IATĂ CE S-A PREZENTAT ȘI DEZBĂTUT LA TIMIȘOARA PE DATA DE 04.12.2014 ÎN FAȚA UNUI PUBLIC CONSTITUIT DIN PROFESORI UNIVERSITARI, MAI MARII UNOR DIVERSE CULTE RELIGIOASE, GRUPURI DE ACTIVIȘTI ȘI NUMEROȘI CETĂȚENI DORNICI SĂ SE INFORMEZE CORECT PENTRU A SE IMPLICA RESPONSABIL ÎN TREBURILE COMUNITĂȚILOR ÎN CARE TRĂIESC
PROTECȚIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ȘI DREPTUL LA VIAȚĂ
1. De ce dreptul la viață, sănătate, bunăstare și libertate al tuturor comunităților umane este condiționat de promovarea unui sistem eficient de abordare a problemelor din domeniul protecției mediului înconjurător.
Iată o întrebare care este bine să încercăm să ne-o punem cu toți, după 25 de ani de la începuturile primilor pași făcuți de România, chiar aici la Timișoara, pentru a trece la un regim politic democratic, în care cetățeanul și societatea civilă să reprezinte prima putere în stat.
De fapt, viața, sănătatea, bunăstarea și libertatea sunt valori supreme umane ce sunt consfințite în carta DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE OMULUI, iar noi, ca țară europeană le-am inserat ca atare în legea fundamentală a țării respectiv CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, specificând totodată, că acestea sunt valori garantate de stat. [Vezi art. 22. - (1). Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritatea fizică și psihică ale persoanei sunt garantate, art. 34. - (1). Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat; art. 47. - (1). Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent și art. 23. - (1). Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.]
Analizând numai ordinea în care sunt abordate sau înșiruite aceste drepturi fundamentale ale omului în Constituția României, respectiv, dreptul la viață (art. 22), libertatea individuală (art. 23), dreptul la sănătate (art. 34) și bunăstare (art. 47), constatăm că legiuitorul român nu s-a gândit asupra modului cum pot deriva aceste drepturi unele din altele, adică care ar fi ordinea firească pentru a fi puse efectiv în practică, ci el a dorit doar să le înșiruie, dându-le prin aceasta doar un simplu caracter declarativ și nefuncțional.
În fond, ca să poți garanta respectarea acestor drepturi fundamentale ale omului, un stat civilizat trebuie să se preocupe de asigurarea unor drepturi fără de care viața, sănătatea, bunăstarea și libertatea nu pot exista, respectiv la preocuparea și implicarea permanentă a statului pentru asigurarea și garantarea unui mediu înconjurător adecvat și favorabil vieții omului, fără de care toate aceste înșiruiri anterioare devin simple paleative sau elemente declarative lipsite de orice sens.
Prin prisma și gândirea legiuitorului român, constatăm că România, prin toate instituțiile sale abilitate, trebuie să se eschiveze de la această îndatorire responsabilă, care este majoră și fundamentală, obligație care trebuie să dea chiar consistența de existență a statului român, transpunând-o sub o formă declarativă, doar ca un simplu drept cetățenesc, respectiv în cadrul subcapitolului ”Dreptul la un mediu sănătos”, iar în cardul art. 35, alin. 1 se specifică: ”Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic”.
Fuga de această responsabilitate a instituțiilor statului român este exprimată și mai clar, tot la acest articol, respectiv în cadrul alin. 3, unde legiuitorul specifică: ”Persoanele fizice și juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător”. Acest transfer de responsabilitate de la implicarea totală a statului în problematica protecției mediului înconjurător către persoanele fizice și juridice, denotă fie o neînțelegere a legiuitorului asupra priorităților majore ce condiționează apărarea drepturilor fundamentale ale omului, fie o ignoranță cu iz pur declarativ, în privința modului cum statul își propune să garanteze aceste drepturi fundamentale ale omului.
În aceste condiții se pune întrebarea firească: Cum poți garanta aceste drepturi fundamentale ale omului, dacă tu ca stat nu te preocupi și nu te implici prioritar pentru protejarea mediului de suport al vieții, în general și al omului, în mod special? Apoi trebuie să te întrebi cum pot persoanele fizice și juridice să protejeze și să amelioreze mediul înconjurător, în condițiile în care tu ca stat nu vrei să te implici și să-ți asumi prin instituțiile abilitate toată responsabilitate în formularea, implementarea și respectarea cu strictețe a unor strategii și politici care să dea posibilitatea punerii în practică a acestor îndatoriri pe termen mediu și lung?
Pot spune fără a greși cu nimic, că dacă astăzi, un guvern, indiferent de orientarea lui, vine cu cel mai faimos program de guvernare, prin care se intenționează să se facă o relaxare maximă a problemelor de ordin legislativ de natură fiscală și nu numai, care să încurajeze și să impulsioneze o dezvoltare economică fără precedent în România, în toate domeniile, prin care să implice favorabil atât pe micul, cât și pe marele producător, fără a asigura o protecție corespunzătoare a mediului de suport al comunităților umane, acest program va fi sortit unui eșec total, întrucât el va afecta semnificativ viața, sănătatea și libertatea tuturor oamenilor.
Acest lucru devine și mai evident astăzi, când ne confruntăm cu o majoră instabilitate a condițiilor climatice, când riscurile producerii unor dezastre s-au amplificat, tocmai datorită abordărilor superficiale pe care autoritățile statului le-au manifestat în domeniul protejării și conservării componenților și subcomponenților mediului înconjurător. În aceste condiții este de așteptat ca tot efortul investițional și de trudă care stă la baza activităților economice a tuturor întreprinzătorilor sau al agenților economici, să se ducă de râpă.
Imaginați-vă dezastrul care poate să-l cuprindă pe un cultivator de cereale sau pe un mic proprietar al unei fabrici nou construite, în care fiecare au investit toată agoniseala lor pentru a produce bunuri cu valoare socială semnificative pentru ei și comunitate, când constată că munca lor este distrusă de o inundație sau de o alunecare de teren, fenomene distructive ce puteau fi evitate dacă se luau măsurile de protecție necesare.
