Un vechi proverb care sună și a legământ, născut din spiritul revoluționar al unui luptător ce se dorea a fi lider, suna cam așa:
”Dacă mă implic și lupt pentru binele vostru – URMAȚI-MĂ!
Dacă voi fi omorât pentru că lupt pentru așa ceva – RĂZBUNAȚI-MĂ!
Iar dacă voi trăda sau mă voi răzgândi – OMORÂȚI-MĂ!”.
În politica noastră românească mulți s-au implicat și au avut și chiar mai au veleități de lideri sau de fruntași ai partidelor care vin cu multă nonșalanță în fața cetățenilor să ceară votul pentru a ocupa înalta funcție de DEMNITAR. Ei se adresează alegătorilor cu mult entuziasm promițând vrute și nevrute, se angajează să facă și să dreagă ce alții nu au făcut și puteau să facă. Dar în momentul în care ajung să-și atingă scopul, adică să fie aleși, întorc repede foaia și fac taman invers.
Cam așa au procedat toți liderii politici de până astăzi, inclusiv cei din USL, cu toate că au jurat chiar și cu mâna pe Biblie și pe Constituția României, lucru care îi dezonorează total.
Pentru ca electoratul să nu mai aibă parte de aceste minciuni sau promisiuni fără acoperire, propun ca acest proverb să constituie pentru toți cei care ne cer votul, să devină JURĂMÂNTUL-LEGĂMÂNT FAȚĂ DE ELECTORAT.
Mircea Vintilescu
No comments:
Post a Comment