Sărbătoarea ilegalismului în Protecţia Mediului

La data de 5 iunie s-a convenit pe plan internaţional să se sărbătorească ZIUA INTERNAŢIONALĂ A MEDIULUI.

 

Ca om care lucrez în acest domeniu de foarte mult timp, am încercat să desluşesc tainele acestui eveniment care dă ceva de lucru în mod festivist multor instituţii, ONG-uri, diferiţilor oameni de bine din ţară şi de ce nu şi unor politicieni care doresc să se afirme în acest domeniu.

Prima problemă care se ridică este legată asupra cărui mediu acordăm această atenţie sărbătorească. Al mediului academic? Al mediului cultural? Al mediului economic? Al mediului politic? Iar enumerările mai pot continua.

Dacă ne-am lua după definiţia oficială dată în legislaţia românească (Legea nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului): "mediul reprezintă ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului".

Eu unul, nu ştiu şi nici nu pot să-mi dau seama ce am sărbătorit: ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale terrei?! Aerul?! Apa (şi care apă)?! Solul?! Subsolul?! Aspectele caracteristice ale peisajului?! Toate straturile atmosferice?! Toate materiile organice şi anorganice?! Fiinţele vii?! Sistemele naturale în interacţiune?! Unele valori materiale şi spirituale?! Calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului?!

Cum nici un organism care s-a implicat în acest act sărbătoresc nu a făcut o precizare clară a ceea ce reprezintă motivul festivităţii, cred că poate au sărbătorit toate straturile atmosferice, sau poate toate materiile organice, anorganice şi fiinţele vii, sau poate sistemele naturale în interacţiune…

Pot să fiu însă foarte sigur că nu se puteau organiza festivităţi de sărbătorire pentru unele valori materiale şi spirituale, pentru calitatea vieţii sau pentru minunatele condiţii care ne influenţează bunăstarea şi sănătatea, căci exista riscul ca mulţi participanţi la această festivitate să-i ia cu "HUO" pe organizatori. Iar aceste formule festiviste se puteau transforma foarte uşor în veritabile mitinguri de protest care ar fi fost greu gestionate de către autorităţile de resort. Mai mult, numeroase ONG-uri au profitat de acest eveniment ca să iasă din anonimat şi au adus în discuţie problema cailor sălbatici din Delta Dunării, a câinilor fără stăpân, a defrişărilor… şi multe alte probleme colaterale, care au amplificat formulele de festivism declarativ, care, de altfel, nu pot avea nici un fel de valoare în faţa autorităţilor de specialitate.

Însă mai nimeni dintre toţi cei menţionaţi nu s-au referit la problema protecţiei mediului din România, cum este organizată această activitate, cum funcţionează şi ce performanţe are, cum se cheltuiesc banii de la bugetul de stat de către instituţiile abilitate ale statului sau de către alte organisme implicate în această problemă etc., în condiţiile în care mai toţi contribuabilii susţinem cu înverşunare că se manifestă serioase elemente de nechibzuiţă în acest domeniu.

Poate că nu scriam aceste rânduri dacă nu aveam convingerea că şi în viitor se vor folosi aceleaşi forme organizatorice zgomotoase şi mai ales aceeaşi demagogie festivită care se finalizează… CU NIMIC. În acest sens, ridic câteva probleme care încercă să lămurească cât de cât unele frământări şi preocupări ale mele.

În România nu se poate vorbi cu seriozitate despre PROTECŢIA MEDIULUI. Iar cine o face, este cu adevărat iresponsabil! Pentru că în legea amintită nu există o definiţie oficială a protecţiei mediului, respectiv ce este aceasta, ce cuprinde, cine o face etc. Este surprinzător cum doamna fost ministru Sulfina Barbu a propus Parlamentului României spre adoptare o lege organică fără un domeniu definit, cum Parlamentul României a adoptat o asemenea lege, cum Instituţia Prezidenţială a promulgat-o. Iată că numai sub acest aspect toţi cei enumeraţi şi-au etalat pe deplin incompetenţa profesională, demonstrând cu prisosinţă că manifestă multă superficialitate şi neglijenţă în elaborarea legilor care ne reglementează toate activităţile pe care le desfăşurăm (Atenţie! Acest lucru se întâmplă la legi organice, căci la legile ordinare care derivă din legile organice neglijenţa şi superficialitatea este în floare).

