

Donald Trump nu are nici aliați, nici inamici, ci doar oportunități, circumstanțe care pot apropia sau îndepărta viitoarea administrație a Statelor Unite de orice țară a lumii. Washingtonul va avea o viziune pur economică asupra lumii, iar aceasta va aduce Statele Unite în competiție cu Uniunea Europeană și în special cu Germania. Aceasta este schimbarea radicală de tactică prefigurată de Donald Trump în interviurile oferite publicațiilor The Times şi Bild.

trump-european-union

Iată unele declarații ale lui Donald Trump care au șocat Uniunea European[ cu doar câteva zile înainte învestirii sale în funcție.

UE va fi părăsită și de alte state. Deși a avut cuvinte de laudă despre Germania și a amintit de originea germană a tatălui său, Donald Trump a ales clar partenerul privilegiat din Europa. ”Uitați-vă la Uniunea Europeană. În mare, este un instrument pentru Germania. Este motivul pentru care Marea Britanie a trebuit să plece. Oamenii și țările vor să aibă o identitate. Britanicii doreau propria identitate. Cred că, dacă nu ar fi fost obligați să primească atât de mulți refugiați – cu toate problemele ce vin împreună cu ei – atunci nu ar mai fi fost Brexit. A fost picătura care a umplut paharul. Dacă mă veți întreba, vă voi spune că mai sunt și alte state care vor ieși din UE” a spus Trump.

Germanii au fost incorecți cu SUA. Viitorul președinte american iubește Germania. ”Sunt mândru de Germania și Germania este foarte specială. Îmi place ordinea. Îmi place când lucrurile merg bine. Germanii sunt recunoscuți pentru asta, și eu la fel. Și îmi mai place forța” a spus Trump. Însă bunele sentimente se opresc când vine vorba despre economie, profit, oportunism: ”Germania este o țară genială, un mare producător. Când mergi pe 5th Avenue vezi că toata lumea are un Mercedes parcat, nu-i așa? Or, problema este că voi germanii ați fost foarte nedrepți cu Statele Unite. Câte mașini Chevrolet aveți în Germania? Nu prea multe, aproape niciuna, nu văd niciuna afară. Lucrurile trebuie să meargă în dublu sens. Eu vreau să fiu corect. Puteți fabrica maşini pentru Statele Unite, însă trebuie să plătiți o taxă de 35% pentru fiecare mașină care intră în SUA”, a avertizat Trump.

A fost un atac frontal la adresa BMW, o companie despre care Trump nu a vorbit până acum. Președintele SUA a avertizat BMW să nu deschidă o uzină în Mexic, care ar urma să aprovizioneze piața americană și să reducă vânzările producătorilor autohtoni. Purtătorul de cuvânt al BMW a reacționat spunând că constructorul german oferă, indirect, locuri de muncă pentru nu mai puțin de 70.000 de americani și că nu are de gând să renunțe la proiectul din Mexic.

Politica aproape catastrofală a Angelei Merkel. Un alt atac dur la adresa Berlinului a vizat politica migrației. ”Mă voi întâlni cu cancelarul Merkel. O respect și o apreciez. Însă cred că asta a fost o greşeală. Oamenii mai fac greşeli, dar cred că aceasta a fost o greșeală cu adevărat gravă. Nu vrem ca oamenii din Siria să vină la noi, oameni pe care nu-i cunoaștem cum sunt. Nu vreau să facem ce a făcut Germania. Trebuie să spun că o respect pe doamna Merkel, însă ce s-a petrecut în Germania este un lucru nefericit. Știți că iubesc Germania, pentru că tatăl meu era din Germania. Însă nu vreau să ajungem în aceeași situație. Avem deja suficiente probleme” a spus Trump.

