Noua gastronomie românească

Tocană cu ciolan a la... Băsescu

Ingrediente:

- Un popor mare, necopt, fără miez;
- Mult ciolan;
- Trei patru partide mari şi câteva mai mici de diverse culori;
- O blondă de Pleşcoi;
- Un vârf de boc;
- O legatură mare de servicii secrete cu urechi fine;
- O curte constituţională moale şi bine fragezită;
- Câteva cozi de procurori;
- Două trei sindicate stafidite.

Condimente:

- Apă de ploaie;
- Praf în ochi;
- Gargară măcinată;
- Zeamă de baliverne;
- Tupeu vărsat.

Mod de preparare:

Se taie poporul în două părţi, una bună şi una rea. Apoi fiecare bucată se taie în două, una bună, una rea, şi tot aşa până se formează bucăţele mici ce pot fi mâncate dintr-o înghiţitură.

Se separă apoi bugetarii de nebugetari, medicii de pacienţi, profesorii de studenţi, copiii de părinţi, graşii de slabi şi se lasă la decantat până se ridică la suprafaţă uscăturile. Acestea se culeg cu atenţie şi se pun deoparte într-un recipient călduţ.

Din restul se taie 25%, se scoate vlaga şi se pune la foc mic, cu zeamă de baliverne şi cu praf în ochi, să nu se prindă. Se acoperă cu un capac mare ca să nu răsufle şi din când în când se stinge cu puţină apă de ploaie.

Separat se ia un partid portocaliu şi se întoarce de pe stânga pe dreapta. Apoi se împănează pe toate părţile cu bucatele tăiate din celelalte partide. Se presară deasupra uscături, iar peste se pune vârful de boc şi blonda de Pleşcoi cu ciolanul în gură şi se lasă mai mult timp la dospit. Celelalte partide se toacă mărunt împreună cu sindicatele şi se învelesc cu servicii secrete. Apoi se freacă bine cu cozile de procurori, se trag în ţeapă şi se păstreaza la răcoare.

Din când în când se gustă şi se reevaluează. Se aşează partidele într-un parlament din teflon cu mânere. Cel portocaliu se pune cu grijă în mijloc. Pe lângă el se mai presară două-trei partide mici şi bine frăgezite. Restul de partide se presară după gust. Se dă totul prin curtea constituţională şi se înveleşte cu gargară măcinată. Se aşeaza totul peste poporul deja bine instruit şi se dă la copt.

Din când în când se strânge caimacul de deasupra, cu care se ung bine blonda şi uscăturile de deasupra, iar peste restul se toarnă zeamă de baliverne cu tupeul vărsat. Se serveşte rece, pe stomacul gol, în piaţă.

În caz de probleme digestive sunaţi la 112.

P.S. Ca să fiu sincer, reţeta nu îmi aparţine. Am primit această reţetă de la un bun amic stabilit cam de 40 de ani în SUA. Interesant este cum suntem priviţi de românii de peste ocean.

Mircea Vintilescu

Este necesar să cerem iertare bunicilor şi nepoţilor

În 1990 România nu mai avea nici un fel de datorie externă, ba mai mult, avea de încasat pentru a plăti sudoarea muncitorului român mai multe milioane de dolari.

Astăzi, după mai bine de 20 de ani de hoţie în pace, avem o datorie externă mai mare ca cea pe care Comitetul de Pace de la Paris a pretins-o României să o plătească ca pagubă după cel de-al Doilea Război Mmondial atât fostei URSS, cât şi multor ţări care nu au avut nimic de împărţit cu România în timpul acestei comflagraţii mondiale (Noua Zeelandă, Australia, India şi lista poate continua).

Eram la sfârşitul anului 1989 o ţară cu o industrie mediu dezvoltată şi o agricultură care putea să asigure hrana pentru majoritatea ţărilor CAER. Astăzi importăm cea mai proastă hrană şi avem un indice de sărăcie în rândul populaţiei care cutremură toată Europa.

De ce am ajuns în această stare în mai puţin de 20 de ani? Din comoditatea noastră, pentru că am refuzat cu stoicism să ne luăm în serios rolul nostru de cetăţean care trebuie să se implice conştient în luarea deciziei la nivelul comunităţilor în care trăim.

