Plan de măsuri organizatorice pentru înviorarea activităţii şi creşterea reputaţiei MEUR

În zilele noastre acţiunea de publicare a ideilor cuprinse în platforma program sau în manifestul unei grupări/mişcări sociale sau politice nu se mai numeşte acţiune “de propagandă” ci de “marketing politic/social”. Sub acest aspect trebuie să recunoaştem că MEUR mai are ceva de lucrat până la atingerea pragului optim de eficienţă.

O să-mi asum riscul de a începe relaţia cu dumneavoastră printr-o critică, pe care sper să o consideraţi ca fiind una constructivă şi nu ca pe o lipsă de respect sau ca un semn de aroganţă (departe de mine acest tip de comportament în general şi cu atât mai puţin faţă de persoane pe care le respect şi le preţuiesc):

În momentul când mi-am exprimat hotărârea de a pune la dispoziţia dumneavoastră grupul “Tribuna Bunului Simţ” de pe Facebook, odată adoptată emblema MEUR, am informat printr-un comunicat pe toţi membrii grupului despre integrarea “Mişcării Pentru Bunul Simţ” în MEUR. I-am informat că ne vom desfăşura şi amplifica activitatea sub egida şi cu sprijinul dumneavoastră şi i-am sfătuit să solicite acceptul de a intra în grupul MEUR de pe Facebook. În acest sens, am solicitat publicarea documentelor oficiale ale noilor noştri aliaţi şi prieteni (program, manifest, scurt istoric, descrierea organizării, scopuri şi obiective). E drept am lansat această solicitare în general şi nu m-am adresat unei persoane din conducerea MEUR în special. Câţiva dintre colaboratorii mei au făcut-o, însă alţii mi-au spus că aşteaptă încă publicarea documentelor aşa cum am solicitat. Bineînţeles că i-am rugat să intre pe blogul MEUR, însă mi-au reproşat că le este greu să se orienteze în interiorul acestuia pentru a găsi ceea ce-i interesează.

Drept urmare vă rog să-mi permiteţi să vă propun o serie de măsuri de sporire a atractivităţii, de sporire a eficienţei comunicării între membrii conducerii Mişcării pe de o parte, iar pe de altă parte între membrii conducerii şi membrii MEUR în general.

Un prim set de propuneri vizează activitatea MEUR de pe Facebook şi anume:

· Crearea unui grup secret pe Facebook de tipul: ”Grup Director MEUR”;

· Crearea unui grup închis rezervat membrilor: ”Membri MEUR”;

· Reorganizarea, diversificarea şi intensificarea activităţii din ”Grupul (deschis) MEUR”.

În grupul secret “Grup Director MEUR” se pot discuta mult mai eficient problemele de “bucătărie internă”, probleme organizatorice sau măsurile strategice, în toată liniştea, fără teamă de interferenţe, fără teamă de a fi greşit înţeleşi de un public neavizat şi care nu este la curent cu problemele de zi cu zi ale MEUR, fără frică de interpretări tendenţioase din exterior, de comentarii răuvoitoare sau replici nedorite, care să scoată din context anumite fraze şi să le reaşeze în altele alterând sau schimbând în acest mod mesajul dorit.

În grupul închis “Membri MEUR” vor avea acces şi drept de a publica mesaje, replici sau comentarii doar membrii oficial înscrişi, fără ca acestea să se mai “piardă” printre multitudinea de mesaje de tip publicitar, link-uri, comentarii ale ne-membrilor etc. De asemenea un astfel de grup închis va facilita comunicarea dintre membrii înscrişi şi conducerea MEUR, având certitudinea recepţionării corecte şi la timp a mesajului, crescând astfel eficienţa comunicării.
Pentru grupul deschis avem trei variante: Primele două le avem funcţionale deja: “Mişcarea Euro-Civică Română” şi “Tribuna Bunului Simţ”. A treia variantă constă în contopirea celor două grupuri (sub unul dintre aceste două nume).

Rămânând la această temă, am constatat cu toţii că lumea este sătulă de politică, lumea este sătulă de manipulare, de vorbărie goală, de promisiuni deşarte, de programe care nu se respectă sau nu se aplică niciodată. Lumea intră pe net şi pentru că vrea să mai scape de televizor, să se relaxeze, să se distreze, să caute sfaturi pentru viaţă; lumea s-a cam săturat să tot fie înrăită; oamenii vor să mai audă şi lucruri bune, optimiste, un pic de armonie şi atunci vin cu propunerea de a crea sub egida şi emblema MEUR a unor profile Facebook de larg interes şi de atractivitate publică, care să activeze în grupul deschis, cu aceste teme: spre exemplu “Calea armoniei”, bazat 100% pe optimismul şi laturile pozitive ale vieţii, un profil unde omul să vadă mereu jumătatea plină a paharului, cu sfaturi pentru armonia în familie, pentru reuşita cuplului, profil gestionat eventual de unul sau mai mulţi psihologi sau psiho-sociologi.

