Salvaţi satul românesc – Episodul 3

CUM PUTEM SĂ DENUNŢĂM "CERTIFICATUL DE PROST"

Pentru asigurarea necesarului de tomate din producţia internă, respectiv prin cultivarea controlată în sere performante de mică capacitate (cu o suprafaţă de circa 500 m² fiecare), amplasate în incintele curţilor gospodăriilor individuale, trebuie să valorificăm durabil toate condiţiile favorabile care există şi au fost identificate în mediu rural. Astfel, trebuie puse într-o valoare nouă suprafeţele de teren disponibile din curţile gospodăriilor ţărăneşti, solul necontaminat din aceste spaţii, sursele de apă proprii (fântâni), racordul la reţelele electrice pe care îl au aceste gospodării, accesul care este asigurat la căile de transport rutier (drumuri săteşti sau de interes comunal), forţa de muncă disponibilă ce are o calificare peste nivelul mediu în cultura legumelor şi nu în ultimul rând, dorinţa fiecărei familii din mediu rural de a scăpa de sărăcie şi de a duce o viaţă decentă în cadrul comunităţii în care trăieşte.

La aceste condiţii favorabile existente ar trebui să mai adăugăm şi iniţiativa privată pentru procurarea serelor cu mare productivitate pentru suprafeţe mici de teren, formarea unor firme/asociaţii locale specializate în producerea de răsaduri, acordarea asistenţei tehnice în cultura în regim natural şi controlat al tomatelor, firme care să asigure colectarea, transportul, conservarea, comercializarea şi evidenţa financiar-contabilă a noilor activităţi care urmează a se derula.

În vederea demonstrării că aceste soluţii pot constitui un segment important de a eradica sărăcia nu numai din mediul rural, dar şi de la oraş, vă vom prezenta câteva date tehnice pentru a conştientiza că soluţiile propuse de noi sunt viabile chiar şi pentru perioada de debut al acestor activităţi în mediul rural.

Astfel, dacă am analiza cum se formează preţul de cost pentru obţinerea unui kg de tomate româneşti ce urmează a fi cultivate numai în sistem natural (fără nici un fel de adaos de nutrienţi sau substanţe chimice), într-o seră de mică capacitate care beneficiază de protecţie antigrindină şi de un sistem de dotări şi automatizări performante, sere care se vor amplasa în curtea gospodăriei ţărăneşti, constatăm:

• pentru obţinerea unui kg de roşii, cultivatorul poate cheltui maximum 2,58 lei sau 0,63 Euro (incluzând costurile pentru procurarea de răsaduri, pentru energia electrică şi a apei consumate, forţa de muncă proprie, cât şi alte cheltuieli colaterale);
• preţul de transport la piaţa cea mai apropiată din mediul urban, incluzând şi taxele de comercializare, nu pot să depăşească valoarea maximă de 1 leu/kg de roşii sau 0,25 Euro;
• taxa pe valoarea adăugată (TVA) aferentă comercializării produselor destinate pieţii, în condiţiile în care se va aproba valoarea de 5%, va reprezenta maxim 0,18 lei/kg de roşii sau 0,04 Euro.

În aceste condiţii preţul total al unui kg de tomate româneşti proaspete, cultivate numai în sistem natural şi care ajunge la cumpărătorul din mediul urban sau rural, nu va putea depăşi suma maximă de 3,75 lei sau 0,92 Euro, valoare care anul trecut nu a fost atinsă în nicio piaţă din România, nici măcar la roşiile deteriorate, respectiv de categorie inferioară, care au fost comercializate fie ca "tomate pentru gătit", fie ca "roşii pentru supă sau ciorbă".

O seră performantă, prevăzută şi cu sistem de protecţie antigrindină, dar şi cu numeroase sisteme de automatizare (pentru udat în sistem picurativ, pentru ventilaţia incintei, pentru monitorizarea parametrilor microclimatici din incintă, al gradului de umiditate al solului la rădăcina plantei etc.), poate produce minim 30 kg tomate pe un m² pe tot sezonul de cultură (respectiv pentru o perioadă de 7 luni sau 214 zile), iar raportat la suprafaţa de 500 m² cât se preconizează a ocupa o seră de capacitate mică, producţia pe un sezon poate reprezenta minimum 15.000 kg sau 15 tone/seră.