În aceste condiții sprijinul și garanțiile bancare în relansarea economică a unei zone nu numai că devin insuficiente, dar ele se pot dovedi a fi chiar înrobitoare și distructive pentru cel care le-a contractat. Iată, că fără implicarea totală a statului în promovarea unor strategii și politici eficiente în domeniul protecției mediului înconjurător, nimic nu poate fi durabil, nici bunăstarea noastră, nici viața, nici sănătatea și nici libertatea individului.
Din aceste considerente, este necesară o revizuire totală a modului de implicarea prioritară a autorităților abilitate ale statului, în apărarea și promovarea reală a acestor drepturi și valori fundamentale ale omului, prin repoziționarea problemelor de protecție a mediului înconjurător, la nivelul întregului teritoriu național, ca element de întâietate, atât în noua Constituție a României, cât mai ales în toate măsurile de guvernare pe care le preconizăm a le derula.
Față de aceste constatări, devine explicabil eșecul politicilor promovate de către toate guvernele de după anii 1990, indiferent de culoarea lor politică și mai ales de politicile promovate. Nu avântul economic promovat prin artificii fiscale sau prin legiferarea unor facilități investiționale pot reprezenta calea spre progres și bunăstare a populației, ci investițiile în domeniul protecției mediului înconjurător reprezintă cheia succesului, pentru că fără a proteja viața și sănătatea individului nu se pot obține rezultate durabile și notabile în nici un fel. De modul cum ne preocupă promovarea reală și nu declarativă a acestor elemente depinde viitorul nostru, și mai ales al generațiilor viitoare.
2. Știm să formulăm strategii și politici eficiente în domeniul protecției mediului înconjurător?
Pentru a transforma aceste drepturi fundamentale ale omului din elemente declarative în drepturi reale și funcționale, garantate și asigurate în mod real de către stat este nevoie de a realiza, atât la nivel național, cât și zonal, strategii și politici eficiente de protecție a mediului înconjurător, politici care să fie puse în practică pe termen scurt, mediu și lung.
Prima problemă care trebuie lămurită este dacă știm cu adevărat ce înseamnă să elaborezi, și mai ales, să promovezi o politică viabilă de protecție a mediului înconjurător. La această întrebare putem răspunde cu următoarea definiție:
Politica mediului înconjurător reprezintă formularea intențiilor și principiilor care trebuie aplicate, în raport cu realitatea existentă într-o anumită regiune, prin care să se asigure un cadru de acțiune și de elaborare a obiectivelor și țintelor necesare a fi atinse în cadrul activităților de protecţie a mediului înconjurător, pentru utilizarea și dezvoltarea durabilă a regiunii, conform principiilor fundamentale din acest domeniu.
Prin obiectiv al protecției mediului înconjurător trebuie să se înțeleagă țelul general și final al politicilor asupra protecției mediului înconjurător, care necesită a fi prognozat și cuantificat periodic, pentru toată perioada propusă spre rezolvare.
Fără a face eforturi mari de memorie, constatăm că principalele obiective ale politicii de protecție a mediului înconjurător, promovate de autoritățile române în ultimii 25 de ani la nivel național, se definesc prin:
• Despădurirea amplă la nivelul tuturor zonelor forestiere ale țării;
• Dezvoltarea și amplificarea regimului de inundabilitate pe mai toate cursurile de ape curgătoare ale țării;
• Intensificarea proceselor de degradare a solului și al alunecărilor de teren, în mod special, în zonele montane și deluroase;
• Dar nu în ultimul rând, amplificarea gradului de risc al efectelor dezastrelor naturale, și mai ales antropice, pentru majoritatea localităților țării.
Prin această lipsă de implicare a statului, și mai ales a politicului în problematica protecției mediului înconjurător, devine clar că drepturile fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viață, la sănătate, bunăstare și libertate au fost grosolan încălcate, și mai ales nesocotite. Aceasta este adevărata etichetă care va marca pentru mulți ani în istoria României performanța tuturor guvernărilor care s-au succedat la cârma țări în acest sfert de veac scurs de la evenimentele din decembrie 1989, respectiv lipsa de profesionalism și mai ales de patriotism a conducătorilor noștri, asociat cu o sfidare totală a interesului major al cetățeanului de rând.
Țintele de mediu reprezintă cerințele detaliate ale performanței politicilor asupra protecției mediului înconjurător, cuantificate atunci când au fost prognozate, care se desprind din obiectivele politicii de protecţie a mediului înconjurător și care trebuie definite și îndeplinite integral în timpul propus, cu scopul atingerii şi îndeplinirii obiectivelor stabilite.
Din nefericire, constatăm că la nivelul protecției mediului înconjurător nu avem până astăzi nici o strategie bine definită pe termen mediu și lung la nivel național, strategie care să fie acceptată și însușită de toate formațiunile politice parlamentare și neparlamentare, cu toate că prima formă de redactare a Legii protecției mediului a fost realizată încă din anul 1995.
Totodată, am avut ocazia să constatăm prin intermediul materialelor publicate periodic de Fundația ”Terra Mileniul 3”, cu ocazia alegerilor locale și parlamentare, începând din anul 2005 și până în prezent, că la nivelul partidelor politice care au participat la aceste alegeri, în cadrul programului politic prezentat public, capitolul referitor la politicile și strategiile pentru protecția mediului reprezintă o înșiruire de probleme care nu au nimic de-a face cu protecția mediului înconjurător. Această constatare aparține ambasadorului SUA la București care a cerut spre consultare un exemplar al colecției de strategii în domeniul protecției mediului al tuturor formațiunilor politice, inclusiv al celor care se cred ecologiste, colecție care a fost întocmită de această fundație.
Rezultă, că la nivelul tuturor formațiunilor politice, nu avem specialiști care să se preocupe de acest domeniu, că protecția mediului înconjurător este o problemă tratată pur declarativ și total neprofesional, că adevărata grijă față de cetățean și de apărarea drepturilor fundamentale ale omului reprezintă chestiuni total secundare și fără importanța cuvenită.