Propun de asemenea înfiinţarea unui alt profil, sau a unei serii de profile de tip “hobby”, cum ar fi “Colţul melomanului” sau “Rocker Euro-Civic”, un altul de tipul “Picătura de înţelepciune”, unde să se publice în fiecare zi “Cugetarea serii”, sau “anti-maneaua serii” (alternativă la manea) şi în general o serie de profile “unealtă”, aflate la dispoziţia conducerii MEUR, care să aibă drept scop atragerea cât mai multor persoane din spaţiul virtual al internetului spre ideile euro-civice. Consider că este necesar ca atunci când cineva intră pe profilul MEUR, acesta trebuie să se regăsească aici sub o formă sau alta, trebuie să se simtă ”ca acasă”, trebuie să fie convins că a găsit ceea ce căuta.

Sunt sigur că fiecare dintre noi s-a găsit de nenumărate ori pe Facebook în faţa unor mesaje sau replici care să ne aducă în situaţia de a scrâşni din dinţi şi de a inspira sau expira adânc înainte de a ne căuta cu diplomaţie cuvinte cât mai potrivite cu profilul şi statutul personal şi al mişcării pe care o reprezentăm, nu înainte însă de a ne “răcori” cu câte-o înjurătură “tradiţională”. Şi cum scopul scuză mijloacele, ca rezolvare a unor astfel de situaţii ar trebui să trecem şi la folosirea unui profil “de rezervă”, sub adăpostul căruia să ne permitem să dăm la nevoie o replică “tăioasă” unei persoane care ne “stresează” cu replici sau subiecte “agasante” fără să stricăm relaţia cu persoana respectivă şi mai ales cu grupul pe care îl reprezintă.

Un astfel de profil s-ar putea numi “Urzica vie”, “În ţepii ariciului”, “Ariciul supărat” sau “zburlit” (fără nici un apropo’ la cunoştinţele comune!), “Biciul lui Attila”, “Cârcotaşul”, “Răcnetul Carpaţilor” sau orice alt nume care să simbolizeze un om “deranjat”! Un astfel de profil ar putea fi în mod discret la dispoziţia conducerii MEUR, cu o parolă pe care să o cunoască doar câteva persoane abilitate, care să aibă astfel posibilitatea de a-l folosi pe rând, ori de câte ori situaţia o impune (la nevoie). Spre exemplu am constatat existenţa pe Facebook a unor profile care nu publică nici o informaţie despre sine, ceea ce pentru mine este semn că reprezintă o entitate inexistentă deci că poate fi vorba de “clone”, care se ocupă cu lansarea de teme pe anumite grupuri, de cele mai multe ori false, abătând de multe ori atenţia de la tema aflată în discuţie sau “flancând” anumite persoane ca şi cum ar lucra în cuplu, provocând de fapt discreditarea lor prin replici haotice şi clar exagerate. Unii prieteni m-au avertizat că există un tip de “profile - unealtă”, la dispoziţia unor personaje publice importante care nu-şi permit să se compromită şi care atacă preponderent posibilii adversari politici ale acestora şi toate entităţile care nu “îndrăgesc” personajul respectiv!

Într-o altă ordine de idei, ţinând cont că am remarcat prezenţa în conducerea MEUR a unor specialişti în IT, ar trebui făcut un efort pentru ca mişcarea să beneficieze de un site propriu. E şi o chestie de îmbunătăţire a imaginii, a atractivităţii şi a credibilităţii, în raport cu un simplu blog, fără să mai pomenim de lărgirea gamei de servicii şi utilităţi pe care le-ar putea oferi un astfel de instrument de prezentare, comunicare şi de lucru. Spre exemplu, un astfel de site ar putea fi organizat şi construit pe modelul unui ziar on-line. Ar fi mult mai util. Ar putea avea o serie întreagă de rubrici permanente, ar putea să conţină pagini dedicate fiecărui tip de public ţintă şi “în paginile sale” s-ar putea insera un număr practic nelimitat de link-uri cu trimitere imediată la site-uri sau adrese de articole din alte publicaţii şi bloguri înrudite, afiliate, prietene sau doar simpatizante cu ideile MEUR. În interiorul acestui site ar putea funcţiona foarte bine cele trei tipuri de grup propuse spre înfiinţare pe Facebook, cu acces limitat prin parolă. În acest caz pe Facebook s-ar putea crea ca alternativă de păstrare a continuităţii, o pagină de prezentare a MEUR, fără feed-back, (fără posibilitatea de a se face comentarii), în care să se prezinte obiectivele principale (prevăzute în documentele oficiale) şi periodic titlurile cele mai importante ale articolelor de pe site, cu link-ul de invitaţie către site-ul Mişcării.

O altă propunere ar fi aceea de a înfiinţa structuri teritoriale ale MEUR, de tip filiale sau birouri teritoriale, care să contribuie şi să faciliteze aplicarea proiectelor Mişcării în teritoriu (spre exemplu cele legate de educaţie sau de protecţie a mediului), precum şi adaptarea acestora la condiţiile locale concrete. Această măsură ar contribui la o prezenţă constantă în teritoriu, la sporirea eficienţei comunicării dintre “teritoriu” şi “centru”, cu toate avantajele ce decurg din acest fapt, incluzând şi strângerea legăturilor în teritoriu dintre MEUR şi celelalte mişcări, grupări şi alianţe partenere. O organizare teritorială extinsă, cumulată cu demararea unor proiecte proprii în teritoriu, ar conduce cu siguranţă la sporirea prestigiului şi a atractivităţii MEUR, care ar putea fi mult mai curtată în eventualitatea unor oferte de fuziune sau asociere, la care ar participa de pe o poziţie mult mai solidă.

