Zilnic văd scene pe care nu pot să le explic nepoților mei, dar pe care, mai tragic, nici eu nu pot să le înțeleg. Mă refer la exodul populației din zonele de conflict sau din zonele cu o sărăcie extremă a lumii spre țări care încearcă în mod iresponsabil să-și etaleze fie indiferența sau condamnarea fenomenului de migrație, fie manifestă o indulgență declarativă față de suferințele a zeci de mii de suflete, atitudinii care evidențiază nu numai o neputință decizională, dar o gravă atitudine de înstrăinare a individului față de semenii lui.
Nu cred că este normal să tratăm această problemă așa cum este ea prezentată că se produce în multe țări precum Ungaria sau Danemarca ori la nivelul întregului spațiu al Europei Occidentale. Văd mii de oameni care au pornit în lungul drum al pribegiei prin țări dezvoltate, dar care manifestă o indiferență totală chiar la nivelul protecției propriului lor popor. Cum este posibil să lași mii de oameni, dar mai ales copii să doarmă în câmp sau să mărșăluiască pe unde îi duce capul sau să fie la cheremul traficanților de suflete?
Dacă din cauze total insalubre în care conviețuiesc și mărșăluiesc aceste mii de suflete va izbucnii o epidemie de tipul tuberculozei, a poliomielitei, a holerei su mai știu eu ce, cum va reuși țara respectivă să-și păzească populația de baștină? Oare aceste guverne nu s-au gândit că pot acum în mileniul III de civilizație să asigure condiții omenești de circulație a acestor transfugi? Oare nu avem autobuze, trenuri, medici, personal cu răspunderi sociale etc. astfel ca să satisfacem dorința Germaniei de a primi și caza pe toți acești oameni loviți de soartă?
Mă cutremură gândul că la o posibilă producere a unei catastrofe naturale, cum ar fi creșterea nivelului oceanului planetar cu 0,5 sau 1,0 m, când zonele costiere ale continentelor vor fi inundate, iar multe așezări mari sau chiar state vor fi în pericol de a dispărea cu totul (vezi New York, Londra sau Olanda ori arhipelaguri întregi de insule din Pacific sau din Oceanul Indian etc.). Ce vom face atunci cu milioanele de oameni care au pierdut totul fugind din calea dezastrului? Ne vom tocmii la modul cum îi vom repartiza în alte zone mai sigure sau vom pune mitraliera pe ei?
Văd că la nivelul instituțiilor internaționale ne pierdem timpul pentru a defini ce înseamnă refugiat, de câte categorii sunt aceștia, ce înseamnă emigrant, cum trebuiesc ei categorisiți în funcție de religie, grad de cultură, vârstă, pregătire profesională etc., dar nu vrem să înțelegem și mai ales să acționăm pentru a salva atât viețile celor năpăstuiți de soartă, cât mai ales viețile celor care urmează a îi primii și mai ales a le asigura integrarea lor pentru această mare masă de suflete aflate într-o dificultate disperată.
Nu avem un cod de proceduri pentru preluarea acestor suflete chinuite de soartă, apoi nu ne interesează să vedem cum trebuie ei tratați și nu în ultimul rând cum trebuie să se integreze și mai ales cum trebuie să le impunem să respecte niște reguli elementare pentru noii veniți. Apoi nu ne interesează nimic legat de asigurarea protecției atât pentru populația locală cât și pentru cei noii veniți. Ne comportăm iresponsabil fără a înțelege că indiferența, dar mai ales disperarea umană poate genera conflicte care vor dezechilibra total pacea la nivel planetar.
Păcat că la aceste probleme majore ale umanității am promovat lideri incompetenți sau iresponsabili, care din lipsă de educație și mai ales de viziune vor afecta viitorul unor mari comunități umane. Constat că vorbim mult, dar fără rost, chiar unii vorbesc numai prostii grave și nu facem nimic durabil și în folosul omului. Ne dăm cu părerea în reuniuni regionale, dar batem pasul pe loc în ceea ce privește spiritu umanitar pe care ar trebui să-l etalăm după mai bine de 2000 de ani de la învățăturile lui Isus, cel ce ne-a lăsat un cod comportamental față de semenii noștri, dar pe care refuzăm cam de mult timp să-l punem în practică.
Îmi amintesc acum cu multă plăcere de spusele tatălui meu, care fiind soldat la granița de nord a României anilor 1942, primise ordin ca să primească atât evreii, cât și polonezii care se refugiau cu multă disperare din calea invadatorilor naziști, dar care au fost preluați absolut toți câți au venit și au fost ospătați și cazați nu numai în cazărmi, ci chiar la diferite gospodării ale multor sate din Bucovina și din nordul Moldovei. Cuvântul de ordine de atunci suna cam așa: ”Nu disperați oameni buni, căci în România nu este o problemă să vă dăruim o pâine, o cană de lapte și mai ales un adăpost sigur”.
Iată că după mai bine de 70 de ani constat că la nivel umanitar am INVOLUAT, avem legi care în loc să ne unească, NE ÎNSTRĂINEAZĂ unul de altul, dezvoltăm și încurajăm EGOISMUL uman și mai ales DEMAGOGIA. După cum a reacționat Europa civilizată la acest prim test al solidarității umane, se impune să apreciem că este REPETENTĂ, că acești conducători care o guvernează nu au înțeles nimic din istoria acestui continent, iar nivelul lor de cultură și educație politică este LAMENTABIL.
Cu un asemenea comportament vom merge sigur nu spre bunăstare și progres, ci spre DEZASTRUL CIVILIZAȚIEI EUROPENE și zău că este tare păcat.
Mircea Vintilescu
No comments:
Post a Comment