Jaful guvernamental și indiferența cetățeanului român

O ADUCERE AMINTE DESPRE FINALITATEA JAFULUI GUVERNAMENTAL ÎN CÎRDĂȘIE CU INDIFERENȚA CETĂȚEANULUI ROMÂN

Anul trecut, am participat alături de mai mulți voluntari la o audiență la ROMSILVA, unde ne aștepta ministrul secretar de stat Erika Stanciu.
Trebuia să discutăm despre noile strategii care vor fi promovate de Ministerul Mediului în zonele în care s-au efectuat cu toate aprobările legale JAFUL PĂDURILOR, respectiv TĂIERILE LA RAS PĂDURILOR PE SUTE DE HECTARE.

Ca să ne închidă gura și mai ales să încerce a ne aburi pentru a trage serios de timpul alocat acestei audiențe, Doamna ministru a adus un slujbaș din subordine (o coadă de topor), care a încercat să ne prezinte în culori numai pozitive cum se realizează (dar numai în sistem pur declarativ), monitorizarea stării pădurilor în România.

Expunerea a fost tendențios realizată ca să fie lungă și mai ales plictisitoare, fără elemente de finalitate concretă cu privire la ceea ce solicitasem noi, respectiv elaborarea hărților tematice din care să se poată identifica sintetic care este adevărata situație a fondului național forestier și mai ales cum este el gestionat în prezent de către autoritățile abilitate ale statului. Dar pe acest subiect nu a fost prezentat nimic concret.

S-au prezentat în schimb numeroase grafice frumos colorate, pe care eu cred că nici specialiștii nu pot să le înțeleagă sau să le deslușească tâlcul. Totuși, din aceste grafice a respirat și ceva foarte îngrijorător care spre surprinderea celor de față m-a cutremurat doar pe mine.

În România, conform Inventarului Fondului Național Forestier, mai aveam (atenție!!!) la finele anului 2013, doar sub 15% ARBORI CU VALOARE ECONOMICĂ CARE MAI POT FI EXPLOATAȚI PENTRU O VALORIFICARE EFICIENTĂ. Restul suprafețelor împădurite erau ocupate doar cu arbori în curs de dezvoltare, cărora le mai trebuie zeci de ani buni pentru a ajunge la maturitate, astfel ca să dobândească și o valoare economică.

Dacă luăm în considerare că între anii 2014 și 2015 JAFUL PĂDURILOR A AJUNS LA PAROXISM, pot crede fără să greșesc că acest procent al ARBORILOR CU VALOARE ECONOMICĂ se situează în prezent sub procentul de 10%, arbori care în marea lor majoritate se află doar în arii protejate (rezervații), dar care și ei atrag atenția hoților de lemn și probabil că urmează a fi tăiați și ei tot în mod ”legal”.

Făcând o socoteală simplă și rapidă, constatăm că după mai puțin de 15 ani, astăzi avem mai puțin de 5% arbori cu valoare economică, care mai pot fi exploatați și care mai pot susține activitățile economice tradiționale. Cam aceasta este moștenirea pe care o lasă generației tinere de cetățeni români aceste monstruoase coaliții guvernamentale care s-au perindat pe la conducerea Ministerului Mediului, inclusiv fostul guvern așa-zis ”tehnocrat”.

Că s-a distrus cu bună știință pădurea de către toate guvernele care s-au succedat la cârma țării din anul 2004 și până astăzi este o problemă gravă care ar trebui analizată cu multă atenție de DNA și DIICOT, dar mai grav este că prin acest JAF BARBAR am pus în pericol STABILITATEA RELIEFULUI, A REȚELELOR HIDROGRAFICE, AFECTĂM SIGURANȚA EXISTENȚEI COMUNITĂȚILOR UMANE, A DRUMURILOR, APOI S-A PUS ÎN PERICOL VIAȚA, SĂNĂTATEA și BUNURILE MATERIALE ALE OAMENILOR.

Tot la fel de grav este și faptul că în această situație s-a OMORÂT CU BUNĂ ȘTIINȚĂ DE CĂTRE GUVERNANȚI ȘI POLITICIENI pe o perioadă de multe decenii de acum înainte și mica industrie de prelucrare și valorificare superioară a masei lemnoase din patrimoniul național. Iată că dacă mai vrem să mai producem mobilă sau alte produse valoroase din lemn, VA TREBUI CA AGENȚII ECONOMICI ROMÂNI SĂ RECURGĂ LA IMPORTUL DE BUȘTENI.

Interesantă a fost discuția finală, în care eu încercam să insist asupra necesității promovării de către ministerul de resort a unor STRATEGII de acțiuni viitoare pentru ATENUAREA DEZASTRULUI PRODUS, DAR MAI ALES ASUPRA CEEA CE URMEAZĂ A SE PRODUCE, aducând în acest sens argumente științifice concrete pentru aceste evaluări viitoare.

Dar am fost surprins foarte neplăcut cum ministrul a dat din colț în colț, iar apoi a răbufnit foarte istericos, cerându-mi mie, o simplă persoană fizică, să aduc date concrete, bazate pe studii certe despre aceste învinuiri pe care le adresam echipei ministeriale. Probabil că Dânsa a uitat că avea în subordine corpuri numeroase de control/inspecție, institute de specialitate precum și alte autorități care îi puteau furniza aceste informații cu caracter oficial, nu date și lucrări produse ONG-uri care nu au nici o responsabilitate oficială în acest domeniu.

Văd bine că nici GUVERNUL TEHNOCRAT NU A ÎNȚELES CĂ EL AVEA DATORIA SĂ ADUCĂ ACESTE DATE CERTE ȘI MAI ALES SĂ INFORMEZE CORECT POPULAȚIA. Se vede clar cum și acești pseudo-tehnocrați și-au învățat lecția solidarității la hoție ca în proverbul: ”CORB LA CORB NU ÎȘI SCOATE OCHII”, iar JAFUL POATE CONTINUA, CĂCI NOI NE FACEM CĂ NU VEDEM ȘI MAI ALES NU VREM SĂ FACEM NIMIC.

Trist și mai ales regretabil este că noi cetățenii care vom suferii direct sau indirect efectul dezastruos al acestui jaf prin nenumăratele prejudicii care se vor crea nu numai la nivelul comunităților locale, dar și la nivel de familii sau indivizi, tolerăm să nu tragem la răspundere cu nimic pe acești HOȚI AI AVUȚIEI NAȚIONALE ȘI GENERATORI DE GENOCID ECOLOGIC, ba chiar mai mult, acceptăm să-și continue treaba de JEFUIRE A ROMÂNIEI ȘI A CETĂȚEANULUI ROMÂN, prin toleranța nejustificată pe care o manifestăm și mai ales prin neimplicare în a lua taurul de coarne.

PĂCAT, MARE PĂCAT ce îl săvârșim prin această neimplicare legală a cetățeanului. Oare nu ne punem întrebarea dacă vom putea fi iertați de generațiile care vor urma după noi pentru această neimplicare civică?

Mircea Vintilescu

Societatea civilă - implicare în salvarea satului românesc

SOCIETATEA CIVILĂ, CA „PRIMA PUTERE ÎN STAT”

ESTE OBLIGATĂ SĂ INTERVINĂ ȘI SĂ SE IMPLICE

ÎN SALVAREA SATULUI ROMÂNESC

De ce ar trebui să ne gândim foarte serios cum să promovăm acest gen de proiecte? Iată o întrebare corectă la care vom încerca să dăm un răspuns pertinent.

Toate măsurile de austeritate care au fost luate de Guvernul României în ultimii ani, au avut ca motivație CRIZA ECONOMICĂ MONDIALĂ și CRIZA FINANCIARĂ care, după cum spun toți politicieni noștri, a afectat foarte grav România.

Dacă acest lucru este adevărat, atunci pentru a ieși din aceste multiple crize, strategiile politice ar trebui să se îndrepte cu precădere pentru atragerea de noi surse financiare la bugetul de stat, dar fără a mai genera creșteri valorice asupra impozitelor și taxelor care sunt suportate foarte greu atât de cetățeni cât și de către toți agenții economici.

La nivel macro-economic, acest proiect, a demonstrat că începând chiar cu primul an de la promovarea investițiilor, se poate genera minim 500.000 de noi locuri de muncă în mediul rural, respectiv în acele zone unde sărăcia a atins cote maxime și este din ce în ce mai greu suportabilă.

Acești noi angajați vor fi buni plătitori de taxe și impozite la bugetul de stat, dar și contributori la fondurile de pensii și de sănătate, putând aduce numai în primul an o contribuție suplimentară în bani de peste 250.000.000 Euro. Dacă la acestă valoare am mai adăuga și despovărarea bugetului de stat rezultat în urma suspendării ajutoarelor sociale către noii lucrători agricoli în valoare de minim 500.000.000 Euro, atunci statul român ar avea la dispoziție, sau mai bine zis ar câștiga minim 753.000.000 Euro, bani pe care îi poate utiliza în alte domenii bugetare pe care le consideră prioritare sau în investiții.

