Neamul românesc şi zodia scorpionului

Îmi vin în minte o serie de nume celebre ale acestui neam: Burebista, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Cuza, Zelea Codreanu, Regina Maria, Iorga, Antonescu, Regele Mihai, Ceauşescu, Eminescu, Enescu... şi lista poate continua cu foarte multe enumerări, personalităţi care au avut o viaţă tare tumultoasă, dar mai ales un sfârşit tragic. Astfel, într-o perioadă a existenţei lor au fost ovaţionaţi la scenă deschisă, poporul se închina în faţa lor şi aprecia faptele lor ca pe mari acte de cârmuire sau de creaţie. Foarte mulţi contemporani ai acestor personalităţi se gândeau cu multă înfrigurare ce se va întâmpla când aceste genii carpatice vor dispărea, cum vor fi ei glorificaţi, pe unde să se amplaseze statuile lor în fiecare urbe, ce denumiri să li se atribuie unor bulevarde etc., etc.

Toate bune şi frumoase până într-o zi, când poporul s-a supărat din te miri ce şi a întors spatele acestor idoli. Mulţi dintre ei au sfârşit groaznic, chiar condamnaţi la moarte de voinţa populară, alţii au fost uitaţi de tot, trăind în singurătate şi mizerie până ş-au dat obştescul sfârşit.

Este cutremurător să analizezi fie viaţa acestor titani, fie să încerci să-ţi dai ţie un răspuns cât de cât acceptabil referitor la inconstanţa şi inconsecvenţa dovedită de acest neam în legătură cu aprecierile sau comportamentul faţă de aceste personalităţi. Dacă nu ai timp suficient să faci o analiză cuprinzătoare, vrei nu vrei, ai cam două variante:

• fie acest neam este foarte făţarnic, acceptând pentru un anumit timp să se linguşească faţă de un personaj total superior contemporanilor săi, pentru ca apoi, când se simt mai tari pe poziţie, majoritatea neamului să-i dispreţuiască total pe aceşti oameni mai bine dotaţi;
• fie neamul românesc este încă necopt, adică nu ştie să-şi aprecieze valorile, tratându-le ca pe copiii din propria familie, respectiv aplicându-le pedepse exemplare pentru chestiuni minore, nesemnificative, sau fapte ce în concepţia omului mai puţin educat, nu pot fi tolerate.

Şi într-un caz şi în altul cred că nu poate fi admis un asemenea comportament pentru majoritatea comunităţii româneşti, indiferent de evul istoric în care s-au manifestat. Interesant este faptul că acest comportament de tip barbar s-a conservat în timp şi parcă se transmite de la o generaţie la alta pe cale genetică.

Dacă ai încerca să faci o corelaţie între comportamentul acestui neam şi comportamentul unor comunităţi animalice, rămâi puţin surprins. Astfel, la nivelul unor specii inferioare de nevertebrate, cum ar fi albinele sau scorpionii, se practică un fel de canibalism al masculului care aduce procrearea coloniei şi a speciei, aceste colectivităţi fiind marcate de o formulă organizatorică de tip matriarhal.

Din comportamentul acestora rezultă că pentru acea colonie de vieţuitoare există o preocupare reală de a se strădui să-şi îngrijească indivizii de care ştiu precis că vor avea nevoie, îi cresc cu sârg, se folosesc de ei până la un anumit moment, după care fie îi alungă, fie îi omoară. După ce colonia s-a lepădat de aşa-zisul balast, viaţa continuă molcom, calm, fără surprize, iar ciclul se reia. Raportându-ne la scara evoluţionistă, acest comportament barbar al diferitelor specii de vieţuitoare le-a adus o bună longevitate în timp, îngheţând în timpul evoluţiei lor nişte tipare numai de ele ştiute pentru un comportament şi o ierarhizare monotonă, nespectaculoasă, fără salturi care să evidenţieze acumulările cantitative şi mai ales calitative ale existenţei lor multimilenare.

Nu vreau să cred că am copiat instinctual acest tip de comportament, care este specific şi în lumea vegetală pentru anumite categorii de plante. Mă înspăimântă numai gândul că mulţimea care se crede atotştiutoare este deranjată de apariţia unor persoane care doresc să facă şi alt lucru, poate mult mai bun pentru colectivitatea din care fac parte. Acest sistem de respingere al noului, al omului util, a persoanei providenţiale, ne face atipici pentru cultura europeană.

Interesant este faptul că după ce comitem această gravă eroare comportamentală, după o anumită perioadă de timp începem să regretrăm, dar nu regretăm gestul nostru nechibzuit, ci regretrăm personajul căruia noi i-am hărăzit un sfârşit nemeritat. Faptul că nu încercăm să conştientizăm ce greşeală fatală am făcut, explică această contaminare de la o generaţie la alta a unui comportament primitiv, lipsit de respect faţă de adevăratele valori ale neamului.

Poate că lipsa permanentă de educaţie ne-a adus în această stare care uimeşte o lume întreagă. Faptul că la nivel comportamental colectiv suntem atipici, nu este un lucru care trebuie să ne încânte, ci poate mai degrabă să ne dea fiori.

Avem chiar obrăznicia ca atunci când istorisim biografia acestor personalităţi, când ştim clar ce vină purtăm noi, adică fiecare în parte, începem a transforma personajul respectiv într-o legendă care întruchipează binele. Regretabil este că în momentul în care vorbim despre aceşti oameni nu avem nici un fel de emoţie în glas, nu roşim, nu ne recunoaştem vina, dar acuzăm pe cu totul şi cu totul alt personaj care, chipurile, s-ar face vinovat de destinul nefericit al omului pe care chiar noi l-am condamnat la suferinţă. Poate că de aici a pornit şi zicala populară „Dăi Doamne românului mintea cea de pe urmă”, zicală care vrea să scuze într-un fel comportamentul aberant şi instinctual al acestui neam situat la răscruce de vânturi.

Să fie oare numai ignoranţă şi lipsă de educaţie, de cultură şi de înţelegere? Sau explicaţia este că la nivelul acestui neam avem înnăscut în noi un egoism conservator pentru orgolii încă neînţelese şi vanităţi primitive?!

Posibil este cam orice, dar nu şi semnificativ. Când un neam nu ştie să-şi respecte aşa cum trebuie oamenii de bine ai colectivităţii care încă mai sunt în viaţă, dă dovadă de mare ipocrizie, de lipsă de educaţie colectivă, de primitivism.

Poţi post-mortem să-i aduci tot felul de evlavii, poţi să-l transformi în erou de legendă al neamului, poţi face parastase elogioase etc. Noi tot primitivi rămânem, căci nu vrem să învăţăm nimic din propriile noastre greşeli şi astfel continuăm să perseverăm în propria noastră greşeală.

Este posibil ca această teamă să o fi identificat mulţi oameni de valoare din zilele noastre, explicând astfel reţinerea faţă de actul implicării lor cu toată energia în treburile societăţii. Poate că acest comportament ne-a adus la cârma ţării oameni total nepotriviţi actului de guvernare, oameni care prin incompetenţa lor vor să rămână anonimi în istoria ţării şi astfel să nu fie executaţi de mulţimea needucată. Iată doar câteva explicaţii la un comportament de masă care nu face cu nimic bine şi mai ales cinste naţiei româneşti.

Consider că pentru binele copiilor noştri şi mai ales al urmaşilor-urmaşilor noştri este timpul să ne schimbăm comportamentul, să recunoaştem că noi, prin tăcerea noastră, prin minciuna pe care o acceptăm zilnic, noi ne fabricăm o istorie care nu ne reprezintă, ne marginalizăm singuri şi apoi ne distrugem.

Este inexplicabil cum alţii, pe alte meleaguri, apreciază şi elogiază un Brâncuşi, un Palade, un Cioran etc. Le fac muzee, îi popularizează, iar la noi în ţară nici că se ştie ceva despre aceste personalităţi. Ne văităm că suntem etichetaţi de restul lumii în tot felul, ne căim că nu avem dreptul la respectul care ar trebui să ne fie acordat de către celelalte neamuri, acuzăm pe unii şi alţii, dar refuzăm să ne acuzăm pe noi că nu ştim să ne iubim valorile, că nu ştim să le punem în locul bine-meritat de ele în clasorul de cinste al naţiei.

 

Este inexplicabil cum putem să acceptăm aşa ceva, este inexplicabil cum tineretul nu doreşte să ştie exact cum am evoluat pe toate planurile de-a lungul timpului, dar este şi mai regretabil cum tolerăm să fim minţiţi zilnic de toţi farsorii neamului. Cred că a venit timpul ca să avem comportamentul scorpionului numai faţă de aceste lichele care duc cu bună ştiinţă ţara în jos. Doar o mică schimbare comportamentală ne trebuie pentru a lichida nu valorile umane, ci farsorii, lichelismul, trădătorii de neam şi atunci putem să ne conservăm acest comportament pe termen lung, garantând o evoluţie a naţiei aşa cum o dorim atât noi, cât mai ales toţi tinerii noştri.

Mircea Vintilescu

Inconsecvenţa presei, cancerul şi prostia românească

În fiecare zi din ultima săptămână citesc mai peste tot diferite statistici referitoare la gradul de afectare a populaţiei feminine din România datorită cancerului la sân. Sunt cifre îngrijorătoare pentru un cetăţean responsabil aflând că una din 8 femei riscă să facă cancer la sân, sau că anual mor 40.000 de femei datorită cancerului la sân.

