România în derivă

”PDL a fost unul democratic atât timp cât a fost condus autoritar de un singur om“

base

“Povestea armelor care nu ucid a început în Antichitate şi continuă şi în zilele noastre. Armele care nu ucid sunt cele care îl conving pe adversar, sau chiar pe aliat, să reacţioneze aşa cum doreşte cel care stăpâneşte aceste arme. Ele afectează sufletul şi mintea, ţintind mai ales asupra liderilor şi pot obţine victorii politice şi militare acolo unde armele clasice se dovedesc neputincioase sau prea păguboase. Muniţia armelor care nu ucid este construită pe bază de informaţii, sub forma propagandei, a dezinformării, a relaţiilor publice.” (Silviu Brucan - http://www.nemira.ro/epoca/romania-in-deriva--959)

alegeri PDL

Îşi mai aduc aminte românii cum au fost ales judecătorul de la Curtea Constituţională în Parlament, cum s-a reluat votul până când a ieşit cine trebuia, conform voinţei şi dorinţei lui Băse?! Acelaşi lucru s-a încercat a fi repetat şi la Convenţia PDL din 23 martie 2013 când preferata blondă Elena Udrea, a preşedintelui demis de popor în 2012, a pierdut în faţa lui Vasile Blaga, declarat Preşedinte PDL. Ştiam cu toţii, noi, pulimea, că Băse este implicat până-n gât în jocurile politice din România, deşi Constituţia interzice preşedintelui în funcţie acest lucru, dar ca să o auzim clar din gura acestuia, într-un mesaj postat pe Facebook, depăşea imaginaţia noastră.

"ADIO PDL" - mesajul Preşedintelui Traian Băsescu după alegerea lui Vasile Blaga la şefia PDL

(Click pe imagina ca să vedeţi mesajul)

Adio PDL

De data aceasta, nu i-a ieşit pasienţa lui Băse. Însă reacţia acestuia, chiar şi aşa, ca preşedinte demis, ilegal la Palatul Cotroceni, spune multe despre o ţară în derivă, cum a rămas România de la Dictatul de la Bruxelles, când cei mai mari ai Europei ne-au impus un miştocar în ale politicii să rămână la Cotroceni, pentru interesele lor economice în această ţară bogată comparativ cu alte state din UE. Nu este prima dată când Băse ne face cu mâna. Ne-a urat: “Să trăiţi bine!” şi poporul s-a scufundat precum flota dispărută în neant, mai ceva ca în “Istorii neelucidate”. A căutat cu flacăra olimpică în mână “Antena 3 e-aici?!” şi a incriminat Trustul Intact pentru orice nu i-a ieşit din jocurile murdare pe care le-a făcut timp de 8 ani. A intrat în şedinţă la CSM şi a impus-o pe Hăineală preşedinte, pentru că altfel pierdea supremaţia în acest “organism” pe care l-a prezidat din umbră întru “libertatea şi independenţa justiţiei din România” şi conform “statului reformat” pe care el însuşi l-a clădit pe sistemul unei familii mafiote, bazată pe interese şi încrengături de relaţii dubioase. Totul a culminat cu mesajul de pe Facebook din 23 martie 2013 când a spus “Adio PDL”.

S-a spus des că românii sunt mămăligari iar mămăliga nu explodează. Chiar nimeni nu şi-a dat seama că acest om care stă ilegal la Cotroceni, în ciuda votului negativ a 7,5 milioane de oameni în 2012, care la fiecare trei zile scoate câte un dosar la DNA pentru adversarii politici, a stat în fruntea statului timp de 8 ani şi a făcut jocurile politice ale unui singur partid, când Constituţia interzice acest lucru?! Nimeni nu şi-a dat seama că de acum încolo, încă aproape doi ani noi toţi plătim un preşedinte ilegal care stă la Cotroceni ca să-şi facă un partid şi o trambulină pentru că nu s-a detaşat timp de 8 ani şi nici nu o va face pentru cei 2 ani rămaşi de viaţa politică a României, de Emil Boc şi de Elena Udrea, spinările pe care a rămas atârnat ca să privească peste gardul PDL?! Băsescu nu ştie să piardă! El ştie doar să dezbine şi să stăpânească. Iar după ce stăpâneşte, ştie doar să distrugă pe cei în cârca cărora s-a căţărat, cu excepţia propriei familii.