În condițiile în care acest proiect ar avea o bună continuitate și în anii viitori, sau se va adapta și pentru activități asemănătoare, care se pot desfășura în gospodăria țărănească, veniturile la bugetul de stat ar putea crește în progresie geometrică, dând posibilitatea la realizarea unor programe serioase de investiții în mediul rural, contribuind prin aceasta și la modernizare edilitară a acestor așezări rurale pentru care timpul s-a cam oprit la perioada medievală, asigurând totodată și scoaterea satului românesc din sărăcia în care se zbate astăzi ca să mai supraviețuiască,.

Dar pentru buna reușită a acestui proiect, SOCIETATEA CIVILĂ trebuie să ceară parlamentarilor să se gândească și la binele cetățeanului și să reglementeze din punct de vedere legislativ și în regim de urgență câteva probleme care parcă în mod voit țin în loc relansarea micii economii agrare și în mod special mediul rural românesc, respectiv:

• reglementarea prin lege a comerțului care se desfășoară cu legume și fructe atât în piețe cât și în magazinele specializate pentru desfacerea acestor categorii de produse;

• stimularea prin diferite mijloace fiscale a micilor producători agricoli și mai ales a asociațiilor micilor cultivatori de legume și fructe pentru utilizare prioritară a tehnologiilor de vârf și neagresive pentru mediul înconjurător pe toate terenurile disponibile din incintele gospodăriilor individuale, astfel ca recoltele să fie preponderent realizate numai în condiții naturale, conferindu-le acestora o calitate deosebit de bună, ele fiind și foarte sănătoase, ceea ce va favoriza dezvoltarea consumului intern pentru acest gen de produse;

• dezvoltarea investițiilor în mediul rural prin sistemul parteneriatului public privat corelat cu dezvoltarea sistemelor moderne pentru stocarea controlată a surplusului de producție în depozite climatizate, cât și realizare în mediul rural a unor micro întreprinderi pentru prelucrarea și industrializarea unei game variate de produse atât legumicole, cât și a fructelor;

• îmbunătățirea legislației privind controlul calității produselor agricole comercializate, concomitent cu înăsprirea pedepselor pentru comercializarea în sistem ilegal de legume și fructe, cât și a altor produse alimentare care sunt contaminate chimic, radioactiv sau bacteriologic;

• întărirea sistemului de control financiar pentru eradicarea evaziunii fiscale în comercializarea legumelor și fructelor care provin atât din producția internă cât mai ales din import, desființarea mafiei din piețe și a comercianților volanți sau clandestini, concomitent cu dotarea punctelor comerciale cu aparatură și personal calificat pentru controlul eficient al calității produselor alimentare comercializate.

În condițiile în care criza alimentară se acutizează de la zi la zi ca urmare și a modificărilor climatice care se produc la nivel planetar, fapt care face ca produsul agricol să se găsească din ce în ce mai greu și la prețuri mult mai mari, este necesar să se găsească și să se promoveze prioritar acele tehnologii care atribuie un serios element de siguranță producției agricole.

Tocmai realizarea acestor micro ferme performante garantează siguranța producției legumicole, indiferent dacă se produc fenomene meteorologice periculoase, cum ar fi seceta sau aridizarea climatului, brume timpurii sau târzii, ploi torențiale însoțite de grindină, cât mai ales poluări accidentale ale aerului atmosferic care generează ploi acide sau alcaline care conduc nu numai la contaminarea solului, dar și a plantelor și a surselor de apă de suprafață etc.

Aceste recolte sigure au și avantajul că sunt realizate în condiții naturale care le conferă o calitate deosebit de bună, stimulând prin aceasta și starea de sănătate a consumatorului direct, fie că aceste produse urmează a fi consumate atât în stare proaspătă, sau sub formă prelucrată ori industrializată (diferite tipuri de conserve).

Este de remarcat faptul că producția de legume (tomate) în acest tip de micro ferme dotate cu solarii multifuncționale de mică capacitate, dar foarte performante, nu afectează cu nimic structura actuală a modului de utilizare al terenurilor agricole din câmp, ba mai mult, asigură condițiile pentru disponibilizarea unor terenuri pe care s-au amenajat în trecut grădini legumicole, astfel ca aceste terenuri disponibilizate să poată fi utilizate în alte scopuri agricole, atrăgând după sine atât o diversificare a producției agricole, cât și o dezvoltare cantitativă a recoltelor care vor fi semănate în câmp deschis.

Recoltele sigure de legume (tomate) stimulează dezvoltarea consumului atât în mediul urban cât și în cel rural, favorizând și dezvoltarea unor centre de comercializare moderne și adaptate la toate cerințele legislației europene.

Prin abandonarea practicării actualului stil de agricultură de subzistență, respectiv prin faptul că peste 97% din producția de legume (tomate) a unei micro ferme este destinată comercializării în mod prioritar în piețele din mediul urban, sub formă de produse proaspete și de o foarte bună calitate, toate legumele, inclusiv tomatele vor fi vândute la prețuri rezonabile și nu la prețuri de speculă cum se comercializă în prezent. Astfel se va dezvolta spiritul de solidaritate și de întrajutorare între populația din mediul urban și cea din mediul rural, stimulând prin aceasta investițiile sub forma parteneriatului public privat atât în mediul rural, cât și în sate.

În plan social, din calculele efectuate a rezultat că încă din primul an al promovării acestui proiect, pot intra în buzunarul micilor cultivatori de legume (tomate) peste 4,9 miliarde de Euro, respectiv peste 12.000 Euro/cultivator și sezon de producție, bani care sunt câștigați numai prin muncă cinstită.

Această infuzie de noi și semnificative venituri în mediul rural poate avea efecte benefice semnificative în lupta pentru combaterea sărăciei de la sate, dând speranțele necesare că nivelul de trai al țăranului român se poate îmbunătăți substanțial de la an la an, fără ca statul român să facă eforturi investiționale majore.

Șansa pe care o asigură acest proiect pentru stabilizarea forței de muncă activă din mediul rural (mai ales pentru tineret), de a putea munci și câștiga mulțumitor pe plaiurile natale, în condițiile în care persoana respectivă nu are în posesie teren agricol în afara vetrei satului, ci doar mici suprafețe de teren în incintele gospodăriilor individuale, inhibă major și procesul migrației populației rurale spre alte state și reduce simțitor procesul de depopulare al satelor românești.

Prin promovarea acestui proiect este de așteptat ca foarte mulți lucrători agricoli români care s-au stabilit în unele state ale Uniunii Europene, dar nu numai în acest spațiu, să considere atractivă reîntoarcerea lor în țară, aducând cu ei și experiența civilizației și a tehnologiilor agricole care se practică în țările de adopție.

Pentru societatea românească contemporană, stabilizarea populației din mediul rural reprezintă un element deosebit de benefic, având repercusiuni pozitive într-o multitudine de planuri, respectiv:

• consolidarea familiei tradiționale românești, în care copii pot crește alături de părinții naturali și nu vor mai fi lăsați în grija bunicilor sau a altor rude, cum se întâmplă astăzi cu familiile în care părinții sunt plecați la munci agricole în străinătate;

• faptul că timpul de lucru alocat activității din micro fermele performante se reduce la maxim două ore/zi, permite părinților să se implice și să se preocupe direct cu educația copiilor, eliminându-se abandonul școlar, vagabondajul, cerșetoria etc., toate acestea contribuind la formarea unei societăți în care tineretul din mediul rural va fi educat și bine motivat pentru a face parte ca membru activ în cadrul comunității în care trăiește;

• se va dezvolta interesul pentru dezvoltarea spiritului de întrajutorare a persoanelor mature sau a celor aflate în dificultate, aceasta fiind o sarcină creștină pentru toți membri familiei (copii, părinți, bunici etc.), evitându-se formele de abandon a bătrânilor, a copiilor sau a persoanelor aflate în dificultate, fenomen care din păcate astăzi ia o amploare din ce în ce mai mare de la zi la zi.

