De la viermi şi ciumpalaci, la demonstranţi neînfricaţi

Este foarte interesant tot ceea ce se petrece acum la sfârşit de ianuarie 2012, atât în Piaţa Universităţii din Bucureşti, cât mai ales în mai toate oraşele din ţară. Practic poporul român s-a trezit dintr-o stare de veghe şi acum, pe un ger năprasnic, încearcă să-şi spună păsul.

Înaintea producerii acestor evenimente eram obişnuiţi cu numeroase imagini prezentate cu mult haz de mai toate televiziunile, care înfăţişau mulţimi de oameni, majoritari în vârstă, ce se aşezau cuminţi la cozi nesfârşite şi apoi se îmbulzeau pentru a primi câte ceva din mila fie a primarului unei localităţi, fie din mila unui cetăţean care sub masca binefăcătorului, cerea nişte semnături de adeziune la un anumit partid politic.

Aceste imagini mă cutremurau. Vedeam oameni care tremurau pur şi simplu de bucuria primirii unui mic ajutor care, prin banalitatea lui, dădea acea geană de speranţă norocosului posesor că nu este uitat şi probabil că avea suficiente motive să se emoţioneze.

Interesant este că în toate locuri unde se fac astăzi aceste manifestaţii de protest la adresa întregii clase politice nu se dau găleţi, galoşi, pachete cu un litru de ulei, zahăr, biscuiţi, sare, paste făinoase, pui etc. Nu se dă nimic demonstranţilor, dar ei se înghesuie să prindă un loc cât mai vizibil în masa de oameni protestatari. Este incredibil cum aceşti oameni nevoiaşi care ieri se îmbulzeau la cozile amintite, acum vin pentru alt lucru greu explicabil în rândul tuturor politicienilor.

Mulţi oameni generoşi la înmânarea de peşcheşuri politice celor amărâţi, nu numai că nu înţeleg mai nimic din ceea ce se petrece în aceste locuri, dar îşi pun şi o mulţime de întrebări. Cum de se strâng acei oameni şi cum de rabdă cu stoicism atât gerul puternic, cât şi privirile încruntate ale jandarmilor din zonă, când ei, politicienii generoşi nu mai oferă nimic? Pentru ce fac aceşti demonstranţi acest efort şi mai ales pentru ce îşi riscă sănătate şi chiar libertatea? Ce mai vor aceşti oameni pe care mai ieri i-am „îndestulat” cu diferite atenţii total nesemnificative ce pe drept ne-au determinat să-i considerăm viermi, ciumpalaci, milogi etc. şi de ce nu stau acasă?

La aceste întrebări trebuie date nişte răspunsuri clare, dar nu de clasa politică, ci chiar de cei care participă la aceste manifestaţii şi încercă să înţeleagă demersul fiecărui participant.

Nimeni nu a observat că toţi demonstranţii vin în fiecare zi în locurile neautorizate de autorităţi, ţinând bine ascuns în mână câte un sâmbure de speranţă. Prin gestica lor, aceşti sâmburi de speranţă sunt aruncaţi zilnic pe caldarâmul pieţelor, iar pentru a intra în sol, fiecare demonstrant, cu un joc temeinic de picioare (care îi scapă şi de degerături) îi îngroapă cu grijă.

Mulţi demonstranţi au constatat că sâmburii lor de speranţă au prins, că ei germinează, iar în scurt timp pot să iasă la suprafaţă ca vlăstare ce vor naşte copaci. Aceşti vlăstari ai speranţei sunt bine protejaţi de fiecare manifestant, astfel ca el să se dezvolte şi să poată ajunge un adevărat copac. Iată unul dintre motivele pentru care demonstranţii vin zilnic acolo unde au plantat numeroşi sâmburi ai speranţei.

Şi în fond ce doresc aceşti demonstranţi care sunt asimilaţi cu tagma nemulţumiţilor sau a indignaţilor? În acest moment pot spune că protestatarii nu doresc mai nimic inclus în categoria nefirescului. Ei vor în primul rând dreptate socială, dar cu mare grijă, fiecare îşi ocroteşte copacul numit speranţă care printr-o însumare alcătuiesc o pădure constituită numai din esenţe pure de speranţă. Pentru toţi demonstranţii, acest lucru este pentru moment suficient, pentru că ei ştiu că fiecare copac va rodi cât de curând fructul pe care clasa politică îl consideră de mult interzis populaţiei, adică DEMOCRAŢIA PARTICIPATIVĂ, în care SOCIETATEA CIVILĂ ca PRIMĂ PUTERE ÎN STAT va monitoriza activitatea celor puşi şi plătiţi de noi să ne reprezinte.

Aceste roade ale copacilor numiţi speranţă pot să hrănească îndestulător pe fiecare demonstrant, scutindu-i totodată pe acei pseudopoliticieni de a mai cheltui câte ceva din averea strânsă cu multe emoţii pe seama tuturor nevoiaşilor de la care încă mai speră o nouă investitură.

Dar aceşti copaci numiţi speranţă, răsăriţi cu multă trudă numai din voinţa acestor demonstranţi, pe lângă roadele lor, mai oferă la fiecare adiere de vânt şi vreascuri, sau rămurelele uscate care periodic cad din copaci. Adunate cu grijă, aceste rămurele pot constitui rugul pentru acea clasă politică compromisă, mincinoasă, agramată, bine structurată pe o fraudă fără precedent din avuţia fiecărui cetăţean.

Acest rug va incinera imediat pe cei care, cu multă lăcomie dar şi obrăznicie, au confundat actul politic pentru care au fost investiţi cu propria visterie. Pentru alţi politicieni, rugul acesta va genera arsuri grave care vor reprezenta stigmatul lor permanent de oameni încuscriţi cu ticăloşia politică, fapt care va trebui să-i marginalizeze pentru tot restul vieţii lor.

Cel mai interesant lucru este dat de vâlvătaia de flăcări a rugului aprins, vâlvătaie care va înroşi suficient de mult obrajii celor care încă mai gândesc că dacă vor  ajunge la putere pot acţiona discreţionar, adică în folosul lor şi al celor pe care îi susţin, sperând că toate aceste beneficii se pot obţine numai prin minciuna, frauda şi înşelătoria celor care se pot numi electorat.

Focul acestui rug trebuie să asigure disciplinarea întregii clase politice viitoare, trebuie să arate clar că SOCIETATE CIVILĂ ÎN CALITATE DE PRIMĂ PUTERE ÎN STAT reprezintă câinele de pază al democraţiei, că pentru a face politică trebuie să fii educat şi să dai socoteală pentru fiecare decizie luată. Fiecare viitor politician trebuie să înţeleagă că este reprezentantul unei pături sau a unei clase sociale, nu al unui curent politic de dreapta sau de stânga, că deciziile se formulează numai împreună cu cei pe care îi reprezintă, iar asumarea deciziilor luate trebuie însoţită de sprijinul celor care i-au investit să-i reprezinte.

Iată pe scurt ce şi-au propus să facă aceşti demonstranţi din toată ţara care sunt huliţi de unii, nebăgaţi în seamă de alţii, dar foarte mult admiraţi şi mai ale susţinuţi de SOCIETATEA CIVILĂ. Faţă de acest demers fără precedent din România eu îmi scot pălăria în faţa acestor cetăţeni demni şi îi asigur că tânara generaţie le va mulţumi din plin şi îi va considera adevăraţii CETĂŢENI ROMÂNI ŞI EUROPENI.

