Minciuna stă cu politicul la masă

Foarte important este modul cum se caută să se ascundă multe din elementele nocive ale tehnologiei de exploatare a gazelor de şist. Astfel, se vorbeşte că elementul principal al acestui mod de exploatare este fracturarea hidraulică. În realitate, acest procedeu de introducere a unor fluide în subteran cu presiuni foarte mari, încărcate şi cu anumiţi aditivi care să favorizeze dizolvarea rocilor, nu reprezintă un procedeu clasic care poate intra în categoria fracturării rocilor, ci mai de grabă de spălare/dizolvare a lor.

Deci se încearcă să se prezinte în mod tendenţios şi eronat această tehnologie pe care vor să o utilizeze unele firme. În schimb, nu se vorbeşte mai nimic despre adevăratul proces de fracturare care se va face asupra pachetelor de roci printr-o succesiune de EXPLOZII ÎN SUBTERAN, explozii care duc la adevărata fracturare/fisurare a rocilor. Acest procedeu se propune a se utiliza din forajul principal vertical în mai multe foraje orizontale care vor acoperii un cerc cu diametrul cuprins între 3 şi 6 km în plan orizontal. Tot pe aceeaşi gaură de sondă, se poziţionează forajele orizontale, sub prima încercare la adâncimi de cca. 20-50 m. până ce stratul de şisturi se epuizează. În aceste locaţii stratul de şisturi va fi fragmentat, fisurat şi rupt sub aspect tectonic pe toată grosimea lui.

De ce este trecut sub tăcere acest lucru? În primul rând nu problema exploziei sub aspectul modului ei de organizare a se produce, ar fi elementul dificil, ci efectul ei asupra stratului de roci. Aici nimic nu poate fi controlat pentru că formaţiunile şistoase nu sunt omogene (ele sunt anizotrope în termen ştiinţific), iar fisurarea produsă în acest tip de roci reprezintă un element total necontrolabil pe toate cele trei axe: longitudinal, latitudinal şi în grosime (sau pe axa înălţimilor).

După producerea acestor fracturări mecanice cu efecte de fisurare, de rupere şi desprindere a fragmentelor de roci, se trece la tehnologia hidraulică, care spală atât gazele de şist, cât mai ales fragmentele de roci desprinse din stat ce vor fi evacuate la suprafaţa solului.

Ce rămâne în urma acestui proces. Cavităţi mari (găuri), care sunt presate de pachete imense de roci sfărâmate şi necoezive şi care au rezultat în urma fracturării mecanice. Aceste spaţii fracturate dau pentru mari perioade de timp o mare instabilitate geotectonică a zonei, chiar şi în situaţia în care nu se produc în zonă în mod natural, nici cele mai mici seisme. În schimb, prin tendinţa naturală de reaşezare a striurilor de rocă atât sub efectul gravitaţiei, dar şi al marilor presiuni exercitate de pachetele de roci care repauzează peste stratul formaţiunilor de şist, această zonă care a fost dezechilibrată tectonic de către om, este generatoare de numeroase seisme cu intensităţi medii, fără a avea nici o legătură cu focarele naturale seismice existenete în zonă.

Dar când în zonă se produc în mod natural seisme cu intensităţi mici sau medii, întreaga zonă fracturată de om mecanic şi hidraulic, va reacţiona deosebit de violent în tendinţa de reaşezare a rocilor, mărind sau amplificând magnitudinea seismului natural incipient, până la valori care pot însemna un mare dezastru pentru tot ce reprezintă construcţii la suprafaţa solului.

Tocmai din acest punct de vedere ar trebui să se hotărască cu mare prudenţă când se iau deciziilor. Din acest punct de vedere mă întreb: Îşi asumă factorii decizionali răspunderea şi în ce fel se face această asumare de răspundere faţă de aceste dezechilibre create de mâna omului, într-o zonă cu seismicitate naturală activă, dar care mai şi beneficiază la suprafaţa solului de obiective care au fost dimensionate să reziste la grade reduse de seismicitate, aşa cum se prezintă aceste zone propuse explorării în prezent?

Amintesc că la cutremurul din anul 1977, zonele fostelor albii ale Dâmboviţei din Bucureşti, care au fost colmatate/umplute cu pământ, iar apoi au fost bine tasate şi pe care s-au construit diferite clădiri (blocuri), au reacţionat foarte diferit faţă de zonele învecinate din afara acestor albii colmatate, Aici (în zona centrală a oraşului) s-a constatat o amplificare a intensităţii seismice ce a determinat producerea celor mai multe prăbuşiri de clădiri/blocuri, sau avarierea foarte avansată a numeroase construcţii. Aceste zone care au fost cartografiate după diferite hărţi mai vechi au fost cele mai vulnerabile la efectul seismului din anul 1977, obligând municipalitatea fie la dărâmarea multor construcţii, fie la executarea unor lucrări foarte costisitoare de consolidări, program care nu s-a finalizat nici până astăzi.

Acest proces de fracturare mecanică prin explozii succesive atât în plan orizontal, cât şi vertical, mai prezintă şi alte riscuri majore, riscuri pe care le voi comenta însă cu altă ocazie.

Dar până atunci se ridică un mare semn de întrebare la adresa tuturor factorilor decidenţi privitor la modul cum NU RESPECTĂ legislația de mediu în vigoare, respectiv prevederile art. 3 din LEGE nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului respectiv:

”Art. 3. - Principiile şi elementele strategice ce stau la baza prezentei legi sunt:

...

b) principiul precauţiei în luarea deciziei;

c) principiul acţiunii preventive;

e) principiul "poluatorul plăteşte";

f) principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;

g) utilizarea durabilă a resurselor naturale;

h) informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu;

i) dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului.

Toţi cetăţenii aceste ţări trebuie să-i întrebăm pe aceşti politicieni şi funcţionari iresponsabili CINE LE DĂ DREPTUL SĂ ÎNCALCE LEGEA? CINE LE DĂ DREPTUL SĂ EXPUNĂ POPULAŢIA ŞI BUNURILE MATERIALE LA RISCURI MAJORE CARE PUN ÎN PERICOL VIAŢA ŞI SĂNĂTATEA OAMENILOR?