Aceste proiecte dă posibilitatea utilizării durabile a tuturor resurselor ale mediului înconjurător existente în zonele de intravilan din mediul rural, respectiv:

• utilizarea solului care nu este contaminat chimic, poate asigura creșterea în sistem intensiv a unei game variate de legume (tomate), întrucât bonitatea sa nu a fost afectată în curțile gospodăriilor țărănești de procesul chimizării intensive a agriculturii care s-a realizat în perioada anterioară în câmp;

• apa subterană de mică adâncime (pânza freatică), care datorită lipsei instalațiilor edilitare din satele noastre (în special a rețelelor de canalizare) a fost contaminată cu diferiți poluanți de origine antropică și animalieră, a determinat ca această resursă de apă să nu mai poată fi utilizată direct pentru consum în scop potabil, menajer și pentru adăpatul animalelor, dar poate fi utilizată cu mare eficiență la irigarea legumelor din aceste micro ferme, asigurând prin procesele de pompare care se vor efectua şi o depoluare în timp a acviferului local, putându-se ajunge chiar la atingerea parametrilor calitativi inițiali (sau a calității inițiale a apei subterane care era în regim natural);

• exploatarea în regim controlat a acviferului freatic în scopul irigării culturilor de legume (tomate) din solariile aferente micro fermelor legumicole, va contribui și la stabilizarea nivelului piezometric al apelor subterane, fenomen care astăzi, datorită evacuărilor necontrolate de ape uzate în subteran, a generat creșteri ale nivelului pânzei freatice, contribuit la apariția excesului de umiditate chiar în incinte gospodărești, atrăgând după sine deteriorarea construcțiilor, apariția igrasiei etc., procese care afectează însă foarte grav starea de sănătate a populației rurale;

• valorificarea superioară a forței de muncă locale, care deține o calificare medie în cultura legumelor, atrage după sine și o creștere substanțială a veniturilor realizate de către micii producători agricoli, concomitent cu îmbunătățire simțitoare a condițiilor de viață și mai ales de sănătate a fiecărui locuitor din mediul rural.

În plan local, asigurarea creșterii permanente a veniturilor populației din mediul rural prin desfășurarea activităților propuse în acest proiect, va avea un efect imediat privind reconsiderarea valorii de cost a gospodăriilor țărănești care astăzi sunt vândute la prețuri total subevaluate.

Asigurarea unor venituri sigure şi mulțumitoare în acestă primă etapă de promovare a proiectului, va contribui la creșterea nivelului de trai a populației rurale, impunând dezvoltarea sistemelor performante de asistență medicală (pediatrie, ginecologie, medicină generală şi de urgență), servicii care astăzi au ajuns deficitare sau chiar au fost desființate total în mediul rural.

Prin dezvoltarea continuă a bazei de venituri rezultate din implicarea unui număr cât mai mare de persoane în aceste proiecte, populația din mediu rural va putea investi mult mai eficient în ocrotirea sănătății (chiar și profilactic), atât pentru ei cât și pentru restul membrilor familiei, evitându-se astfel cronicizarea bolilor specifice din satul românesc, contribuind la diminuarea suferinței pacientului și chiar la vindecarea rapidă a unor boli pentru care astăzi statul cheltuie nejustificat foarte mulți bani pentru tratamentele pacienților proveniți din mediul rural.

În urma conștientizării de către populația rurală a noilor valori pe care le pot crea prin implicarea conștientă și responsabilă în acest gen de activități, se va dezvolta foarte mult spiritul de implicare în viața comunitară, responsabilizând tot ceea ce înseamnă decizie locală din domeniul administrației sau al politicului, fapt care va determina dezvoltarea coeziunii umane intracomunitare.

Atitudinea de indiferență sau de neimplicare a cetățeanului în problemele curente ale satului va dispărea, existând motivația concretă că numai împreună se poate aduce prosperitatea în mediul rural.

Este de așteptat solidarizarea populației rurale pentru dezvoltarea elementelor de siguranță a locuitorilor și a bunurilor acestora, participând în mod voluntar, alături de personalul specializat la protejarea satului românesc de tot ceea ce ar putea fi disfuncțional, sau ar pune în pericol buna dezvoltare a comunității locale.

Înfățișarea satelor și a gospodăriilor rurale se va putea schimba radical, țăranul român având în condițiile participării active la acest proiect, să deruleze investiții semnificative pentru reamenajarea gospodăriei, respectiv de dotare a acestora după toate regulile care pot asigura un trai confortabil și civilizat (introducerea alimentării cu apă curentă în clădirile cu destinație de locuit, prepararea și folosirea curentă a apei calde în bucătării și la sistemele de îmbăiere, a rețelelor de canalizare a apelor uzate menajere, utilizarea unor sisteme eficiente și mai puțin poluante de încălzit).

Punerea în practică a acestor de proiecte pornește de la principiul că „TOȚI CÂȘTIGĂ”, principiu care este aducător de prosperitate atât în mediul rural cât și în mediul urban.

Prin acest demers, satul și mai ales mediul rural românesc își va putea recâștiga atractivitatea pentru multe categorii socio-profesionale (învățători, profesori, preoți, medici, asistenți medicali, ingineri agronomi, zootehniști, informaticieni etc.), care vor putea aprecia că mediul rural le poate oferi condiții adecvate pentru a desfășura multiple activități în condiții bune și de performanță profesională și mai ales bine retribuite, în care comunitățile locale vor avea posibilitatea de a se implica.

În aceste condiții, în care doar o mică parte a problemelor de impact au fost sumar analizate și care evidențiază o posibilitate reală de a ieși din multiplele crize invocate de către politicieni (pentru a-și ascunde lipsa de performanță și de profesionalism), se pune întrebarea NOI, SOCIETATEA CIVILĂ, CE AȘTEPTĂM ?

NU NE PUTEM IMPLICA CONȘTIENT ȘI RESPONSABIL PENTRU A TRĂI MAI BINE?

La aceste întrebări este necesar să dăm răspunsuri NOI TOȚI CETĂȚENII ACESTEI ȚĂRI și să găsim împreună o cale înțeleaptă de a ne implica responsabil. Trebuie să conștientizăm că în caz de neimplicare a politicului în soluționarea acestor probleme, el va răspunde doar în fața unui electorat puțin educat, eventual trecând în opoziție pentru un ciclu parlamentar, după care va reveni cu aceeași insolență, încercând să găsească tot felul de argumente pentru a masca lipsa de viziune, de patriotism, de profesionalism sau de performanță.

NOI TOȚI, în calitate de CETĂȚENI ROMÂNI ȘI EUROPENI, de felul în care ne vom implica și de rezultatele muncii noastre, vom răspunde direct în fața copiilor și a nepoților noștri și vom fi etichetați așa cum vom merita.

Copiii și nepoții noștri nu vor acuza politicul de „greaua moștenire lăsată” sau de modul defectuos cum au guvernat alții înaintea lor, ci ne vor acuza pe noi, pe CETĂȚENII ACESTEI ȚĂRI de o totală lipsă de educație, de superficialitate, de egoism, de prostie și de lipsă de patriotism dacă nu vom ști pe ce drum să purcedem, ca să putem să le lăsăm moștenire generațiilor viitoare un sat prosper.

Dacă din comoditate, sau din lipsă de unitate și de viziune noi nu ne vom implica corespunzător în aceste momente cruciale pentru viața și existența mediului rural românesc, se va amplifica și mai mult dezastrul în care trăim, iar urmașii noștri vor fi îndreptățiți să ne stingă candela de la capătâiul mormântului și să ne dea total uitării. Deci NOI ce mai așteptăm!

Mircea Vintilescu

Salvaţi satul românesc – Episodul 5 (ultimul)

SOCIETATEA CIVILĂ, CA SĂ DEVINĂ „PRIMA PUTERE ÎN STAT” TREBUIE SĂ ŞTIE CE VREA

De ce ar trebui să ne gândim foarte serios cum să promovăm acest gen de proiecte? Iată o întrebare la care vom încerca să dăm un răspuns pertinent.

Toate măsurile de austeritate care au fost luate de Guvernul României în ultimii doi ani au avut ca motivaţie CRIZA ECONOMICĂ MONDIALĂ şi CRIZA FINANCIARĂ care, după cum spun toţi politicieni noştri, a afectat foarte grav România. Dacă acest lucru este adevărat, atunci pentru a ieşi din aceste multiple crize, strategiile politice ar trebui să se îndrepte cu precădere pentru atragerea de noi surse financiare la bugetul de stat, dar fără a mai genera creşteri valorice asupra impozitelor şi taxelor care sunt suportate foarte greu atât de cetăţeni cât şi de toţi agenţii economici. La nivel macro-economic, acest gen de proiecte, a demonstrat că începând cu primul an de la promovare, poate genera minim 500.000 de noi locuri de muncă în mediul rural, respectiv în acele zone unde sărăcia a atins cote maxime şi este din ce în ce mai greu suportabilă. Aceşti noi angajaţi vor fi plătitori de taxe şi impozite la bugetul de stat, dar şi contributori la fondurile de pensii şi de sănătate, putând aduce numai în primul an o contribuţie de peste 253.000.000 Euro. Dacă la acestă valoare am mai adăuga şi despovărarea bugetului de stat rezultat în urma suspendării ajutoarelor sociale către noii lucrători agricoli în valoare de minim 500.000.000 Euro, atunci statul român ar avea la dispoziţie, sau mai bine zis ar câştiga minim 753.000.000 Euro, bani pe care îi poate utiliza în alte domenii bugetare pe care le consideră prioritare sau în investiţii.