Ce ar fi făcut Donald Trump dacă ar fi fost în locul Angelei Merkel? Din nou o viziune economică: ”Ar fi trebuit să creăm zone de securitate în Siria. Ar fi costat mult mai puțin. Şi ar fi plătit statele din Golf, pentru că, până la urmă, au mai mulți bani decât oricine”.

NATO este depășit. Urmează apoi o lovitură în punctul nevralgic al Europei – dependența de Statele Unite în materie de apărare. ”NATO este învechit. În primul rând, pentru că a fost conceput cu mulţi ani în urmă. În al doilea rând, pentru că țările membre nu plătesc cât ar trebui” și apoi pentru că ”NATO nu se ocupă de terorism” a spus Trump.

Pentru ca șocul aliaților europeni să fie total, Donald Trump a declarat că dorește să ridice sancțiunile impuse Rusiei pentru agresiunea împotriva Ucrainei, pentru ca, în schimb, să poată încheia un acord cu Vladimir Putin pentru reducerea armelor nucleare.

Donald Trump este deranjat de existența NATO, pentru că un bloc militar împarte lumea în aliați și inamici, iar aceasta contravine viziunii sale oportuniste, de a căuta parteneri în funcție de profitul cel mai mare pe care îl poate obține Washingtonul. Nu mai puțin, în interviul pentru Bild, Trump a declarat că NATO rămâne ”important”, însă cu siguranță logica organizației va fi modificată de noua administrație.

Interviurile publicate de The Times şi Bild i-au șocat pe jurnaliştii care au discutat cu Trump. ”Trump este Trump și vă pot spune cu siguranță că este cel mai uimitor interviu din cariera mea. Cuvintele lui nu sunt aranjate, nu a intervenit niciun consilier de comunicare. Am scris tot ce ne-a spus Trump și apoi am tradus. Când am citit interviul, am făcut-o altfel decît cu interviurile politice obișnuite” spune Kai Diekmann, redactorul-șef al tabloidului Bild.

Germania: pitic politic și rival economic al SUA. Guvernul care a fost cel mai atins de declarațiile lui Trump a fost, fără îndoială, cel de la Berlin. Germania vede cum își pierde statutul privilegiat pe care l-a avut până acum în Europa, dincolo de aspectele economice: statutul de pilon european al politicii americane. Declarațiile lui Donald Trump arată că Germania va deveni un stat ca oricare altul din punct de vedere politic, iar din punct de vedere economic, mercantila Germanie va deveni un rival al Statelor Unite. Prin extensie, întreaga Uniune Europeană, văzută ca o sferă de influență germană, va deveni rivala economică a Statelor Unite. Nici vorbă de încheierea acordului de liber-schimb transatlantic ale cărui baze au fost puse de Angela Merkel, George W. Bush şi Barack Obama. Acum, noul președinte al SUA declară că ”îi este indiferent” dacă UE va supraviețui sau nu.

O șansă pentru Europa. Pentru Angela Merkel este limpede că SUA nu mai sunt doar un aliat, ci și un rival. Cum va răspunde Merkel acestei provocări? Va întări cooperarea în interiorul UE sau va promova pe mai departe aceeași politică europeană mortificată? ”Este o ocazie pentru a riposta și a întări autonomia și forța europenilor într-o lume pe care Trump o vede ca pe o adevărată junglă”, scrie publicația franceză La Tribune. Franța a sugerat imediat linia de acțiune. Ministrul de Externe, Jean-Marc Ayrault, a declarat imediat după intervențiile lui Trump: ”Cel mai bun răspuns este unitatea europenilor, care să acționeze ca un bloc”.

Sau poate că Donald Trump nu face decât să-și continue strategia aplicată în imperiul său imobiliar? Toate aceste declarații tactice, unele șocante, pot fi doar o rampă de lansare pentru noi negocieri, exact aşa cum Trump a făcut în lumea afacerilor, când prefera să-și reducă la tăcere partenerii, pentru a obține cel mai bun târg. În acest caz, UE ar trebui să se pregătească pentru o renegociere la sânge a parteneriatului economic și militar cu SUA.

