Partea a II-a
Pentru definitivarea stării de confuzie totală în care se află sistemul de organizare al activității de protecție a mediului înconjurător de la noi din țară, era și de așteptat ca să apară și să se utilizeze mai multe elemente terminologice care nu au nimic comun cu terminologia specifică acestei activități, dar care susțin prin elementul confuz pe care îl generează sub forma unor pseudo-sinonime, implicarea cel puțin distructivă a unor categorii de pseudo-specialiști în problematica protecției mediului, respectiv: ecologia cu ecologiști, bioecologia cu bioecolog, geoecologia cu geoecolog, ecologia urbană cu ecologul urban, hidroecologia cu hidroecolog etc.), care în cea mai mare măsură încearcă să deturneze activitatea de bază a protecției mediului înconjurător, sau încearcă să fragmenteze această activitate pentru a nu se dezvolta și desfășura în mod unitar.
Confuzia creată de aceste activități așa-zis similare sau suprapuse între ecologie și protecția mediului înconjurător a fost alimentată și de implicarea total necorespunzătoare a unor persoane fizice care având o pregătire neadecvată în probleme de activism vor să se erijeze în susținători ai protecției mediului. Astfel, pe linie ecologică a apărut gruparea GREEN PEACE, iar la noi în țară, cât și în Europa au apărut numeroase grupuri care se pronunță împotriva exploatării gazelor de șist etc.), s-a dezvoltat apoi activismul ecologic politic (vezi formațiunile politice ale verzilor, partidele ecologiste etc.), sau activismul ecologic social (vezi mișcarea pentru un mediu curat, sau mișcările pentru oprirea funcționării centralelor nucleare etc.), toate acestea contribuind la inhibarea procesului de formulare, promovare și dezvoltare a tezelor fundamentale care ar trebui să stea la baza funcționării coerente a protecției mediului înconjurător în ansamblul său.
Abordând elementele de terminologie specifică din domeniul protecției mediului înconjurător înscrise în această lege organică, putem constata că ne lipsesc tocmai termenii cheie care ar trebui să dea substanță acestei activități, respectiv:
• Protecția mediului înconjurător care reprezintă o activitate sistematică de gestionare și management pentru utilizarea durabilă de către om și societate a resurselor și componenţilor mediului înconjurător, desfășurată prin instituții specializate ale statului, în vederea elaborării de norme juridice, politici, reglementări, și programe, ce trebuiesc aplicate de toate persoanele fizice și juridice dintr-o anumită zonă, fie pentru conservarea, fie pentru reconstrucția zonelor considerate deteriorate, având ca obiectiv principal ocrotirea tuturor formelor de viață, împreună cu totalitatea elementele de suport care le condiționează, cât și protejarea peisajelor naturale și antropice pentru asigurarea unui parteneriat durabil al comunităților umane cu mediul înconjurător.
Apoi ne lipsesc definiții fundamentale pentru activități care ar trebui să se refere la ”Conservarea mediului înconjurător”, la ”Refacerea şi reintegrarea zonelor deteriorate”, asupra ”Parteneriatului durabil dintre om și mediul înconjurător” se disting definiții incorecte sub aspect tehnic și juridic pentru unii termeni semnificativi cum ar fi ”Poluant”, ”Poluarea mediului”, ”Monitoringul mediului”, ”Monitoringul integrat al mediului înconjurător” etc., toate acestea scoțând în evidență că avem un document legislativ neglijent, conceput de oameni politici lipsiți de experiență care dintr-un entuziasm prost înțeles au elaborat o legislație confuză și mai ales inutilă.
Ca ridicolul să fie total, am constatat că nu există universitate în România, în care la nivelul unor facultăți prestigioase să nu existe secții la care să predea problemele legate de domeniul protecției mediului înconjurător, acest lucru făcându-se într-un mod total inconștient, fără a ști de fapt ce este acest lucru. Trebuie să ne întrebăm ce se predă în aceste condiții la aceste facultăți, cât de utile îi sunt aceste informații primite de către cursant, cum poate valorifica cursantul aceste informații în viitor, iată o altă problemă gravă, la care un răspuns corect pot să-l furnizeze numai cei care sunt implicați în acestă farsă educațională.
Este foarte grav, constituind un act de iresponsabilitate crasă și mai ales de inconștiență din partea formatorilor de opinie să vorbești despre ceva ce nu a fost încă definit, să încerci să predai unor tineri informații total incorecte și lipsite de conținut, iar apoi să încerci să-i determini pe aceștia să se considere drept oameni bine pregătiți în domeniul protecției mediului înconjurător, îndemnându-i chiar să se implice în această activitate.
Poate la fel de grav este și faptul că legiuitorul face o mare confuzie între criteriile de aplicare a legii și principiile fundamentale care ar trebui să stea la baza constituirii întregului sistem legislativ din domeniul protecției mediului înconjurător. Astfel el enumeră în partea introductivă a acestei legi un set de criterii pentru aplicare de sancțiuni în acest domeniu, fără însă a formula și enunța care sunt tezele fundamentale de bază pe care să se întemeieze această lege organică, cât mai ales întreaga legislație ordinară sau întregul sistem de norme juridice din domeniul protecției mediului înconjurător, respectiv pentru fiecare component, subcomponent și factor al mediului înconjurător.
Pentru a elimina acest neajuns am să-mi permit ca pe baza numeroaselor referințe bibliografice, cât mai ales a experienței dobândite în acest domeniu să expun principalele teze sau principii fundamentale care pot sta la baza protecției mediului înconjurător din România:
Principiul nr. 1: Ansamblul comunităților umane au obligația de a utiliza totalitatea componenţilor și resurselor mediului înconjurător numai pentru ceea ce sunt și reprezintă acestea în mod natural, și nu pentru ceea ce așteptăm sau ne dorim noi să obținem de la acestea în procesul satisfacerii mereu crescânde a nevoilor și aspirațiilor legitime atât a generațiilor prezente, cât și a generațiilor viitoare.