Propun în acest sens, ca NOI, SOCIETATEA CIVILĂ să transmitem o scrisoare deschisă instituţiei prezidenţiale, celor două Camere ale Parlamentului României, Guvernului României, dar şi instituţiilor subordonate acestuia, prin care să solicităm anularea hotărârilor şi a acordurilor care au fost emise cu nerespectarea prevederilor legale. (21 iulie 2013)

Mircea Vintilescu

Lacrimile indiferenţei şi inculturii ne inundă zdravăn

Toţi suntem şocaţi de furia naturii dezlănţuită asupra Europei Centrale şi Sud-Estice. Vedem cum teritorii aşa-zis bine gospodărite, mari oraşe şi mai ales zeci de mii de oameni sunt afectaţi de ploile torenţiale şi în mod deosebit de inundaţiile catastrofale provocate de acestea. Mulţi spun că aceste fenomene extreme sunt rezultatul schimbărilor climatice. Alţii susţin că sunt doar nişte oscilaţii de moment ale climei. Eu înclin să cred că sunt produsul schimbărilor climatice, întrucât nimic nu este veşnic pe planeta noastră, totul este într-o dinamică efervescentă, inclusiv clima.

Interesant este că despre producerea acestor fenomene se vorbea încă de prin deceniul şapte al secolului XX, dar nu am făcut nimic în sensul dimunuării efectelor distructive şi/sau dăunătoare care se puteau aniticipa la acea vreme. Mai mult, am făcut totul pentru a accentua efectele distructive la adresa comunităţilor umane. Nu mă refer aici doar la români, ci şi la celelate naţii din bazinul dunărean, la nemţi, slovaci, austrieci, unguri, sârbi, bulgari etc.

Încă din antichitate se cunoaşte rolul de atenuator al zonelor forestiere în combaterea efectului distructiv al ploilor torenţiale, în diminuarea inundaţiilor, al alunecărilor de teren, al şiroirilor torenţiale etc. Dar noi, aşa cum spun juriştii, cu bună ştiinţă şi în mod repetat, am purces la diminuarea zonelor împădurite pentru a obţine profituri mari din agricultură, fără să punem nimic compensator în schimb. Am pus înaintea dreptului la viaţă, sănătate, bunăstare materială şi libertatea noastră, lăcomia pentru profituri cât mai mari. Am acceptat să fim minţiţi de aşa zişii ”oameni de bine” care ne abureau cum ne va afecta nivelul de trai dacă nu ne uităm şi nu luăm atitudine la dezmăţul care se face în modul de utilizare al terenului.

Dezastrul care s-a produs în urma acestor ploi torenţiale este doar începutul marii noastre tragedii. Vă invit să vedeţi cu atenţie culoarea apei din zonele inundate. Turbiditatea este maximă, sedimentele erodate de pe versanţi sunt antrenate de ape şi depuse în cea mai mare parte tot în albiile acestor râuri. Configuraţia geometriei albiilor se modifică prin colmatări semnificative ale suprafeţei active ale albiilor. După trecerea acestor viituri vom avea râuri care nu mai pot transporta în condiţii de siguranţă vechile debite de apă. Ploi mai puţin semnificative se vor revărsa cu violenţă. Iată că pentru câteva zeci de kilograme în plus de cereale ne putem pierde tot avutul agonisit de o viaţă, ne distrugem drumurile, podurile, barajele, ne punem în pericol chiar viaţa şi sănătatea, devenim mai săraci pe zi ce trece şi mai dependenți de mila celor care ne-au produs aceste necazuri.

Lacrimile şi plânsetul nostru de durere reprezintă nota de plată a indiferenței şi a lipsei noastre de cultură şi educaţie. Resemnarea de care am dat dovadă şi neimplicarea în problemele comunităţii ne aduce aici. Lăsăm totul pe mâna unor oameni specializaţi în retorica panglicăriilor, a minciunilor, a hoţiei fără ruşine şi apoi tot noi ne plângem. Credeţi că societatea ateniană nu a trecut prin aşa ceva după care a impus sistemul democratic? Ştim bine acest lucru dar se pare că fără nici un folos.

Mă aştept ca şoameni fără căpătâi şi fără Dumnezeu să înceapă să-şi arate cruda “milă” şi falsa bunătate față de cei afectaţi direct sau indirect de furia apelor. Vor face apel la solidaritatea umană, vor chema toate forţele să cârpească digurile, dar nu vor fi în stare să elimine cauzele efectelor dezastruase. Fiecare ”om de bine” îşi va etala incompetenţa şi analfabetismul în gestiunarea mediului înconjurător. Alţii vor organiza teledoane pentru strângerea de fonduri care nu vor ajuta în final la nimic. Nimeni nu va lua în considerare reamenajarea teritoriului, în aşa fel încât să se umble la cauze generatoare de dezastre şi nu la efectele acestora. De ce anticipez acest lucru? Pentru că ne-am pricopsit cu toţi incompetenţii şi analfabeţii neamului în funcţii de decizie. Dacă ne vom comporta ca şi până acum, necazurile noastre se vor înmulţi, vulnerabilitatea individului în faţa vicisitudinilor naturii va creşte, iar speranţele noastre la o viaţă mai bună vor deveni vise cu care se vor cumpăra continuu voturi pentru următoarele legislaturi.

Trebuie să apelăm la specialişti. Politicul am văzut unde ne-a adus… în pragul dezastrului. Trebuie să respectăm şi să sprijinim aceşti specialişti pentru că ei nu doresc să se îmbogăţească, ci vor binele comunităţilor într-un parteneriat durabil cu mediul înconjurător, indiferent de schimbările sau oscilaţiile climatice prin care trecem. Dacă învăţăm să respectăm specialistul ne vom respecta aşa cum se cuvine şi pe noi, iar aspiraţiile noastre spre mai bine vor putea deveni certitudini. Pentru acest lucru trebuie să repetăm prima parte a imnului de stat ”DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE”.

Mircea Vintilescu

Sărbătoarea ilegalismului în protecţia mediului din România

(ARTICOL REACTUALIZAT)

La data de 5 iunie s-a convenit pe plan internaţional să se sărbătorească ZIUA INTERNAŢIONALĂ A MEDIULUI. La acest eveniment a subscris cum era şi normal și România.

