VULG s. n. (Depr.) Popor, norod, plebe. – Din lat. vulgus.
VULG n. la sing. înv. depr. Pătură socială fără drepturi, asuprită și exploatată; plebe. /<lat. vulgus.
Spune fapta… dar să nu numeşti păcătosul! Da, este şi aceasta o chestie de fals "bun simţ". Din această cauză, răspunderea este colectivă şi nu nominală. De aceea există aberaţii (legea pensiilor), dar nu şi demisii. De aceea există "Top 300" (bogaţii), într-o Românie sărăcită, alături de "vulgul" majoritar, sub pragul şi la limita de sărăcie, sufocat de obligaţii, taxe şi impozite, adică acela care roboteşte fără să crâcnească pentru orice i se întâmplă pe plan social, economic, politic, cultural etc. şi care este ţinut în ignoranţă, tocmai cu scopul de a nu-şi cunoaşte drepturile. "Ciocul mic, că acum noi suntem la putere!"
Toţi au drepturi, dar nimeni nu răspunde de nimic. Insensibilitatea românilor şi lipsa de reacţie, sau frica nejustificată, este îngrijorătoare şi în acelaşi timp paralizantă. Frânarea şi marginalizarea iniţiativelor, contestarea opiniilor separate, înregimentarea într-o gândire colectivă, neproductivă de cele mai multe ori, indusă de un anumit interes de grup şi întotdeauna contra unui avantaj material sau de poziţie socială, determină "vulgul" să se retragă într-o carapace, cu falsul sentiment de autoprotecţie în faţa vicisitudinilor vieţii şi cu deşarta speranţă că vor veni vremuri mai bune.
Se poate muri de frică? Statisticile arată că, în cele mai multe cazuri, cei care mor de frică, mor din cauza inimii sau a suicidului. Niciun alt organ în afară de inimă şi creier nu cedează atât de rapid în condiţii de presiune maximă. Care este explicaţia? Nivelul ridicat de adrenalină stimulează receptorii cardiaci care determină pătrunderea masivă a calciului în celulele cardiace. Ionii de calciu produc contracţia muşchilor inimii. Dacă nivelul adrenalinei este extrem de ridicat, se ajunge la suicid social (cazul Sobaru - "Ne-aţi ucis viitorul!") sau calciul inundă celulele, iar muşchii inimii nu se mai pot relaxa. Astfel, inima intră într-un ritm incompatibil cu viaţa, persoana respectivă decedând, din cauză că vibraţia ventriculelor nu mai permite pomparea normală a sângelui în corp. Orice stare de emoţie intensă, plăcută sau neplăcută, poate conduce la multiple forme de deces. Deşi riscul morţii subite în rândul bolnavilor de inimă sau al vârstnicilor este mult mai ridicat, i se poate întâmpla oricui să moară, la orice vârstă şi în orice stare de sănătate, în cazul unei stări de emoţie intensă.
Întreaga societate civilă este supusă acum unor ritmuri schimbătoare ameţitoare şi uluitoare, comparabile cu viteza luminii şi incompatibile cu viaţa bieţilor pământeni care au avut şansa (sau neşansa) de a se naşte pe acest plai mioritic. Schimbarea regulilor de joc în timpul jocului, care adesea sunt în defavoarea celor mulţi şi întotdeauna în favoarea celor puţini şi neputincioşi mintal, al celor "aleşi", produce decese în lanţ. Şi nu este vorba numai de decesul în sine, al individului.
Satul românesc în prag de colaps, agricultura românească inexistentă, învăţământul românesc dat uitării, iar sănătatea… un deziderat pe care puţini şi-l pot permite la Viena sau în clinicile din Israel – toate sunt realităţile de zi cu zi cu care se confruntă fiecare român, care habar nu are că el reprezintă totuşi societatea civilă, o noţiune care descrie forme asociative de tip apolitic şi care nu sunt părţi ale unei instituţii fundamentale ale statului sau ale sectorului de afaceri. Puţini ştiu că societatea civilă este formată din cetăţeni, asociaţi sub diferite forme, care au aceleaşi interese şi care îşi dedică timpul, cunoştinţele şi experienţa pentru a-şi promova şi apăra drepturile şi interesele. Or, în afară de dreptul de vot, cetăţenii acestei ţări nu par a şti care le sunt drepturile şi interesele. Societatea civilă este cel mai simplu termen pentru a descrie un întreg sistem de structuri, care implică cetăţeanul în diferitele sale ipostaze de membru într-o organizaţie neguvernamentală, într-un sindicat sau într-o organizaţie patronală. Aşadar, gândiţi bine, dacă nu vreţi să trăiţi prost!
Mona Bernhardt-Lörinczi
