Cum a compromis Băsescu Traian reţeaua externă de sprijin a României

Ce trebuia să se întâmple de mult timp, s-a întâmplat în sfârşit: Băsescu Traian ne-a făcut de râs pe toată planeta. A patra şi probabil ultima sa tentativă de lovitură de stat a eşuat jalnic.

Celelalte trei lovituri reuşite au fost în ordine: fraudarea alegerilor din 2004, auto-suspendarea sa din 2007 prin care s-a reîncărcat politic în dauna unei opoziţii nătânge şi, în sfârşit, re-alegerea sa dubioasă din 2009.

Aici nu este vorba de voturile supranumerar de la Paris, ci de cele vreo 2-3 milioane de voturi obţinute cu STS-ul, vorba făptuitorului.

După unii, loviturile de stat ale lui Băsescu Traian ar fi şi mai numeroase – vezi soluţia imorală Voiculescu, refuzul de a numi un prim-ministru al majorităţii ieşite din vot, constituirea UNPR-ului, reînnoirea mandatelor lui Emil Boc, numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca prim-ministru etc. De fapt, încă de pe vremea guvernului Ciorbea, Băsescu Traian o ţine într-o lovitură de stat permanentă. Starea naturală a unui aşa-zis preşedinte jucător este lovitura de stat cotidiană.

S-o luăm sistematic.

S-a observat deja – a făcut-o Sorin Roşca Stănescu printre alţii – că momentul suspendării a fost impus de însuşi Suspendatul. După ce a preluat guvernul şi a înregistrat un succes zdrobitor în alegerile locale, USL ar fi putut să aştepte pînă în iarnă ca să se debaraseze de epava politică Biruinţa, după o izbindă previzibilă la alegerile parlamentare. Pe Suspendat îl interesa însă să procedeze la auto-suspendare imediat, înainte ca puterea USL-istă să se instaleze temeinic şi înainte ca serviciile să-l abandoneze de tot. Băsescu Traian ştia încă din 2004 cum stăm, sau mai degrabă, cum nu stăm cu listele electorale. Ioan Rus părea numit de Suspendat, în înţelegere pe sub masă cu Victor Ponta. Băsescu Traian avea în mână toţi aşii, USL-ul nu putea decât să-i accepte timing-ul şi să încerce să-l bată în cursul jocului. Ceea ce, până la urmă a reuşit, piesa-cheie fiind din nou Ioan Rus care i-a comunicat Curţii Constituţionale că nu poate garanta cifra alegătorilor.

Dacă nu ar fi acceptat termenii şi calendarul lui Băsescu, USL şi-ar fi pierdut pe rând toţi miniştrii făcuţi plagiatori, vezi cazul Mang, cu dosare penale sau cu mape profesionale scoase oportun la analiză. Şi iată că, de-a lungul tentativei de lovitură de stat a Sabotorului altora, acesta a fost însoţit tot timpul de Vocea Rusiei, care pare a fi o adevarată specialistă GRU în logica non-lineară, paradoxală a strategiei militare practicată cu brio şi de preşedintele jucător în toată cariera lui, de la Rouen, scamatoria cu flota noastră şi până la ţipuriturile ICR-iste recente despre lovitura de stat.

Dar lovitura de stat a lui Băsescu Traian a avortat. Securistul comunist nu a luat în calcul jocul democratic. Şapte milioane şi jumătate de cetăţeni români l-au ciuruit. Băsescu Traian seamană din ce în ce mai mult cu un Dracula de bâlci, iar asistenta lui blondă pare şi ea să-l abandoneze. Site-ul cotidianul.ro a produs un serial cu susţinătorii externi folositi în interes propriu de Băsescu Traian.

Joseph Daul, politician de mâna a treia, aproape anonim în Franţa, specialist în abatoare şi carne de vită, promovat în zoo-ul politic de Nicolas Sarkozy; foarte cunoscutul la noi Mirel Bran, corespondent Le Monde şi media locală din Franţa şi Elveţia, cu o producţie tipărită în câteva rînduri pe banii ICR-ului, plus producţiile culturale ale soţiei de la dânsul, Laura Balomiri, Austria Presse Agentur, Televiziunea ZDF şi cotidianul austriac Der Standard, Vlad Odobescu, de la Dilema Veche, în USA Today. ICR-istul Keno Versek în Der Spiegel, Carmen Paun, clientă ICR, reporter în EU-Observer, Liliana Ciobanu, fostă Realitatea TV, în The Economist, Raul Sanchez Costa, în cotidianul El Pais, bursier ICR, o impresionantă pletora de corespondenţi la publicaţii de primă mărime din Belgia, Bruxelles, Germania, Spania, Austria, Marea Britanie, SUA etc. O foarte importantă reţea de sprijin construită cu mari eforturi, şi nu doar financiare, de serviciile noastre abilitate şi de ICR, el însuşi un serviciu, iată, deşi nu în sens cultural. Numai că aceşti oameni trebuiau folosiţi în interesul României, iar nu în cel personal al lui Băsescu Traian. Cine răspunde pentru asta? Vor urma demisii sau demiteri după ce referendumul va fi validat, dacă va fi validat?

Cât despre reţeaua internă de sprijin a lui Băsescu Traian, dirijată de istericul postsovietic Tismăneanu Vladimir de la Washington, împreună cu câţiva locotenenţi şi caporali locali şi alţi contribuitori rătăciţi ca Ioana-Ene-pe-la-gene, pseudonim neidentificat, rămâne de văzut dacă nu cumva e şi aceasta o reţea externă, plătită de fraierul contribuabil mioritic.

Ar mai trebui să atragem atenţia asupra sindromului, vorbitul în oglindă, asupra dedublării şi schizoidiei. De mai mult de 8 ani, Băsescu Traian vorbeşte în oglindă despre Adrian Năstase, despre corupţie, despre trădare de ţară. Şi psihiatrii români ar trebui să se pronunţe în această privinţă. Băsescu Traian e de mult o chestiune care nu ţine de politică sau de istorie, ci doar de patologie. În cele din urmă, lovitura de stat e una uşor de decriptat prin sindromul vorbitului în oglindă… Cine zice ăla e, sau hoţul strigă hoţii, e o strategie pe care o poate înţelege toată lumea.

*** Acest material a ajuns în posesia mea fiind transmis de un român stabilit cam de 30 de ani în SUA. Este interesant cum văd românii-americani pe românii-europeni.

Mircea Vintilescu

Cel mai dur banc!

Doctorul american spune:

- La noi în America, medicina e aşa de avansată, că scoatem un rinichi de la unu', îl transplantăm la altu' şi după 6 săptămâni deja îşi caută de lucru!

Doctorul german răspunde:

- E nimica toată. La noi în Germania, scoatem un plămân de la unu', îl transplantăm la altu' şi după 4 săptămâni… la lucru!

Doctorul rus spune:

- Nici asta nu-i mare scofală. La noi în Rusia, scoatem juma’ de inimă de la unu', o transplantăm la altu' şi după 2 săptămâni amândoi deja îşi caută de lucru!

La care doctorul român, amuzat, spune:

- N-avem cu ce să ne comparăm. Toţi sunteţi înapoiaţi faţă de noi. La noi în România, am luat câţiva fără creier şi fără inimă, i-am pus în fruntea ţării şi acum toţi ne căutăm de lucru...

 

Noua gastronomie românească

Tocană cu ciolan a la... Băsescu

Ingrediente:

- Un popor mare, necopt, fără miez;
- Mult ciolan;
- Trei patru partide mari şi câteva mai mici de diverse culori;
- O blondă de Pleşcoi;
- Un vârf de boc;
- O legatură mare de servicii secrete cu urechi fine;
- O curte constituţională moale şi bine fragezită;
- Câteva cozi de procurori;
- Două trei sindicate stafidite.

Condimente:

- Apă de ploaie;
- Praf în ochi;
- Gargară măcinată;
- Zeamă de baliverne;
- Tupeu vărsat.

Mod de preparare:

Se taie poporul în două părţi, una bună şi una rea. Apoi fiecare bucată se taie în două, una bună, una rea, şi tot aşa până se formează bucăţele mici ce pot fi mâncate dintr-o înghiţitură.

Se separă apoi bugetarii de nebugetari, medicii de pacienţi, profesorii de studenţi, copiii de părinţi, graşii de slabi şi se lasă la decantat până se ridică la suprafaţă uscăturile. Acestea se culeg cu atenţie şi se pun deoparte într-un recipient călduţ.

Din restul se taie 25%, se scoate vlaga şi se pune la foc mic, cu zeamă de baliverne şi cu praf în ochi, să nu se prindă. Se acoperă cu un capac mare ca să nu răsufle şi din când în când se stinge cu puţină apă de ploaie.

Separat se ia un partid portocaliu şi se întoarce de pe stânga pe dreapta. Apoi se împănează pe toate părţile cu bucatele tăiate din celelalte partide. Se presară deasupra uscături, iar peste se pune vârful de boc şi blonda de Pleşcoi cu ciolanul în gură şi se lasă mai mult timp la dospit. Celelalte partide se toacă mărunt împreună cu sindicatele şi se învelesc cu servicii secrete. Apoi se freacă bine cu cozile de procurori, se trag în ţeapă şi se păstreaza la răcoare.

