Fezandarea în scopul frăgezirii…

Ştiu la ce vă gândiţi toţi după ce aţi citit titlul. La cârnaţii de casă. Românul numai la foale se gândeşte. Este atât de hămesit încât ar mânca într-una. Şi cum cârnaţii şi-i permite numai de Crăciun (dacă are rude la ţară care să taie porcul), nu-i mai rămâne altceva decât să se bucure de sfântul covrig cel de toate zilele, tot restul anului.

Ei bine, eu sunt mai rafinată. Eu mă gândesc la fazanul care se fezandează cu pene cu tot…

Acum, depinde ce consideraţi că sunteţi. Cârnatul sau fazanul. Oricare ar fi alegerea, conducătorii noştri plini de succesuri abia aşteaptă să treceţi la fezandat. Numai că, dacă alegeţi să fiţi cârnatul, trebuie să vă gândiţi bine, pentru că înainte de a ajunge în maţul spălat sau puturos, subţire sau gros, sunteţi tocat mărunt şi amestecat cu tot felul de resturi. În cârnat este tocătură multă. Pe când la fazan… penele dau tot farmecul.

Poporul român stă la fezandat tot timpul. Turmă, stol, cârd, cireadă, herghelie… ce mai, o şleahtă într-un cuvânt… aşa ne consideră cei care ne conduc. Iar românilor se pare că le place să fie fezandaţi. Pensionari, copii, şomeri, zilieri, neangajaţi… Unora le place chiar şi tocătura. Se lasă tocaţi de dimineaţă până seara de talk-show-uri, ronţăind covrigi cu apă, în faţa televizoarelor, după care comentează zgomotos, gesticulează, îşi etalează cunoştinţele la colţul blocului sau în faţa porţii scuipând seminţe cu zăduf, considerând că şi-au îndeplinit misiunea de cetăţean. Apoi trag o duşcă bună de întăritor ("Doi ochi albaştri" sau "Sângele Domnului") şi se culcă horcăind de mulţumire că a mai trecut o zi şi că au mai pus ei la punct un şef recalcitrant, au mai admonestat o ţaţă din piaţă, au mai strigat în faţa Guvernului "Jos cu ăla! Sus cu ălălalt!", aşadar, şi-au făcut datoria de cetăţeni. O duc tot aşa o perioadă scurtă, după care se plictisesc şi trec la fezandat. Adică stau la rece. La propriu. Adică hibernează. Nu-i mai interesează de nimic şi de nimeni. Cad într-o letargie greu de explicat, parcă ar fi pe jumătate morţi. Li se aude doar glasul plângăreţ care se tânguie tot timpul povestind despre ce au fost şi ce-au ajuns. Lamentări pe care nu le aude nimeni.

Şi totuşi, sunt numai nişte cârnaţi, cu multă tocătură şi resturi, într-un maţ care poate plesni oricând la cea mai mică atingere de cuţit, furculiţă sau prăjeală. Într-un cuvânt, cârnaţii sunt vulnerabili. Hotărât lucru, eu nu mă consider cârnat!!!

Pe când fazanii… au pene frumoase, lungi, groase, colorate. Arată exact ca fufele şi fanţii care se plimbă cu emfază şi nu vor să vorbesc cu tine, pentru că ei nu sunt tocătură; ei sunt falnici, au pene, cam ciufulite, este drept, dar au totuşi un înveliş. Ăştia sunt cei plătiţi de Stat. Din toate domeniile. Îmbrăcaţi îngrijit, cu aere de oameni importanţi, privesc chiorâş spre cârnaţi şi strâmbă din nas, pentru că le pute. Nenorocirea lor este că şi fazanii trec uşor la fezandat. Cu pene cu tot. Şi precum fazanii care stau întinşi pe plită şi aşteaptă să se fezandeze în timp, aşa şi fufele şi fanţii cad într-o letargie nesfârşită, mişcându-se precum zombi pe un teren la fel de nefavorabil. Dar îşi ţin coada sus, că doar sunt fazani, ce naiba!

Vai! Dar ce se fac fazanii dacă sunt beliţi de pene? Că tot ce mai rămâne din ei este carnea gata fezandată. Dacă stau bine şi mă gândesc, între tocătura din cârnaţi şi fazanul fript la cuptor, parcă l-aş alege pe al doilea. Da, mai bine un fazan jumulit decât un cârnat plesnit!

 

Toate ca toate, dar după fezandare urmează frăgezirea. Şi când sunt luaţi la frăgezit şi cârnaţii şi fazanii, imaginaţi-vă cum este. Fiecare frăgezeşte cu ce poate: care cu pisălăul, care cu maiul, alţii cu cuţitul tăierilor, sau cu biciul…

Dar nu disperaţi. Legea supremă de fezandare şi de frăgezire se va modifica în curând. Se reduc cei care o să frăgezească şi cârnaţii şi fazanii (cam vreo 300 persoane), se schimbă dispoziţiile cu suspendarea (că doar suntem în UE; acum o să suspendăm cârnaţii şi fazanii, nu mai este în pericol frăgezitorul suprem). Şi uite aşa, ne îndreptăm toţi către idealul suprem:

Vă este foame deja?! Luaţi de mâncaţi …

Mona Bernhardt-Lörinczi