Această mare deficiență care ne situează în rândul societăților primitive cu tendință de desconsiderare totală a cetățeanului , se datorează unor multiple carențe, din care lipsa unei legislații clare în acest domeniu, și mai ales, lipsa specialiștilor în domeniul protecției mediului înconjurător. Acestea reprezintă cauzele principale ale acestei disfuncțiuni politico-organizatorice, la nivelul statului român.
3. Unele deficiențe majore din legislația națională referitoare la protecției mediului înconjurător și efectele negative produse de acestea în organizarea unor activități eficiente.
La nivel național avem LEGEA NR. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind ”protecţia mediului”, aceasta fiind o lege organică care are rolul de a contribui la punerea în aplicare, dezvoltare și explicitare clară a unor principii fundamentale înscrise în Constituția României.
O primă carență sau omisiune regretabilă pe care o face legiuitorul în cadrul acestei legi organice, este că nesocotește terminologia oficială din Constituția României, referitor la utilizarea termenului fundamental privind mediul înconjurător, pe care îl înlocuiește cu un cuvânt cu o valență generală și simplificată, respectiv mediu. Pe acest termen, legiuitorul chiar încearcă să-l definească cu caracter oficial la art. 1, alin. 2 din lege, dar în mod total necorespunzător și neacceptat de specialiștii din acest domeniu, dar mai ales de juriști, deoarece dă naștere la mari confuzii. Această definiție are în accepțiunea legiuitorului următorul conținut:
”Mediul reprezintă ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale și spirituale, calitatea vieții și condițiile care pot influența bunăstarea și sănătatea omului."
Prin utilizarea acestui termen cu o valență generală ”mediu”, și renunțarea la terminologia oficială din Constituție, dar mai ales, prin modul total necorespunzător așa cum a fost el definit în această lege, se dă posibilitatea ca acest document fundamental legislativ să devină pur declarativ, confuz, și mai ales, să fie total neaplicabil, fără a mai aminti că împiedică formularea unor principii sectoriale de bază din legile ordinare, legi care au ca scop reglementarea tuturor activităților ce stau la baza protecției mediului înconjurător.
În fond, ce reprezintă termenul general referitor la mediu, cuvânt ce are funcția de matcă în lexicul românesc, dar care pentru eliminarea unor confuzii, impune alăturarea acelui cuvânt care definește mediul la care vrem să ne referim, respectiv mediu înconjurător, mediu acvatic, mediu atmosferic, mediu academic, mediu politic, mediu studențesc etc. Din acest punct de vedere, o definiție mai apropiată de adevărul pe care trebuie să-l reprezinte acest cuvânt ar avea următorul sens:
MEDIU reprezintă starea de fapt și definitorie pentru un spațiu multidimensional, ce înglobează un ansamblu de corpuri materiale, energetice sau de altă natură, între care se realizează permanent și cu intensități diferite schimburi de materie, energie și informație, definind și condiționând, atât natura fenomenelor produse, caracteristicile și stadiul de evoluție al corpurilor și al spațiului în care se manifestă, cât mai ales, dinamica și interdependența acestora.
Dar cea mai mare deficiență a acestei legi organice, o reprezintă faptul că ea nu și-a definit clar și corect obiectul supus reglementării, respectiv ce reprezintă sau ce ar trebui să reprezinte ”protecția mediului înconjurător” în cadrul acestui document, cu funcție de normă juridică organică, care trebuie să aibă un caracter obligatoriu, stabil și care trebuie apărată de organul legislativ al statului, în vederea reglementării și ordonării acesteia.
În loc să definească cu o maximă claritate care este obiectul de reglementare, această lege prezintă chiar la art. 1, alin. 1, un deziderat lipsit de conținut, simplist și mai ales, total neprofesional, respectiv:
”Obiectul prezentei legi îl constituie un ansamblu de reglementări juridice privind protecţia mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor și elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă.”
Iată că în accepțiunea legiuitorului român, protecția mediului înconjurător în România, nu reprezintă o activitate care trebuie să se desfășoare în mod sistematic și care necesită să transpună în practică principiile fundamentale enunțate și ele foarte vag și declarativ în Constituție, ci ea reprezintă un ”obiectiv”, adică un țel general al unor politici nedefinite, țel care nu poate fi prognozat și nici cuantificat pentru toată perioada supusă reglementării. Cu alte cuvinte, rezultă clar din această formulare a legiuitorului că protecția mediului înconjurător în România nu reprezintă nimic concret, iar autoritățile statului nu pot avea nici un fel de implicare responsabilă, chiar dacă aceasta reprezintă un ”obiectiv de interes public major”.
Este surprinzător cum ministerul de resort a putut propune Parlamentului României spre adoptare în anul 2006 o lege organică fără un domeniu de reglementare ce nu a fost definit, cum Parlamentul României a adoptat o asemenea lege confuză și fără obiect de reglementare și mai ales cum Instituția Prezidențială a promulgat o asemenea lege?
Iată că numai sub acest aspect, toți factorii sumar enumerați și implicați în actul de redactare și legiferare al acestui document legislativ, și-au etalat pe deplin incompetența profesională, demonstrând cu prisosință că manifestă multă neglijență și chiar incompetență în elaborarea legilor organice care trebuie să ne reglementeze activitățile pe care le definește ca ”obiectiv de interes public major”.
Totuși, dacă obiectul protecției mediului înconjurător în România nu beneficiază de o definiție oficială și clară, bine structurată, care să poată da conținut acestei legi, se pot pun următoarele întrebări firești:
• Cum de a fost posibil ca legiuitorul să nesocotească tezele fundamentale asupra protecției mediului înconjurător prezentate în Constituția României, fără ca organele abilitate ale statului să se sesizeze (ex.: demnitarii din Plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, comisiile de specialitate din cadrul Administrației Prezidențiale, Avocatul Poporului și mai ales Curtea Constituțională)?
• Ce gamă de problematici trebuie să reglementeze această lege organică dacă ea nu și-a definit obiectul de activitate?
• Cu ce trebuie să se ocupe protecția mediului în România, respectiv ce activități și acțiuni trebuie să desfășoare prin suita de instituții abilitate ale statului, și mai ales, ce categorii de specialiști necesită a fi implicați?
