”PDL a fost unul democratic atât timp cât a fost condus autoritar de un singur om“
“Povestea armelor care nu ucid a început în Antichitate şi continuă şi în zilele noastre. Armele care nu ucid sunt cele care îl conving pe adversar, sau chiar pe aliat, să reacţioneze aşa cum doreşte cel care stăpâneşte aceste arme. Ele afectează sufletul şi mintea, ţintind mai ales asupra liderilor şi pot obţine victorii politice şi militare acolo unde armele clasice se dovedesc neputincioase sau prea păguboase. Muniţia armelor care nu ucid este construită pe bază de informaţii, sub forma propagandei, a dezinformării, a relaţiilor publice.” (Silviu Brucan - http://www.nemira.ro/epoca/romania-in-deriva--959)
Îşi mai aduc aminte românii cum au fost ales judecătorul de la Curtea Constituţională în Parlament, cum s-a reluat votul până când a ieşit cine trebuia, conform voinţei şi dorinţei lui Băse?! Acelaşi lucru s-a încercat a fi repetat şi la Convenţia PDL din 23 martie 2013 când preferata blondă Elena Udrea, a preşedintelui demis de popor în 2012, a pierdut în faţa lui Vasile Blaga, declarat Preşedinte PDL. Ştiam cu toţii, noi, pulimea, că Băse este implicat până-n gât în jocurile politice din România, deşi Constituţia interzice preşedintelui în funcţie acest lucru, dar ca să o auzim clar din gura acestuia, într-un mesaj postat pe Facebook, depăşea imaginaţia noastră.
"ADIO PDL" - mesajul Preşedintelui Traian Băsescu după alegerea lui Vasile Blaga la şefia PDL
(Click pe imagina ca să vedeţi mesajul)
De data aceasta, nu i-a ieşit pasienţa lui Băse. Însă reacţia acestuia, chiar şi aşa, ca preşedinte demis, ilegal la Palatul Cotroceni, spune multe despre o ţară în derivă, cum a rămas România de la Dictatul de la Bruxelles, când cei mai mari ai Europei ne-au impus un miştocar în ale politicii să rămână la Cotroceni, pentru interesele lor economice în această ţară bogată comparativ cu alte state din UE. Nu este prima dată când Băse ne face cu mâna. Ne-a urat: “Să trăiţi bine!” şi poporul s-a scufundat precum flota dispărută în neant, mai ceva ca în “Istorii neelucidate”. A căutat cu flacăra olimpică în mână “Antena 3 e-aici?!” şi a incriminat Trustul Intact pentru orice nu i-a ieşit din jocurile murdare pe care le-a făcut timp de 8 ani. A intrat în şedinţă la CSM şi a impus-o pe Hăineală preşedinte, pentru că altfel pierdea supremaţia în acest “organism” pe care l-a prezidat din umbră întru “libertatea şi independenţa justiţiei din România” şi conform “statului reformat” pe care el însuşi l-a clădit pe sistemul unei familii mafiote, bazată pe interese şi încrengături de relaţii dubioase. Totul a culminat cu mesajul de pe Facebook din 23 martie 2013 când a spus “Adio PDL”.
S-a spus des că românii sunt mămăligari iar mămăliga nu explodează. Chiar nimeni nu şi-a dat seama că acest om care stă ilegal la Cotroceni, în ciuda votului negativ a 7,5 milioane de oameni în 2012, care la fiecare trei zile scoate câte un dosar la DNA pentru adversarii politici, a stat în fruntea statului timp de 8 ani şi a făcut jocurile politice ale unui singur partid, când Constituţia interzice acest lucru?! Nimeni nu şi-a dat seama că de acum încolo, încă aproape doi ani noi toţi plătim un preşedinte ilegal care stă la Cotroceni ca să-şi facă un partid şi o trambulină pentru că nu s-a detaşat timp de 8 ani şi nici nu o va face pentru cei 2 ani rămaşi de viaţa politică a României, de Emil Boc şi de Elena Udrea, spinările pe care a rămas atârnat ca să privească peste gardul PDL?! Băsescu nu ştie să piardă! El ştie doar să dezbine şi să stăpânească. Iar după ce stăpâneşte, ştie doar să distrugă pe cei în cârca cărora s-a căţărat, cu excepţia propriei familii.