În condiţiile în care acest tip de proiect ar avea o continuitate şi în anii viitori, sau pentru activităţi similare care se pot desfăşura în gospodăria ţărănească, veniturile la bugetul de stat ar putea creşte în progresie geometrică, dând posibilitatea la realizarea unor programe serioase de investiţii în mediul rural, concomitent cu scoaterea satului românesc din sărăcie, contribuind prin aceasta şi la modernizare edilitară a acestor aşezări rurale pentru care timpul s-a oprit la perioada medievală.

Dar pentru buna reuşită a acestui gen de proiecte, SOCIETATEA CIVILĂ trebuie să ceară parlamentarilor să se gândească şi la binele cetăţeanului şi să reglementeze din punct de vedere legislativ şi în regim de urgenţă câteva probleme care parcă în mod voit ţin în loc relansarea economiei agrare româneşti, respectiv:

• reglementarea prin lege a comerţului cu legume şi fructe atât în pieţe cât şi în magazinele specializate pentru desfacerea acestor produse;

• stimularea prin diferite mijloace fiscale a micilor producători agricoli şi mai ales a asociaţiilor micilor cultivatori de legume şi fructe pentru utilizare prioritară a tehnologiilor de vârf şi neagresive pentru mediul înconjurător pe toate terenurile disponibile din incintele gospodăriilor individuale, astfel ca recoltele să fie preponderent realizate în condiţii naturale, conferindu-le acestora o calitate deosebit de bună, ceea ce va favoriza dezvoltarea consumului pentru acest gen de produse;

• dezvoltarea investiţiilor în mediul rural prin sistemul parteneriatului public privat corelat cu dezvoltarea sitemelor moderne pentru stocarea controlată a surplusului de producţie în depozite specializate, cât şi realizare în mediul rural a unor microîntreprinderi pentru prelucrarea şi industrializarea produselor legumicole şi a fructelor;

• îmbunătăţirea legislaţiei privind controlul calităţii produselor agricole comercializate, concomitent cu înăsprirea pedepselor pentru comercializarea în sistem ilegal de legume şi fructe care sunt contaminate chimic, radioactiv sau bacteriologic;

• întărirea sistemului de control financiar pentru eradicarea evaziunii fiscale în comercializarea legumelor şi fructelor care provin atât din producţia internă cât şi din import, desfiinţarea mafiei din pieţe şi a comercianţilor volanţi clandestini, concomitent cu dotarea punctelor comerciale cu aparatură şi personal calificat pentru controlul eficient al calităţii produselor comercializate.

În condiţiile în care criza alimentară se acutizează de la zi la zi ca urmare şi a modificărilor climatice care se produc la nivel planetar, fapt care face ca produsul agricol să se găsească din ce în ce mai greu şi la preţuri mult mai mari, este necesar să se găsească şi să se promoveze prioritar acele tehnologii care atribuie un serios element de siguranţă producţiei agricole. Tocmai realizarea acestor microsere performante garantează siguranţa producţiei legumicole indiferent dacă se produc fenomene meteorologice periculoase, cum ar fi seceta sau aridizarea climatului, brume timpurii sau târzii, ploi torenţiale însoţite de grindină, cât mai ales poluări accidentale ale aerului atmosferic care generează ploi acide, ce conduc la contaminarea solului, a plantelor şi a surselor de apă de suprafaţă etc. Aceste recolte sigure au şi avantajul că sunt realizate în condiţii naturale care le conferă o calitate deosebit de bună, stimulând prin aceasta şi starea de sănătate a consumatorului direct, fie că acestea urmează a fi consumate atât în stare proaspătă, sau sub formă industrializată (diferite tipuri de conserve).

Este de remarcat faptul că producţia de tomate în acest tip de microsere performante nu afectează cu nimic structura actuală a modului de utilizare a terenurilor agricole din câmp, ba mai mult, asigură condiţiile pentru disponibilizarea unor terenuri pe care s-au amenajat grădini în câmp, astfel ca ele să poată fi utilizate în alte scopuri agricole, atrăgând după sine atât o diversificare a producţiei agricole, cât şi o dezvoltare cantitativă a recoltelor care vor fi semănate în câmp deschis. Recoltele sigure de legume stimulează dezvoltarea consumului atât în mediul urban cât şi în cel rural, favorizând şi dezvoltarea unor centre de comercializare moderne şi adaptate la toate cerinţele legislaţiei europene.

Prin abandonarea agriculturii de subzistenţă, respectiv prin faptul că peste 97% din producţia de tomate a unei microsere este destinată comercializării prioritar în pieţele din mediul urban sub formă de produse proaspete şi de o foarte bună calitate, tomate care vor fi vândute la preţuri rezonabile şi nu la preţuri de speculă cum se comercializă în prezent, se va dezvolta spiritul de solidaritate şi de întrajutorare între populaţia din mediul urban şi cea din mediul rural, stimulând prin aceasta investiţiile sub forma parteneriatului public privat la sate.

În plan social, din calculele efectuate a rezultat că încă din primul an al promovării acestui tip de proiect, pot intra în buzunarul micilor cultivatori de tomate peste un miliard de Euro, respectiv peste 8.000 Euro/cultivator şi sezon de producţie, bani care sunt câştigaţi numai prin muncă cinstită. Această infuzie de venituri în mediul rural poate avea efecte benefice semnificative în lupta pentru combaterea sărăciei de la sate, dând speranţele necesare că nivelul de trai al ţăranului român se poate îmbunătăţi de la an la an, fără ca statul român să facă eforturi investiţionale majore. Şansa pe care o asigură acest tip de proiecte pentru stabilizarea forţei de muncă activă din mediul rural (mai ales pentru tineret), de a putea munci şi câştiga mulţumitor pe plaiurile natale, în condiţiile în care persoana respectivă nu are în posesie teren agricol în afara vetrei satului, ci doar mici suprafeţe de teren în incintele gospodăriilor individuale, inhibă procesul migraţiei spre alte state şi reduce simţitor procesul de depopulare al satelor româneşti. Prin promovarea acestui gen de proiecte este de aşteptat ca foarte mulţi lucrători agricoli români care s-au stabilit în unele state ale Uniunii Europene, dar nu numai în acest spaţiu, să considere atractivă reîntoarcerea în ţară, aducând cu ei experienţa civilizaţiei şi a tehnologiilor agricole care se practică în ţările de adopţie. Pentru societatea românească, stabilizarea populaţiei din mediul rural reprezintă un element deosebit de benefic, având repercusiuni pozitive într-o multitudine de planuri, respectiv:

• consolidarea familiei, în care copii pot creşte alături de părinţii naturali şi nu alături de bunici sau alte rude, cum se întâmplă astăzi cu familiile în care părinţii sunt plecaţi la lucru în străinătate;

• faptul că timpul de lucru alocat activităţii din aceste microsere performante se reduce la una sau maxim două ore/zi, permite părinţilor să se preocupe direct cu educaţia copiilor, eliminându-se abandonul şcolar, vagabondajul, cerşetoria etc., toate acestea contribuind la formarea unei societăţi în care tineretul din mediul rural va fi educat şi bine motivat pentru a face parte ca membru activ în cadrul comunităţii în care trăieşte;
• se va dezvolta interesul pentru dezvoltarea spiritului de întrajutorare a persoanelor mature pentru toţi membri familiei (copii, părinţi, bunici etc.), evitându-se formele de abandon a bătrânilor, copiilor sau a persoanelor aflate în dificultate, fenomen care din păcate astăzi ia o amploare din ce în ce mai mare.

Acest gen de proiecte dă posibilitatea utilizării durabile a tuturor resurselor de mediu existente în zonele de intravilan din mediul rural, respectiv:

• solul care nu este contaminat chimic, poate asigura creşterea în sistem intensiv a tomatelor, întrucât bonitatea sa nu a fost afectată în curţile gospodăriilor tăreneşti de procesul chimizării intensive a agriculturii;

• apa subterană de mică adâncime (pânza freatică), care datorită lipsei instalaţiilor edilitare din satele noastre (în special a reţelelor de canalizare) a fost contaminată cu diferiţi poluanţi de origine antropică şi animalieră, această resursă de apă nemai putând fi utilizată direct pentru consumuri în scop potabil, menajer şi pentru adăpatul animalelor, dar poate fi utilizată cu mare eficienţă la irigarea legumelor din aceste microsere, asigurând prin procesele de pompare care se va efectua şi o depoluare în timp a acviferului, putându-se ajunge chiar la atingerea parametrilor calitativi iniţiali (sau a calităţii apei în regim natural);

• exploatarea în regim controlat a acviferului freatic în scopul irigării tomatelor din microsere, va contribui şi la stabilizarea nivelului piezometric al apelor subterane, fenomen care astăzi, datorită evacuărilor necontrolate de ape uzate în subteran a generat creşteri ale nivelului pânzei freatice, contribuit la apariţia excesului de umiditate chiar în incinte gospodăreşti, atrăgând după sine deteriorarea construcţiilor, apariţia igrasiei etc, procese care afectează starea de sănătate a populaţiei;

• valorificarea superioară a forţei de muncă calificată din mediul rural, în condiţiile în care veniturile realizate de către micii lucrători agricoli pot creşte substanţial de la un an la altul.