Din când în când se gustă şi se reevaluează. Se aşează partidele într-un parlament din teflon cu mânere. Cel portocaliu se pune cu grijă în mijloc. Pe lângă el se mai presară două-trei partide mici şi bine frăgezite. Restul de partide se presară după gust. Se dă totul prin curtea constituţională şi se înveleşte cu gargară măcinată. Se aşeaza totul peste poporul deja bine instruit şi se dă la copt.

Din când în când se strânge caimacul de deasupra, cu care se ung bine blonda şi uscăturile de deasupra, iar peste restul se toarnă zeamă de baliverne cu tupeul vărsat. Se serveşte rece, pe stomacul gol, în piaţă.

În caz de probleme digestive sunaţi la 112.

P.S. Ca să fiu sincer, reţeta nu îmi aparţine. Am primit această reţetă de la un bun amic stabilit cam de 40 de ani în SUA. Interesant este cum suntem priviţi de românii de peste ocean.

Mircea Vintilescu

Este necesar să cerem iertare bunicilor şi nepoţilor

În 1990 România nu mai avea nici un fel de datorie externă, ba mai mult, avea de încasat pentru a plăti sudoarea muncitorului român mai multe milioane de dolari.

Astăzi, după mai bine de 20 de ani de hoţie în pace, avem o datorie externă mai mare ca cea pe care Comitetul de Pace de la Paris a pretins-o României să o plătească ca pagubă după cel de-al Doilea Război Mmondial atât fostei URSS, cât şi multor ţări care nu au avut nimic de împărţit cu România în timpul acestei comflagraţii mondiale (Noua Zeelandă, Australia, India şi lista poate continua).

Eram la sfârşitul anului 1989 o ţară cu o industrie mediu dezvoltată şi o agricultură care putea să asigure hrana pentru majoritatea ţărilor CAER. Astăzi importăm cea mai proastă hrană şi avem un indice de sărăcie în rândul populaţiei care cutremură toată Europa.

De ce am ajuns în această stare în mai puţin de 20 de ani? Din comoditatea noastră, pentru că am refuzat cu stoicism să ne luăm în serios rolul nostru de cetăţean care trebuie să se implice conştient în luarea deciziei la nivelul comunităţilor în care trăim.

Iată că istoria ne urechează şi ne arată că regimul comunist a fost cu mult mai performant ca toată tranziţia pe care încă nu am încheiat-o spre nu ştiu ce regim politic. Este cutremurătoare această realitate care nu ştiu dacă pot să o asemuiesc şi cu un adevăr istoric. Practic, îmi este frică să fac o analiză corectă în acest domeniu pentru că nu o să mă mai pot uita în oglindă.

Surprinzător, sau culmea obrăzniciei, văd astăzi oameni politici, de toate vârstele, care oficial declară că au averi imense, dar care în 1990 se lăudau doar cu o amărâtă de Dacie şi un apartament primit de la stat (adică de la comunişti), dar care condamnă vehement comunismul şi pe comunişti.

Aceşti hoţi la drumul mare condamnă cu tărie pe cei care le-au lăsat bunuri materiale pe care ei le-au furat, adică au intrat în patrimoniul lor particular, i-au făcut nababi pe ei şi pe odraslele lor, dezvoltându-le gustul avarismului care nu mai are limite.

Văd tineri politicieni care au făcut şcoala în clădirile construite de comunişti, fac politică în construcţiile lăsate de comunişti, aprind becul de la hidrocentrala făcută de comunişti, unii chiar îşi duc rudele mai sărace să fie tratate în spitalele făcute de comunişti, dar înjură comunismul şi pe comunişti de fac spume la gură.

Trist este că noi cetăţenii de rând le permitem aşa ceva, nu luăm atitudinea corespunzătoare să-i întrebăm dar ei ce au făcut pentru neamul acesta? Ba mai mult, pentru aceste inepţii spuse zi de zi, chiar vrem să-i propulsăm pe înalte trepte ale conducerilor de partid şi de stat.

Conştientizăm cu toţii că aceşti oameni sunt cei mari panglicari, hoţi şi impostori, dar nu reacţionăm cu nimic în faţa lor. Parcă Dumnezeu ne-a luat minţile, iar noi, păgubiţii, cădem în postura imbecilului temător.

Mă plimbam mai ieri cu nepoţii pe lângă o fostă platformă industrială (Pipera) şi îmi era jenă să le spun că acolo a fost perla electronicii româneşti, că aveam muncitori şi ingineri de înaltă calificare care astăzi culeg căpşuni sau măsline în Spania sau Italia, că aveam cercetători care gândeau viitorul tehnologic al acestei industrii, dar care astăzi s-au apucat de ziaristică sau de plugărit.

Îmi este jenă că nu am avut glasul mai puternic să strig la vremea cuvenită că se face o mare crimă să ne batem joc de medici sau de profesori, căci astăzi mă costă cât nici prin cap nu îmi putea trece o consultaţie medicală banală la aceşti copii. Am fost la şcoala la care învaţă nepoţelul cel mare şi am văzut dezastrul din educaţie. Eu nu am banii celor care au furat ca să-mi trimit copii la studii în străinătate, dar mă gândesc cu groază că dacă nu facem ceva pentru ei, îi vom educa să devenă slugi pentru cei care vor veni să ne cârmuiască.

Jena cea mare a venit când am avut de ales între medicamentele ieftine şi puţin eficiente pe care m-am oferit să le procur pentru un bun coleg, fost cercetător de mare rang, astăzi aflat în neagra mizerie, care a suferit un atac cerebral. Aveam de ales între acestea şi alt gen de tratament care mi s-a sugerat să-l facă în Austria. Nu am avut resursa financiară necesară şi am optat pentru medicamentele ineficiente. Astăzi starea lui de sănătate s-a înrăutăţit, dar el m-a atenţionat că nu vrea ca eu să recurg la mila publică.

Iată că din perspectiva avută în anii 1990 ca România să ajungă cam ceva apropiat de China de astăzi, păşim cu mândrie spre lagărul ţărilor din ultimile poziţii ale topurilor dezvoltării economice, care, mai mult, au nevoie şi de asistenţă internaţională urgentă.

De ce am ajuns aici? Simplu, pentru că noi am dat dreptul incompetenţilor, hoţilor şi impostorilor să-şi bată joc de munca noastră, de personalitatea fiecărui cetăţean. Ei au minţit, noi am făcut pe proştii, iar acum chiar suntem proştii care cer milă şi îndurare de la hoţii şi tupeiştii neamului românesc.

Dacă vom continua cu această indiferenţă civică vom deveni nişte simple persoane care vor trebui să se ducă zilnic la mormântul bunicilior şi al părinţilor pentru a-şi cere iertare că au nesocotit munca şi sacrificiul lor. Va trebui ca de fiecare dată când copiii noştri vor cere cărţi, rechizite, dulciuri etc., să le cerem iertare că noi nu putem să le oferim aşa ceva, pentru că nu am putut fi cetăţeni adevăraţi, că am adoptat indiferenţa faţă de comunitate şi am ajuns neputincioşi financiar.

Iată nota de plată care ne va aştepta dacă vom conserva indiferenţa, neimplicarea în treburile comunităţii şi mai ales dacă vom continua să trăim într-o mare confuzie educaţională pe plan civic. Nu este aşa de ruşinos că am greşit cu acest comportament, este poate de neiertat pentru copiii noştri să continuăm cu acest comportament care ne va duce spre pierzanie. Este timpul să ne trezim, să luăm taurul de coarne, să-l punem la pământ, iar noi să ne vedem de rostul nostru într-o altă postură, de cetăţeni educaţi care ne vom implica responsabil în treburile comunităţii.

Mircea Vintilescu

Ştim sau nu ştim ce vrem?

În ultimele zile s-au derulat cu multă repeziciune o serie de evenimente care au sufocat spiritul de înţelegere al cetăţenului de rând. Constat cu multă neplăcere, că o sumedenie de oameni politici IRESPONSABILI se lansează în dialoguri sau monologuri cu un scop clar, de IMBECILIZARE A CETĂŢEANULUI ROMÂN.

Surprinzător de trist este că societatea civilă nu reacţionează corespunzător. Mă refer aici la persoanele care se prezintă mai tot timpul pe la diverse televiziuni şi aduc cu ele acea tăcere sau stare de acceptare a „drobului de sare”, adică neputinţa de a se exprima clar asupra a ceea ce se întâmplă în ultimul timp în spaţiul public.

Ca să nu mai lungesc argumentaţia pentru care scriu aceste rânduri vreau să pun câteva întrebări clare cititorului:

1. Dorim să fim călăuziţi în continuare de aceiaşi oameni politici care vin dintr-un trecut sumbru pe care l-au servit cu mult devotament?

2. Avem puterea curajului să spunem clar că nu mai dorim în fruntea instituţiilor reprezentative ale statului oameni politici incompetenţi?

3. Ne putem considera responsabili de drept pentru viitorul nostru şi al copiilor sau nepoţilor noştri?

4. Suntem în stare ca voinţa noastră exprimată public să o transformăm în fapte şi să dăm României un curs ascendent în toate planurile: politice, economice, sociale, culturale, educaţionale etc.?