Pentru un om mai puţin informat sau pentru un imbecil, aceste cifre nu spun nimic şi nici nu-l mobilizează să ia o atitudine în acest domeniu. Personal, ca specialist care am ceva preocupări colaterale şi în acest domeniu, constat că nu suntem informaţi corect (şi asta nu ştiu pentru a câta oară) despre acest flagel şi nu numai.

Astfel, transformând în cifre datele procentuale din statisticile enunţate, constatăm că anual, circa 1.000.000 de femei riscă să dobândească această boală cruntă numită cancer mamar sau cancer la sân. Într-o variantă foarte optimistă se estimează că aproximativ 400.000 de femei anual reuşesc nu numai să identifice acest risc, dar să-l şi elimine. O altă categorie de circa 600.000 de femei care au identificat acest risc şi au fost diagnosticate cu cancer la sân, încep traumatizantul tratament. Tot în variante foarte optimiste, se consideră că aproximativ 200.000 de paciente au norocul să se vindece, să amelioreze sau să inhibe evoluţia acestei boli.

Aproximativ 400.000 de femei afectate de această boală, constată în fiecare an că ar putea avea ceva şanse de a mai supravieţui dacă acceptă formule foarte agresive de tratament şi consimt să-l urmeze. Din nefericire, conform statisticilor, circa 40.000 de femei nu rezistă la acest tratament şi mor, declanşând o adevărată dramă în familiile lor. Restul de aproximativ 360.000 de femei anual, rezistă acestui tratament agresiv, asumându-şi nişte repercusiuni foarte grave identificate sub diferite forme de handicat (mutilări operatorii, afectarea definitivă a fertilităţii, mutaţii genetice etc.), care transformă pe această nobilă fiinţă umană din femeie în INDIVID.

Pe lângă această boală, statisticile uită să mai prezinte fie şi numai procentual persoanele feminine care sunt afectate de cancerul de col uterin, boală în urma căreia mortalitatea este mult mai mare, iar handicapul rezultat din tratamentele primitive care se practică în România este deosebit de semnificativ. Ca om care am fost pacient prin clinicile oncologice pentru tratarea unui alt tip de boală canceroasă specific atât bărbaţilor cât şi femeilor, pot să vă spun cu date certe că persoanele care au norocul să scape cu viaţă din această cruntă încercare cu boala, sunt victimele unor suferinţe fizice şi psihice cumplite, suferinţe care le afectează capacitatea de muncă pe o perioadă lungă de timp, că bucuria de a supravieţui, de multe ori se transformă în chin şi ură personală, constatând că boala nu numai că le-a furat ani buni de viaţă şi fericire, dar i-a adus în situaţii financiare foarte grele, deoarece costurile tratamentului din timpul bolii, dar şi din lunga perioadă de convalescenţă operatorie sau psihică reprezintă o povară greu de dus sau de suportat de către familie.

Nu multe sunt persoanele care apelează la tratamente în străinătate, situaţie în care costurile sunt mult mai mari dar şi mult mai greu de suportat. Şi în aceste condiţii pentru cei care supravieţuiesc efectelor post traumatice sunt de aceeaşi intensitate şi cu aceleaşi repercusiuni.

Am apelat la aceste cifre pentru că am avut ocazia să particip în anul 1998 la un incredibil eveniment. Astfel, Fundaţia ROMÂNIA DE MÂINE, putea accesa fonduri nerambursabile în valoare de peste 380 milioane Dolari, pentru a construi un centru universitar modern, un spital universitar ultramodern cu pavilioane speciale de pediatrie, pentru maturi, cu secţii ultramoderne de oncologie şi altele, apoi pentru construcţia unui hotel de 5 stele pentru cazarea profesorilor universitari străini care trebuiau să predea la această universitate, dar să şi lucreze ca experţi în noua clinică universitară. Condiţia pusă de finanţator era ca investiţia să se realizeze integral şi cu toate obiectivele nominalizate în zona centrală a Capitalei.

Conducerea Fundaţiei a făcut toate demersurile începând cu anul 1996 pentru a obţine un amplasament adecvat cum era solicitat de finanţator şi prin grija Primăriei Generale din acea perioadă a obţinut aprobarea de amplasare a spitalului universitar şi a hotelului în zona Abator, pe un teren viran existent la acea perioadă, iar pentru clădirea universităţii i s-a atribuit de către Primărie un spaţiu de circa 5.000 m² în Parcul Tineretului, în imediata apropiere a fostei Case a Pionierilor. Disponibilitatea acestor amplasamente a fost confirmată prin emiterea unui CERTIFICAT DE URBANISM în totală legaliate, conform prevederilor tuturor normelor juridice ale vremii. Pentru promovarea acestei investiţii s-au proiectat şi realizat proiecte futuriste pentru fiecare categorie de clădire în parte.

După finalizarea proiectelor s-a trecut la realizarea documentaţiilor specifice pentru obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor necesare demarării lucrărilor de construcţie. Eh, din acest moment începe calvarul. Astfel, la Agenţia de Protecţie a Mediului Bucureşti, directorul de atunci, Gabriel .... solicită drept comision (zicea dânsul pentru PD) un procent de 10% din valoarea proiectului, condiţionând de primirea acestei sume de bani emiterea acordului de mediu. Cum era şi firesc este refuzat, motivându-se că finanţatorul străin nu acceptă acest şantaj. Se declanşează un scandal care devine public, iar Guvernul prin instituţiile de specialitate nici că se bagă să soluţioneze acest conflict.

La presiunea unor instituţii publice se organizează o dezbatere publică la care se cere şi participarea presei. Tema dezbaterii era legată de utilitatea publică a proiectului în integralitatea sa. Dezbaterea s-a realizat în clădirea fostului Senat unde au participat reprezentanţi ai investitorului străin, specialişti români, reprezentanţi ai majorităţii presei scrise de atunci şi numeroşi invitaţi ai mai multor universităţi particulare din ţară şi din SUA. După ce proiectul a fost prezentat în detaliu, culmea, presa în loc să susţină promovarea proiectului şi să condamne şantajul propus de APM s-a legat de faptul că dispăreau circa 5.000 m² din mărăcinişul aşa-zisului parc şi au dezbătut critic în ziarele de a doua zi acest document de atribuire a amplasamentului. Văzând această atitudine ostilă, investitorul străin s-a retras cu fonduri cu tot, investiţia fiind abandonată definitiv.

Iată cum presa, probabil din prostie sau din solidaritate cu persoana care a propus şantajul, a omorât un proiect care putea să rezolve chiar în Bucureşti o serie de cazuri ale acestei boli cu medici de elită, cu o aparatură superperformantă, dar mai ales cu proceduri netraumatizante pentru pacient. Interesant este că investitorul străin s-a orientat către Turcia, unde a şi realizat integral acest proiec, inclusiv spitalul universitar unde se duc pe sume mari de bani multe femei din România pentru a se trata de cancer la sân sau de alte afecţiuni canceroase.

După abandonarea definitivă a investiţiei, parcela din Parcul Tineretului pe care urma să se ridice clădire viitoarei universităţi a fost revendicată de un fost aşa-zis propietar care a şi intrat rapid în posesia terenului, dându-i o cu totul altă destinaţie faţă de cea iniţială de parc. Cu toate că s-a mediatizat procesul de împropietărire, presa nu a mai avut nici o atitudine critică şi nici nu a mai luat poziţii vehement critice cum făcuse iniţial.

Acum, după ce s-au scurs mai mulţi ani, când constatăm că de la zi la zi pacienţii cu diferite forme de cancer se înmulţesc, stau şi mă întreb cui îi foloseşte acea atitudine ostilă a presei faţă de promovarea unui proiect de mare utilitate publică. Prostia unor jurnalişti tineri din acea perioadă a fost din păcate sancţionată aspru de Divinitate, astfel că unele ziariste s-au îmbolnăvit şi ele de cancer şi au trebuit să suporte acelaşi tratamet traumatizant de care vă aminteam. Dar această pedeapsă nu mai foloseşte astăzi la nimic şi pentru nimeni. Răul a fost făcut şi gata.

Sper ca lucrătorii din presă să fi învăţat ceva din acest nefericit eveniment, dar după cum văd că decurg lucrurile am un mare semn de întrebare. Văd jurnalişti care se prezintă deplorabil, care manifestă un servilism grotesc sau care se consideră aristolelici, cu atitudini de îngânfare excesive, uneori jignitori şi chiar impertinenţi. Faptul că îşi permit acest comportament arată că noi, cetăţenii de rând, care suportăm eşecurilor lor profesionale nu suntem încă pregătiţi civic să le spunem în faţă: PRESA NU ESTE O PUTERE ÎN STAT, PRESA TREBUIE SĂ SERVEASCĂ INTERESELE CETĂŢEANULUI. Iată o concluzie care se desprinde foarte uşor din această istorisire a unor evenimenimente recent petrecute.

Inconsecvenţa atitudinală manifestată de presă ne costă pe noi toţi, iar dacă nu înţelegem că trebuie să le cerem să performeze cu adevărat în această meserie, atunci maculatura lor va da de lucru la multe fabrici de reciclare a hârtiei chiar şi în produse mai căutate cum ar fi hârtia igenică. Rezută că presa trebuie să înţeleagă că adevărata şi PRIMA PUTERE ÎN STAT O REPREZINTĂ SOCIETATE CIVILĂ care trebuie să fie slujită cu multă abnegaţie de către presă, implicându-se responsabil atât în viaţa comunităţii cât şi în derularea deciziilor care contribuie la realizarea unui trai mai bun al cetăţeanului.