Ne aşteaptă doi ani de dezastru naţional atâta timp cât Băsescu va rămâne la Cotroceni. Am avut opt ani de scandaluri şi dosare false sau politice la DNA. Românii gândesc strâmb: ce mai contează încă doi ani pe lângă opt?! Contează!!! Acest om ne reprezintă încă în lume! Acest impostor ne poate încă băga în nişte combinaţii internaţionale inimaginabile şi extrem de fatale pentru România. Acest jucător la masa verde ne poate distruge într-o singură lună, nu în doi ani, îngropând România pentru vecie în negura Evului Mediu timpuriu prin eliminarea tuturor adversarilor politici pe termen mediu (vezi cazul Adrian Năstase) sau lung (vezi cazul Atanasiu, Chiuariu etc.). Dacă tot clamăm că vrem să trăim într-o adevărată democraţie, că suntem o ţară europeană, că avem drepturi, atunci să vedem şi obligaţiile pe care trebuie să le respectăm. Obligaţia noastră este acum una singură: suspendarea!

Parlamentul are obligaţia să taie pisica-n două o dată pentru totdeauna. Parlamentul trebuie să ia o atitudine o dată pentru totdeauna împotriva acestei clare încălcări a Constituţiei, prin care preşedintele demis Băsescu nici măcar nu mai ascunde aparenţele ci se exprimă clar, răspicat, fără echivoc, în favoarea partidului politic PDL, cel care a fost susţinut fără perdea de Băsescu şi cel care încă este reprezentat de europarlamentarul Monica Macovei în Parlamentul European, în ciuda faptului că aceasta a fost trimisă acolo să reprezinte toţi românii, indiferent de apartenenţa lor politică.

România asistă acum la mascarada “contestaţii Elena Udrea" dirijată din umbră de Băsescu. Boc este la mijloc, pentru că dacă trece de partea lui Udrea, pierde primăria Cluj, dacă pleacă de lângă Băsescu, rămâne o ţintă clară a DNA. Cu cine va juca Boc cartea vieţii lui? Aşa este când te afli între două familii mafiote. Unul va fi sacrificat. Şi acela nu e niciodată de gen feminin. Mafioţii au un cult pentru sexul frumos şi pentu copii. În schimb între ei, bărbaţii, nu au scrupule. Se gâtuie şi se chilăresc între ei pe toate planurile.

Poporul, prostimea, pulimea, asistă impasibilă la aceste jocuri politice fără nici un fel de reacţie. Ce câştigă ea din aceste jocuri politice? Nimic. Ce pierde din toate aceste jocuri de putere? Totul. Pentru că sunt la mâna celor care fac jocurile.

societatea civila

Societatea civilă prin MEUR acuză clar şi răspicat intervenţia preşedintelui Băsescu, postată pe Facebook, ca fiind una care încalcă grav şi iremediabil Constituţia. Nicăieri în lume nu este permis ca şeful statului să intervină în viaţa politică. În orice stat de drept, Constituţia, prima lege în orice stat, trebuie respectată în pimul rând de şeful statului, iar dacă acesta a ajuns să o încalce a treia oară, societatea civilă prin MEUR este obligată să tragă un semnal puternic de alarmă în România. Europarlamentarii români au obligaţia să alerteze forurile europene cu privire la această anomalie, care se repetă în mai puţin de un an de la impunerea lui Băsescu de către Bruxelles în ciuda tuturor voturilor negative ca acesta să fie demis. Societatea civilă prin MEUR se opune total acestui mod de comportament al preşedintelui Băsescu şi mai mult, nu este de acord cu finanţarea acestuia (plata salariului de preşedinte) pentru formarea unui nou partid sau a unei platforme politice, atâta timp cât este ocupantul Palatului Cotroceni. Societatea civilă prin MEUR solicită Parlamentului să demareze imediat şi fără întârziere procedurile de suspendare ale preşedintelui Băsescu, ca urmare a implicării şi susţinerii lui clare şi declarate în viaţa politică a unui singur partid, PDL, lucru interzis de Constituţie.

Mona Bernhardt-Lörinczi

Imbecilitatea românească

Mă întrebam dacă există poziţii comune între toate formaţiunile de pe eşichierul politic românesc, indiferent dacă formaţiunile politice sau ”cultural-etnice” sunt la putere sau nu. După multe căutări am găsit ceva extraordinar. Da, toate taberele consideră pe toți cetăţenii acestei ţări nişte incurabili IMBECILI şi acţionează asupra acestora ca cei mai buni medici specializaţi în tratamente neuro-psihice.

