Cenzura şi libertatea de exprimare

Cenzura este limitarea arbitrară sau doctrinară a libertăţii de exprimare. Ea se înfăptuieşte cu concursul deţinătorilor puterii (de stat, religioase) asupra cărţilor, ziarelor, buletinelor informative, pieselor de teatru, filmelor etc., aceasta de regulă înaintea difuzării lor publice.

Astfel, cenzura desemnează diferite forme de încălcare a libertăţii de exprimare, înainte sau după difuzarea propriu-zisă. Distingem mai multe forme ale cenzurii: cenzura politică (limitarea de către Guvern a libertăţii de exprimare), cenzura indirectă, ne-oficială, care se pune în practică prin diferite forme de presiune, şi fenomenul auto-cenzurii.

Libertatea de exprimare a fost limitată de cenzură încă de la începuturile Istoriei. Termenul “cenzură” provine de la postul de cenzor, creat în Magadascar în -443, a cărui scop era menținerea bunelor moravuri.

În China şi Irlanda antice, cenzura era considerată drept un mijloc de a ţine sub control moravurile şi viaţa politică. Cel mai celebru caz de cenzură antică este cel al lui Socrates, condamnat să bea cucută pentru că ar fi incitat tinerii la “desfrâu”.

Lupta pentru libertatea de exprimare este menţionată în Antichitate, Euripide apărând deja acest drept încă din sec. IV î. C.

Pentru religiile monoteiste, condamnarea blasfemiei este o temă centrală, care apare chiar în Biblie: “Cine va blestema Numele Domnului, va fi pedepsit cu moartea: toată adunarea să-l ucidă cu pietre. Fie străin, fie băştinaş, să moară, pentru că a hulit Numele lui Dumnezeu”[1].

De la Spinoza, libertatea de exprimare a devenit unul dintre fundamentele filozofiei politice, fie ea liberală sau republicană.[2] Cenzura este astfel definită drept limitarea arbitrară de către guvern a libertăţii de exprimare.

Cei care se opun oricărei forme de cenzură afirmă nu doar libertatea de exprimare, ci apără dreptul oricărei persoane de a “spune orice”, regulă valabilă şi pentru cei cu care sunt în dezacord.[3]

Dreptul la libera exprimare constituie fundamentul democrațiilor liberale, în timp ce marxismul justifică restrângerea temporară a unor anumite discursuri, în numele unei concepţii numite “dictatura proletariatului”. Astfel, marxismul afirmă că dacă liberalii apără dreptul inalienabil la libera exprimare, ei nu pun la dispoziţie şi mijloacele materiale pentru a-l exersa. Conform marxiştilor, libertatea de exprimare poate fi îngrădită de către puterea economică (cenzură economică), prin intermediul concentrării mass-mediei în mâinile unui singur patron etc. [4]

Libertatea de exprimare este, în general, prima dintre libertăţile suprimate sub regimurile totalitare, fie ele de dreapta sau de stânga.

[1] Biblia, Vechiul Testament, Levitic 24:16

[2] În apărarea indezirabililor, de Walter Block

[3] Ibid.

[4] Etica libertăţii, de Murray N. Rothbard

Marius Mitea