Mircea Vintilescu

Spoiala educațională

SPOIALA EDUCAȚIONALĂ COMPROMITE STATUTUL DE DEMNITAR ȘI DE EDIL ÎN ROMÂNIA

O știre banală m-a făcut să mă întreb: ”Oare de ce demnitarii noștri nu vor să mai pună și ei mâna pe carte ?”. Iată știrea:

”Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pasca Palmer, a declarat joi că a finalizat Hotărârea de Guvern prin care Delta Văcărești va căpăta statutul de parc natural, documentul aflându-se în procesul de avizare interministerială.

Ministerul Mediului a încheiat această Hotărâre de Guvern, am semnat-o săptămâna trecută și este acum în avizare interministerială, cu șapte ministere. De îndată ce toate aceste avize vor fi luate, probabil în doar câteva săptămâni, va intra pe agenda de lucru a Guvernului și atunci când va fi aprobată, practic, Parcul Natural Văcărești se poate declara în mod oficial, a spus ministrul Mediului, citat de Agerpres.

Parcul natural va fi o arie protejată și, conform OUG 57, care reglementează regimul ariilor protejate, există o procedură. (...) Se va licita cine va fi administratorul acestui parc, pentru ca aceia care o vor prelua în administrare vor trebui să facă un plan de management, un plan de zonare și ei sunt cei care vor trebui să găsească și resursele financiare pentru a administra această zonă.

Primăria Capitalei dorește să candideze pentru a prelua, alături de o serie de ONG-uri, administrarea Deltei Văcărești, după ce va intra în vigoare Hotărârea de Guvern în baza căreia această zonă va deveni parc natural protejat, a anunțat, joi, primarul general interimar, Răzvan Sava, în urma unei discuții cu ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.”

Din conținutul acestei știri constat că nu numai cetățeanul de rând este total dezinformat de o hotărâre ministerială total aberantă, dar și demnitarii noștri din 7 ministere alături de primarul Capitalei, la care se mai asociază și numeroase ONG-uri, care toate habar nu au în ce vor să se implice, apoi cum vor acestea să ne risipească banii noștri, ai cetățeanului de rând, pe o investiție care culmea, va avea un impact negativ semnificativ asupra zonelor de locuit care înconjoară acest domeniu impropriu denumit astăzi drept ”Delta Văcărești”.

Surprinzător este faptul că toți consilierii Doamnei Ministru nu au informat-o corect despre ce este cu adevărat o deltă. Probabil fie că nu știu nici ei acest lucru, sau poate că știu, dar doresc să o compromită public, pentru că este firesc ca un ministru tânăr chiar nu le poate știi pe toate.

5

Trebuie specificat că ”Delta Văcărești” din buricul Bucureștiului nu este o DELTĂ, ci o amărâtă de MLAȘTINĂ, pentru că definiția oficială a DELTEI este: ”forma de relief rezultată din depunerea de mâl și de nisip la vărsarea unei ape curgătoare într-un lac, în mare sau în ocean, pe un teren cu panta lină, deltă care se sfârșește într-o mare sau un ocean” (sursa: DEX 2009, noțiune adăugată de Laura Gellner), sau definiția dintr-un dicționar de specialitate arată că: delta este zona de la gurile de vărsare ale unui râu într-un lac sau mare unde se pot acumula cantități mari de material terigen în raport cu materialul spălat de valuri, curenți sau maree și se extinde prin procese de progradare, determinând acumulări groase de sedimente, cu geometria tipică a conurilor de dejecție” (sursa: Petro-Sedim).