Constat că nu mai există pudoare şi demnitate la politicianul român. Azi mă bălăcăresc cum nu se poate mai virulent cu un adversar politic pe ”importantele” probleme ideologice, iar mâine, dacă lucrurile nu mai merg bine în partidul meu şi nu mai am privilegii, dau fuga la adversar, ling unde am scuipat, plătesc în numerar tot ce este de plătit şi devin aşa, peste noapte, un alt om politic, curat şi cu o altă docrină în suflet, pe care jur (ca şi la partidul mamă de la care am plecat), să o apăr (doctrina) şi să apăr şi interesele partidului adoptiv chiar şi cu preţul vieţii, până la moarte.

Bietul Caragiale, cred că ar fi spus la asemenea gesturi „CURAT SPERJUR”, dar bietul popor român care a uitat şi de Caragiale şi de morală şi de propriile lui aspiraţii și valori, nu zice nimic! Poporul TACE!!!

Mă întreb cum se simt astăzi revoluţionarii de la Timişoara care în anul 1990 au introdus în proclamaţia lor, la puncul 8, o prevedere care interzicea foştilor comunişti să mai activeze în structurile politice timp de 8 sau 10 ani. Era o prevedere bună, pentru care s-au tot zbătut să fie aplicată, dar nu au avut nici o şansă de reuşită. Cei care s-au opus probabil că anicipau că va trebui din când în când să se revopsească politic.

Astăzi, după ce poporul a lăsat fără scaun, prin vot şi nu prin ”revoluţie” sau ”revoltă populară”, un partid ce a fost considerat de alegători ca responsabil de tot dezastrul românesc, membrii lui dau fuga prin dezertări succesive la cei pe care mai ieri îi făceau trădători ai dreptei, oameni care au strâmbat linia de afirmare a capitalismului popular, care s-au vopsit în socialişti şi mai au puţin până să devină chiar comunişti.

Interesant este că şi cei care primesc asemenea dezertori şi ”sperjurişti” politici fac comentarii cu mult laudatio la adresa lor, uitând că mai ieri se luptau şi să bălăcăreau cu aceştia pentru a câştiga voturi şi pentru a le fura scaunul aducător de profituri. Toţi au recurs la tot felul de comparaţii care mai de care mai înspăimântătoare, fie că sunt anti americani, fie că sunt pro ruşi etc. şi s-au bălăcărit şi în faţa corpului diplomatic acreditat în România, au făcut conferinţe de presă în ţări străine sau la Consiliul Europei arătând fie cât de trădători sunt unii, fie cât plini de loialitate sunt alţii pentru valorile europene sau americane.

Se pare însă că în fața forţei banului, toate animozitățile anterioare dintre politicienii aflaţi la putere sau în opoziţie dispar. Poate că aceste clipe şi gesturi ale unui teatru absurd nu ar trebui să dispară sau să fie uitate de către alegători şi mai ales de către tineretul nostru cu aspiraţii politice. Lipsa de demnitate şi de moralitate a politicianului român era intuită de cetăţenii acestei ţări încă din anii 1990, dar ca să se ajungă atât de departe, poate că nimeni nu-şi mai imagina.

Mă aştept acum ca după acest model, şi Elena Udrea sau Monica Macovei, sau de ce nu, chiar Traian Băsecu să se înscrie în USL, să condamne vechea guvernare din care au făcut parte şi de ce nu, aceştia să fie primiţi în ”Uniunea Socialistă” cu aplauze furtunoase, scandări şi multe flori, iar la final, ”useliştii de frunte” să vină cu un bogat repertoriu de fraze laudative la gestul de trădare al ”sperjuriştilor-traseişti” care să beneficieze de cele mai calde urări de BUN VENIT… De ce nu ar face acest gest şi Dan Diaconescu?! Pentru că tot îi plac formele de laudatio şi lui.

Văzând toate aceste lucruri m-am întrebat, aşa ca să mă pot dumiri asupra stării mele: OAMENII ACEŞTIA CHIAR CRED CĂ AM AJUNS UN IMBECIL INCURABIL, NEVINDECABIL?! SAU EI SUNT CEVA CARE FUNCȚIONEAZĂ ÎN AFARA REGULILOR BUNULUI SIMȚ?!

Pentru a da un răspuns corect am apelat la un medic, acesta a promis că mă va programa pentru o consultaţie amănunţită cam prin luna decembrie 2013, pentru că are foarte multe solicitări de acest gen de la mai toată populaţia educată şi cu bun simţ  din România. Am acceptat programarea aceasta târzie, numai din dorinţa de a prezenta alături de mulţi alţi membri ai societăţii civile, certificate oficiale că nu noi suntem imbecilii din această ţară, ci alţii, care dacă văd prost lucrurile, trebuie să-şi pună fie ochelari, fie să se retragă pentru a face un tratament de lungă durată. Cred că acestora din urmă, politicieni de frunte, dar şi de mare ruşine pentru neamul nostru, trebuie să le urăm:

ÎNSĂNĂTOȘIRE MINTALĂ GRABNICĂ, ÎNCEPÂND SĂ CULTIVE BUNUL SIMȚ FAȚĂ DE CETĂȚEAN, DACĂ PENTRU ACESTA DIN URMĂ RESPECTUL NU EXISTĂ.