Lipsa acestei definiții oficiale care trebuie să aibă un conținut explicit și clar, a făcut ca numeroase activități care sunt subsidiare protecției mediului înconjurător, cum ar fi protecția mediului geologic, protecția atmosferei, protecția apelor, protecția solului, protecția vegetației și faunei, protecția împotriva zgomotelor și vibrațiilor, protecția ariilor naturale etc., să capete nu numai înțelesuri diferite de la o lege la alta, ignorând scopul central al protecției mediului înconjurător, dar să și promoveze acțiuni de tip singular și unilateral, fără a se putea realiza interconexiunea și interdependența dintre toți componenții, subcomponenții și factorii mediului înconjurător.
Acest inconvenient major explică de ce până în prezent nu avem posibilitatea de integrare a acestor legi ordinare într-o strategie unitară care să se raporteze și să se integreze în legea organică de bază a protecției mediului înconjurător. Totodată, să ne permită formularea unor strategii și politici coerente în acest domeniu considerat de legiuitor ca obiectiv de interes public major în România.
Mai mult, tot în această lege, nu se specifică nicăieri și nici nu se recunoaște că protecţia mediului înconjurător în România, reprezintă o activitate care trebuie desfășurată sistematic și în mod continuu, în instituții abilitate ale statului, ce au obligația să-și asume întreaga responsabilitate asupra actului decizional, din toate domeniile supuse acestor reglementării.
De fapt, dacă te uiți cu atenție în Cod CAEN (codul activităților din economia națională), protecţia mediului în România nu este recunoscută oficial ca fiind o activitate ce trebuie desfășurată în mod oficial în acest stat.
În aceste condiții, când statul român nu recunoaște această activitate, se pune întrebarea cum de funcționează Ministerul Mediului cu toate instituțiile lui subordonate? Apoi, cum și pentru ce sunt plătiți de către contribuabili toți salariații acestor instituții? Ce fac ei la locul de muncă? Cum justifică cei doi miniștrii, împreună cu toți secretarii de stat și directorii numiți numai pe criterii politice, lefurile pe care și le iau, dar mai ales pentru ce le iau, dacă în România această activitate nu este recunoscută oficial, atunci înseamnă că ea se desfășoară în mod total ilegal și în afara legii.
Sfidarea elementelor primare și esențiale de legalitate sub care trebuie să se desfășoare această activitate atât de importantă, de care depinde viața, sănătatea, bunăstarea și libertatea tuturor locuitorilor din România, cât mai ales viitorul acestei țării, demonstrează cu prisosință, incompetența crasă a politicului nostru, dar și lipsa de preocupare a armatei de personal din toate instituțiile statului de a reglementa această problemă care vizează în primul rând legalitatea desfășurării acestei activități, și apoi legalitatea ocupării locurilor de muncă pentru întreaga armată de salariați implicați în acest domeniu.
Tot pe această linie a neglijenței, a incompetenței și a sfidării propriilor interese de legalitate ale funcționarului public din acest domeniu, dar care afectează grav interesul general al cetățeanului contribuabil, se înscrie și lipsa de preocupare de a oficializa meseria de specialist sau lucrător specializat în domeniul protecției mediului înconjurător, atât la nivelul componenților și subcomponenților mediului înconjurător, cât și la nivelul factorilor de mediu.
Astfel, în Codul COR (codul ocupațiilor din România), nu există nici o mențiune referitoare la profesia de specialist sau de lucrător specializat pe componenți, subcomponenţi sau factori ai mediului înconjurător, sau pentru alte activități specifice acestui domeniu deosebit de important, cum ar trebui să fie protecția mediului înconjurător în România.
Așa s-a ajuns ca la nivelul tuturor instituțiilor statului implicate în domeniul protecției mediului înconjurător, să întâlnești toți neaveniții sau analfabeții față de această activitate și meserie. Astfel, găsești la compartimentul de biodiversitate, ingineri în tehnologia construcțiilor de mașini, la compartimentul reglementări, economiști, la compartimentul monitorizări, absolvenți ai Conservatorului ”Ciprian Porumbescu” - secția flaut etc. Iar în conducerea instituțiilor care ar trebui să reprezinte autoritatea statului în domeniu, sunt tot felul de indivizi care nu au nimic de-a face cu managementul, gestiunea și problemele legate de protecţia mediului înconjurător.
Interesant este și faptul că atât cetățeanul de rând, cât mai ales ONG-urile, nu sunt preocupate de aceste aspecte. Nu știu dacă cineva fiind grav bolnav cardiac, sau de diabet etc., ar încerca să se ducă să se trateze, plătind și bani serioși pe actul medical, la un potcovar. Cred că nu ar face așa ceva nimeni. Dar iată că în domeniul protecției mediului înconjurător, această activitate care se desfășurată în instituții abilitate ale statului român, acest lucru este posibil. Astfel, toți incompetenții care nu au mai performant în meseria lor de bază, au ajuns sub diferite formule neortodoxe, să lucreze pe funcții cu răspunderi foarte importante în domeniul protecției mediului înconjurător, loc de muncă unde își arată zilnic incompetența, nonperformanța profesională, și mai ales disprețul față de problemele cetățeanului și ale comunităților umane.
În acest domeniu de activitate, mai marii noștri politicieni au pornit de la lozinca: "la fotbal și la mediu se pricepe toată lumea", inclusiv dânșii. Efectul se vede: nu se face nimic din ce ar trebui să se facă. Ne ocupăm cu PROGRAMUL RABLA ca activitate centrală și foarte actuală a Ministerului Mediului, în loc să facem activități de protecţie a mediului înconjurător după toate regulile acestei meserii. Dar, din păcate, nu ai cu cine să faci așa ceva, pentru că cei care mai știau câte ceva în acest domeniu, au fost scoși din activitate pentru a face loc întregului lot de incompetenți aserviți politic, dar care nu cunosc și nici nu înțeleg rolul activității de protecție a mediului înconjurător în România.