 

Dacă s-ar asigura finanţarea pentru înfiinţarea unui număr minim de 30 de sere de acest tip în fiecare sat, cele 4.000 de aşezări rurale ar produce în medie numai în curţile gospodăriilor individuale minimum 3 tone de tomate proaspete pe zi, care sunt cultivate în sistem natural şi controlat, acestea beneficiind de o calitate excepţională (atenţie, este incorect să se definească "roşii ecologice"), care ar putea fi disponibilizate atât pieţelor urbane din România, cât şi pieţelor externe din Uniunea Europeană, unde acest tip de produse sunt foarte căutate, având şi un preţ de comercializare mult mai mare.

Raportat numai la cele 4.000 de sate care au fost luate în calcul, ar rezulta un necesar de la circa 120.000 sere mici, care ar putea să obţină o producţie minimă de 1.800.000 tone pe un ciclu de producţie, tomate proaspete şi crescute în sistem natural, cantitate care ar depăşi tot necesarul anual de tomate al românilor, evaluat la circa 1.642.500 tone/an. Rezultă că, în condiţiile în care întreaga producţie ar fi şi industrializată (pentru a se obţine pasta de tomate, sucul de roşii sau alte produse), tot ar rămâne un disponibil pentru export de circa 157.500 tone/an. Menţionăm că în această analiză nu a fost luat în calcul şi producţia de tomate care se obţine în sistemul de cultură al tomatelor în câmp, respectiv în fermele legumicole specializate, întrucât acestea utilizează în tehnologia de producţie şi nutrienţi sau anumite substanţe chimice care pot influenţa calitatea produsului finit.

Pentru asigurarea acestor cantităţi de tomate în curţile gospodăriilor ţărăneşti, forţa de muncă locală care va fi utilizată va fi de circa 480.000 lucrători, respectiv 4 lucrători/seră, ceea ce reprezintă minimum de membrii ai unei familii convenţionale din mediul rural. Toţi aceşti lucrători vor putea plăti din muncă cinstită statului Român (care astăzi desconsideră cetăţenul şi îl îndeamnă să se ducă la muncă în alte ţări), toate taxele specifice pentru micro întreprinderi agricole, taxe care astăzi nu fac obiectul unei fiscalizări serioase. Mai mult, se va putea asigura pentru un minimum de 120.000 de familii din mediu rural, care lucrează în cadrul acestor sere, procurarea gratuită a întregului necesar de tomate de bună calitate pentru un an (estimat la circa 43.800 tone/an), fapt care ar avea un efect benefic imediat asupra îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale ţăranului român.

Dacă am considera că, numai pentru asigurarea necesarului anual de tomate pentru o familie din mediul rural, este nevoie de circa 365 kg/an la preţul de producţie în seră, respectiv de 2,58 lei/kg, ar rezulta un venit suplimentar de 942 lei/familie anual, sau 230 Euro/familie anual.

În condiţiile în care am scădea producţia de tomate destinată consumului propriu al familiilor de cultivatori, ar rezulta o producţie minimă anuală de 1.756.200 tone/sezon/ţară de tomate cultivate natural, de o calitate foarte bună, producţie care ar depăşi necesarul de consum al întregii populaţii din România. Valoarea totală exprimată în bani care ar putea fi creată de aceşti cultivatori numai din producţia de tomate disponibilizată comercializării este estimată la minimum 6.601.555.800 lei/an sau 1.610.135.561 Euro/an (!!! peste un miliard şi jumătate de Euro, bani care aşteaptă să fie produşi numai din această activitate). Această valoare totală se compune în principal din:

• 1.059.308.266 Euro reprezentând costurile efective de producţie a tomatelor în sistem natural în sere performante de mică capacitate;
• 467.198.723 Euro reprezentând taxe colaterale, cât şi pentru transport marfă la pieţe, inclusiv taxele de comercializare;
• 83.628.571 Euro reprezentând taxa pe valoarea adăugată (TVA) rezultată din comercializarea tomatelor.