Mircea Vintilescu

Societatea civilă: prima şi singura putere în Stat

Analizând ultimele poziţii publice ale unor state membre UE, eu consider că este o poziţie corectă a acestor ţări (Finlanda şi Germania).

Nu înțeleg însă tupeul manifestat de mulţi români cu diferite poziţii în societate, care cer, fie prin milă, fie prin diferite artificii verbale, ceva ce nu li se cuvine. Dacă ar fi să vorbim numai de corupţie (lucru pe care îl combatem de 20 de ani fără nici un rezultat), păi atunci ce am făcut concret în acest sens numai în ultimii 5 ani?! Am amplificat corupţia până la cel mai înalt nivel al Statului.

Credeţi că un cetăţean european poate veni în România să facă afaceri curate, când avem cele mai proaste legi economice din tot spaţiul european şi când nu beneficiem cu nimic de sprijinul Statului? Credeţi că un cetăţean european poate răzbate în acest păienjeniş când aduce nu numai bani, dar şi gânduri de prosperitate?! Din contră, aceşti cetăţeni europeni sunt lăsaţi la cheremul clanurilor mafiote şi mai mult, li se pretinde şi taxă de protecţie, la care instituţiile Statului nu au nici un fel de reacţie.

Da, am fost primiţi prea uşor într-un club în care nu meritam să intrăm la vremea aceia iar acest lucru nu a fost înţeles aşa cum ar fi trebuit. Care este reacţia politicului nostru la aceste decizii? Lamentabilă! În loc să ne însuşim criticile corecte, în loc să prezentăm o strategie credibilă de corectare a situaţiei, spunem că nu ne mai interesează aderarea noastră la Spaţiul Schengen. De ce? Simpu: pentru că unii politicieni vor să conserve pentru propriul lor interes disfuncţiile generate chiar de ei şi numai în folosul lor, iar noi cetăţeni români şi europeni să rămânem pe mai departe ruşinea Europei. Iată o atitudine nefirească, pe care mulţi cetăţeni români, cu o educaţie primitivă, o apreciază aşa cum nu trebuie: ca “demnă”.

Eu unul nu accept aşa ceva şi cer tuturor celor care mai gândesc pozitiv să se solidarizeze pentru a cere, nu milă şi compasiune din afara ţării, ci acţiuni concrete de îndreptare a situaţiei din ţară, din partea factorilor responsabili. Cum vom reuşi acest lucru? Simplu: încercând să ne exercităm drepturile cetăţeneşti conferite de Constituţie, printr-o implicare activă şi responsabilă a fiecărui cetăţean român care încă mai are şi statutul de cetăţean europen. Să nu uităm un adevăr cert de funcţionare în condiţiile optime ale democraţiei: SOCIETATE CIVILĂ TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ PRIMA ȘI SINGURA PUTERE ÎN STAT! Dragi compatrioţi, avem pentru ce să ne solidarizăm!

Mircea Vintilescu

Vine, vine primăvara… dar cu ce vine?

Mulţi poeţi sensibili ai neamului românesc (Alecsandri, Minulescu, Topârceanu etc.) se bucurau din suflet că în sfârşit a venit primăvara şi pot să-şi bage bocancii şi şoşonii la păstrare. 

 

Astăzi mulţi orăşeni se bucură că nu mai trebuie să plătească facturi încărcate la întreţinere pentru că pot opri caloriferele. La sate, numai oamenii harnici încep să trebăluiască prin bătătura curţii pentru a pregăti grădinile care să-i mai scape de foamea făcută mai toată iarna. Încep să vină şi păsările călătoare aducând cu ele şi mult aşteptatele ploi de primăvară.

Meteorologii se pregătesc şi ei să ne anunţe venirea ploilor, dar şi al codurilor galbene, portocalii sau ferească-ne… şi pe cele roşii, aducătoare de inundaţii. Toţi se pregătesc de câte ceva, numai administraţia locală mai zăboveşte un pic, căci deh… am intrat în zilele cu BABE şi nu se ştie dacă vine curând primăvara, sau mai întârzie.

