Satisfacţii mari pentru victorii mici şi amare

Sunt mândru şi foarte bucuros că un demers plecat din rândul SOCIETĂŢII CIVILE referitor la salvarea unui număr semnificativ al cailor semi-sălbatici din Delta Dunării care ar fi trebuit sacrificaţi A DAT ROADE (cel puţin pe moment). Mă refer la decizia luată de unele autorităţi abilitate ale statului de a trimite la abatorul din municipiul Sfântu Gheorghe aceste animale nevinovate, motivând că au o boală infecţioasă şi incurabilă, sau netratabilă, care ar pune în pericol existenţa unor ecosisteme şi aşa fragile existente în această mirifică şi unică zonă de pe planetă, care a şi fost declarată REZERVAŢIE NATURALĂ A BIOSFEREI.

Prima întrebare care se ridică este legată de modul cum de s-a putut ajunge la formarea unor hergelii de cai semi-sălbatici într-o arie protejată de interes planetar cum este Delta Dunării clasificată ca REZERVAŢIE NATURALĂ A BIOSFEREI? Din câte cunosc (şi cunosc bine) pentru protejarea acestui spaţiu, dar mai ales a florei şi faunei care are caracter de unicat s-a înfiinţat şi funcţionează o instituţie foarte importană - Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, care este o unitate specializată din cadrul Ministerului Mediului ce are atribuţii foarte clare privind gestionarea şi managementul acestui patrimoniu al biosferei.

Nu mai este cu nimic surprinzător că şi această instituţie de stat a fost în întregime politizată cu un personal deosebit de incompetent, respectându-se principiul sacru al tuturor formaţiunilor politice: „Nu contează ce ştii, ce calificări ai, contează să poţi să-ţi cumperi postul sau funcţia cu bani cât mai mulţi”, bani neimpozabili, pe care şefii tăi să îi poată împărţi frăţeşte cu mai marii lideri din organizaţia de partid din care parte sau faţă de care a jurat solemn să o slujească.

Ce dovedeşte acest lucru? Iată cum oameni plătiţi bine de către contribuabili pentru a face un management şi o gestiune performantă a resurselor de mediu din acest spaţiu mirific, habar nu au de asemenea probleme, în schimb ştiu să fure într-un mod foarte eficient (ca vameşii de altfel), tot ce este aducător de bani nu numai pentru a putea recupera cât mai repede peşcheşurile date, dar să şi devină „oameni făcuţi sub aspect financiar” pentru că nu se ştie cât timp vor mai sta în aceste funcţii.

Fiind vizibile cu ochiul liber aceste disfuncţionalităţi grave în funcţionarea instituţiilor abilitate ale statului, noi cetăţenii de rând care plătim incompetenţa acestor funcţionari publici trebuie să ne solidarizăm şi să cerem nu demisia lor, ci DESTITUIREA DIN FUNCŢIE A ÎNTREGII CONDUCERI A A.R.B.D.D. dar şi al MINISTRULUI MEDIULUI care a permis ca sub mandatul său să se producă aceste lucruri. Această atitudine trebuie să o manifestăm imediat pentru că acest scandal, legat de caii sălbăticiţi din deltă a readus România în atenţia opiniei internaţionale care, prin fondurile acordate României pentru administrarea performantă a Deltei Dunării constată încă o dată (poate că nici nu mai era cazul) că incompetenţa şi corupţia în acest colţ de lume este fără limite.

Dacă am fi fost foarte puţin educaţi în problemele de protecţie a mediului înconjurător, primul lucru pe care ar fi trebuit să-l cerem răspicat la mitingul din Piaţa Victoriei acesta ar fi trebuit spus. Dar din lipsă de educaţie nu am cerut aşa ceva ci cu totul alt lucru care este total împotriva legilor naţionale şi internaţionale, respectiv de oprire a convoiului de camioane care transporta bietele animale, precum şi cazarea lor temporară într-o fermă care probabil nu este specializată în tratarea, carantina, eutanasierea şi denocivizarea cadravelor de animale care sunt afectate de boli contagioase şi incurabile. Tot nişte neisprăviţi de funcţionari publici, au ascultat cererile noastre şi au procedat în afara legii, luând decizia de a redirecţiona convoiul cu animalele bolnave în locaţia de care am amintit.