Iată că istoria ne urechează şi ne arată că regimul comunist a fost cu mult mai performant ca toată tranziţia pe care încă nu am încheiat-o spre nu ştiu ce regim politic. Este cutremurătoare această realitate care nu ştiu dacă pot să o asemuiesc şi cu un adevăr istoric. Practic, îmi este frică să fac o analiză corectă în acest domeniu pentru că nu o să mă mai pot uita în oglindă.

Surprinzător, sau culmea obrăzniciei, văd astăzi oameni politici, de toate vârstele, care oficial declară că au averi imense, dar care în 1990 se lăudau doar cu o amărâtă de Dacie şi un apartament primit de la stat (adică de la comunişti), dar care condamnă vehement comunismul şi pe comunişti.

Aceşti hoţi la drumul mare condamnă cu tărie pe cei care le-au lăsat bunuri materiale pe care ei le-au furat, adică au intrat în patrimoniul lor particular, i-au făcut nababi pe ei şi pe odraslele lor, dezvoltându-le gustul avarismului care nu mai are limite.

Văd tineri politicieni care au făcut şcoala în clădirile construite de comunişti, fac politică în construcţiile lăsate de comunişti, aprind becul de la hidrocentrala făcută de comunişti, unii chiar îşi duc rudele mai sărace să fie tratate în spitalele făcute de comunişti, dar înjură comunismul şi pe comunişti de fac spume la gură.

Trist este că noi cetăţenii de rând le permitem aşa ceva, nu luăm atitudinea corespunzătoare să-i întrebăm dar ei ce au făcut pentru neamul acesta? Ba mai mult, pentru aceste inepţii spuse zi de zi, chiar vrem să-i propulsăm pe înalte trepte ale conducerilor de partid şi de stat.

Conştientizăm cu toţii că aceşti oameni sunt cei mari panglicari, hoţi şi impostori, dar nu reacţionăm cu nimic în faţa lor. Parcă Dumnezeu ne-a luat minţile, iar noi, păgubiţii, cădem în postura imbecilului temător.

Mă plimbam mai ieri cu nepoţii pe lângă o fostă platformă industrială (Pipera) şi îmi era jenă să le spun că acolo a fost perla electronicii româneşti, că aveam muncitori şi ingineri de înaltă calificare care astăzi culeg căpşuni sau măsline în Spania sau Italia, că aveam cercetători care gândeau viitorul tehnologic al acestei industrii, dar care astăzi s-au apucat de ziaristică sau de plugărit.

Îmi este jenă că nu am avut glasul mai puternic să strig la vremea cuvenită că se face o mare crimă să ne batem joc de medici sau de profesori, căci astăzi mă costă cât nici prin cap nu îmi putea trece o consultaţie medicală banală la aceşti copii. Am fost la şcoala la care învaţă nepoţelul cel mare şi am văzut dezastrul din educaţie. Eu nu am banii celor care au furat ca să-mi trimit copii la studii în străinătate, dar mă gândesc cu groază că dacă nu facem ceva pentru ei, îi vom educa să devenă slugi pentru cei care vor veni să ne cârmuiască.

Jena cea mare a venit când am avut de ales între medicamentele ieftine şi puţin eficiente pe care m-am oferit să le procur pentru un bun coleg, fost cercetător de mare rang, astăzi aflat în neagra mizerie, care a suferit un atac cerebral. Aveam de ales între acestea şi alt gen de tratament care mi s-a sugerat să-l facă în Austria. Nu am avut resursa financiară necesară şi am optat pentru medicamentele ineficiente. Astăzi starea lui de sănătate s-a înrăutăţit, dar el m-a atenţionat că nu vrea ca eu să recurg la mila publică.

Iată că din perspectiva avută în anii 1990 ca România să ajungă cam ceva apropiat de China de astăzi, păşim cu mândrie spre lagărul ţărilor din ultimile poziţii ale topurilor dezvoltării economice, care, mai mult, au nevoie şi de asistenţă internaţională urgentă.

De ce am ajuns aici? Simplu, pentru că noi am dat dreptul incompetenţilor, hoţilor şi impostorilor să-şi bată joc de munca noastră, de personalitatea fiecărui cetăţean. Ei au minţit, noi am făcut pe proştii, iar acum chiar suntem proştii care cer milă şi îndurare de la hoţii şi tupeiştii neamului românesc.