5. Vrem să avem un statut egal cu toţi cetăţenii europeni ai acestui continent?

6. Mai putem tolera amestecul josnic al marilor jucători politici în treburile interne ale României?

7. Suntem de acord ca pentru a face hatârul unor politicieni primitivi şi desrădăcinaţi de ţară să mai tolerăm marginalizarea României cu întreaga ei populaţie?

8. Avem cunoştinţă despre efectele pe termen mediu şi lung a neimplicării noastre acum când momentele evenimentelor politico-sociale ne obligă să luăm o atitudine corectă de cetăţean responsabil?

9. Putem să mai justificăm în viitor necesitatea unor demersuri civice pentru intrarea în normalitate a societăţii noastre dacă acum ne resemnăm şi lăsăm ca lucrurile rele pe care le trăim cu toţii să se deruleze din rău în mai rău?

Şi poate că şirul întrebărilor mai poate continua, dar din respect pentru cei care vor să se implice responsabil în a da un răspuns eu mă opresc aici.

Avem o zi de duminică în faţă în care, cu liniştea şi puterea divină a acestei sărbători să ne lămurim fiecare ce vrem, ce suntem şi spre ce aspirăm.

Dacă gândul cel bun ne va îndruma spre o atitudine constructivă, eu vă aştept cu nerăbdare cu toate sugestiile pentru atitudinile civice care consideraţi că se impun a fi luate.

Mircea Vintilescu

Punct… şi de la capăt

Să ne întoarcem la oile noastre. A trecut campania electorală, unii au votat, alţii nu. Ce importanţă mai are?! Jocul a fost jucat.

Aşteptăm acum ca alţii să dea verdictul privind cine, ce şi cum şi mai ales de ce. La ultima întrebare n-o să ne răspundă nimeni aşa că nu mai speraţi degeaba. Nouă oameni vor decide în curând soarta ţării. De cine au fost ei puşi acolo?! De prostia noastră şi de soarta tragică a acestei ţări. Pentru că dacă ai legi clare într-o societate, nu-ţi mai trebuie foruri peste foruri care să decidă dacă ele au fost corect interpretate sau nu. Cu atât mai mult cu cât ai pretenţia ca prostimea să respecte legile întortocheate pe care le dau în numele unui stat mai marii acestuia, aleşi după criterii şi interese de grup, de clan, de gaşcă sau de… oportunism.

Mă întreb cum de alţii aşteaptă ca partidele politice aflate acum "la putere" să rezolve problemele nerezolvate de 22 de ani, când de fapt doar nouă oameni vor decide ce şi cum.

Ştiu că mulţi au aşteptări enorme.

Se aşteaptă să le crească nivelul de trai într-o săptămînă, ca să se poată bucura şi ei de o vacanţă de şapte zile la Monte Carlo precum Udrea.

Se aşteaptă ca sistemul de sănătate să se transforme peste noapte într-unul performant, ca să se simtă şi ei ca Băsescu la Viena, dacă au vreo intervenţie de trecut sau vreo analiză de făcut.

Se aşteaptă ca învăţământul să devină dintr-o dată unul care să scoată pe bandă rulantă numai olimpici şi visează la scena din Matrix când puneai cartea sub cap şi învăţai în câteva secunde toată practica şi tehnica unui lucru sau al altuia.

Se aşteaptă ca oamenii din ţara asta să devină drăgăstoşi, lipsiţi de ură şi plini de iubire pentru semenii lor cu sau fără neuroni, pentru că deh, “iubeşte-ţi aproapele mai presus de tine însuţi” zice Biblia, iar adepţii acesteia spun că nu există nimic fără iubire şi că “cei din urmă vor fi cei dintâi.”

Aşteptările sunt multe şi diversificate, precum caracterele celor care îşi fac de treabă pe reţelele de socializare, scriind tot ce le trece prin minte, unii corect, alţii agramat, toţi considerându-se mari cunoscători ai lumii înconjurătoare, a politicii trecătoare şi a istoriei iertătoare.

Şi aşteaptă asta fără să mişte (cei care sunt în expectativă) nici măcar degetul cel mic de la piciorul stâng!

Ştiam că în România sunt o grămadă de visători, de idealişti, de utopişti, de fatalişti, de blazaţi şi de… dobitoci. Se întâlnesc la tot pasul, pe toate forumurile, în toate mediile de socializare, la televizor, la radio, pe scara blocului, pe stradă, la locul de muncă şi uneori mai grav, chiar în familie. Pe toată panoplia socială dăm cu nasul de ei. Unii dintre noi îi ocolesc, alţii îi evită, alţii încearcă să iasă diplomat din situaţia penibilă în care incontestabil sunt puşi într-o confruntare directă sau indirectă cu ei, iar cei mai mulţi se izolează total pentru a se menaja.

Para mălăiaţă nu mai poate pica în gura lui nătăfleaţă, aşa că... să ne întoarcem la oile noastre şi să punem osul şi priceperea noastră la treabă, pentru ca societatea asta, gata să se deşire total, să supravieţuiască măcar, dacă nu poate stagna sau merge înainte.

Inepţiile unora şi altora trebuie să înceteze.

Războiul de ideologie al unora sau altora trebuie să fie susţinut de argumente puternice şi nu de lamentări şi de blazări fără explicaţii.

Lenea şi puturoşenia trebuie să fie înlăturate printr-o atitudine drastică.

Incapacitatea de a învăţa şi de a evolua conform vremurilor şi necesităţilor actuale trebuie drastic amendate cu o mână de fier şi cu o atitudine verticală, fără echivoc.

Trecutul trebuie amintit pentru ca oamenii să înveţe din greşelile lui şi nu pentru a-l repeta ca un leit-motiv fără argumente. Hitler nu va mai învia, Pol Pot nu mai există, Ceauşescu a murit, iar comunismul… a fost măsluit de oameni, de semeni de-ai noştri cu minţi diabolice, semeni care întotdeauna au fost şi vor fi înconjuraţi de oportuniştii care au ştiut dintotdeauna că pe seama proştilor încă se trăieşte bine iar apa, aerul şi fraierul nu vor dispărea niciodată. 

Masa de manevră împărţită astăzi ca o halcă de carne între două haite înfometate, una care nu vrea să renunţe la privilegiile obţinute cu greu timp de 22 de ani, iar cealaltă care vrea să spele jegul unei societăţi destrămate şi distruse, plină de buboaiele purulente ale unei ciume îndelung abătută asupra României, reprezintă singura victimă colaterală a speciei umane.

Cei care nu mai vor să fie victime colaterale au trecut la acţiune. Pe toate planurile. Cei care au stat în genunchi şi nu au avut curajul să se ridice, nu o vor face nici în viitor de frica drobului de sare sau al inevitabilului: dar dacă…?!

Am fost condusă de un cizmar agramat timp de 33 de ani, înconjurat de incompetenţi şi de invidioşi pe tot ce însemna inteligenţă, forţă de muncă, verticalitate. Au urmat frământările pe care le-am depăşit pentru că aveam graniţele deschise, accesul la cultură şi mai ales libertatea cuvântului. Micile deviaţii dintr-un guvern sau altul erau trecătoare, forţa naţiunii fiind incontestabilă. Dar acum s-a ajuns la limita suportabilităţii.

Ca să mai fiu condusă de un preşedinte jucător, un om labil care acum plânge, acum râde, care jigneşte, batjocoreşte şi care se îmbogăţeşte peste noapte spunându-mi să strâng cureaua căci este criză mondială, dar care-şi propulsează fiicele, pipiţele din jur şi oportuniştii în posturile cheie ale ţării noastre, asta nu, niciodată.

Anormalul a devenit normal şi invers în această ţară. Nebunii sunt puşi la conducere iar personalităţile sunt băgate la răcoare sau la lada de gunoi (canalul modern al unui stat “reformat”). Toţi incompetenţii sunt ridicaţi la rang de vârf, iar competenţii sunt ţintuiţi la pământ, biciuiţi cu taxe şi impozite peste limita suportabilităţii, jucmăniţi de toate organele de conducere şi înjosiţi de toţi lătrăii. Ce soartă crudă să avem oare să ne trezim cu o parodie de preşedinte cu nume predestinat de fâsâială pe care ţara nu l-a mai vrut din 2009 dar care prin fraudă şi trişare şi-a câştigat al doilea mandat?! Ce destin nenorocit să aibă oare România să se degradeze atât de mult într-un timp atât de scurt?! Ce cruce mai trebuie să ducă românii pentru ca să reînvie şi să stea verticali măcar în ţara lor, dacă nu în lume?!

Este vremea să punem punct şi s-o luăm de la capăt. Răul se taie de la rădăcină iar buruiana se scoate cu rădăcină cu tot ca să nu mai poată prolifera. De undeva, de sus, din astre, adie briza eliberării.

Mona Bernhardt-Lörinczi

Incisiv… da’ “legalitarist” pentru “demantelarea” fraudei de la referendum

Da. Aţi citit bine. Avem un preşedinte suspendat “legalitarist” care luptă pentru “demantelarea” fraudei de la referendum.