Ca om care lucrez în acest domeniu de foarte mult timp, am încercat să desluşesc tainele acestui eveniment care dă ceva de lucru în mod festivist multor instituţii ale statului, ONG-urilor, diferiţilor oameni de bine din ţară şi de ce nu şi multor politicieni care doresc să se afirme în acest domeniu.

Prima problemă care se ridică este legată de întrebarea: asupra cărui mediu acordăm această atenţie sărbătorească? Pentru mediul academic, mediului cultural, mediului economic, mediului politic? Iar enumerările mai pot continua fără sfârșit.

Dacă ne-am lua după definiţia oficială dată în legislaţia românească (Legea nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului): "mediul reprezintă ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului".

Eu unul, nu ştiu şi nici nu pot să-mi dau seama ce putem sărbători: ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale terrei?! Aerul?! Apa (şi care apă)?! Solul?! Subsolul cu gazele lui de șist?! Aspectele caracteristice ale peisajului?! Toate straturile atmosferice?! Toate materiile organice şi anorganice?! Fiinţele vii?! Sistemele naturale în interacţiune?! Unele valori materiale şi spirituale?! Calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului?! Cum nici un organism care s-a implicat în acest act sărbătoresc nu a făcut o precizare clară a ceea ce reprezintă motivul festivităţii, cred că poate vom sărbători toate straturile atmosferice, sau poate toate materiile organice, anorganice şi fiinţele vii, sau poate sistemele naturale în interacţiune … Pot să fiu însă foarte sigur că nu vom sărbători unele valori materiale şi spirituale, sau calitatea vieţii ori minunatele condiţii care ne influenţează bunăstarea şi sănătatea, căci exista riscul ca mulţi participanţi la această festivitate să-i ia cu "HUO" pe organizatorii autorităților statului.

Mai mult, Primăria generală a Bucureștiului, alături de numeroasele ONG-uri au profitat de acest eveniment ca să iasă din anonimat şi au adus iar în discuţie problema câinilor fără stăpân, a defrişărilor… şi multe alte probleme colaterale, care au amplificat formulele de festivism declarativ. Am adus în discuție această problemă a definiției mediului pentru a vedea cât de absurdă este, cât de neaplicabilă poate fi, dar mai ales pentru a vedea că valoarea ei juridică este chiar nulă. Însă mai nimeni nu se referă la adevăratele probleme disfuncționale privind protecţia mediului înconjurător din România, respectiv cum este organizată această activitate atât la nivel central cât și local, cum funcţionează aceste instituții şi ce performanţe au, cum se cheltuiesc banii de la bugetul de stat de către instituţiile abilitate ale statului sau de către alte organisme implicate în această problemă etc., în condiţiile în care noi, mai toţi contribuabilii, susţinem cu înverşunare că se manifestă serioase elemente de nechibzuiţă în acest domeniu, ba mai mult, aceste autorități dau undă verde producerii dezastrelor ecologice.

Poate că nu scriam aceste rânduri dacă nu aveam convingerea că şi în viitor se vor folosi aceleaşi forme organizatorice zgomotoase şi mai ales aceeaşi demagogie festivistă care se finalizează… CU NIMIC. În acest sens, ridic câteva probleme care încercă să lămurească cât de cât unele frământări şi preocupări ale mele.

În România nu se poate vorbi cu seriozitate despre PROTECŢIA MEDIULUI, iar cine încearcă să o facă, este cu adevărat iresponsabil! Susțin acest lucru pentru că în legea amintită nu există o definiţie oficială a protecţiei mediului, respectiv ce este aceasta, o activitate? Un deziderat? etc. Este surprinzător cum doamna fost ministru Sulfina Barbu a propus Parlamentului României spre adoptare o lege organică fără un domeniu bine definit, cum Parlamentul României a adoptat o asemenea lege, cum Instituţia Prezidenţială a promulgat-o. Iată că numai sub acest aspect cei sumar enumeraţi şi implicați în actul de legiferare și-au etalat pe deplin incompetenţa profesională, demonstrând cu prisosinţă că manifestă multă superficialitate şi neglijenţă în elaborarea legilor care ne reglementează toate activităţile pe care le desfăşurăm (Atenţie! Acest lucru se întâmplă la legi organice, căci la legile ordinare care derivă din legile organice neglijenţa şi superficialitatea este în floare, aceasta fiind și mai mare).
Mai mult, în această lege, nicăieri nu se specifică şi nici nu se recunoaşte că protecţia mediului în România reprezintă o activitate care trebuie desfăşurată în instituţii abilitate ale statului și care trebuie să-și asume întreaga responsabilitate a actului decizional. De fapt, dacă te uiţi cu atenţie în Cod CAEN (codul activităţilor din economia naţională) protecţia mediului în România nu este recunoscută oficial ca activitate. Păi, dacă nu se recunoaşte această activitate de către stat, se pune întrebarea cum de funcţionează Ministerul Mediului cu toate instituţiile subordonate? Apoi, cum şi pentru ce sunt plătiţi de către contribuabili salariaţii acestor instituţii? Ce fac ei la locul de muncă? Cum justifică cei doi miniștrii împreună cu toţi secretarii de stat şi directori numiţi numai pe criterii politice lefurile frumuşele pe care le iau şi mai ales pentru ce le iau, dacă în România această activitate nu este recunoscută oficial şi se desfăşoară în mod ilegal?!

Chiar pe aceşti oameni incompetenţi nu îi preocupă caracterul de legalitate sub care îşi desfăşoară activitatea?! Spun aceste lucruri întrucât nu am văzut până astăzi nici un fel de intenţie din partea acestor demnitari de a reglementa problema desfăşurării activităţii lor în domeniul protecţiei mediului înconjurător din România, cu toate că în Constituţia României se face vorbire de mai multe ori de "activitatea din domeniul protecţiei mediului". Sfidarea elementelor primare de legalitate sub care trebuie să se desfăşoare o activitate, demonstrează cu prisosinţă incompetenţa politicului din România, dar şi lipsa de preocupare a armatei de personal din toate instituţiile statului de a reglementa această problemă care vizează în primul rând legalitatea locului lor de muncă, dacă la binele comunităților umane nu se mai gândesc. Tot pe această linie a neglijenţei, a incompetenţei, a sfidării propriilor interese ale funcționarului public, dar care vizează interesul cetăţeanului contribuabil, se înscrie şi lipsa de preocupare de a oficializa meseria de specialist sau lucrător specializat în domeniul protecţiei mediului. Astfel, în Codul COR (codul ocupaţiilor din România) nu există nici o menţiune referitoare la profesia de specialist pe componenţi, subcomponenţi sau factori ai mediului înconjurător, sau pentru alte activităţi specifice acestui domeniu.