În concluzie, îmi permit să spun că nu numai clasa politică trebuie să se reformeze rapid, presa trebuie să înţeleagă că ea are nevoie de jurnalişti responsabili, patrioţi în adevăratul sens al cuvântului, că rolul ei este alături de cetăţean şi nu de finanţatorul trustului, că profesionalismul jurnalistic reprezintă o virtute pe care singuri au ales să o slujească. Cred că în condiţiile în care aceste schimbări se vor produce cât mai curând în cadrul acestei bresle, poate şi statisticile de la anul vor arăta mai curate şi de ce nu, poate chiar mai puţin îngrijorătoare în privinţa incidenţei persoanelor de sex feminin la boala canceroasă.

Mircea Vintilescu

Ecouri internaţionale privind Webit 2011 şi echipa Tzarului Nicolai - România

Plecăm la Sofia (Bulgaria)

Numele de fată Sofia este de origine greacă şi are semnificaţia de înţelepciune. Întâlnit cu precădere în Epoca Bizantină, când a fost purtat de soţiile împăraţilor bizantini Iustin şi Iustinian, Sofia este folosit astăzi de aproape toate popoarele europene. Etimologic se crede că Sofia derivă din cuvântul grec - sofia care avea semnificaţia de înţelepciune (Sofia era de altfel, zeiţa înţelepciunii la greci).

Celebrităţi cu numele de Sofia: Sofia Saligny (sora lui Anghel Saligny constructorul podului de la Cernavodă), Sofia Vicoveanca (cântăreaţa de muzică populară din Moldova).

Succesul bine-meritat al echipei Tzarului Nicolai (Florinel Nicolai Deciu), care a mobilizat prin cei 39 de concurenţi înscrişi pe piramidele acestora toate cunoştinţele şi simpatizanţii online şi care a plasat în locurile fruntaşe de la concursul Webit 2011 pe toţi cei 39 de concurenţi (paginile 1 şi 2) a avut şi ecouri internaţionale.

Printr-un mesaj simplu, dar mobilizator, Tzarul Nicolai a transmis tuturor concurenţilor de pe piramida sa, precum şi a celor independenţi care au aderat la echipa lui, faptul că numai în echipă se poate câştiga. Solidaritatea celor 39 de concurenţi a avut rezultatele scontate. Un exemplu de mobilizare, de uniune, de solidaritate umană între mai multe naţii din lume. Printre participanţi s-au numărat Israel şi Sudan, care au votat echipa României, câştigând în acest sens şi ei puncte importante pentru ţările lor, plasând astfel România pe locul 1, Sudan pe locul 10 şi Israel pe locul 12 în lume. Mulţumim tuturor.

Alexander Chalkidis, participantul grec la Webit 2011, a scris pe pagina sa de web un articol elogios la adresa solidarităţii din echipa Tzarului Nicolai, pe care îl redăm mai jos în limba română, cu sursele originale din limba greacă şi limba engleză.  

http://alexanderchalkidis.com/

http://alexanderchalkidis.com/blog/?p=5656

Traducerea textului

Cum a introdus echipa României termenul "Naţional" în Social Media.

Avem tendinţa de a crede că Social Media este o activitate individuală. Foarte centrată pe propria persoană. Desigur că este "socială", dar de multe ori constatăm că "cercurile" sau "grupurile" sunt mai mici şi mai fragmentate până într-atât, încât se trivializează categorisirile de tip vechi.

Intră naţiunea-stat.

O ţară este, fireşte, o creaţie artificială, dar foarte puternică. Am constatat cu uimire cum concurenţii români din acest an de la "Webit" ne-au tăvălugit pe toţi şi au ocupat toate poziţiile din top. România a ocupat ferm, fireşte, şi locul întâi pe naţiuni.

Cum au reuşit acest lucru?

Cititorii blogului meu grecesc ştiu despre faptul că mi-a luat destul timp (cam o mare parte din an) să înţeleg cum şi de ce această competiţie funcţionează. Este fascinant cum poţi îndemna oamenii să-ţi dea votul şi am încercat cam orice pentru acest lucru. Mi-am monitorizat prin măsurători campaniile de promovare, mi-am luat notiţe privitoare la care grup de pe Facebook reacţionează mai bine, care tag-uri, la ce oră din zi este mai bine să te promovezi. Am ajuns repede nr. 1 în Grecia şi nr. 9 mondial, lucru deloc rău după câteva zile de muncă, printre alte proiecte.

Dar după asta a început invazia românească. N-au mers în salturi ca noi ceilalţi. La început am crezut că trişează. Ceva programe automate sau vreo chestie de genul acesta. Dar acest lucru ar fi fost uşor de descoperit de către organizatori, mai ales la accesarea link-ului bit.ly (http://bit.ly/aIcDZ5). Statisticile evidenţiază că în cazul meu  am măsurat peste 4000 de click-uri venite din diverse bloguri pe link-ul meu şi cred că măcar 10% din ele m-au votat. Dacă românii ar fi trişat, voturile ar fi coincis cu click-urile. Ar fi fost prea frumos ca să fie adevărat.

După toate astea, m-am dus să traduc în Google blogul concurentului principal din România (n.t. Tzarul Nicolai) (the blog mentioned by the top Romanian entrant) şi iată ce am găsit: "Votaţi cu toţii toată lista..." Naţionalism în cea mai simplă formă. SIMPLU, INTELIGENT, SOCIAL ŞI VIRAL. Sincronizare perfectă (dar din păcate, prea târzie pentru cei care ar fi dorit să facă la fel) şi echipa României câştigă. Scurt pe doi. Data viitoare când mă voi gândi la ceva "social" nu voi uita aspectul altruist al naţionalismului, ca forţă de mobilizare.

Mona Bernhardt-Lörinczi

Concursul Webit 2011 la final

Astăzi, 1 octombrie 2011, orele 10.00 GMT, concursul internaţional Webit 2011 a ajuns la final. România a ocupat un bine-meritat loc I în lume, (urmată de Italia şi de Bulgaria), poziţie datorată şi mediatizării susţinute a coechipierului nostru, Florinel Nicolai Deciu, alias Tzarul Nicolai.

Clasamentul celor 5 câştigători din România se prezintă astfel:

1. Florinel Nicolai Deciu
2. Miron Manega
3. Virgil Dan Amza
4. Mona Bernhardt-Lörinczi – cu blogul Mişcării Euro-Civice Române
5. Radu Dănuţ Munteanu

Mişcarea Euro-Civică Română (MEUR) s-a plasat pe locul 4 din 131 de participanţi din România, un loc excelent, ţinând cont de faptul că această Mişcare a fost concepută din luna martie 2011 şi recunoscută legal de autorităţile române în luna august 2011. A fost o muncă susţinută a tuturor celor care ne-au simpatizat, a tuturor celor care şi-au pus speranţe în noi şi în eforturile noastre şi mai ales a tuturor votanţilor  noştri de pe blog şi de pe conturile noastre deschise pe Facebook, Twitter şi LinkedIn.

Alături de MEUR, am participat în acest concurs şi cu blogul personal My Own Universe (www.iris-milkywaygalaxy.blogspot.com), obţinând locul locul 9 în ţară şi locul 15 în lume, tot cu ajutorul susţinătorilor care din 2010 mi-au citit scrierile de pe acest blog.

Mulţumim pe această cale tuturor votanţilor noştri, care pe toată perioada concursului ne-au dat voturile şi ne-au sprijinit să ajungem pe aceste locuri fruntaşe. Punctajele individuale se prezintă astfel:

MEUR

My Own Universe

Vă întrebaţi poate de ce anume contul meu personal are un punctaj fără clasificare şi altul cu clasificare. Ei bine, am postat pe Facebook materialul scris la 21 septembrie 2011 (în timpul concursului) de Tzarul Nicolai şi pe care îl puteţi reciti aici (pentru cei cu conturi Facebook) sau citi aici (pentru cei care nu au cont pe Facebook). Se numeşte: Webit 2011 şi discriminarea bloggerilor.

http://universebookblog.blogspot.com/2011/09/webit-2011-si-discriminarea-bloggerilor.html

Şi acum, explicaţia: Contul personal a fost iniţial înregistrat sub alias-ul Milky Way Galaxy. El a fost suspendat de către conducerea din Bulgaria, odată cu contul alias Tzarul Nicolai, în momentul în care contul Tzarul Nicolai era pe primul loc iar Milky Way Galaxy se afla pe locul 7 în România. Explicaţiile le-aţi citit deja. În urma corespondenţei dintre organizatori şi noi, primii au considerat că numai contul Tzarul Nicolai merită să fie repus în concurs, iar celelalte să rămână suspendate, deşi au contabilizat toate punctele votanţilor, dovadă cele 1351,5 puncte de la încheierea concursului. Scuza organizatorilor a fost următoarea:

"The decision not to restore suspended accounts has been taken on a higher level and is not something I'm able to change. However, you have my +1 on your new account and I wish you the best of luck in the competition. I'm sure you can appreciate my position and I sincerely thank you for your understanding. Best regards, Simeon Polimenov - Event Manager e-Academy Webit Congress - the only digital and IT event for CEE and one of the biggest in Europe".

Ce-a fost, a fost. Rezultatele sunt deja elocvente. MEUR este pe locul 4 în România. Un loc meritat. Un loc onorabil pentru începutul activităţii noastre. Iar eu, personal, am câştigat un loc 9 la fel de onorabil. Sunt mulţumită de ambele rezultate. Recunoaşterea va veni pe 3 octombrie 2011. Până atunci, să auzim de bine şi la treabă cu proiectele MEUR, care sunt extrem de multe, de diferite şi în folosul societăţii civile. Mulţumim încă o dată tuturor votanţilor şi sperăm în aceeaşi implicare a susţinătorilor noştri, pentru o cauză care sună simplu: Societatea civilă – prima putere în Stat.