Dacă vom continua cu această indiferenţă civică vom deveni nişte simple persoane care vor trebui să se ducă zilnic la mormântul bunicilior şi al părinţilor pentru a-şi cere iertare că au nesocotit munca şi sacrificiul lor. Va trebui ca de fiecare dată când copiii noştri vor cere cărţi, rechizite, dulciuri etc., să le cerem iertare că noi nu putem să le oferim aşa ceva, pentru că nu am putut fi cetăţeni adevăraţi, că am adoptat indiferenţa faţă de comunitate şi am ajuns neputincioşi financiar.

Iată nota de plată care ne va aştepta dacă vom conserva indiferenţa, neimplicarea în treburile comunităţii şi mai ales dacă vom continua să trăim într-o mare confuzie educaţională pe plan civic. Nu este aşa de ruşinos că am greşit cu acest comportament, este poate de neiertat pentru copiii noştri să continuăm cu acest comportament care ne va duce spre pierzanie. Este timpul să ne trezim, să luăm taurul de coarne, să-l punem la pământ, iar noi să ne vedem de rostul nostru într-o altă postură, de cetăţeni educaţi care ne vom implica responsabil în treburile comunităţii.

Mircea Vintilescu

Ştim sau nu ştim ce vrem?

În ultimele zile s-au derulat cu multă repeziciune o serie de evenimente care au sufocat spiritul de înţelegere al cetăţenului de rând. Constat cu multă neplăcere, că o sumedenie de oameni politici IRESPONSABILI se lansează în dialoguri sau monologuri cu un scop clar, de IMBECILIZARE A CETĂŢEANULUI ROMÂN.

Surprinzător de trist este că societatea civilă nu reacţionează corespunzător. Mă refer aici la persoanele care se prezintă mai tot timpul pe la diverse televiziuni şi aduc cu ele acea tăcere sau stare de acceptare a „drobului de sare”, adică neputinţa de a se exprima clar asupra a ceea ce se întâmplă în ultimul timp în spaţiul public.

Ca să nu mai lungesc argumentaţia pentru care scriu aceste rânduri vreau să pun câteva întrebări clare cititorului:

1. Dorim să fim călăuziţi în continuare de aceiaşi oameni politici care vin dintr-un trecut sumbru pe care l-au servit cu mult devotament?

2. Avem puterea curajului să spunem clar că nu mai dorim în fruntea instituţiilor reprezentative ale statului oameni politici incompetenţi?

3. Ne putem considera responsabili de drept pentru viitorul nostru şi al copiilor sau nepoţilor noştri?

4. Suntem în stare ca voinţa noastră exprimată public să o transformăm în fapte şi să dăm României un curs ascendent în toate planurile: politice, economice, sociale, culturale, educaţionale etc.?

5. Vrem să avem un statut egal cu toţi cetăţenii europeni ai acestui continent?

6. Mai putem tolera amestecul josnic al marilor jucători politici în treburile interne ale României?

7. Suntem de acord ca pentru a face hatârul unor politicieni primitivi şi desrădăcinaţi de ţară să mai tolerăm marginalizarea României cu întreaga ei populaţie?

8. Avem cunoştinţă despre efectele pe termen mediu şi lung a neimplicării noastre acum când momentele evenimentelor politico-sociale ne obligă să luăm o atitudine corectă de cetăţean responsabil?

9. Putem să mai justificăm în viitor necesitatea unor demersuri civice pentru intrarea în normalitate a societăţii noastre dacă acum ne resemnăm şi lăsăm ca lucrurile rele pe care le trăim cu toţii să se deruleze din rău în mai rău?

Şi poate că şirul întrebărilor mai poate continua, dar din respect pentru cei care vor să se implice responsabil în a da un răspuns eu mă opresc aici.

Avem o zi de duminică în faţă în care, cu liniştea şi puterea divină a acestei sărbători să ne lămurim fiecare ce vrem, ce suntem şi spre ce aspirăm.

Dacă gândul cel bun ne va îndruma spre o atitudine constructivă, eu vă aştept cu nerăbdare cu toate sugestiile pentru atitudinile civice care consideraţi că se impun a fi luate.