Iată că din acest motiv, în domeniul protecţiei mediului, întâlnești toți neaveniții sau analfabeții acestei meserii. Găseşti la compartimentul de biodiversitate, ingineri în tehnologia construcţiilor de maşini, la compartimentul reglementări, economişti, la compartimentul monitorizări, absolvenţi ai Conservatorului Ciprian Porumbescu - secţia flaut etc. Iar în conducerea instituţiilor sunt tot felul de indivizi care nu au nimic de-a face cu managementul, gestiunea şi problemele legate de protecţie a mediului înconjurător. Interesant este şi faptul că cetăţeanul de rând şi mai ales ONG-urile, nu sunt preocupate de aceste aspecte. Nu ştiu dacă cineva, grav bolnav cardiac, sau de diabet etc., ar încerca să se ducă să se trateze, plătind şi bani serioşi pe actul medical, la un potcovar. Cred că nu ar face aşa ceva nimeni, nici în ruptul capului. Dar iată că în domeniul protecţiei mediului, această activitate care se desfăşurată în instituţii abilitate ale statului, acest lucru este posibil! Astfel, toţi incompetenţii care nu au avut loc în meseria pentru care s-au pregătit inițial, au ajuns sub diferite formule neortodoxe, să lucreze pe funcţii cu răspunderi foarte importante în domeniul protecţiei mediului, loc de muncă unde îşi arată zilnic incompetența, nonperformanţa profesională și mai ales disprețul față de cetățen și comunitățile umane.

În acest domeniu de activitate, mai marii politicieni ai noştri au pornit de la lozinca: "la fotbal şi la mediu se pricepe toată lumea!!!" Inclusiv dânşii. Efectul se vede: nu se face nimic din ce ar trebui să se facă. Ne ocupăm cu PROGRAMUL RABLA ca activitate centrală și foarte actuală a Ministerului Mediului, în loc să facem activităţi de protecţie a mediului după toate regulile acestei meserii. Dar, din păcate, nu ai cu cine să faci aşa ceva, pentru că cei care mai ştiau câte ceva în acest domeniu au fost maziliţi pentru a face loc întregului lot de oameni aserviţi politic care au un singur merit: posedă ca urmă de la bască o singură circumvoluţiune pe creier, pe care o pun şi pe aceasta cu multă modestie în slujba protecţiei mediului înconjurător din România.

Dacă nu ştim ce este protecţia mediului înconjurător, nu avem recunoscută în România această activitate, implicăm oameni fără experienţă în domeniu (de la miniştri, secretari de stat, directori de departamente şi de agenţii, şefi de servicii şi lucrători pe domenii de importanţă capitală), pentru a gestiona această problemă recunoscută de legiuitor ca „obiectiv de interes public major”, este firesc ca în acest domeniu să domnească haosul, să nu ştim nici măcar acum ce sărbătorim, să nu avem un inventar al problemelor prioritare pe care să le discutăm, să gafăm atât în faţa experţilor europeni dar şi a cetăţeanului român contribuabil atât la bugetul acestor instituţii, cât şi la salariile acestor pseudoexperţi şi lucrători din domeniul protecţiei mediului înconjurător.

Pentru că tot este un moment aniversar, vreau să informez pe toţi cei care au unele preocupări în domeniul protecţiei mediului, că România, astăzi, este cel mai mare importator de poluare din Europa. Aşezarea geografică, relieful carpatic, Dunărea, dar şi mişcarea curenţior de aer din vest, est, sud şi nord spre arcul Carpaţilor, fac ca ţara noastră să primească pe calea aerului o gamă foarte largă de poluanţi toxici bine ascunşi în tot felul de combinaţii chimice, dar cu toxicitate mare, care precipită cu ajutorul ploilor pe întregul spaţiu românesc. Astfel din Europa Occidentală şi Centrală, pe calea aerului primim toată gama de poluanţi evacuaţi în atmosferă de toate ţările din aceste spaţii, poluanţii oprindu-se de regulă la rama vestică a Carpaţilor Orientali şi la rama nordică a Carpaţilor Meridionali.

Prin recentele programe internaţionale de monitoring de fond ale modului de dispersie a norului de cenuşă produs de erupţia vulcanului din Islanda, acest lucru a fost încă o dată demonstrat ca fiind real şi de marea actualitate. Din est, de la Ucraina şi nu numai, poluanţii de tot felul (inclusiv cei radioactivi) care au fost evacuaţi în mediul atmosferic, ajung până la rama estică a Carpaţilor Orientali, unde cea mai mare partea a lor se precipită, sedimentându-se. Din sudul Europei, dar şi din nordul Africii, poluanţii atmosferici ajung până la rama sudică a Carpaţilor Meridionali. Toţi aceşti poluanţi ajung pe sol prin intermediul ploilor care, generic, sunt definite drept "ploi acide". Dar ele sunt şi alcaline, afectând nu numai fertilitatea solurilor dar şi calitatea şi stabilitatea culturilor agricole, sau a întregului covor vegetal de care depinde starea de sănătate și nu în ultimul rând chiar viața noastră.

Aceşti poluanţi duc la scăderea constantă a producţiei agricole, ne îmbolnăvesc pădurile şi pajiştile, ne poluează apele, dar şi mai rău, ne afectează sănătatea, încet, fără ca să ne dăm sema. Aceşti poluanţi ne fac să cheltuim mai mult pentru fertilizarea solurilor depreciate, pentru ocrotirea sănătăţii noastre, cât şi pentru multe alte probleme pe care le-am identificat, sau pe care doar le bănuim. Aceşti poluanţi ne fac din zi în zi mai săraci şi mai vulnerabili şi chiar dependenţi de producţiile agricole ale altor ţări care obţin profituri uriaşe pe necazul nostru, dar care este produs cu bună știință chiar de ei.