Mircea Vintilescu

Duhoarea politicului se înteţeşte, dar şi pute groaznic

Cu fiecare zi care trece de la declanşarea mişcărilor de protest din luna ianuarie, atât în Bucureşti, cât şi în ţară ies tot mai mult la iveală formulele de tip mafiot prin care s-a constituit şi funcţionează întreaga noastră clasă politică.

În repetate rânduri am încercat să arăt că actualele formaţiuni politice şi-au atribuit în mod nemeritat titulatura de partide politice, întrucât ele nu pot fi considerate de nimeni ca exponentul unor clase sau pături sociale, ci poate, în cel mai fericit caz, a unor curente politice, dar şi acestea foarte confuz exprimate.

Fac această afirmaţie în urma evenimentelor petrecute chiar astăzi, la sfârşitul lunii ianuarie, când reprezentanţii Uniunii Social Liberale, în baza unei consfătuiri de taină au considerat să purceadă la realizarea unui soi de grevă parlamentară, acţiune considerată fără precedent în istoria postdecembristă a României.

Pe mine mă interesează dacă aceşti parlamentari s-au consultat cu cei pe care la alegerile din anul 2008 s-au angajat să-i reprezinte, adică cu clasa sau pătura socială pe care cu multă sforăraie în vorbe le solicitau voturile. Desigur că trădându-şi alegătorii, nici nu au avut cu cine să se consulte în vederea obţinerii unui minim de sprijin în acţiunea pe care intenţionează să o deruleze.

Întrebarea care se pune pentru toate partidele politice care funcţionează astăzi pe eşichierul politic al ţării este legată tocmai de acest lucru, respectiv pe cine reprezintă fiecare partid politic sau asociaţie etnică şi în numele cui îşi asumă deciziile politice pe care le iau, dar care afectează în mod negativ cam toată populaţia României?

Un lucru pare să fie foarte clar, actualele partide politice nu mai reprezintă pe nimeni, ci ele îşi reprezintă doar propriile interese de grup, ale clientelei politice, sau a unui mic număr de aşa-zişi fruntaşi politici, având în mod vădit o structură de clan, cu foarte multe afinităţi primitiv-tribale.

Toate formaţiunile politice vorbesc de mama focului în numele românilor, dar nu fac nimic pentru ei, iar românii ţipă în stradă că tot politicul de la stânga la drepta reprezintă aceeaşi mizerie, dar ei nu iau în seamă nimic, ba mai mult încearcă să forţeze cu toate mijloacele posibile obţinerea, pe spatele amărâţilor de români, a cât mai multor profituri.

Faptul că aceste formaţiuni politice nu mai reprezintă cam de mult pe nimeni, se vede foarte clar şi în limbajul liderilor politici care ies cu multă obrăznicie în faţa presei unde fac declaraţii stufoase care încep cu deja tradiţionalul „noi considerăm... şi am decis să facem...”

În baza cărei consultări cu reprezentanţii electoratului care v-au investit ca reprezentanţi ai lor consideraţi dumneavoastă şi decideţi să faceţi un lucru pe care electoratul nu şi-l propune şi nici nu v-a delegat să-l faceţi? Iată că la această întrebare nu se poate răspunde afirmativ, dar tot reprezentanţii politicului fie cei din opoziţie, fie cei din coaliţia de guvernare vorbesc despre aşa-zisa dictatură care începe să se înscăuneze în România. Domnilor politicieni, păi cu un asemenea comportament tocmai dumneavoastră declanşaţi mugurii dictaturii politice. Dumneavoastră consideraţi, decideţi şi faceţi numai ce vă taie capul pe voi şi mai ales ce vă avantajează, dar nu luaţi în considerare nimic din ceea ce îşi doreşte cetăţeanul sau comutităţile pe care în mod mincinos spuneţi că le reprezentaţi.

Faţă de starea de fapt descrisă, SOCIETATEA CIVILĂ trebuie să intervină imediat, să ceară în mod public restructurarea formaţiunilor politice pe criteriile care cu adevărat definesc partidele, demiterea tuturor politicienilor care prin activitatea desfăşurată au dovedit că nu şi-au înţeles menirea şi nu au acţionat în baza unui sistem democratic şi care au manifestat un comportament dictatorial şi mai ales mincinos faţă de electorat.

SOCIETATEA CIVILĂ în calitatea sa de PRIMĂ PUTERE ÎN STAT are obligaţia de a fi fermă în cerinţele formulate, pentru că numai aşa putem să năzuim că vom păstra ceea ce EROII TINERI AI REVOLUŢIEI DIN DECEMBRIE 1989 au lăsat moştenire neamului prin sacrificiul lor suprem. Fermitatea noastră trebuie să fie clară, căci de ea depinde şi viitorul nostru, al copiilor noştri şi al României.

Nu putem merge mai departe cu o clasă politică needucată, lipsită de scrupule şi mincinoasă. Astăzi, tot comportamentul clasei politice PUTE şi din acest punct de vedere se impune să aerisim România, să scoatem duhoarea politicilor de tip fanariot afară, să măturăm scena politică de toate gunoiale acumulate care fermentează şi îmbâcsesc neamul. Trebuie să manifestăm mult spirit gospodăresc şi să nu ne zgârcim la folosirea detergenţilor eficienţi pentru a spăla aşa cum se cuvine tot jegul politic care ne-a năpădit. Este timpul de CURĂŢENIE GENERALĂ ÎN TOATĂ OGRADA ROMÂNIEI.

Mircea Vintilescu

USL şi mai toată media au aruncat la coş societatea civilă

De câteva zile se vorbeşte cu mult zgomot de cazul Geoană. PSD-ul, prin liderul său Victor Ponta, îl tot acuză pe Preşedintele Senatului de tot felul de matarapazlâcuri pe care numai liderii marcanţi ai acestui partid le cunosc în detaliu şi nu vor sub nici o formă să facă public toate gravele erori sau posibilele fraude făcute de acesta. Vor ca numai ei să rezolve această problemă, fără nici un fel de amestec din afară şi mai ales fără încunoştiinţarea societăţii civile.

Pe de altă parte, Mircea Geoană dezminte toate aceste acuze şi încearcă destul de timid să prezinte starea de dictatură care s-ar fi instaurat în PSD după ce noua conducere s-a instalat la cârma partidului. PNL şi PC tac mâlc, dar lasă să se înţeleagă că sunt total încrezători în noua poziţie luată de PSD pentru mazilirea lui Geoană.

Toţi aceşti protagonişti uită cu bună ştiinţă că sunt formaţiuni politice care primesc lunar subvenţii de la stat. Adică de la noi, de la toţi contribuabilii. Numai din aceste considerente aceste formaţiuni ar trebui să aibă răspundere faţă de cetăţean şi să informeze corect asupra tuturor faptelor care sunt considerate necorespunzătoare faţă de stat, de Senat, de partid etc. Dacă mai punem la socoteală că tot noi, contribuabilii, plătim şi funcţionarea corespunzătoare a Senatului, atunci pot considera că românul este lipsit de informaţiile care îi pot scoate în evidenţă disfuncţionalităţile instituţionale, disfuncţionalităţi care îi afectează viaţa de zi cu zi - mai ales în sens negativ.

Presa toată, cea scrisă, vorbită sau vizuală face şi ea din această problemă o multitudine de ştiri senzaţionale, întoarce vorbele fiecărui protagonist pe toate feţele, încearcă să genereze diverse curente de opinii şi chiar se lansează în diferite forme de prognozare a finalului acestor dispute. Totul devine senzaţional şi face obiectul „primei paginii”. Pe scurt, cam aceasta este preocuparea majoră a clasei noastre politice aflată în opoziţie, dar şi a presei din ultimele zile.

