Când în decursul vieții ai ocazia să cunoști pe propria-ți piele cum este să trăiești experiența vieții sub două sisteme de organizare socială la nivel politic, ambele aflate în poziție total antagonică față de cealaltă, te poți considera norocos că ai supraviețuit, sau că, în cel mai fericit caz, n-ai luat-o razna.
Dictatura reprezintă o formă meschină de înțelegere a necesităților colective, argumentată prin ”bune intenții” de a pune lucrurile la punct,indiferent de numărul de voci ce s-ar opune acestora.
Democrația, așa cum ne-a fost zugrăvită nouă la ieșirea din totalitarism, reprezintă expresia absolută a libertăților individului, dar și a poporului în ansamblu. Pe scurt, fiecare are voie să facă orice.
Cum au fost înțelese ele, luate separat, s-a văzut: în urma uneia dintre ele s-a născut o revoluție, iar în urma celei de-a doua s-a născut o elită de penali.
Ceea ce nu s-a înțeles prea bine despre cea de-a doua, este faptul că ea ne-a fost prezentată într-o formă incompletă. În mod normal definiția Democrației ar fi trebuit să sune așa:
Faci ce vrei, DAR PLĂTEȘTI PENTRU CEEA CE FACI.
Dacă am fi avut această definiție clară în minte, poate astăzi n-am fi ajuns într-un asemenea hal de degradare a poporului român.