Bucureștenii din zona învecinată cu MLAȘTINA VĂCĂREȘTI știu că în ea nu se varsă nici un râu care să aducă sedimente, dar mai știu că această MLAȘTINĂ nu se sfârșește în nici o mare sau ocean, ci într-un bulevard care o și mărginește. De aici te întrebi cine este acel om total needucat care a definit acestă mlaștină ca fiind deltă? Dar dacă cauți cu atenție vei găsi numeroși indivizi care se dau drept mari oameni de știință, membrii marcanți în diferite ONG-uri, dar care au interese speciale și personale cu valorificarea terenului care face obiectul acestei amărâte de mlaștini.

Mai interesant este faptul că această MLAȘTINĂ se dorește de actualul Guvern să fie transformată, sau mai bine zis redefinită din ”Delta Văcărești” în ”PARCUL NATURAL VĂCĂREȘTI”, adică să fie conservată această mlaștină urbană de natură antropică și nici de cum naturală, într-o zonă de băltoace dezagreabile și total inutile pentru cetățean și pentru un oraș de talia Bucureștiului.

Cei interesați ar trebui să cunoască că pentru declararea unui parc natural, acesta trebuie să conserve elemente de unicitate (de floră, faună etc.), care să facă parte din ”patrimoniul natural”. Termenul de patrimoniu natural în sensul oficial dat de legiuitorul român, se referă la un ”ansamblu de componente și structuri fizico-geografice, floristice, faunistice și biocenotice ale mediului natural a căror importanță și valoare ecologică, economică, științifică, biogenă, sanogenă, peisagistică, recreativă și cultural-istorică au o semnificație relevantă sub aspectul conservării diversității biologice floristice și faunistice, al integrității funcționale a ecosistemelor, conservării patrimoniului genetic, vegetal și animal, precum și pentru satisfacerea cerințelor de viață, bunăstare, cultură și civilizație ale generațiilor prezente și viitoare”.

4

Prin prisma acestei definiții nu se pot regăsi nici măcar un singur element în cadrul acestei mlaștini care să reprezinte un ”bun al patrimoniului natural” care să necesite un regim special de ocrotire, conservare și utilizare durabilă în beneficiul generațiilor prezente și viitoare, dar absolut nimic, dar dorim ca acest NIMIC. prin legi speciale să-l conservăm.

Lăsând la o parte faptul că această mlaștină evidențiază rezultatul unui program de amenajare a teritoriului urban nefinalizat și lăsat de izbeliște, pentru că pe amplasamentul acestei mlaștini ar fi trebuit să se amenajeze LACUL VĂCĂREȘTI, constatăm că actuala mlaștină nu își dorește să reliefeze și mai ales conservă destul de bine numai LENEA, LIPSA DE INTERES A EDILILOR DE A SALUBRIZA ACEST TEREN MLĂȘTINOS, DEZINTERESUL CETĂȚENILOR de a avea o zonă de spațiu verde bine gospodărită și întreținută care să nu îi agreseze sau să le genereze disconfort.

Din această știre halucinantă, mai putem constata că demnitarii noștri și mai ales edilii orașului și ai sectorului nu au nici până astăzi habar sau un minim de cunoștințe referitoare la CE ESTE ȘI MAI ALES CE REPREZINTĂ ORAȘUL ȘI ÎN FOLOSUL CUI TREBUIE PUS SPAȚIUL URBAN artificializat de om ca să fie pus integral numai în folosul și spre utilitatea cetățeanului.

Constat cu mare regret că demnitarii noștri, împreună cu edilii acestui oraș, cu unele ONG-uri și mai ales cu un segment important am populației mai puțin educate din București, în loc să-și pună problema cum să transforme această mlaștină dezagreabilă și aducătoare de boli și necazuri bucureștenilor într-o zonă verde atractivă pentru toate categoriile de vârstă ale populației bucureștene, se căznesc să emită acte birocratice aberante și deosebit de complexe în care ar trebui să se implice 8 ministere, Guvernul României, Primăria Generală a Bucureștiului și multe ONG-uri, pentru a conserva haosul, lipsa de viziune despre oraș, disfuncțiile urbane și mai ales batjocura manifestată de către aceștia față de cetățeanul de rând plătitor de taxe și impozite.

