Cetăţenii fiecărui stat care au consimţit să se alăture marii familii a Uniunii Europene au avut un crez nobil care se traducea prin ideea de a ne transforma treptat în cetăţeni cu un comportament nou, cu un crez comun. Dar în ritm foarte rapid. Respectiv, de a da acestui continent bătrân o valenţă nouă, de spaţiu echilibrat umanizat, fără diferenţieri atitudinale referitoare în principal la dezvoltarea regională, în care indivizii au un comportament civilizat, bazat pe egalitatea în drepturi, pe respectul reciproc, pe efortul comun de educaţie şi de solidaritate umană. În acest sens, s-au făcut eforturi substanţiale din partea fiecărui stat de a constitui un for comun de conducere al acestui mozaic etnic, în care coordonarea dezvoltării spaţiului european să se realizeze planificat, onest, cu resurse financiare echitabile, în care diferenţele subdezvoltării unor regiuni să se reducă cât mai curând posibil, iar pacea şi buna înţelegere să constituie un liant esenţial al tuturor noilor cetăţeni europeni. Iată că se lansau nişte concepte noi, fără precedent sau prejudecăţi istorice, în care fiecare etnie încerca să-şi înţeleagă rostul şi locul în marea familie europeană, în care cei care se considerau posesori ai unui plus tehnologic acceptau dezinteresat să disponibilizeze progresul tehnic spre zone mai puţin dezvoltate, pornindu-se de la conceptul că fiecare are de câştigat – poate nu aşa de mult în planul investiţiilor imediate – dar că acest câştig se va materializa în promovarea cu mult succes al noului concept privind dezvoltarea durabilă. Prin acest demers se încerca să se valorifice experienţa milenară a civilizaţiei europene care trebuia să fie un bun model pentru toate zonele globului care prezintă astăzi tensiuni aberante privind modul în care cetăţeanul este integrat în condiţiile sociale ale organizării statului respectiv, în raport cu modul de valorificare a bogăţiilor solului şi subsolului, cu problemele de protecţie a mediului pe care le generează şi de ce nu, cu moştenirea pe care ne propunem să o lăsăm generaţiilor tinere şi mai ales viitoare.
Din păcate, toate aceste deziderate s-au dovedit a fi la nivelul analizei efectuate astăzi numai utopii sau stupidităţi. Constatăm că ne-am propus acest amplu program de dezvoltare cu nişte oameni şi conducători care au rămas tributarii vechilor mentalităţi medievale, legate în principal pe vanitatea de a demonstra că numai unii sunt „buricul Europei”, că ei şi numai unele state autoconsiderate dominante, trebuie să beneficieze sub orice formă de bunăstare, indiferent de mijloacele pe care le utilizează pentru atingerea acestui scop. Pentru acest lucru, statele care şi-au considerat populaţia drept „clasă dominantă europeană”, au formulat politici aberante de stat, au inventat formaţiuni politice noi, au creat ideologii discriminatorii, xenofobe şi şovine, autodefinindu-se astfel „liderii grei ai Europei” sau „seniorii vasalilor unor feude” mai nou intitulatelor state din ultimele valuri de aderare.
Alţi conducători ai unor state cu o dezvoltare medie în raport cu „ţările senior”, intuind vanitatea autointitulaţilor „lideri europeni”, au încercat prin minciună şi fraudă să se poziţioneze cât mai aproape de „liderii marcanţi europeni”, bazându-se probabil şi pe naivitatea tacit acceptată a acestora privind controlul şi verificarea corectitudinii cifrelor bugetare raportate de ani şi ani la rândul.
Prin acest comportament agreat meschin, dar cu bună ştiinţă de „greii Europei”, ca element compensator, tot în mod tacit, au fost „înnobilaţi cu drepturi de a cere vasalitatea pentru restul ţărilor europene” care au crezut în sinceritatea şi buna credinţă a lor, respectiv de corectitudinea programului de unificare paşnică a Europei şi de realizare a unui stat modern numit Uniunea Europeană, în care toată populaţia acesteia să fie cu adevărat considerată una cu cetăţeni europeni egali.
