Partea a I-a
La nivel național avem LEGEA NR. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind ”protecţia mediului”, aceasta fiind o lege organică care are rolul de a contribui la punerea în aplicare, dezvoltarea și explicitarea clară a unor principii fundamentale înscrise în Constituția României.
O primă carență sau omisiune regretabilă pe care o face legiuitorul în cadrul acestei legi organice este că nesocotește terminologia oficială din Constituția României referitor la utilizarea termenului fundamental privind mediul înconjurător, pe care îl înlocuiește cu un cuvânt simplu și cu o valență generală respectiv mediu, termen pe care și încearcă să-l definească cu caracter oficial chiar la art. 1, alin. 2 din lege, dar în mod total necorespunzător și total neacceptat de specialiștii nu numai din acest domeniu, dar mai ales de juriști, deoarece dă naștere la mari confuzii. Această definiție are în accepțiunea legiuitorului următorul conținut:
”Mediul reprezintă ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale și spirituale, calitatea vieții și condițiile care pot influența bunăstarea și sănătatea omului."
Prin utilizarea acestui termen cu o valență generală ”mediu” și renunțarea la terminologia oficială din Constituție, dar mai ales prin modul total necorespunzător așa cum a fost el definit în această lege, se dă posibilitatea ca acest document fundamental legislativ să devină pur declarativ, confuz și mai ales să fie total neaplicabil, fără a mai aminti că împiedică formularea unor principii sectoriale de bază din legile ordinare, legi care au ca scop să reglementeze toate activitățile care ar trebui să stea la baza protecției mediului înconjurător.
În fond ce reprezintă termenul general mediu, cuvânt ce are funcția de matcă în lexicul românesc, dar care pentru eliminarea unor confuzii impune alăturarea acelui cuvânt care definește mediul la care vrem să ne referim, respectiv mediu înconjurător, mediu acvatic, mediu atmosferic, mediu academic, mediu politic, mediu studențesc etc. Din acest punct de vedere o definiție mai apropiată de adevărul pe care trebuie să-l reprezinte acest cuvânt ar avea următorul sens:
MEDIU, reprezintă starea de fapt și definitorie pentru un spațiu multidimensional, ce înglobează un ansamblu de corpuri materiale, energetice sau de altă natură, între care se realizează permanent și cu intensități diferite schimburi de materie, energie și informație, definind și condiționând atât natura fenomenelor produse, caracteristicile și stadiul de evoluție al corpurilor și al spațiului în care se manifestă, cât mai ales dinamica și interdependența acestora.
Dar cea mai mare deficiență a acestei legi organice, o reprezintă faptul că ea nu și-a definit clar și corect obiectul supus reglementării, respectiv ce reprezintă sau ce ar trebui să reprezinte ”protecția mediului înconjurător” în cadrul acestui document cu funcție de normă juridică care trebuie să aibă caracter obligatoriu, stabil și care trebuie apărată de organul legislativ al statului, în vederea reglementării, ordonării și apărării acesteia.
În loc să definească cu o maximă claritate care este obiectul de reglementare, această lege prezintă chiar la art. 1, alin. 1, un deziderat lipsit de conținut, simplist și mai ales total neprofesional, respectiv:
”Obiectul prezentei legi îl constituie un ansamblu de reglementări juridice privind protecţia mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor și elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă.”
Iată că în accepțiunea legiuitorului român, protecția mediului înconjurător în România nu reprezintă o activitate care trebuie să se desfășoare în mod sistematic și să transpună în practică principiile fundamentale enunțate și ele foarte vag și declarativ în Constituție, ci ea reprezintă un obiectiv, adică un țel general al politicilor noastre asupra mediului înconjurător, țel care nu poate fi prognozat și nici cuantificat, pentru toată perioada supusă reglementării. Cu alte cuvinte, rezultă clar din această formulare a legiuitorului că protecția mediului înconjurător în România nu reprezintă nimic concret, iar autoritățile statului nu pot avea nici un fel de implicare responsabilă, chiar dacă reprezintă ”obiectiv de interes public major”.