În plan local, asigurarea creşterii veniturilor populaţiei rurale prin desfăşurarea activităţilor propuse în acest gen de proiecte, va avea un efect imediat privind reconsiderarea valorii de cost a gospodăriilor ţărăneşti care astăzi sunt vândute la preţuri total subevaluate. Asigurarea unor venituri sigure şi mulţumitoare în acestă primă etapă de promovare a proiectului, va contribui la creşterea nivelului de trai a populaţiei rurale, impunând dezvoltarea sistemelor performante de asistenţă medicală (pediatrie, ginecologie, medicină generală şi de urgenţă), servicii care astăzi au ajuns deficitare sau chiar au fost desfiinţate total în mediul rural. Prin dezvoltarea continuă a bazei de venituri rezultate din implicarea unui număr cât mai mare de persoane în aceste proiecte, populaţia din mediu rural va putea investi mult mai eficient în ocrotirea sănătăţii (chiar şi profilactic), atât pentru ei cât şi pentru restul membrilor familiei, evitându-se astfel cronicizarea bolilor specifice din satul românesc, contribuind la diminuarea suferinţei pacientului şi chiar la vindecarea rapidă a unor boli pentru care astăzi statul cheltuie enorm de mulţi bani pentru tratamentele pacienţilor proveniţi din mediul rural.

 

În urma conştientizării de către populaţia rurală a noilor valori pe care le pot crea prin implicarea conştientă în acest gen de activităţi, se va dezvolta foarte mult spiritul de implicare în viaţa comunitară, responsabilizând tot ceea ce înseamnă decizie locală din domeniul administraţiei sau al politicului, fapt care va determina dezvoltarea coeziunii umane intracomunitare. Atitudinea de indiferenţă sau de neimplicare a cetăţeanului în problemele curente ale satului va dispărea, existând motivaţia concretă că numai împreună se poate aduce prosperitatea în mediul rural. Este de aşteptat solidarizarea populaţiei rurale pentru dezvoltarea elementelor de siguranţă a locuitorilor şi a bunurilor acestora, participând în mod voluntar, alături de personalul specializat la protejarea satului românesc de tot ceea ce ar putea fi disfuncţional, sau ar pune în pericol buna dezvoltare a comunităţii locale. Înfăţişarea satelor şi a gospodăriilor rurale se va putea schimba radical, ţăranul român având în condiţiile participării active la acest proiec, să deruleze investiţii semnificative pentru reamenajarea gospodăriei, respectiv de dotare a acestora după toate regulile care pot asigura un trai confortabil şi civilizat (introducerea alimentării cu apă curentă în clădirile cu destinaţie de locuit, a reţelelor de canalizare a apelor uzate menajere, utilizarea unor sisteme eficiente şi mai puţin poluante de încălzit, pentru prepararea apei calde menajere etc.).

Punerea în practică a acestor tipuri de proiecte porneşte de la principiul că „TOŢI CÂŞTIGĂ”, principiu care este aducător de prosperitate atât în mediul rural cât şi în mediul urban. Prin acest demers, satul românesc îşi va putea recâştiga atractivitatea pentru multe categorii socio-profesionale (învăţători, profesori, preoţi, medici, asistenţi medicali, ingineri agronomi, zootehnişti etc.), care vor putea aprecia că mediul rural le poate oferi condiţii adecvate pentru a desfăşura multiple activităţi în condiţii bune de performanţă profesională şi mai ales bine retribuite, în care comunităţile locale vor avea posibilitatea de a se implica.

În aceste condiţii, în care doar o mică parte a problemelor de impact au fost sumar analizate şi care evidenţiază o posibilitate reală de a ieşi din multiplele crize invocate de către politicieni (pentru a-şi ascunde lipsa de performanţă şi neprofesionalismul), se pune întrebarea NOI, SOCIETATEA CIVILĂ, CE AŞTEPTĂM?, NU NE PUTEM IMPLICA CONŞTIENT ŞI RESPONSABIL PENTRU A TRĂI MAI BINE? La aceste întrebări este necesar să dăm răspunsuri NOI TOŢI CETĂŢENII ACESTEI ŢĂRI şi să găsim împreună o cale înţeleaptă de a ne implica responsabil. Trebuie să conştientizăm că în caz de neimplicare a politicului în soluţionarea acestor probleme, el va răspunde doar în faţa unui electorat puţin educat, eventual trecând în opoziţie pentru un ciclu parlamentar, după care va reveni cu aceeaşi insolenţă, încercând să găsească tot felul de argumente pentru a masca lipsa de viziune, de profesionalism sau de performanţă.

NOI, în calitate de CETĂŢENI, de felul în care ne vom implica şi de rezultatele muncii noastre, vom răspunde direct în faţa copiilor şi a nepoţilor noştri şi vom fi etichetaţi aşa cum vom merita. Copiii şi nepoţii noştri nu vor acuza politicul de „greaua moştenire lăsată” sau de modul defectos cum au guvernat ei, ne vor acuza pe noi, CETĂŢENII ACESTEI ŢĂRI de o totală lipsă de educaţie, de superficialism, de egoism şi de prostie dacă nu vom şti pe ce drum să purcedem, ca să putem să le lăsăm moştenire un sat prosper. Dacă din comoditate, sau din lipsă de unitate şi de viziune noi nu ne vom implica corespunzător în aceste momente, se va amplifica dezastrul în care trăim, iar urmaşii noştri vor fi îndreptăţiţi să ne stingă candela de la capătâiul mormântului şi să ne dea total uitării.

Mircea Vintilescu

Constantin Codreanu-Vanderdi

Salvaţi satul românesc – Episodul 4

TRATAMET AMBULATORIU ÎMPOTRIVA SĂRĂCIEI

Sărăcia din mediul rural reprezintă o boală acută, cronică şi are caracter contagios în România. Această boală a afectat toate categoriile sociale de la sat şi a început să contamineze serios şi mediul urban.

 

Acest fenomen a fost constatat şi în documentele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică şi prezentat periodic publicităţii. Pentru a combate focarele acestei boli, "medicii guvernanţi" au consimţit să aplice procedurile specifice pentru eutanasierea unei bune părţi a colectivităţilor umane din mediul rural. Astfel, au purces la demararea unui program serios de investiţii pentru amenajarea de săli de sport în acele sate unde şcolile s-au închis, iar populaţia majoritară este bine încadrată în rândul persoanelor de vârstă a III-a, mulţi dintre ei având foarte grave dificultăţi chiar de deplasare în incinta propriei gospodării.

 

Un alt "program ambiţios" de investiţii s-a derulat pentru construirea de parcuri în mediul rural, mai precis în acele sate unde copii pierd între 1 şi 3 ore cu naveta între şcoală şi satul de reşedinţă, iar populaţia aptă de muncă în cea mai mare parte este plecată la muncă în străinatate.

Deoarece prima prescripţie medicală de eutanasiere lentă a satului românesc nu a dat rezultatele mult aşteptate, tratamentul a devenit mai consistent, astfel au fost desfinţate toate spitalele săteşti, asistenţa medicală din dispensarele rurale a fost aproape suprimată, iar siguranţa cetăţeanului a fost grav afectată prin desfiinţarea numeroaselor posturi de poliţie. Toate aceste decizii au fost luate de „medicii guvernanţi” sub motivaţia că statul nu mai are bani din cauza gravei crize mondiale care a afectat serios România.

Întrucât populaţia rurală nu a răspuns cum au anticipat "medicii guvernanţi” la aceste "proceduri medicale”, suntem permanent informaţi pe diferite canale oficiale că regimul de austeritate promovat de actuala coaliţie politică va continua încă cel puţin 3 ani, perioadă în care este de aşteptat să se adopte şi alte măsuri radicale.

Ne punem întrebarea firească: Statul român chiar nu mai are bani? Iar dacă acesta reprezintă un adevăr de necontestat, atunci cum de s-a ajuns în această situaţie?