Dacă nu știm ce este mediu înconjurător, ce presupune activitatea de protecţie a mediului înconjurător, dacă nu avem recunoscută în România această activitate, dacă implicăm toți oamenii fără experiență în domeniu (de la miniștri, secretari de stat, directori de departamente și de agenții, șefi de servicii și lucrători pe domenii de importanță capitală), pentru a gestiona această problemă recunoscută chiar de către legiuitor ca „obiectiv de interes public major”, este firesc ca în acest domeniu să existe haos, să nu avem un inventar al problemelor prioritare pe care să le discutăm, să gafăm atât în fața experților europeni, dar și al cetățeanului român contribuabil atât la bugetul acestor instituții, cât și la salariile acestor pseudoexperți și funcționari ai statului în domeniul protecției mediului înconjurător.
În aceste condiții în care probleme disfuncționale care au fost enumerate numai succint, ne evidențiază clar că în România se face o mare risipă de bani publici, dar mai ales cheltuieli cu totul nejustificate și total ineficiente care se derulează sub masca protecției mediului înconjurător, dar mai ales în detrimentul așteptărilor cetățeanului contribuabil.
Pentru definitivarea stării de confuzie totală în care se află astăzi sistemul de organizare al activității de protecție a mediului înconjurător de la noi din țară, era și de așteptat să apară și să se utilizeze mai multe elemente terminologice care nu au nimic comun cu terminologia specifică acestei activități, dar care susțin prin elementul confuz pe care îl generează sub forma unor pseudo-sinonime, implicarea cel puțin distructivă a unor categorii de pseudo-specialiști în problematica protecției mediului, respectiv: ecologia cu ecologiști, bioecologia cu bioecolog, geoecologia cu geoecolog, ecologia urbană cu ecologul urban, hidroecologia cu hidroecolog etc.), care în cea mai mare măsură încearcă să deturneze activitatea de bază a protecției mediului înconjurător, sau încearcă să fragmenteze această activitate pentru a nu se dezvolta și desfășura în mod unitar.
Confuzia creată de aceste activități așa-zis similare sau suprapuse între ecologie și protecția mediului înconjurător a fost alimentată și de implicarea total necorespunzătoare a unor persoane fizice cu o pregătire neadecvată în probleme de activism, care vor să se erijeze în susținători ai protecției mediului. Astfel, pe linie ecologică a apărut gruparea GREEN PEACE, iar la noi în țară, cât și în Europa, au apărut numeroase grupuri care se pronunță incorect împotriva exploatării gazelor de șist etc.), s-a dezvoltat apoi activismul ecologic politic (vezi formațiunile politice ale verzilor, partidele ecologiste etc.), sau activismul ecologic social (vezi mișcarea pentru un mediu curat, sau mișcările pentru oprirea funcționării centralelor nucleare etc.), toate acestea contribuind la inhibarea procesului de formulare, promovare și dezvoltare a tezelor fundamentale care ar trebui să stea la baza funcționării coerente a protecției mediului înconjurător, în ansamblul său.
Abordând elementele de terminologie specifică din domeniul protecției mediului înconjurător înscrise în această lege organică, putem constata că ne lipsesc tocmai termenii cheie care ar trebui să dea substanță acestei activități, respectiv:
• Protecția mediului înconjurător reprezintă o activitate sistematică de gestionare și management pentru utilizarea durabilă de către om și societate a resurselor și componenţilor mediului înconjurător, desfășurată prin instituții specializate ale statului, în vederea elaborării de norme juridice, politici, reglementări, și programe, ce trebuie aplicate de toate persoanele fizice și juridice dintr-o anumită zonă, fie pentru conservarea, fie pentru reconstrucția zonelor considerate deteriorate, având ca obiectiv principal ocrotirea tuturor formelor de viață, împreună cu totalitatea elementele de suport care le condiționează, cât și protejarea peisajelor naturale și antropice pentru asigurarea unui parteneriat durabil al comunităților umane cu mediul înconjurător.
• Conservarea mediului înconjurător reprezintă o activitate sistematică de gestionare și management pentru utilizarea durabilă în cadrul unui spațiu bine definit, a ansamblului resurselor şi componenţilor mediului înconjurător, cu scopul menținerii unui echilibru cât mai apropiat de starea normală de manifestare a parametrilor care definesc zona respectivă, în vederea păstrării intangibile și pe termen lung a potențialului acestora, pentru satisfacerea necesităților și aspirațiilor comunităților umane prezente și viitoare. Aceste activități necesită a fi derulate prin instituții specializate ale statului, sau ale comunităților locale și/sau regionale, prin elaborarea periodică de politici, programe și măsuri bazate pe reglementări și norme juridice, ce vor fi aplicate de către toate persoanele fizice şi juridice.
• Refacerea și reintegrarea zonelor deteriorate - reprezintă o activitate sistematică de management pentru elaborarea de politici, programe și măsuri bazate pe reglementări și norme juridice, la nivelul unei zone bine definite, dar cu o durată limitată de derulare în timp, pentru atenuarea treptată, cât și repararea integrală a componenţilor mediului identificați ca deteriorați. Această activitate se desfășoară în urma producerii unor poluări accidentale, a unor activități antropice desfășurate necorespunzător sau a producerii unor fenomene naturale distructive și/sau periculoase, având ca scop reintegrarea zonelor afectate la ansamblul regiunii la care se raportează, în vederea optimizării interacțiunilor dintre comunitatea umană şi mediul înconjurător, activități ce sunt promovate, derulate şi monitorizate numai prin instituții specializate.
• Poluant - orice substanță solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori, orice formă de energie (electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibrații) care introdusă în mediu înconjurător, modifică echilibrul constituenților acestora sau al organismelor vii și aduce daune bunurilor materiale ori împiedică utilizarea componenților și/sau resurselor de mediu în scopuri legitime, ori contribuie la modificarea distructivă a dinamicii mediului lor de suport.
