Îmi vin în minte o serie de nume celebre ale acestui neam: Burebista, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Cuza, Zelea Codreanu, Regina Maria, Iorga, Antonescu, Regele Mihai, Ceauşescu, Eminescu, Enescu... şi lista poate continua cu foarte multe enumerări, personalităţi care au avut o viaţă tare tumultoasă, dar mai ales un sfârşit tragic. Astfel, într-o perioadă a existenţei lor au fost ovaţionaţi la scenă deschisă, poporul se închina în faţa lor şi aprecia faptele lor ca pe mari acte de cârmuire sau de creaţie. Foarte mulţi contemporani ai acestor personalităţi se gândeau cu multă înfrigurare ce se va întâmpla când aceste genii carpatice vor dispărea, cum vor fi ei glorificaţi, pe unde să se amplaseze statuile lor în fiecare urbe, ce denumiri să li se atribuie unor bulevarde etc., etc.
Toate bune şi frumoase până într-o zi, când poporul s-a supărat din te miri ce şi a întors spatele acestor idoli. Mulţi dintre ei au sfârşit groaznic, chiar condamnaţi la moarte de voinţa populară, alţii au fost uitaţi de tot, trăind în singurătate şi mizerie până ş-au dat obştescul sfârşit.
Este cutremurător să analizezi fie viaţa acestor titani, fie să încerci să-ţi dai ţie un răspuns cât de cât acceptabil referitor la inconstanţa şi inconsecvenţa dovedită de acest neam în legătură cu aprecierile sau comportamentul faţă de aceste personalităţi. Dacă nu ai timp suficient să faci o analiză cuprinzătoare, vrei nu vrei, ai cam două variante:
- fie acest neam este foarte făţarnic, acceptând pentru un anumit timp să se linguşească faţă de un personaj total superior contemporanilor săi, pentru ca apoi, când se simt mai tari pe poziţie, majoritatea neamului să-i dispreţuiască total pe aceşti oameni mai bine dotaţi;
- fie neamul românesc este încă necopt, adică nu ştie să-şi aprecieze valorile, tratându-le ca pe copiii din propria familie, respectiv aplicându-le pedepse exemplare pentru chestiuni minore, nesemnificative, sau fapte ce în concepţia omului mai puţin educat, nu pot fi tolerate.
Şi într-un caz şi în altul cred că nu poate fi admis un asemenea comportament pentru majoritatea comunităţii româneşti, indiferent de evul istoric în care s-au manifestat. Interesant este faptul că acest comportament de tip barbar s-a conservat în timp şi parcă se transmite de la o generaţie la alta pe cale genetică.
Dacă ai încerca să faci o corelaţie între comportamentul acestui neam şi comportamentul unor comunităţi animalice, rămâi puţin surprins. Astfel, la nivelul unor specii inferioare de nevertebrate, cum ar fi albinele sau scorpionii, se practică un fel de canibalism al masculului care aduce procrearea coloniei şi a speciei, aceste colectivităţi fiind marcate de o formulă organizatorică de tip matriarhal.
Din comportamentul acestora rezultă că pentru acea colonie de vieţuitoare există o preocupare reală de a se strădui să-şi îngrijească indivizii de care ştiu precis că vor avea nevoie, îi cresc cu sârg, se folosesc de ei până la un anumit moment, după care fie îi alungă, fie îi omoară. După ce colonia s-a lepădat de aşa-zisul balast, viaţa continuă molcom, calm, fără surprize, iar ciclul se reia. Raportându-ne la scara evoluţionistă, acest comportament barbar al diferitelor specii de vieţuitoare le-a adus o bună longevitate în timp, îngheţând în timpul evoluţiei lor nişte tipare numai de ele ştiute pentru un comportament şi o ierarhizare monotonă, nespectaculoasă, fără salturi care să evidenţieze acumulările cantitative şi mai ales calitative ale existenţei lor multimilenare.
Nu vreau să cred că am copiat instinctual acest tip de comportament, care este specific şi în lumea vegetală pentru anumite categorii de plante. Mă înspăimântă numai gândul că mulţimea care se crede atotştiutoare este deranjată de apariţia unor persoane care doresc să facă şi alt lucru, poate mult mai bun pentru colectivitatea din care fac parte. Acest sistem de respingere al noului, al omului util, a persoanei providenţiale, ne face atipici pentru cultura europeană.