Este surprinzător cum ministerul de resort a putut propune Parlamentului României spre adoptare o lege organică fără un domeniu de reglementare care nu a fost definit, cum Parlamentul României a adoptat o asemenea lege confuză și mai ales cum Instituția Prezidențială a promulgat o asemenea lege.
Iată că numai sub acest aspect, toți factorii sumar enumerați și implicați în actul de redactare și legiferare al acestui document legislativ și-au etalat pe deplin incompetența profesională, demonstrând cu prisosință că manifestă multă neglijență și chiar incompetență în elaborarea legilor organice care trebuie să ne reglementeze activitățile pe care le definește ca ”obiectiv de interes public major”.
Totuși, dacă obiectul protecției mediului înconjurător în România nu beneficiază de o definiție oficială și clară, bine structurată care să poată da conținut acestei legi, se pot pun următoarele întrebări firești:
• cum de a fost posibil ca legiuitorul să nesocotească tezele fundamentale asupra protecției mediului înconjurător prezentate în Constituția României, fără ca organele abilitate ale statului să se sesizeze (ex.: demnitarii din Plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, comisiile de specialitate din cadrul Administrației Prezidențiale, Avocatul Poporului și mai ales Curtea Constituțională)?
• ce gamă de problematici trebuie să reglementeze această lege organică dacă ea nu și-a definit obiectul de activitate?
• cu ce trebuie să se ocupe protecția mediului în România, respectiv ce activități și acțiuni trebuie să desfășoare prin suita de instituții abilitate ale statului și mai ales ce categorii de specialiști trebuiesc implicați?
Lipsa acestei definiții oficiale care trebuie să aibă un conținut explicit și clar, a făcut ca numeroase activități care sunt subsidiare protecției mediului înconjurător, cum ar fi protecția mediului geologic, protecția atmosferei, protecția apelor, protecția solului, protecția vegetației și faunei, protecția împotriva zgomotelor și vibrațiilor, protecția ariilor naturale etc., să capete nu numai înțelesuri diferite de la o lege la alta, ignorând scopul central al protecției mediului înconjurător, dar să și promoveze acțiuni de tip singular și unilateral, fără a se putea conecta la sistemul de interconexiune și interdependență dintre toți componenții, subcomponenții și factorii mediului înconjurător.
Acest inconvenient major a determinat și totodată explică de ce până în prezent nu avem posibilitatea de integrare a acestor legi ordinare într-o strategie unitară care să se raporteze și să se integreze în legea organică de bază a protecției mediului înconjurător și să ne permită formularea unor strategii și politici coerente în acest domeniu considerat ca obiectiv de interes public major în România.
Mai mult, tot în această lege, nu se specifică nicăieri și nici nu se recunoaște că protecţia mediului înconjurător în România, reprezintă o activitate care trebuie desfășurată sistematic și în mod continuu, în instituții abilitate ale statului ce au obligația să-și asume întreaga responsabilitate asupra actului decizional din toate domeniile supuse acestor reglementării.
De fapt, dacă te uiți cu atenție în Cod CAEN (codul activităților din economia națională) protecţia mediului în România nici nu este recunoscută oficial ca o activitate ce trebuie desfășurată în mod oficial în România.
În aceste condiții când statul român nu recunoaște această activitate, se pune întrebarea cum de funcționează Ministerul Mediului cu toate instituțiile lui subordonate? Apoi, cum și pentru ce sunt plătiți de către contribuabili toți salariații acestor instituții? Ce fac ei la locul de muncă? Cum justifică cei doi miniștrii, împreună cu toți secretarii de stat și directorii numiți numai pe criterii politice, lefurile pe care și le iau, dar mai ales pentru ce le iau, dacă în România această activitate nu este recunoscută oficial, atunci înseamnă că ea se desfășoară în mod total ilegal și în afara legii.
Sfidarea elementelor primare și esențiale de legalitate sub care trebuie să se desfășoare această activitate atât de importantă, de care depinde viața, sănătatea, bunăstarea și libertatea tuturor locuitorilor, cât mai ales viitorul acestei țării, demonstrează cu prisosință, incompetența crasă a politicului din România, dar și lipsa de preocupare a armatei de personal din toate instituțiile statului de a reglementa această problemă care vizează în primul rând legalitatea desfășurării acestei activități și apoi legalitatea ocupării locurilor de muncă pentru întreaga armată de salariați implicați în acest domeniu.
