De la viermi şi ciumpalaci, la demonstranţi neînfricaţi

01

Este foarte interesant tot ceea ce se petrece acum la sfârşit de ianuarie 2012, atât în Piaţa Universităţii din Bucureşti, cât mai ales în mai toate oraşele din ţară. Practic poporul român s-a trezit dintr-o stare de veghe şi acum, pe un ger năprasnic, încearcă să-şi spună păsul.

Înaintea producerii acestor evenimente eram obişnuiţi cu numeroase imagini prezentate cu mult haz de mai toate televiziunile, care înfăţişau mulţimi de oameni, majoritari în vârstă, ce se aşezau cuminţi la cozi nesfârşite şi apoi se îmbulzeau pentru a primi câte ceva din mila fie a primarului unei localităţi, fie din mila unui cetăţean care sub masca binefăcătorului, cerea nişte semnături de adeziune la un anumit partid politic.

02

Aceste imagini mă cutremurau. Vedeam oameni care tremurau pur şi simplu de bucuria primirii unui mic ajutor care, prin banalitatea lui, dădea acea geană de speranţă norocosului posesor că nu este uitat şi probabil că avea suficiente motive să se emoţioneze.

Interesant este că în toate locuri unde se fac astăzi aceste manifestaţii de protest la adresa întregii clase politice nu se dau găleţi, galoşi, pachete cu un litru de ulei, zahăr, biscuiţi, sare, paste făinoase, pui etc. Nu se dă nimic demonstranţilor, dar ei se înghesuie să prindă un loc cât mai vizibil în masa de oameni protestatari. Este incredibil cum aceşti oameni nevoiaşi care ieri se îmbulzeau la cozile amintite, acum vin pentru alt lucru greu explicabil în rândul tuturor politicienilor.

03

Mulţi oameni generoşi la înmânarea de peşcheşuri politice celor amărâţi, nu numai că nu înţeleg mai nimic din ceea ce se petrece în aceste locuri, dar îşi pun şi o mulţime de întrebări. Cum de se strâng acei oameni şi cum de rabdă cu stoicism atât gerul puternic, cât şi privirile încruntate ale jandarmilor din zonă, când ei, politicienii generoşi nu mai oferă nimic? Pentru ce fac aceşti demonstranţi acest efort şi mai ales pentru ce îşi riscă sănătate şi chiar libertatea? Ce mai vor aceşti oameni pe care mai ieri i-am „îndestulat” cu diferite atenţii total nesemnificative ce pe drept ne-au determinat să-i considerăm viermi, ciumpalaci, milogi etc. şi de ce nu stau acasă?

La aceste întrebări trebuie date nişte răspunsuri clare, dar nu de clasa politică, ci chiar de cei care participă la aceste manifestaţii şi încercă să înţeleagă demersul fiecărui participant.

04

Nimeni nu a observat că toţi demonstranţii vin în fiecare zi în locurile neautorizate de autorităţi, ţinând bine ascuns în mână câte un sâmbure de speranţă. Prin gestica lor, aceşti sâmburi de speranţă sunt aruncaţi zilnic pe caldarâmul pieţelor, iar pentru a intra în sol, fiecare demonstrant, cu un joc temeinic de picioare (care îi scapă şi de degerături) îi îngroapă cu grijă.

Mulţi demonstranţi au constatat că sâmburii lor de speranţă au prins, că ei germinează, iar în scurt timp pot să iasă la suprafaţă ca vlăstare ce vor naşte copaci. Aceşti vlăstari ai speranţei sunt bine protejaţi de fiecare manifestant, astfel ca el să se dezvolte şi să poată ajunge un adevărat copac. Iată unul dintre motivele pentru care demonstranţii vin zilnic acolo unde au plantat numeroşi sâmburi ai speranţei.