Dunărea vine şi ea cu o gamă de poluanţi perverşi, incluşi în aşa-zisa categorie de oligoelemente (ca şi în cazul ploilor acide), afectând calitatea ecositemului acvatic pe tot cursul ei, al Deltei şi chiar a zonei litorale a Mării Negre. Tot ce consumăm din apa Dunării, de la apa de la robinet şi până la faimosul crap sau scrumbie de Dunăre, reprezintă produse afectate de aceşti poluanţi, generic cunoscuţi sub forma de oligoelemente, dar care sunt foarte toxici şi generatori de boli cancerigene, digestive etc.

Interesant este că pentru a afla de ce importăm gratuit acești poluanţi cu valenţe toxice, pe toţi cei care gestionează destinele ţării sau ale populaţiei acestei ţări nu-i interesează cu absolut nimic. Nu s-a investit nimic în monitoringul de fond al aerului ca să ştim de unde vin aceşti poluanţi, ce tipuri de poluanţi primim şi mai ales în ce cantităţi şi ce concentraţii. Investim în schimb în Programul Rabla, program cu care ne lăudăm zilnic la televizor.

Nu au fost informate instituţiile specializate ale statului pentru a face demersurile de rigoare în vederea stopării surselor de poluare transfrontaliere care ne aduc atâtea disfuncţionalităţi. Astfel, Ministerul de Externe se preocupă de voturile din străinătate pe cale electronică, însă nu încearcă să atenţioneze pe marii poluatori europeni de prejudiciile pe care ni le generează. CSAT este preocupat de rolul "destabilizator al presei" şi nici pe departe de măsurile de apărare pe care trebuie să le luăm asupra fenomenului de poluare transfrontalieră. Ministerul de Finanţe se milogeşte în genunchi de fiecare potenţială sursă externă de împrumut, dar nu aplică principiul european şi internaţional referitor la "poluatorul plăteşte". Nu am fost în stare nici măcar să atenţionăm Statele Membre ale UE cât ne datorează pe linia prejudiciilor de mediu create și înregistrate în România de poluarea transfrontalieră, dar ne căciulim în faţa FMI şi acceptăm fără să crâcnim toate condiţiile înrobitoare care ne sunt puse.

Ar fi o mare greşeală să se creadă că România este în totalitate victima altor state. NU! Noi suntem propria noastră victimă că am acceptat ca în fruntea principalelor instituţii ale statului, care au sarcina de a răspunde de integritatea teritorială, de sănătatea populaţiei, de avutul cetăţeanului, să punem sau să acceptăm oameni fără nici o expertiză în domeniu. Acceptăm partide politice care doresc să ajungă în parlament pe problematica protecţiei mediului, dar care nu au habar de această activitate! Acceptăm să sărbătorim evenimente cu rezonanţă internaţională a căror semnificaţie nu o cunoaştem (ziua mediului), care până astăzi ne-a adus și probabil că ne vor mai aduce destule disfuncţionalităţi, deprecieri ale mediului înconjurător şi numeroase prejudicii la nivelul sănătăţii, al avuţiei şi a bunăstării fiecăruia dintre noi.

Sărbătorim… culmea, ceea ce instituţiile statului nu recunosc în mod oficial: activitatea de protecţie a mediului înconjurător!!! Acceptăm ca acest lucru să se desfăşoare în acestă formulă de ilegalitate şi ne mândrim cu acest lucru. Din acest punct de vedere pot spune fără să greşesc că: "MARE ESTE GRĂDINA LUI DUMNEZEU ŞI DESTUL DE PLINĂ CU PROSTIA ROMÂNEASCĂ".

Sper ca la anul, pentru ziua de 5 iunie, să pot scrie un altfel de articol, în care cel puţin aceste probleme disfuncţionale şi succint enumerate să nu mai existe. Nu este vorba de un optimism exagerat. Mă bazez pe puterea de înţelegere şi de acţiune a cetăţeanului român care mai este şi european. Noi trebui să acţionăm conştient, în aşa fel încât să determinăm factorii responsabili să se conformeze legalităţii. Poate că la anul vom putea spune că nu o să ne mai concesionăm resursele naturale pentru a fi exploatate cu cele mai barbare și agresive tehnologii la adresa mediului și a sănătății populației. Pentru acest lucru spun: "DĂ-I DOAMNE ROMÂNULUI MINTEA CEA DE PE URMĂ ȘI CURAJUL DE A SE MANIFESTA CU PRILEJUL ACESTEI ZILE PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR GARANTATE DE CONSTITUȚIE, ATÂT ÎN FOLOSUL LOR, CÂT MAI ALES ÎN NUMELE COPIILOR LOR ȘI AL GENERAȚIILOR VIITOARE".

Mircea Vintilescu

Neguţătorul de indulgenţe al lui Gigi Becali

Cuvântul indulgenţă din latină indulgentia însemna la originea lui favoare. În dreptul roman şi în Vechiul Testament din Biblia Vulgata (Isaia 61:1) cuvântul era folosit pentru a exprima eliberarea de la o pedeapsă. În limbajul teologic, acelaşi cuvânt poate semnifica mila lui Dumnezeu. Dar sensul adevărat al cuvântului indulgenţă, aşa cum a fost tratat de-a lungul timpului şi mai ales de Biserică, reprezintă de fapt o iertare temporară pe care o primeşte cineva pentru că a păcătuit, dar căruia, cu ajutorul acestei indulgenţe, i se iartă vina. Printre sinonimele indulgenţei în antichitate, se numără cuvinte precum pax, remission, donation, condonatio.

În Biserica timpurie, începând cu secolul al III-lea, autorităţile ecleziastice au permis ca un confesor sau un creştin care aştepta martiriul, să intervină în numele altui creştin, pentru ca acestuia din urmă să i se scurteze penitenţa canonică.

Atunci mi-a fugit imediat mintea la situaţia actuală, cea cu Gigi Becali şi condamnarea lui controversată la trei ani de închisoare cu executare. Nu am să spun aici dacă sunt o “fană” a lui sau nu. Este de ajuns faptul că toţi “apărătorii” la toate “toc-şoaiele” de pe toate canalele TVse simt de la bun început obligaţi (de cine?!) să specifice cu insistenţă că sunt sau nu simpatizanţi ai lui Gigi Becali (“apărători” = cei care apar la TV), de parcă asta ar avea vreo importanţă pentru partea adversă sau pentru posteritate.

