Salvaţi satul românesc – Episodul 1

SĂ DENUNŢĂM "CERTIFICATUL DE PROST" ATRIBUIT CETĂŢEANULUI ROMÂN

În condiţiile în care climatul economic şi social din România se confruntă astăzi cu grave convulsii atribuite unei crize mondiale, în care nivelul de trai al românilor se deteriorează semnificativ de la o zi la alta, este foarte greu de imaginat că vom reuşi să ne integrăm corespunzător la cerinţele comportamentului specific cetăţeanului european.

Lipsa de preocupare a tuturor formaţiunilor politice pentru găsirea unor soluţii eficiente de a ieşi din acestă situaţie, va accentua marginalizarea cetăţeanului român în cadrul marii familii europene, atribuindu-ne în mod nejustificat "certificatul de prost" pentru toate categoriile de sociale.

Una din cele mai grave stări de sărăcie în care cea mai mare parte a populaţiei se situează chiar sub pragul de sărăcie, se întâlneşte la nivelul comunităţii umane din mediul rural. Pentru a înţelege această stare jignitoare pentru o ţară europeană, trebuie să vedem cauzele care au generat în timp această stare de fapt.

Toate programele formaţiunilor politice care s-au succedat sau care îşi exercită astăzi puterea în stat privind dezvoltarea mediului rural, au ignorat politicile de dezvoltare ale satului românesc, promovând sub formă mascată pauperizarea ţăranului român, distrugerea infrastructurii agricole, încurajarea nemuncii şi mai ales a emigraţiei populaţiei rurale ca forţă de muncă activă în ţările situate în bazinul mediteranean. Consecinţele acestor politici se resimt astăzi foarte grav în mediul rural românesc şi destul de grav în ţările de adopţie legală sau ilegală a forţei de muncă plecată din satul românesc.

Astfel, Spania, Italia, Grecia etc. suportă în mod nejustificat o mare presiune a forţei de muncă rezultată din emigraţia românească, dezechilibrând semnificativ piaţa forţei de muncă din aceste ţări, fapt care a contribuit şi la aparţia a numeroase convulsii sociale.

În România, s-a trecut de la practicarea unei agriculturi intensive la agricultura de subzistenţă, prin care ţăranul român îşi asigură doar pentru sine şi familia sa minimul de produse agricole necesare unei existenţe sub-modeste, care niciodată nu va da speranţa depăşirii pragului de sărăcie.

Multe sate româneşti au cunoscut un ritm de depopulare alarmant, rămânând în cadrul acestora mai mult ca paznici ai gospodăriilor persoanele de vârsta a treia, eventual şi cu nepoţii acestora, care au fost rupţi de familia naturală, aceasta fiind plecată la muncă în străinătate. Sărăcia lucie, care s-a instaurat la satele ce astăzi sunt populate cu o forţă de muncă îmbătrânită, a determinat ca toate guvernele ce s-au succedat la conducere începând cu anul 1990 să promită, în preajma alegerilor locale şi parlamentare, acordarea de simbolice ajutoare sociale, condiţionate de existenţa unui anumit număr de animale în ogradă sau, de apartenenţa la o anumită formaţiune politică. Aceste ajutoare sociale nu numai că au descurajat munca, dar au şi împovărat nejustificat bugetul de stat, având consecinţe ulterioare foarte grave şi la nivelul populaţiei urbane.

Majoritatea aşezărilor rurale din România funcţionează astăzi ca spaţii rezidenţiale, situate în afara tuturor prevederilor legale specifice aşezărilor umane. Numai din acest punct de vedere trebuie să ne întrebăm dacă putem fi un stat european, sau un stat oriental, cu aşezări la nivelul societăţilor specifice Africii de Nord.

În secolul al XXI-lea satul românesc a reuşit aproape în totalitate să înlocuiască bordeiul cu construcţii supraterane (case, grajduri etc.), în care alimentarea cu energie electrică este deficitară, infrastructura edilitară nu există, sau este total insuficientă, dotările sociale, sanitare şi culturale sunt ridicole dacă nu inexistente, iar drumurile din intravilan sau extravilan devin impracticabile după fiecare ploaie, atât pentru ambulanţe, cât mai ales pentru autospecialele pompierilor.

Riscurile existenţei comunităţilor umane în mediul rural sunt majore; astfel, un banal incendiu la o căpiţă de fân generează pagube care afectează vieţi omeneşti şi bunuri materiale la nivelul a 3-5 gospodării învecinate, accentuând prin aceasta gradul de sărăcie a populaţiei. Lipsa dotărilor edilitare minime (reţele centralizate de alimentare cu apă şi canalizare a apelor uzate, reţele de canalizare a apelor meteorice, lipsa serviciilor de salubritate, dar mai ales a serviciilor de ocrotire a sănătăţii etc.), au determinat deteriorarea gravă a stării de sănătate a populaţiei rurale, având astăzi, spre ruşinea noastră şi a Europei, zone în care se înregistrează periodic epidemii de holeră, de boli hepatice, de bolii digestive etc., într-un ritm greu de imaginat, la care se adaugă în mod nefericit şi cel mai mare număr de pacienţi cu boli canceroase raportat la mia de locuitori din toată Europa.