Cum nu există încă persoane pregătite să dea maximul în absolut toate domeniile vieţii sociale, propun o acţiune inteligentă de atragere a unor specialişti în domenii de larg interes socio-politic, economic şi cultural care ar contribui fără doar şi poate la creşterea “greutăţii” şi a prestigiului MEUR.

Un alt domeniu în care ar trebui să ne facem mai intens simţită prezenţa ar fi acela al păstrării tradiţiilor populare şi a identităţii naţionale, acţiuni absolut necesare în condiţiile apartenenţei la o Europă lărgită, multinaţională şi multiculturală. De asemenea, în condiţiile în care câteva milioane de români se află răspândiţi în toate statele Europei, ar fi foarte util pentru ei şi implicit pentru prestigiul MEUR rezervarea unui spaţiu dedicat acestei teme pe viitorul site oficial al Mişcării. Nu zic că nu există deja astfel de site-uri, dar ar fi foarte util să se găsească şi pe site-ul nostru tocmai din considerentele expuse anterior.

Şi dacă se va decide înfiinţarea unui astfel de site şi dacă se va decide de asemenea că el să fie organizat ca un ziar on-line, (“Jurnal Euro-civic” sau “Ziarul euro-civic român” etc.), vom avea nevoie de un Redactor-şef, foarte deştept şi experimentat.
Foarte util, interesant şi necesar ar fi şi constituirea unui departament de relaţii cu alte mişcări, care să dispună de o echipă capabilă să studieze compatibilitatea dintre programele şi obiectivele MEUR şi programele altor grupări din spaţiul civic românesc, cu care se va putea eventual începe un proces de agregare sau măcar pune bazele unei alianţe. Cred că nu mai trebuie să subliniez faptul că doar având o bună organizare putem deveni puternici şi că doar organizaţiile puternice contează cu adevărat în spaţiul public. Restul sunt “de umplutură”, “praf în ochi” ca să vadă lumea că la noi este democraţie şi libertate de expresie.

O astfel de încercare de agregare a grupărilor active în spaţiul online a făcut-o domnul Romeo Tarhon de la “Ziarul Naţional”, prin “Alianţă România Altfel – Forţa naţiunii”. În viziunea mea domnul Tarhon a eşuat pentru că a încercat să facă această unire, practic, printr-un mare miting, la care au fost invitate să participe toate forţele prezente pe Facebook, fără să ţină cont de programele lor, fără să pregătească în vreun fel această întâlnire, fără să se încerce armonizarea acestor programe, fără ca participanţii să aibă măcar o ordine de zi, un scop şi nişte obiective clare, în sensul unei idei, a unei schiţe de program comun de discutat şi de aprobat.

Pentru că a pregăti ceea ce s-a vrut a fi un fel de congres de constituire, nu înseamnă doar a pune la dispoziţie o sală de conferinţe şi a face invitaţii unor delegaţi, lansând chemări generaliste “la oaste” în eter, ci contactând personal fiecare reprezentant al grupării ţintă, rugându-l să-şi expună un punct de vedere asupra unei astfel de construcţii, să comunice o serie minimă de condiţii din punct de vedere al programului etc. Pentru asta este nevoie de o echipă de negociere, bine pregătită din punct de vedere al cunoaşterii doctrinelor existente “pe piaţă”, capabilă să stabilească compatibilităţi, să elimine sau cel puţin să atenueze punctele divergente, să stabilească variante alternative şi foarte abilă în armonizarea programelor de aşa manieră încât să satisfacă în cât mai mare măsură toate forţele participante la un astfel de congres. Practic în momentul intrării în sală fiecare delegat trebuie să ştie dinainte ce se va discuta şi ce se va supune la vot, scopul fiind acela de “parafare” şi de oficializare a rezultatelor (deja cunoscute şi unanim acceptate), obţinute anterior prin negociere de către proprii delegaţi.

Închei aici lista mea de propuneri, cu rugămintea de a le privi cu bunăvoinţă şi îngăduinţă. Departe de mine gândul de a fi intrat în MEUR ca ”să fac ordine”. Ideile prezentate mai sus sunt pur şi simplu propuneri, ca rod al propriei mele experienţe de viaţă şi ca expresie a dorinţei mele de participare şi de implicare şi nicidecum expresia unei impresii de a toate-cunoscător. Fiecare dintre noi avem limitele noastre şi în cea mai mare parte eu mi le cunosc pe ale mele şi în consecinţă caut mereu să mă întind doar atât cât îmi permite plapuma. În consecinţă, deciziile vă aparţin în totalitate şi oricare vor fi acestea eu o să vi le respect ca un soldat disciplinat.