• Twitter – MEUR_13
• Facebook:
  • https://www.facebook.com/groups/122656924479308/ (grupul MEUR)
  • https://www.facebook.com/miscareaeurocivicaromana (pagina MEUR)
  • https://www.facebook.com/MiscareaEuroCivica (ID MEUR)
• LinkedIn: http://ro.linkedin.com/pub/mişcarea-euro-civică-română/3a/319/37

Mona Bernhardt-Lörinczi

Noi toţi suntem… pământenii!!!

Vă propun o temă care va reveni în mintea voastră tot restul vieţii. O temă care vă va măcina în fiecare clipă, atunci când vă veţi pune întrebarea: Ce să fac?! Cum să fac?! Pe ce drum să o apuc?! O temă care va explica toate revoluţiile din lume, toate războaiele, toate luptele pentru putere şi toate ambiţiile unei rase superioare… sau inferioare. Cine suntem şi de ce suntem aşa?! Cine ne-a "creat" aşa şi de ce?! Care este rasa superioară şi care este rasa inferioară?! Cine este mai presus de tine şi cine este mai prejos de tine?! Oare ce spun cărţile sfinte este real?! Oare ce spun specialiştii se bazează într-adevăr pe o ştiinţă universală?!

Observ că toată lumea vorbeşte de o schimbare. O schimbare de sistem, de preşedinte, de partide... Orice să fie, dar să se numească schimbarea cuiva cu altcineva. Dar nimeni nu doreşte înlăturarea cauzei care a dus la efectele pe care toţi le trăim astăzi. Fie că vorbim de animale… fie că ne referim la aşa-zisa rasă superioară… oamenii.

Erick von Daniken a iniţiat teoria că ne tragem din praful stelar. Suntem energie pură. Atunci, de ce toate acestea?! Aveţi răbdare şi putere să vedeţi filmul până la final. Cine poate… Şi la final, acceptaţi că noi suntem toţi fiinţele terestre, noi toţi… suntem pământenii! Indiferent că Revoluţia Franceză  din 1789 i-a catalogat pe toţi cetăţeni, că Revoluţia Rusă din 1917 i-a inventat pe bolşevici, că Martin Luther King i-a numit pe toţi adepţii săi brothers and sisters (fraţi şi surori)… noi toţi suntem… pământenii!!!

Pentru cei care au puterea de a vedea şi mai ales de a înţelege acest film, vă asigur că nu-l veţi uita toată viaţa, indiferent ce viaţă veţi duce: de fiinţe superioare de pe Terra, sau de fiinţe inferioare dintr-o galaxie şi un univers încă necunoscut. Există o vorbă populară în mai toate popoarele lumii: Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!

Enjoy!!!

Mona Bernhardt-Lörinczi

Fiecare cu turismul… său!

AUTOBUZUL SUPRAETAJAT

Ei da, avem un autobuz supraetajat în Bucureşti! Pentru turişti. Fiecare autobuz are o capacitate de 77 de locuri şi va circula pe traseul: Piaţa Presei, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Palatul Parlamentului, Piaţa Unirii, Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle, Şoseaua Kiseleff şi Piaţa Presei. Traseul are o lungime de 15,4 km, 14 staţii şi va fi parcurs în aproximativ 50 de minute.

Tarifele de transport pentru această linie, stabilite pe criterii de vârstă, sunt: 25 lei/ bilet pentru adulţi şi 10 lei costă biletul pentru copii cu vârste între 7 şi 14 ani. Copiii de până în 7 ani, însoţiţi de adulţi, vor beneficia de transport gratuit. Cardul de călătorie este valabil 24 de ore de la prima validare şi se poate procura direct din autobuzele turistice. Prezent la inaugurarea traseului turistic, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, s-a declarat un turist fericit, asemeni turiştilor germani prezenţi în autobuz.

Obiectivele turistice aflate de-a lungul traseului sunt: Casa Presei, Parcul Herăstrău, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Muzeul Antipa, Muzeul de Geologie, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Victoria (Guvernul), Ateneul Român, Muzeul Naţional de Artă, Biserica Creţulescu, Palatul Telefoanelor, Palatul CEC, Muzeul Naţional de Istorie, Palatul Parlamentului, Patriarhia Română, Hanul lui Manuc, Curtea Veche, Universitatea, Spitalul Colţea, Muzeul Municipiului Bucureşti, Teatrul Naţional, Muzeul Literaturii şi Academia de Studii Economice.

Şi pe lângă turismul românesc, propus de incompetenţii noştri conducători, care cred că acum au descoperit universul, uitaţi-vă ce turism se va face începând cu anul 2012… în lume.

VIRGIN GALACTIC

Remarcaţi anul… 2004! Nu 2011. Noi cu căruţa, ei cu "spaceship". Şi uitaţi-vă ce se preconizează în 2012.

Un zbor în spaţiu pentru turişti, cu un cost de 250.000 dolari per zbor, un tur spaţiu-pământ-spaţiu, pentru cei interesaţi. La milioanele de euro care se fură în această ţară, costul este chiar extrem de redus! Şi nimic nu este science-fiction.

Pentru mai multe informaţii, puteţi vizita şi pagina: http://www.virgingalactic.com/

Noi am rămas la stadiul de telegondole, autobuze supraetajate, patinoare gen lighian, săli de sport în satele depopulate… şi multă, extrem de multă incultură şi dezinformare. Ce învaţă copiii şi tinerii noştri? Că dacă vii la Bucureşti, poţi vizita nişte obiective turistice - cu autobuzul supraetajat - despre care nimeni nu-ţi explică nimic…

Şi spun asta pentru că, în această vară am luat un copil de 8 ani dintr-o familie mai săracă, pentru ca să-şi petreacă o lună de vacanţă în capitala ţării, unde să aibă acces la muzeele din Bucureşti, la parcurile noastre şi la lăcaşurile de cultură pe care probabil n-ar fi avut şansa să le viziteze niciodată. M-am plimbat cu el la Muzeul de Artă, a fost dus la Muzeul Militar, a făcut turul oraşului cu această "minune" a secolului 21 (autobuzul supraetajat) şi dacă nu eram eu să-i explic pe unde merge şi ce trebuie să vadă sau să reţină, nimeni şi nimic nu i-ar fi explicat ceva. Facem turism, dar fără explicaţii. Fiecare se descurcă cu ce poate… Fiecare face poze pe unde poate… Fiecare înţelege ce poate…

Şi acum, mesajul. Mişcarea Euro-Civică Română şi-a propus să educe copiii şi tinerii, să sensibilizeze părinţii şi să oblige autorităţile să investească în potenţialul neexploatat al acestora. Sunt suspect de mari cheltuielile privind achiziţiile publice, dar politica guvernamentală de astăzi pare că nu percepe dezastrul care se va apropia odată cu schimbarea generaţiei. O generaţie needucată, o generaţie neinformată, o generaţie căreia i se oferă numai "pâine şi circ", va da înapoi societăţii aceleaşi "valori". Probabil că politicienii noştri se cred… nemuritori. Este adevărat că prin criogenare se poate prelungi viaţa cu mult peste percepţia noastră de acum. Dar dacă vor fi criogenaţi în secolul 21 şi vor fi readuşi la starea normală peste o jumătate de secol, s-ar putea să aibă surpriza să se trezească direct în Evul Mediu. Asta numai dacă generaţia viitorilor 50 de ani va şti ce să facă pentru ca să-i readucă la starea normală… La stilul la care citesc şi se exprimă astăzi, s-ar putea ca instrucţiunile de de-criogenare să li se pară hieroglife…

Mona Bernhardt-Lörinczi

Toleranţă, intoleranţă, fanatism, educaţie şi implicaţii politice

Toleranţa

Toleranţă (lat. tolerare = a suporta) este un termen social, etic şi religios aplicat la o colectivitate sau la un individ, care defineşte respectul libertăţii altuia, a modului său de gândire şi de comportare, precum şi a opiniilor sale de orice natură (politice, religioase etc.).

Toleranţa înseamnă bunul simţ de a nu fi egoist şi de a înţelege că ceva ce pentru tine este poate lipsit de importanţă, pentru altul se situează pe primul loc. Lipsa toleranţei este egoism, iar egoismul este sursa tuturor relelor din lume. Toleranţa este respectul, acceptarea şi aprecierea bogăţiei şi diversităţii culturilor lumii noastre, felurilor noastre de expresie şi manierelor de exprimare a calităţii noastre de fiinţe umane. Ea este încurajată prin cunoaştere, deschiderea spiritului, comunicaţie şi libertatea gândirii, conştiinţei şi credinţei. Toleranţa este armonia în diferenţe. Ea nu e doar o obligaţiune de ordin etic; ea e, de asemenea, şi o necesitate politică şi juridică. Toleranţa este o virtute care face ca pacea să fie posibilă, contribuind astfel la înlocuirea culturii războiului cu o cultură a păcii. Toleranţa nu este nici concesie, nici condescendenţă sau indulgenţă. Toleranţa este o atitudine activă generată de recunoaşterea drepturilor universale ale persoanei umane şi libertăţilor fundamentale ale altora. În nici intr-un caz ea nu poate fi invocată pentru a justifica violarea acestor valori fundamentale. Toleranţa trebuie să fie practicată de către indivizi, grupuri şi state. Toleranţa este responsabilitatea care susţine drepturile omului, pluralismul (inclusiv pluralismul cultural), democraţia şi statul de drept. Ea implică respingerea dogmatismului şi absolutismului şi confirmă normele enunţate în instrumentele internaţionale cu privire la drepturile omului.