• Poluarea mediului - acțiunea de utilizare și/sau de extragere nerațională sau de introducere directă sau indirectă de poluanți în mediu înconjurător de către persoane fizice sau juridice identificabile, care aduc prejudicii vieții, sănătății și bunăstării umane, care deteriorează și/sau distrug sau generează disfuncții la nivelul resurselor biotice și/sau abiotice ale mediului lor de suport, generând o dinamică negativă a ansamblului peisagistic natural sau antropic și care împiedică alte utilizări legitime și durabile de către om a componenților și/sau a resurselor mediului înconjurător.
• Parteneriatul durabil om-mediu înconjurător - sistem care asociază doi colaboratori: omul, respectiv comunitățile umane și mediul înconjurător, pentru un scop comun, reprezentat de necesitatea coexistenței și evoluției acestora în condiții optime, oferind același șanse de dezvoltare celor doi parteneri.
• Monitoringul mediului - activitatea sistematică, desfășurată cu metodologii și tehnici unitare, pentru supravegherea strictă a caracteristicilor și parametrilor unui component, subcomponent sau factor al mediului, ori a unei activități, sau fenomen, pentru elaborarea de diagnoze și evaluări asupra domeniului investigat.
• Monitoringul integrat al mediului înconjurător - activitatea sistematică de supraveghere, definire și cuantificare a transferului de materie, energie şi informație între toți componenții și subcomponenţii mediului înconjurător, ce rezultă din dinamica fenomenelor sau proceselor interrelaţionale dintre aceștia, pentru diagnoză, evaluare globală şi prognoză, cu scop decizional în activitatea de conservare și/sau ameliorare – refacere - reintegrarea a zonelor deteriorate la nivelul unei grupări teritoriale bine definite.
Ca ridicolul să fie total, am constatat că nu există universitate în România, în care la nivelul unor facultăți prestigioase să nu existe secții la care să se predea problemele legate de domeniul protecției mediului înconjurător, acest lucru făcându-se într-un mod total inconștient, fără a ști de fapt ce este acest lucru. Trebuie să ne întrebăm ce se predă în aceste condiții la aceste facultăți, cât de utile îi sunt cursantului aceste informații primite, cum poate valorifica cursantul aceste informații în viitor, iată o altă problemă gravă, la care un răspuns corect pot să-l furnizeze numai cei care sunt implicați în acestă farsă educațională.
Este foarte grav, constituind un act de iresponsabilitate crasă, și mai ales de inconștiență din partea formatorilor de opinie să vorbești despre ceva ce nu a fost încă definit, să încerci să predai unor tineri informații total incorecte și lipsite de conținut, iar apoi să încerci să-i determini pe aceștia să se considere drept oameni bine pregătiți în domeniul protecției mediului înconjurător, îndemnându-i chiar să se implice în această activitate.
Poate la fel de grav este și faptul că legiuitorul face o mare confuzie între criteriile de aplicare a legii și principiile fundamentale care ar trebui să stea la baza constituirii întregului sistem legislativ din domeniul protecției mediului înconjurător. Astfel, el enumeră în partea introductivă a acestei legi un număr mare de criterii pentru aplicarea de sancțiuni în acest domeniu, fără însă a formula și enunța care sunt tezele fundamentale de bază pe care să se întemeieze această lege organică, cât mai ales întreaga legislație ordinară sau întregul sistem de norme juridice din domeniul protecției mediului înconjurător, respectiv pentru fiecare component, subcomponent și factor al mediului.
Pentru a elimina acest neajuns, am să-mi permit, ca pe baza numeroaselor referințe bibliografice, cât mai ales a experienței dobândite în acest domeniu, să expun principalele teze sau principii fundamentale care pot sta la baza protecției mediului înconjurător în România:
Principiul nr. 1: Ansamblul comunităților umane au obligația de a utiliza totalitatea componenţilor și resurselor mediului înconjurător numai pentru ceea ce sunt și reprezintă acestea în mod natural, și nu pentru ceea ce așteptăm sau ne dorim noi să obținem de la acestea în procesul satisfacerii nevoilor și aspirațiilor legitime, atât al generațiilor prezente, cât și al generațiilor viitoare.
Principiul nr. 2: Fiecare comunitate umană trebuie să-și dimensioneze în mod conștient și pe criterii științifice întregul sistem de habitat, de organizare al teritoriului și al activităților pe care vrea să le desfășoare, cât și asupra posibilităților reale de dezvoltare ale acestora pe termen scurt, mediu și lung, numai în funcție de capacitatea de suportabilitate a spațiului aferent regiunii terestre la care se raportează, fără a se atinge prin aceasta pragurile critice ale raporturilor de interacțiune dintre om/societate și mediul înconjurător.
Principiul nr. 3: În situația în care, din condiții obiective sau subiective se identifică producerea sau intenția de a se produce unele modificări la nivelul parametrilor componenţilor şi resurselor mediului înconjurător, atât în plan zonal, cât şi regional, este obligatoriu să se realizeze lucrări şi elemente cu caracter compensator, acestea trebuind dimensionate astfel încât să nu se producă schimbări semnificative în tipologia regională a ansamblului caracteristicilor mediului înconjurător preexistent.
Principiul nr. 4: Spațiile în care s-au realizat lucrări cu caracter compensator, sau în care s-au produs modificări naturale la nivelul componenţilor sau subcomponenţilor mediului înconjurător, vor trebuii considerate ca fiind spații de maximă sensibilitate în dinamica noilor relații de interacțiune ale componenţilor mediului înconjurător, atât în plan local, cât mai ales în zonele învecinate acestora, necesitând promovarea unor sisteme eficiente de monitorizare complexă și integrată a mediului, de întreținere și dezvoltare continuă a lucrărilor realizate, pentru asigurarea integrării armonioase a acestora la nivelul capacității de suportabilitate preexistent al regiunii la care se raportează, asigurând prin aceasta protecţia și dinamismul tuturor comunităților umane, cât și satisfacerea nevoilor și aspirațiilor legitime ale generațiilor prezente și viitoare, dar și al vieții în general.
Toate aceste deficiențe conceptuale legislative, terminologice și mai ales organizatorice și comportamentale, la care se mai pot adăuga încă multe altele, a determinat ca întreaga activitate de protecție a mediului înconjurător din România să fie lipsită de performanță, iar mal praxis-ul instituțional să cunoască cea mai mare dezvoltare, comparativ cu alte activități reglementate prin legi organice.
