Vine, vine primăvara… dar cu ce vine?

Mulţi poeţi sensibili ai neamului românesc (Alecsandri, Minulescu, Topârceanu etc.) se bucurau din suflet că în sfârşit a venit primăvara şi pot să-şi bage bocancii şi şoşonii la păstrare. 

 

Astăzi mulţi orăşeni se bucură că nu mai trebuie să plătească facturi încărcate la întreţinere pentru că pot opri caloriferele. La sate, numai oamenii harnici încep să trebăluiască prin bătătura curţii pentru a pregăti grădinile care să-i mai scape de foamea făcută mai toată iarna. Încep să vină şi păsările călătoare aducând cu ele şi mult aşteptatele ploi de primăvară.

Meteorologii se pregătesc şi ei să ne anunţe venirea ploilor, dar şi al codurilor galbene, portocalii sau ferească-ne… şi pe cele roşii, aducătoare de inundaţii. Toţi se pregătesc de câte ceva, numai administraţia locală mai zăboveşte un pic, căci deh… am intrat în zilele cu BABE şi nu se ştie dacă vine curând primăvara, sau mai întârzie.

De la inundaţiile din anul 2006 ne tot rugăm pe la toate bisericile ca apele râurilor să nu se mai răzbune pe necazurile noastre, să nu ne mai inunde casele, bunurile gospodăreşti şi să ne cruţe vieţile. Ne rugăm şi atât, adică nu facem nimic pentru a ne proteja de furia apelor, căci deh (iar) se tot spune că suntem în plină criză financiară şi nu avem bani de investit în nimic.

Dacă se va întâmpla din nou ca râurile să se reverse cu furie şi vom avea iar numeroşi morţi, sate distruse, sinistraţi cu duiumul, poduri rupte, drumuri impracticabile etc., acest lucru nu impacientează pe nimeni, pe nici un edil şi nici vreo autoritate locală sau centrală. Am învăţat să facem teledonuri, prin care să sensibilizăm oamenii să dea bani sau alte tipuri de ajutoare, din care numai o mică parte vor ajunge la cei amărâţi, urmând ca restul ajutoarelor să se volatizeze pe la cei care se ”ocupă” cu gestionarea acestora.

Am învăţat să cerşim milă, să vorbim despre solidaritatea umană, iar alţii, puţini la număr, să se lăude cu valoarea darurilor pe care le fac sinistraţilor. Se face şi se câştigă capital politic pe seama sinistraţilor, se cuceresc noi simpatii electorale cu vorbe goale, dar ce trebuie făcut cu adevărat, nimeni nu face!

Cunoaştem zonele de risc la inundaţii, putem anticipa intensitatea acestor fenomene distructive în funcţie de precipitaţiile care se vor produce în diferitele zone, dar în afară de teoretizări şi vorbe goale, nu facem nimic. Putem anticipa şi principalele pagube sau prejudicii care pot apărea, provocate de revărsările de ape asupra spaţiilor din intravilan şi extravilan, cu mare impact mai ales asupra vieţii, sănătăţii şi bunurilor materiale ale populaţiei, dar nu luăm nici o măsură eficientă care să limiteze şi chiar să elimine toate disfuncţionalităţile care pot apărea în urma producerii unor inundaţii.

Noi, societatea civilă nu facem nimic în acest sens, cu toate că ştim ce valoare şi mai ales cu ce sacrificii se fac multiplele cheltuieli de către populaţia afectată, sau de către unele autorităţi locale. Nu milităm sub nici o formă pentru a pune în practică principiul bine cunoscut că “este mult mai rentabil să se acţioneze preventiv”, cu investiţii bine structurate în executarea unor lucrări hidrotehnice şi hidroameliorative de apărare împotriva inundaţiilor, decât să se acţioneze post-factum, după producerea acestor fenomene distructive.

Ajutoarele venite sub diferite forme din rândul majorităţii populaţiei ţării către sinistraţii din zonele calamitate, constituie doar forme primare de solidaritate interumană. Ele pot fi însă considerate doar simple paleative, pentru că acestea se rezumă numai la ameliorarea temporară a efectelor imediate ale dezastrului suferit de populaţie.

Adevăratul sprijin pe care societatea civilă îl poate acorda, se referă la încurajarea formării în rândul populaţiei al unui nou spirit de parteneriat om-mediu înconjurător, mai ales prin exercitarea de presiuni pe care ar trebui să le facem în mod repetat, ca cetăţeni educaţi, asupra tuturor autorităţilor locale şi centrale, responsabile cu asigurarea protecţiei populaţiei. Aceste acţiuni trebuie să aibă în vedere promovarea unor proiecte care să identifice cauzele care provoacă aceste dezastre, pentru ca ulterior, autorităţile să demareze lucrări cu adevărat eficiente de înlăturare atât a efectelor, cât şi a cauzelor acestor factori distructivi, care din păcate se manifestă în mod repetat.

Interesul pentru asemenea acţiuni nu trebuie să se rezume doar la nivelul colectivităţilor potenţial afectate de aceste fenomene, ci să se extindă la nivelul întregii societăţii, pentru că noi toţi avem de suferit pierderi financiare semnificative, directe şi indirecte, ca urmare a tergiversării promovării acestor lucrări esenţiale pentru eliminarea sau limitarea acestor riscuri.

Indiferenţa manifestată până în prezent de către societatea civilă privind soluţionarea acestor probleme de autorităţile statului, responsabile şi plătite de contribuabili, explică în bună măsură gradul de sărăcie avansat al populaţiei şi al ţării în general. Neimplicarea societăţii civile în soluţionarea corectă a acestei probleme, va avea drept rezultat şi condamnarea generaţiilor viitoare la sărăcie, la indiferenţă şi la condiţii de viaţă nefireşti pentru un popor ce pretinde că încă mai are o vocaţie civică europeană.

Mircea Vintilescu