Mircea Vintilescu

Scrisoare deschisă – 18 august 2012

Către,

Administraţia Prezidenţială a României – Cancelaria Preşedintelui

Parlamentul României – Senatul României – În atenţia Preşedintelui Senatului

Parlamentul României – Camera Deputaţilor – În atenţia Preşedintelui Camerei Deputaţilor

Guvernul României – În atenţia Primului Ministru

Mişcarea Euro-Civică Română (MEUR), ca reprezentant al unui segment educat al societăţii civile, luând act de disfuncţionalităţile unor instituţii centrale ale statului cu efecte negative asupra bunului mers al societăţii româneşti şi al statutului de cetăţean român şi european, solicită instituţiilor reprezentative ale statului: Parlamentului României (prin Senat şi Camera Deputaţilor), Guvernului României şi Instituţiei Prezidenţiale a României să ia act de cererea noastră şi să dispună:

1. Demiterea conducerii Autorităţii Electorale Permanente (AEP) pentru totala lipsă de interes privind actualizarea listelor permanente şi speciale pentru alegerile locale, referendum şi alegerile parlamentare.

2. Demiterea în bloc a Curţii Constituţionale a României (CCR) şi tragerea la răspundere a membrilor acesteia pentru următoarele:

  • Inconsecvenţă decizională privind hotărârea de la referendumul din 2009 care s-a făcut fără prag electoral şi cea de la referendumul din 29 iulie 2012 când s-a impus un prag electoral.
  • Sfidarea cu bună ştiinţă a unei prevederi constituţionale care specifică faptul că orice prevedere din legislaţia europeană primează în faţa legislaţiei interne româneşti. Art. 148 alin. 2: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
  • La stabilirea pragului electoral CCR nu a precizat clar la ce tip de electorat s-a referit (la cel de la recensământul din noiembrie 2011 sau la care anume).
  • Când s-au prezentat rezultatele referendumului, CCR, cu bună ştiinţă, pentru a încurca lucrurile, a evitat un răspuns clar privind validarea sau invalidarea referendumului din 29 iulie 2012, creând astfel haos in societatea română şi plasând România în sfera ţărilor fără autoritate în guvernare, ceea ce a atras implicarea altor state în soluţionarea problemelor litigioase din România, lucru inadmisibil.
  • Lipsa corectitudinii în înscrisurile trimise instituţiilor abilitate ale statului (Guvern, Monitor Oficial, erate care de fapt nu sunt erate).
  • Lipsa de profesionalism vizibilă pentru toţi membrii, manifestată în acordarea verdictelor tehnice care capătă în accepţiunea CCR un verdict decizional.

3. Demitere în bloc a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru următoarele motive:

  • O înţelegere defectuoasă a stării de independenţă prin care se sfidează atât stabilitatea guvernamentală cât şi interesul cetăţeanului român. CSM trebuie să fie dependentă de cetăţean şi nu independentă faţă de cetăţean şi de societatea civilă.
  • Motivând în mod nejustificat vacanţa judecătorească, CSM a contribuit la accentuarea haosului politic în România, neimplicându-se în desemnarea Ministrului Justiţiei şi mai grav, refuzând să se implice de urgenţă la cererea Instituţiei Administraţiei Prezidenţiale în soluţionarea problemelor decizionale care-i revin de drept, amânând în mod nejustificat un răspuns clar şi sfidând totodată cerinţele Instituţiei Prezidenţiale în a da curs problemelor care cad în responsabilitatea CSM.

4. Demiterea de îndată a Procurorului General al României Laura Codruţa Kovesi pentru:

  • Aroganţă faţă de cetăţeanul şi societatea română prin refuzul de a da curs cererii Instituţiei Prezidenţiale de a explica implicarea procurorilor DNA şi a parchetelor în anchetarea unor eventuale fraude în procesul electoral din timpul referendumului din 29 iulie 2012.
  • Atitudinea arogantă şi sfidătoare la adresa Instituţiei Prezidenţiale a României o considerăm ca o sfidare la adresa interesului cetăţeanului şi al societăţii, iar lipsa motivării şi explicării privind implicarea procurorilor DNA în această acţiune o considerăm ca un act de teroare juridică şi de abuz la adresa populaţiei, de care facem direct răspunzător Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi.

Având în vedere că noi, cetăţenii României, prin calitatea de contribuabili, asigurăm plata salariilor acestor demnitari, constatând totodată şi lipsa de performanţă profesională asociată cu ignoranţa şi aroganţa, cerem demiterea lor, anchetarea pentru abuz profesional şi înlocuirea celor care se fac vinovaţi de lipsă de profesionalism cu specialişti care şi-au manifestat prezenţa de mulţi ani pe scena României, dar care nu sunt luaţi în considerare.