Dacă din prima valoare realizată efectiv de cultivatori am mai scădea şi valoarea totală a impozitelor percepute de stat, care au fost estimate la suma de 169.489.323 Euro, cultivatorilor le mai revin, sub formă de bani direcţi, minimum 889.818.943 Euro, repectiv cam jumătate din valoarea creată iniţial. Această sumă de bani evidenţiază cât de anapoda realizează statul Român politicile de încurajare a micului producător şi mai ales dezinteresul politicienilor aleşi de noi pentru a pune în aplicare prevederile art. 47(1) din Constituţia Românie, prin care "Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent."

Dar şi în aceste condiţii mai puţin favorabile, dintr-un calcul sumar ar rezulta că o familie de cultivatori ar putea să obţină un venit sigur de minimul de 7.645 Euro pe sezon – în condiţiile în care plăteşte statului toate dările şi achită toate costurile asociaţiei locale, care se va implica în asigurarea asistenţei tehnice şi în preluarea din poartă a producţiei realizate.

Acest venit se va obţine în condiţiile în care fiecare lucrător va lucra în seră circa 2 ore/zi (numai dacă se vor achiziţiona microsere performante şi cu un grad de automatizare crescut). De aici rezultă că venitul minim, dar sigur pentru fiecare lună lucrată de această familie în cele 7 luni în seră, va fi de 1.911 Euro/lună, reprezentând circa 4,55 Euro/oră pentru fiecare lucrător în parte, sau circa 19 lei/oră. Dacă restul timpului aceşti cultivatori ar lucra cu aceeaşi valoare a orei de lucru încă 6 ore/zi, fiecare lucrător ar putea beneficia de un venit de circa 1.092 Euro/lună sau 4.478 lei/lună. În aceste condiţii se pun următoarele întrebări de bun simţ:

• Mai este necesar oare ca românii din mediul rural să se înghesuie la bursele pentru ocuparea temporară a locurilor de muncă din Spania, Germania, Italia etc. unde pot câştiga maximum 600 Euro/lună, în condiţiile în care din aceşti bani vor trebui să-şi plătească cazarea şi mâncarea?
• Este necesar să fim slugi în străinătate şi să fim etichetaţi ca atare, sau să devenim cetăţeni demni la noi acasă, unde va trebui să responsabilizăm toate autorităţile statului asupra modului cum ne cheltuiesc banii pe care noi îi achităm permanent din taxe şi impozite?
• Cum pot argumenta/justifica actualii politicieni acele îndemnuri oficiale că „dacă dorim să câştigăm mai bine trebuie să ne gândim să muncim în alte ţări şi nu în România, întrucât ţara noastră nu poate în prezent să asigure aceste pretenţii fantasmagorice?"

Pentru a putea da un răspuns corect la aceste întrebări va trebui să gândim cu mult discernământ şi mai ales cu mult curaj în momentul când studiem programele politice ale tuturor formaţiunilor de partide care vor participa la viitoarele alegeri şi să identificăm unde este populism, dilentantism şi mai ales incompetenţă şi să sancţionăm prin votul nostru acest comportament atipic pentru un stat europen care a fost adus de către toate formaţiunile politice în pragul colapsului.

Este interesant de a vedea pe bază de date certe cât pierde în prezent statul român şi mai ales toţi cetăţenii săi cu întârzierea promovării unor politici stimulative pentru mediul privat şi mai ales pentru mica producţie agicolă. Cifrele pe care le vom prezenta (în faţa cărora se închină şi regii) sunt de-a dreptul îngrijorătoare, dovedind incapacitatea tuturor guvernanţilor de a scoate România nu numai din recesiune, dar şi din grava criză multiplă (economico-financiară, socială şi morală) în care chiar ei ne-au împins, motivând tot felul de argumente care sunt greu de admis chiar şi de un simplu om care are o pregătire sumară în acest domeniu.

(Va urma)

Mircea Vintilescu
Constantin Codreanu-Vanderdi