Pentru a transforma drepturile fundamentale ale omului respectiv dreptul la viaţă, la sănătate, bunăstare şi libertate din elemente declarative în drepturi reale şi valori funcţionale, garantate şi asigurate în mod real de către statul român este nevoie de a realiza atât la nivel naţional, cât şi zonal, strategii şi politici eficiente de protecţie a mediului înconjurător, politici care să fie puse în practică pe termen scurt, mediu şi lung.
Prima problemă care trebuie lămurită este dacă ştim cu adevărat ce înseamnă să elaborezi şi mai ales să promovezi o politică viabilă de protecţie a mediului înconjurător. La această întrebare putem răspunde cu următoarele definiţii:
Politica mediului înconjurător reprezintă formularea intenţiilor şi principiilor care trebuiesc aplicate, în raport cu realitatea existentă într-o anumită regiune, prin care să se asigure un cadru de acţiune şi de elaborare a obiectivelor şi țintelor necesare a fi atinse în cadrul activităților de protecţie a mediului înconjurător, pentru utilizarea şi dezvoltarea durabilă a regiunii, conform principiilor fundamentale din acest domeniu.
Prin Obiectiv al protecţiei mediului înconjurător trebuie să se înţeleagă ţelul general şi final al politicilor asupra protecției mediului înconjurător, care necesită a fi prognozat și cuantificat periodic, pentru toată perioada propusă spre rezolvare.
Ţintele de mediu reprezintă cerinţele detaliate ale performanţei politicilor asupra protecţiei mediului înconjurător, cuantificate atunci când au fost prognozate, care se desprind din obiectivele politicii de protecţie a mediului înconjurător şi care trebuiesc definite şi îndeplinite integral în timpul propus, cu scopul atingerii şi îndeplinirii obiectivelor stabilite.
Din nefericire constatăm că la nivelul protecţiei mediului înconjurător nu avem până astăzi nici o strategie bine definită pe termen mediu şi lung la nivel naţional, sau regional, strategie care să fie acceptată şi însuşită de toate formaţiunile politice parlamentare şi neparlamentare, cu toate că prima formă de redactare a Legii protecţiei mediului a fost realizată încă din anul 1995.
Totodată am avut ocazia să constatăm prin intermediul materialelor publicate periodic de Fundaţia ”Mileniul 3” cu ocazia alegerilor locale şi parlamentare, începând din anul 2005 şi până în prezent, că la nivelul partidelor politice care au participat la aceste alegeri, în cadrul programului politic prezentat public, capitolul referitor la politicile şi strategiile pentru protecţia mediului au reprezentat doar o înşiruire de probleme care nu au nimic de-a face cu problematica protecţiei mediului înconjurător.
Această constatare aparţine ambasadorului SUA la Bucureşti care a cerut spre consultare un exemplar al acestei colecţii de strategii în domeniul protecţiei mediului al tuturor formațiunilor politice, inclusiv a celor care se cred ecologiste, colecţie care a fost întocmită de această fundaţie.
Rezultă că la nivelul tuturor formaţiunilor politice nu avem specialişti care să se preocupe de acest domeniu, că protecţia mediului înconjurător este o problemă tratată pur declarativ, total neprofesional, că adevărata grijă față de cetăţean şi de apărare a drepturilor fundamentale ale omului reprezintă chestiuni total secundare şi fără importanţa cuvenită care ar trebui să i se acorde acestui domeniu de către nici un partid politic.
Această mare deficienţă care ne situează în rândul societăţilor primitive cu tendinţă de desconsiderare totală a cetăţeanului se datorează unor multiple carenţe, din care lipsa unei legislaţii clare în acest domeniu şi mai ales lipsa specialiştilor în domeniul protecţiei mediului înconjurător par să reprezinte cauzele principale ale acestei disfuncţiuni politico-organizatorice la nivelul statului român.
Mircea Vintilescu