Solicitarea noastră are în vedere promovarea performanţei profesionale în toate instituţiile publice, care trebuie să fie elementul esenţial pentru viitorii conducători ai instituţiilor nominalizate.

Specificăm faptul că este imperios necesar să daţi curs acestor solicitări, întrucât lipsa de profesionalism a personalului din instituţiile menţionate, identificată de noi, a adus grave prejudicii de imagine României înjosind în mod nejustificat toate instituţiile centrale de conducere ale României, cât şi statutul de dublu cetăţean român şi european al fiecărui individ din România.

Mişcarea Euro-Civică Română

Punct… şi de la capăt

0

Să ne întoarcem la oile noastre. A trecut campania electorală, unii au votat, alţii nu. Ce importanţă mai are?! Jocul a fost jucat.

Aşteptăm acum ca alţii să dea verdictul privind cine, ce şi cum şi mai ales de ce. La ultima întrebare n-o să ne răspundă nimeni aşa că nu mai speraţi degeaba. Nouă oameni vor decide în curând soarta ţării. De cine au fost ei puşi acolo?! De prostia noastră şi de soarta tragică a acestei ţări. Pentru că dacă ai legi clare într-o societate, nu-ţi mai trebuie foruri peste foruri care să decidă dacă ele au fost corect interpretate sau nu. Cu atât mai mult cu cât ai pretenţia ca prostimea să respecte legile întortocheate pe care le dau în numele unui stat mai marii acestuia, aleşi după criterii şi interese de grup, de clan, de gaşcă sau de… oportunism.

Mă întreb cum de alţii aşteaptă ca partidele politice aflate acum "la putere" să rezolve problemele nerezolvate de 22 de ani, când de fapt doar nouă oameni vor decide ce şi cum.

Ştiu că mulţi au aşteptări enorme.

1

Se aşteaptă să le crească nivelul de trai într-o săptămînă, ca să se poată bucura şi ei de o vacanţă de şapte zile la Monte Carlo precum Udrea.

Se aşteaptă ca sistemul de sănătate să se transforme peste noapte într-unul performant, ca să se simtă şi ei ca Băsescu la Viena, dacă au vreo intervenţie de trecut sau vreo analiză de făcut.

Se aşteaptă ca învăţământul să devină dintr-o dată unul care să scoată pe bandă rulantă numai olimpici şi visează la scena din Matrix când puneai cartea sub cap şi învăţai în câteva secunde toată practica şi tehnica unui lucru sau al altuia.

Se aşteaptă ca oamenii din ţara asta să devină drăgăstoşi, lipsiţi de ură şi plini de iubire pentru semenii lor cu sau fără neuroni, pentru că deh, “iubeşte-ţi aproapele mai presus de tine însuţi” zice Biblia, iar adepţii acesteia spun că nu există nimic fără iubire şi că “cei din urmă vor fi cei dintâi.”

Aşteptările sunt multe şi diversificate, precum caracterele celor care îşi fac de treabă pe reţelele de socializare, scriind tot ce le trece prin minte, unii corect, alţii agramat, toţi considerându-se mari cunoscători ai lumii înconjurătoare, a politicii trecătoare şi a istoriei iertătoare.

Şi aşteaptă asta fără să mişte (cei care sunt în expectativă) nici măcar degetul cel mic de la piciorul stâng!

Ştiam că în România sunt o grămadă de visători, de idealişti, de utopişti, de fatalişti, de blazaţi şi de… dobitoci. Se întâlnesc la tot pasul, pe toate forumurile, în toate mediile de socializare, la televizor, la radio, pe scara blocului, pe stradă, la locul de muncă şi uneori mai grav, chiar în familie. Pe toată panoplia socială dăm cu nasul de ei. Unii dintre noi îi ocolesc, alţii îi evită, alţii încearcă să iasă diplomat din situaţia penibilă în care incontestabil sunt puşi într-o confruntare directă sau indirectă cu ei, iar cei mai mulţi se izolează total pentru a se menaja.

Para mălăiaţă nu mai poate pica în gura lui nătăfleaţă, aşa că... să ne întoarcem la oile noastre şi să punem osul şi priceperea noastră la treabă, pentru ca societatea asta, gata să se deşire total, să supravieţuiască măcar, dacă nu poate stagna sau merge înainte.

Inepţiile unora şi altora trebuie să înceteze.

Războiul de ideologie al unora sau altora trebuie să fie susţinut de argumente puternice şi nu de lamentări şi de blazări fără explicaţii.