Cu stimă şi deosebit respect,

Remus C. Raclău

Voucher – cursuri calculatoare – expiră la 31 ian. 2012

http://miscareaeurocivicaromana.blogspot.com/2011/12/meur-cursuri-calculatoare.html

Daţi click pe imagine, printaţi Voucher-ul şi prezentaţi-vă cu el la cursuri.

Faceţi un cadou de sărbători celor dragi

care doresc să înveţe să lucreze pe calculator.

Voucher calculatoare-31 ian 2012

MEUR – cursuri calculatoare

PC-01
MEUR organizează un sistem complet de cursuri intensive ce acoperă toate aplicaţiile informatice de birou din gama Microsoft®  Windows® XP / Vista / 7  şi Office  2003 / 2007 / 2010 precum şi cele mai recente aplicaţii şi tehnologii Internet / Web. 
Orele de iniţiere în calculatoare sunt grupate în module pentru începători şi module pentru avansaţi, fiecare solicitant având posibilitatea să urmeze doar ceea ce îl interesează.
Fiecare modul durează 5 zile (de luni până vineri), câte 3 ore pe zi (orele 9-12; 13-16; 17-20). Fiecare cursant are posibilitatea să-şi aleagă perioada în care doreşte să urmeze modulul, în funcţie de timpul disponibil. În mod normal, un cursant urmează de la 1 la 3 module. Se asigură astfel o pregătire pentru toate solicitările. Grupul unei serii este format din 10 persoane. Locul de desfăşurare este ultracentral. Calculatoarele sunt performante, se foloseşte tehnică de ultimă generaţie. La finalul fiecărui modul, solicitantul poate primi un Certificat de atestare, după trecerea testului final, care să dovedească abilităţile acestuia de a se descurca în domeniul ales.  
PC-02
Modulele:
  1. Iniţiere în calculatoare. Operare PC / utilizare Windows. Modulul acoperă practic toate cerinţele de cunoştinţe cerute la angajarea sau la absolvirea unei instituţii de învăţământ.  Parcurgerea acestui modul este strict necesară pentru cei care pleacă de la zero. Solicitanţii obţin aici informaţii privind componenţa unui calculator, îşi însuşesc cunoştinţe privind folosirea acestuia precum şi informaţii de bază privind utilizarea calculatorului. Modulul este primul din seria pentru începători şi este absolut necesar pentru parcurgerea ulterioară a programelor din pachetul Microsoft Office (Word, Excel, Powerpoint, Publisher, Outlook Express şi Access). El se adresează şi celor care nu au mai lucrat niciodată cu un calculator. Terminologia din limba engleză.
  2. Accesul la Internet şi utilizarea acestuia în scopuri de informare sau în scopuri lucrative. Modulul este destinat  începătorilor sau celor cu minimă pregătire şi include navigarea pe Internet, motoare de căutare (Google, Yahoo, MSN), poştă electronică, Facebook, Google Plus, hi5, Skype, Messenger, Hotmail  etc. Solicitanţii învaţă aici cum să navigheze pe Internet, cum să folosească e-mail-ul şi programele de chat. Terminologia din limba engleză.
  3. Cunoştinţe suplimentare despre utilizarea performantă şi întreţinerea calculatorului. Modulul este destinat celor avansaţi şi presupune şi existenţa unor anumite abilităţi tehnice, precum şi o perioadă anterioară de lucru pe calculator de minimum 6-12 luni. Aici se învaţă cum se crează şi se întreţine un blog, cum se întreţine un calculator, ce programe de curăţare pot fi folosite. Elemente de hardware. Terminologia din limba engleză.
  4. Word pentru începători. Solicitanţii pentru acest modul nu necesită decât cunoştinţe elementare de utilizare şi operare PC. Se adreseaza atât persoanelor fizice cât şi firmelor şi instituţiilor care doresc să-şi instruiască personalul.
  5. Word pentru avansaţi. Modulul se adresează în special personalului din firme şi instituţii, dar şi persoanelor fizice. În cazul firmelor, programa modulului poate fi adaptată la cerinţele  specifice de pregătire.
  6. Excel pentru începători. Solicitanţii pentru acest modul nu necesită decât cunoştinţe elementare de utilizare şi operare PC. Se adresează atât persoanelor fizice cât şi firmelor şi instituţiilor care doresc să-şi instruiască personalul.
  7. Excel pentru avansaţi. Modulul se adresează în special personalului din firme şi instituţii, dar şi persoanelor fizice. În cazul firmelor, programa modulului poate fi adaptată la cerinţele  specifice de pregătire.
  8. Powerpoint. Solicitanţii pentru acest modul nu necesită decât cunoştinţe elementare de utilizare şi operare PC. Se adresează atât persoanelor fizice cât şi firmelor şi instituţiilor care doresc să-şi instruiască personalul.
  9. Access. Modulul se adresează în special personalului din firme şi instituţii, dar şi persoanelor fizice. În cazul firmelor, programa modulului poate fi adaptată la cerinţele  specifice de pregătire.
Seniorii şi tehnologia informaţiei
Persoanele trecute de 50 de ani sunt aşteptate la cursurile intensive de utilizare a calculatoarelor. Pe lângă noţiunile de bază, pensionarii vor fi familiarizaţi şi cu site-urile de socializare. Aceştia vor învăţa cum se face o adresă de e-mail sau cum se poate discuta pe Yahoo Messenger, MSN, Skype, Facebook, Google Plus etc.
PC-04 PC-03
Mulţi dintre noi ne confruntăm cu singurătatea şi cu depresia. Pentru mine, aceste cursuri au fost salvarea de la singurătate. În plus, sunt mai ieftine decât antidepresivele”, spune o cursantă de vârsta a treia, care a participat deja la câteva astfel de cursuri. Seniorii sunt astfel invitaţi să continue cursurile de calculatoare sau să participe la modulele de iniţiere şi la traininguri. Pentru pensionari se acordă o atenţie specială.
PC-06 PC-05
Înscrierile şi programările pentru fiecare modul în parte se fac telefonic, între orele 12.00 – 21.00, la numerele de telefon:
0728291011 – Vodafone
0769676677 – Cosmote
World 02
Membrii MEUR au dreptul la un modul GRATUIT, în baza cotizaţiei anuale de 180 RON, după ce au făcut dovada că sunt la zi cu plata cotizaţiei către asociaţie. Orice solicitant se poate înscrie liber în MEUR, cu respectarea articolelor din Statut (daţi click pe Statut pentru a vizualiza condiţiile aderării la MEUR).
 pc 11 pc 13
MEUR se adresează prin acest demers de iniţiere în calculatoare tuturor solicitanţilor, fără restricţie de vârstă sau etnie, în vederea obţinerii deprinderilor de lucru cu calculatorul în toate domeniile de aplicaţie. Pot participa la aceste module:
  • Copiii de la clasele elementare
  • Liceenii pentru pregătirea la bacalaureat privind aptitudinile digitale
  • Maturii
  • Seniorii (persoane de vârsta a treia, pensionarii)
  • Toţi solicitanţii care se gândesc la reconversia profesională
pc 08 
În condiţiile în care fiecare doreşte rapid să-şi însuşească o tehnică sau alta de lucru cu calculatorul, MEUR oferă tuturor posibilitatea ca în NUMAI CINCI ZILE solicitanţii să poată fi independenţi şi să poată lucra performant cu un calculator, în funcţie de modulul sau de modulele alese.
NU EZITAŢI SĂ NE CONTACTAŢI.
O ECHIPĂ DE PERFORMANŢĂ VĂ STĂ LA DISPOZIŢIE CU TOATE DATELE NECESARE. CINCI ZILE DIN TIMPUL DVS. ALOCAŢI-LE INDEPENDENŢEI DVS. DE A CUNOAŞTE ŞI DE A FI PERFORMANŢI.
Înscrierile şi programările pentru fiecare modul în parte se fac telefonic, între orele 12.00 – 21.00, la numerele de telefon:
0728291011 – Vodafone
0769676677 – Cosmote