Pentru a verifica aceste afirmaţii trebuie să vedem cât pierde statul român prin refuzul permanent de a stimula promovarea unor programe care ar putea revitaliza mediul economic. În acest sens vom încerca să analizăm pierderile suferite la bugetul statului prin dezinteresul guvernanţiolor de a stimula mica producţie agricolă, iar ca să fim mai concreţi ne vom referi la exemplul cu promovarea producţiei de tomate în sere de mică capacitate care urmează a se amplasa în incintele curţilor gospodăriilor din mediul rural.

După cum se cunoaşte, statul român asigură (sau ar trebui să asigure) pentru toate persoanele nevoiaşe (fără venituri, şomeri etc.) un ajutor de stat, sau un venit minim garantat de 350 lei/lună pentru o persoană adultă, ceea ce ar reprezenta circa 85 Euro/lună/om. Majoritatea acestor categorii de persoane locuiesc în mediul rural. Pentru o familie compusă din 4 persoane adulte, fără alte categorii de venituri, statul alocă circa 341 Euro/lună, respectiv 4.098 Euro/an/familie. Dacă am raporta această sumă de bani la cele 120.000 de familii (sau 480.000 de persoane), care din analiza anterioară ar trebui să lucreze în micro-serele din incintele gospodăriilor individuale, ar rezulta că statul ar trebui să aloce pentru acestea circa 491.707.317 Euro/an.

În condiţiile în care aceste persoane s-ar integra în programul de investiţii prezentat anterior, această sumă de bani nu ar mai trebui fi alocată de la bugetul de stat pentru efectuarea acestor plăţi, ci ar putea fi redirecţionată către alte domenii considerate prioritare. Mai mult, din analiza anterioară a rezultat că aceste persoane pot aduce la bugetul statului un venit minim de 83.628.571 Euro/an din taxa pe valoarea adăugată (TVA) numai din comercializarea tomatelor, apoi 169.489.323 Euro/an din impozite şi taxe rezultate din practicarea acestor activităţi, toate aceste două surse de bani însumând minim 253.117.894 Euro/an. Aceşti bani pot intra cu regularitate şi în mod sigur la bugetul statului în condiţiile în care s-ar asigura un sistem ordonat de colectare. Dacă la această valoare am mai adăuga şi economia de bani care s-ar putea face din eliminarea celor 480.000 de ajutoare sociale, rezultă o sumă apreciată la minim 744.825.211 Euro/an (!!! aproape un miliard de Euro), bani care pot ajunge la bugetul statului chiar din primul an de la promovarea acestui proiect, în condiţiile în care nu ar mai fi nevoie să se aplice noi disponibilizări de locuri de muncă, diminuări de salarii, reduceri de pensii, de ajutoare sociale, sau diminuări ale îndemnizaţiilor pentru creşterea copiilor etc., nemaifiind nevoie să se crească valoarea TVA-ului, a impozitelor şi taxelor etc.

Ca să se poată ajunge la crearea acestor noi valori este nevoie de o investiţie maximă de 5.000 Euro/seră, care, raportată la cele 120.000 de microsere, ar presupune asigurarea unei sume totale de circa 600.000.000 Euro, bani pe catre ţăranul român în prezent nu îi are disponibili, iar prin eforturi proprii nici nu îi poate procura. Atunci se pune întrebarea: cum poate fi realizabil acest proiect astfel ca el să nu reprezinte o utopie?

La această întrebare fundamentală există mai multe soluţii pe care încercăm să le prezentăm pentru a fi analizate de dumneavoastră, astfel ca, în cel mai scurt timp, să putem lua o decizie prin care să demarăm procesul de eradicare a sărăciei care ne afectează pe toţi.

Dacă acum o sută şi ceva de ani s-ar fi ridicat această problemă, ea ar fi fost soluţionată imediat. Fac apel la istorie, prin care vă reamintesc că în jurul anului 1900, regele Carol I a impus prin lege înfinţarea Băncii Agricole Române care avea ca principal scop să asigure finanţarea necondiţionată a lucrărilor agricole din câmp şi din gospodăriile ţărăneşti fără a percepe nici un fel de dobândă. Rezultă că atunci, statul românesc, aşa de tânăr şi sărac cum era, se implica în modul cel mai serios pentru a găsi soluţii de impulsionare pentru dezvoltarea economiei agrare, iar politicul din acea vreme a sprijinit din plin acest demers. Ce ne împiedică ca să procedăm şi noi astăzi ca predecesorii noştri şi să găsim acele formule care se pot înscrie în contextul actual al vieţii financiar-bancare? Răspunsul este simplu: "doar actul de voinţă reală a întregii clase politice, la care trebuie să se asocieze şi în parteneriat sau chiar pe cont propriu, întreaga societate civilă”. Pornind de la această idee, se desprind câteva soluţii (fără a avea pretenţia epuizării întregii palete de soluţii sau de alternative la acestea).

Mişcarea Euro-Civică Română, prin membrii săi, poate să solicite Guvernului României, ca în baza unei analize detaliate pentru fiecare aşezare rurală în parte, prin care ţăranul român care îndeplineşte condiţiile favorabile enumerate anterior, să aibă acces la un împrumut bancar cu dobândă subvenţionată de stat pentru suma de 5.000 Euro, destinată pentru achiziţionarea unei sere performante cu suprafaţa de 500 m², împrumut care va trebui rambursat în două tranşe egale, eşalonate pe parcursul a doi ani, respectiv după o perioadă care include două cicluri de cultură. În condiţiile în care această soluţie ar fi promovată de oricare guvern, indiferent de culoarea sa politică, ar rezulta:

• Dacă actualele instituţii bancare ar percepe o dobândă maximă de 10% pentru acordarea împrumutului de 5.000 Euro/seră pentru o perioadă de 2 ani, statul român ar trebui să returneze băncilor la finalul celor doi ani, suma de 60.000.000 Euro, în condiţiile în care la bugetul de stat ar intra în primul an minim 684.825.211 Euro, pentru ca în cei 2 ani, suma colectată de la aceşti cultivatori la bugetul de stat, să se ridice la valoarea minimă de 1.369.650.422 Euro. După această perioadă de doi ani, statul Român urmează să încaseze la bugetul de stat, în fiecare an, o sumă minim garantată de 744.825.211 Euro numai din această activitate cu caracter secundar pentru agricultura românească. Această investiţie ar prezenta o rată considerabilă a profitului care poate fi de minim 23 de ori mai mare faţă de valoarea dobânzilor subvenţionate de stat pentru micii cultivatori de tomate;
• Micii cultivatori de tomate ar putea câştiga în primii doi ani de actvitate, pe fiecare ciclu de cultură, o sumă sigură şi minimă de 5.145 Euro, însumând la nivelul celor doi ani minim 10.290 Euro până la data achitării integrale a împrumutului bancar, după care, aceşti cultivatori vor câştiga minim 7.645 Euro pe fiecare ciclu de cultură al tomatelor în fiecare an;
• Populaţia României şi în mod special populaţia urbană va putea să-şi procure din pieţe, la un preţ rezonabil şi în sistem organizat, încă din primul an al declanşării acestui proiect, întreaga cantitate de tomate necesară la nivelul unui an, fiind vorba despre tomate proaspete, crescute în sistem natural, a căror calitate va fi superioară faţă de roşiile din import, fără a mai pune astfel în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

Rezultă că în varianta în care Guvernul României ar accepta să pună în practică această propunere a Mişcării Euro-Civice Române, toţi factorii interesaţi ar fi într-un câştig real, existând posibilitatea ca acest proiect să se extindă de la an la an, aducând prin aceasta prosperitate atât la bugetul de stat, la micii cultivatori de tomate din mediul rural, cât mai ales la nivelul întregii populaţii din România, întrucât preţul de comercializare al tomatelor va fi controlat de către stat şi va avea o valoare cu mult mai mică faţă de tomatele procurate astăzi în cea mai mare parte din import.

În condiţiile în care Guvernul României, din diferite motive, va refuza să sprjine această iniţiativă care este aducătoare de prosperitate, ceea ce nu ar reprezenta o surpriză pentru nici un român, care din păcate s-a familiarizat cu discreditarea de care beneficiază zilnic din partea guvernanţilor, realizarea acestui program va depinde numai de voinţa societăţii civile româneşti.