Ne aşteaptă doi ani de dezastru naţional atâta timp cât Băsescu va rămâne la Cotroceni. Am avut opt ani de scandaluri şi dosare false sau politice la DNA. Românii gândesc strâmb: ce mai contează încă doi ani pe lângă opt?! Contează!!! Acest om ne reprezintă încă în lume! Acest impostor ne poate încă băga în nişte combinaţii internaţionale inimaginabile şi extrem de fatale pentru România. Acest jucător la masa verde ne poate distruge într-o singură lună, nu în doi ani, îngropând România pentru vecie în negura Evului Mediu timpuriu prin eliminarea tuturor adversarilor politici pe termen mediu (vezi cazul Adrian Năstase) sau lung (vezi cazul Atanasiu, Chiuariu etc.). Dacă tot clamăm că vrem să trăim într-o adevărată democraţie, că suntem o ţară europeană, că avem drepturi, atunci să vedem şi obligaţiile pe care trebuie să le respectăm. Obligaţia noastră este acum una singură: suspendarea!
Parlamentul are obligaţia să taie pisica-n două o dată pentru totdeauna. Parlamentul trebuie să ia o atitudine o dată pentru totdeauna împotriva acestei clare încălcări a Constituţiei, prin care preşedintele demis Băsescu nici măcar nu mai ascunde aparenţele ci se exprimă clar, răspicat, fără echivoc, în favoarea partidului politic PDL, cel care a fost susţinut fără perdea de Băsescu şi cel care încă este reprezentat de europarlamentarul Monica Macovei în Parlamentul European, în ciuda faptului că aceasta a fost trimisă acolo să reprezinte toţi românii, indiferent de apartenenţa lor politică.
România asistă acum la mascarada “contestaţii Elena Udrea" dirijată din umbră de Băsescu. Boc este la mijloc, pentru că dacă trece de partea lui Udrea, pierde primăria Cluj, dacă pleacă de lângă Băsescu, rămâne o ţintă clară a DNA. Cu cine va juca Boc cartea vieţii lui? Aşa este când te afli între două familii mafiote. Unul va fi sacrificat. Şi acela nu e niciodată de gen feminin. Mafioţii au un cult pentru sexul frumos şi pentu copii. În schimb între ei, bărbaţii, nu au scrupule. Se gâtuie şi se chilăresc între ei pe toate planurile.
Poporul, prostimea, pulimea, asistă impasibilă la aceste jocuri politice fără nici un fel de reacţie. Ce câştigă ea din aceste jocuri politice? Nimic. Ce pierde din toate aceste jocuri de putere? Totul. Pentru că sunt la mâna celor care fac jocurile.
Societatea civilă prin MEUR acuză clar şi răspicat intervenţia preşedintelui Băsescu, postată pe Facebook, ca fiind una care încalcă grav şi iremediabil Constituţia. Nicăieri în lume nu este permis ca şeful statului să intervină în viaţa politică. În orice stat de drept, Constituţia, prima lege în orice stat, trebuie respectată în pimul rând de şeful statului, iar dacă acesta a ajuns să o încalce a treia oară, societatea civilă prin MEUR este obligată să tragă un semnal puternic de alarmă în România. Europarlamentarii români au obligaţia să alerteze forurile europene cu privire la această anomalie, care se repetă în mai puţin de un an de la impunerea lui Băsescu de către Bruxelles în ciuda tuturor voturilor negative ca acesta să fie demis. Societatea civilă prin MEUR se opune total acestui mod de comportament al preşedintelui Băsescu şi mai mult, nu este de acord cu finanţarea acestuia (plata salariului de preşedinte) pentru formarea unui nou partid sau a unei platforme politice, atâta timp cât este ocupantul Palatului Cotroceni. Societatea civilă prin MEUR solicită Parlamentului să demareze imediat şi fără întârziere procedurile de suspendare ale preşedintelui Băsescu, ca urmare a implicării şi susţinerii lui clare şi declarate în viaţa politică a unui singur partid, PDL, lucru interzis de Constituţie.
Mona Bernhardt-Lörinczi