Astăzi, 21 noiembrie 2014 am avut parte de o zi festivă, în care Curtea Constituțională a României a confirmat rezultatul alegerilor prezidenţiale, aducând la cunoştinţa întregii ţări şi înmânându-i candidatului Klaus Iohannis Hotărârea acestei instituţii cu privire la validarea şi confirmarea rezultatului acestor alegeri, respectiv că Domnul Klaus Iohannis este Preşedintele României.
Sala de şedință a acestei respectabile instituţii fundamentale a statului român a fost plină, participații la această solemnitate fiind constituiţi din trei grupuri principale, respectiv înalţi magistrați membrii ai Curţii Constituţionale în calitate de gazde, Domnul Klaus Iohannis în calitate de Preşedinte nou ales al României şi amfitrion al acestei festivităţii, însoţit de toţi fruntaşii Partidului Național Liberal, cât şi de Preşedintele în exerciţiu, Domnul Traian Băsescu însoţit de principalii reprezentanţi ai instituţiei prezidenţiale.
Surprinzător pentru mine a fost să constat că din alaiul de personalităţi care l-au însoțit pe Domnul Klaus Iohannis la această festivitate făceau parte numeroşi politicieni de mare rang, dar care au probleme serioase cu justiţia, asupra cărora presa, preluând din comunicatele DNA, cât şi din alte surse, au menţionat că sunt implicaţi în acte foarte grave de corupţie. Ca aceşti oameni să se simtă într-o siguranţă confortabilă pe termen scurt şi mediu, acestui alai i s-a alăturat şi un distins avocat care are bune rezultate în apărarea în faţa justiţiei a marilor corupţi ai României.
Mă întreb de ce a fost necesar ca personalul de înalţi magistraţi şi mai ales publicul SĂ VADĂ ACEASTĂ COMPONENŢĂ TOTAL NEFERICITĂ A ALAIULUI ÎNSOŢITOR al noului Preşedinte al ţării chiar în sala de şedinţe a acestei instituţii sacre pentru statul român, respectiv al Curţii Constituţionale? Vor aceşti demnitari să ne avertizeze că de acum în colo, pentru că ei sunt în preajma Preşedintelui, sunt persoane intangibile în faţa justiţiei române? Ce rol a avut prezenţa acestui distins avocat în acest alai alături de Preşedintele Iohannis? Vrea dânsul prin această nouă postură să intimideze şi mai ales să influenţeze poziţia şi eventual decizia magistraţilor când se implică în apărarea inculpaţilor în slujba cărora se pune?
Iată numai câteva întrebări care îmi dau serios de gândit. Dacă lucrurile stau aşa cum gândesc acum, mă întreb: OARE EU AM VOTAT CUMVA GREŞIT? Dar nu vreau să exagerez cu aceste concluzii pripite şi vreau să cred că lucrurile nu vor sta chiar aşa, pentru că vorbim de LUCRUL BINE FĂCUT şi mai ales de O ROMÂNIE A NORMALITĂŢII.
Cred că a venit timpul să separăm apele. Nimeni nu îi poate interzice unui eminent avocat să-şi facă meseria, dar cred că nu este corect şi legal ca să pună politica şi imaginea de politician fruntaş în slujba meseriei de avocat. Trebuie să se aleagă clar între aceste două vocaţii, ori una ori alta. Împletirea celor două activităţi pot duce direct la compromiterea celui care le desfăşoară, cât şi indirect, a personalităţilor aflate în preajma dânsului.
Mai cred că este necesar ca noul preşedinte să fie foarte riguros în selecţia acelor personalităţi care doresc să fie mai mereu în preajma dânsului, pentru că o vorbă din bătrâni spune foarte sugestiv: ”Spune-mi cu cine te asociezi, ca să-ţi spun cine eşti”.
Aş fi foarte bucuros dacă aceste mesaje vor fi luate în serios pentru că întregul popor, dar şi personalităţi marcante din afara ţării au mari aşteptări de la noua conducere a ţării, iar imaginea conducătorului contează enorm. Vreau să cred că această întâmplare nefericită poate fi catalogată în zicala: A GREŞI E OMENESC, DAR A PERSEVERA E DIABOLIC ŞI COMPROMIŢĂTOR.
Mircea Vintilescu
No comments:
Post a Comment