Principiul nr. 2: Fiecare comunitate umană, trebuie să-și dimensioneze în mod conștient și numai pe criterii științifice întregul sistem de habitat, de organizare al teritoriului și al activităților, cât și posibilitățile reale de dezvoltare ale acestora, pe termen scurt, mediu și lung, numai în funcție de capacitatea de suportabilitate a spațiului aferent regiunii terestre la care se raportează, fără a se atinge prin aceasta pragurile critice ale raportului de interacțiune dintre om/societate și mediul înconjurător.
Principiul nr. 3: În situația în care, din condiții obiective sau subiective se identifică producerea sau intenția de a se produce unele modificări la nivelul parametrilor componenţilor și resurselor mediului înconjurător, atât în plan zonal, cât și regional, este obligatoriu să se realizeze lucrări și elemente cu caracter compensator, acestea trebuind dimensionate astfel încât să nu se producă schimbări semnificative în tipologia regională a ansamblului caracteristicilor mediului înconjurător preexistent.
Principiul nr. 4: Spațiile în care s-au realizat lucrări cu caracter compensator, sau în care s-au produs modificări naturale la nivelul componenţilor sau subcomponenţilor mediului înconjurător, vor trebuii considerate ca spații de maximă sensibilitate în dinamica noilor relații de interacțiune ale componenţilor mediului înconjurător atât în plan local, cât mai ales în zonele învecinate acestora, necesitând promovarea unor sisteme eficiente de monitorizare complexă și integrată a mediului, de întreținere și dezvoltare continuă a lucrărilor realizate, pentru asigurarea integrării armonioase a acestora la nivelul capacității de suportabilitate preexistent al regiunii la care se raportează, asigurând prin aceasta protecţia și dinamismul tuturor comunităților umane, cât și satisfacerea nevoilor și aspirațiilor legitime ale generațiilor prezente și viitoare, dar și al vieții în general.
Toate aceste deficiențe conceptuale legislative, terminologice și mai ales organizatorice și comportamentale, la care se mai pot adăuga încă multe altele, a determinat ca întreaga activitate de protecție a mediului înconjurător din România să fie lipsită de performanță, iar mal praxis-ul instituțional să cunoască cea mai mare dezvoltare comparativ cu alte activități reglementate prin legi organice.
Nesocotind obligația fundamentală a statului român pentru a proteja și garanta drepturile și valorile fundamentale ale omului, nici problematica poluării transfrontieră la care România este supusă permanent, nu a făcut obiectul preocupărilor de reglementare și cunoaștere din partea autorităților de resort prin intermediul acestei legi organice.
Astfel, din multitudinea de date directe și mai ales indirecte pe care le avem la dispoziție, putem spune că România este cel mai mare importator de poluare și implicit de sărăcie dintre toate țările europene. Importul acestui grav flagel al sărăciei și al destabilizării stării de sănătate al oamenilor, îl realizăm continuu pe toate cursurile de apă curgătoare care vin din afara teritoriului țării, din care se detașează ca prioritar aportul adus de fluviul Dunărea.
Dar cel mai distructiv a apărut în ultimul timp importul poluanților pe calea vectorului de transport aer. Beneficiind de prezența lanțului montan al Carpaților chiar pe axa mediană a țării s-a constatat că aceștia funcționează ca o barieră separatoare în calea mișcării maselor de aer de joasă și medie altitudine care vin din vestul, nordul, estul și sudul Europei. Astfel, sub forma ploilor acide și/sau alcaline, transferul a numeroși poluanți foarte nocivi se oprește pe teritoriul României, contribuind permanent la degradarea accentuată a vegetației naturale și mai ales a producției agricole, la poluarea solului și apelor subterane de mică adâncime cât și a lacurilor.
Pentru combaterea efectului acestui flagel al poluării transfrontieră la care suntem expuși, în fața căruia autoritățile supreme ale statului stau impasibile, agenții economici de la mic la mare, de la agricultor la industriaș, trebuie să cheltuiască dublu sau triplu pentru a realiza elementele de productivitate care dau eficiența muncii depuse. Toți acești poluanți perfizi îi găsim în alimentele pe care îi consumăm zilnic, indiferent că vorbim de produse vegetale sau animale. Iată de unde ne vine cea mai mare parte a sărăciei și mai ales a deteriorării calității vieții și a stării de sănătate pentru întreaga populație a țării.
Este de neînțeles cum legiuitorul nu a prevăzut în această normă juridică ca obligație esențială a statului, pentru apărarea reală și eficientă a teritoriului țării, promovarea activităților monitoringului de fond transfrontalier pentru aer și apă, de ce rezultatele acestor activități nu stau în atenția CSAT, de ce nu prezentăm și dezbatem aceste probleme care afectează grav România la nivelul Consiliului Europei, de ce politica externă a țării nu ia în considerare și această problematică care poate fi reglementată pe cale diplomatică și poate să ne aducă și despăgubiri importante.
În asemenea condiții este firesc ca pentru lipsa de performanță și competență profesională să nu răspundă sau să-și asume răspunderea instituțională încă nimeni din conducerea statului român, dar cetățeanul să devină o victimă a unui sistem organizatoric total haotic și incompetent pentru asigurarea protecției privind viața, sănătatea, bunăstarea și libertatea fiecărui locuitor al României.
Mircea Vintilescu
No comments:
Post a Comment