Mai mult, în această lege, nicăieri nu se specifică şi nici nu se recunoaşte că protecţia mediului în România reprezintă o activitate care trebuie desfăşurată în instituţii abilitate ale statului care îşi asumă responsabilitatea actului decizional. De fapt, dacă te uiţi cu atenţie în Cod CAEN (codul activităţilor din economia naţională) protecţia mediului în România nu este recunoscută oficial ca activitate. Păi, dacă nu se recunoaşte această activitate de către stat, cum de funcţionează Ministerul Mediului cu toate instituţiile subordonate, cum şi pentru ce sunt plătiţi de către contribuabili salariaţii acestor instituţii? Ce fac ei la locul de muncă? Cum justifică domnul ministru Ladislau Borbeli cu toţi secretarii de stat şi directorii numiţi politic lefurile frumuşele pe care le iau şi mai ales pentru ce le iau, dacă în România această activitate nu este recunoscută oficial şi se desfăşoară în mod ilegal?! Chiar pe aceşti oameni incompetenţi nu îi preocupă caracterul de legalitate sub care îşi desfăşoară activitatea?!

Spun aceste lucruri întrucât nu am văzut până astăzi nici un fel de intenţie din partea acestor demnitari de a reglementa problema desfăşurării activităţii lor în domeniul protecţiei mediului înconjurător din România, cu toate că în Constituţia României se face vorbire de mai multe ori de "activitatea din domeniul protecţiei mediului". Sfidarea elementelor primare de legalitate sub care trebuie să se desfăşoare o activitate, demonstrează cu prisosinţă incompetenţa politicului din România, dar şi lipsa de preocupare a armatei de personal din toate instituţiile statului de a reglementa această problemă care vizează în primul rând legalitatea locului lor de muncă.

Tot pe această linie a negijenţei, a incompetenţei, a sfidării propriilor interese ale salariatului şi mai ales ale cetăţeanului contribuabil, se înscrie şi lipsa de preocupare de a oficializa meseria de specialist sau lucrător în domeniul protecţiei mediului. Astfel, în Cod COR (codul ocupaţiilor din România) nu există nici o menţiune referitoare la profesia de specialist pe componenţi, subcomponenţi sau factori ai mediului înconjurător, sau pentru alte activităţi specifice acestui domeniu. Din acest motiv, în domeniul protecţiei mediului, găseşti la compartimentul de biodiversitate, ingineri în tehnologia construcţiilor de maşini, la compartimentul reglementări, economişti, la compartimentul monitorizări, absolvenţia ai Conservatorului Ciprian Porumbescu - secţia flaut etc. Iar în conducerea instituţiilor sunt tot felul de indivizi care nu au nimic de-a face cu managementul şi problemele de protecţie a mediului înconjurător.

Interesant este şi faptul că cetăţeanul de rând şi mai ales ONG-urile, nu sunt preocupate de aceste aspecte. Nu ştiu dacă cineva, grav bolnav cardiac, sau de diabet etc., ar încerca să se ducă să se trateze, plătind şi bani serioşi pe actul medical, la un potcovar. Cred că nu ar face aşa ceva nimeni, nici în ruptul capului. Dar iată că în domeniul protecţiei mediului, ca activitate desfăşurată în instituţii abilitate ale statului, acest lucru este posibil! Astfel, toţi incompetenţii care nu au avut loc în meseria pentru care s-au pregătit, au ajuns sub diferite formule neortodoxe, să lucreze pe funcţii cu răspunderi foarte importante în domeniul protecţiei mediului, loc de muncă unde îşi arată zilnic nonperformanţa profesională.