Interesant este că faţă de fraudarea voturilor parlamentarilor din actuala coaliţie de guvernare, care doresc să treacă prin Parlament o lege care modifică substanţial şi în plan negativ sistemul ajutoarelor sociale (lege care va afecta un număr foarte mare de cetăţeni români) nu se face vâlva cuvenită pe nici un canal de informare al cetăţeanului.

Opoziţia care a declarat în numeroase rânduri că apără cu toată tăria interesele omului nevoiaş, se lamentează că nu are numărul suficient de voturi pentru a face ceva benefic pentru cetăţean. Presa aminteşte foarte vag acest incident din Parlamentul României, sub formă de ştire trecută la paginile dosnice ale ziarelor. Analiştii politici discută însă foarte vârtos despre cazul Geoană şi despre posibilele implicaţii în viaţa politică a PSD-ului.

Nimeni nu ia în serios frauda parlamentară la o lege care afectează milioane de indivizi aflaţi cam de multă vreme sub pragul de sărăcie. Opoziţia se vaită că este neputincioasă, că nu poate să facă mai mult de atât şi vezi Doamne, românul ar trebui să aştepte momentul alegerilor, să îşi dea votul numai pentru USL, ca abia atunci, în funcţie de cum o să fie bugetul, să încerce să mai îndrepte câte ceva din răul făcut de actuala coaliţie de guvernare.

Mă întreb de ce PSD-ul nu iese cu acelaşi aplomb să condamne public actul de fraudare al acestui vot din Parlamentul României, de ce nu se adresează societăţii civile pentru a cere sprijinul real în vederea funcţionării normale a acestei instituţii. Iată o formulă foarte meschină de a face propagandă politică de către cei aleşi şi mai ales plătiţi de noi ca să ne reprezinte interesele, pentru elemente care nu sunt reprezentative pentru cetăţean. Iată şi cârdăşia presei cu politicul într-o totală opoziţie cu interesele cetăţeanului.

Constat cu deosebit regret că USL uită că are în spate o bună parte a societăţii civile româneşti, că prin actualul sistem de comunicare cu cetăţeanul de rând nu face decât jocul puterii, convenindu-i această stare de fapt din cel mai înalt for al ţării: PARLAMENTUL ROMÂNIEI.

Cum poate cetăţeanul de rând să accepte ca hoţia să se facă în văzul lumii de către unii parlamentari iresponsabili şi aceştia să nu dea nici un fel de socoteală în faţa electoratului? Cum poate crede USL-ul că va fi votat de cetăţenii sărăciţi când el nesocoteşte forţa societăţii civile în a îndrepta acele lucruri pe care politicul nu are capacitatea să le corijeze?

La aceste întrebări se mai pot adăuga multe altele, dar una din principalele probleme care se poate pune este legată de conlucrarea USL-ului cu societatea civilă. Acest lucru nu există şi nici speranţe nu se întrevăd în acest domeniu. Se sfidează forţa societăţii civile cu bună-ştiinţă. Se încearcă să se arunce pe piaţă informaţii care nu au nici un fel de relevanţă pentru viaţa cetăţeanului de rând, cu scopul de a se câştiga capital electoral. Prin dezinformarea populaţiei se speră ca aceste fapte de o mare gravitate să fie trecute uşor cu vederea şi apoi date uitării, cum au mai fost şi altele de acest gen. Este de neînţeles cum societatea civilă în ansamblul ei poate tolera ca parlamentarii bine plătiţi de către toţi contribuabilii să se dedea la fraudarea votului în Parlament. Chiar nu avem puţin respect faţă de lege, de onoarea profesională şi de cea de demnitar?

Pentru mine, un lucru este clar. Prin marginalizarea societăţii civile, întreaga clasă politică se auto-marginalizează. Presa devine neinteresantă pentru cetăţean, iar omul de rând conştientizează că politicul nu este în slujba lui, ci împotriva lui. Faţă de această situaţie gravă, noi, toţi cetăţenii acestei ţări, trebuie să cerem imediat demisia parlamentarilor care se dedau la aceste acte oribile de hoţie, să cerem instituţiilor abilitate ale statului să-i pedepsească exemplar pentru că au săvârşit acte care lezează demnitatea unei instituţii reprezentative pentru democraţia noastră. Consider că pentru acest subiect trebuie să manifestăm o solidaritate totală, căci dacă politicul nu se poate educa singur pentru a respecta propriile lui norme, atunci noi suntem obligaţi să-i educăm atât pentru binele lor, pentru binele nostru, dar mai ales pentru binele copiilor şi urmaşilor noştri.

Mircea Vintilescu

Apel către falsitatea cotidiană de a ne considera cu toţii europeni

Cetăţenii fiecărui stat care au consimţit să se alăture marii familii a Uniunii Europene au avut un crez nobil care se traducea prin ideea de a ne transforma treptat în cetăţeni cu un comportament nou, cu un crez comun. Dar în ritm foarte rapid. Respectiv, de a da acestui continent bătrân o valenţă nouă, de spaţiu echilibrat umanizat, fără diferenţieri atitudinale referitoare în principal la dezvoltarea regională, în care indivizii au un comportament civilizat, bazat pe egalitatea în drepturi, pe respectul reciproc, pe efortul comun de educaţie şi de solidaritate umană. În acest sens, s-au făcut eforturi substanţiale din partea fiecărui stat de a constitui un for comun de conducere al acestui mozaic etnic, în care coordonarea dezvoltării spaţiului european să se realizeze planificat, onest, cu resurse financiare echitabile, în care diferenţele subdezvoltării unor regiuni să se reducă cât mai curând posibil, iar pacea şi buna înţelegere să constituie un liant esenţial al tuturor noilor cetăţeni europeni. Iată că se lansau nişte concepte noi, fără precedent sau prejudecăţi istorice, în care fiecare etnie încerca să-şi înţeleagă rostul şi locul în marea familie europeană, în care cei care se considerau posesori ai unui plus tehnologic acceptau dezinteresat să disponibilizeze progresul tehnic spre zone mai puţin dezvoltate, pornindu-se de la conceptul că fiecare are de câştigat – poate nu aşa de mult în planul investiţiilor imediate – dar că acest câştig se va materializa în promovarea cu mult succes al noului concept privind dezvoltarea durabilă. Prin acest demers se încerca să se valorifice experienţa milenară a civilizaţiei europene care trebuia să fie un bun model pentru toate zonele globului care prezintă astăzi tensiuni aberante privind modul în care cetăţeanul este integrat în condiţiile sociale ale organizării statului respectiv, în raport cu modul de valorificare a bogăţiilor solului şi subsolului, cu problemele de protecţie a mediului pe care le generează şi de ce nu, cu moştenirea pe care ne propunem să o lăsăm generaţiilor tinere şi mai ales viitoare.

Din păcate, toate aceste deziderate s-au dovedit a fi la nivelul analizei efectuate astăzi numai utopii sau stupidităţi. Constatăm că ne-am propus acest amplu program de dezvoltare cu nişte oameni şi conducători care au rămas tributarii vechilor mentalităţi medievale, legate în principal pe vanitatea de a demonstra că numai unii sunt „buricul Europei”, că ei şi numai unele state autoconsiderate dominante, trebuie să beneficieze sub orice formă de bunăstare, indiferent de mijloacele pe care le utilizează pentru atingerea acestui scop. Pentru acest lucru, statele care şi-au considerat populaţia drept „clasă dominantă europeană”, au formulat politici aberante de stat, au inventat formaţiuni politice noi, au creat ideologii discriminatorii, xenofobe şi şovine, autodefinindu-se astfel „liderii grei ai Europei” sau „seniorii vasalilor unor feude” mai nou intitulatelor state din ultimele valuri de aderare.