În conformitate cu respectarea drepturilor omului, a practica toleranţa nu înseamna a tolera nedreptatea socială, a renunţa la propriile convingeri, a face concesii în aceasta privinţă. Ea semnifică acceptarea faptului că fiinţele umane, care se caracterizează natural prin diversitatea aspectului lor fizic, prin situaţia lor, prin felul lor de exprimare, prin comportamentul lor şi prin valorile lor, au dreptul de a trăi în pace şi de a fi cele care sunt. Ea semnifică faptul că nimeni nu trebuie să-şi impună propriile opinii altuia.

În lumea modernă, toleranţa este mai necesară ca oricând. Noi trăim într-o vreme marcată de mondializarea economiei şi de accelerarea mobilităţii, comunicaţiei, integrării şi interdependenţei, migraţiilor şi deplasărilor de mare amploare ale populaţiilor, urbanizării şi mutaţiilor în sfera formelor de organizare socială. Din moment ce nu există în lume o situaţie care să nu se caracterizeze prin diversitate, creşterea intoleranţei şi confruntărilor constituie o ameninţare potentială pentru orice regiune. Şi nu este vorba aici de o ameninţare ce s-ar limita la o anumită ţara, ci de o ameninţare universală. Toleranţa este necesară atât între indivizi cât şi în cadrul familiei şi comunităţii. Promovarea toleranţei şi modelarea atitudinilor faţă de diferite opinii, în sensul unei deschideri reciproce şi al solidarităţii, ar trebui să aibă loc în şcoli şi universităţi, prin intermediul educaţiei, acasă şi la locul de muncă. Mijloacele de informare în masă ar trebui să fie în măsură să joace un rol constructiv, favorizând dialogul şi dezbaterile libere şi deschise, propagând valorile toleranţei şi evidenţiind pericolul indiferenţei faţă de expansiunea ideologiilor şi al grupurilor intolerante. O atenţie deosebită ar trebui acordată grupurilor vulnerabile, dezavantajate din punct de vedere economic sau social, astfel încât să le fie asigurate protecţia legii şi măsurile sociale, mai ales în materie de locuinţă, muncă şi sănătate, cât şi a promovării şi integrării lor profesionale şi sociale.

Toleranţa poate fi înţeleasă în diferite moduri:

• Poate fi adoptată în mod provizoriu sub forma unei concesii, ca manevră tactică.
• Poate reprezenta o acceptare sau o permisiune, ca formă a unui dezinteres.
• Adevărata toleranţă, în spirit umanist, înseamnă însă mai mult decât o simplă "suportare" în sensul originar, ea presupune respectul opiniei contrare şi este strâns legată de libertatea persoanei. Prin toleranţă se respectă deciziile altor oameni, grupuri, popoare, religii, alte moduri de gândire şi puncte de vedere, alte stiluri şi moduri de viaţă. Astfel, garantarea necesităţii spiritului de toleranţă depăşeşte cu mult domeniul îngust al politicii.
• Toleranţa mai poate înseamnă a "permite" ceva ceea ce ar putea fi suprimat. Acest punct de vedere este adoptat de specialiştii în diferite tehnici persuasive şi în războaie informaţionale.

Opusă toleranţei este intoleranţa, care poate merge până la fanatism. "Există un singur lucru care nu poate fi tolerat şi anume intoleranţa".

Intoleranţa

Intoleranţa este unul dintre cele mai grave vicii care şi-a pus stigmatul pe întreaga istorie a civilizaţiilor umane, iar izvorul acesteia vine, fără îndoială, din instinctul autoconservării. Frica şi precauţia firească înaintea a ceea ce ne este necunoscut, neobişnuit şi străin, duce adesea spre ostilitate şi intoleranţă. Acest fenomen este foarte răspândit în lumea animală, dar şi în societatea umană, însă numai în societatea umană el a luat o asemenea amploare, încât a generat razboaie sângeroase, moarte şi haos. Din păcate, încă nu ne-am învăţat să omitem din comportamentul nostru emoţiile distrugătoare care aduc atâtea suferinţe rasei umane. Pentru o fiinţă socială cum este omul, ostilitatea şi intoleranţa sunt surse permanente de conflicte, ceea ce este deosebit de periculos. Savantul austriac Konrad Lorentz avertiza despre acest pericol în cartea sa "Agresiunea": "…omul s-a învăţat să se justifice în orice împrejurări, pentru orice fapte oribile. Nu există crime în istoria omenirii pentru care făptaşii să nu fi găsit o justificare fie nobilă, fie patriotică, fie sfântă şi deci în afara oricărei critici."

Oricât ar părea de paradoxal, pericolul de a deveni intoleranţi ne pândeşte şi din altă parte. Prozelitismul, alimentat de orgoliul şi dorinţa de a domina, este un imbold foarte puternic al naturii omeneşti. Orice adevăr ar descoperi pentru sine, omul, ca o fiinţă socială, doreşte să-l împărtăşească altora, dar foarte adesea, când ideea nu este acceptată, autorul ei insistă în mod abuziv, devenind agresiv şi intolerant. Acest lucru se întâmplă mai ales cu persoanele active şi curajoase, care refuză să se adapteze la mediul social şi care încearcă să şi-l supună, croindu-l după bunul lor plac, adaptându-l la dorinţele şi necesităţile lor. Acest curaj este generat de aceeaşi frică în faţa lumii necunoscute şi neînţelese, plină de pericole potenţiale. Acest lucru devine deosebit de clar în cazuri extreme, când natura oarecum isterică a unui asemenea soi de curaj este evidentă. Fenomenul dă naştere la figuri odioase ca Hitler, Stalin, Pol Pot (Saloth Sar), precum şi la instituţii ca Închiziţia şi KGB-ul.

Fanatismul

Fanatismul este cea mai periculoasă manifestare a spiritului uman, iar alunecarea bruscă de la extazul sufletesc, care ne umple fiinţa de bunătate şi lumină, spre fanatism este aproape imperceptibila. Este nevoie de un anumit grad de cultură şi de inteligenţă, de o conştientizare clară a răului pe care îl putem produce din cele mai frumoase intenţii, pentru a se însuşi convingerea că toleranţa este unicul mijloc de a convieţui în pace cu semenii noştri. Nu degeaba se zice că drumul spre iad este pavat cu bune intenţii. Intoleranţa la părerea altuia arată că nu vrem să auzim pe celălalt, ci vrem să-i anihilăm personalitatea, crezurile, experienţa. Dacă nu tolerăm, dacă nu admitem părerile sincere ale oamenilor, în care ei cred, nu facem altceva decât să îi oprimăm moral şi afectiv şi să ne aratăm nişte torţionari ai spiritului. Intoleranţa înseamnă să te crezi singurul posesor al întregului adevăr în orice problemă şi să nu vezi că tocmai iubirea şi comunicarea te fac mult mai încăpător pentru adevăr, că adevărul intră în sufletul tău pe măsură ce vezi mult mai profund oamenii şi lumea în care trăim.

Educaţia

Educaţia este mijlocul cel mai eficient pentru a preveni intoleranţa. Prima etapă în sensul educaţiei pentru toleranţă este de a învăţa pe fiecare persoană din societate care-i sunt drepturile şi libertăţile, pentru ca ele să fie respectate şi pentru a se promova voinţa de a proteja drepturile şi libertăţile altora. Educaţia în sensul de a fi tolerant trebuie să fie considerată un imperativ prioritar. Educaţia în domeniul toleranţei urmează a viza contracararea influenţelor care ar duce la frică şi la excluderea altora şi trebuie să-i ajute pe tineri să-şi dezvolte capacităţile de a-şi formula o părere proprie, de a avea o reflexie critică şi de a judeca în termeni etici.

Implicaţiile politice

Constituţiile statelor democratice moderne garantează diverse forme ale libertăţii individuale şi de grup, ca de exemplu libertatea de opinie şi cea religioasă. Toleranţa este inclusă în "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului" din 1948 a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Una dintre caracteristicile societăţii moderne este pluralismul, dar şi permanentul dialog între diversele convingeri spirituale, morale şi religioase, pentru realizarea unei comunităţi în diversitate. Toleranţa are limitele sale în normele de drept care reglementează convieţuirea membrilor societăţii, pentru apărarea demnităţii şi libertăţii oamenilor.

Noţiunea de toleranţă apare în istoria culturii europene la începutul secolului al XVI-lea, în strânsă legătură cu gândirea umanistă întruchipată în persoana lui Erasmus din Rotterdam, în efortul său de combatere a fanatismului religios. Alte personalităţi care s-au ilustrat în atitudinea lor consecvent tolerantă în confruntarea cu alte opinii sau reprezentări asupra lumii au fost John Locke (1632-1704), Voltaire (1694-1778) şi Gotthold Lessing (1729-1781). John Locke, în "Scrisoarea asupra toleranţei" ("A Letter Concerning Toleration", 1689), recomandă toleranţa ca reacţie faţă de un comportament aberant, "trebuie suportat ceea ce este contrar uzanţelor comune". Lui Voltaire i se atribuie fraza considerată deviză a toleranţei: "Je n'aime pas vos idées, mais je me battrai jusqu'à la mort pour que vous puissiez les exprimer" - ("Detest ideile voastre, dar voi lupta până la moarte pentru ca voi să le puteţi exprima"). În drama "Nathan înţeleptul", Lessing apără libertatea religioasă.