Pentru această izbândă mai toţi petiţionarii ne-am bucurat, dar şi mai mult am tratat-o ca pe o victorie a SOCIETĂŢII CIVILE, care unită într-un glas a reuşit să-şi spună şi să-şi impună punctul de vedere. Cum la români minunile ţin doar maxim 3 zile, această acţiune va fi dată uitării şi ne vom ocupa probabil de câinii fără stăpân. Dacă aşa se vor derula lucrurile, NOI, CU MÂNA NOASTRĂ NE VOM FACE CEL MAI MARE RĂU, probabil din inconştienţă şi din lipsă de educaţie.

Mai explicit, iată cam despre ce este vorba. Nu pot să-mi explic cum aceste animale au fost diagnosticate ca fiind afectate de o maladie infecţioasă, contagioasă şi fără posibilităţi de tratament pe plan local. Să presupunem până la proba contrarie că acest diagnostic este real şi pus cu profesionalism.

Dacă aceste animale erau aşa de bolnave, legislaţia spune că transportul lor se realizează în condiţii speciale, fără a exista riscul de a contamina mediul înconjurător sau de a contribui la răspândirea microbilor, viruşilor etc. în mediul pe unde se realizează transportul. Din câte am văzut, chiar şoverul care executa transportul într-un camion dotat total necorespunzător pentru efectuarea acestor categorii de transporturi era direct expus la contaminare, întrucât sărmanul om nu a fost informat corect asupra riscurilor la care se expune şi nici nu i s-au asigurat măsurile de protecţie pe care ar fi trebuit să le ia. Când te gândeşti că acest om poate are familie şi când vine acasă de la lucru îşi îmbrăţişează cu drag copii asigurându-le transmiterea a te miri ce boli cauzate de ignoranţa unor nemernici de oameni care din lipsa lor de profesionalism se transformă în călăii noştri.

Tot surprinzător mi se pare acea decizie luată tot de instituţii abilitate ale statului populate cu aceiaşi nemernici de funcţianari ca aceste animale foarte bolnave să fie sacrificate într-un abator destinat sacrificării animalelor pentru consum alimentar uman? Oare prin această decizie luată de către oameni fără pregătirea corespunzătoare nu ar fi amplificat şi mai mult criza generată de diagnosticul pus acestor animale, respectiv pe lângă suferinţa nefericitelor cabaline, nu ar fi fost pusă în pericol sănătatea lucrătorilor din abator, protecţia sanitar veterinară a instalaţiilor tehnologice din acest abator şi în final sănătatea oamenilor?

Ridic foarte serios această problemă pentru că avem unităţi specializate pentru sacrificarea şi denocivizarea animalelor afectate de boli incurabile (unităţi gen PROTAN). Cred că cei care au gândit şi luat acestă decizie ar trebui DEMIŞI imediat nu numai pentru incompetenţă dar şi pentru tentativă de atac la sănătatea umană. Menţionez că această decizie reprezintă o gravă infracţiune pedepsită atât de legea protecţiei mediului, de legea sănătăţii publice şi de codul penal cu ani foarte mulţi de închisoare. Imaginaţi-vă că dacă numai tentativa pentru punerea în pericol a sănătăţii umane se pedepseşte foarte aspru, dar acest fapt premeditat care a fost luat în mod public, cum ar trebui pedepsit?

Este surprinzător cine ar fi putut lua şi totodată da asemenea decizii de transport în condiţii total improprii a unor animale foarte bolnave pe un traseu foarte lung, care străbate zone intens populate, în care există şi numeroase animale domestice care sunt crescute cu mari sacrificii de către agricultori/zootehnişti aflaţi la pragul sărăciei. Cine ar putea lua decizii pentru sacrificarea de animale sălbatice foarte bolnave în abatoare unde legislaţia sanitar veterinară interzice şi sancţionează foarte grav asemenea acte. Această decizie nu putea fi luată decât într-o instituţie abilitată a statului populată cu nişte criminali de salariaţi bine plătiţi de către noi, contribuabilii.