Alţi conducători ai unor state cu o dezvoltare medie în raport cu „ţările senior”, intuind vanitatea autointitulaţilor „lideri europeni”, au încercat prin minciună şi fraudă să se poziţioneze cât mai aproape de „liderii marcanţi europeni”, bazându-se probabil şi pe naivitatea tacit acceptată a acestora privind controlul şi verificarea corectitudinii cifrelor bugetare raportate de ani şi ani la rândul.

Prin acest comportament agreat meschin, dar cu bună ştiinţă de „greii Europei”, ca element compensator, tot în mod tacit, au fost „înnobilaţi cu drepturi de a cere vasalitatea pentru restul ţărilor europene” care au crezut în sinceritatea şi buna credinţă a lor, respectiv de corectitudinea programului de unificare paşnică a Europei şi de realizare a unui stat modern numit Uniunea Europeană, în care toată populaţia acesteia să fie cu adevărat considerată una cu cetăţeni europeni egali.

Astăzi, când minciuna şi frauda au fost deconspirate, se încearcă a se promova şi chiar tolera la nivel de politică de stat şi chiar de politică europeană, formule barbare de a escamota jocul pervers practicat într-o macro cârdăşie de către occidentalii europeni, cu ţările din ultimele valuri al aderării. Astfel, asistăm - şi rău facem că asistăm şi nu luăm poziţii critice concrete - la politicile antiromâneşti atât din spaţiul euro cât şi non-euro al ţărilor europene.

Poate că cele mai edificatoare exemple se află lângă noi, la graniţa de vest a României, respectiv în Ungaria, unde nu numai că se acceptă dar se şi sprijină de formaţiunile guvernamentale promovarea antiromânismului lui Istvan Csurka, antisemitismul declarat, xenofobia şi rasismul anti-ţigănesc. În acest stat european, funcţionează cu acte în regulă formaţiuni extremiste şi paramilitare, bucurându-se ca Jobbik de mult succes electoral. La toate aceste manifestări „greii Europei” se fac că nu văd nimic, tac şi lasă lucrurile să meargă mai departe pe acelaşi făgaş. La fel procedează şi neprofesioniştii noştri europarlamentari, ca să nu mai vorbim de responsabilii din Ministerul de Externe care manifestă o laşitate profesională (care din păcate este şi bine plătită de tot românul contribuabil).

Constatăm cu regret că societatea civilă românească nu a comentat nimic despre evenimentul petrecut în după-amiaza zilei de sâmbătă, 22 oct. 2011, când aproape 2.000 de oameni au demonstrat la Budapesta împotriva proiectatei preluări al unui teatru de către extremiştii unguri de dreapta. Primarul capitalei budapestane Istvan Tarlos, l-a numit pe cunoscutul şovin Csurka director general al teatrului Uj Szinhaz. Sub el ar urma să activeze, la acelaşi teatru, tot cu funcţie de director, György Dörner, un actor care şi-a făcut în repetate rânduri apariţia la numeroase manifestări de tip neonazist organizate de Jobbik, care din nefericire pentru toată Europa este şi partid parlamentar.

Această irepresibilă alunecare spre extremism, ultranaţionalism şi şovinism a Ungariei, dar nu numai al acestui stat, trebuie să ne ridice atât nouă cât şi tuturor europenilor serioase semne de întrebare referitoare la viitorul cetăţeanului europen, dar mai ales la viitorul Uniunii Europene.

Ca segment important al societăţii civile, MIŞCAREA EURO-CIVICĂ ROMÂNĂ se adresează tuturor cetăţenilor români, dar şi cetăţenilor responsabili din toate ţările europene de a lua atitudini critice concrete faţă de acest gen de manifestări, de a cere în mod deschis guvernelor să ia poziţii clare de respingere faţă de acest comportament antieuropean al tuturor celor care au astfel de comportament şi manifestări publice şi de a aplica sancţiuni severe de pedepsire a celor care încă mai trăiesc într-un ev istoric îmbrăcat în doliul amintirilor.

Atenţionăm foarte serios toţi factorii responsabili că tolerarea sub orice formă a unor astfel de comportamente pot genera conflicte în multiple forme de exprimare, conflicte care mai devreme sau mai târziu pot degenera serios pe pante pe care noi românii nu ni le dorim. Am acceptat şi continuăm să acceptăm multiple sacrificii semnificative, însă demnitatea de om, de cetăţean şi mai ales de cetăţean european nu trebuie să ne fie încălcată.

Facem acest apel la toate forurile româneşti şi europene, pentru că istoria ne-a demonstrat în repetate rânduri că tolerând acest tip de manifestări de tip antiromânesc, anti-ţigănesc, antisemite, xenofobe şi neonaziste chiar şi pe teritoriul altor state, au efecte devastatoare la nivelul întregii societăţii europene, transformă omul simplu în bestie umană, generând în final conflicte abominabile, conflicte care nu îşi mai au locul în acest spaţiu european. Această chemare la atitudine împotriva acestui tip de manifestări trebuie să fie îmbrăţişată de către toată societatea civilă europeană, pentru că dacă din erori umane au ajuns la conducerea unor state nişte personalităţi cu vederi şi atitudini primitive, ele pot prin forţa noastră, să fie scoase din peisajul politic în mod democratic, atât spre binele nostru, al generaţiilor tinere, dar mai ales al generaţiilor viitoare.

Mircea Vintilescu

De ce „un altfel de partid” şi nu „un partid nou, modern” pus în slujba cetăţeanului român şi al României? (Episodul 3 - ultimul)

Din această succintă analiză făcută de un cetăţean obişnuit şi nu de un analist politic cu mari pretenţii profesionale, se pot desprinde o serie de întrebări considerate de mine ca fiind fundamentale pentru democraţia românească:

• Ce instituţii abilitate ale statului controlează modul cum se structurează sau se restructurează partidele politice în timp?
• Ce măsuri se pot lua şi de către ce instituţie abilitată a statului, în situaţia în care un partid politic îşi pierde substanţa definitorie din diferite cauze?
• Cum se explică faptul că instituţiile abilitate ale statului român, care pun condiţii deosebit de greoaie pentru oficializarea unui partid politic, acceptă să finanţeze de la bugetul statului (sau mai bine zis din banul meu şi al tututror cetăţenilor) partide politice parlamentare care nu mai îndeplinesc cu nimic atributul definitoriu de partid politic?
• Ce instituţii ale statului monitorizează cum sunt îndeplinite de către fiecare partid politic toate atributele definitorii lui?
• Cine trebuie să informeze cetăţeanul contribuabil pentru existenţa, în condiţii de legalitate definitorie, a acestor partide politice sau formaţiuni care sub masca unor asociaţii cultural-etnice acţionează tot ca partide politice şi ce măsuri se iau pentru a nu se ajunge la derapajele identificate prin această succintă analiză?

Dar cea mai importantă problemă care se desprinde din acest material, se referă la atitudinea noastră de cetăţeni ai României. După cum se vede, cu toate că avem o sumedenie de analişti politici, politologi, comentatori politici etc., aceste probleme care s-au dovedit a fi reale pe eşichierul politicii româneşti şi care subminează întregul sistem democratic, nu sunt abordate mai de nimeni. Comentăm cu multă patimă şi mult foc tot felul de probleme de genul: ce a zis cutare, ce a răspuns cutare, cum se îmbracă unul sau altul, cât de corect utilizează gramatica în vorbirea românească etc., dar refuzăm să vedem esenţialul fenomenului democraţiei, respectiv dacă se respectă corect sistemul pluralismul politic în România.

