Minciună şi abureală pe marginea gazelor de şist

De la intervenţia lamentabilă a ministrului mediului din 16 mai 2013, la postul de televiziune REALITATEA TV, şi de astăzi 19 mai 2013, doamna Rovana Plumb încearcă zilnic să aburească auditoriul cu tot felul de formule tehnico-juridice referitoare la avantajele ipotetice de care naţia română ar beneficia în urma acceptării fără nici o explicaţie a procesului de explorare-exploatare a gazelor de şist în România.

sist1

Astfel, distinsa doamnă spune că pentru acţiunea de explorare a acestor resurse subterane, nu este necesară emiterea unui act de reglementare pe linia protecţiei mediului înconjurător. Aceeaşi doamnă susţine că nu s-au dat avize / acorduri pentru această operaţiune, după care revine şi spune că s-au emis “ceva” acte, ca ulterior să explice ca la proşti că explorarea este necesară şi vom vedea peste 5 sau 6 ani dacă exploatarea se va face sau nu. În aceleaşi discursuri doamna de la mediu susţine că sunt în curs de promovare noi tehnologii prietenoase cu mediul înconjurător, care nu vor utiliza fracturarea hidraulică etc.. Pe scurt, o adevărată abureală în tiradă, din care se doreşte să nu se mai înţeleagă absolut nimic.

Scopul acesta meschin de a ascunde un adevăr legat de o încălcare flagrantă a legii, va afecta în final nu numai imaginea USL-ului, dar şi pe cea a PSD-ului şi chiar a acestei persoane care deţine în mod vremelnic funcţia de ministru al mediului, prin încălcarea cu bună ştiinţă şi în mod repetat legea.

gaze sist

Ca să mă explic mai bine, trebuie să îi reamintesc ministrului mediului că problema executării forajelor de explorare / exploatare a hidrocarburilor lichide şi gazoase a fost reglementată prin HOTĂRÂREA GUVERNULUI ROMÂNIEI nr. 445 din 8 aprilie 2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului.

Astfel, chiar în partea introductivă a acestei Hotărâri se specifică clar:

”Art. 1. - Prevederile prezentei hotărâri se aplică evaluării impactului asupra mediului a acelor proiecte publice şi private care pot avea efecte semnificative asupra mediului.”

Dacă Uniunea Europeană recunoaşte fără nici un fel de ezitare, că activitatea explorării / exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică, prezintă un grad foarte ridicat de risc asupra mediului înconjurător şi mai ales asupra condiţiilor de viaţă şi de sănătate din comunităţile umane, în care unele ţări chiar interzic acest procedeu pe teritoriul statelor lor, Ministerul Mediului din România, fără a avea nici un argument ştiinţific la bază, neagă public acest aspect, încalcă prevederile acestei Hotărâri şi dă undă verde unei firme private să înceapă explorarea fără asumarea unor responsabilităţi legată de aceste  resurse energetice. Mai mult, acest reprezentant al Guvernului, prin afirmaţiile făcute referitoare la acordarea dreptului de explorare, nesocoteşte total prevederile din ANEXA Nr. 2 la această Hotărâre, care stipulează următoarele:

”LISTA PROIECTELOR PENTRU CARE TREBUIE STABILITĂ NECESITATEA EFECTUĂRII EVALUĂRII IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI
.....
2. INDUSTRIA EXTRACTIVĂ:
.....
d) foraje de adâncime, cu excepţia forajelor pentru investigarea stabilităţii solului.
e) instalaţii industriale de suprafaţă pentru extracţia cărbunelui, petrolului, gazelor naturale şi minereurilor, precum şi a şisturilor bituminoase.”

Dacă luăm prin comparaţie lucrările necesare organizării de şantier pentru efectuarea unui foraj cu adâncimea de 4000 m pentru explorarea resurselor de hidrocarburi lichide sau gazoase, a materialelor utilizate în timpul forării, a modului de testare a stratului productiv și a dezafectării organizării de şantier după finalizarea lucrărilor, atunci am putea constata că problema impactului asupra componenţilor mediului înconjurător are efecte semnificative deosebit de serioase, pe care legiuitorul a încercat să le reglementeze în vederea diminuării şi chiar a eliminării lor.

sist

Modul în care reprezentantul Guvernului (care a dovedit că nu are nici un fel de calificare în acest domeniu) susţine în mod repetat că explorarea gazelor de şist prin executarea unui număr foarte mare de foraje de adâncime nu reprezintă nici un fel de risc sau pericol pentru om şi mediu, reprezintă, după părerea mea, un act de recunoaştere publică a modului conştient de dezinformare a opiniei publice, a societăţii civile şi mai ales a publicului interesat (grupuri sau organisme neguvernamentale) privitor la modalitatea prin care se încearcă să se ascundă alte categorii de interese care nu au nimic comun cu o dreaptă şi bună guvernare.

Este jenant să văd zilnic cum acest ministru încearcă să prostească o ţară întreagă în legătură cu mal-praxisul profesional pe care îl promovează. Se pune întrebarea de ce totuşi nu se doreşte reglementarea legală a operaţiunii de executare a forajelor de adâncime pentru explorarea gazelor de şist?

Un posibil răspuns poate fi rezumat astfel: Printr-un act legal se pot interzice operaţiunile de fracturare hidraulică şi exploatare incipientă la faza de explorare, care ar presupune un dezastru tectonic major în zona superficială a litosferei. Însă acest reprezentant al Guvernului nu doreşte sub nici o formă să preîntâmpine acest lucru. La o asemenea atitudine manifestată public de ministrul mediului, rămâne de văzut care va fi în continuare reacţia opiniei publice, a societăţii civile, a publicului interesat şi mai ales a numeroaselor comunităţi umane. Acestea vor fi cele mai afectate şi vor suporta direct efectele negative şi prejudiciile provocate de o astfel de decizie dată de un ministru care nu cunoaşte, sau nu vrea să aplice prevederile legale. Iată o problemă care trebuie să ne mobilizeze, dacă vrem să evităm dezastrele ce ne vor accentua şi mai mult gradul de sărăcie.

Mircea Vintilescu