Aceste probleme care sunt foarte importante pentru protecţia sănătăţii noastre nu a fost sesizate de nici un comentator care solicita solidarizarea noastră pentru a scăpa aceste animale de la masacru. Oare nu ne mai interesează propria sănătate pe care încercăm să o apărăm cu greu în aceste zile? Nu cred. Cred că aici am avut ocazia să ne arătăm totala noastră lipsă de educaţie de la mic la mare, de la politician la intelectual, de la omul de rând la activiştii în domeniul protecţiei animalelor. Toţi suntem o spoială, care acţionăm instinctual şi emoţional, lăsând gura să vorbeasă fără noi, care ne străduim să rostim cuvinte frumoase mai ales în limbi de largă circulaţie internaţională şi care vrem să impresionăm cititorul cu intelectualismul nostru. Este foarte trist că nu vedem pădure de copaci, sau mai precis nu ştim să dăm importanţa care se cuvine acţiunilor pe care le întreprindem. Regretabil este şi faptul că mulţi dintre noi se vor lăuda mâine că ia uitete omule, EU dacă nu puneam problema acestui masacru, el nu ar fi fost stopat. Repet, problema aşa cum a fost pusă şi parţial soluţionată este total greşită, împotriva legii, dar şi mai mult, împotriva propriei noastre sănătăţi şi siguranţe alimentare.

O altă problemă care se ridică este legată de modul de cazare chiar şi temporală a acestor animale foarte bolnave într-o fermă care nu a fost pregătită pentru acest eveniment. Dacă boala acestor animale se răspândeşte în zonă şi la alte animale care astăzi sunt sănătoase? Dacă în urma acestei decizii apar epidemii la animalele domestice din zonă care presupun teoriei domnului fost ministru al agriculturii Gheorghe Flutur eutanasierea totală a lor, fără despăgubiri sau compensări reale aşa cum s-a procedat când am avut aşa-zisa gripă aviară? Dacă aceste boli se transmit şi la oameni şi ne vom trezi cu o pandemie în tot spaţiu estic al Câmpiei Române? Dacă în urma acestei pandemii îi vom pierde pe unii dintre cei mai apropiaţi nouă pentru că în loc de specialişti politicul ne-a cadorisit cu toate ciurucurile umane ale societăţii româneşti?

Atunci fiţi siguri că EU, Mircea Vintilescu vă voi chema să ne solidarizăm mult mai bine pentru a pedepsi aşa cum se cuvine pe toţi aceşti incompetenţi care ne mobilează instituţiile şi ne aduc numai nenorociri. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat încă, vă rog pe toţi care am subscris la această cauză să mergem mai departe cu demersul nostru, dar într-o nouă formulă, de cetăţeni educaţi, care vrem cu adevărat să soluţionăm o problemă gravă, nu numai să o ducem până la un punct, de unde să o abandonăm. Ştiu că este foarte greu ceea ce vă solicit, dar mai ştiu că acest lucru este foarte necesar şi nu poate fi amânat.

Adevăratul câştig din această problemă greşit gestionată de către noi este că putem face ceva când suntem uniţi, când ne propunem să reacţionăm la decizii aberante, când ştim să manifestăm pentru o anumită cauză. Acest demers a demonstrat că politicului şi administraţiei politizate îi este frică de societatea civilă organizată, că de azi începând trebuie să ţină seama de opiniile noastre, că România nu mai poate fi la cheremul neaveniţilor. Iată un motiv în plus de a dezvolta pe media electronică şi nu numai spiritul de solidaritate şi de acţiune. Numai din acest punct de vedere mă consider foarte bucuros pentru ceea ce s-a întâmplat până acum. Sper ca alături de mine toţi bunii cetăţeni ai acestei ţări să fie foarte bucuroşi dacă ne vom continua demersul pentru a sancţiona aşa cum o cere legea pe toţi cei care s-au făcut vinovaţi de această situaţie, dar şi mai mul, de a reuşi să impunem autorităţilor statului să rezolve problema cailor semisălbăticiţi din Delta Dunării aşa cum o cer toate reglementările legislative naţionale, europene şi internaţionale.

Dacă vom reuşi şi nu ne stă nimic împotrivă ca să reuşim, atunci, acel logo al Mişcării Euro-Civice Române care statuează că SOCIETATEA CIVILĂ ESTE PRIMA PUTERE ÎN STAT poate fi considerat ca un adevăr care va sta la baza unei noi construcţii pentru o Românie modernă şi cu adevărat europeană. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Mircea Vintilescu