S-au încheiat şi alegerile europarlamentare din România. Am văzut multe figuri de politicieni care au ţinut să transmită NIMIC pentru cum doresc ei să ne reprezinte în Parlamentul Europei. Acesta este cel mai TRIST lucru.
Cred că aceşti oameni politici, cărora li s-a alăturat şi un independent, lucru de apreciat, aşadar spunea că aceşti politicieni care se consideră apţi de a ne reprezenta interesele în marea Uniune de state ale Europei NU AU HABAR PE CE LUME TRĂIESC ŞI MAI ALES PENTRU CE TRĂIESC.
Când nu transmiţi nimic concret alegătorilor, pentru ce doreşti să mergi în cel mai înalt for politic al Europei? Înseamnă că nu cunoşti nimic din problemele grave care afectează România şi nici nu intuieşti nimic din tot ceea ce se prefigurează ca dificil în viitorul apropiat la nivelul continentului nostru.
Cred că toţi aceşti curajoşi TEMBELI, care prin ruleta norocului au ajuns europarlamentari, au lucrat probabil cu flacăra violetă şi au reuşit să imbecilizeze întreaga naţie, pentru că altă explicaţie a voturilor primite de ei, eu nu am.
Nu s-a vorbit nimic despre problemele grave cu care se confruntă România sub aspectul natalităţii, educaţiei, ocrotirii sănătăţii, politicilor fiscale şi financiare, drepturilor omului, protecţiei mediului înconjurător, siguranţei funcţionării statale şi nici nu a existat vreo dezbatere cu privire la modul de integrare al tinerilor în viaţa economică a ţării.
Nu am auzit nimic din gura celor care ne-au reprezentat până acum în Parlamentul Europei despre problemele dificile de acest gen care există sau se prefigurează la nivel european şi mai ales nu s-a prezentat nimic despre soluţiile pe care vor încerca să le propună.
Am auzit în schimb numai aberaţii şi multe, multe TÂMPENII din gura unor oameni care se cred politicieni. Pentru mine aceşti oameni aleşi, dar şi nealeşi, reprezintă cel mai bun produs rezidual al politicii româneşti din zilele noastre.
Mă aşteptam ca măcar cu ocazia alegerilor parlamentare la nivel european să aud că cineva este preocupat de un nou mod de pregătire a teritoriului european şi în speţă al României, ca să putem minimaliza efectele distructive ale schimbărilor climatice. Dar şi pentru acest domeniu se vede că nu avem oameni pregătiţi de nici un fel.
Din toată această campanie a rezultat că POLITICIENII NOŞTRI HABAR NU AU PENTRU CE ŞI PENTRU CINE FAC POLITICĂ. Cred că nici nu cunosc această problemă, dar ca nişte inconştienţi se implică foarte activ în NIMIC. Mă întreb pentru ce merge această armată de 32 de IMBECILI la Bruxelles? Ce vor aceşti NIMENI să facă pentru România? Când România nu are nimic de spus în Parlamentul European, pot să cred că România nu mai există?
Scriu aceste rânduri sub formă rezumativă, numai cu gândul la populaţia tânără a acestei ţări şi încerc prin aceasta să evidenţiez ce înseamnă lipsa de preocupare a tineretului şi mai ales a populaţiei mature de a se implica responsabil într-un nou mod de a face politică în România.
Iată unde duce indiferenţa, lipsa de educaţie civică, lipsa comunicării corecte între cetăţeni: TOATE CONDUC LA PROMOVAREA NONVALORILOR ŞI LA CONDAMNAREA NOASTRĂ LA SĂRĂCIE ŞI LA SUFERINŢĂ.
Fiecare cetăţean ar trebui să se întrebe foarte serios aşa: DACĂ NOI ROMÂNII NU MAI AVEM NIMIC DE SPUS ÎN EUROPA, CE MAI CĂUTĂM ÎN ACEASTĂ UNIUNE? POATE CĂ TOŢI O DUCEM AŞA DE BINE ÎNCÂT NU MAI PUTEM VIZUALIZA ŞI CONŞTIENTIZA MIZERIA ÎN CARE TRĂIM. Dar cum lucrurile nu stau aşa, îmi permit să spun răspicat: TREZIŢI-VĂ ROMÂNI! NU SE POATE CONTINUA AŞA. CU INDIFERENŢĂ, LENE, INCULTURĂ ŞI MAI ALES CU INDOLENŢA UNUI CETĂŢEAN NEEDUCAT! O SĂ AJUNGEM MAI RĂU CA UCRAINA.
Mircea Vintilescu
No comments:
Post a Comment