Invitație la conferință

Asociaţia civică MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA FAMILEI ŞI MEDIULUI – preşedinte de onoare Prof. Dr. Mircea Vintilescu – organizează în Bucureşti o conferinţă urmată de dezbatere cu următoarele teme:

- ELITĂ ŞI PSEUDOELITĂ
- SELECŢIA NEGATIVĂ ÎN LUMEA POSTMODERNĂ
- SELECŢIA NEGATIVĂ ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ POSTCOMUNISTĂ
- ÎNCURAJAREA MIGRAŢIEI ILEGALE ÎN EUROPA DE CĂTRE POLITICIENI DE VÂRF AI UE - EXPRESIE A UNUI UMANISM (I)RESPONSABIL SAU A UNUI CALCUL GEOSTRATEGIC CINIC?

Evenimentul se va desfăşura sâmbătă 19 decembrie de la ora 11:00 în sala de conferinţe din clădirea Diverta situată în Piaţa Romană, nr. 5, vis-a-vis de clădirea ASE.

Conferenţiar şi moderator – Ing. Gheorghe Cionoiu, scriitor, fost opozant al regimului comunist, participant şi martor incomod la evenimentele sângeroase din decembrie 1989.

Cetăţenii interesaţi de temele anunţate sunt invitaţi să participe la acest eveniment.

Revoluția dezvoltării durabile

Cred că suntem printre puținele țări din lume în care tineretul educat a ieșit în stradă pentru a cere respectarea demnității umane, a combate corupția și mai ales a deveni un partener de dialog cu autoritățile aflate acum la cârma țării.

 

Traducând mai pe înțelesul tuturor aceste mesaje, constat că strada, prin vocea tinerilor, promovează și cere să se respecte în actul de conducere al țării, un nou concept modern, referitor la ceea ce este definit drept dezvoltarea durabilă a societății.

Ce reprezintă însă acest concept: dreptul generației mature care trebuie să promoveze o dezvoltare echilibrată a societății, bazată pe un parteneriat real și corect al omului cu societatea și mediu înconjurător, corespunzând necesităților prezentului, fără a compromite însă posibilitatea generațiilor tinere și mai ales viitoare de a-și satisface propriile aspirații și necesități.

Dacă până astăzi generația matură a manifestat multă indiferență în implicarea și participarea tineretului la luarea deciziilor privind bunul mers al societății și a lăsat totul în seama unui politic total needucat, am constatat că nici generația tânără nu s-a constituit într-un partener bine educat pentru a dialoga și negocia dreptul de satisfacere a propriilor aspirații și necesități. Mai precis, a lăsat ca totul să fie în seama clasei politice, inclusiv propriul lor viitor.

Lipsa acestui partener de dialog în societate de astăzi reprezentat de generația tânără, a determinat ca multe lucruri să o ia de-a dreptul razna, în care drepturile și libertățile tinerilor să fie total neglijate sau chiar realizându-se atentate la adresa lor. Tăcerea și ignoranța tinerei generații a făcut posibil ca generația matură de politicieni să meargă din abuz în abuz și să sfideze totalmente aspirațiile tinerilor și mai ales ale generațiilor viitoare.

Așa s-a ajuns ca tineretul din România să nu mai aibă nici o perspectivă pentru o viață decentă în țara lor natală și să-i determine pe mulți să ia calea băjeniei spre alte țări. Dar se vede că lucrurile acestea au dus la umplerea peste măsură a paharului și iată că tânăra generație a ieșit în stradă ca să-și apere dreptul la un viitor decent în propria lor țară.

Acest lucru mă face să cred că tânăra generație s-a auto-responsabilizat și a înțeles perfect rolul pe care trebuie să-l joace în societate, respectiv de partener serios al unor negocieri corecte asupra drepturilor care-i revin în procesul dezvoltării generației mature actuale și drepturile pe care generația viitoare trebuie să le apere cu mare sfințenie, adică dreptul la viață, la sănătate, la libertate la bunăstare și la o educație de tip european.

Ca cetățean matur, nu numai că aplaud această inițiativă, dar o și sprijin din tot sufletul meu, pentru că fără generația tânără și mai ales fără o generație viitoare bine educată și implicată responsabil în treburile comunității, România nu mai are nici un viitor, ea riscând chiar nici să mai existe.

Este bine ca acest demers început de tinerii noștri din marile orașe ale țării să fie dus până la capăt și mai ales să se transforme într-un dialog permanent cu segmentele mature ale politicului societății noastre pentru a realiza o armonie a interesului existențial care trebuie să fie dominat de dorința de afirmare continuă spre bunăstare și progres.

Mircea Vintilescu

Speranța trebuie să devină realitate

Eu sper ca măcar un segment al societății civile educate să se trezească acum la adevărata realitate. Păi oamenii aceștia cu statut de infractori notorii și de mafioți macabrii au furat banii de la fiecare cetățean contribuabil, apoi de la bugetul de stat pe care l-au devalizat cu bună știință.


Prin actul de hoție conștient practicat zi de zi, acești nemernici au făcut să avem pensii și salarii mizerabile, ne-au luat dreptul fundamental la viață și sănătate distrugând spitalele făcute înainte de 1989, au luat medicamentele de la canceroși și de la toți bolnavii nevoiași, au făcut să plece mare parte a corpului medical, au pus impozite și biruri noi pentru a avea ei ce fura.

Road to Liberty

Ei ne abureau că nu avem bani pentru sănătate, pentru educație, pentru apărarea țării, pentru poliție și mai ales pentru asistența socială a celor aflați în mare nevoie. Au furat până și fondurile pentru amenajarea de locații omenești unde să fi dus în arest preventiv și pentru construirea de noi penitenciare la nivel de dotare european.


Ei au făcut prin hoțiile lor să nu mai avem o educație performantă în tote școlile din țară, ei au încălcat permanent Constituția României și au distrus tot sistemul instituțional al țării.
Acești TICĂLOȘI trebuiesc judecați fără nici un fel de milă și condamnați exemplar pentru distrugerea reală a României și pentru adevăratul genocid asupra întregii populații. Dacă am acceptat ca Ceaușeștii să aibă parte de o judecată nedreaptă, trebuie acum să ne trezim și să cerem vehement NOI, TOATĂ SOCIETATEA CIVILĂ ca acești ticăloși să dea socoteală așa cum scrie la carte.


Nu trebuie să avem ambiții sau satisfacții minore sau de natură sentimentală, NOI trebuie să cerem pe baza stării generale în care se află astăzi țara, ca să se extindă cercetările penale la toți demnitarii vechi și actuali, la toată clasa politică și mai ales la capii autorităților publice centrale și locale care s-au succedat din anii 1990 și până în prezent.


Ei toți sunt vinovați de halul în care au adus România și ei trebuie să plătească exemplar, inclusiv cu o confiscare totală a averilor pentru ca asemenea ticăloșii să nu se ma întâmple niciodată în România. Cerința noastră este îndreptățită dacă dorim ca toți copiii și nepoții noștri să mai aibă un viitor demn.


Numai prin glasul nostru ferm și unanim exprimat de condamnare exemplară a acestor bestii umane se poate transforma în bine și remodela întreaga clasă politică care începe să se prefigureze pentru viitorul apropiat, cât și structurile administrative de conducere ale țării. Această cerință are la bază atât un drept constituțional, cât mai ales o aspirație îndreptățită pentru dreptate și prosperitate a țării. Iată că acum NOI TOȚI trebuie să fim consecvenți și mai ales INTRANSIGENȚI.

 

Mircea Vintilescu