Poate că vă întrebaţi de ce avem aceste preocupări care într-un fel sau altul nu fac obiectul unei activităţi remunerate şi nici nu se înscrie în fişa postului pe care îl ocupăm. Este o întrebare firească care necesită a primi răspunsuri cât mai precise.
Astfel, pe toate canalele de informare suntem atenţionaţi că am intrat într-o perioadă în care schimbările climatice încep să se manifeste pregnant la nivel planetar. Detaliile asupra derulării acestui fenomen sunt destul de îngrijorătoare, dar omenire nu face mai nimic pentru a vedea cum putem să ne adaptăm ca să putem traversa această perioadă cât mai puţin dureros.
Cum ne vor afecta aceste schimbări climatice şi în ce măsură? Iată o primă problemă în faţa căreia nu avem încă o prognoză clară. Dacă fenomenul este real, atunci este posibil ca primii senzori de percepţie să se identifice în domeniul vegetaţie naturale sau antropizate. Este posibil ca foarte multe zone tradiţionale în producţia agricolă să-şi piardă din importanţa pe care o au astăzi, în care producţia agricolă să scadă semnificativ, iar cerinţele pieţii de consum să devină din ce în ce mai mari.
Din acest punct de vedere chiar se vorbeşte foarte serios la nivelul cercurilor înalte ale politicului mondial că am intrat deja într-o criză alimentară fără precedent pentru omenire, proces care va afecta serios toate popoarele globului, întrucât aceasta se va acutiza de la zi la zi. Foamea generată de lipsa de alimente sau de costul din ce în ce mai ridicat de la an la an al fiecărui aliment va atrage după sine sărăcirea populaţiei, apariţia de epidemii/pandemii, intensificarea fenomenului de migraţie şi multe alte elemente care vor afecta procesul existenţial al fiecăruia dintre noi. Toate aceste elemente vor naşte numeroase situaţii conflictuale atât la nivelul micilor comunităţi umane, cât şi între state. Lupta pentru existenţă se va acutiza, iar toată experienţa bună câştigată de omenire în planul civilizaţiei poate fi dată uitării.
Această prognoză sumbră trebuie să ne mobilizeze pe fiecare, în sensul de a găsi soluţiile cele mai bune pentru a traversa aşa cum se cuvine de către toate fiinţele inteligente acestă perioadă nefastă şi să limităm dezvoltarea comportamentul de tip instinctual sau animalic, atât la nivelul comunităţilor umane din mediul rural cât şi din mediul urban, indiferent pe teritoriul ori cărui stat s-ar afla.
Există asemenea preocupări la nivelul arcului politic românesc? Nici pe departe nu se poate spune că aceşti oameni care s-au erijat în cârmuitorii noştri sunt preocupaţi de aceste probleme. Mai mult, din tot ceea ce întreprinde în fiecare zi de guvernare ne dă impresia că ar fi un program „bine structurat” pentru a ne împinge mai rapid în dezastrul care se prefigurează. Din acest punct de vedere SOCIETATEA CIVILĂ care este direct şi imediat afectată, nu are nici un fel de reacţie, aşteptând cu resemnare, ca în balada Mioriţei producerea dezastrului. Mă îngrijoreză faptul că din ignoranţă am ajuns să fim contemporani cu personajele arhaice ale lui Ion Creangă din povestea cu „Drobul de sare”.
Astăzi asistăm (şi rău facem că asistăm) şi la faptul că dacă îi spui Premierului că o duci rău, eşti amendat, bătut şi chiar poţi risca şi mai mult, probabil să fi chiar trimis în temniţă. Este posibil ca în ultimii 20 de ani şi mai ales în ultimii 2 ani să ne fi imbecilizat cu toţii şi să avem un comportament animalic de turmă? După cum arată lucrurile astăzi, cu scuzele de rigoare, putem să constatăm că acesta este crudul adevăr.
Surprinzător este şi faptul că după ce am prezentat în cele 4 episoade (Salvaţi satul românesc) unele probleme prin care ne putem face siguri binele necesar şi mult aşteptat de a scăpa din sărăcie, reacţiile internauţilor sunt de „NO COMMENT”. Este foarte trist că nu conştientizăm cum se cuvine pericolele la care ne expunem cu această atitudine de indiferenţă şi de auto-înstrăinare faţă de comunitate. Experienţa civilizaţiei umane a arătat fără echivoc că nu putem trăi singuri, sau sub un clopot de sticlă care să ne protejeze de tot ce este în exterior. Noi toţi depindem unul de altul, iar foametea, sărăcia sau ciuma nu fac selecţii după conturile bancare pe care unii le au sau speră la ele, după poziţia socială, sau după apartenenţa la un anumit curent politic.
Chiar nu ne intereseză viitorul nostru sau al copiilor noştri? Dorim să ne întoarcem la vremurile apuse, în care eram conduşi ca pe o turmă ascultătoare, în care „TĂTUCU” trebuia să se îngrijească de fiecare dintre noi, sau să aşteptăm ca „TOVARĂŞA” să fie cuprinsă de ceva milă şi să ne mai dea câte puţin ca să ne mai îndulcească suferinţa?
Cred că a venit momentul să conştientizăm cu toţii că binele stă în noi, că împreună avem puterea necesară să ne comportăm ca fiinţe inteligente şi educate, respectiv să ne implicăm cu toată responsabilitatea pentru a ne făuri viitorul pe care îl merităm ca cetăţeni ai comunităţii româneşti şi europene. Avem suficente resurse pentru a ne schimba destinul în bine şi să lăsăm moştenire copiilor noşrtii tot ceea ce înseamnă prosperitate. Nu sunt un om bolnav de optimism, sunt un individ realist care am conştientizat că trebuie să ne schimbăm radical comportamentul pentru a trăi omeneşte.
Vă invit pe toţi să reflectaţi cu seriozitate asupra acestor probleme şi să încercaţi să vă daţi răspunsurile de rigoare. Este preferabil să uităm expresii precum „Ţara asta este nepotrivită pentru mine” sau „Dacă vrei să o duci bine trebuie să emigrezi” etc. Dacă am ajuns în situaţia aceasta, vina este numai a noastră, a fiecăruia dintre noi, pentru că acceptăm statutul de „oaie a turmei” sau de „miel care trebuie sacrificat”.
Cred că după 2000 de ani de civilizaţie pe aceste meleaguri suntem astăzi în stare să dovedim că din punct de vedere genetic suntem în stare să ne continuăm cu succes parcursul de popor şi de cetăţeni, sau de om al cetăţii, respectiv de membru important al comunităţii şi să conştientizăm că adevărata putere stă în noi şi nu în alţii, că trebuie să avem voinţa necesară să ne unim, pentru că numai în această unitate putem să facem faţă vremurilor grele care se prefigurează.
Pentru cei care cred în aceste rânduri şi vor să se lepede de evlavia neputinţei, MIŞCAREA EURO-CIVICĂ ROMÂNĂ poate reprezenta un cadru de acţiune şi de manifestare, fără a necesita să ieşim din cadrul legal şi constituţional, dar care impune implicare şi nu contemplare sau lamentare. Acum, este rândul Dumneavoastră să decideţi încotro vom merge. Pentru că suntem încă sub semnul SIFINTELOR SĂRBĂTORI DE PAŞTI, cred că DUMNEZEU ne va da gândul cel bun şi vom fi în stare să alegem drumul care trebuie construit de noi şi nu de alţii.
Mircea Vintilescu
No comments:
Post a Comment