Lenea şi puturoşenia trebuie să fie înlăturate printr-o atitudine drastică.

Incapacitatea de a învăţa şi de a evolua conform vremurilor şi necesităţilor actuale trebuie drastic amendate cu o mână de fier şi cu o atitudine verticală, fără echivoc.

Trecutul trebuie amintit pentru ca oamenii să înveţe din greşelile lui şi nu pentru a-l repeta ca un leit-motiv fără argumente. Hitler nu va mai învia, Pol Pot nu mai există, Ceauşescu a murit, iar comunismul… a fost măsluit de oameni, de semeni de-ai noştri cu minţi diabolice, semeni care întotdeauna au fost şi vor fi înconjuraţi de oportuniştii care au ştiut dintotdeauna că pe seama proştilor încă se trăieşte bine iar apa, aerul şi fraierul nu vor dispărea niciodată. 

Masa de manevră împărţită astăzi ca o halcă de carne între două haite înfometate, una care nu vrea să renunţe la privilegiile obţinute cu greu timp de 22 de ani, iar cealaltă care vrea să spele jegul unei societăţi destrămate şi distruse, plină de buboaiele purulente ale unei ciume îndelung abătută asupra României, reprezintă singura victimă colaterală a speciei umane.

Cei care nu mai vor să fie victime colaterale au trecut la acţiune. Pe toate planurile. Cei care au stat în genunchi şi nu au avut curajul să se ridice, nu o vor face nici în viitor de frica drobului de sare sau al inevitabilului: dar dacă…?!

Am fost condusă de un cizmar agramat timp de 33 de ani, înconjurat de incompetenţi şi de invidioşi pe tot ce însemna inteligenţă, forţă de muncă, verticalitate. Au urmat frământările pe care le-am depăşit pentru că aveam graniţele deschise, accesul la cultură şi mai ales libertatea cuvântului. Micile deviaţii dintr-un guvern sau altul erau trecătoare, forţa naţiunii fiind incontestabilă. Dar acum s-a ajuns la limita suportabilităţii.

2

Ca să mai fiu condusă de un preşedinte jucător, un om labil care acum plânge, acum râde, care jigneşte, batjocoreşte şi care se îmbogăţeşte peste noapte spunându-mi să strâng cureaua căci este criză mondială, dar care-şi propulsează fiicele, pipiţele din jur şi oportuniştii în posturile cheie ale ţării noastre, asta nu, niciodată.

Anormalul a devenit normal şi invers în această ţară. Nebunii sunt puşi la conducere iar personalităţile sunt băgate la răcoare sau la lada de gunoi (canalul modern al unui stat “reformat”). Toţi incompetenţii sunt ridicaţi la rang de vârf, iar competenţii sunt ţintuiţi la pământ, biciuiţi cu taxe şi impozite peste limita suportabilităţii, jucmăniţi de toate organele de conducere şi înjosiţi de toţi lătrăii. Ce soartă crudă să avem oare să ne trezim cu o parodie de preşedinte cu nume predestinat de fâsâială pe care ţara nu l-a mai vrut din 2009 dar care prin fraudă şi trişare şi-a câştigat al doilea mandat?! Ce destin nenorocit să aibă oare România să se degradeze atât de mult într-un timp atât de scurt?! Ce cruce mai trebuie să ducă românii pentru ca să reînvie şi să stea verticali măcar în ţara lor, dacă nu în lume?!

3

Este vremea să punem punct şi s-o luăm de la capăt. Răul se taie de la rădăcină iar buruiana se scoate cu rădăcină cu tot ca să nu mai poată prolifera. De undeva, de sus, din astre, adie briza eliberării.

Mona Bernhardt-Lörinczi

Incisiv… da’ “legalitarist” pentru “demantelarea” fraudei de la referendum

1

Da. Aţi citit bine. Avem un preşedinte suspendat “legalitarist” care luptă pentru “demantelarea” fraudei de la referendum.

De câte ori am auzit cuvântul “fraudă la alegeri” în ultimii 22 de ani??? De câte ori am auzit de măsuri sau pedepse pentru aceste fraude??? Păi, în ultimii opt ani, ca să răspund tot eu la prima întrebare, am auzit la fiecare alegere (cu excepţia euro-parlamentarelor, când celebra EBA, fiica mică a preşedintelui suspendat a fost aleasă pentru Parlamentul European), iar la cea de-a doua întrebare răspunsul este: niciodată! Şi atunci despre ce vorbim aici?

