Mă întrebam dacă există poziţii comune între toate formaţiunile de pe eşichierul politic românesc, indiferent dacă formaţiunile politice sau ”cultural-etnice” sunt la putere sau nu. După multe căutări am găsit ceva extraordinar. Da, toate taberele consideră pe toți cetăţenii acestei ţări nişte incurabili IMBECILI şi acţionează asupra acestora ca cei mai buni medici specializaţi în tratamente neuro-psihice.
Constat că nu mai există pudoare şi demnitate la politicianul român. Azi mă bălăcăresc cum nu se poate mai virulent cu un adversar politic pe ”importantele” probleme ideologice, iar mâine, dacă lucrurile nu mai merg bine în partidul meu şi nu mai am privilegii, dau fuga la adversar, ling unde am scuipat, plătesc în numerar tot ce este de plătit şi devin aşa, peste noapte, un alt om politic, curat şi cu o altă docrină în suflet, pe care jur (ca şi la partidul mamă de la care am plecat), să o apăr (doctrina) şi să apăr şi interesele partidului adoptiv chiar şi cu preţul vieţii, până la moarte.
Bietul Caragiale, cred că ar fi spus la asemenea gesturi „CURAT SPERJUR”, dar bietul popor român care a uitat şi de Caragiale şi de morală şi de propriile lui aspiraţii și valori, nu zice nimic! Poporul TACE!!!
Mă întreb cum se simt astăzi revoluţionarii de la Timişoara care în anul 1990 au introdus în proclamaţia lor, la puncul 8, o prevedere care interzicea foştilor comunişti să mai activeze în structurile politice timp de 8 sau 10 ani. Era o prevedere bună, pentru care s-au tot zbătut să fie aplicată, dar nu au avut nici o şansă de reuşită. Cei care s-au opus probabil că anicipau că va trebui din când în când să se revopsească politic.
Astăzi, după ce poporul a lăsat fără scaun, prin vot şi nu prin ”revoluţie” sau ”revoltă populară”, un partid ce a fost considerat de alegători ca responsabil de tot dezastrul românesc, membrii lui dau fuga prin dezertări succesive la cei pe care mai ieri îi făceau trădători ai dreptei, oameni care au strâmbat linia de afirmare a capitalismului popular, care s-au vopsit în socialişti şi mai au puţin până să devină chiar comunişti.
Interesant este că şi cei care primesc asemenea dezertori şi ”sperjurişti” politici fac comentarii cu mult laudatio la adresa lor, uitând că mai ieri se luptau şi să bălăcăreau cu aceştia pentru a câştiga voturi şi pentru a le fura scaunul aducător de profituri. Toţi au recurs la tot felul de comparaţii care mai de care mai înspăimântătoare, fie că sunt anti americani, fie că sunt pro ruşi etc. şi s-au bălăcărit şi în faţa corpului diplomatic acreditat în România, au făcut conferinţe de presă în ţări străine sau la Consiliul Europei arătând fie cât de trădători sunt unii, fie cât plini de loialitate sunt alţii pentru valorile europene sau americane.
Se pare însă că în fața forţei banului, toate animozitățile anterioare dintre politicienii aflaţi la putere sau în opoziţie dispar. Poate că aceste clipe şi gesturi ale unui teatru absurd nu ar trebui să dispară sau să fie uitate de către alegători şi mai ales de către tineretul nostru cu aspiraţii politice. Lipsa de demnitate şi de moralitate a politicianului român era intuită de cetăţenii acestei ţări încă din anii 1990, dar ca să se ajungă atât de departe, poate că nimeni nu-şi mai imagina.
Mă aştept acum ca după acest model, şi Elena Udrea sau Monica Macovei, sau de ce nu, chiar Traian Băsecu să se înscrie în USL, să condamne vechea guvernare din care au făcut parte şi de ce nu, aceştia să fie primiţi în ”Uniunea Socialistă” cu aplauze furtunoase, scandări şi multe flori, iar la final, ”useliştii de frunte” să vină cu un bogat repertoriu de fraze laudative la gestul de trădare al ”sperjuriştilor-traseişti” care să beneficieze de cele mai calde urări de BUN VENIT… De ce nu ar face acest gest şi Dan Diaconescu?! Pentru că tot îi plac formele de laudatio şi lui.