De câte ori am auzit cuvântul “fraudă la alegeri” în ultimii 22 de ani??? De câte ori am auzit de măsuri sau pedepse pentru aceste fraude??? Păi, în ultimii opt ani, ca să răspund tot eu la prima întrebare, am auzit la fiecare alegere (cu excepţia euro-parlamentarelor, când celebra EBA, fiica mică a preşedintelui suspendat a fost aleasă pentru Parlamentul European), iar la cea de-a doua întrebare răspunsul este: niciodată! Şi atunci despre ce vorbim aici?

Despre “legalitarism”. După 24 de ore de tăcere, Băsescu, preşedintele suspendat, iese la rampă cu un alt tsunami de ameninţări împotriva tuturor, susţinând în acelaşi timp că miza acestuia nu mai este întoarcerea la Cotroceni. Şi atunci, revin la ceea ce spuneam de mult timp: miza preşedintelui încă suspendat este: “după mine, potopul!”

În acelaşi timp, acelaşi preşedinte încă suspendat susţine că nu poate demisiona din poziţia de suspendat. Probabil că se aşteaptă să revină la Cotroceni… de fapt, adevărata lui miză, contrar spuselor lui. Dar cine-l mai bagă-n seamă ce spune?! Căci este atât de contradictoriu şi atât de imprevizibil încât peste puţin timp va deveni o legendă a violenţei, imprevizibilului, labilităţii şi schimbării discursurilor prin auto-contrazicere clară a propriilor spuse.  Aşa că, cei care aşteptaţi o demisie de onoare, puneţi-vă pofta-n cui, că nici nu se pune problema vreunei demisii.

Suntem în situaţia în care acest preşedinte încă suspendat nu vrea să înţeleagă vrerea românilor majoritari: Du-te dară…

Atitudinea vădit războinică, de sămânţă de scandal, de calomniator al tuturor persoanelor care sunt împotriva lui şi al celor care au o părere contrară lui, duce la un limbaj inadecvat chiar şi pentru un preşedinte suspendat şi supus tuturor presiunilor politice, mass-media şi mai ales viitoare juridice.

Personal, nu cred că Băsescu nu avea cunoştinţă de adevăratele cifre al votanţilor din ţară. Haosul creat cu bună ştiinţă timp de opt ani a fost un drum anevoios, dar el a avut precedente clare: amintiţi-vă numărătoarea lui Anastase de la legea pensiilor şi de statul în bănci a PDL-ului în Parlament când trebuiau votate legi cu care aceştia nu erau de acord. Atitudinea ostilă la votul PDL-ului din Parlament a culiminat cu boicotul de la referendumul din 29 iulie 2012, iar lupta împotriva tuturor românilor s-a încheiat cu acest haos al numărării adevăraţilor supravieţuitori ai acestei ţări care se vrea europeană, care este în Uniunea Europeană, dar care a fost întotdeauna considerată o colonie a acesteia. Pentru că mi-e greu să cred, sau să fiu convinsă de faptul că Uniunea Europeană nu cunoştea adevărata realitate din România timp de opt ani de zile. Cineva spunea că Băsescu a fost “Merkel’s boc” (cei care cunosc limba turcă vor înţelege mai bine).

În tricoul său albastru, (de altfel de marcă, nu din Dragonul Roşu)  zi de zi o întreagă campanie pre-referendum şi post-referendum (asta-mi aminteşte de Jim Jones, de Templul Popoarelor şi de moartea celor 909 adepţi – din care peste 200 copii – ai acestei secte periculoase, în Guiana Franceză din 18 noiembrie 1978), preşedintele suspendat încă, pozează în salvatorul poporului român, al democraţiei, al luptei contra “loviturii de stat” care, paradoxal, îi oferă acestuia un sediu de campanie în str. Comăniţa, telefoane, acces la reţelele de socializare Facebook şi Twitter, pază SPP, o vacanţă de lux lui şi familiei şi o casă plătită din banii noştri, ai tuturor. "Curat murdar” cum spunea Caragiale.

Şi în fiecare apariţie nu uită preşedintele încă suspendat să-i menţioneze pe Ponta, Antonescu, Voiculescu, la care l-a adăugat astăzi pe Ioan Rus – intrat de curând în dizgraţie. Însă cei patru sunt doar vârful piramidei ameninţate. Urmează pe lista ameninţărilor şeful evidenţei populaţiei, primarii, prefecţii şi subprefecţii şi lista nu se termină aici. Astăzi se joacă soarta istorică a PDL. Libertatea multora este sub semnul întrebării. Şi iar îmi vine în minte Caragiale şi iar mă gândesc la vorba lui: “Trădare, trădare, dar s-o ştim şi noi!”

A venit timpul ca în al doisprezecelea ceas, după 22 de ani de la revoluţie, să ieşim dintr-o ţară bombardată de oameni incompetenţi, de un preşedinte ilegitim în cel de-al doilea său mandat, pe care românii l-au suportat cu stoicism timp de trei ani, care au părut cât o eră geologică.

A venit timpul ca toţi incompetenţii să fie măturaţi de pe scena politică actuală, indiferent pe ce parte s-ar afla ei, pe dreapta sau pe stânga.

A venit timpul ca toate autorităţile de rea credinţă care s-au plecat oportunist unei puteri sau alteia, să fie spulberaţi de pe scena acestei ţări.

A venit timpul ca cei care vor veni la guvernare şi la conducerea acestei ţărişoare mult încercată de tăvălugul fanariot al unora, să răspundă în faţa legilor acestei ţări şi în faţa poporului, să li se confişte averile fabuloase făcute pe spinarea celor proşti, da’ mulţi, ca să se termine odată măcar pentru următorii o sută de ani cu aceste diversiuni ale unui om cu un comportament deviant, de cameleon, un şef de gaşcă de cartier, cu un limbaj extrem de violent, de suburban, de plin de ură şi de răzbunare.

Băsescu nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată “preşedintele meu”, dar am acceptat timp de opt ani o situaţie pe care a impus-o o majoritate discutabilă şi niciodată dovedită ca fiind una măsluită (votul de la Paris din perioada lui Teodor Baconschi din 2009). Am încercat că uit vorbele de clacă spuse de unii şi de alţii privind lipsa de integritate a unui om care şi-a propulsat propriile fiice în posturi cheie de făcut bani şi pipiţele pe scaunele cele mai înalte ale statului român. Mi-am înghiţit lacrimile amare când copilului meu, bugetar cu facultate, i s-au redus 25% din salariu şi venea lunar cu 670 RON în mână, din care trebuia să trăiască el şi soţia lui. Mi-am înnecat cu greu ura care m-a cuprins când mi s-a impus să plătesc un impozit forfetar pentru un IMM din care supravieţuiam cu chiu şi vai şi din care plăteam la stat zeci de impozite şi taxe pentru angajaţii mei, din care mai trăiau şi nu ştiu câţi alţi pensionari. Am suportat cu stoicism toate acestea pe stomacul gol, după ce apucam cu greu să-mi achit facturile şi dările la zi, în timp ce ziarele, revistele şi televiziunile abundau în ştiri privind opulenţa lui Poponeţ, Sida, EBA, maşinile de lux, luările de cuvând îngânate şi bălmăjite din Parlamentul European citite cu greutate de faimoasa “unii nu vor să vorbesc cu tine” cu “succesuri” depline pe toate planurile. Acesta a fost traiul decent pe care am fost obligată să-l duc timp de opt ani, trai decent invocat în Constituţia fluturată de Băsescu & Co. Haosul privind necunoaşterea cifrei reale a românilor din această ţară a constituit după Băsescu & Co. “statul reformat”.

Să mă consider un om blazat? Să mă consider un om îngenuncheat de sistem? Să consider că nu am avut noroc pentru că sunt aici? Nicidecum.

Lupta abia acum începe. Acum s-a încheiat perioada de douăzeci de ani de tranziţie profeţită de Brucan. Acum abia românii au şansa istorică de a schimba ceva. Abia acum românii au ocazia să pregătească un drum curat, un drum al viitorului, iar cei de acum sunt doar promotorii acestei schimbări. Abia acum românii vor începe să vadă că vechiul sistem se prăbuşeşte, fie că e vorba de Grecia, România, sau Uniunea Europeană. Un sistem gândit pe arvună, pe înşelăciune, pe vorbe învelite în poleiala egalităţii şi al mesei tratativelor, care de fapt a ascuns interese economice şi geografice puternice, de sărăcire a statelor cu resurse şi de îmbogăţire al oportuniştilor de la toate nivelurile, după care s-au pitit politicienii din toate direcţiile… un astfel de sistem se destramă. Greu, dar se destramă. Pentru o viaţă de om, acest lucru parcă durează de când lumea. Pentru Univers, este doar o milimiile de secundă dintr-o existenţă umană. Schimbarea se va produce. Ea a început din 2009 pentru România, atunci când un trecător în istoria neagră a României s-a gândit să mai joace o dată la ruleta rusească… şi a pierdut!

Mona Bernhardt-Lörinczi

Românii nu s-au schimbat…

Românii nu s-au schimbat. În '89 erai făcut comunist dacă nu erai alături de majoritate. Acum eşti făcut băsist dacă nu eşti alături de majoritate. Românii nu s-au schimbat deloc. Au două criterii de selecţie: ori... ori!!! Asta a dus la scindarea societăţii în două tabere mari, care se încrâncenează să se lupte între ele... fără nici un rezultat. Nu primesc de mâncare, nu primesc beneficii, sunt carne de tun, sunt infanteria grea pe care cei din spate o folosesc în războiul lor.