Şi în fond ce doresc aceşti demonstranţi care sunt asimilaţi cu tagma nemulţumiţilor sau a indignaţilor? În acest moment pot spune că protestatarii nu doresc mai nimic inclus în categoria nefirescului. Ei vor în primul rând dreptate socială, dar cu mare grijă, fiecare îşi ocroteşte copacul numit speranţă care printr-o însumare alcătuiesc o pădure constituită numai din esenţe pure de speranţă. Pentru toţi demonstranţii, acest lucru este pentru moment suficient, pentru că ei ştiu că fiecare copac va rodi cât de curând fructul pe care clasa politică îl consideră de mult interzis populaţiei, adică DEMOCRAŢIA PARTICIPATIVĂ, în care SOCIETATEA CIVILĂ ca PRIMĂ PUTERE ÎN STAT va monitoriza activitatea celor puşi şi plătiţi de noi să ne reprezinte.

05

Aceste roade ale copacilor numiţi speranţă pot să hrănească îndestulător pe fiecare demonstrant, scutindu-i totodată pe acei pseudopoliticieni de a mai cheltui câte ceva din averea strânsă cu multe emoţii pe seama tuturor nevoiaşilor de la care încă mai speră o nouă investitură.

Dar aceşti copaci numiţi speranţă, răsăriţi cu multă trudă numai din voinţa acestor demonstranţi, pe lângă roadele lor, mai oferă la fiecare adiere de vânt şi vreascuri, sau rămurelele uscate care periodic cad din copaci. Adunate cu grijă, aceste rămurele pot constitui rugul pentru acea clasă politică compromisă, mincinoasă, agramată, bine structurată pe o fraudă fără precedent din avuţia fiecărui cetăţean.

Acest rug va incinera imediat pe cei care, cu multă lăcomie dar şi obrăznicie, au confundat actul politic pentru care au fost investiţi cu propria visterie. Pentru alţi politicieni, rugul acesta va genera arsuri grave care vor reprezenta stigmatul lor permanent de oameni încuscriţi cu ticăloşia politică, fapt care va trebui să-i marginalizeze pentru tot restul vieţii lor.

Cel mai interesant lucru este dat de vâlvătaia de flăcări a rugului aprins, vâlvătaie care va înroşi suficient de mult obrajii celor care încă mai gândesc că dacă vor  ajunge la putere pot acţiona discreţionar, adică în folosul lor şi al celor pe care îi susţin, sperând că toate aceste beneficii se pot obţine numai prin minciuna, frauda şi înşelătoria celor care se pot numi electorat.

Focul acestui rug trebuie să asigure disciplinarea întregii clase politice viitoare, trebuie să arate clar că SOCIETATE CIVILĂ ÎN CALITATE DE PRIMĂ PUTERE ÎN STAT reprezintă câinele de pază al democraţiei, că pentru a face politică trebuie să fii educat şi să dai socoteală pentru fiecare decizie luată. Fiecare viitor politician trebuie să înţeleagă că este reprezentantul unei pături sau a unei clase sociale, nu al unui curent politic de dreapta sau de stânga, că deciziile se formulează numai împreună cu cei pe care îi reprezintă, iar asumarea deciziilor luate trebuie însoţită de sprijinul celor care i-au investit să-i reprezinte.

06

Iată pe scurt ce şi-au propus să facă aceşti demonstranţi din toată ţara care sunt huliţi de unii, nebăgaţi în seamă de alţii, dar foarte mult admiraţi şi mai ale susţinuţi de SOCIETATEA CIVILĂ. Faţă de acest demers fără precedent din România eu îmi scot pălăria în faţa acestor cetăţeni demni şi îi asigur că tânara generaţie le va mulţumi din plin şi îi va considera adevăraţii CETĂŢENI ROMÂNI ŞI EUROPENI.

Mircea Vintilescu

1 comment:

  1. Intradevar demonstratii care stau de 49 de zile in frig si ninsoare, sunt cei mai hotarati oameni a Romaniei, si merit orice respect.

    ReplyDelete