USL şi mai toată media au aruncat la coş societatea civilă

Marul otravit USL-PSD

De câteva zile se vorbeşte cu mult zgomot de cazul Geoană. PSD-ul, prin liderul său Victor Ponta, îl tot acuză pe Preşedintele Senatului de tot felul de matarapazlâcuri pe care numai liderii marcanţi ai acestui partid le cunosc în detaliu şi nu vor sub nici o formă să facă public toate gravele erori sau posibilele fraude făcute de acesta. Vor ca numai ei să rezolve această problemă, fără nici un fel de amestec din afară şi mai ales fără încunoştiinţarea societăţii civile.

Pe de altă parte, Mircea Geoană dezminte toate aceste acuze şi încearcă destul de timid să prezinte starea de dictatură care s-ar fi instaurat în PSD după ce noua conducere s-a instalat la cârma partidului. PNL şi PC tac mâlc, dar lasă să se înţeleagă că sunt total încrezători în noua poziţie luată de PSD pentru mazilirea lui Geoană.

Toţi aceşti protagonişti uită cu bună ştiinţă că sunt formaţiuni politice care primesc lunar subvenţii de la stat. Adică de la noi, de la toţi contribuabilii. Numai din aceste considerente aceste formaţiuni ar trebui să aibă răspundere faţă de cetăţean şi să informeze corect asupra tuturor faptelor care sunt considerate necorespunzătoare faţă de stat, de Senat, de partid etc. Dacă mai punem la socoteală că tot noi, contribuabilii, plătim şi funcţionarea corespunzătoare a Senatului, atunci pot considera că românul este lipsit de informaţiile care îi pot scoate în evidenţă disfuncţionalităţile instituţionale, disfuncţionalităţi care îi afectează viaţa de zi cu zi - mai ales în sens negativ.

Presa toată, cea scrisă, vorbită sau vizuală face şi ea din această problemă o multitudine de ştiri senzaţionale, întoarce vorbele fiecărui protagonist pe toate feţele, încearcă să genereze diverse curente de opinii şi chiar se lansează în diferite forme de prognozare a finalului acestor dispute. Totul devine senzaţional şi face obiectul „primei paginii”. Pe scurt, cam aceasta este preocuparea majoră a clasei noastre politice aflată în opoziţie, dar şi a presei din ultimele zile.

