SUPĂRAREA CETĂȚEANULUI ROMÂN TREBUIE SĂ SE ÎNDREPTE ASUPRA
CELOR TREI PUTERI DIN STAT PENTRU CĂ AU CAM LUAT-O RAZNA
Nu vreau să exagerez cu absolut nimic, dar cred că am ajuns într-o stare greu de imaginat și chiar halucinantă. Suntem în situația ca unii cetățeni români educați să se lupte chiar în justiție cu autoritățile statului, respectiv cu instituțiile guvernamentale și parlamentare pentru A LE CERE SĂ RESPECTE LEGILE STATULUI ROMÂN.
Este halucinant să cerem cu disperare Președintelui României să se implice în calitatea sa de garant al Constituției României, ca să se respecte prevederile din această lege fundamentală și să nu mai permită încălcarea ei de către Parlament, Guvern și mai ales de către autoritățile centrale și locale ale statului.
Mă refer la nepăsarea manifestată de toate cele trei puteri din stat, respectiv puterea legislativă, judecătorească și executivă privind încălcarea drepturilor cetățenești, în condițiile în care toți acești slujbași ai statului sunt plătiți din taxele și impozitele cetățenilor tocmai pentru a li se apăra bruma de drepturi care sunt puse sub semnul întrebării chiar de cei care le-au legiferat.
Astfel, dacă ne referim la Egalitatea în drepturi, Art. 16. - (1). ”Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.”, iar la alin. (2). ”Nimeni nu este mai presus de lege”, te crucești cum este aplicată această prevedere.
Se vede de la o poștă că toți parlamentarii, inclusiv Președintele sunt deasupra legii. Ei nu pot fi anchetați de justiție, ei au drepturi speciale la salarii și pensii, ei pot să-și dea legi numai în favoarea lor și nu vreau să mai continui că îmi crește tensiunea.
Referitor la Secretul corespondenței, Art. 28. ”Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil”. Cât de inviolabile au ajuns acestea se vede bine azi, când avem legi proaspete care dă dreptul să fi ascultat, interceptat nu doar de o singură instituție, ci chiar de mai multe sub un buchet nemărginit de pretexte.
Gluma se îngroașă când vorbim de Libertatea de exprimare, care la Art. 30. - (1). specifică: ”Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.”, iar la alin. (4). ”Nici o publicație nu poate fi suprimată”. Păi numai eu cunosc câteva posturi TV care au fost închise pentru că deranjau pe guvernanți.
Referitor la Dreptul la informație, constatăm că are doar caracter declarativ, chiar dacă la Art. 31. - (1). ”Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.”, dar nici respectat, pentru ca la alin. (2). să constați că prevederile nici acum nu sunt respectate, de nici o autoritate a statului, respectiv ”Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.
Mă întreb dacă cineva a alat în ultimii 25 de ani dacă s-a dat publicității un audit guvernamental din care să aflăm cum mai stăm cu datoria publică, ce deficite avem, cum sunt ele acoperite, ce privatizăm și în ce condiții etc., dar aflăm că se fac contracte secrete care nu trebuiesc date publicității pentru ca cetățeanul să nu afle ce hoții s-au pus la cale de către guvernanții noștri.
Cu Dreptul la învățătură, lucrurile sunt mult mai grave. Astfel, dacă la Art. 32. - (1). se specifică că ”Dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare.”, constați că noi am desființat învățământul profesional, iar celelalte forme de învățământ s-au degradat în așa măsură că nici nu mai ști ce să crezi. Mult mai sfidător stau lucrurile referitor la conținutul alin. (4). care specifică: ”Învățământul de stat este gratuit”.
Păi cum se mai explică că peste 85% din cursanții învățământului superior de stat sunt studenți cu plată. Cum se admite ca universitățile de stat să facă o concurență total neloială și pe față universităților private și asta nu de ieri, ci de zeci ani buni.
Despre Dreptul la ocrotirea sănătății (Art. 34.), Dreptul la mediu sănătos (Art. 35.) și Nivelul de trai (Art. 47.) nici nu mai doresc să comentez caracterul lor declarativ și mai ales cum sunt încălcate zi de zi aceste drepturi chiar de către cei puși să le apere și să le slujească, pentru că eu devin de-a dreptul ridicol. Cum poți vorbi despre respectarea acestor drepturi când în România peste 80% din populație trăiește la limita sărăciei, peste 50% din locuitori trăiesc sub pagul de sărăcie, când populația țării are cel mai scăzut indice de sănătate din Europa, având cei mai mulți canceroși la mia de locuitori, când foametea este la ea acasă, când resursele solului și subsolului sunt exploatate în sistem dezmățat aducând grave atingeri mediului înconjurător etc.
Interesantă este povestea cu Dreptul de proprietate privată, care stipulează la Art. 44. - (1). ”Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate.”, apoi la alin. (2). ”Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.”, sunt simple povești. Îngrijorător este însă faptul că autoritățile statului nu respectă cu nimic prevederile alin. (7). ”Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.”
Aici chiar îmi permit să reliefez rolul statului nu numai în distrugerea proprietății private individuale, ci chiar a bunurilor a numeroase colectivități umane, respectiv a așezărilor omenești care se situează în aval de zonele despădurite unde alunecările de terenuri, curgerile noroioase, torenții și inundațiile se produc cu multă violență numai și numai din grija și sub oblăduirea autorităților statului. Pentru aceste autorități proprietatea privată nu există, drepturile cetățeanului sunt povești de adormit copiii, iar furtul de proprietate este o laudă măreață a fiecărui demnitar indiferent de rangul pe care îl poartă în statul român.
Mai vreau să spun doar două vorbe și despre Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, Art. 52. - (1). ”Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.”. Personal cred că o glumă mai proastă nici că poate exista. Să spună cineva din categoria cetățenilor de rând dacă a fost despăgubit corect de statul român, poate că a fost jefuit nemilos de către acest stat condus de oameni care nu trebuie să-și mai aibă locul printre noi.
Ce constatăm în schimb, că avem trei puteri majore în stat, care se luptă din greu cu cetățeanul român pentru a-l desființa atât fizic, cât mai ales ca statut al demnității umane.
Astfel, puterea legislativă se străduiește să scoată pe bandă rulantă legi care încalcă Constituția României, puterea judecătorească apără prevederile acestor legi anticonstituționale, iar puterea executivă le pune în aplicare și astfel corupția la toate nivelurile merge strună.
Și când te gândești că totul se petrece sub ochii Președintelui României care este garantul drepturilor constituționale. Oare noi cetățenii români chiar merităm o asemenea batjocură?
http://www.constitutiaromaniei.ro/
Mircea Vintilescu