De la inundaţiile din anul 2006 ne tot rugăm pe la toate bisericile ca apele râurilor să nu se mai răzbune pe necazurile noastre, să nu ne mai inunde casele, bunurile gospodăreşti şi să ne cruţe vieţile. Ne rugăm şi atât, adică nu facem nimic pentru a ne proteja de furia apelor, căci deh (iar) se tot spune că suntem în plină criză financiară şi nu avem bani de investit în nimic.

Dacă se va întâmpla din nou ca râurile să se reverse cu furie şi vom avea iar numeroşi morţi, sate distruse, sinistraţi cu duiumul, poduri rupte, drumuri impracticabile etc., acest lucru nu impacientează pe nimeni, pe nici un edil şi nici vreo autoritate locală sau centrală. Am învăţat să facem teledonuri, prin care să sensibilizăm oamenii să dea bani sau alte tipuri de ajutoare, din care numai o mică parte vor ajunge la cei amărâţi, urmând ca restul ajutoarelor să se volatizeze pe la cei care se ”ocupă” cu gestionarea acestora.

Am învăţat să cerşim milă, să vorbim despre solidaritatea umană, iar alţii, puţini la număr, să se lăude cu valoarea darurilor pe care le fac sinistraţilor. Se face şi se câştigă capital politic pe seama sinistraţilor, se cuceresc noi simpatii electorale cu vorbe goale, dar ce trebuie făcut cu adevărat, nimeni nu face!

Cunoaştem zonele de risc la inundaţii, putem anticipa intensitatea acestor fenomene distructive în funcţie de precipitaţiile care se vor produce în diferitele zone, dar în afară de teoretizări şi vorbe goale, nu facem nimic. Putem anticipa şi principalele pagube sau prejudicii care pot apărea, provocate de revărsările de ape asupra spaţiilor din intravilan şi extravilan, cu mare impact mai ales asupra vieţii, sănătăţii şi bunurilor materiale ale populaţiei, dar nu luăm nici o măsură eficientă care să limiteze şi chiar să elimine toate disfuncţionalităţile care pot apărea în urma producerii unor inundaţii.

Noi, societatea civilă nu facem nimic în acest sens, cu toate că ştim ce valoare şi mai ales cu ce sacrificii se fac multiplele cheltuieli de către populaţia afectată, sau de către unele autorităţi locale. Nu milităm sub nici o formă pentru a pune în practică principiul bine cunoscut că “este mult mai rentabil să se acţioneze preventiv”, cu investiţii bine structurate în executarea unor lucrări hidrotehnice şi hidroameliorative de apărare împotriva inundaţiilor, decât să se acţioneze post-factum, după producerea acestor fenomene distructive.

Ajutoarele venite sub diferite forme din rândul majorităţii populaţiei ţării către sinistraţii din zonele calamitate, constituie doar forme primare de solidaritate interumană. Ele pot fi însă considerate doar simple paleative, pentru că acestea se rezumă numai la ameliorarea temporară a efectelor imediate ale dezastrului suferit de populaţie.

Adevăratul sprijin pe care societatea civilă îl poate acorda, se referă la încurajarea formării în rândul populaţiei al unui nou spirit de parteneriat om-mediu înconjurător, mai ales prin exercitarea de presiuni pe care ar trebui să le facem în mod repetat, ca cetăţeni educaţi, asupra tuturor autorităţilor locale şi centrale, responsabile cu asigurarea protecţiei populaţiei. Aceste acţiuni trebuie să aibă în vedere promovarea unor proiecte care să identifice cauzele care provoacă aceste dezastre, pentru ca ulterior, autorităţile să demareze lucrări cu adevărat eficiente de înlăturare atât a efectelor, cât şi a cauzelor acestor factori distructivi, care din păcate se manifestă în mod repetat.

Interesul pentru asemenea acţiuni nu trebuie să se rezume doar la nivelul colectivităţilor potenţial afectate de aceste fenomene, ci să se extindă la nivelul întregii societăţii, pentru că noi toţi avem de suferit pierderi financiare semnificative, directe şi indirecte, ca urmare a tergiversării promovării acestor lucrări esenţiale pentru eliminarea sau limitarea acestor riscuri.

Indiferenţa manifestată până în prezent de către societatea civilă privind soluţionarea acestor probleme de autorităţile statului, responsabile şi plătite de contribuabili, explică în bună măsură gradul de sărăcie avansat al populaţiei şi al ţării în general. Neimplicarea societăţii civile în soluţionarea corectă a acestei probleme, va avea drept rezultat şi condamnarea generaţiilor viitoare la sărăcie, la indiferenţă şi la condiţii de viaţă nefireşti pentru un popor ce pretinde că încă mai are o vocaţie civică europeană.

Mircea Vintilescu