Astfel, Mişcarea Euro-Civică Română, care consideră pe drept cuvânt că "SOCIETATEA CIVILĂ REPREZINTĂ PRIMA PUTERE ÎN STAT", prin membrii săi şi mai ales cu largul sprijin manifestat de dumneavoastră, va putea trece la realizarea acestui program, apelând la forme de subscripţie publică pentru asigurarea procurării micro serelor performante, parcurgând în principal următoarele etape:

• membrii Mişcării Euro-Civice Române vor intra în dialog cu autorităţile administraţiei publice locale ale primăriilor celor 4.000 de comune din România pentru a identifica cel puţin 30 de gospodării individuale din fiecare sat, care îndeplinesc condiţiile descrise anterior;
• pentru fiecare gospodărie individuală se va lua un acord de principiu referitor la capacitatea şi angajamentul familiei respective de a se înscrie în acest program;
• în urma acestui inventar de informaţii se va întocmi un raport de situaţie pentru fiecare comună în parte care va fi dat publicităţii, acesta stând la baza întocmirii şi a listelor de subscripţie publică;
• subscripţia presupune ca fiecare cetăţean român cu domiciliul în ţară sau în străinătate să poată depune într-un cont bancar o anumită sumă de bani care va fi returnată contributorului în maximum 2 ani;
• administrarea contului va fi asigurată de Mişcarea Euro-Civică Română, iar toate evidenţele financiar contabile vor fi publice;
• pentru efortul financiar al deponenţilor, aceştia vor avea dreptul în baza contractului de finanţare, să achiziţioneze proporţional cu suma de bani depusă, întreaga cantitate anuală de tomate (sau de alte legume) la preţul de producţie din seră, respectiv la valoarea de 2,58 lei sau 0,63 euro pentru fiecare kg de tomate timp de 5 (cinci) ani începând cu primul ciclu de producţie;
• pentru fiecare comună în parte, Mişcarea Euro-Civică Română se va implica în mod gratuit pentru a sprijini constituirea asociaţiilor micilor cultivatori de legume. Acestea din urmă vor supraveghea programul de investiţii, de asigurare a asistenţei tehnice privind montarea şi exploatarea serelor performante de mică capacitate (S = 500 m²), de asistenţă tehnică prin personal calificat pentru cultura legumelor în sere, pentru controlul calităţii legumelor produse, de preluare, transport, conservare şi comercializare a legumelor, de evidenţă financiar-contabilă şi de efectuare a tuturor plăţilor către cultivatori, contributori şi stat;
• Mişcarea Euro-Civică Română se va implica în mod gratuit în sprijinirea asociaţiilor de legumicultori pentru procurarea la cele mai avantajoase preţuri a serelor performante, împreună cu toate echipamentele auxiliare;
• la solicitarea asociaţiilor de legumicultori, sau al autorităţilor publice locale, Mişcarea Euro-Civică Română, prin membrii săi, se va implica gratuit în asigurarea pe bază contractuală cu autorităţile publice din mediul urban, a cadrului legal şi de protecţie, necesar în vederea comercializării produselor legumicole în condiţii civilizate şi mai ales în folosul cetăţeanului cumpărător.

Aceşti primi paşi reprezintă numai o iniţiativă sumară (fără a considera că s-au epuizat toate elementele specifice de acţiune), dar care evidenţiază că dacă se doreşte cu adevărat să întreprinzi ceva pozitiv, cu puţină iniţiativă, dar mai ales cu un puternic sprijin din partea tuturor cetăţenilor care doresc o viaţă mai bună, acest lucru se poate realiza.

Interesant este de analizat ce poate pierde bugetul de stat în condiţiile în care Guvernul României ar refuza să se asocieze şi să sprijine acest proiect:

1. în condiţiile în care valoarea minimă de participare cu bani pentru un contributor ar fi de 100 Euro, pentru achiziţionarea celor 120.000 de sere, va fi necesar să se apeleze la circa 6.000.000 de contributori, aceştia având timp de 5 ani dreptul de a achiziţiona la preţ de seră o cantitate anuală totală de 547.500 t roşii/an (fără TVA şi alte categorii de taxe şi impozite);

2. producţia de tomate proaspete realizată în microsere (ce se vor amplasa în gospodăriile individuale din mediul rural) şi care va fi destinată pieţei, se va diminua corespunzător, ajungând la circa 1.208.700 t/an, fenomen care se va resimţi pentru o perioadă de cinci ani;

3. fiind vorba despre o cantitate mai mică de tomate care se va comercializa în pieţele din oraşe, valoarea rezultată din colectarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) se va micşora. De altfel este de aşteptat ca şi celelalte taxe şi impozite să se diminueze, bugetul statului pierzând în medie pe an circa 78.910.174 Euro/an, sau 394.550.868 Euro pentru toată perioada de 5 ani luată în calcul.

Din acest exemplu se poate concluziona că dacă Guvernul României nu se va implica în sprijinirea şi promovarea acestui proiect propus de Mişcarea Euro-Civică Română, va da dovadă nu numai de lipsă de viziune economică, dar mai ales de o atitudine politică, evidenţiată printr-un dispreţul total faţă de cetăţean şi mai ales faţă de binele României, fapt care va trebui să fie sancţionat drastic de către electorat.

În ultimul episod al acestui serial vom încerca să exemplificăm impactul acestei iniţiative, propusă de Mişcarea Euro-Civică Română, analiză care se va realiza într-un context integrat, demonstrând că pentru a face politică în general, trebuie să stăpâneşti foarte bine sistemele multicriteriale de evaluare, pe baza cărora se vor putea formula priorităţile programelor politice, care trebuie raportate în primul rând la cerinţele cetăţeanului, respectiv la cerinţele întregii societăţi civile, care pe drept cuvânt trebuie să reprezinte "PRIMA PUTERE ÎN STAT".

(Va urma)

Mircea Vintilescu
Constantin Codreanu-Vanderdi

Salvaţi satul românesc – Episodul 3

CUM PUTEM SĂ DENUNŢĂM "CERTIFICATUL DE PROST"

Pentru asigurarea necesarului de tomate din producţia internă, respectiv prin cultivarea controlată în sere performante de mică capacitate (cu o suprafaţă de circa 500 m² fiecare), amplasate în incintele curţilor gospodăriilor individuale, trebuie să valorificăm durabil toate condiţiile favorabile care există şi au fost identificate în mediu rural. Astfel, trebuie puse într-o valoare nouă suprafeţele de teren disponibile din curţile gospodăriilor ţărăneşti, solul necontaminat din aceste spaţii, sursele de apă proprii (fântâni), racordul la reţelele electrice pe care îl au aceste gospodării, accesul care este asigurat la căile de transport rutier (drumuri săteşti sau de interes comunal), forţa de muncă disponibilă ce are o calificare peste nivelul mediu în cultura legumelor şi nu în ultimul rând, dorinţa fiecărei familii din mediu rural de a scăpa de sărăcie şi de a duce o viaţă decentă în cadrul comunităţii în care trăieşte.

La aceste condiţii favorabile existente ar trebui să mai adăugăm şi iniţiativa privată pentru procurarea serelor cu mare productivitate pentru suprafeţe mici de teren, formarea unor firme/asociaţii locale specializate în producerea de răsaduri, acordarea asistenţei tehnice în cultura în regim natural şi controlat al tomatelor, firme care să asigure colectarea, transportul, conservarea, comercializarea şi evidenţa financiar-contabilă a noilor activităţi care urmează a se derula.

În vederea demonstrării că aceste soluţii pot constitui un segment important de a eradica sărăcia nu numai din mediul rural, dar şi de la oraş, vă vom prezenta câteva date tehnice pentru a conştientiza că soluţiile propuse de noi sunt viabile chiar şi pentru perioada de debut al acestor activităţi în mediul rural.

Astfel, dacă am analiza cum se formează preţul de cost pentru obţinerea unui kg de tomate româneşti ce urmează a fi cultivate numai în sistem natural (fără nici un fel de adaos de nutrienţi sau substanţe chimice), într-o seră de mică capacitate care beneficiază de protecţie antigrindină şi de un sistem de dotări şi automatizări performante, sere care se vor amplasa în curtea gospodăriei ţărăneşti, constatăm:

• pentru obţinerea unui kg de roşii, cultivatorul poate cheltui maximum 2,58 lei sau 0,63 Euro (incluzând costurile pentru procurarea de răsaduri, pentru energia electrică şi a apei consumate, forţa de muncă proprie, cât şi alte cheltuieli colaterale);
• preţul de transport la piaţa cea mai apropiată din mediul urban, incluzând şi taxele de comercializare, nu pot să depăşească valoarea maximă de 1 leu/kg de roşii sau 0,25 Euro;
• taxa pe valoarea adăugată (TVA) aferentă comercializării produselor destinate pieţii, în condiţiile în care se va aproba valoarea de 5%, va reprezenta maxim 0,18 lei/kg de roşii sau 0,04 Euro.

