Domnul fost Premier Victor Ciorbea – un penibil avocat al umilinţelor linguşitoare

Am avut ocazia ca la sfârşitul acesta fierbinte al lunii iunie, 2012 să văd şi sfârşitul profesional al unui cetăţean, fost mare demnitar în statul român şi om politic pe nume Victor Ciorbea.

Ieri, la un post de televiziune, la o oră de maximă audienţă, acest om care spre deosebire de mulţi colegi de-ai lui de breaslă, se laudă cu înaltele sale studii în drept, cu buna şi lunga experienţă pe care o are ca dascăl, dar mai ales ca om al dreptăţii în numele căreia practică (zice Dânsul) cu mult succes avocatura, a reuşit să-şi arate adevărata convingere lăuntrică de om de nimic, de slugarnic şi de om gata de a face toate compromisurile posibile, pentru a intra în graţiile actualei puteri guvernamentale. Pe scurt, ce m-a deranjat aşa de rău şi chiar m-a revoltat la auzul unor afirmaţii publice făcute de acest om care se pretinde a fi un bun cunoscător al problemelor juridice care stau la baza redactării lucrărilor ştiinţifice:

  • nici un cetăţean care ştie să citească nu are dreptul să comenteze sau să-şi dea cu părerea dacă o lucrare ştiinţifică este plagiat sau nu, ci numai anumite instituţii abilitate ale statului pot face aşa ceva;
  • dacă încerci să ai propria opinie bazată pe nişte argumente concrete, opinie pe care o discuţi public, tu cetăţeanul de rând, te situezi în opinia Dânsului în afara legii, comiţând o infracţiune penală foarte gravă care trebuie imediat sancţionată;
  • ce vorbim de reguli în a cita un text copiat, ele nu există sub formula invocată de acuzatori, dacă poţi copia ceva şi apoi îl însuşeşti ca fiind produsul minţii şi al cercetării tale, este suficient să faci nişte observaţii mai puţin vizibile sub forma unor menţiuni sărăcăciose şi fără consistenţa cerută de etica ştiiţifică la finalul lucrării, fiind totodată scuzabile în opinia vorbitorului chiar şi nişte omiteri bibliografice care au dat consistenţa de volum şi conţinut a lucrării despre care se făcea vorbire;
  • în opinia vorbitorului, adevăratul plagiat s-a comis chiar la Convenţia PD-L-ului de către toţi participanţii la acest eveniment când s-a rostit de către preşedintele nou ales o frază pe care Domnul Ciorbea susţine că o rostise cu mulţi ani în urmă şi anume: „SĂ URMĂM CALEA DREAPTĂ” etc.

Lăsând la o parte lipsa de consecvenţă în gândirea acestui fost mare demnitar al ţării privind modul de identificare a diferitelor forme de plagiat, rămân foarte surprins cum acest om educat în ştiinţele juridice ne pune pumnul în gură şi ne ia ceea ce Constituţia României ne oferă ca drept fundamental: DREPTUL FIECĂRUI CETĂŢEAN LA OPINIE.

Se vede clar că acest om a rămas cu mari sechele de pe vremea comunismului, când tu, ca om simplu, nu aveai dreptul să-ţi spui opinia în legătură cu „programul partidului”, cu deciziile formulate de „conducătorii iubiţi”, chiar dacă acestea vizau dreptul tău la viaţă (hrană raţionalizată, căldură insuficientă, copii făcuţi la ordin în afara voinţei tale etc., etc.). Culmea este că moderatoarea emisiunii când a auzit frazele rostite de Domnul Victor Ciorbea nu a avut nici o reacţie în sensul de a tempera această potiţie neconstituţională şi nedemocratică a ex-premierului, dar nici restul participanţilor la această emisiune nu au dat replica necesară acestui individ.

Ca om care am văzut la viaţa mea mulţi indivizi fără coloană vertebrală şi linguşitori ai puterilor, îmi pun întrebarea firească, de ce acest comportament şi manifestare din partea unui individ educat în ştiinţe juridice, care a deţinut şi funcţii de mare rang în statul Român, sau mai precis ce l-a determinat pe Victor Ciorbea să se dezumanizeze în asemenea hal, să se compromită public ca un linguşitor scârbos al puterii actualei guvernări fără ca cineva să-i solicite aceasta?

Desigur că răspunsuri la aceste întrebări există, trebuie însă să ai curajul civic de a le prezenta public. Acest lucru am să încerc să-l fac chiar eu, întrucât repet, am văzut mulţi indivizi în asemenea postură de netolerat şi în regimul trecut, dar mai ales după anul 1990.

Comportamentul nedemn de om linguşitor sau de „perie” la adresa mai marilor zilei, îl au în general indivizii nepuntincioşi, oameni care au conştientizat că prin mijloace cinstite şi cu insuficientele resurse intelectuale de care dau dovadă nu pot ajunge în situaţii favorabile pe care în mod incorect le-au visat, dar la care nu pot altfel ajunge la ele. În aceste condiţii, laşi la o parte toată demnitatea ta umană şi te auto-propui să te transformi într-un căţeluş care vrei să slugărniceşti un stăpân bogat, de la care să primeşti în mod nemeritat oşcioarele sau firimiturile meniului tău de supravieţuire. Mulţi o să comenteze că acest lucru îl fac mai toţi oamenii care ajung în planul disperării. Da, poate este de înţeles acest comportament la unii oameni fără căpătâi, dar la Victor Ciorbea NU, pentru că el a fost PRIMARUL CAPITALEI, apoi a fost PRIMUL MINISTRU al ţării, a fost şef de partid, este în prezent un avocat menit să apere dreptatea şi se mai şi auto-intitulează preşedintele de drept al unei fracţiuni a PNŢ-CD.

Pentru ce încearcă Domnul Victor Ciorbea să se compromită public? Simplu pentru a obţine funcţii, pentru a fi băgat în seamă, pentru a arăta întregii lumi că în România obrazul nu mai contează, ci starea materială şi poziţia de ŞEF pe care nu a înţeles din toată experienţa Dânsului că reprezintă ceva vremelnic, dar care amprentează serios şi pe termen lung sau chiar pentru vecie CV-iul individului. Mai pe scurt, el crede că este just acest comportament, pentru că „scopul scuză mijloacele”.

Numai din aceste scurte considerente mă cutremur să constat pe cine am avut în fruntea ţării, ce tupeu au aceşti oameni care vor în continuare să ne conducă şi mai ales ce gafă va face poporul român dacă nu va sancţiona drastic atât asemenea indivizi, cât mai ales acest gen de comportamente. Sper că acest exemplu comportamental să trezească la realitate toată România.

Mircea Vintilescu