1. De ce dreptul la viaţă, sănătate, bunăstare şi libertate al tuturor comunităţilor umane este condiţionat de promovarea unui sistem eficient de abordare a problemelor din domeniul protecţiei mediului înconjurător?
Iată o întrebare care este bine să încercăm să ne-o punem cu toţi, după 25 de ani de la începuturile primilor paşi făcuţi de România, pentru a trece la un regim politic democratic, în care cetăţeanul şi societatea civilă în general să reprezinte prima putere în stat.
De fapt viaţa, sănătatea, bunăstarea şi libertate sunt valori supreme umane care sunt consfinţite în carta DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE OMULUI, iar noi, ca ţară europeană le-am înserat ca atare în legea fundamentală a ţării care este CONSTITUŢIA ROMÂNIE, specificând că acestea sunt valori garantate de stat. [Vezi art. 22. - (1). Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate, art. 34. - (1). Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat; art. 47. - (1). Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent şi art. 23. - (1). Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.]
Analizând numai ordinea în care sunt abordate sau înşiruite aceste drepturi fundamentale ale omului în Constituţia României, respectiv dreptul la viaţă (art. 22), libertatea individuală (art. 23), dreptul la sănătate (art. 34) şi bunăstarea (art. 47), constatăm că legiuitorul român nu s-a gândit asupra modului cum pot deriva aceste drepturi unele din altele, adică care ar fi ordinea firească pentru a fi puse efectiv în practică, ci el a dorit doar să le înşiruie, dându-le prin aceasta doar un simplu caracter declarativ şi nefuncţional.
În fond, ca să poţi garanta respectarea acestor drepturi fundamentale ale omului, un stat civilizat trebuie să se preocupe de asigurarea unor drepturi fără de care viaţa, sănătatea, bunăstarea şi libertatea nu pot exista, respectiv la preocuparea permanentă a statului pentru asigurarea şi garantarea unui mediu înconjurător adecvat şi favorabil vieţii omului, fără de care toate aceste înşiruiri anterioare devin simple paleative, sau elemente declarative lipsite de orice sens.
Prin prisma şi gândirea legiuitorului român, constatăm că România, prin toate instituţiile sale abilitate, trebuie să se eschiveze de la această îndatorire responsabilă, care este nu numai majoră, dar şi fundamentală, obligaţie care trebuie să dea chiar consistenţa de existenţă a statului român, transpunând-o însă, tot sub o formă declarativă, doar ca un simplu drept cetăţenesc, respectiv în cadrul subcapitolului ”Dreptul la un mediu sănătos”, în cardul art. 35, alin. 1 se specifică: ”Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic”.
Fuga de această responsabilitate a instituțiilor statului român este exprimată şi mai clar tot la acest articol, respectiv în cadrul alin. 3, unde legiuitorul specifică: ”Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător”. Acest transfer de responsabilitate de la implicarea totală a statului în problematica protecţiei mediului înconjurător către persoanele fizice şi juridice, denotă fie o neînţelegere a legiuitorului asupra priorităţilor majore care condiţionează apărarea drepturilor fundamentale ale omului, fie o ignoranţă cu iz pur declarativ în privinţa modului cum statul îşi propune să garanteze aceste drepturi fundamentale ale omului.
În aceste condiţii se pune întrebarea firească: Cum poţi garanta aceste drepturi fundamentale ale omului, dacă tu ca stat nu te preocupi prioritar pentru protejarea mediului de suport al vieţii în general şi al omului în mod special? Apoi trebuie să te întrebi cum pot persoanele fizice şi juridice să protejeze şi să amelioreze mediul înconjurător, în condiţiile în care tu ca stat, nu vrei să te implici şi să-ţi asumi prin instituţțiile abilitate toată responsabilitate în formularea, implementarea şi respectarea cu stricteţe a unor strategii şi politici care să dea posibilitatea punerii în practică a acestor îndatoriri?
Pot spune fără a greşi cu nimic, că dacă astăzi, un guvern, indiferent de orientarea lui, vine cu cel mai faimos program de guvernare prin care se intenţionează să se facă o relaxare maximă a problemelor de ordin legislativ de natură fiscală şi nu numai, care să încurajeze şi să impulsioneze o dezvoltare economică fără precedent în România, în toate domeniile, prin care să implice favorabil atât pe micul, cât şi pe marele producător, fără a asigura o protecţie corespunzătoare a mediului de suport al comunităţilor umane, acest program va fi sortit unui eşec total, întrucât el va afecta semnificativ viaţa, sănătatea şi libertatea tuturor oamenilor.
Acest lucru devine şi mai evident astăzi, când ne confruntăm cu o majoră instabilitate a condiţiilor climatice, când riscurile producerii unor dezastre aşa zis naturale s-au amplificat, tocmai datorită abordărilor superficiale pe care autorităţile statului le-au manifestat în domeniul protejării şi conservării componenţilor şi subcomponenţilor mediului înconjurător. În aceste condiţii este de aşteptat ca tot efortul investiţional şi de trudă care stă la baza activităţilor economice a tuturor întreprinzătorilor sau al agenţilor economici să se ducă de râpă.
Imaginaţi-vă dezastrul care poate să-l cuprindă pe un cultivator de cereale sau pe un mic proprietar al unei fabrici nou construite, în care fiecare au investit toată agoniseala lor pentru a produce bunuri cu valoare socială semnificative pentru ei şi comunitate, când constată că munca lor este distrusă de o inundaţie sau de o alunecare de teren, fenomene care puteau fi evitate dacă se luau măsurile de protecţie necesare.
În aceste condiţii sprijinul şi garanţiile bancare în relansarea economică a unei zone, nu numai că devin insuficiente, dar ele se pot dovedi a fi chiar înrobitoare şi distructive pentru cel care le-a contractat. Iată că fără implicarea totală a statului în promovarea unor strategii şi politici eficiente în domeniul protecţiei mediului înconjurător, nimic nu poate fi durabil, nici bunăstarea noastră, nici viaţa, nici sănătate şi nici libertatea individului.
Din aceste considerente este necesar o revizuire totală a modului de implicarea prioritară a autorităţilor abilitate ale statului în apărarea şi promovarea reală a acestor drepturi fundamentale ale omului prin repoziţionarea problemelor de protecţie a mediului înconjurător la nivelul întregului teritoriu naţional ca element de întâietate atât în noua Constituţie a României, cât mai ales în toate măsurile de guvernare pe care le preconizăm.
Față de aceste constatări devine explicabil eşecul politicilor promovate de către toate guvernele de după anii 1990, indiferent de culoarea lor politică şi mai ales de politicile promovate. Nu avântul economic promovat prin artificii fiscale sau prin legiferarea unor facilităţi investiţionale pot reprezenta calea spre progres şi bunăstare a populaţiei, ci investiţiile în domeniul protecției mediului înconjurător reprezintă cheia succesului, pentru că fără a proteja viaţa şi sănătatea individului nu se pot obţine rezultate durabile şi notabile în nici un fel. De modul cum ne preocupă promovarea reală şi nu declarativă a acestor elemente depinde viitorul nostru şi mai ales al generaţiilor viitoare.
Mircea Vintilescu
No comments:
Post a Comment