Noi, toţi cetăţenii acestei ţări, finanţăm funcţionarea actualelor formaţiuni politice şi asociaţii cultural-etnice, dar nu ne punem problema: pe cine reprezintă ele?! Cu ce membri pe care îi plătim tot noi şi chiar foarte bine în raport cu salariul mediu din România, vor aceste false formaţiuni politice să ne reprezinte?!

Plătim ca proştii pentru ca să ni se facă zilnic rău de către unii oficiali, ca să-i îmbogăţim pe unii pentru care justiţia nici măcar nu mai există, ne finanţăm cu sârg chinul nostru de fiecare zi şi apoi ne întrebăm: de ce o ducem aşa de prost şi de ce nu funcţionează nimic bine în România?!

Răspunsul corect este unul singur: Tot poporul a ajuns într-o fază acută de indolenţă (asta ca să nu spun imbecilitate). Suntem dezinteresaţi de propria noastră fiinţă. Mergem ca turma spre hăul dezastrului. Am ajuns în această situaţie pentru că refuzăm cu stoicism să ne educăm în problemele civismului, ne strâmbăm la această problemă de parcă ni s-ar oferi chinină pe pâine şi ne mândrim că trăim într-o obscuritate totală.

Constat cu regret că adevăratul rău nu porneşte de la politic, indiferent cât de defectuos ar funcţiona el. Răul cel mare porneşte de la cetăţenii acestei ţări care refuză, permanent şi cu multă vehemenţă să se instruiască, să se implice responsabil în treburile ţării, să ceară în mod organizat, dar foarte ferm, instituţiilor statului să-şi facă datoria, să ceară demiteri şi chiar condamnări penale când lucrurile o iau razna şi cel mai important, să fie demn faţă de el şi de semenii lui, să nu se lase cumpărat sau mituit de nimeni şi de nimic.

ROMÂNI, DEŞTEPTAŢI-VĂ!!! VIITORUL NU ESTE DE VÂNZARE ŞI NICI NU ACCEPTĂ OAMENI ÎNDĂRĂTNICI. TREZIŢI-VĂ DIN SOMNUL CEL DE MOARTE ŞI FIŢI ADEVĂRAŢI CETĂŢENI AI ACESTEI ŢĂRI. NU VĂ TRANSFORMAŢI ÎN SPECTATORI LA PROCESUL DE ASASINARE AL NAŢIEI!!!

Cu aceste cuvinte îmi permit să închei această analiză şi să spun răspicat:

BUNĂ DIMINEAŢA ROMÂNIA! BUNĂ DIMINEAŢA ROMÂNI! CETĂŢENII ROMÂNI S-AU TREZIT! AU MULTĂ MINTE DUPĂ UN SOMN AGITAT ŞI AU ACUM ŞI MULT SPOR LA TREABĂ. SUCCES!!!

Mircea Vintilescu

De ce „un altfel de partid” şi nu „un partid nou, modern” pus în slujba cetăţeanului român şi al României? (Episodul 2)

Referitor la formaţiunile politice aflate în opoziţie şi care au constituit Uniunea Social-Liberală, se pot constata următoarele:

• membri acestei Uniuni, constituiţi printr-un acord sau o înţelegere de cooperare între trei formaţiuni politice distincte (P.S.D., P.N.L. şi P.C.) nu pot avea concepte politice, ideologice şi de interese sociale comune, deoarece doctrinele sub care s-au constituit şi au funcţionat aceste partide politice sunt total diferite şi în consecinţă, au interese sociale total diferite unul faţă de celălalt. Dacă cele trei formaţiuni politice au căzut de comun acord să constituie un tot unitar, aceasta nu poate reprezenta o soluţie viabilă pe termen mediu şi lung, deoarece fiecare formaţiune politică se va decredibiliza în faţa propriului electorat prin compromisurile pe care va trebui să le facă pe toată perioada exercitării unei eventuale guvernări;

• datorită amplelor schimbări social-economice, al raporturilor dintre forţele de producţie şi relaţiile sociale din ultimii 15 ani existente în România, este foarte greu de identificat pentru ce clasă socială, dar mai ales pentru ce pătură socială se adresează astăzi fiecare partid politic şi mai ales această Uniune, pentru ca să poată exprima cât mai bine interesele susţinătorilor, respectiv să apere şi să promoveze interesele economice, sociale sau de altă natură, astfel încât, în numele ei, să poată câştiga puterea şi să guverneze în conformitate cu promisiunile făcute. Din aceste considerente, mesajele politice din ultimul timp ale acestei Uniuni sunt confuze, uneori chiar contradictorii, dar şi mai puţin realizabile, având o mare doză de lipsă de credibilitate, cu multe nuanţe de populism exagerat, care te duc cu gândul că dacă vor fi aplicate în practică, ne-ar aduce în situaţia falimentului Greciei de astăzi;

• mesajul politic uzitat frecvent de membrii marcanţi ai Uniunii este axat prioritar pe critica atitudinilor Preşedintelui, ale primului ministru şi ale P.D.L-ului şi U.N.P.R-ului şi în mod inexplicabil, mai puţin ale U.D.M.R.-ului. Din acest punct de vedere se identifică o inconsecvenţă şi în acest domeniu, întrucât toate cele trei formaţiuni în egală măsură sunt responsabile de deteriorarea foarte gravă a situaţiei economice a României şi mai ales a condiţiilor de viaţă şi de trai a tuturor cetăţenilor români. Aceste critici nu pot fi substituite cu un mesaj politic, întrucât ele nu sunt asociate şi cu efectele impactului negativ pe care îl generează asupra populaţiei, dovedind prin aceasta o lipsă a culturii politice în analiza corectă a evenimentelor politice şi în comunicarea corectă cu electoratul;

• puterea de exprimare a Uniunii a fost monopolizată în mod eronat numai de două persoane reprezentative, Crin Antonescu (preşedintele P.N.L.) şi Victor Ponta (preşedintele P.S.D.), ambii în calitate şi de co-preşedinţi ai U.S.L., la care, uneori, mai este băgat în seamă şi Daniel Constantin (preşedintele P.C.), ceea ce distruge democraţia de exprimare a conceptelor politico-ideologice pentru care s-au constituit şi activează cele trei partide politice. acest lucru va genera disensiuni între toţi membrii Uniunii;

• după semnarea actului de constituire al U.S.L. nici una dintre cele trei formaţiuni politice nu a purces la realizarea unor modificări în propriile programe politice, în strategiile politice de partid şi nici în statutul lor, fapt care dovedeşte că încă lucrurile nu s-au aşezat trainic în această Uniune, în care fiecare partid îşi mai păstrează încă propria ideologie.