Interesant este că faţă de fraudarea voturilor parlamentarilor din actuala coaliţie de guvernare, care doresc să treacă prin Parlament o lege care modifică substanţial şi în plan negativ sistemul ajutoarelor sociale (lege care va afecta un număr foarte mare de cetăţeni români) nu se face vâlva cuvenită pe nici un canal de informare al cetăţeanului.

Opoziţia care a declarat în numeroase rânduri că apără cu toată tăria interesele omului nevoiaş, se lamentează că nu are numărul suficient de voturi pentru a face ceva benefic pentru cetăţean. Presa aminteşte foarte vag acest incident din Parlamentul României, sub formă de ştire trecută la paginile dosnice ale ziarelor. Analiştii politici discută însă foarte vârtos despre cazul Geoană şi despre posibilele implicaţii în viaţa politică a PSD-ului.

Nimeni nu ia în serios frauda parlamentară la o lege care afectează milioane de indivizi aflaţi cam de multă vreme sub pragul de sărăcie. Opoziţia se vaită că este neputincioasă, că nu poate să facă mai mult de atât şi vezi Doamne, românul ar trebui să aştepte momentul alegerilor, să îşi dea votul numai pentru USL, ca abia atunci, în funcţie de cum o să fie bugetul, să încerce să mai îndrepte câte ceva din răul făcut de actuala coaliţie de guvernare.

your silence

Mă întreb de ce PSD-ul nu iese cu acelaşi aplomb să condamne public actul de fraudare al acestui vot din Parlamentul României, de ce nu se adresează societăţii civile pentru a cere sprijinul real în vederea funcţionării normale a acestei instituţii. Iată o formulă foarte meschină de a face propagandă politică de către cei aleşi şi mai ales plătiţi de noi ca să ne reprezinte interesele, pentru elemente care nu sunt reprezentative pentru cetăţean. Iată şi cârdăşia presei cu politicul într-o totală opoziţie cu interesele cetăţeanului.

Constat cu deosebit regret că USL uită că are în spate o bună parte a societăţii civile româneşti, că prin actualul sistem de comunicare cu cetăţeanul de rând nu face decât jocul puterii, convenindu-i această stare de fapt din cel mai înalt for al ţării: PARLAMENTUL ROMÂNIEI.

Cum poate cetăţeanul de rând să accepte ca hoţia să se facă în văzul lumii de către unii parlamentari iresponsabili şi aceştia să nu dea nici un fel de socoteală în faţa electoratului? Cum poate crede USL-ul că va fi votat de cetăţenii sărăciţi când el nesocoteşte forţa societăţii civile în a îndrepta acele lucruri pe care politicul nu are capacitatea să le corijeze?

La aceste întrebări se mai pot adăuga multe altele, dar una din principalele probleme care se poate pune este legată de conlucrarea USL-ului cu societatea civilă. Acest lucru nu există şi nici speranţe nu se întrevăd în acest domeniu. Se sfidează forţa societăţii civile cu bună-ştiinţă. Se încearcă să se arunce pe piaţă informaţii care nu au nici un fel de relevanţă pentru viaţa cetăţeanului de rând, cu scopul de a se câştiga capital electoral. Prin dezinformarea populaţiei se speră ca aceste fapte de o mare gravitate să fie trecute uşor cu vederea şi apoi date uitării, cum au mai fost şi altele de acest gen. Este de neînţeles cum societatea civilă în ansamblul ei poate tolera ca parlamentarii bine plătiţi de către toţi contribuabilii să se dedea la fraudarea votului în Parlament. Chiar nu avem puţin respect faţă de lege, de onoarea profesională şi de cea de demnitar?

Pentru mine, un lucru este clar. Prin marginalizarea societăţii civile, întreaga clasă politică se auto-marginalizează. Presa devine neinteresantă pentru cetăţean, iar omul de rând conştientizează că politicul nu este în slujba lui, ci împotriva lui. Faţă de această situaţie gravă, noi, toţi cetăţenii acestei ţări, trebuie să cerem imediat demisia parlamentarilor care se dedau la aceste acte oribile de hoţie, să cerem instituţiilor abilitate ale statului să-i pedepsească exemplar pentru că au săvârşit acte care lezează demnitatea unei instituţii reprezentative pentru democraţia noastră. Consider că pentru acest subiect trebuie să manifestăm o solidaritate totală, căci dacă politicul nu se poate educa singur pentru a respecta propriile lui norme, atunci noi suntem obligaţi să-i educăm atât pentru binele lor, pentru binele nostru, dar mai ales pentru binele copiilor şi urmaşilor noştri.

