Efectele reale ale inculturii noastre

Apreciez faptul că Primăria Generală a Bucureștiului a aprobat realizarea unui monument dedicat marelui martir al neamului nostru CONSTANTIN BRÂNCOVEANU.

1

Mulți cârcotași au și început să spună că este o acțiune de spălare de bani, că nu avem nevoie de un așa monument, că suntem iar în situația de a arunca cu banii pe fereastră la fel ca în cazul realizării Catedralei Mântuirii Neamului. Acești indivizi cârcotași, fie vor să continue procesul spălării creierelor la români, proces care a început încă din 1945 și vor să-l desăvârșească astăzi, fie dovedesc că habar nu au de semnificația trecutului nostru și a acestui martir la neamului, care prin sacrificiul public făcut de el împreună cu fii săi la Istanbul, a dat o direcție nouă privind respectul de care trebuie să se bucure românismul și mai ales CREȘTINISMUL ORTODOX la nord de Dunăre.

Pentru acest martiriu pe care nici un domnitor sau voievod din lume nu l-ar fi făcut, marele nostru domnitor a fost trecut cu bună știință de către urmași săi neputincioși în paginile uitate ale istoriei. Faptul că VOEVODUL, ÎMPREUNĂ CU CEI PATRU FII AI SĂI au refuzat să de lepede de DREPTA CREDINȚĂ și să treacă la credința islamică, promițându-le în schimb viața și tronul țării pe vecie, spune enorm de mult pentru cei care știu să înțeleagă și să perpetueze acest gest al sacrificiului suprem în schimbul apărării unui element definitoriu pentru români: CREDINȚA NOASTRĂ STRĂMOȘEASCĂ CREȘTIN ORTODOXĂ ȘI MAI ALES SPIRITUL ROMÂNESC.

Ce ar fi însemnat dacă marele Brâncoveanu ar fi acceptat acest troc oribil propus de Marele Sultan. Noi românii care suntem primul popor creștin din Europa, deveneam un stat islamic pe vecie. Islamismul s-ar fi extins nu numai în Europa de est, dar și în vestul și nordul ei, iar astăzi puteam vorbi despre o Europă islamică în totalitatea ei încă din perioada secolului al XVIII-lea.

Sacrificiul făcut de acest martir al neamului românesc și al creștinătății în general, care nu a fost cinstit așa cum se cuvenea nici de către noi românii și nici de către europeni, a fost însă apreciat și mai ales respectat de către chiar Marele Sultan. Iată că văzând această dârzenie în valorile creștine a acestui sfânt Domnitor, s-a hotărât chiar de către Sultan să se acorde tot respectul cuvenit pentru populația balcanică care trăia la nord de Dunăre. Aici nu s-au făcut presiuni ca să se construiască moschei, nu s-au adus conducători islamici și nici nu s-a permis islamizarea cu forța a populației românești.

Dacă musulmanii au înțeles acest înalt sacrificiu pe care un domnitor îl poate face pentru poporul lui și pentru a își apăra cele mai de preț valori care defineau acest neam, respectiv CREDINȚA CREȘTINĂ, eu mă întreb de ce nu ne putem raporta și noi astăzi la acest sistem de comportament? Iată ce mă face să apreciez cu nota +10 și cu felicitări de rigoare la care mai adaug și coronița excelenței pentru demersul reparatoriu întreprins de Primarul Capitalei Gabriela Firea Pandele, de a repune în drepturile care se cuvin credința noastră strămoșească și de a cinstii așa cum nimeni nu a avut curajul să o facă pe MARELE MARTIR AL NEAMULUI ROMÂNESC - CONSTANTIN BRÂNCOVEANU.

Dacă din inconștiență sau lașitate i-am dedicat monumente grandioase în București lui Lenin și lui Stalin care ne-au adus sărăcia, bolșevismul și au propovăduit marxism-leninismul în țară timp de multe decenii, oare nici acum nu ne crapă obrazul de rușine când punem sub semnul îndoielii respectul pe care trebuie să-l acordăm celui care ne-a asigurat continuitatea firească a neamului românesc pe aceste meleaguri?

Incultura sau lașitatea față de românism în general și mai ales față de creștinism ne poate transforma din cetățeni români cu longevitate milenară pe aceste meleaguri în indivizi ai nimănui, iar gestul pe care îl va face Primăria Capitalei, de a cinsti memoria acestui MARTIR trebuie salutat de către toți cei care încă se mai simt cu adevărat că sunt ROMÂNI.

Mircea Vintilescu