Analizând acum situaţia din cadrul fiecărui partid politic membru al Uniunii Social Liberale se pot constata următoarele:

• la nivelul Partidului Social Democrat, principala formaţiune politică din cadrul U.S.L., din totalitatea membrilor pe care i-a avut imediat după ultimele alegeri parlamentare (în mod special parlamentari), mulţi fruntaşi ai partidului au dezertat şi au plecat la alte formaţiuni politice, ceea ce dovedeşte că politica selecţiei de cadre este deficitară. În prezent se poate identifica că în rândul membrilor fruntaşi de partid care au mai rămas, nu există o unitate a concepţiilor politice, ideologice şi de interese sociale. Mai mult, datorită profundelor schimbări social-economice, al raporturilor dintre forţele de producţie şi relaţiile sociale din ultimii 15 ani existente în România, credibilitatea în rândul tinerilor s-a diminuat, deoarece P.S.D. nu a făcut nimic pentru aceştia. S-a diminuat numeric clasa muncitoare de la oraşe şi sate. Intelectualii au fost minţiţi în perioada de guvernare comună cu P.D.L., după ce au suferit ample restructurări. Acelaşi lucru poate fi consemnat şi la nivelul pensionarilor. Nu s-a conturat cu claritate pentru ce clase sau pături sociale este reprezentativ acest partid politic. Nu s-a specificat cum apără şi cum promovează acest partid interesele acelui segment social care nu a fost încă bine definit. În acest domeniu se manifestă încă multă confuzie, lucru care s-a simţit destul de bine în ultimile sondaje din lunile ianuarie, februarie şi martie 2011, când cota partidului a scăzut în sondaje. Toate mesajele politice enunţate de P.S.D. după intrarea în U.S.L. sunt confuze faţă de doctrina social–democrată, iar uneori sunt în contradicţie cu această doctrină, lucru ce a creat probleme de ordin ideologic în rândul multor organizaţii teritoriale. Adăugând faptul că acest partid încă mai poartă stigmatul unor membri compromişi în guvernările anterioare, alături de lipsa de poziţie clară pentru sancţionarea disfuncţionalităţilor din Parlamentul României, se poate spune că el poate miza preponderent numai pe electoratul său tradiţional. Dacă nu ar exista un partid nou concurent U.S.L.-ului, P.S.D., în aceste condiţii confuze, ar miza pe un electorat propriu care va putea aduce un procent sigur de 18%, la care se mai adăugă, ca atitudine de frondă faţă de actuala coaliţie de guvernare încă 12-15%, dar fără ca acestea să reprezinte un merit special al reformării mesajului politic lansat de P.S.D.;

• Partidul Naţional Liberal împreună cu Partidul Conservator, formaţiuni politice cu pondere secundară în U.S.L. din totalitatea membrilor pe care i-a avut imediat după ultimele alegeri parlamentare, mulţi fruntaşi ai partidului au dezertat şi au plecat la alte formaţiuni politice, ceea ce dovedeşte că politica de cadre din aceste două partide este şi ea deficitară. În prezent se poate identifica uşor faptul că în rândul membrilor fruntaşi de partid rămaşi în P.N.L. şi P.C. nu există o unitate de concepţii politice, ideologice şi de interese sociale. Mai mult, din cauza profundelor schimbări din ultimii 15 ani nu s-a conturat nici la aceste două partide cu claritate pentru ce clase sau pături sociale mai sunt ele reprezentative ca partide politice, nespecificându-se cum apără şi promovează ele interesele. S-a diminuat numeric foarte mult clasa mijlocie, intelectualii au suferit grave pauperizări fără ca aceste formaţiuni politice să se implice în soluţionarea problemelor ivite. Credibilitatea în rândul tinerilor s-a diminuat deoarece nu s-a făcut nimic pentru ei. Acelaşi lucru poate fi consemnat şi la nivelul pensionarilor, proprietarilor, micilor întreprinzători etc. În acest domeniu se manifestă încă multă confuzie, fapt care s-a simţit destul de bine în ultimile sondaje din lunile ianuarie, februarie şi martie 2011, când cota celor două partide a scăzut simţitor. Toate mesajele politice enunţate de P.C. şi mai ales de P.N.L. după intrarea lor în U.S.L. se rezumă la critica adusă Preşedintelui şi Premierului Emil Boc, fiind lipsite însă de substanţă politică, confuze faţă de doctrina conservatoare şi liberală, lucru care a creat şi încă mai crează probleme de ordin ideologic în rândul multor organizaţii teritoriale. Adăugând faptul că aceste partide poartă stindardul unei serioase ineficienţe prin lipsa luării unei poziţii clare pentru sancţionarea disfuncţionalităţilor din Parlamentul României, unde în mod abuziv s-au votat legi care au afectat viaţa şi nivelul de trai al întregii populaţii, se poate spune că ele pot miza împreună numai pe sprijinul electoratului lor tradiţional. Dacă nu ar exista un partid nou concurent U.S.L.-ului, P.N.L.-ului şi P.C.-ului, în aceste condiţii confuze, ar miza pe un procent sigur de 12-15%, la care se mai pot adăuga, ca atitudine de frondă faţă de actuala coaliţie de guvernare încă un maximum de 8-10%, dar fără ca acestea să reprezinte un merit special al reformării mesajului politic lansat de cele două partide politice, P.N.L. şi P.C.

Mircea Vintilescu

De ce „un altfel de partid” şi nu „un partid nou, modern” pus în slujba cetăţeanului român şi al României? (Episodul 1)

În ultima perioadă se tot pune problema în diferite medii că societatea românească are nevoie de o nouă formaţiune politică. Mai curată, mai bine articulată la necesităţile cotidianului şi foarte important, credibilă.

Am citit tot felul de articole, păreri etc., care sugerau diferite căi de urmat. O formulă interesantă am văzut în România Liberă, în articolul scris de Cristian Ghinea: „Reţetă pentru noul partid. Câţi v-aţi băga?”

În acest articol se pune problema realizării unui „altfel de partid” care să nu repete greşelile organizatorice şi de acţiune ale actualelor formaţiuni politice, care să se constituie cu un alt fel de membri, a căror selecţie să se bazeze pe principii noi, iar sistemul de organizare internă să se bazeze pe o transpareţă totală.

La acest îndem sau demers, eu îmi exprim unele rezerve care mă pun în situaţia de a analiza oportunitatea acestei iniţiative. În primul rând trebuie să ne punem întrebarea: Actualmente în România este nevoie de un nou partid politic?

Ca să putem răspunde la această întrebare este necesar să analizăm foarte succint dacă actualele formaţiuni politice aflate la putere sau în opoziţie, răspund la cerinţele definitorii ale partidelor politice. Dacă ele mai reprezintă partea cea mai activă şi mai organizată a unei clase sau a unei pături sociale căreia îi exprimă, îi apără şi îi promovează interesele. Şi dacă membrii lor mai sunt uniţi prin comunitatea concepţiilor politice, ideologice şi a intereselor sociale.

Dacă începem analiza cu formaţiunile politice aflate în coaliţia de guvernare putem constata următoarele:

• Partidul Democrat-Liberal (P.D.L.) principala formaţiune politică aflată la guvernare, prin modul cum a acţionat în perioada ultimilor ani, nu mai reprezintă astăzi interesele nici unei clase sau pături sociale căreia să-i apere şi să-i promoveze interesele. Prin amplificarea şomajului şi a măsurilor dure de austeritate care au fost luate, a lovit şi a dezavantajat semnificativ toate categoriile de cetăţeni din România şi toate clasele sociale existente, constatându-se astfel din datele statistice oficiale, că în perioada de guvernare s-a mărit în mod alarmant numărul populaţiei care trăieşte astăzi sub limita pragului de sărăcie (circa 25% din numărul total al populaţiei). Pătura numerică a populaţiei foarte sărace (circa 40%) şi săracă (circa 30%) a crescut îngrijorător. S-a redus drastic numărul populaţiei din pătura mijlocie la circa 4,8%. Membri acestei formaţiuni politice, în afara unei discipline de tip milităros imprimată de Preşedintele României, nu sunt cu nimic mai uniţi în jurul unor concepţii politice, ideologice şi de interese sociale, existând în mod tacit o mare diversitate de opinii şi de atitudini, care au dus şi vor duce la multe dezertări din cadrul acestei formaţiuni politice. Speranţa scorului electoral viitor este foarte sumbră, de circa 5-7%, putând ajunge la un maximum de 10%, în condiţiile în care se vor da drumul la unele investiţii cu caracter naţional, iar actuala camarilă politică s-ar prezenta „in corpore” la vot.
• Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (U.D.M.R.) după cum îi spune şi denumirea, nu este un partid politic. Ea reprezintă o asociaţie culturală, constituită pe criterii etnice, care, conform protocolului de alianţă, este principala formaţiune care susţine partidului de guvernare P.D.L. Prin modul cum a acţionat în perioada ultimilor ani alături de P.D.L., ea nu mai reprezintă interesele populaţiei maghiare din România. Prin susţinerea tuturor măsurilor de austeritate luate, a lovit şi a dezavantajat semnificativ toate categoriile de cetăţeni români de etnie maghiară care trăiesc în România, mărind numărul populaţiei maghiare care trăieşte astăzi sub limita pragului de sărăcie şi dezvoltând pătura numerică a maghiarilor foarte săraci şi săraci. Membrii acestei formaţiuni cultural-etnice nu sunt uniţi pe baza unor concepţii politice, ideologice şi de interese sociale, ei exprimându-şi foarte clar, în ultimul timp, numai dorinţe de tip revizionist, impuse de guvernul de la Budapesta. Acest lucru a atras dezaprobarea vădită a păturii majoritare a românilor. Speranţa scorului electoral viitor este şi pentru această Uniune foarte sumbră, de circa 3-4%, putând ajunge la un maximum de 5%, numai în condiţiile în care vor participa activ la vot toţi maghiarii din România, inclusiv camarila lor politică, riscând în mod real să nu mai fie reprezentată în viitorul Parlament al României.
  • Uniunea Naţională pentru Progres din România (U.N.P.R.) este un partid politic de tip „avorton” constituit dintr-o categorie specială de parlamentari, care au dezertat din rândul formaţiunilor politice parlamentare aflate în opoziţie, sub motivul asigurării unei protecţii de moment în faţa justiţiei, din cauza numeroaselor dosare depuse la D.N.A. pentru diverse acţiuni de fraudare a banului public sau pentru alte probleme de ordin comportamental. Aceste persoane au fost foarte uşor şantajate şi determinate în mod ilegal să se asocieze în cadrul acestei formaţiuni politice ilegale, care nu a fost aleasă de nimeni la anterioarele alegeri parlamentare. Acest partid nu reprezintă interesele nici unei clase sau pături sociale. Prin acest mod fraudulos de constituire, U.N.P.R. nu are concepţii proprii politice şi nici o ideologie care să servească interesele unei clase sau pături sociale, prezentându-se cu elemente doctrinare discutabile şi incorecte sub aspectul conţinutului politic. Conform protocolului de alianţă cu P.D.L., acest partid politic este a doua formaţiune politică care susţine arcul guvernamental. Prin modul cum a acţionat în perioada ultimilor ani alături de P.D.L. şi U.D.M.R, prin susţinerea măsurilor aberante de austeritate sub un slogan ridicol: „totul pentru binele naţional”, în contradicţie cu realitatea socială, U.N.P.R. a lovit şi a dezavantajat semnificativ toate categoriile de cetăţeni din România, contribuind în mod grav la mărirea numărului populaţiei care trăieşte astăzi sub limita pragului de sărăcie şi dezvoltând în formă îngrijorătoare pătura numerică a populaţiei foarte sărace şi sărace. Membrii acestei pseudo-formaţiuni politice nu sunt uniţi pe baza unor concepţii politice, ideologice şi de interese sociale, ei fiind conştienţi că îşi pot conserva numai pe moment statutul de oameni politici, respectiv libertatea, dar mai ales toată averea agonisită în mod ilegal, manifestând un servilism total şi pe faţă pentru Preşedintele României şi P.D.L. Acest compotament le-a atras dezaprobarea vădită a tuturor românilor. În toate sondajele efectuate până în prezent această formaţiune politică nu a reuşit să treacă de pragul de 1%, având ca viitor sigur dizolvarea sau absorbţia în cadrul unei alte formaţiuni politice, fiind singura formaţiune politică care în mod cert nu mai are nici un viitor pe eşichierul politic românesc.
• Grupul parlamentar al minorităţilor, altele decât cea maghiară, nu reprezintă un partid politic. El reprezintă o asociere a diferiţilor aşa-zişi etnici din categoria altor minorităţi care trăiesc pe teritoriul României. În realitate această categorie de parlamentari nu reprezintă interesele nici uneia dintre minorităţile care convieţuiesc pe teritoriul României, ei convenind să semneze protocolului de alianţă pentru susţinerea partidelor din arcului guvernamental numai pentru interese strict personale, acestea fiind asigurate atât de Preşedintele României, cât şi de principalul partid aflat la guvernare, P.D.L. Prin modul cum a acţionat în ultimii ani alături de P.D.L., U.D.M.R. şi U.N.P.R., actualii parlamentari ai acestui grup nu mai pot obţine votul de încredere al minoritarilor. Prin susţinerea măsurilor brutale de austeritate impuse de P.D.L., acest grup parlamentar al minoritărilor a lovit şi a dezavantajat semnificativ toate categoriile de etnici ai minorităţilor din România, altele decât cea maghiară, mărind astfel gradul de dezaprobare al populaţiei faţă de acest comportament politic. Membrii acestui grup parlamentar nu sunt uniţi pe baza unor concepţii politice, ideologice şi de interese sociale. Prin activitatea desfăşurată de ei au demonstrat că nu reprezintă pe nimeni în România de astăzi, fiind o forţă care nu mai poate fi luată în considerare.

Din această succintă analiză rezultă următoarele elemente specifice pentru formaţiunile politice aflate în coaliţia de guvernare:

Cele două partide politice P.D.L. şi U.N.P.R. nu mai îndeplinesc condiţiile minime de a funcţiona sub această denumire de partid politic din următoarele motive:

• membrii acestor partide politice nu sunt uniţi într-o comunitate de concepţii politice, ideologice şi de interese sociale proprii, existând o cu totul altă formulă de coagulare a lor, pe marginea unor interese de o cu totul altă natură, interese care nu sunt specifice partidelor politice. Acest lucru care ar trebui să facă obiectul unor dezbateri foarte serioase şi bine argumentate în viitoarea campanie electorală. Acest fapt va trebui să fie expus foarte clar şi foarte bine argumentat electoratului, pentru ca aceste partide să poată fi sancţionate aşa cum se cuvine. Această constatare va trebui să se constituie şi într-una din principalele motivaţii pentru înfiinţarea unei noi formaţiuni politice adevărate, moderne şi pusă direct în slujba interesului cetăţeanului şi al României;
• atât prin actul de guvernare, cât şi prin modul cum şi-au desfăşurat activitatea în Parlamentul României, cele două partide politice au demonstrat că nu mai exprimă, nu mai apără şi nu mai promovează interesele vreunei clase sau pături sociale din România, afectând profund în plan negativ, prin toate deciziile adoptate, atât nivelul de trai, cât şi calitatea vieţii fiecărui cetăţean în parte, indiferent de etnie, pătură sau clasă socială. Ele sunt responsabile de sărăcirea acută a populaţiei din România. Această constatare va trebui să se constituie într-o altă motivaţie majoră pentru înfiinţarea unei noi formaţiuni politice şi moderne pusă în slujba interesului cetăţeanului şi al României. Această formaţiune politică va trebui să expună clar ce calităţi au membrii săi şi cărei categorii de clasă socială sau pături sociale se adresează în vederea exprimării corecte a năzuinţelor lor, pentru apărarea şi promovarea reală a intereselor acestora;
• atât pentru U.D.M.R., cât şi pentru grupul parlamentar al altor minorităţi nu mai este necesar să se facă această analiză, întrucât ele nu reprezintă partide politice şi, ca atare, nici nu îşi pot asuma în mod responsabil efectele dezastroase ale actului de guvernare. Statutul lor pe viitorul eşichier politic românesc nu mai trebuie luat în discuţie. Iar această constatare va trebui să se constituie într-o motivaţie substanţială pentru înfiinţarea unei noi formaţiuni politice moderne pusă în slujba interesului cetăţeanului şi al României, care va trebui să-şi asume prin statutul său responsabilitatea formulării şi luării deciziilor politice, printr-o posibilă participare la guvernare a ţării, ca să repoziţioneze politica românească şi ca să scoată România din starea de criză profundă în care a fost adusă de actuala coaliţie de guvernare.