Concluzie

Dacă omul nu posedă o frână psihologică, programată în genotipul său, a agresiunii, care sunt şansele lui în continuare? Cum vom supravieţui în asemenea condiţii? Situaţia este într-adevăr gravă. Dialectica ne învaţă despre unitatea şi lupta contrariilor, ceea ce ne sugerează că orice fenomen este însoţit de opusul său. Aşadar, speranţa noastră spre mai bine nu este lipsită de temei. Chiar dacă omul nu beneficiază de o frână genetic programată a pornirilor sale agresive, tot atât de eficientă ca cea a animalelor carnivore, există, totuşi, fenomene sociale care suplinesc acest neajuns esenţial al naturii umane. Întregul proces de educaţie al personalităţii umane este orientat spre suprimarea pornirilor egoiste şi distructive în favoarea celor altruiste, creatoare, spre adaptarea individului la mediul social. Pentru cazurile de eşec individual al procesului de educaţie, societatea dispune de mecanisme represive de corijare sau măcar de izolare a indivizilor care reprezintă un pericol social. Prin urmare societatea este foarte cointeresată în buna funcţionare a tuturor acestor mecanisme, a legislaţiei şi mai ales în bună funcţionare a sistemului de educaţie şi de instruire. O persoană care gândeşte profund posedă deja o frână eficace a pornirilor sale spontane, căci este învăţată să calculeze efectele şi să cântărească bine consecinţele acţiunilor sale. O persoană instruită şi inteligentă va găsi mai uşor un domeniu de activitate pe gustul său şi pe potriva capacităţilor sale, ceea ce exclude în mare măsură probabilitatea eşuării sale în plan personal şi social. Unei forţe atât de puternice cum este instinctul autoconservării, i se opune alt instinct puternic, acela al cunoaşterii. Omul este o fiinţă complexă, de aceea frica şi precauţia sunt însoţite adesea de curiozitate şi de curaj. Atunci cand curiozitatea invinge precautia, iar curajul invinge frica, se fac descoperiri minunate, cu care omenirea păşeşte pe calea progresului ştiinţific şi social. Dar când lăsăm frica şi precauţia să degenereze în ostilitate şi intoleranţă, nu mai rămâne loc nici pentru curiozitate, nici pentru curaj. În consecinţă, omul se închide în cercul restrâns al semenilor săi, în găoacea strâmtă a unor idei banale şi învechite, nedorind să intre în contact nici cu oamenii noi, nici cu ideile proaspete. Dând frâu liber repulsiei noastre pentru tot ce este nou, neobişnuit şi necunoscut, noi înălţăm un baraj în calea progresului.

Suntem intoleranţi, în concluzie, pentru că nu vedem frumosul din oameni, nu vedem micul frumos din marele urât sau marele frumos, care mai are şi mici pete.

Mona Bernhardt-Lörinczi

De ce „un altfel de partid” şi nu „un partid nou, modern” pus în slujba cetăţeanului român şi al României? (Episodul 3 - ultimul)

Din această succintă analiză făcută de un cetăţean obişnuit şi nu de un analist politic cu mari pretenţii profesionale, se pot desprinde o serie de întrebări considerate de mine ca fiind fundamentale pentru democraţia românească:

• Ce instituţii abilitate ale statului controlează modul cum se structurează sau se restructurează partidele politice în timp?
• Ce măsuri se pot lua şi de către ce instituţie abilitată a statului, în situaţia în care un partid politic îşi pierde substanţa definitorie din diferite cauze?
• Cum se explică faptul că instituţiile abilitate ale statului român, care pun condiţii deosebit de greoaie pentru oficializarea unui partid politic, acceptă să finanţeze de la bugetul statului (sau mai bine zis din banul meu şi al tututror cetăţenilor) partide politice parlamentare care nu mai îndeplinesc cu nimic atributul definitoriu de partid politic?
• Ce instituţii ale statului monitorizează cum sunt îndeplinite de către fiecare partid politic toate atributele definitorii lui?
• Cine trebuie să informeze cetăţeanul contribuabil pentru existenţa, în condiţii de legalitate definitorie, a acestor partide politice sau formaţiuni care sub masca unor asociaţii cultural-etnice acţionează tot ca partide politice şi ce măsuri se iau pentru a nu se ajunge la derapajele identificate prin această succintă analiză?

Dar cea mai importantă problemă care se desprinde din acest material, se referă la atitudinea noastră de cetăţeni ai României. După cum se vede, cu toate că avem o sumedenie de analişti politici, politologi, comentatori politici etc., aceste probleme care s-au dovedit a fi reale pe eşichierul politicii româneşti şi care subminează întregul sistem democratic, nu sunt abordate mai de nimeni. Comentăm cu multă patimă şi mult foc tot felul de probleme de genul: ce a zis cutare, ce a răspuns cutare, cum se îmbracă unul sau altul, cât de corect utilizează gramatica în vorbirea românească etc., dar refuzăm să vedem esenţialul fenomenului democraţiei, respectiv dacă se respectă corect sistemul pluralismul politic în România.

Noi, toţi cetăţenii acestei ţări, finanţăm funcţionarea actualelor formaţiuni politice şi asociaţii cultural-etnice, dar nu ne punem problema: pe cine reprezintă ele?! Cu ce membri pe care îi plătim tot noi şi chiar foarte bine în raport cu salariul mediu din România, vor aceste false formaţiuni politice să ne reprezinte?!

Plătim ca proştii pentru ca să ni se facă zilnic rău de către unii oficiali, ca să-i îmbogăţim pe unii pentru care justiţia nici măcar nu mai există, ne finanţăm cu sârg chinul nostru de fiecare zi şi apoi ne întrebăm: de ce o ducem aşa de prost şi de ce nu funcţionează nimic bine în România?!

Răspunsul corect este unul singur: Tot poporul a ajuns într-o fază acută de indolenţă (asta ca să nu spun imbecilitate). Suntem dezinteresaţi de propria noastră fiinţă. Mergem ca turma spre hăul dezastrului. Am ajuns în această situaţie pentru că refuzăm cu stoicism să ne educăm în problemele civismului, ne strâmbăm la această problemă de parcă ni s-ar oferi chinină pe pâine şi ne mândrim că trăim într-o obscuritate totală.

Constat cu regret că adevăratul rău nu porneşte de la politic, indiferent cât de defectuos ar funcţiona el. Răul cel mare porneşte de la cetăţenii acestei ţări care refuză, permanent şi cu multă vehemenţă să se instruiască, să se implice responsabil în treburile ţării, să ceară în mod organizat, dar foarte ferm, instituţiilor statului să-şi facă datoria, să ceară demiteri şi chiar condamnări penale când lucrurile o iau razna şi cel mai important, să fie demn faţă de el şi de semenii lui, să nu se lase cumpărat sau mituit de nimeni şi de nimic.

ROMÂNI, DEŞTEPTAŢI-VĂ!!! VIITORUL NU ESTE DE VÂNZARE ŞI NICI NU ACCEPTĂ OAMENI ÎNDĂRĂTNICI. TREZIŢI-VĂ DIN SOMNUL CEL DE MOARTE ŞI FIŢI ADEVĂRAŢI CETĂŢENI AI ACESTEI ŢĂRI. NU VĂ TRANSFORMAŢI ÎN SPECTATORI LA PROCESUL DE ASASINARE AL NAŢIEI!!!

Cu aceste cuvinte îmi permit să închei această analiză şi să spun răspicat:

BUNĂ DIMINEAŢA ROMÂNIA! BUNĂ DIMINEAŢA ROMÂNI! CETĂŢENII ROMÂNI S-AU TREZIT! AU MULTĂ MINTE DUPĂ UN SOMN AGITAT ŞI AU ACUM ŞI MULT SPOR LA TREABĂ. SUCCES!!!

Mircea Vintilescu

De ce „un altfel de partid” şi nu „un partid nou, modern” pus în slujba cetăţeanului român şi al României? (Episodul 2)

Referitor la formaţiunile politice aflate în opoziţie şi care au constituit Uniunea Social-Liberală, se pot constata următoarele:

• membri acestei Uniuni, constituiţi printr-un acord sau o înţelegere de cooperare între trei formaţiuni politice distincte (P.S.D., P.N.L. şi P.C.) nu pot avea concepte politice, ideologice şi de interese sociale comune, deoarece doctrinele sub care s-au constituit şi au funcţionat aceste partide politice sunt total diferite şi în consecinţă, au interese sociale total diferite unul faţă de celălalt. Dacă cele trei formaţiuni politice au căzut de comun acord să constituie un tot unitar, aceasta nu poate reprezenta o soluţie viabilă pe termen mediu şi lung, deoarece fiecare formaţiune politică se va decredibiliza în faţa propriului electorat prin compromisurile pe care va trebui să le facă pe toată perioada exercitării unei eventuale guvernări;

• datorită amplelor schimbări social-economice, al raporturilor dintre forţele de producţie şi relaţiile sociale din ultimii 15 ani existente în România, este foarte greu de identificat pentru ce clasă socială, dar mai ales pentru ce pătură socială se adresează astăzi fiecare partid politic şi mai ales această Uniune, pentru ca să poată exprima cât mai bine interesele susţinătorilor, respectiv să apere şi să promoveze interesele economice, sociale sau de altă natură, astfel încât, în numele ei, să poată câştiga puterea şi să guverneze în conformitate cu promisiunile făcute. Din aceste considerente, mesajele politice din ultimul timp ale acestei Uniuni sunt confuze, uneori chiar contradictorii, dar şi mai puţin realizabile, având o mare doză de lipsă de credibilitate, cu multe nuanţe de populism exagerat, care te duc cu gândul că dacă vor fi aplicate în practică, ne-ar aduce în situaţia falimentului Greciei de astăzi;