Interesant este faptul că după ce comitem această gravă eroare comportamentală, după o anumită perioadă de timp începem să regretrăm, dar nu regretăm gestul nostru nechibzuit, ci regretrăm personajul căruia noi i-am hărăzit un sfârşit nemeritat. Faptul că nu încercăm să conştientizăm ce greşeală fatală am făcut, explică această contaminare de la o generaţie la alta a unui comportament primitiv, lipsit de respect faţă de adevăratele valori ale neamului.
Poate că lipsa permanentă de educaţie ne-a adus în această stare care uimeşte o lume întreagă. Faptul că la nivel comportamental colectiv suntem atipici, nu este un lucru care trebuie să ne încânte, ci poate mai degrabă să ne dea fiori.
Avem chiar obrăznicia ca atunci când istorisim biografia acestor personalităţi, când ştim clar ce vină purtăm noi, adică fiecare în parte, începem a transforma personajul respectiv într-o legendă care întruchipează binele. Regretabil este că în momentul în care vorbim despre aceşti oameni nu avem nici un fel de emoţie în glas, nu roşim, nu ne recunoaştem vina, dar acuzăm pe cu totul şi cu totul alt personaj care, chipurile, s-ar face vinovat de destinul nefericit al omului pe care chiar noi l-am condamnat la suferinţă. Poate că de aici a pornit şi zicala populară „Dăi Doamne românului mintea cea de pe urmă”, zicală care vrea să scuze într-un fel comportamentul aberant şi instinctual al acestui neam situat la răscruce de vânturi.
Să fie oare numai ignoranţă şi lipsă de educaţie, de cultură şi de înţelegere? Sau explicaţia este că la nivelul acestui neam avem înnăscut în noi un egoism conservator pentru orgolii încă neînţelese şi vanităţi primitive?!
Posibil este cam orice, dar nu şi semnificativ. Când un neam nu ştie să-şi respecte aşa cum trebuie oamenii de bine ai colectivităţii care încă mai sunt în viaţă, dă dovadă de mare ipocrizie, de lipsă de educaţie colectivă, de primitivism.
Poţi post-mortem să-i aduci tot felul de evlavii, poţi să-l transformi în erou de legendă al neamului, poţi face parastase elogioase etc. Noi tot primitivi rămânem, căci nu vrem să învăţăm nimic din propriile noastre greşeli şi astfel continuăm să perseverăm în propria noastră greşeală.
Este posibil ca această teamă să o fi identificat mulţi oameni de valoare din zilele noastre, explicând astfel reţinerea faţă de actul implicării lor cu toată energia în treburile societăţii. Poate că acest comportament ne-a adus la cârma ţării oameni total nepotriviţi actului de guvernare, oameni care prin incompetenţa lor vor să rămână anonimi în istoria ţării şi astfel să nu fie executaţi de mulţimea needucată. Iată doar câteva explicaţii la un comportament de masă care nu face cu nimic bine şi mai ales cinste naţiei româneşti.
Consider că pentru binele copiilor noştri şi mai ales al urmaşilor-urmaşilor noştri este timpul să ne schimbăm comportamentul, să recunoaştem că noi, prin tăcerea noastră, prin minciuna pe care o acceptăm zilnic, noi ne fabricăm o istorie care nu ne reprezintă, ne marginalizăm singuri şi apoi ne distrugem.
Este inexplicabil cum alţii, pe alte meleaguri, apreciază şi elogiază un Brâncuşi, un Palade, un Cioran etc. Le fac muzee, îi popularizează, iar la noi în ţară nici că se ştie ceva despre aceste personalităţi. Ne văităm că suntem etichetaţi de restul lumii în tot felul, ne căim că nu avem dreptul la respectul care ar trebui să ne fie acordat de către celelalte neamuri, acuzăm pe unii şi alţii, dar refuzăm să ne acuzăm pe noi că nu ştim să ne iubim valorile, că nu ştim să le punem în locul bine-meritat de ele în clasorul de cinste al naţiei.
Este inexplicabil cum putem să acceptăm aşa ceva, este inexplicabil cum tineretul nu doreşte să ştie exact cum am evoluat pe toate planurile de-a lungul timpului, dar este şi mai regretabil cum tolerăm să fim minţiţi zilnic de toţi farsorii neamului. Cred că a venit timpul ca să avem comportamentul scorpionului numai faţă de aceste lichele care duc cu bună ştiinţă ţara în jos. Doar o mică schimbare comportamentală ne trebuie pentru a lichida nu valorile umane, ci farsorii, lichelismul, trădătorii de neam şi atunci putem să ne conservăm acest comportament pe termen lung, garantând o evoluţie a naţiei aşa cum o dorim atât noi, cât mai ales toţi tinerii noştri.
Mircea Vintilescu
No comments:
Post a Comment