Astăzi, când minciuna şi frauda au fost deconspirate, se încearcă a se promova şi chiar tolera la nivel de politică de stat şi chiar de politică europeană, formule barbare de a escamota jocul pervers practicat într-o macro cârdăşie de către occidentalii europeni, cu ţările din ultimele valuri al aderării. Astfel, asistăm - şi rău facem că asistăm şi nu luăm poziţii critice concrete - la politicile antiromâneşti atât din spaţiul euro cât şi non-euro al ţărilor europene.
Poate că cele mai edificatoare exemple se află lângă noi, la graniţa de vest a României, respectiv în Ungaria, unde nu numai că se acceptă dar se şi sprijină de formaţiunile guvernamentale promovarea antiromânismului lui Istvan Csurka, antisemitismul declarat, xenofobia şi rasismul anti-ţigănesc. În acest stat european, funcţionează cu acte în regulă formaţiuni extremiste şi paramilitare, bucurându-se ca Jobbik de mult succes electoral. La toate aceste manifestări „greii Europei” se fac că nu văd nimic, tac şi lasă lucrurile să meargă mai departe pe acelaşi făgaş. La fel procedează şi neprofesioniştii noştri europarlamentari, ca să nu mai vorbim de responsabilii din Ministerul de Externe care manifestă o laşitate profesională (care din păcate este şi bine plătită de tot românul contribuabil).
Constatăm cu regret că societatea civilă românească nu a comentat nimic despre evenimentul petrecut în după-amiaza zilei de sâmbătă, 22 oct. 2011, când aproape 2.000 de oameni au demonstrat la Budapesta împotriva proiectatei preluări al unui teatru de către extremiştii unguri de dreapta. Primarul capitalei budapestane Istvan Tarlos, l-a numit pe cunoscutul şovin Csurka director general al teatrului Uj Szinhaz. Sub el ar urma să activeze, la acelaşi teatru, tot cu funcţie de director, György Dörner, un actor care şi-a făcut în repetate rânduri apariţia la numeroase manifestări de tip neonazist organizate de Jobbik, care din nefericire pentru toată Europa este şi partid parlamentar.
Această irepresibilă alunecare spre extremism, ultranaţionalism şi şovinism a Ungariei, dar nu numai al acestui stat, trebuie să ne ridice atât nouă cât şi tuturor europenilor serioase semne de întrebare referitoare la viitorul cetăţeanului europen, dar mai ales la viitorul Uniunii Europene.
Ca segment important al societăţii civile, MIŞCAREA EURO-CIVICĂ ROMÂNĂ se adresează tuturor cetăţenilor români, dar şi cetăţenilor responsabili din toate ţările europene de a lua atitudini critice concrete faţă de acest gen de manifestări, de a cere în mod deschis guvernelor să ia poziţii clare de respingere faţă de acest comportament antieuropean al tuturor celor care au astfel de comportament şi manifestări publice şi de a aplica sancţiuni severe de pedepsire a celor care încă mai trăiesc într-un ev istoric îmbrăcat în doliul amintirilor.
Atenţionăm foarte serios toţi factorii responsabili că tolerarea sub orice formă a unor astfel de comportamente pot genera conflicte în multiple forme de exprimare, conflicte care mai devreme sau mai târziu pot degenera serios pe pante pe care noi românii nu ni le dorim. Am acceptat şi continuăm să acceptăm multiple sacrificii semnificative, însă demnitatea de om, de cetăţean şi mai ales de cetăţean european nu trebuie să ne fie încălcată.
Facem acest apel la toate forurile româneşti şi europene, pentru că istoria ne-a demonstrat în repetate rânduri că tolerând acest tip de manifestări de tip antiromânesc, anti-ţigănesc, antisemite, xenofobe şi neonaziste chiar şi pe teritoriul altor state, au efecte devastatoare la nivelul întregii societăţii europene, transformă omul simplu în bestie umană, generând în final conflicte abominabile, conflicte care nu îşi mai au locul în acest spaţiu european. Această chemare la atitudine împotriva acestui tip de manifestări trebuie să fie îmbrăţişată de către toată societatea civilă europeană, pentru că dacă din erori umane au ajuns la conducerea unor state nişte personalităţi cu vederi şi atitudini primitive, ele pot prin forţa noastră, să fie scoase din peisajul politic în mod democratic, atât spre binele nostru, al generaţiilor tinere, dar mai ales al generaţiilor viitoare.
Mircea Vintilescu