Despre “legalitarism”. După 24 de ore de tăcere, Băsescu, preşedintele suspendat, iese la rampă cu un alt tsunami de ameninţări împotriva tuturor, susţinând în acelaşi timp că miza acestuia nu mai este întoarcerea la Cotroceni. Şi atunci, revin la ceea ce spuneam de mult timp: miza preşedintelui încă suspendat este: “după mine, potopul!”

În acelaşi timp, acelaşi preşedinte încă suspendat susţine că nu poate demisiona din poziţia de suspendat. Probabil că se aşteaptă să revină la Cotroceni… de fapt, adevărata lui miză, contrar spuselor lui. Dar cine-l mai bagă-n seamă ce spune?! Căci este atât de contradictoriu şi atât de imprevizibil încât peste puţin timp va deveni o legendă a violenţei, imprevizibilului, labilităţii şi schimbării discursurilor prin auto-contrazicere clară a propriilor spuse.  Aşa că, cei care aşteptaţi o demisie de onoare, puneţi-vă pofta-n cui, că nici nu se pune problema vreunei demisii.

2

Suntem în situaţia în care acest preşedinte încă suspendat nu vrea să înţeleagă vrerea românilor majoritari: Du-te dară…

Atitudinea vădit războinică, de sămânţă de scandal, de calomniator al tuturor persoanelor care sunt împotriva lui şi al celor care au o părere contrară lui, duce la un limbaj inadecvat chiar şi pentru un preşedinte suspendat şi supus tuturor presiunilor politice, mass-media şi mai ales viitoare juridice.

Personal, nu cred că Băsescu nu avea cunoştinţă de adevăratele cifre al votanţilor din ţară. Haosul creat cu bună ştiinţă timp de opt ani a fost un drum anevoios, dar el a avut precedente clare: amintiţi-vă numărătoarea lui Anastase de la legea pensiilor şi de statul în bănci a PDL-ului în Parlament când trebuiau votate legi cu care aceştia nu erau de acord. Atitudinea ostilă la votul PDL-ului din Parlament a culiminat cu boicotul de la referendumul din 29 iulie 2012, iar lupta împotriva tuturor românilor s-a încheiat cu acest haos al numărării adevăraţilor supravieţuitori ai acestei ţări care se vrea europeană, care este în Uniunea Europeană, dar care a fost întotdeauna considerată o colonie a acesteia. Pentru că mi-e greu să cred, sau să fiu convinsă de faptul că Uniunea Europeană nu cunoştea adevărata realitate din România timp de opt ani de zile. Cineva spunea că Băsescu a fost “Merkel’s boc” (cei care cunosc limba turcă vor înţelege mai bine).

3

În tricoul său albastru, (de altfel de marcă, nu din Dragonul Roşu)  zi de zi o întreagă campanie pre-referendum şi post-referendum (asta-mi aminteşte de Jim Jones, de Templul Popoarelor şi de moartea celor 909 adepţi – din care peste 200 copii – ai acestei secte periculoase, în Guiana Franceză din 18 noiembrie 1978), preşedintele suspendat încă, pozează în salvatorul poporului român, al democraţiei, al luptei contra “loviturii de stat” care, paradoxal, îi oferă acestuia un sediu de campanie în str. Comăniţa, telefoane, acces la reţelele de socializare Facebook şi Twitter, pază SPP, o vacanţă de lux lui şi familiei şi o casă plătită din banii noştri, ai tuturor. "Curat murdar” cum spunea Caragiale.

Şi în fiecare apariţie nu uită preşedintele încă suspendat să-i menţioneze pe Ponta, Antonescu, Voiculescu, la care l-a adăugat astăzi pe Ioan Rus – intrat de curând în dizgraţie. Însă cei patru sunt doar vârful piramidei ameninţate. Urmează pe lista ameninţărilor şeful evidenţei populaţiei, primarii, prefecţii şi subprefecţii şi lista nu se termină aici. Astăzi se joacă soarta istorică a PDL. Libertatea multora este sub semnul întrebării. Şi iar îmi vine în minte Caragiale şi iar mă gândesc la vorba lui: “Trădare, trădare, dar s-o ştim şi noi!”