Nesocotind obligația fundamentală a statului român pentru a proteja și garanta drepturile și valorile fundamentale ale omului, problematica poluării transfrontalieră la care România este supusă permanent, nu a făcut obiectul preocupărilor de reglementare și cunoaștere din partea autorităților de resort, prin intermediul acestei legi organice.
Astfel, din multitudinea de date directe și mai ales indirecte pe care le avem la dispoziție, putem spune că România este cel mai mare importator de poluare și implicit de sărăcie dintre toate țările europene. Importul acestui grav flagel al sărăciei și al destabilizării stării de sănătate a oamenilor, îl realizăm continuu pe toate cursurile de apă curgătoare care vin din afara teritoriului țării, din care, se detașează ca prioritar, aportul adus de fluviul Dunărea.
Dar cel mai distructiv factor pentru mediu și populația din România îl reprezintă în ultimul timp, importul poluanților pe calea vectorului de transport aer. Beneficiind de prezența lanțului montan al Carpaților chiar pe axa mediană a țării, s-a constatat că aceștia funcționează ca o barieră separatoare în calea mișcării maselor de aer de joasă și medie altitudine ce vin din vestul, nordul, estul și sudul Europei. Astfel, sub forma ploilor acide și/sau alcaline, transferul acestor numeroși poluanți foarte nocivi, se oprește pe teritoriul României, contribuind permanent la degradarea accentuată a vegetației naturale, și mai ales a producției agricole, la poluarea solului și apelor subterane de mică adâncime, cât și a apei din lacuri și cursuri de apă.
Pentru combaterea efectului acestui flagel al poluării transfrontalieră la care suntem expuși permanent, în fața căruia autoritățile supreme ale statului stau impasibile, agenții economici de la mic la mare, de la agricultor la industriaș, trebuie să cheltuiască dublu sau triplu pentru a realiza elementele de productivitate care dau eficiența muncii depuse. Toți acești poluanți perfizi și toxici îi găsim în alimentele pe care îi consumăm zilnic, indiferent că vorbim de produse vegetale sau animale. Iată de unde ne vine cea mai mare parte a sărăciei și mai ales, a deteriorării calității vieții și a stării de sănătate, pentru întreaga populație a țării.
Este de neînțeles, cum legiuitorul nu a prevăzut în această normă juridică, ca obligație esențială a statului pentru apărarea reală și eficientă a teritoriului țării, promovarea activităților monitoringului de fond transfrontalier pentru aer, apă, sol, vegetație și mai ales pentru viața și sănătatea oamenilor, de ce rezultatele acestor activități nu trebuie dezbătute și analizate în CSAT, de ce nu prezentăm și dezbatem aceste probleme care afectează grav România la nivelul Consiliului Europei, de ce politica externă a țării nu ia în considerare și această problematică care ar putea fi reglementată pe cale diplomatică și poate să ne aducă și despăgubiri importante.
În asemenea condiții este firesc ca pentru totala lipsă de performanță și competență profesională, să nu răspundă sau să-și asume răspunderea instituțională nimeni din conducerea statului român, dar cetățeanul să devină o victimă a unui sistem organizatoric total haotic și incompetent pentru asigurarea unei protecții reale privind viața, sănătatea, bunăstarea și libertatea fiecărui locuitor al României.
4. Schimbările climatice la care suntem martori ne impun o nouă abordare a principiilor fundamentale care trebuie să stea la baza atât a protecției mediului înconjurător, cât și a altor reglementări constituționale și legislative.
Prin fenomenul schimbărilor climatice trebuie să înțelegem producerea unor modificări atipice a principalilor parametrii climatici (termici, pluviometrici eolieni etc.), care au început a se manifesta în afara ecarturilor minime și maxime de evoluție, comparativ cu tipologia climatică preexistentă a unei regiuni.
Cauzele schimbărilor climatice sunt generate primordial de fenomene naturale iar în secundar de fenomene antropice, ambele având posibilitatea de a se autopotența și susține reciproc.
Schimbările climatice anunță o modificare totală și radicală a regimului climatic specific unei regiuni și poate avea o durată de manifestare în timp cuprinsă între 100 și 300 de ani până la stabilizarea noului tip de climat în regiunea respectivă.
Modul de manifestare al schimbărilor climatice este dat de producerea cu intensități nespecifice ca violență în regiunea respectivă a fenomenelor pluviometrice, termice și eoliene, concomitent cu repetabilitatea lor la intervale scurte de timp în cadrul aceluiași anotimp.
Efectul producerii acestor manifestări violente a acestor fenomene meteorologice este de a pregăti un nou stadiu de evoluție al mediului înconjurător din regiunea respectivă, asigurând un nou tip de modelare a reliefului, modificarea parametrilor de stare cantitativă, calitativă și structurală a tuturor componenților și subcomponenților mediului înconjurător, inclusiv cu distrugerea unor elemente specifice zonale și înlocuirea lor pe cale naturală și treptată cu alte elemente specifice noului tip de climat care urmează a se instaura în regiunea sau zona respectivă.
Schimbările climatice fac parte din ciclurile evolutive naturale ale planetei, ele s-au mai produs și în trecutul istoric al Terrei, deci sunt fenomene care se produc independent de voința sau de prezența noastră.
În urma producerii acestor fenomene la scară planetară sau continentală, societatea umană alături de întregul ansamblu al mediului înconjurător sunt grav afectate, suferind transformări radicale. Aceste schimbări climatice afectează configurația continentelor, nivelul oceanului planetar, distribuția așezărilor umane și a populației din zonele costiere și/sau litorale, schimbă repartiția teritorială a zonelor agricole tradiționale, afectează principalele resurse de hrană și apă ale comunităților umane și contribuie la schimbări radicale la nivelul mentalului colectiv și al comportamentului uman tradițional, putând genera convulsii sociale și mai ales de tip antagonic nu numai la nivel zonal sau regional ci chiar planetar.