Învăţătura care ar trebui însuşită din toată această încrâncenare este una: eu ce vreau pentru viitorul meu, al copiilor mei, ai nepoţilor mei, a ţării în general?

Încă mai este liber să gândim, să votăm, să ne alegem calea. Toată campania mizerabilă dusă de profitorii din jurul unui preşedinte labil, bolnav aş zice, deşi nu sunt medic (doar pentru ca să-şi păstreze posturile călduţe şi avantajele şi beneficiile primite din partea unui om care nu mai poate decide nici pentru el, darmite pentru alţii) a scindat această ţară, a stricat prietenii, asocieri, a adus dihonia în familii şi a lăsat un gust amar tuturor, pro sau contra.

A nu avea nici o speranţă spre un mai bine, a trăi un an de zile într-un scandal continuu pe diferite teme, începând de la defăimarea publică până la dezinformarea tuturor şi culminând cu "fuga-i ruşinoasă dar e sănătoasă" (neprezentarea la referendum, statul în bănci în Parlament la voturi decisive pentru pulime), toate au făcut ca societatea românească să fie degradată la maximum.

Iresponsabilitatea monstruoasă a unora care trăiesc pe principiul "dacă nu eu, după mine potopul" va fi plătită la un moment dat în istorie. Cine nu ştie istorie, riscă să repete greşelile trecutului.

Mona Bernhardt-Lörinczi

Cocoşelul de munte a cucurigat: “Poate punem de-o bătaie”

În vara aceasta caniculară, cocoşelul de munte – (preşedintele suspendat de Parlamentul României, Traian Băsescu), aparţinătorul speciei de păsări din familia fazanului (al cărui glas este un ţipăt, care poate fi auzit seara când se urcă în cârca românilor, sau ori de câte ori se consideră ameninţat de vreun pericol), fiind o rara avis foarte sperioasă care a fost văzută de români şi de străini frecvent în ultimii opt ani – a prins glas.

Arealul lui de răspândire este frecvent Europa Centrală. Ţările unde poate fi întâlnit cocoşelul de munte sunt (ghici ghicitoarea mea) România şi Germania. În Germania, cocoşelul de munte stă pe lista păsărilor periclitate şi pe cale de dispariţie, fiind interzisă vânarea lui (conform indicaţiilor Merkel).

Dar mai există şi planta cocoşelul de munte (ruşcuţa), o plantă medicinală, care, folosită în supradoză, devine toxică şi poate cauza stare de nervozitate, probleme gastrice şi intestinale, vegetative, ameţeală şi vărsături. Cum au românii de câte ori apare Băsescu în campania lui electorală.

Să rămânem însă la păsărică.

Căldura mare din ultimele zile şi mai ales din perioada campaniei electorale care se va finaliza la 29 iulie 2012 cu referendumul de demitere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu, a adus pe scena politică a României situaţii incredibile, la care mulţi români asistă muţi, unii dându-şi seama de gravitatea faptelor, alţii neştiind nici măcar despre ce este vorba. La oraş, ca la oraş. Dar la ţară, sunt mulţi care nici nu înţeleg întrebarea de la referendum. Nu ştiu ce înseamnă ştampila pe DA (pentru demiterea lui Băsescu, adică scăpăm de gaşca oligofrenă şi agramată impusă de la Palat) şi cealaltă opţiune NU, dacă doreşte poporul să fie în continuare condus de preşedintele suspendat Băsescu (asta ca să trăiţi MAI BINE…) Ce este şi mai specific românilor, există un grup de oameni, destul de mare, care doresc o alternativă, adică nici Băsescu, nici Antonescu, ci altcineva, care nu a apărut încă, dar care poate apărea în viitor. Păi, oameni buni, alternativa poate apărea şi după doi ani. Până atunci noi, românii ce facem? Nu mai trăim? Nu mai respirăm? Nu mai muncim? Toată ţara va fi precum Frumoasa Adormită care-l aşteaptă pe prinţul care să ne dea sărutul trezirii la viaţă???

La sediul de campanie al preşedintelui suspendat Traian Băsescu s-a instalat un serviciu special de telecomunicaţii, lucru fără precedent în istoria noastră, prin implicarea serviciilor secrete în campania electorală a unui preşedinte fără susţinerea populară. Nu numai că nu avea acest drept preşedintele suspendat Traian Băsescu la un astfel de serviciu, dar este şi ilegal ca acest om, care a susţinut întotdeauna că a modernizat statul român (aşa cum a crezut el de cuviinţă, alături de camarila portocalie pe care a înfundat-o cu bani şi cu onoruri militare nemeritate) să recurgă la aceste mijloace murdare de a desfăşura o astfel de campanie. Preşedintele suspendat Traian Băserscu, care întotdeauna a declarat cu emfază că ştie tot ce mişcă în ţara asta, a cerut un serviciu special de telecomunicaţii care nu poate fi interceptat, prin instalarea unui telefon special (conform declaraţiilor d-lui Fulea) la sediul său de campanie din str. Comăniţa.

Preşedintele interimar Crin Antonescu a fost luat prin surprindere în conferinţa de presă când a fost întrebat dacă ştie ceva despre acest lucru. La dezvăluirea din mass media, dl. Fulea nu a mai putut fi contactat telefonic (cel care iniţial declarase că Preşedintele interimar cunoaşte acest lucru), iar celelalte părţi implicate au declarat că vor convoca de urgenţă CSAT pentru a lua măsurile care se impun şi vor face o comisie de anchetă pentru a elucida acest caz fără precedent într-o campanie electorală. Se impune astfel demiterea generalului Opriş. Sub nici o formă un competitor politic nu poate beneficia de nici un fel de tehnică a STS şi nu este pentru prima oară când serviciile secrete sunt implicate în perioada lui Traian Băsescu în acest lucru. Şi furnizorul şi beneficiarul sunt răspunzători în faţa legii. Preşedintele suspendat Traian Băsescu ar putea folosi o astfel de tehnică pentru a face presiuni asupra Curţii Constituţionale, asupra altor organe cheie din statul român, pentru a beneficia de un tratament special în această bătălie.

În altă ordine de idei, acelaşi preşedinte suspendat Traian Băsescu iese în tot felul de conferinţe  şi declaraţii la sediul său de campanie din str. Comăniţa ca să pună la punct pe unul şi pe altul (are el ce are cu mogulul Voiculescu şi cu Antena 3, pe care le doreşte dispărute de pe scena mass media definitiv şi irevocabil), uitând de fapt pentru ce face campanie, pentru el, sau pentru mogul.

L-am ascultat cu atenţie în toate apariţiile publice. Părerea mea personală este că Traian Băsescu este bolnav.

"Fac o ofertă publică (...): Dacă până mâine dimineaţă cei patru se adună, sunt gata să merg şi să le spun care sunt solutţile să salveze ce mai e de salvat. Sunt soluţii costisitoare, dar nu am dreptul, ca om politic responsabil, să nu le spun că solutţile sunt 1, 2, 3, 4, 5, 6. Dar trebuie să fie toţi patru, pentru că toti patru au misiuni", a precizat presedintele suspendat. (Cei patru muschetari la care se referea Băsescu sunt: Crin Antonescu, Preşedinte interimar, Petru Filip, Preşedinte interimar al Senatului, Valeriu Zgonea, Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Victor Ponta, Prim Ministru).  Nu în ultimul rând, Traian Basescu i-a recomandat lui Crin Antonescu să apese tasta a treia a telefonului negru cu 12 butoane, din stânga biroului preşedintelui de la Cotroceni, care ar urma să îl redirecţioneze către o instituţie din România de unde i-ar răspunde un om, "care spune mereu adevărul" şi care i-ar spune Preşedintelui interimar că Ponta şi Antonescu au făcut cel mai mare rău României.

Nu mai reiau frăsuiala cu butonul şi cu telefonul pentru că tot Băsescu a dat răspunsul a doua zi cine ar fi răspuns la acel apel telefonic: tot Băsescu.

Preşedintele suspendat Traian Băsescu este un om bolnav. Este inadmisibil ca un om bolnav să mai poată conduce România, manipulat prin serviciile secrete (o parte din ele) care profită de această situaţie. Felul său de a se exprima, bâlbâitul continuu, trecerea de la o idee la alta fără legătură, obsesia preponderentă cu privire la cele trei persoane Antonescu, Ponta, Voiculescu, toate denotă o boală greu de diagnosticat dar uşor de depistat, pe care medicii din România refuză să o dezvăluie pentru moment, având în vedere implicaţiile enorme care ar decurge din aceste dezvăluiri. Să nu mai amintesc de gogoaşa cu plagiatul lui Ponta, pentru care preşedintele suspendat Băsescu a făcut valuri peste valuri care însă s-au spart la ţărmul Comisiei de Etică.

Şi Ronald Regan a condus Statele Unite ale Americii în ultimii săi doi ani de preşedinţie fiind bolnav de Altzheimer. Oamenii de rînd nu au aflat acest lucru decât mult mai târziu, pentru că serviciile secrete ale primului stat democrat din lume au ascuns acest lucru cu mare migală şi eficienţă, conducând din spatele acestuia, manipulându-l şi susţinîndu-l în interesul lor de a-şi face jocul. De ce ar fi la noi altfel?