Când Gigi Becali (un creştin, supus la o penitenţă, adică mai pe înţelesul tuturor în accepţiunea timpurilor prezente, condamnat la trei ani de închisoare cu executare) a dat ultimul său interviu în faţa camerelor în Parlament, a spus printre altele că nu îi este ruşine să ceară graţierea de la Preşedintele Băsescu (alt creştin, care-şi aşteaptă martiriul, probabil după 2014). Cum se repetă istoria!

 În anul 517 Conciliul de la Epaon a înlocuit penitenţele canonice severe cu ceva mai acceptabil, aşa că a devenit un obicei, o cutumă, ca aceste penitenţe să fie compensate prin muncă impusă, rugăciuni, posturi negre şi chiar plata unor sume fixe de bani, în funcţie de gravitatea faptei. Prin secolul al X-lea, unele penitenţe au fost chiar compensate cu donaţii pioase, pelerinaje sau munci merituoase similare. Apoi, în secolele XI şi XII valoarea penitenţelor a început să fie asociată cu penitenţa canonică. La Conciliul de la Clermont din anul 1095, Papa Urban al II-lea a considerat participarea la Cruciade drept echivalentul unei penitenţe complete.

Teologii au privit către mila Domnului, către valoarea rugăciunilor din Biserică, către meritele sfinţilor, ca baze ale acordării indulgenţelor. În jurul anului 1230 s-a introdus ideea “tezaurizării” indulgenţelor.

Indulgenţele au devenit foarte populare în Evul Mediu, ca o recompensă pentru pietate, pentru înfăptuirea de fapte bune, creştineşti, din punct de vedere al Bisericii Creştine. Dar în anul 1567, Papa Piul al V-lea a anulat toate aceste garanţii ale indulgenţelor şi a introdus o taxă pentru fiecare indulgenţă primită (un fel de tranzacţie cu Domnul prin intermediul trimisului său, Papa, cu puteri depline asupra supuşilor – prostimea). După care au urmat abuzurile. Pentru orice indulgenţă vândută, se duceau negocieri acerbe pentru a se obţine o sumă cât mai mare de bani în numele Bisericii. “Iertătorii profesionişti” (quaestores în limba latină) care erau trimişi să colecteze sumele de bani pentru o anumită faptă considerată păcat, practicau vânzarea fără restricţie a tuturor indulgenţelor din acea vreme. Mulţi dintre aceşti quaestores (chestorii de azi?!) depăşeau învăţăturile Bisericii printr-un zel dus la extrem şi promiteau recompense imposibile precum şi salvarea de la pedeapsa veşnică, iar totul era făcut în schimbul unei sume de bani cât mai consistente. Cu permisiunea Bisericii, indulgenţele au devenit o sursă pentru proiectele costisitoare ale acesteia, cum ar fi Cuciadele, ridicarea de catedrale, precum şi cumpărarea de terenuri în folosul capilor Bisericii (adică pentru ei înşişi). Şi pe vremea aceea se falsificau documente prin care se declara că indulgenţele vândute garantau exonerarea de pedeapsă (graţierea de astăzi). De atunci, indulgenţele au cunoscut o dezvoltare extremă, considerând longevitatea aplicării lor şi calea lor de iertăciune.

Gravură de Israhel van Meckenem (1490) Mass of Saint Gregory

Documentele false cu indulgenţe de sute şi chiar mii de ani au început să fie înregistrate de-a lungul istoriei. În 1392 Papa Bonifaciu al IX-lea a scris Episcopului de Ferrara condamnând practica unor membri din ordinele religioase care consideau că sunt autorizaţi de Papă să ierte tot felul de păcate în schimbul unor sume exorbitante de bani.

Ce nu este însă o indulgenţă. Nu este o permisiune de a comite un păcat şi nici nu garantează vreo putere anume. Nu este iertarea vinii de a păcătui. Presupune doar că păcatul a fost deja iertat. Nu este o exonerare de la lege sau de la vreo datorie şi nici iertarea de la vreo obligaţie. Mai presus de toate, indulgenţa nu garantează salvarea cumpărătorului acesteia de la trecerea prin Purgatoriu (conform teoriei creştine).

Revenind la prezent, am descoperit cu stupoare că neguţătorul de indulgenţe pentru Gigi Becali este Zeus (cum îl numeşte adesea Victor Ciorbea pe ştiţi dvs. cine). Graţierea pe care se pregăteşte să o ceară Gigi Becali întru fericirea familiei sale, este de fapt indulgenţa despre care vorbeam că se vindea şi se cumpăra pe sume exorbitante de bani începând cu Evul Mediu. România se pare că încă se află într-un Ev Mediu prelungit, strict din punct de vedere al mentalităţii unui procent de 40% care încă mai crede că Soarele se învârte în jurul Pământului, în care acelaşi procent nu cunoaşte că omul a coborât pe Lună în anii ‘60. Nu mă mai miră faptul că se va lua în calcul ca “cel mai mare hoţ al statului din 1996 încoace” adică cel care a “păgubit statul român” cu o punguţă cu patru sute mii de arginţi, să nu cumpere o singură indulgenţă (graţierea) de la Zeus, pe principiul ca de la creştin la creştin, căci oameni suntem şi suntem supuşi greşelilor. Isus spunea că nu a venit aici pentru oamenii sănătoşi ci pentru cei bolnavi.

Suntem o societate bolnavă. Boala noastră se numeşte ignoranţă. Iar de această ignoranţă profită capii (indiferent de vremuri şi denumiri). Cu cât poporul este mai ignorant, mai înfometat, mai needucat, mai îndobitocit, cu atât este mai facil de stăpânit, de manipulat, de încarcerat şi de executat. Unii spun că s-a făcut dreptate. Alţii vorbesc de o justiţie pusă sub semnul întrebării. Nu poţi să treci uşor cu vederea faptul că păgubirea Bancorex a fost considerată mic copil pe lângă ce a păcătuit Gigi  Becali tot în acea perioadă cu schimbul de terenuri cu armata! Nu poţi să nu te întrebi, dacă mai ai încă un neuron, ce e cu “afacerea Căşuneanu”, ce e cu “dosarul flota”, ce e “casa din Mihăileanu”, ce este “afacerea ALRO” şi multe altele. Iar creştinul care-şi aşteaptă martiriul este acum obligat să vândă o indulgenţă creştinului care vrea să o obţină (solicitarea graţierii). Şi cum ambii creştini sunt şi oameni de afaceri recunoscuţi (unul sub acoperire, celălalt la vedere), nu pot să nu mă întreb care va fi miza.