Mircea Vintilescu

Dă Doamne UDMR-ului şi puţin bun simţ!

Tot poporul român a fost ţinut în şah aproape 3 săptămâni, aşteptând să vedem care este poziţia UDMR pe marginea propunerii reorganizării teritoriale a României. Au analizat această propunere pe toate feţele, mai toate forurile şi organizaţiile maghiare atât din România, cât şi din Ungaria, au dezbătut toate propunerile de compromis făcute de unii politicieni români şi au ajuns în sfârşit la o concluzie unanimă: „România trebuie să mai aştepte, să analizăm mai profund, căci nouă ungurilor nu ne cade bine nici o variantă”.

Unii români s-au bucurat că întregul proces de reorganizare teritorială a fost contramandat. Alţii au reacţionat ceva mai ponderat la acest refuz venit din partea UDMR, iar restul pur şi simplu s-au resemnat să-şi spună părerea.

Foarte interesantă a fost, din punctul meu de vedere, declaraţia lui Kelemen Hunor, preşedintele UDMR care motivează că „nu agrează varianta de reorganizare a României... pentru că ar scinda comunitatea maghiarilor”.

La această declaraţie, nici o oficialitate românească (şi avem foarte multe) nu a avut o reacţie pe măsură, lăsând să se înţeleagă că apariţia Ţinutului Secuiesc propus de maghiari nu ar scinda comunitatea românească din România.

 

Consider această tăcere din partea autorităţilor româneşti foarte periculoasă, apoi tăcerea societăţii civile mi se pare că nu este bine venită. Să consider prin această tăcere că românii nu sunt conştienţi că România este patria lor şi nici că aici au dreptul deplin să-şi organizeze viaţa aşa cum o cer în mod democratic proprii lor cetăţeni?

Este o întrebare care mă pune pe gânduri. Eu nu înţeleg cum o minoritate sub 2% din populaţia României poate să aibă nesimţirea de a împiedica promovarea unor atitudini reformiste care îi privesc în primul rând pe majoritarii români. Dacă îi auzi pe maghiarii din România cum se vaită că o duc greu, că nu se pot manifesta după bunul lor plac etc., când ei sunt la guvernare şi fac cam ce vor din această ţară şi dacă nu ai trăi aici să vezi concret ce lipsiţi de bunul simţ sunt, atunci ai putea să crezi că România a demarat programul de exterminare în masă a ungurilor. La toate aceste matrapaslâcuri maghiare toate oficialităţile româneşti tac, nu iau nici o măsură de a sancţiona atitudinile anticonstituţionale ale maghiarilor, nu iau măsuri pentru a pedepsi încălcările repetate ale legii şi ordinii publice făcute de maghiarii extremişti, nu fac nimic din ceea ce ar trebui să facă şi mai mult, ar vrea parcă să-şi ceară scuze dacă un român ia o poziţie împotriva şovinismului maghiar.

Am încercat să mă documentez să văd unde o minoritate poate să-şi facă de cap într-o ţară a Uniunii Europene aşa cum face UDMR-ul în România şi nu am găsit nimic similar. Am constatat în schimb, foarte mult bun simţ al minoritarilor în ţările de adopţie. Astfel am văzut că în Germania, turcii nu au cerut plăcuţe bilingve în landurile unde trăiesc de mai bine de 50 de ani, în Franţa musulmanilor nu li se permite să poarte straiele lor populare, în Spania mulţi lucrători sezonieri musulmani sunt repatriaţi, în Ungaria românii rezidenţi nu au drepturile maghiarilor din România, am mai văzut că în nici o ţară de pe glob o organizaţie culturală a unei minorităţi nu este primită în parlament şi nici nu se pune problema să participe la actul de guvernare.

Din această scurtă documentare cred că UDMR-ul a întins prea mult plapuma şi dă dovadă de o mare obrăznicie în raport cu majoritarii. Eu nu discut dacă soluţia de reorganizare teritorială a României este bună sau nu, la această întrebare trebuie să răspundă în primul rând românii şi nu maghiarii, eu discut de tolerarea acestei atitudini dispreţuitoare şi fără precedent a unei minorităţi faţă de majoritari. Iată că dacă maghiarii minoritari din România nu vor să se facă ceva, noi românii trebuie să ne supunem fără să crâcnim şi să acceptăm lesa ungurească. Consider că la acest capitol toate formaţiunile politice din România sunt repetente. Se vede clar că ele nu apără interesul şi onoarea românilor, ci nişte interese proprii, aducătoare de bani şi de alte beneficii. Nici măcar viteazul nostru preşedinte care se leagă de regi şi alte state învecinate nu a avut un punct de vedere ferm în această problemă.

Nu au avut reacţii nici la mesajele nediplomatice venite din Ungaria, când o ţară liberă şi independentă cum este România era somată de către un politician obscur din guvernul de la Budapesta că „România trebuie să recunoască cât mai rapid posibil Ţinutul Secuiesc”. Iată în ce batjocură ne-au adus politicienii noştri care se ceartă astăzi pe sondaje, pe cuvinte spuse aiurea de unul sau de altul, dar nu văd că de fapt românii nu mai sunt stăpâni la ei acasă.

Nu se poate tolera aşa ceva mai ales de către societatea civilă românească şi de aceea cer ca toţi bunii români să sancţionăm drastic pe toţi aceia care se joacă cu soarta a 22 de milioane de oameni.

Eu cred că societatea civilă românească trebuie, în primul rând, să-i solicite UDMR-ului să-şi ceară scuze poporului român pentru toate ofensele aduse pe marginea aşa zisei găzduiri neomeneşti a minorităţii maghiare. Trebuie să cerem tuturor formaţiunilor politice româneşti să ia atitudine faţă de politica segregaţionistă pe care o promovează în România UDMR-ul, dar şi mai mult, trebuie să le cerem tuturor politicienilor, inclusiv celor din UDMR, aşa cum au fost mandataţi de popor şi cum au jurat pe Biblie şi pe Constituţia României, să apere onoarea şi integritatea teritorială a României. Intelectualilor de frunte din România trebuie să le cerem să ia atitudine împotriva revizionismului maghiar, iar poporului român să nu mai tolereze nici o abatere a maghiarimii de la normele bunului simţ în comportamentul unor şovini şi extremişti maghiari.

Este bine ca UDMR-ul să înţeleagă că dacă au fost acceptaţi în societatea românească cu drepturi speciale, atunci trebuie să manifeste BUNUL SIMŢ ELEMENTAR, să se abţină de la declaraţii necuvenite, care învrăjbesc şi umilesc cetăţenii acestei ţări.

Mircea Vintilescu