Ieri seară am postat pe mai multe pagini de Facebook un material ce exprima o atitudine personală pe care intenţionez să o promovez, bazându-mă pe analize minuţioase privind derularea în timp a mai multor evenimente la care fie am fost martor, fie le-am trăit pe viu. Încercam să exprim o părere personală despre comportamentul unor indivizi care ne vorbesc aproape zilnic despre cinste, corectitudine, onestitate etc. Pentru exemplificare redau integral materialul postat:
„Eu unul voi merge în mod sigur la vot. De ce?
1. Pentru că este un drept fundamental al cetăţeanului român, consfiinţit de Constituţia României.
2. Pentru că m-am săturat de oamenii care practică în mod repetat şi cu bună ştiinţă SPERJURUL, folosind chiar acest lucru pentru a se cocoţa în cele mai înalte funcţii.
3. Am văzut cum participantul la acest referendum a jurat cu mâna pe steagul Republicii Socialiste România în şcoala militară, zicând cu năduf că va apăra chiar şi cu preţul vieţii suveranitatea şi orânduirea socialistă a ţării şi pe conducătorul ei iubit, pentru ca apoi să trădeze, încălcându-şi astfel propriu jurământ. Tot acest individ a jurat cu mâna pe steagul şi statutul Partidului Comunist Român că va fi loial până la moarte partidului comunist şi secretarului său general, mult iubitul Nicolae Ceausescu, pe care l-a trădat fără a clipi din ochi în 1989, zicând că a făcut un act de mare vitejie, minţind şi încălcându-şi iar jurământul. A jurat apoi cu mâna pe Biblie în mai multe rânduri în Parlamentul României că va face totul pentru prosperitatea poporului român şi că va apăra Constituţia şi iar a minţit, de multe ori chiar flagrant.
Iată că acum l-au găsit blestemele generate de SPERJUR şi ar fi mare păcat din partea noastră să-l mai obligăm să-şi mai încalce cu bună ştiinţă iar şi iar, un viitor jurământ. Cred că nu el greşeşte acum cerând sprijinul cetăţenilor români la referendum, ci noi, toţi românii vom greşi dacă îl vom forţa să joace iar SPERJURIADA.”
Am fost plăcut impresionat că din toţi cei care au lecturat acest material postat şi pe pagina INIŢIATIVA CIVICĂ DE CENTRU DREAPTA, circa 6 persoane au avut plăcerea sinceră să dea „like-uri” menţionând că „apreciază asta”. Am considerat că este un gest firesc al cititorului să evalueze cu propriile lui posibilităţi adevărul despre ceea ce s-a petrecut în timp şi mai ales despre ceea ce am văzut, fără să ascund sau să camuflez ceva.
Dar bucuria a fost de scurtă durată, pentru că un colaborator al ICCD a făcut următoarea remarcă (citez textul original):
„Corina Vanatoru. Domnilor care aţi dat like-uri la acest post, aţi facut-o din neatenţie. Este vorba, din nou, de un intrus în grupul nostru! Se crede desşept, încearcă să torpileze tactica de non-combat, pe care deja am stabilit că nu o vom aborda. Administratorul grupului nostru poate bloca accesul acestor cârtite?”
Nu am fost deranjat că unii cititori probabil nu o să agreeze materialul meu, am fost însă foarte îngrijorat văzând cum cineva poate să ceară interzicerea dreptului la opinie şi mai ales la adevăr. Ce tupeu de propagandist cu mari deficienţe profesionale trebuie să ai pentru a dojeni proprii tăi admiratori şi cititori că sunt „neatenţi” când au dat „like-uri” de apreciere?
Acest propagandist de modă veche, îşi permite în mod total în afara prevederilor constituţionale, nu numai să avertizeze proprii cititori că nu au dreptul la o informare corectă, că ei trebuie manipulaţi după „tactica deja stabilită” şi culmea, solicită administratatorului să blocheze toate încercările de exprimare corectă a opiniilor. Dă şi calificative, astfel dacă nu te încadrezi în şablonul lor te consideră „cârtiţe” sau „intrus”.
Am considerat necesar să prezint această stare de lucruri pentru a vedea clar ce deficienţe la capitolul democraţiei încă mai avem, ce lipsă de educaţie civică încă mai persistă la unii oameni care se consideră democraţi şi nu în ultimul rând, calitatea servilismului ideologic al unor propagandişti care se autoconsideră „civici de centru dreapta”. Probabil că în mintea acestor oameni elementul civic de centru-dreapta reprezintă radicalismul, extremismul, poziţiile dictatoriale şi nu în ultimul rând tolerarea şi promovarea injustiţiei politico-sociale.
Este regretabil că aceşti oameni doresc să ajungă la conducerea României, să guverneze după legile scrise şi nescrise ale totalitarismului apus de circa 20 de ani în România. Ca om care mă consider un simpatizant al poziţiilor de centru-dreapta, mă cutremur când văd aceste fosile propagandistice care trebuie împăiate şi duse la muzeu, dacă dorim să asigurăm prosperitatea României.
Mircea Vintilescu
No comments:
Post a Comment