Ce a mai declarat cocoşelul de munte astăzi? Că nu este mulţumit că la Iaşi se vor organiza în acelaşi timp două meeting-uri, unul pro-Băsescu altul pentru demiterea lui Băsescu şi în stilul lui caracteristic de a trage pumni copiilor, de a da capete în gură celor împotriva lui şi de a fi un “preşedinte jucător” declară, hăhăind specific: “Poate punem de-o bătaie.” Eu sugerez s-o ia la această bătaie şi pe Andreea Paul (fostă Vass) care oricum a spus despre Elena Udrea (care se ascunde în această campanie) că este un adevărat Kill Bill a politicii româneşti. Mai nou, această promotoare a politicii PDL apare pe toate posturile TV pentru a mai albi puţin camarila portocalie (că tot au scos ei sloganul că vara asta se poartă alb), camarilă băgată în cotloanele adânci ale corupţiei, minciunii şi laşităţii. Atenţie ce vă doriţi, preşedinte suspendat Traian Băsescu, pentru că s-ar putea să vi se îndeplinească. Mai ales dacă Aliodor Manolea este alături cu flacăra violet!!!

Mona Bernhardt-Lörinczi

Arta prostiei la români

Cred că putem bate recordurile la nivelul invenţiilor majore ale omenirii. De Sfânta Înviere am inventat „olimpiada luminii”.

Politicul şi biserica ortodoxă au luat startul aducerii luminii de la Ierusalim. Astfel, după ce în mod tainic şi miraculos s-a aprins flacăra luminii, cei doi competitori s-au grăbit să se întreacă la aducerea luminii în ţară.

Prea crucişătorul politician Flutur a zburat în contratimp ca să fie primul cu flacăra sfântă în ţară pentru a o da primul credincioşilor PDL-işti şi apoi mulţimii.

Reprezentanţii bisericii ortodoxe au crezut că din acest moment sacru pot să facă ceva de tip negustoresc şi s-au grăbit şi ei să vină tot printre primii cu acest sfânt dar dumnezeiesc.

Pe parcursul aceste curse s-au produs şi mici ambuteiaje, astfel că unele candele cu sfânta lumină nu au putut ajunge la timp la locurile stabilite, aşa că s-a recurs la tradiţia aprinderii luminii în altarele bisericilor care nu au putut beneficia de acest privilegiu.

Cred că aceste gesturi stupide nu au nimic comun cu adevărata credinţă şi învăţătura creştină. Bănuiesc că actualul curent de promovare excesivă a incompetenţei politice de către actuala coaliţie de guvernare a molipsit şi biserica ortodoxă. Iată un păcat care va trebui mărturisit public de către mai marii cârmuitori ai ortodoxiei româneşti în faţa tuturor enoriaşilor.

Nu trebuie să transformăm aceste evenimente simbol din credinţa noastră în competiţii de tipul olimpiadelor. Nu trebuie să se admită implicarea politicului în aceste procesiuni. Nu trebuie să tolerăm blasfemia indusă de aceşti competitori rupţi de tradiţia şi învăţătura creştină.

Dacă apostolii lui Hristos ar fi fost martori la această „competiţie” ruşinoasă, cred că ar fi urecheat cum se cuvine pe fiecare competitor. Cine şi cu ce drept îşi permite să promoveze aceste invenţii ruşinoase gen „olimpiada pascală”, „olimpiada luminii” etc.?

Cred că noi, cei care avem bunul simţ al măsurii, trebuie să reacţionăm ferm şi să cerem ca aceste evenimente ruşinoase să nu se mai repete. Trebuie să atragem atenţia Bisericii Ortodoxe Române că nu trebuie să iasă din canoanele creştinismului, să nu mai transforme aceste sfinte evenimente în competiţii care nu au nici un rost, dar care pot să ştirbească chiar măreţia acestor sărbători.

Mircea Vintilescu

Avem o clasă politică venită dintr-un rural medieval cam de mult apus!

Cetăţenii români sunt conduşi de oameni veniţi dintr-un rural medieval uitat de lume. Aceştia au cultul lopeţii sau al coasei, ei nu au mai fost pe la facultăţile moderne şi nici nu au învăţat după manualele sfârşitului de secol XX, ci au luat meditaţii de la bunicii lor, probabil în zilele de iarnă grea, stând la gura sobei.

Ne putem mândri cu politicieni care ştiu perfect istoria medievală a României (Premierul Mihai Răzvan Ungureanu) şi pentru că numai atâta ştiu, doresc cu toată fiinţa lor să ne introducă într-un sistem de organizare socială, iar ca nivel de trai, în epoca medievală.

Avem o clasă politică contemporană cu Vlad Ţepeş, care nu are suficientă carte pentru a cunoaşte progresele tehnice care s-au făcut în domeniul întreţinerii drumurilor şi al spaţiilor de intravilan pe timp de iarnă sau de vară caniculară. Ei ne dojenesc că nu ies bătrânii satelor la lopată să dea zăpada. Tot ei chinuie o armată de jandarmi pe care îi obligă să intre în acţiune cu lopeţile pentru deszăpezirea satelor, a drumurilor sau a utilajelor terasiere împotmolite pe drumurile ţării.

Dacă aceşti politicieni ar fi dat banii nu pe achiziţionarea de lopeţi care au o eficienţă egală cu zero şi ar fi achiziţionat utilajele moderne, acţionate de mototractoraşe, ar fi avut o eficienţă de o sută de ori mai mare şi s-ar fi economisit peste 50% din banii alocaţi pentru lopeţi. La aceşti oameni crierul a rămas cu mult în urmă faţă de cerinţele postului pe care îl ocupă.

Avem o administraţie locală mai redusă mintal faţă de toată clasa politică, ei probabil că acum au ieşit din amnezia timpurilor lui Gelu, Menumorut sau Basarab. Aceşti imbecili de primari împreună cu tot aparatul de consilieri se declară neputincioşi şi biruiţi de vicisitudinile viscolului, dar nu gândesc nici o clipă să-şi dea demisia pentru că nu se pricep la nimic. Posturile sunt bine plătite din buzunarul cetăţeanului şi nu merită să se întoarcă la cazma şi la coasă.

Avem miniştri care au luat masteratul sau chiar doctoratul în hoţie şi înşelătorie. Avem o justiţie care se autosesizează numai la comandă politică, dar se face că nu vede marea hoţie care se face din bugetul ţării. Este bine plătită, are pensii grase şi mai beneficiază şi de protecţie specială fără a fi trasă la răspundere pentru tot ce nu face.

Pe toate aceste gunoaie la care se mai pot adăuga şi mulţi alţi funcţionari, cetăţeanul român îi plăteşte regeşte şi tot nu le ajunge. Dacă nu fură câte ceva din avuţia statului parcă nu simt că au funcţie de demnitari.

Am avut ocazia să fac toate aceste constatări în aceste zile, când a nins ceva mai abundent peste zona sudică a ţării. Acum am putut vedea adevărata faţă a birocraţiei româneşti; acum au ieşit la vedere hoţiile de bani pentru acţiunile imaginare de deszăpezire; acum s-au evidenţiat calităţile non-manageriale ale celor puşi să ne conducă. Acum a ieşit la suprafaţă putregaiul puterii şi opoziţiei româneşti. Acum vedem ce forţă de nimic are presa care trece foarte uşor peste faptul că avem peste 100 de morţi prin hipotermie, mii de oameni care au rămas mai mult de 50 de ore înzepeziţi pe drumurile ţării, fără hrană, fără apă şi căldură. Mii de oameni suferinzi, care nu au putut beneficia de o minimă asistenţă medicală. Şi poate peste un milion de oameni care timp de peste 14 zile au fost blocaţi în propriile sate, lipsiţi de curent electric, de căldură, de apă, de hrană, de medicamente etc.

Aceste lucruri se încearcă să fie date căt mai rapid uitării, mai ales că vin alegerile locale şi aceşti incompetenţi de conducători au aspiraţii mari. Adică unii vor să fie realeşi sau să candideze pe funcţii mai mari. Dacă cetăţeanul român încearcă să uite aşa ceva se va alege praful şi pulberea de el, de comunitatea în care trăieşte şi de toată ţara. Toţi aceşti incompetenţi trebuie să răspundă pentru toţi morţii, dar mai ales pentru disfuncţiile aduse oamenilor şi localităţilor sinistrate. Cred că este o datorie de onoare a fiecărui ONG de a acţiona în justiţie pe toţi aceşti făptuitori de chinuri, durere şi suferinţă propriilor semeni care cu multă încredere i-au investit în funcţii de conducere.

Pentru a le aduce aminte politicienilor, guvernanţilor, autorităţilor centrale şi locale că trăim totuşi în mileniul III şi în secolul XXI, când tehnica a înlocuit lopata din perioada medievală, îmi permit să anexez trei filmuleţe, care să îi deştepte şi să-i aducă la zi cu dotările pe care trebuiau să le aibă, dar mai ales cu modul în  care ar fi trebuit să acţioneze. Nu pot să le urez vizionare plăcută, ci pot să le spun, fără să greşesc, că locul lor este la lada de gunoi a istoriei.

