De ce "Sfintele Paşti cu bucurie şi lumină" şi nu "Paşte Fericit"?

SEMNIFICAŢIA "SFINTELOR PAŞTI" ŞI CUVÂNTULUI "PAŞTE"

Sfintele Paşti (gr. Πάσχα), sărbătoresc Învierii Domnului. Paşte provine din ebraicului pesach, care înseamnă trecere sau traversare. După Duminica Floriilor, care anunţă intrarea lui Iisus în Ierusalim şi a vestit venirea Impărăţiei Cerurilor pe Pământ, a început Săptămână Patimilor, sau Săptămână Mare, care ne aminteşte de ultimile porunci, sfaturi şi îndrumări lăsate de Hristos ucenilor săi.

În seriile Duminicii Floriilor, apoi luni şi marţi, s-au săvârşit deniile, pentru ca în Sfânta şi Marea Miercuri să se săvârşească Taina Sfântului Maslu, în amintirea ungerii lui Hristos cu mir, în Betania. Cei care au fost la slujbă au fost unşi de către preot cu mir. Tot atunci se pomeneşte de vinderea lui Iisus.

Sfânta și Marea Joi a început cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. În unele slujbe se aminteşte de gestul lui Iisus Hristos de a spăla picioarele ucenicilor săi după Cină. Seara se face Utrenia pentru Vinerea Patimilor, cu Denia celor 12 Evanghelii.

Sfânta și Marea Vineri a început cu citirea Ceasurilor Împărăteşti, şi va continua până la amiază, în timpul căreia se face amintirea coborârii trupului Mântuitorului de pe Cruce. Preotul este cel care împlineşte coborârea de pe Cruce: el ia trupul Mântuitorului, simbolizat de Sfântul Epitaf (pânza pe care este pictată sau brodată imaginea lui Hristos) şi îl aşază în mijlocul bisericii pe un fel de năsălie care închipuie Mormântul Mântuitorului. În timpul slujbei de seară, numită Prohodul Domnului (sau a Plângerii la mormânt), preotul va lua Sf. Epitaf pentru a-l duce într-o procesiune, în jurul bisericii înainte de a-l aşeza în Altar, pe Sfânta Masă.

Sfânta şi Marea Sâmbătă se slujesc Vecernia și Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare, cu citiri din Psalmi și binecuvântările Învierii, care amintesc de coborârea Mântuitorului la Iad, semnificând "Prima Înviere" a lui Adam şi biruinţa asupra morţii.

Sărbătorirea Paştilor începe înainte de miezul nopţii cu Canonul Sâmbetei celei Mari, iar la începerea Vecerniei Învierii, în biserică este întuneric deplin. La miezul nopţii, preotul ia lumină de la candela de pe Sfântul Altar şi o dă mai departe credincioşilor, zicând de trei ori: "Veniţi de primiţi lumină!". Apoi, cu preotul în frunte, credincioşii ies din biserică în procesiune cântând "Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te mărim". Afară, preotul citeşte evanghelia Învierii de la Matei 28, 1-16, dă binecuvântarea "Slavă Sfintei şi Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor." şi, după Amin-ul credincioşilor cântă pentru prima oară Troparul Învierii: "Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viață dăruindu-le.", repetat intercalat cu stihurile Învierii. Slujba continuă cu Canonul Învierii, stihirile Învierii şi ale Paştilor, apoi Sfânta Liturghie.

După terminarea Sfintei Liturghii, în unele comunităţi credincioşii se retrag pentru o agapă, o masă comună la care se face dezlegarea postului printr-o rugăciune specială, cuprinsă în Molitfelnic. În zilele Paştilor, până la Înălţare, credincioşii cântă troparul "Hristos a înviat din morţi" şi se salută unii pe alţii cu "Hristos a înviat!", la care se răspunde: "Adevărat a înviat!".

PAŞTE 1) A se hrăni rupând cu gura iarbă, plante etc. ♦ (Fig.) A întreține, a cultiva, a dezvolta stări sufleteşti 2) (Despre oameni) A păzi animalele care pasc (1), a duce la păşune; a păstori, a păşuna.

UTILIZAREA INADECVATĂ A CUVINTELOR, SENSURILOR ŞI ÎNŢELESURILOR

Din textul anterior, modul în care folosim limba română, vocabularul şi cuvintele, cu sensurile şi înţelesurile lor, arată cât de ridicolă este semnificaţia urării “Paşte Fericit”, când nu se aprofundează prin cunoaştere modul în care cuvintele sunt folosite eronat în comunicare. Corect este “Paşti”, nu “paşte”. Nu ştim de ce se foloseşte pluralul, dar corect ar fi:

“Sfintele Paşti, cu bucurie şi lumină în casa voastră”

“Sfintele Paşti să vă aducă bucurie şi lumină”

“Paşti cu lumină”

SEMNIFICAŢIA CUVÂNTULUI AGAPE

Sensul cuvântului agape nu este numai cel dat din DEX “masă prietenească, cu caracter intim”. În limba greacă, agape ((ἀγάπη) este dragoste raţională, care ţine în primul rînd de caracteristicile celui iubit. Ea nu este nici pasională, nici tandră, şi nu provine din înclinaţii directe către cineva, ci din convingeri. Un alt sens ar fi de „a avea propria bucurie în ceva”, însemnând de asemenea şi “a admira pe cineva pentru ceva anume.

Termenul este folosit de asemenea pentru a desemna iubirea în sens general, grecii mărturisindu-şi iubirea folosind σ'αγαπώ, care are acelaşi sens şi aceeaşi utilizare cu românescul „te iubesc”.

Ἀγάπη și verbul ἀγαπάω sunt folosite mult în „Septuaginta”, ca traducere a cuvîntului evreiesc care înseamnă iubire şi care înglobează sensurile tuturor cuvintelor greceşti referitoare la iubire (la fel ca şi cuvîntul românesc „iubire”, de altfel). Nu se ştie de ce a fost ales tocmai cuvîntul ἀγάπη, însă este posibil ca asemănarea sunetelor să fi jucat un rol important (אהבה – A'ha'va). Este chiar posibil ca grecescul ἀγάπη să fi rezultat în urma transliteraţiei dintr-o limbă semitică. Această utilizare reprezintă contextul pentru alegerea acestui cuvînt oarecum obscur – în detrimentul altor cuvinte grecești mai comune – ca și cuvîntul cel mai des folosit pentru a exprima iubirea în scrierile creștine.

În Sfînta Scriptură, ἀγάπη, impregnat de viaţă spirituală, devine dragostea vibrantă, universală, dragostea libertăţii spirituale superioare. Ea se manifestă atît faţă de Dumnezeu cât şi faţă de semenii noştri, inclusiv faţă de duşmani, spre deosebire de φιλία care se folosește doar faţă de cei apropiaţi şi care nu poate fi folosită în cazul iubirii vrăjmaşului.

Iubirea a determinat modul de viaţă personală şi colectivă a creştinilor. Expresia cea mai înaltă a iubirii creştine sunt mesele comune, numite „agape” care aveau loc înainte sau în legătură cu liturghia, dar separate de aceasta, care culminează cu un consum mistic, chiar tainic, al Preacuratului Trup şi al Preacinstitului Sânge.

Radu Vişan