Concluzia pe care o pot trage este că avem la conducere în multe ministere, dar și în administrația orașului oameni fără știință de carte, diletanți sadea, aceștia fiind secondați de profitori hrăpăreți care știu să se folosească de incultura cetățeanului, apoi că mai avem numeroși aspiranți la funcții supreme în conducerea și gestiunea orașului, respectiv o serie de candidați care mai trebuie să se școlarizeze dacă au asemenea năzuințe. Nu trebuie uitat și faptul că noi toți cetățenii acestui oraș și de ce nu al întregii țări mai trebuie să punem din când în când și mâna pe carte, astfel ca să ne putem structura bine gândurile și mai ales atitudinile dacă dorim cu adevărat să o ducem mai bine în acest oraș capitală de țară europeană.

Mircea Vintilescu

Un amplasament total neindicat

UN AMPLASAMENT TOTAL NEINDICAT PENTRU VIITOAREA
MEGA MOSCHEE DIN BUCUREȘTI

La debutul meu în meserie (anul 1972), un hâtru de șef îmi spunea că în meseria mea nu este bine să refuzi, sau să spui că nu se poate face ceea ce dorește un solicitant, ci să faci totul pentru a-i da o mică satisfacție de moment, dar în realitate, solicitantul să nu poată să facă nimic. Am luat la acea vreme acest sfat ca pe ceva puțin interesant și nici nu l-am aplicat ulterior. Dar acum constat că sfatul acesta a rezultat dintr-o experiență dictată din necesitatea supraviețuirii unor factori decidenți, că acest sfat face obiectul unor teme recente de studiu și predare a diplomației în comunicare, care se pare că în timp, s-au perfecționat și dezvoltat, el fiind utilizat în multe domenii.

3

Cred că așa stă situația și cu amplasamentul oferit de Primăria Bucureștiului pentru realizarea acestui proiect al viitoarei mega moschei.

Nu înțeleg ce a fost în capul Arhitectului Șef al Bucureștiului când a încercat să încadreze acest viitor obiectiv într-o enclavă unde vecinătățile existente nu pot permite funcționarea corespunzătoare a viitorului obiectiv de cult musulman.

Iată despre ce este vorba. Gard în gard cu acest amplasament se află un centru universitar de prestigiu pentru învățământul superior SNSPA. Peste drum sunt alte obiective reprezentative pentru educația bucureștenilor și nu numai, este vorba de clădirea Universității Româno-Americană, apoi complexul căminelor studențești de la Institutul Agronomic și de Medicină Veterinară, numeroase cluburi și terase ale studenților, apoi clădire și sediul Academiei ASAS, mai multe corpuri ale complexului Universitar de Agronomie și Medicină Veterinară etc.

În zona nordică a amplasamentului se desfășoară clădirile Complexului Expozițional București, apoi câteva hoteluri și mai multe cârciumi.

Toată zona de pe toate laturile acestui amplasament este intens circulată pietonal și rutier, aici traficul auto fiind unul din cele mai mari din București. Apoi activitatea studențească și mai ales cea dedicată Complexului Expozițional este foarte intensă, circulația pietonală este foarte mare, iar zgomotul și poluarea aerului depășesc aproape mereu pragurile impuse de lege, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.

Numai din analiza acestor condiții de amplasament putem deduce fie că noua construcție a acestei clădiri pentru cultul musulman va genera elemente disfuncționale pentru obiectivele existente în imediata vecinătate, fie obiectivele existente și descrise anterior vor afecta în mod semnificativ buna funcționare a viitorului complex de clădiri specific pentru această mega moschee.

În urma promovării acestei noi investiții putem deduce că se va ajunge la forme de incomodare directă și indirectă a sistemului de bună funcționare a fiecărui obiectiv existent cu noua construcție preconizată. Din acest punct de vedere chiar mă întreb cum de pot da semnătura de accept a amplasării acestui obiectiv de cult musulman toți vecinii direcți sau foarte apropiați pe care i-am nominalizat?