În aceste condiţii preţul total al unui kg de tomate româneşti proaspete, cultivate numai în sistem natural şi care ajunge la cumpărătorul din mediul urban sau rural, nu va putea depăşi suma maximă de 3,75 lei sau 0,92 Euro, valoare care anul trecut nu a fost atinsă în nicio piaţă din România, nici măcar la roşiile deteriorate, respectiv de categorie inferioară, care au fost comercializate fie ca "tomate pentru gătit", fie ca "roşii pentru supă sau ciorbă".

O seră performantă, prevăzută şi cu sistem de protecţie antigrindină, dar şi cu numeroase sisteme de automatizare (pentru udat în sistem picurativ, pentru ventilaţia incintei, pentru monitorizarea parametrilor microclimatici din incintă, al gradului de umiditate al solului la rădăcina plantei etc.), poate produce minim 30 kg tomate pe un m² pe tot sezonul de cultură (respectiv pentru o perioadă de 7 luni sau 214 zile), iar raportat la suprafaţa de 500 m² cât se preconizează a ocupa o seră de capacitate mică, producţia pe un sezon poate reprezenta minimum 15.000 kg sau 15 tone/seră.

 

Dacă s-ar asigura finanţarea pentru înfiinţarea unui număr minim de 30 de sere de acest tip în fiecare sat, cele 4.000 de aşezări rurale ar produce în medie numai în curţile gospodăriilor individuale minimum 3 tone de tomate proaspete pe zi, care sunt cultivate în sistem natural şi controlat, acestea beneficiind de o calitate excepţională (atenţie, este incorect să se definească "roşii ecologice"), care ar putea fi disponibilizate atât pieţelor urbane din România, cât şi pieţelor externe din Uniunea Europeană, unde acest tip de produse sunt foarte căutate, având şi un preţ de comercializare mult mai mare.

Raportat numai la cele 4.000 de sate care au fost luate în calcul, ar rezulta un necesar de la circa 120.000 sere mici, care ar putea să obţină o producţie minimă de 1.800.000 tone pe un ciclu de producţie, tomate proaspete şi crescute în sistem natural, cantitate care ar depăşi tot necesarul anual de tomate al românilor, evaluat la circa 1.642.500 tone/an. Rezultă că, în condiţiile în care întreaga producţie ar fi şi industrializată (pentru a se obţine pasta de tomate, sucul de roşii sau alte produse), tot ar rămâne un disponibil pentru export de circa 157.500 tone/an. Menţionăm că în această analiză nu a fost luat în calcul şi producţia de tomate care se obţine în sistemul de cultură al tomatelor în câmp, respectiv în fermele legumicole specializate, întrucât acestea utilizează în tehnologia de producţie şi nutrienţi sau anumite substanţe chimice care pot influenţa calitatea produsului finit.

Pentru asigurarea acestor cantităţi de tomate în curţile gospodăriilor ţărăneşti, forţa de muncă locală care va fi utilizată va fi de circa 480.000 lucrători, respectiv 4 lucrători/seră, ceea ce reprezintă minimum de membrii ai unei familii convenţionale din mediul rural. Toţi aceşti lucrători vor putea plăti din muncă cinstită statului Român (care astăzi desconsideră cetăţenul şi îl îndeamnă să se ducă la muncă în alte ţări), toate taxele specifice pentru micro întreprinderi agricole, taxe care astăzi nu fac obiectul unei fiscalizări serioase. Mai mult, se va putea asigura pentru un minimum de 120.000 de familii din mediu rural, care lucrează în cadrul acestor sere, procurarea gratuită a întregului necesar de tomate de bună calitate pentru un an (estimat la circa 43.800 tone/an), fapt care ar avea un efect benefic imediat asupra îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale ţăranului român.

Dacă am considera că, numai pentru asigurarea necesarului anual de tomate pentru o familie din mediul rural, este nevoie de circa 365 kg/an la preţul de producţie în seră, respectiv de 2,58 lei/kg, ar rezulta un venit suplimentar de 942 lei/familie anual, sau 230 Euro/familie anual.

În condiţiile în care am scădea producţia de tomate destinată consumului propriu al familiilor de cultivatori, ar rezulta o producţie minimă anuală de 1.756.200 tone/sezon/ţară de tomate cultivate natural, de o calitate foarte bună, producţie care ar depăşi necesarul de consum al întregii populaţii din România. Valoarea totală exprimată în bani care ar putea fi creată de aceşti cultivatori numai din producţia de tomate disponibilizată comercializării este estimată la minimum 6.601.555.800 lei/an sau 1.610.135.561 Euro/an (!!! peste un miliard şi jumătate de Euro, bani care aşteaptă să fie produşi numai din această activitate). Această valoare totală se compune în principal din:

• 1.059.308.266 Euro reprezentând costurile efective de producţie a tomatelor în sistem natural în sere performante de mică capacitate;
• 467.198.723 Euro reprezentând taxe colaterale, cât şi pentru transport marfă la pieţe, inclusiv taxele de comercializare;
• 83.628.571 Euro reprezentând taxa pe valoarea adăugată (TVA) rezultată din comercializarea tomatelor.

Dacă din prima valoare realizată efectiv de cultivatori am mai scădea şi valoarea totală a impozitelor percepute de stat, care au fost estimate la suma de 169.489.323 Euro, cultivatorilor le mai revin, sub formă de bani direcţi, minimum 889.818.943 Euro, repectiv cam jumătate din valoarea creată iniţial. Această sumă de bani evidenţiază cât de anapoda realizează statul Român politicile de încurajare a micului producător şi mai ales dezinteresul politicienilor aleşi de noi pentru a pune în aplicare prevederile art. 47(1) din Constituţia Românie, prin care "Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent."

Dar şi în aceste condiţii mai puţin favorabile, dintr-un calcul sumar ar rezulta că o familie de cultivatori ar putea să obţină un venit sigur de minimul de 7.645 Euro pe sezon – în condiţiile în care plăteşte statului toate dările şi achită toate costurile asociaţiei locale, care se va implica în asigurarea asistenţei tehnice şi în preluarea din poartă a producţiei realizate.

Acest venit se va obţine în condiţiile în care fiecare lucrător va lucra în seră circa 2 ore/zi (numai dacă se vor achiziţiona microsere performante şi cu un grad de automatizare crescut). De aici rezultă că venitul minim, dar sigur pentru fiecare lună lucrată de această familie în cele 7 luni în seră, va fi de 1.911 Euro/lună, reprezentând circa 4,55 Euro/oră pentru fiecare lucrător în parte, sau circa 19 lei/oră. Dacă restul timpului aceşti cultivatori ar lucra cu aceeaşi valoare a orei de lucru încă 6 ore/zi, fiecare lucrător ar putea beneficia de un venit de circa 1.092 Euro/lună sau 4.478 lei/lună. În aceste condiţii se pun următoarele întrebări de bun simţ:

• Mai este necesar oare ca românii din mediul rural să se înghesuie la bursele pentru ocuparea temporară a locurilor de muncă din Spania, Germania, Italia etc. unde pot câştiga maximum 600 Euro/lună, în condiţiile în care din aceşti bani vor trebui să-şi plătească cazarea şi mâncarea?
• Este necesar să fim slugi în străinătate şi să fim etichetaţi ca atare, sau să devenim cetăţeni demni la noi acasă, unde va trebui să responsabilizăm toate autorităţile statului asupra modului cum ne cheltuiesc banii pe care noi îi achităm permanent din taxe şi impozite?
• Cum pot argumenta/justifica actualii politicieni acele îndemnuri oficiale că „dacă dorim să câştigăm mai bine trebuie să ne gândim să muncim în alte ţări şi nu în România, întrucât ţara noastră nu poate în prezent să asigure aceste pretenţii fantasmagorice?"

Pentru a putea da un răspuns corect la aceste întrebări va trebui să gândim cu mult discernământ şi mai ales cu mult curaj în momentul când studiem programele politice ale tuturor formaţiunilor de partide care vor participa la viitoarele alegeri şi să identificăm unde este populism, dilentantism şi mai ales incompetenţă şi să sancţionăm prin votul nostru acest comportament atipic pentru un stat europen care a fost adus de către toate formaţiunile politice în pragul colapsului.

Este interesant de a vedea pe bază de date certe cât pierde în prezent statul român şi mai ales toţi cetăţenii săi cu întârzierea promovării unor politici stimulative pentru mediul privat şi mai ales pentru mica producţie agicolă. Cifrele pe care le vom prezenta (în faţa cărora se închină şi regii) sunt de-a dreptul îngrijorătoare, dovedind incapacitatea tuturor guvernanţilor de a scoate România nu numai din recesiune, dar şi din grava criză multiplă (economico-financiară, socială şi morală) în care chiar ei ne-au împins, motivând tot felul de argumente care sunt greu de admis chiar şi de un simplu om care are o pregătire sumară în acest domeniu.

(Va urma)

Mircea Vintilescu
Constantin Codreanu-Vanderdi