În acest domeniu de activitate, mai marii politicieni ai noştri au pornit de la lozinca: "la fotbal şi la mediu se pricepe toată lumea!!!" Inclusiv dânşii. Efectul se vede: nu se face nimic din ce ar trebui să se facă. Ne ocupăm cu PROGRAMUL RABLA ca activitate centrală a Ministerului Mediului, în loc să facem activităţi de protecţie a mediului după toate regulile acestei meserii. Dar, din păcate, nu ai cu cine să faci aşa ceva, pentru că cei care mai ştiau câte ceva în acest domeniu au fost maziliţi pentru a face loc întregului lot de oameni aserviţi politic care au un singur merit: posedă ca urmă de la bască o singură circumvoluţiune pe creier, pe care o pun şi pe aceasta cu multă modestie în slujba protecţiei mediului din România.

Dacă nu ştim ce este protecţia mediului înconjurător, nu avem recunoscută în România această activitate, implicăm oameni fără experienţă în domeniu (de la miniştri, secretari de stat, directori de departamente şi de agenţii, şefi de servicii şi lucrători pe domenii de importanţă capitală), pentru a gestiona această problemă recunoscută de legiuitor ca „obiectiv de interes public major”, este firesc ca şi rezultatele să fie pe măsură, să nu ştim nici ce sărbătorim, să nu avem un inventar al problemelor prioritare pe care să le discutăm, să gafăm atât în faţa experţilor europeni dar şi a cetăţeanului român contribuabil atât la bugetul acestor instituţii, cât şi la salariile acestor pseudoexperţi şi lucrători din domeniul protecţiei mediului înconjurător.

Pentru că tot este un moment aniversar, vreau să informez pe toţi cei care au unele preocupări în domeniul protecţiei mediului, că România, astăzi, este cel mai mare importator de poluare din Europa. Aşezarea geografică, relieful carpatic, Dunărea, dar şi mişcarea curenţior de aer din vest, est, sud şi nord spre arcul Carpaţilor, face ca ţara noastră să primească pe calea aerului o gamă foarte largă de poluanţi toxici bine ascunşi în tot felul de combinaţii chimice, dar cu toxicitate mare, care precipită cu ajutorul ploilor pe întregul spaţiu românesc. Astfel din Europa Occidentală şi Centrală, pe calea aerului primim toată gama de poluanţi evacuaţi în atmosferă de toate ţările din aceste spaţii, poluanţii oprindu-se de regulă la rama vestică a Carpaţilor Orientali şi la rama nordică a Carpaţilor Meridionali. Prin recentele programe internaţionale de monitoring de fond ale modului de dispersie a norului de cenuşă produs de erupţia vulcanului din Islanda, acest lucru a fost încă o dată demonstrat ca fiind real şi de marea actualitate. Din est, de la Ucraina şi nu numai, poluanţii de tot felul (inclusiv cei radioactivi) care au fost evacuaţi în mediul atmosferic, ajung până la rama estică a Carpaţilor Orientali, unde cea mai mare partea a lor se precipită, sedimentându-se. Din sudul Europei, dar şi din nordul Africii, poluanţii atmosferici ajung până la rama sudică a Carpaţilor Meridionali. Toţi aceşti poluanţi ajung pe sol prin intermediul ploilor care, generic, sunt definite drept "ploi acide". Dar ele sunt şi alcaline, afectând nu numai fertilitatea solurilor dar şi calitatea şi stabilitatea culturilor agricole, sau a întregului covor vegetal.

Aceşti poluanţi duc la scăderea constantă a producţiei agricole, ne îmbolnăvesc pădurile şi pajiştile şi mai rău, ne afectează sănătatea, încet, fără ca să ne dăm sema. Aceşti poluanţi ne fac să cheltuim mai mult pentru fertilizarea solurilor depreciate, pentru ocrotirea sănătăţii şi pentru multe alte probleme pe care le-am identificat, sau pe care doar le bănuim. Aceşti poluanţi ne fac din zi în zi mai săraci şi mai vulnerabili şi chiar dependenţi de producţiile agricole ale altor ţări care obţin profituri uriaşe pe necazul nostru, dar produs de ei.