• mesajul politic uzitat frecvent de membrii marcanţi ai Uniunii este axat prioritar pe critica atitudinilor Preşedintelui, ale primului ministru şi ale P.D.L-ului şi U.N.P.R-ului şi în mod inexplicabil, mai puţin ale U.D.M.R.-ului. Din acest punct de vedere se identifică o inconsecvenţă şi în acest domeniu, întrucât toate cele trei formaţiuni în egală măsură sunt responsabile de deteriorarea foarte gravă a situaţiei economice a României şi mai ales a condiţiilor de viaţă şi de trai a tuturor cetăţenilor români. Aceste critici nu pot fi substituite cu un mesaj politic, întrucât ele nu sunt asociate şi cu efectele impactului negativ pe care îl generează asupra populaţiei, dovedind prin aceasta o lipsă a culturii politice în analiza corectă a evenimentelor politice şi în comunicarea corectă cu electoratul;

• puterea de exprimare a Uniunii a fost monopolizată în mod eronat numai de două persoane reprezentative, Crin Antonescu (preşedintele P.N.L.) şi Victor Ponta (preşedintele P.S.D.), ambii în calitate şi de co-preşedinţi ai U.S.L., la care, uneori, mai este băgat în seamă şi Daniel Constantin (preşedintele P.C.), ceea ce distruge democraţia de exprimare a conceptelor politico-ideologice pentru care s-au constituit şi activează cele trei partide politice. acest lucru va genera disensiuni între toţi membrii Uniunii;

• după semnarea actului de constituire al U.S.L. nici una dintre cele trei formaţiuni politice nu a purces la realizarea unor modificări în propriile programe politice, în strategiile politice de partid şi nici în statutul lor, fapt care dovedeşte că încă lucrurile nu s-au aşezat trainic în această Uniune, în care fiecare partid îşi mai păstrează încă propria ideologie.

Analizând acum situaţia din cadrul fiecărui partid politic membru al Uniunii Social Liberale se pot constata următoarele:

• la nivelul Partidului Social Democrat, principala formaţiune politică din cadrul U.S.L., din totalitatea membrilor pe care i-a avut imediat după ultimele alegeri parlamentare (în mod special parlamentari), mulţi fruntaşi ai partidului au dezertat şi au plecat la alte formaţiuni politice, ceea ce dovedeşte că politica selecţiei de cadre este deficitară. În prezent se poate identifica că în rândul membrilor fruntaşi de partid care au mai rămas, nu există o unitate a concepţiilor politice, ideologice şi de interese sociale. Mai mult, datorită profundelor schimbări social-economice, al raporturilor dintre forţele de producţie şi relaţiile sociale din ultimii 15 ani existente în România, credibilitatea în rândul tinerilor s-a diminuat, deoarece P.S.D. nu a făcut nimic pentru aceştia. S-a diminuat numeric clasa muncitoare de la oraşe şi sate. Intelectualii au fost minţiţi în perioada de guvernare comună cu P.D.L., după ce au suferit ample restructurări. Acelaşi lucru poate fi consemnat şi la nivelul pensionarilor. Nu s-a conturat cu claritate pentru ce clase sau pături sociale este reprezentativ acest partid politic. Nu s-a specificat cum apără şi cum promovează acest partid interesele acelui segment social care nu a fost încă bine definit. În acest domeniu se manifestă încă multă confuzie, lucru care s-a simţit destul de bine în ultimile sondaje din lunile ianuarie, februarie şi martie 2011, când cota partidului a scăzut în sondaje. Toate mesajele politice enunţate de P.S.D. după intrarea în U.S.L. sunt confuze faţă de doctrina social–democrată, iar uneori sunt în contradicţie cu această doctrină, lucru ce a creat probleme de ordin ideologic în rândul multor organizaţii teritoriale. Adăugând faptul că acest partid încă mai poartă stigmatul unor membri compromişi în guvernările anterioare, alături de lipsa de poziţie clară pentru sancţionarea disfuncţionalităţilor din Parlamentul României, se poate spune că el poate miza preponderent numai pe electoratul său tradiţional. Dacă nu ar exista un partid nou concurent U.S.L.-ului, P.S.D., în aceste condiţii confuze, ar miza pe un electorat propriu care va putea aduce un procent sigur de 18%, la care se mai adăugă, ca atitudine de frondă faţă de actuala coaliţie de guvernare încă 12-15%, dar fără ca acestea să reprezinte un merit special al reformării mesajului politic lansat de P.S.D.;

• Partidul Naţional Liberal împreună cu Partidul Conservator, formaţiuni politice cu pondere secundară în U.S.L. din totalitatea membrilor pe care i-a avut imediat după ultimele alegeri parlamentare, mulţi fruntaşi ai partidului au dezertat şi au plecat la alte formaţiuni politice, ceea ce dovedeşte că politica de cadre din aceste două partide este şi ea deficitară. În prezent se poate identifica uşor faptul că în rândul membrilor fruntaşi de partid rămaşi în P.N.L. şi P.C. nu există o unitate de concepţii politice, ideologice şi de interese sociale. Mai mult, din cauza profundelor schimbări din ultimii 15 ani nu s-a conturat nici la aceste două partide cu claritate pentru ce clase sau pături sociale mai sunt ele reprezentative ca partide politice, nespecificându-se cum apără şi promovează ele interesele. S-a diminuat numeric foarte mult clasa mijlocie, intelectualii au suferit grave pauperizări fără ca aceste formaţiuni politice să se implice în soluţionarea problemelor ivite. Credibilitatea în rândul tinerilor s-a diminuat deoarece nu s-a făcut nimic pentru ei. Acelaşi lucru poate fi consemnat şi la nivelul pensionarilor, proprietarilor, micilor întreprinzători etc. În acest domeniu se manifestă încă multă confuzie, fapt care s-a simţit destul de bine în ultimile sondaje din lunile ianuarie, februarie şi martie 2011, când cota celor două partide a scăzut simţitor. Toate mesajele politice enunţate de P.C. şi mai ales de P.N.L. după intrarea lor în U.S.L. se rezumă la critica adusă Preşedintelui şi Premierului Emil Boc, fiind lipsite însă de substanţă politică, confuze faţă de doctrina conservatoare şi liberală, lucru care a creat şi încă mai crează probleme de ordin ideologic în rândul multor organizaţii teritoriale. Adăugând faptul că aceste partide poartă stindardul unei serioase ineficienţe prin lipsa luării unei poziţii clare pentru sancţionarea disfuncţionalităţilor din Parlamentul României, unde în mod abuziv s-au votat legi care au afectat viaţa şi nivelul de trai al întregii populaţii, se poate spune că ele pot miza împreună numai pe sprijinul electoratului lor tradiţional. Dacă nu ar exista un partid nou concurent U.S.L.-ului, P.N.L.-ului şi P.C.-ului, în aceste condiţii confuze, ar miza pe un procent sigur de 12-15%, la care se mai pot adăuga, ca atitudine de frondă faţă de actuala coaliţie de guvernare încă un maximum de 8-10%, dar fără ca acestea să reprezinte un merit special al reformării mesajului politic lansat de cele două partide politice, P.N.L. şi P.C.

Mircea Vintilescu

De ce „un altfel de partid” şi nu „un partid nou, modern” pus în slujba cetăţeanului român şi al României? (Episodul 1)

În ultima perioadă se tot pune problema în diferite medii că societatea românească are nevoie de o nouă formaţiune politică. Mai curată, mai bine articulată la necesităţile cotidianului şi foarte important, credibilă.

Am citit tot felul de articole, păreri etc., care sugerau diferite căi de urmat. O formulă interesantă am văzut în România Liberă, în articolul scris de Cristian Ghinea: „Reţetă pentru noul partid. Câţi v-aţi băga?”

În acest articol se pune problema realizării unui „altfel de partid” care să nu repete greşelile organizatorice şi de acţiune ale actualelor formaţiuni politice, care să se constituie cu un alt fel de membri, a căror selecţie să se bazeze pe principii noi, iar sistemul de organizare internă să se bazeze pe o transpareţă totală.

La acest îndem sau demers, eu îmi exprim unele rezerve care mă pun în situaţia de a analiza oportunitatea acestei iniţiative. În primul rând trebuie să ne punem întrebarea: Actualmente în România este nevoie de un nou partid politic?

Ca să putem răspunde la această întrebare este necesar să analizăm foarte succint dacă actualele formaţiuni politice aflate la putere sau în opoziţie, răspund la cerinţele definitorii ale partidelor politice. Dacă ele mai reprezintă partea cea mai activă şi mai organizată a unei clase sau a unei pături sociale căreia îi exprimă, îi apără şi îi promovează interesele. Şi dacă membrii lor mai sunt uniţi prin comunitatea concepţiilor politice, ideologice şi a intereselor sociale.