Succesiunea manifestărilor foarte dese și într-o formă extremă a acestor fenomene, ce au caracteristici cu totul noi, poate atrage pe teritoriul românesc variații cu amplitudini foarte mari ale temperaturilor aerului de la forme caniculare de lungă durată la geruri extreme derulate în tot anotimpul hibernal. Perioadele secetoase își vor mări timpul de manifestare și de intensitate până la forme acute de uscăciune. Între aceste intervale de timp se vor produce precipitații lichide și solide foarte abundente care vor fi însoțite de manifestări violente ale vântului, atingând pragul de vijelii, viscole și chiar tornade. Toate aceste elemente vor genera un dezechilibru climatic sever.
La nivelul teritoriului românesc este de așteptat ca în urma producerii precipitațiilor excesive de tip torențial, să se genereze viituri catastrofale pe mai toate cursurile de apă curgătoare. La aceste fenomene generatoare de inundații se vor mai asocia și intensificarea proceselor erozionale de suprafață și de profunzime ale solului. Debitele solide de sedimente vor ajunge nestingherite în albiile tuturor cursurilor de apă și în cuvetele acumulărilor sau lacurilor. Acestea vor contribui la o colmatare accentuată a patului albiilor, micșorând continuu secțiunea activă de scurgere a apelor. În aceste condiții este de așteptat ca revărsările de ape generatoare de inundații să se producă la ploi cu intensități mici, începând de la 15-20 l/mp, fapt care nu era specific pentru aceste cursuri de apă înaintea declanșării acestor fenomene ale schimbărilor climatice.
Este de așteptat ca toate lucrările hidrotehnice pentru combaterea fenomenului de inundabilitate și executate în perioadele anterioare, să fie depășite și chiar să devină inutile, iar majoritatea localităților urbane și rurale să fie supuse unor dezastre repetate de la un anotimp la altul. Efectul acestor dezastre va fi multiplu și greu cuantificabil, afectând viața, sănătatea, bunurile materiale și libertatea individului, conducând la sărăcirea în masă a tuturor comunităților umane din România.
Dacă nu vom încerca să facem nimic, în sensul de a ne pregăti din timp pentru a putea face față acestor schimbări climatice majore, atunci cam acest scenariu ne paște, iar costurile existențiale ale fiecărui locuitor al României se vor mări în progresie aritmetică, în timp ce sărăcia națională va crește în progresie geometrică.
Pentru diminuarea efectelor distructive ale acestor dezastre anticipate, cât mai ales pentru a avea chiar de câștigat de pe urma producerii acestor schimbări climatice radicale, se impune o nouă abordare a tot ceea ce înseamnă sisteme de amenajare complexă a teritoriului, pornind de la amenajarea complexă a bazinelor hidrografice și legat de acestea la o nouă abordare a regionalizării teritoriului administrativ al țării.
Această luptă trebuie să înceapă prin inhibarea cauzelor generatoare a disfuncțiilor climatice asupra teritoriului și nu de la combaterea efectelor distructive pe care schimbările climatice le declanșează. Este o nouă abordare care trebuie să ia în calcul un nou mod de utilizare și/sau folosire al terenului din cadrul fiecărui bazin hidrografic în parte, abordând în mod distinct cu soluții adecvate fiecare treaptă de relief pe care se desfășoară bazinele hidrografice.
Nu trebuie să ne gândim la o renaturare a teritoriului pentru fiecare treaptă de relief, ci la un nou mod de echipare al acestuia într-o strânsă concordanță cu tendințele de suportabilitate ce au fost identificate pentru noul tip climatic pe care îl anticipăm că se va instaura în zona respectivă.
Astfel, prin elaborarea unor strategii și politici eficiente de protecție a mediului înconjurător va trebui să prevedem o dezvoltare a unui nou tip de fond forestier pe cel puțin 65% din suprafața montană ocupată de un bazin hidrografic, în care să predomine alături de speciile arboricole autohtone, noi specii adaptate la noul regim climatic. În zonele deluroase acest procent trebuie asigurat în proporție de minim 50%, iar în zonele de șes/câmpie să se situeze între 15 și 20%.
La acest uriaș efort investițional va trebui să dezvoltăm o legislație nouă care să asigure stimularea, protecția și un sistem eficient, dar și complex pentru exploatare a acestor noi amenajamente teritoriale care vor avea rolul pe de o parte de a reduce coeficienții scurgerii naturali ai apei de la nivelul solului până la valori apropiate de cele naturale, iar pe de altă parte, la inhibarea și stabilizarea proceselor erozionale.
Concomitent este necesar ca să asigurăm promovarea unor lucrări de gospodărire a apelor care să contribuie la asigurarea stocurilor de apă ce urmează a fi utilizate în perioadele cu secete acute care se vor succeda la nivelul fiecărui anotimp. Aceste lucrări ce trebuiesc promovate cu prioritate, vor putea contribui la promovarea unei agriculturi sigure, la regularizarea debitelor de apă ce se vor scurge în perioadele de ape mari, vor putea fi exploatate și în scop hidroenergetic, vor permite dezvoltarea unei pisciculturi de tip industrial și vor asigura dezvoltarea zonelor învecinate ca obiective turistice și de agrement de un mare interes local și regional.
Pornind de la o asemenea abordare vom putea asigura o stabilitate remarcabilă a tuturor componenților mediului înconjurător, vom putea elimina unele riscuri generatoare de dezastre care afectează localitățile și comunitățile umane, vom genera numeroase locuri de muncă apărând totodată viața și sănătate cetățeanului, concomitent cu asigurarea pe termen mediu și lung a elementelor de bunăstare și libertate atât pentru generația prezentă, cât și pentru generațiile viitoare.
Pentru a putea duce la realizarea acestor lucruri, societate civilă trebuie să se informeze și să se documenteze în mod corect, trebuie să manifeste un nou tip de solidaritate inter-comunitară, să știe ce să ceară și mai ales să se implice în mod conștient și responsabil în formularea și luarea deciziilor, căci indiferența ne va costa enorm atât pe noi cât mai ales pe urmașii noștri.
Decanul ASOCIAȚIEI PROFESIONIȘTILOR ÎN PROTECȚIA MEDIULUI
Dr. Vintilescu Mircea