Cine cui va vinde indulgenţa lui Gigi Becali?! Este clar că va exista un singur neguţător, capul suprem sub care supuşii acestui pământ, România, nu crâcnesc, acel quaestore cu puteri de guvernator, date de o hidră mult mai periculoasă (căci tot suntem în anul Şarpelui de apă).

Români, dormiţi liniştiţi ! Guvernatorul veghează somnul vostru dulce, cu indulgenţe de la Hidră !

Mona Bernhardt-Lörinczi

Mititeii şi gazele de şist

Îmi vine în memorie problema cu bicarbonatul de sodiu care se pune în tradiţionalii noştri mititei. Atunci toată lumea se agita pentru că UE dorea să interzică acest produs care nu otrăvea pe nimeni, nu-i epuiza resura de apă, nu-i dărâma casa etc. În această situaţie chiar Primul Ministru a intervenit direct şi a mai calmat spiritele. Mulţi dintre noi, oameni simpli sau personalităţi publice, încercam un sentiment de revoltă faţă de o atitudine prin care ne simțeam marginalizaţi. Fiecare a comentat cu argumente solide acest subiect şi a încercat să spună: PÂNĂ AICI UNIUNE EUROPEANĂ, NOI SUNTEM SUVERANI ŞI NU PERMITEM AŞA CEVA.

Acum când ni se bagă pe gât proiecte ucigaşe privind exploatarea gazelor de şist, prin care urmează să fim îndopaţi cu o mulțime de substanţe poluante periculoase şi mai ales cancerigene, care ne vor afecta nu numai calitatea mediului în ansamblul său, ci chiar resursele de apă din multe sate şi oraşe, calitate care va fi deteriorată de aşa natură încât nici cu tehnologiile de vârf nu o vom mai putea trata, NOI TĂCEM.

Cântăm această simfonie a tăcerii şi când vedem cum suntem minţiţi şi dezinformaţi de proprii noştri politicieni, care una spun public şi alta fac pe sub ascuns, dând undă verde exploatării acestor resurse fără a respecta chiar ei legile naţionale în domeniu, tăcem chiar când unii dintre confraţii noştri, simpatizanţi ai unor persoane police de la care aşteaptă diverse favoruri, se pronunţă faţă de această problemă cum este o simplă bagatelă sau o invenţie a unor puteri străine duşmănoase ţării noastre.

Oameni buni, nu vi se pare că acest comportament asimetric față de propriile noastre interese ne vor duce la pieire? Credeţi că bicarbonatul de sodiu este tot una cu substanţele cancerigene? Dacă mâncăm din când în când cu multă plăcere mititeii cu bicarbonat de sodiu, apă trebuie să bem cam cel puțin 2,5 litri pe zi. De unde o să luăm acest necesar de apă şi cu ce preţ? Nu vă îngrijorează lucrul acesta?

 

 

Ca să vă convingeţi ce înseamnă şi mai ales ce efecte poate avea această resemnare prostească, vă invit să mergeţi în orașul Voluntari de lângă Bucureşti, unde a fost identificată în apa subterană freatică prezenţa unei substanţe cancerigene. Toţi posesorii fântânilor şi puţurilor care captează această apă (şi aceştia sunt foarte mulţi), au fost imediat informaţi să nu mai consume această apă contaminată nici în scop potabil şi nici în alte scopuri (pentru îmbăiere, spălat rufe, prepararea hranei, spălatul veselei, udatul grădinii etc.).

Problema care se pune acum pentru populaţia afectată de acest dezastru este legată de modul cum vor fi asiguraţi cei minim 100 litri de apă de persoană, respectiv cine îi poate asigura în depline condiţii de siguranţă, dacă ritmicitatea aprovizionării se poate face zilnic, cum va stoca populaţia aceste volume de apă în fiecare gospodărie şi nu în ultimul rând ce preţ se va pretinde locuitorilor afectați pentru asigurarea acestor servicii.

Pentru acest prejudiciu adus populaţiei din Voluntari, am înţeles că până acum nimeni nu a fost găsit vinovat, iar problema cu POLUATORUL PLĂTEŞTE este doar o poveste pentru adormit copiii. Autorităţile noastre se mişcă foarte greu, apoi trebuie aduse probe clare în justiţie, iar procesul durează ani în şir. Trebuie să înţelegem că setea la care va fi expusă populaţia afectată nu aşteaptă verdictul de la Strasburg, căci din România sunt puţine speranţe.

După cum se poate vedea din acest tragic eveniment, majoritatea populaţiei pătimeşte nu numai chinul deficitului de apă, sărăcia pe care o generează în buzunarul fiecăruia, dar va fi afectată chiar starea de sănătate a multura dintre locuitorii care nu sunt pregătiţi educaţional pentru a înţelege cum să utilizeze în condiţii de igenă corectă apa adusă cu mari sacrificii de nu se ştie unde. Dacă unii sărăcesc, alţii, puțini cei drept, se îmbogăţesc pe spinarea nevoiaşului tăcut şi ignorant.

Plătim prea scump preţul acestei tăceri, preţul acestei ignoranţe care ne va duce în mod sigur la dezastrul naţiei, chiar la dispariţia noastră, dacă nu vrem să ne schimbăm comportamentul. Dacă mititeii pentru care am făcut atâta zarvă sunt mai importanţi decât viaţa noastră, atunci chiar suntem mici şi trebuie să fim puşi pe grătar la foc mic, pentru a ne rumeni pe îndelete sufletele lipsite de speranţa de a trăi omeneşte.