Tot pe această linie a neglijenței, a incompetenței, a sfidării propriilor interese ale funcționarului public, dar care afectează grav interesul cetățeanului contribuabil, se înscrie și lipsa de preocupare de a oficializa meseria de specialist sau lucrător specializat în domeniul protecției mediului înconjurător, cât și la nivelul componenților, subcomponenților și factorilor de mediu.
Astfel, în Cod COR (codul ocupațiilor din România) nu există nici o mențiune referitoare la profesia de specialist pe componenți, subcomponenţi sau factori ai mediului înconjurător, sau pentru alte activități specifice acestui domeniu deosebit de important cum ar trebui să fie protecția mediului înconjurător în România.
Așa s-a ajuns ca la nivelul tuturor instituțiilor statului implicate în domeniul protecției mediului înconjurător, să întâlnești toți neaveniții sau analfabeți față de această activitate și meserie. Astfel găsești la compartimentul de biodiversitate, ingineri în tehnologia construcțiilor de mașini, la compartimentul reglementări, economiști, la compartimentul monitorizări absolvenți ai Conservatorului Ciprian Porumbescu - secția flaut etc. Iar în conducerea instituțiilor care ar trebui să reprezinte autoritatea statului în domeniu, sunt tot felul de indivizi care nu au nimic de-a face cu managementul, gestiunea și problemele legate de protecţie a mediului înconjurător.
Interesant este și faptul că atât cetățeanul de rând, cât mai ales ONG-urile, nu sunt preocupate de aceste aspecte. Nu știu dacă cineva fiind grav bolnav cardiac, sau de diabet etc., ar încerca să se ducă să se trateze, plătind și bani serioși pe actul medical, la un potcovar. Cred că nu ar face așa ceva nimeni. Dar iată că în domeniul protecției mediului înconjurător, această activitate care se desfășurată în instituții abilitate ale statului român, acest lucru este posibil. Astfel, toți incompetenții care nu au mai performant în meseria lor de bază, au ajuns sub diferite formule neortodoxe, să lucreze pe funcții cu răspunderi foarte importante în domeniul protecției mediului înconjurător, loc de muncă unde își arată zilnic incompetența, nonperformanța profesională și mai ales disprețul față de problemele cetățeanului și ale comunităților umane.
În acest domeniu de activitate, mai marii noștri politicieni au pornit de la lozinca: "la fotbal și la mediu se pricepe toată lumea", inclusiv dânșii. Efectul se vede: nu se face nimic din ce ar trebui să se facă. Ne ocupăm cu PROGRAMUL RABLA ca activitate centrală și foarte actuală a Ministerului Mediului, în loc să facem activități de protecţie a mediului înconjurător după toate regulile acestei meserii. Dar, din păcate, nu ai cu cine să faci așa ceva, pentru că cei care mai știau câte ceva în acest domeniu, au fost scoși din activitate pentru a face loc întregului lot de incompetenți aserviți politic, dar care nu cunosc și nici nu înțeleg rolul activității de protecție a mediului înconjurător în România.
Dacă nu știm ce este mediu înconjurător, ce presupune activitatea de protecţie a mediului înconjurător, dacă nu avem recunoscută în România această activitate, dacă implicăm toți oamenii fără experiență în domeniu (de la miniștri, secretari de stat, directori de departamente și de agenții, șefi de servicii și lucrători pe domenii de importanță capitală), pentru a gestiona această problemă recunoscută chiar de către legiuitor ca „obiectiv de interes public major”, este firesc ca în acest domeniu să domnească haosul, să nu avem un inventar al problemelor prioritare pe care să le discutăm, să gafăm atât în fața experților europeni, dar și al cetățeanului român contribuabil atât la bugetul acestor instituții, cât și la salariile acestor pseudoexperți și funcționari ai statului în domeniul protecției mediului înconjurător.
Mircea Vintilescu
No comments:
Post a Comment