Dacă începem analiza cu formaţiunile politice aflate în coaliţia de guvernare putem constata următoarele:

• Partidul Democrat-Liberal (P.D.L.) principala formaţiune politică aflată la guvernare, prin modul cum a acţionat în perioada ultimilor ani, nu mai reprezintă astăzi interesele nici unei clase sau pături sociale căreia să-i apere şi să-i promoveze interesele. Prin amplificarea şomajului şi a măsurilor dure de austeritate care au fost luate, a lovit şi a dezavantajat semnificativ toate categoriile de cetăţeni din România şi toate clasele sociale existente, constatându-se astfel din datele statistice oficiale, că în perioada de guvernare s-a mărit în mod alarmant numărul populaţiei care trăieşte astăzi sub limita pragului de sărăcie (circa 25% din numărul total al populaţiei). Pătura numerică a populaţiei foarte sărace (circa 40%) şi săracă (circa 30%) a crescut îngrijorător. S-a redus drastic numărul populaţiei din pătura mijlocie la circa 4,8%. Membri acestei formaţiuni politice, în afara unei discipline de tip milităros imprimată de Preşedintele României, nu sunt cu nimic mai uniţi în jurul unor concepţii politice, ideologice şi de interese sociale, existând în mod tacit o mare diversitate de opinii şi de atitudini, care au dus şi vor duce la multe dezertări din cadrul acestei formaţiuni politice. Speranţa scorului electoral viitor este foarte sumbră, de circa 5-7%, putând ajunge la un maximum de 10%, în condiţiile în care se vor da drumul la unele investiţii cu caracter naţional, iar actuala camarilă politică s-ar prezenta „in corpore” la vot.
• Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (U.D.M.R.) după cum îi spune şi denumirea, nu este un partid politic. Ea reprezintă o asociaţie culturală, constituită pe criterii etnice, care, conform protocolului de alianţă, este principala formaţiune care susţine partidului de guvernare P.D.L. Prin modul cum a acţionat în perioada ultimilor ani alături de P.D.L., ea nu mai reprezintă interesele populaţiei maghiare din România. Prin susţinerea tuturor măsurilor de austeritate luate, a lovit şi a dezavantajat semnificativ toate categoriile de cetăţeni români de etnie maghiară care trăiesc în România, mărind numărul populaţiei maghiare care trăieşte astăzi sub limita pragului de sărăcie şi dezvoltând pătura numerică a maghiarilor foarte săraci şi săraci. Membrii acestei formaţiuni cultural-etnice nu sunt uniţi pe baza unor concepţii politice, ideologice şi de interese sociale, ei exprimându-şi foarte clar, în ultimul timp, numai dorinţe de tip revizionist, impuse de guvernul de la Budapesta. Acest lucru a atras dezaprobarea vădită a păturii majoritare a românilor. Speranţa scorului electoral viitor este şi pentru această Uniune foarte sumbră, de circa 3-4%, putând ajunge la un maximum de 5%, numai în condiţiile în care vor participa activ la vot toţi maghiarii din România, inclusiv camarila lor politică, riscând în mod real să nu mai fie reprezentată în viitorul Parlament al României.
  • Uniunea Naţională pentru Progres din România (U.N.P.R.) este un partid politic de tip „avorton” constituit dintr-o categorie specială de parlamentari, care au dezertat din rândul formaţiunilor politice parlamentare aflate în opoziţie, sub motivul asigurării unei protecţii de moment în faţa justiţiei, din cauza numeroaselor dosare depuse la D.N.A. pentru diverse acţiuni de fraudare a banului public sau pentru alte probleme de ordin comportamental. Aceste persoane au fost foarte uşor şantajate şi determinate în mod ilegal să se asocieze în cadrul acestei formaţiuni politice ilegale, care nu a fost aleasă de nimeni la anterioarele alegeri parlamentare. Acest partid nu reprezintă interesele nici unei clase sau pături sociale. Prin acest mod fraudulos de constituire, U.N.P.R. nu are concepţii proprii politice şi nici o ideologie care să servească interesele unei clase sau pături sociale, prezentându-se cu elemente doctrinare discutabile şi incorecte sub aspectul conţinutului politic. Conform protocolului de alianţă cu P.D.L., acest partid politic este a doua formaţiune politică care susţine arcul guvernamental. Prin modul cum a acţionat în perioada ultimilor ani alături de P.D.L. şi U.D.M.R, prin susţinerea măsurilor aberante de austeritate sub un slogan ridicol: „totul pentru binele naţional”, în contradicţie cu realitatea socială, U.N.P.R. a lovit şi a dezavantajat semnificativ toate categoriile de cetăţeni din România, contribuind în mod grav la mărirea numărului populaţiei care trăieşte astăzi sub limita pragului de sărăcie şi dezvoltând în formă îngrijorătoare pătura numerică a populaţiei foarte sărace şi sărace. Membrii acestei pseudo-formaţiuni politice nu sunt uniţi pe baza unor concepţii politice, ideologice şi de interese sociale, ei fiind conştienţi că îşi pot conserva numai pe moment statutul de oameni politici, respectiv libertatea, dar mai ales toată averea agonisită în mod ilegal, manifestând un servilism total şi pe faţă pentru Preşedintele României şi P.D.L. Acest compotament le-a atras dezaprobarea vădită a tuturor românilor. În toate sondajele efectuate până în prezent această formaţiune politică nu a reuşit să treacă de pragul de 1%, având ca viitor sigur dizolvarea sau absorbţia în cadrul unei alte formaţiuni politice, fiind singura formaţiune politică care în mod cert nu mai are nici un viitor pe eşichierul politic românesc.
• Grupul parlamentar al minorităţilor, altele decât cea maghiară, nu reprezintă un partid politic. El reprezintă o asociere a diferiţilor aşa-zişi etnici din categoria altor minorităţi care trăiesc pe teritoriul României. În realitate această categorie de parlamentari nu reprezintă interesele nici uneia dintre minorităţile care convieţuiesc pe teritoriul României, ei convenind să semneze protocolului de alianţă pentru susţinerea partidelor din arcului guvernamental numai pentru interese strict personale, acestea fiind asigurate atât de Preşedintele României, cât şi de principalul partid aflat la guvernare, P.D.L. Prin modul cum a acţionat în ultimii ani alături de P.D.L., U.D.M.R. şi U.N.P.R., actualii parlamentari ai acestui grup nu mai pot obţine votul de încredere al minoritarilor. Prin susţinerea măsurilor brutale de austeritate impuse de P.D.L., acest grup parlamentar al minoritărilor a lovit şi a dezavantajat semnificativ toate categoriile de etnici ai minorităţilor din România, altele decât cea maghiară, mărind astfel gradul de dezaprobare al populaţiei faţă de acest comportament politic. Membrii acestui grup parlamentar nu sunt uniţi pe baza unor concepţii politice, ideologice şi de interese sociale. Prin activitatea desfăşurată de ei au demonstrat că nu reprezintă pe nimeni în România de astăzi, fiind o forţă care nu mai poate fi luată în considerare.

Din această succintă analiză rezultă următoarele elemente specifice pentru formaţiunile politice aflate în coaliţia de guvernare:

Cele două partide politice P.D.L. şi U.N.P.R. nu mai îndeplinesc condiţiile minime de a funcţiona sub această denumire de partid politic din următoarele motive:

• membrii acestor partide politice nu sunt uniţi într-o comunitate de concepţii politice, ideologice şi de interese sociale proprii, existând o cu totul altă formulă de coagulare a lor, pe marginea unor interese de o cu totul altă natură, interese care nu sunt specifice partidelor politice. Acest lucru care ar trebui să facă obiectul unor dezbateri foarte serioase şi bine argumentate în viitoarea campanie electorală. Acest fapt va trebui să fie expus foarte clar şi foarte bine argumentat electoratului, pentru ca aceste partide să poată fi sancţionate aşa cum se cuvine. Această constatare va trebui să se constituie şi într-una din principalele motivaţii pentru înfiinţarea unei noi formaţiuni politice adevărate, moderne şi pusă direct în slujba interesului cetăţeanului şi al României;
• atât prin actul de guvernare, cât şi prin modul cum şi-au desfăşurat activitatea în Parlamentul României, cele două partide politice au demonstrat că nu mai exprimă, nu mai apără şi nu mai promovează interesele vreunei clase sau pături sociale din România, afectând profund în plan negativ, prin toate deciziile adoptate, atât nivelul de trai, cât şi calitatea vieţii fiecărui cetăţean în parte, indiferent de etnie, pătură sau clasă socială. Ele sunt responsabile de sărăcirea acută a populaţiei din România. Această constatare va trebui să se constituie într-o altă motivaţie majoră pentru înfiinţarea unei noi formaţiuni politice şi moderne pusă în slujba interesului cetăţeanului şi al României. Această formaţiune politică va trebui să expună clar ce calităţi au membrii săi şi cărei categorii de clasă socială sau pături sociale se adresează în vederea exprimării corecte a năzuinţelor lor, pentru apărarea şi promovarea reală a intereselor acestora;
• atât pentru U.D.M.R., cât şi pentru grupul parlamentar al altor minorităţi nu mai este necesar să se facă această analiză, întrucât ele nu reprezintă partide politice şi, ca atare, nici nu îşi pot asuma în mod responsabil efectele dezastroase ale actului de guvernare. Statutul lor pe viitorul eşichier politic românesc nu mai trebuie luat în discuţie. Iar această constatare va trebui să se constituie într-o motivaţie substanţială pentru înfiinţarea unei noi formaţiuni politice moderne pusă în slujba interesului cetăţeanului şi al României, care va trebui să-şi asume prin statutul său responsabilitatea formulării şi luării deciziilor politice, printr-o posibilă participare la guvernare a ţării, ca să repoziţioneze politica românească şi ca să scoată România din starea de criză profundă în care a fost adusă de actuala coaliţie de guvernare.

Mircea Vintilescu