Văzând toate aceste lucruri m-am întrebat, aşa ca să mă pot dumiri asupra stării mele: OAMENII ACEŞTIA CHIAR CRED CĂ AM AJUNS UN IMBECIL INCURABIL, NEVINDECABIL?! SAU EI SUNT CEVA CARE FUNCȚIONEAZĂ ÎN AFARA REGULILOR BUNULUI SIMȚ?!
Pentru a da un răspuns corect am apelat la un medic, acesta a promis că mă va programa pentru o consultaţie amănunţită cam prin luna decembrie 2013, pentru că are foarte multe solicitări de acest gen de la mai toată populaţia educată şi cu bun simţ din România. Am acceptat programarea aceasta târzie, numai din dorinţa de a prezenta alături de mulţi alţi membri ai societăţii civile, certificate oficiale că nu noi suntem imbecilii din această ţară, ci alţii, care dacă văd prost lucrurile, trebuie să-şi pună fie ochelari, fie să se retragă pentru a face un tratament de lungă durată. Cred că acestora din urmă, politicieni de frunte, dar şi de mare ruşine pentru neamul nostru, trebuie să le urăm:
ÎNSĂNĂTOȘIRE MINTALĂ GRABNICĂ, ÎNCEPÂND SĂ CULTIVE BUNUL SIMȚ FAȚĂ DE CETĂȚEAN, DACĂ PENTRU ACESTA DIN URMĂ RESPECTUL NU EXISTĂ.
Mircea Vintilescu
Între demnitate și viermuială
ReplyDeleteAm asistat săptămâna trecută la un episod de tip conflict diplomatic de nivel european care i-a avut ca protagoniști pe PREȘEDINTELE Italiei Giorgio Napolitano (a se remarca majusculele) și pe liderul opoziției din Germania, candidat la funcția de cancelar.
Acesta din urmă referindu-se la rezultatele alegerilor din Italia s-a exprimat printr-o frază de tipul: ”în Italia au ieșit învingători doi bufoni!”
Reacția PREȘEDINTELUI ITALIEI, aflat ăn vizită de lucru în Germania a fost foarte promptă și tăioasă: în primul rând deși pe deplin conștient că liderul opoziției germane ar putea câștiga alegerile și-a anulat întâlnirea cu acesta și a convocat de urgență o conferință de presă la care au luat parte ziariști din toată europa, acreditați din partea celor mai importante publicații continentale și mondiale. Acestora le-a declarat că rezultatul alegerilor din Italia reprezintă voința liberă a unor cetățeni europeni ai unei țări libere și independente și că trebuie tratată, respectată ca atare și că nu necesită acceptarea din partea niciunui alt stat sau cu atât mai puțin a unui politician, de oriunde ar fi acesta, și că dacă un politician, fie el și german, nu înțelege acest lucru nu are ce căuta la masa negocierilor cu un reprezentant al Italiei și nu merită nici cea mai mică atenție nici măcar din partea unui simplu cetățean italian și cu atât mai puțin din partea unui înalt oficial, calificând afirmația incriminată ca fiind o gravă insultă la adresa poporului italian.
În contrapartidă am asistat astăzi prin complicitatea nevinovată a televiziunilor la episodul penibil al conferinței de presă (cine dracu i-o fi pus s-o țină - s-au întâmplat atâtea schimbări de partide fără tam -tam încât și aceasta ar fi putut trece neobservată) care a avut ca protagoniști două CÂRPE care nu se pricep la altceva decât la lustruitul pantofilor unor oameni cu adevărat importanți și puternici la nivel european și mondial, și m-am simțit așa deodată, nici mai mult - nici mai puțin decât... orfan! Fără ”mazăr”, fară ”fazăr”...
Am constatat încă o dată cu amărăciune lipsa oamenilor de stat din România contemporană.
În fața atitudinii demne a unui OM cu coloană vertebrală - Giorgio Napolitano, care emană prin fiecare gest și prin fiecare atitudine la fiecare apariție publică, demnitate, ne ridicăm cu respect pălăria.
În fața unor ființe care pretind că ne reprezintă dar o fac printr-o atitudine și un comportament de nevertebrate, în cel mai fericit caz, ne întoarcem cu spatele și luăm pastile contra greții... (sau ”greței” - naiba să mă ia dacă mai știu românește în astfel de cazuri...)