1

Regula sau cutuma impusă pentru funcționarea corespunzătoare a unui obiectiv de cult, indiferent de ce cult vorbim, este de a avea un perimetru de protecție care să nu afecteze buna desfășurare a ceremoniilor religioase, perimetru care se realizează în principal prin amenajări de spații verzi în jurul acestui obiectiv. Dar despre acest lucru nici nu se poate vorbi pentru că suprafața de teren alocată de Primărie este total insuficientă.

2

Dacă luăm în serios spusele Președintelui României din timpul declarațiilor de presă de la Istanbul, cum că s-a ajuns în faza emiterii autorizației de construcție pentru realizarea acestei moschei, atunci fiecare cetățean al Bucureștiului ar trebui să se întrebe:

  • Primăria Generală a Bucureștiului încearcă să emită un document de reglementare în realizarea acestui obiectiv sfidând toate prevederile legale cu privire la respectarea procedurilor preliminare vizând realizarea unui studiu de impact, apoi luarea consimțământului vecinilor direcți și apropiați posibil de a fi afectați de construcția acestui obiectiv de cult, inclusiv dezbaterea publică și consultarea cetățeanului? Întrebarea este firească pentru că a devenit o practică a departamentelor de specialitate din Primărie ca să încalce legea în acest domeniu și uite că așa ne-am trezit cu un mega bloc cu o arhitectură atipică chiar lângă Catedrala Sfântul Iosif, bloc care acum trebuie demolat.
  • Sunt total dezinteresați vecinii direcți cu acest viitor obiectiv de cult musulman de faptul că activitatea lor poate fi afectă negativ de către această moschee și probabil că nu vor să se implice cu nimic în această problemă? Cred că este greu de crezut așa ceva.
  • Muftiul din România chiar dorește să realizeze în București pe acest amplasament un obiectiv de cult total nefuncțional care să mai și intre în situații conflictuale cu vecinii direcți sau apropiați?
  • Dorește Muftiul ca să se realizeze un obiectiv de cult musulman care ar urma să funcționeze cu unele restricții atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte pentru ca apoi să reclame că românii împiedică buna manifestare a convingerilor religioase ale populației de etnie turcă din România și prin aceasta să se genereze conflicte aducătoare de necazuri pentru toți cei care există și funcționează în această zonă?
  • Primăria Sectorului 1 chiar nu dorește să se implice și să rezolve încă din această fază preliminară deficiențele semnalate legate de funcționarea viitorului obiectiv de cult musulman? Dar instituțiile care răspund de siguranța cetățeanului și de buna funcționare a obiectivelor învecinate chiar nu au nici un cuvânt de spus?

Mă opresc aici cu șirul întrebărilor care ar putea continua cu încă multe altele. Se vede clar de fiecare cetățean care dorește să-și dea un răspuns pertinent la această problemă, că ne confruntăm cu un concurs al încălcărilor repetate a legii chiar de către autoritățile pe care noi le plătim, iar cei puși să răspundă de buna ficționare a acestor instituții probabil că și-au propus să tacă vreo zece ani pentru ca apoi să ne dea o listă cu vinovați atât de la instituții civile, militare, de cult etc.

Bălăcăreala aceasta instituțională nu este de acceptat de către cetățeanul bucureștean pentru că ea poate conduce la apariția unor conflicte care nu își au rostul. Ca să preîntâmpinăm aceste evenimente, cred că noi cetățenii bucureșteni ar trebui să cerem tuturor autorităților responsabile să demisioneze cât mai urgent, iar instituțiilor abilitate ale statului cu verificarea și controlul funcționării acestor autorități să își facă treaba în mod corect și profesional, acum când nu este prea târziu.

Mircea Vintilescu