645

A venit timpul ca în al doisprezecelea ceas, după 22 de ani de la revoluţie, să ieşim dintr-o ţară bombardată de oameni incompetenţi, de un preşedinte ilegitim în cel de-al doilea său mandat, pe care românii l-au suportat cu stoicism timp de trei ani, care au părut cât o eră geologică.

A venit timpul ca toţi incompetenţii să fie măturaţi de pe scena politică actuală, indiferent pe ce parte s-ar afla ei, pe dreapta sau pe stânga.

A venit timpul ca toate autorităţile de rea credinţă care s-au plecat oportunist unei puteri sau alteia, să fie spulberaţi de pe scena acestei ţări.

A venit timpul ca cei care vor veni la guvernare şi la conducerea acestei ţărişoare mult încercată de tăvălugul fanariot al unora, să răspundă în faţa legilor acestei ţări şi în faţa poporului, să li se confişte averile fabuloase făcute pe spinarea celor proşti, da’ mulţi, ca să se termine odată măcar pentru următorii o sută de ani cu aceste diversiuni ale unui om cu un comportament deviant, de cameleon, un şef de gaşcă de cartier, cu un limbaj extrem de violent, de suburban, de plin de ură şi de răzbunare.

Băsescu nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată “preşedintele meu”, dar am acceptat timp de opt ani o situaţie pe care a impus-o o majoritate discutabilă şi niciodată dovedită ca fiind una măsluită (votul de la Paris din perioada lui Teodor Baconschi din 2009). Am încercat că uit vorbele de clacă spuse de unii şi de alţii privind lipsa de integritate a unui om care şi-a propulsat propriile fiice în posturi cheie de făcut bani şi pipiţele pe scaunele cele mai înalte ale statului român. Mi-am înghiţit lacrimile amare când copilului meu, bugetar cu facultate, i s-au redus 25% din salariu şi venea lunar cu 670 RON în mână, din care trebuia să trăiască el şi soţia lui. Mi-am înnecat cu greu ura care m-a cuprins când mi s-a impus să plătesc un impozit forfetar pentru un IMM din care supravieţuiam cu chiu şi vai şi din care plăteam la stat zeci de impozite şi taxe pentru angajaţii mei, din care mai trăiau şi nu ştiu câţi alţi pensionari. Am suportat cu stoicism toate acestea pe stomacul gol, după ce apucam cu greu să-mi achit facturile şi dările la zi, în timp ce ziarele, revistele şi televiziunile abundau în ştiri privind opulenţa lui Poponeţ, Sida, EBA, maşinile de lux, luările de cuvând îngânate şi bălmăjite din Parlamentul European citite cu greutate de faimoasa “unii nu vor să vorbesc cu tine” cu “succesuri” depline pe toate planurile. Acesta a fost traiul decent pe care am fost obligată să-l duc timp de opt ani, trai decent invocat în Constituţia fluturată de Băsescu & Co. Haosul privind necunoaşterea cifrei reale a românilor din această ţară a constituit după Băsescu & Co. “statul reformat”.

7

Să mă consider un om blazat? Să mă consider un om îngenuncheat de sistem? Să consider că nu am avut noroc pentru că sunt aici? Nicidecum.

Lupta abia acum începe. Acum s-a încheiat perioada de douăzeci de ani de tranziţie profeţită de Brucan. Acum abia românii au şansa istorică de a schimba ceva. Abia acum românii au ocazia să pregătească un drum curat, un drum al viitorului, iar cei de acum sunt doar promotorii acestei schimbări. Abia acum românii vor începe să vadă că vechiul sistem se prăbuşeşte, fie că e vorba de Grecia, România, sau Uniunea Europeană. Un sistem gândit pe arvună, pe înşelăciune, pe vorbe învelite în poleiala egalităţii şi al mesei tratativelor, care de fapt a ascuns interese economice şi geografice puternice, de sărăcire a statelor cu resurse şi de îmbogăţire al oportuniştilor de la toate nivelurile, după care s-au pitit politicienii din toate direcţiile… un astfel de sistem se destramă. Greu, dar se destramă. Pentru o viaţă de om, acest lucru parcă durează de când lumea. Pentru Univers, este doar o milimiile de secundă dintr-o existenţă umană. Schimbarea se va produce. Ea a început din 2009 pentru România, atunci când un trecător în istoria neagră a României s-a gândit să mai joace o dată la ruleta rusească… şi a pierdut!

Mona Bernhardt-Lörinczi