Mircea Vintilescu

Apel către falsitatea cotidiană de a ne considera cu toţii europeni

Cetăţenii fiecărui stat care au consimţit să se alăture marii familii a Uniunii Europene au avut un crez nobil care se traducea prin ideea de a ne transforma treptat în cetăţeni cu un comportament nou, cu un crez comun. Dar în ritm foarte rapid. Respectiv, de a da acestui continent bătrân o valenţă nouă, de spaţiu echilibrat umanizat, fără diferenţieri atitudinale referitoare în principal la dezvoltarea regională, în care indivizii au un comportament civilizat, bazat pe egalitatea în drepturi, pe respectul reciproc, pe efortul comun de educaţie şi de solidaritate umană. În acest sens, s-au făcut eforturi substanţiale din partea fiecărui stat de a constitui un for comun de conducere al acestui mozaic etnic, în care coordonarea dezvoltării spaţiului european să se realizeze planificat, onest, cu resurse financiare echitabile, în care diferenţele subdezvoltării unor regiuni să se reducă cât mai curând posibil, iar pacea şi buna înţelegere să constituie un liant esenţial al tuturor noilor cetăţeni europeni. Iată că se lansau nişte concepte noi, fără precedent sau prejudecăţi istorice, în care fiecare etnie încerca să-şi înţeleagă rostul şi locul în marea familie europeană, în care cei care se considerau posesori ai unui plus tehnologic acceptau dezinteresat să disponibilizeze progresul tehnic spre zone mai puţin dezvoltate, pornindu-se de la conceptul că fiecare are de câştigat – poate nu aşa de mult în planul investiţiilor imediate – dar că acest câştig se va materializa în promovarea cu mult succes al noului concept privind dezvoltarea durabilă. Prin acest demers se încerca să se valorifice experienţa milenară a civilizaţiei europene care trebuia să fie un bun model pentru toate zonele globului care prezintă astăzi tensiuni aberante privind modul în care cetăţeanul este integrat în condiţiile sociale ale organizării statului respectiv, în raport cu modul de valorificare a bogăţiilor solului şi subsolului, cu problemele de protecţie a mediului pe care le generează şi de ce nu, cu moştenirea pe care ne propunem să o lăsăm generaţiilor tinere şi mai ales viitoare.

Din păcate, toate aceste deziderate s-au dovedit a fi la nivelul analizei efectuate astăzi numai utopii sau stupidităţi. Constatăm că ne-am propus acest amplu program de dezvoltare cu nişte oameni şi conducători care au rămas tributarii vechilor mentalităţi medievale, legate în principal pe vanitatea de a demonstra că numai unii sunt „buricul Europei”, că ei şi numai unele state autoconsiderate dominante, trebuie să beneficieze sub orice formă de bunăstare, indiferent de mijloacele pe care le utilizează pentru atingerea acestui scop. Pentru acest lucru, statele care şi-au considerat populaţia drept „clasă dominantă europeană”, au formulat politici aberante de stat, au inventat formaţiuni politice noi, au creat ideologii discriminatorii, xenofobe şi şovine, autodefinindu-se astfel „liderii grei ai Europei” sau „seniorii vasalilor unor feude” mai nou intitulatelor state din ultimele valuri de aderare.

Alţi conducători ai unor state cu o dezvoltare medie în raport cu „ţările senior”, intuind vanitatea autointitulaţilor „lideri europeni”, au încercat prin minciună şi fraudă să se poziţioneze cât mai aproape de „liderii marcanţi europeni”, bazându-se probabil şi pe naivitatea tacit acceptată a acestora privind controlul şi verificarea corectitudinii cifrelor bugetare raportate de ani şi ani la rândul.

Prin acest comportament agreat meschin, dar cu bună ştiinţă de „greii Europei”, ca element compensator, tot în mod tacit, au fost „înnobilaţi cu drepturi de a cere vasalitatea pentru restul ţărilor europene” care au crezut în sinceritatea şi buna credinţă a lor, respectiv de corectitudinea programului de unificare paşnică a Europei şi de realizare a unui stat modern numit Uniunea Europeană, în care toată populaţia acesteia să fie cu adevărat considerată una cu cetăţeni europeni egali.

Astăzi, când minciuna şi frauda au fost deconspirate, se încearcă a se promova şi chiar tolera la nivel de politică de stat şi chiar de politică europeană, formule barbare de a escamota jocul pervers practicat într-o macro cârdăşie de către occidentalii europeni, cu ţările din ultimele valuri al aderării. Astfel, asistăm - şi rău facem că asistăm şi nu luăm poziţii critice concrete - la politicile antiromâneşti atât din spaţiul euro cât şi non-euro al ţărilor europene.