 

 

Mircea Vintilescu

Energiile supreme ale Cosmosului şi Pământul nostru

Ca om de ştiinţă, mereu am fost fascinat de evenimentele care s-au produs sau se produc la nivel global pe suprafaţa Terrei. Încă de pe băncile studenţiei am avut privilegiul să iau cunoştiinţă cu numeroasele etape parcurse de Terra în decursul evoluţiei ei şi până astăzi. Am fost captivat de problematica abordată de paleogeografia terestră, de unde am aflat că de-a lungul erelor geologice am avut parte de mai multe orogeneze (procese de formare a munţilor şi a unor reliefuri specifice), care au dat naştere la întinse lanţuri montane, unde numai pe teritoriul României specialiştii au identificat orogeneze de tip Caledonian, Hercinic şi Alpin. Tot aceşti specialişti au încercat să explice procesul de formare şi apoi de involuţie până la dispariţia totală a lanţului montan Caledonic, Kimmeric sau parţială a lanţului Hercinic, dar şi a fazelor succesive de formare a fiecărui masiv montan al Carpaţilor.

De fiecare dată când încercam să-mi imaginez cu ochii minţii evenimentele geologice de tip cataclismic care s-au succedat pe teritoriul României mă cutremuram. Îmi imaginam catastrofele produse în timpul prăbuşirii în trepte a bazinului Transilvaniei, erupţiile de tip exploziv din munţii Oaş, Gutâi şi Ţibleş, dezastrele produse asupra paleofanunei şi paleoflorei şi parcă vedeam iadul de pe pământ.

Ceva mai târziu a apărut şi a fost acceptată unanim, teoria dinamicii plăcilor tectonice, proces care încearcă să explice pe temeiuri ştiinţifice şi o parte a cauzelor acestor orogeneze. Începeam să găsesc în aceste noi teorii unele răspunsuri legate de cauzele care au generat aceste procese dinamice ale reliefului terestru atât de-a lungul timpului, dar mai ales pentru viitor. Dar un lucru tot mă frământa şi mă chinuiam: Oare cine este responsabil de aceste impulsuri dinamice care duc la aceste frământări ale scoarţei? Cine generează ciclic aceste procese dinamice la care Terra răspunde cu aceste mişcări cataclismice ale scoarţei?

Discuţiile cu numeroşi geologi de seamă au pus în evidenţă că întreaga tectonică a Terrei este condiţionată de forţele interne existente în şi sub scoarţa terestră. Acesta este un adevăr de necontestat, dar el ridică o altă mare întrebare: Cine accesează periodic această forţă internă a Terrei? Cine poate fi considerat responsabil de declanşarea acestor elemente de dinamică excesivă a scorţei, cât şi de perioadele de calm ale ei?

La aceste întrebări, cu multă diplomaţie se ezit[ să se dea un răspuns clar, argumentat pe elemente ştiinţifice şi mai ales credibile. Logica gândirii umane începea să se blocheze şi nu se încerca să se abordeze această problematică nici măcar sub aspect S.F.

De ce oare se produc asemenea blocaje în logica gândirii umane? Poate un răspuns ar fi de găsit într-o formulă de educaţie dirijată, care voit vrea să te rupă de unele realităţi pe care refuzăm din nu ştiu ce motive să le acceptăm. Încă de pe timpul anticilor egipteni şi mai ales de la Aristotel încoace ştim că suntem total dependenţi de Soare, mai ştim că Luna, satelitul natural al Terrei ne influenţează în tot ceea ce suntem etc. Unii specialişti chiar încearcă să facă nişte corelaţii între fazele lunare şi intensitatea producerii unor erupţii vulcanice sau cutremure de pământ, demonstraţii care uneori pot să aibă un sâmbure de adevăr. Dar marea masă a specialiştilor în domeniu zâmbeşte discret în colţul gurii sau chiar îşi dă ghionturi lăsând vădit să se înţeleagă că omul respectiv a intrat pe aleea utopiilor.

Este regretabil că încercăm să consolidăm ideea de a ne considera pe noi şi planeta noastră, ca pe o entitate care ar trăi singură în tot Universul, că nimic ce poate avea consistenţă materială semnificativă nu ne poate afecta din exteriorul planetei, că numai Terra şi în ultimul timp poate chiar şi omul sunt responsbili de tot ceea ce se întâmplă sau se va putea întâmpla pe suprafaţa noastră terestră.

Mulţi specialişti susţin că această atitudine egocentristă este chiar benefică, căci ea induce o stare de acalmie în rândul populaţiei şi nu poate conduce la o panică globală. Alţi specialişti consideră că, introducând în ecuaţia condiţiei existenţei noastre şi a factorului extern terestru, ar accentua latura mistică a evoluţiei planetare, fapt care împiedică explicarea unor teorii materialiste larg acceptate de un numeros public, sau care le pot contrazice totalmente.

Despre această atitudine cu multe conotaţii ideologice se poate discuta foarte mult, dar mai important este ca să vedem ce efecte negative a produs în timp acest refuz cronic şi metodic de a ne racorda la realităţile obiective ale mediului terestru înconjurător.

În primul rând este de remarcat că în planul dezvoltării filosofice a problematicilor de interdependenţă, a totalităţii formelor de legătură din şi între corpuri, sistemele, fenomenele şi procesele care generează interacţiunea, condiţionarea, interferenţa, cauzalitatea, legea, necesitatea şi de ce nu, chiar întâmplarea producerii unor astfel de fenomene, toate au loc între multitudinea de corpuri care sunt dispuse într-un spaţiu vast.

Suntem din acest punct de vedere foarte mult rămaşi în urmă în ceea ce priveşte cunoaşterea proceselor care se pot produce între diferite corpuri la întâlnirea sau încrucişarea a două sau mai multe fenomene, respectiv a efectelor produse asupra Terrei de către factorii cosmici externi.

Din această perspectivă cunoaştem astăzi încă foarte puţin, avem un sistem încă primitiv de cunoaştere şi de monitorizare a fenomenelor cosmice care ne pot afecta, alocăm resurse financiare total nesemnificative pentru cunoaşterea acestora, dar investim nebuneşte în domenii care ne sunt mai puţin utile, cum ar fi înarmarea.

Am început să bagatelizăm chiar aici pe Terra procesul de cunoaştere a câmpurilor externe corpurilor şi nu vrem să acceptăm rolul lor în dinamica naturală a schimburilor permanente de materie, energie şi informaţie dintre corpuri. Nu facem mai nimic pentru a dezvolta o nouă formă de gândire bazată pe procesele de interdepenţă dintre corpuri, atât în şcoală sau universităţi, cât şi în societate. Dezvoltăm în schimb sistem de învăţământ care se bazează pe o acumulare nejustificată de informaţie, care din nefericire este şi foarte prost structurată.

Acceptăm cu multă seninătate şi uneori chiar şi cu bucurie dialogurile cu falşii profeţi, cu prezicători de tot felul, cu pseudo apostoli şi ne plecăm în faţa lor. Personal îmi este foarte greu să îmi explic această reticenţă faţă de o nouă gândire pe care trebuie să o manifestăm faţă de fiinţele, lucrurile şi fenomenele care ne înconjoară. Dar bănuiesc că există o teamă a celor care cârmuiesc colectivităţile că omul trebuie să fie cât mai puţin format în a înţelege rolul şi locul lui pe acest pământ.

Revenind la problematica orogenezelor, ca om de ştiinţă care am încercat să fac unele corelaţii între anumite evenimente cosmice şi dinamica tectonică a Terrei, personal consider că în anul 2012 şi probabil şi în 2013, când investigaţiile făcute asupra intensităţii erupţiilor solare atestă o perioadă de maximă efervescenţă, cred că vom avea parte de evenimente tectonice şi nu numai, de o mare complexitate. Probabil că nu numai energiile rezultate în urma acestor manifestări explozive ale Soarelui ne vor afecta din afara spaţiului terestru, dar ele sigur vor genera o nouă dinamică a corpurilor vii şi nevii de pe Terra. Acum sunt convins că aceste mari orogeneze au avut ca element declanşator dar şi motor aceste energii externe, care au schimbat ciclic toate elementele terestre biotice sau abiotice, până la formele cunoscute de noi astăzi.

Întrebarea care se pune este legată de modul cum suntem pregătiţi noi, ca fiinţe inteligente să ne conservăm existenţa în faţa acestor evenimente obiective. Din păcate constat că atât pe tărâmul nostru mioritic, dar şi în mai toată lumea nu se face mai nimic. Ne lamentăm, aşteptăm precum baciul moldovean din cunoscuta baladă Mioriţa, să primim cu braţele încrucişate obştescul sfârşit. Manifestăm în formule regretabile la acest început de secol un comportament fatalist, care se va vedea că va fi foarte dăunător tuturor.

Numai pornind de la aceste aspecte considerate de mine total nejustificate, vă invit pe toţi care vreţi să vă mai gândiţi la viitorul vostru, al copiilor şi nepoţilor voştri, să ne schimbăm comportamentul, să lărgim baza dialogului şi să constituim o solidaritate cetăţenească care să ne permită înfruntarea acestor evenimente în cunoştiinţă de cauză, pregătiţi sufleteşte pentru a rezista şi mai ales pentru a dăinui. AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU.