Dunărea vine şi ea cu o gamă de poluanţi perverşi, incluşi în aşa-zisa categorie de oligoelemente (ca şi în cazul ploilor acide), afectând calitatea ecositemului acvatic pe tot cursul ei, al Deltei şi chiar a zonei litorale a Mării Negre. Tot ce consumăm din apa Dunării, de la apa de la robinet şi până la faimosul crap sau scrumbie de Dunăre, reprezintă produse afectate de aceşti poluanţi, generic cunoscuţi sub forma de oligoelemente, dar care sunt foarte toxici şi generatori de boli cancerigene, digestive etc.

Interesant este că pentru a afla ce importăm gratuit ca poluanţi cu valenţe toxice, pe toţi cei care gestionează destinele ţării sau ale populaţiei acestei ţări nu-i interesează cu absolut nimic. Nu s-a investit nimic în monitoringul de fond al aerului ca să ştim de unde vin aceşti poluanţi, ce tipuri de poluanţi primim şi mai ales în ce cantităţi şi ce concentraţii. Investim în schimb în Programul Rabla, program cu care ne lăudăm zilnic la televizor.

Nu s-au informat alte instituţii specializate ale statului pentru a face demersurile de rigoare în vederea stopării surselor de poluare care ne aduc atâtea disfuncţionalităţi. Astfel, Ministerul de Externe se preocupă de voturile din străinătate pe cale electronică, însă nu încearcă să atenţioneze pe marii poluatori europeni de prejudiciile pe care ni le generează. CSAT este preocupat de rolul "destabilizator al presei" şi nici pe departe de măsurile de apărare pe care trebuie să le luăm asupra fenomenului de poluare transfrontalieră. Ministerul de Finanţe se milogeşte în genunchi de fiecare potenţială sursă externă de împrumut, dar nu aplică principiul european şi internaţional referitor la "poluatorul plăteşte". Nu am fost în stare nici măcar să atenţionăm Statele Membre ale UE cât ne datorează pe linia prejudiciilor de mediu înregistrate în România de poluarea transfrontalieră, dar ne căciulim în faţa FMI şi acceptăm fără să crâcnim toate condiţiile înrobitoare care ne sunt puse.

Ar fi o mare greşeală să se creadă că România este o victimă a altor state. NU! Noi suntem propria noastră victimă că am acceptat ca în fruntea principalelor instituţii ale statului, care au sarcina de a răspunde de integritatea teritorială, de sănătatea populaţiei, de avutul cetăţeanului, să punem sau să acceptăm oameni fără nici o experienţă în domeniu. Acceptăm ca peste 25.000 de ONG-uri să funcţioneze fără să facă nimic în domeniul pe care singure şi l-au ales! Acceptăm partide politice care doresc să ajungă în parlament pe problematica protecţiei mediului, dar care nu au habar de această activitate! Acceptăm să sărbătorim evenimente cu rezonanţă internaţională a căror semnificaţie nu o cunoaştem (ziua mediului), care până astăzi ne-a adus destule disfuncţionalităţi, deprecieri ale mediului înconjurător şi numeroase prejudicii la nivelul sănătăţii, al avuţiei şi a bunăstării fiecăruia dintre noi.

Sărbătorim… culmea, ceea ce instituţiile statului nu recunosc în mod oficial: activitatea de protecţie a mediului înconjurător!!! Acceptăm ca acest lucru să se desfăşoare în ilegalitate şi ne mândrim cu acest lucru. Din acest punct de vedere pot spune fără să greşesc că: "MARE ESTE GRĂDINA LUI DUMNEZEU ŞI DESTUL DE PLINĂ CU PROSTIA ROMÂNEASCĂ".

Sper ca la anul, pentru ziua de 5 iunie, să pot scrie un altfel de articol, în care cel puţin aceste probleme disfuncţionale şi succint enumerate să nu mai existe. Nu este vorba de un optimism exagerat. Mă bazez pe puterea de înţelegere şi de acţiune a cetăţeanului român şi european, care va trebui să acţioneze conştient, în aşa fel încât să determine factorii responsabili să se conformeze legalităţii. Pentru acest lucru spun: "DĂ-I DOAMNE ROMÂNULUI MINTEA CEA DE PE URMĂ".

Mircea Vintilescu