Poate că cele mai edificatoare exemple se află lângă noi, la graniţa de vest a României, respectiv în Ungaria, unde nu numai că se acceptă dar se şi sprijină de formaţiunile guvernamentale promovarea antiromânismului lui Istvan Csurka, antisemitismul declarat, xenofobia şi rasismul anti-ţigănesc. În acest stat european, funcţionează cu acte în regulă formaţiuni extremiste şi paramilitare, bucurându-se ca Jobbik de mult succes electoral. La toate aceste manifestări „greii Europei” se fac că nu văd nimic, tac şi lasă lucrurile să meargă mai departe pe acelaşi făgaş. La fel procedează şi neprofesioniştii noştri europarlamentari, ca să nu mai vorbim de responsabilii din Ministerul de Externe care manifestă o laşitate profesională (care din păcate este şi bine plătită de tot românul contribuabil).

images

Constatăm cu regret că societatea civilă românească nu a comentat nimic despre evenimentul petrecut în după-amiaza zilei de sâmbătă, 22 oct. 2011, când aproape 2.000 de oameni au demonstrat la Budapesta împotriva proiectatei preluări al unui teatru de către extremiştii unguri de dreapta. Primarul capitalei budapestane Istvan Tarlos, l-a numit pe cunoscutul şovin Csurka director general al teatrului Uj Szinhaz. Sub el ar urma să activeze, la acelaşi teatru, tot cu funcţie de director, György Dörner, un actor care şi-a făcut în repetate rânduri apariţia la numeroase manifestări de tip neonazist organizate de Jobbik, care din nefericire pentru toată Europa este şi partid parlamentar.

Această irepresibilă alunecare spre extremism, ultranaţionalism şi şovinism a Ungariei, dar nu numai al acestui stat, trebuie să ne ridice atât nouă cât şi tuturor europenilor serioase semne de întrebare referitoare la viitorul cetăţeanului europen, dar mai ales la viitorul Uniunii Europene.

Ca segment important al societăţii civile, MIŞCAREA EURO-CIVICĂ ROMÂNĂ se adresează tuturor cetăţenilor români, dar şi cetăţenilor responsabili din toate ţările europene de a lua atitudini critice concrete faţă de acest gen de manifestări, de a cere în mod deschis guvernelor să ia poziţii clare de respingere faţă de acest comportament antieuropean al tuturor celor care au astfel de comportament şi manifestări publice şi de a aplica sancţiuni severe de pedepsire a celor care încă mai trăiesc într-un ev istoric îmbrăcat în doliul amintirilor.

Atenţionăm foarte serios toţi factorii responsabili că tolerarea sub orice formă a unor astfel de comportamente pot genera conflicte în multiple forme de exprimare, conflicte care mai devreme sau mai târziu pot degenera serios pe pante pe care noi românii nu ni le dorim. Am acceptat şi continuăm să acceptăm multiple sacrificii semnificative, însă demnitatea de om, de cetăţean şi mai ales de cetăţean european nu trebuie să ne fie încălcată.

Facem acest apel la toate forurile româneşti şi europene, pentru că istoria ne-a demonstrat în repetate rânduri că tolerând acest tip de manifestări de tip antiromânesc, anti-ţigănesc, antisemite, xenofobe şi neonaziste chiar şi pe teritoriul altor state, au efecte devastatoare la nivelul întregii societăţii europene, transformă omul simplu în bestie umană, generând în final conflicte abominabile, conflicte care nu îşi mai au locul în acest spaţiu european. Această chemare la atitudine împotriva acestui tip de manifestări trebuie să fie îmbrăţişată de către toată societatea civilă europeană, pentru că dacă din erori umane au ajuns la conducerea unor state nişte personalităţi cu vederi şi atitudini primitive, ele pot prin forţa noastră, să fie scoase din peisajul politic în mod democratic, atât spre binele nostru, al generaţiilor tinere, dar mai ales al generaţiilor viitoare.

Mircea Vintilescu

Echipa MEUR la Slănic Prahova – septembrie 2011

01

Echipa Mişcării Euro-Civice Române (MEUR) s-a deplasat la mijlocul lunii septembrie 2011 la Salina Slănic Prahova. Oraş aflat într-o bogată zonă cu locuri de o deosebită importanţă istorică, în Subcarpaţii Curburii, în apropierea Munţilor Grohotiş, la 413 m. altitudine pe pârâul Slănic, afluent al râului Vărbilău, Slănicul prahovean şi-a contuat de-a lungul timpului o personalitate proprie, împlinind în anul acesta 455 de ani (1556) de atestare documentară. Localitatea apare menţionată documentar de pe vremea voievodului Vlad Înecatul (1530-1532), iar apoi într-un hrisov al domnului Pătraşcu cel Bun (1554-1557).

04 02 03

Mina Unirea rămâne punctul forte al zonei. Sarea a început să fie exploatată din anul 1942. În anul 1970 a devenit obiectiv turistic.

07 05

06

10 08 09

13 11 12

22 14 15 16 17 18 19 20 21

24 23

Muntele Piatra Verde, de origine vulcanică (642 m. altitudine) este o formaţiune geologică aflată la 2 km de oraş, unde s-au descoperit urmele unei vechi aşezări dacice.

DSCN0631 DSCN0629

Muntele de Sare este o rezervaţie geologică de 1,8 ha. declarat monument al naturii la 2 iunie 1952, datorită formei sale de sculptare carstică şi a lacurilor antropice.

DSCN0568 DSCN0544 DSCN0551DSCN0556 DSCN0560

Grota Miresei de 50 m. s-a dezvoltat în interiorul Muntelui de Sare, din care 20 m. au fost invadaţi de ape, formând Lacul Miresei.

DSCN0563 DSCN0553

Mona Bernhardt-Lörinczi