Mircea Vintilescu

Neamul românesc şi zodia scorpionului

Îmi vin în minte o serie de nume celebre ale acestui neam: Burebista, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Cuza, Zelea Codreanu, Regina Maria, Iorga, Antonescu, Regele Mihai, Ceauşescu, Eminescu, Enescu... şi lista poate continua cu foarte multe enumerări, personalităţi care au avut o viaţă tare tumultoasă, dar mai ales un sfârşit tragic. Astfel, într-o perioadă a existenţei lor au fost ovaţionaţi la scenă deschisă, poporul se închina în faţa lor şi aprecia faptele lor ca pe mari acte de cârmuire sau de creaţie. Foarte mulţi contemporani ai acestor personalităţi se gândeau cu multă înfrigurare ce se va întâmpla când aceste genii carpatice vor dispărea, cum vor fi ei glorificaţi, pe unde să se amplaseze statuile lor în fiecare urbe, ce denumiri să li se atribuie unor bulevarde etc., etc.

Toate bune şi frumoase până într-o zi, când poporul s-a supărat din te miri ce şi a întors spatele acestor idoli. Mulţi dintre ei au sfârşit groaznic, chiar condamnaţi la moarte de voinţa populară, alţii au fost uitaţi de tot, trăind în singurătate şi mizerie până ş-au dat obştescul sfârşit.

Este cutremurător să analizezi fie viaţa acestor titani, fie să încerci să-ţi dai ţie un răspuns cât de cât acceptabil referitor la inconstanţa şi inconsecvenţa dovedită de acest neam în legătură cu aprecierile sau comportamentul faţă de aceste personalităţi. Dacă nu ai timp suficient să faci o analiză cuprinzătoare, vrei nu vrei, ai cam două variante:

• fie acest neam este foarte făţarnic, acceptând pentru un anumit timp să se linguşească faţă de un personaj total superior contemporanilor săi, pentru ca apoi, când se simt mai tari pe poziţie, majoritatea neamului să-i dispreţuiască total pe aceşti oameni mai bine dotaţi;
• fie neamul românesc este încă necopt, adică nu ştie să-şi aprecieze valorile, tratându-le ca pe copiii din propria familie, respectiv aplicându-le pedepse exemplare pentru chestiuni minore, nesemnificative, sau fapte ce în concepţia omului mai puţin educat, nu pot fi tolerate.

Şi într-un caz şi în altul cred că nu poate fi admis un asemenea comportament pentru majoritatea comunităţii româneşti, indiferent de evul istoric în care s-au manifestat. Interesant este faptul că acest comportament de tip barbar s-a conservat în timp şi parcă se transmite de la o generaţie la alta pe cale genetică.

Dacă ai încerca să faci o corelaţie între comportamentul acestui neam şi comportamentul unor comunităţi animalice, rămâi puţin surprins. Astfel, la nivelul unor specii inferioare de nevertebrate, cum ar fi albinele sau scorpionii, se practică un fel de canibalism al masculului care aduce procrearea coloniei şi a speciei, aceste colectivităţi fiind marcate de o formulă organizatorică de tip matriarhal.

Din comportamentul acestora rezultă că pentru acea colonie de vieţuitoare există o preocupare reală de a se strădui să-şi îngrijească indivizii de care ştiu precis că vor avea nevoie, îi cresc cu sârg, se folosesc de ei până la un anumit moment, după care fie îi alungă, fie îi omoară. După ce colonia s-a lepădat de aşa-zisul balast, viaţa continuă molcom, calm, fără surprize, iar ciclul se reia. Raportându-ne la scara evoluţionistă, acest comportament barbar al diferitelor specii de vieţuitoare le-a adus o bună longevitate în timp, îngheţând în timpul evoluţiei lor nişte tipare numai de ele ştiute pentru un comportament şi o ierarhizare monotonă, nespectaculoasă, fără salturi care să evidenţieze acumulările cantitative şi mai ales calitative ale existenţei lor multimilenare.

Nu vreau să cred că am copiat instinctual acest tip de comportament, care este specific şi în lumea vegetală pentru anumite categorii de plante. Mă înspăimântă numai gândul că mulţimea care se crede atotştiutoare este deranjată de apariţia unor persoane care doresc să facă şi alt lucru, poate mult mai bun pentru colectivitatea din care fac parte. Acest sistem de respingere al noului, al omului util, a persoanei providenţiale, ne face atipici pentru cultura europeană.

Interesant este faptul că după ce comitem această gravă eroare comportamentală, după o anumită perioadă de timp începem să regretrăm, dar nu regretăm gestul nostru nechibzuit, ci regretrăm personajul căruia noi i-am hărăzit un sfârşit nemeritat. Faptul că nu încercăm să conştientizăm ce greşeală fatală am făcut, explică această contaminare de la o generaţie la alta a unui comportament primitiv, lipsit de respect faţă de adevăratele valori ale neamului.

Poate că lipsa permanentă de educaţie ne-a adus în această stare care uimeşte o lume întreagă. Faptul că la nivel comportamental colectiv suntem atipici, nu este un lucru care trebuie să ne încânte, ci poate mai degrabă să ne dea fiori.

Avem chiar obrăznicia ca atunci când istorisim biografia acestor personalităţi, când ştim clar ce vină purtăm noi, adică fiecare în parte, începem a transforma personajul respectiv într-o legendă care întruchipează binele. Regretabil este că în momentul în care vorbim despre aceşti oameni nu avem nici un fel de emoţie în glas, nu roşim, nu ne recunoaştem vina, dar acuzăm pe cu totul şi cu totul alt personaj care, chipurile, s-ar face vinovat de destinul nefericit al omului pe care chiar noi l-am condamnat la suferinţă. Poate că de aici a pornit şi zicala populară „Dăi Doamne românului mintea cea de pe urmă”, zicală care vrea să scuze într-un fel comportamentul aberant şi instinctual al acestui neam situat la răscruce de vânturi.

Să fie oare numai ignoranţă şi lipsă de educaţie, de cultură şi de înţelegere? Sau explicaţia este că la nivelul acestui neam avem înnăscut în noi un egoism conservator pentru orgolii încă neînţelese şi vanităţi primitive?!

Posibil este cam orice, dar nu şi semnificativ. Când un neam nu ştie să-şi respecte aşa cum trebuie oamenii de bine ai colectivităţii care încă mai sunt în viaţă, dă dovadă de mare ipocrizie, de lipsă de educaţie colectivă, de primitivism.

Poţi post-mortem să-i aduci tot felul de evlavii, poţi să-l transformi în erou de legendă al neamului, poţi face parastase elogioase etc. Noi tot primitivi rămânem, căci nu vrem să învăţăm nimic din propriile noastre greşeli şi astfel continuăm să perseverăm în propria noastră greşeală.

Este posibil ca această teamă să o fi identificat mulţi oameni de valoare din zilele noastre, explicând astfel reţinerea faţă de actul implicării lor cu toată energia în treburile societăţii. Poate că acest comportament ne-a adus la cârma ţării oameni total nepotriviţi actului de guvernare, oameni care prin incompetenţa lor vor să rămână anonimi în istoria ţării şi astfel să nu fie executaţi de mulţimea needucată. Iată doar câteva explicaţii la un comportament de masă care nu face cu nimic bine şi mai ales cinste naţiei româneşti.

Consider că pentru binele copiilor noştri şi mai ales al urmaşilor-urmaşilor noştri este timpul să ne schimbăm comportamentul, să recunoaştem că noi, prin tăcerea noastră, prin minciuna pe care o acceptăm zilnic, noi ne fabricăm o istorie care nu ne reprezintă, ne marginalizăm singuri şi apoi ne distrugem.

Este inexplicabil cum alţii, pe alte meleaguri, apreciază şi elogiază un Brâncuşi, un Palade, un Cioran etc. Le fac muzee, îi popularizează, iar la noi în ţară nici că se ştie ceva despre aceste personalităţi. Ne văităm că suntem etichetaţi de restul lumii în tot felul, ne căim că nu avem dreptul la respectul care ar trebui să ne fie acordat de către celelalte neamuri, acuzăm pe unii şi alţii, dar refuzăm să ne acuzăm pe noi că nu ştim să ne iubim valorile, că nu ştim să le punem în locul bine-meritat de ele în clasorul de cinste al naţiei.

 

Este inexplicabil cum putem să acceptăm aşa ceva, este inexplicabil cum tineretul nu doreşte să ştie exact cum am evoluat pe toate planurile de-a lungul timpului, dar este şi mai regretabil cum tolerăm să fim minţiţi zilnic de toţi farsorii neamului. Cred că a venit timpul ca să avem comportamentul scorpionului numai faţă de aceste lichele care duc cu bună ştiinţă ţara în jos. Doar o mică schimbare comportamentală ne trebuie pentru a lichida nu valorile umane, ci farsorii, lichelismul, trădătorii de neam şi atunci putem să ne conservăm acest comportament pe termen lung, garantând o evoluţie a naţiei aşa cum o dorim atât noi, cât mai ales toţi tinerii noştri.

Mircea Vintilescu