În aceste condiţii, putem spune că toate formaţiunile politice care au condus România, au oferit cu o mare generozitate comunităţilor umane rurale şi satelor româneşti cele mai deforabile condiţii de existenţă, la care au ataşat, cu sadism, pentru fiecare locuitor care a participat la actul de votare şi "certificatul de prost".

Prognozele pe care le poate face orice individ utilizând numai aceste date sumare sunt foarte sumbre, rezultând din concluziile lor necesitatea de a ne pune următoarele întrebări:

• Acceptăm ca mediul rural – până când o să se autodistrugă – să devină principalul focar de mizerie, sărăcie şi de împovărare a întregii populaţii a României?
• Acceptăm ca în această situaţie să ne automarginalizăm în cadrul Uniunii Europene, sau chiar să ajungem în situaţia în care să fim excluşi pe motiv că am devenit un factor destabilizator la nivelul Uniunii Europene?
• Este cazul ca, începând chiar de astăzi, să denunţăm împreună "Certificatul de post" pe care guvernanţii ni l-au atribuit permanent şi să încercăm cu toţii să le cedăm cu dedicaţie acest certificat tuturor formaţiunilor politice care au condus România?

Pornind de la primul obiectiv principal enunţat de către MIŞCAREA EURO-CIVICĂ ROMÂNĂ prin care se propune: "formularea de soluţii pentru eradicarea pe termen foarte scurt a sărăciei, concomitent cu asigurarea în ritm continuu a creşterii gradului de bunăstare a populaţiei indiferent din ce comunitate umană face parte" şi raportat la situaţia existentă în zonele rurale româneşti, ne propunem ca pe parcursul mai multor etape să vă prezentăm spre analiză, dezbatere şi atitudine, mai multe concepte noi sau reactualizate, care stau în putinţa fiecăruia dintre noi de a le pune în practică, pentru a aspira la "mai bine" şi deci, spre normalitate.

Pentru satul românesc, vă propunem să dezbatem împreună un prim obiectiv care poate asigura prosperitate în cadrul fiecărei familii, respectiv conceptul "practicării unei agriculturi performante în gospodăria sătească", model care ne aparţine doar parţial sub aspect conceptual.

Este interesant să vă reamintim că în jurul anului 1900, regele Carol I a impus prin lege apariţia Băncii Agricole Române care să contribuie efectiv la dezvoltarea mediului rural şi implicit a agriculturii, prin asigurarea unor finanţări necondiţionate a tuturor lucrărilor agricole din câmp şi din gospodăriile ţărăneşti, fără nici un fel de dobândă.

Regimul comunist a trecut sub tăcere acest element fundamental în dezvoltarea spaţiului rural şi al satului românesc şi mai ales al conceptului impus de regele Carol I privind trecerea de la agricultura extensivă şi necoordonată, la agricultura intensivă, care trebuia să asigure peste 50% din produse pentru export. S-a trecut sub tăcere şi faptul că această decizie politică a regelui Carol I a adus bunăstarea în mediul rural, a contribuit la dezvoltarea sistemului de achiziţii produse agricole şi că Bursa de Cereale a Europei îşi avea sediul la Brăila, unde se forma şi preţul mondial al grâului.

Toate guvernele româneşti care s-au succedat la conducere după anul 1990, nu numai că au preluat modelul comunist de a ascunde căile de progres, dar l-au şi desăvârşit pe acesta, asigurând desfinţarea prin tot felul de acte normative a agriculturii casnice, concomitent cu facilitarea tehnicilor primitive de prelucrare al pământului de semănare şi de recoltare a tuturor plantelor de cultură, favorizând cu mult sârg distrugerea zootehniei româneşti şi zootehniei casnice.

Dacă Ceauşescu a fost acuzat şi judecat pentru subminarea economiei naţionale plătind cu viaţa pentru aceste fapte, lucru care a rămas viu în memoria colectivă, ne întrebăm ce ne poate rezerva viitorul în vederea răspunderii pe care trebuie să o poarte fiecare politician pentru vinovăţia destabilizării societăţii româneşti, proiectând România cu toată populaţia ei într-o situaţie umilitoare şi jignitoare în raport toate ţările membre ale Uniunii Europene.

(Va urma)

Mircea Vintilescu

Constantin Codreanu-Vanderdi