Nu vreau să cred că bicarbonatul de sodiu poate fi considerat liantul societăţii civile, că numai el ne poate face să acţionăm unitar. În fond acesta este doar o substanţă chimică inofensivă care ne poate genera doar regurcitaţii în caz de balonări. De aşa ceva societatea civilă nu are nevoie, căci numai o educaţie civică solidă ne poate vindeca de sindromul tăcerii, al ignoranţei şi mai ales al dezinteresului faţă de propria noastră persoană.

Mircea Vintilescu

Minciună şi abureală pe marginea gazelor de şist

De la intervenţia lamentabilă a ministrului mediului din 16 mai 2013, la postul de televiziune REALITATEA TV, şi de astăzi 19 mai 2013, doamna Rovana Plumb încearcă zilnic să aburească auditoriul cu tot felul de formule tehnico-juridice referitoare la avantajele ipotetice de care naţia română ar beneficia în urma acceptării fără nici o explicaţie a procesului de explorare-exploatare a gazelor de şist în România.

Astfel, distinsa doamnă spune că pentru acţiunea de explorare a acestor resurse subterane, nu este necesară emiterea unui act de reglementare pe linia protecţiei mediului înconjurător. Aceeaşi doamnă susţine că nu s-au dat avize / acorduri pentru această operaţiune, după care revine şi spune că s-au emis “ceva” acte, ca ulterior să explice ca la proşti că explorarea este necesară şi vom vedea peste 5 sau 6 ani dacă exploatarea se va face sau nu. În aceleaşi discursuri doamna de la mediu susţine că sunt în curs de promovare noi tehnologii prietenoase cu mediul înconjurător, care nu vor utiliza fracturarea hidraulică etc.. Pe scurt, o adevărată abureală în tiradă, din care se doreşte să nu se mai înţeleagă absolut nimic.

Scopul acesta meschin de a ascunde un adevăr legat de o încălcare flagrantă a legii, va afecta în final nu numai imaginea USL-ului, dar şi pe cea a PSD-ului şi chiar a acestei persoane care deţine în mod vremelnic funcţia de ministru al mediului, prin încălcarea cu bună ştiinţă şi în mod repetat legea.

Ca să mă explic mai bine, trebuie să îi reamintesc ministrului mediului că problema executării forajelor de explorare / exploatare a hidrocarburilor lichide şi gazoase a fost reglementată prin HOTĂRÂREA GUVERNULUI ROMÂNIEI nr. 445 din 8 aprilie 2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului.

Astfel, chiar în partea introductivă a acestei Hotărâri se specifică clar:

”Art. 1. - Prevederile prezentei hotărâri se aplică evaluării impactului asupra mediului a acelor proiecte publice şi private care pot avea efecte semnificative asupra mediului.”

Dacă Uniunea Europeană recunoaşte fără nici un fel de ezitare, că activitatea explorării / exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică, prezintă un grad foarte ridicat de risc asupra mediului înconjurător şi mai ales asupra condiţiilor de viaţă şi de sănătate din comunităţile umane, în care unele ţări chiar interzic acest procedeu pe teritoriul statelor lor, Ministerul Mediului din România, fără a avea nici un argument ştiinţific la bază, neagă public acest aspect, încalcă prevederile acestei Hotărâri şi dă undă verde unei firme private să înceapă explorarea fără asumarea unor responsabilităţi legată de aceste  resurse energetice. Mai mult, acest reprezentant al Guvernului, prin afirmaţiile făcute referitoare la acordarea dreptului de explorare, nesocoteşte total prevederile din ANEXA Nr. 2 la această Hotărâre, care stipulează următoarele:

”LISTA PROIECTELOR PENTRU CARE TREBUIE STABILITĂ NECESITATEA EFECTUĂRII EVALUĂRII IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI
.....
2. INDUSTRIA EXTRACTIVĂ:
.....
d) foraje de adâncime, cu excepţia forajelor pentru investigarea stabilităţii solului.
e) instalaţii industriale de suprafaţă pentru extracţia cărbunelui, petrolului, gazelor naturale şi minereurilor, precum şi a şisturilor bituminoase.”

Dacă luăm prin comparaţie lucrările necesare organizării de şantier pentru efectuarea unui foraj cu adâncimea de 4000 m pentru explorarea resurselor de hidrocarburi lichide sau gazoase, a materialelor utilizate în timpul forării, a modului de testare a stratului productiv și a dezafectării organizării de şantier după finalizarea lucrărilor, atunci am putea constata că problema impactului asupra componenţilor mediului înconjurător are efecte semnificative deosebit de serioase, pe care legiuitorul a încercat să le reglementeze în vederea diminuării şi chiar a eliminării lor.

Modul în care reprezentantul Guvernului (care a dovedit că nu are nici un fel de calificare în acest domeniu) susţine în mod repetat că explorarea gazelor de şist prin executarea unui număr foarte mare de foraje de adâncime nu reprezintă nici un fel de risc sau pericol pentru om şi mediu, reprezintă, după părerea mea, un act de recunoaştere publică a modului conştient de dezinformare a opiniei publice, a societăţii civile şi mai ales a publicului interesat (grupuri sau organisme neguvernamentale) privitor la modalitatea prin care se încearcă să se ascundă alte categorii de interese care nu au nimic comun cu o dreaptă şi bună guvernare.

Este jenant să văd zilnic cum acest ministru încearcă să prostească o ţară întreagă în legătură cu mal-praxisul profesional pe care îl promovează. Se pune întrebarea de ce totuşi nu se doreşte reglementarea legală a operaţiunii de executare a forajelor de adâncime pentru explorarea gazelor de şist?

Un posibil răspuns poate fi rezumat astfel: Printr-un act legal se pot interzice operaţiunile de fracturare hidraulică şi exploatare incipientă la faza de explorare, care ar presupune un dezastru tectonic major în zona superficială a litosferei. Însă acest reprezentant al Guvernului nu doreşte sub nici o formă să preîntâmpine acest lucru. La o asemenea atitudine manifestată public de ministrul mediului, rămâne de văzut care va fi în continuare reacţia opiniei publice, a societăţii civile, a publicului interesat şi mai ales a numeroaselor comunităţi umane. Acestea vor fi cele mai afectate şi vor suporta direct efectele negative şi prejudiciile provocate de o astfel de decizie dată de un ministru care nu cunoaşte, sau nu vrea să aplice prevederile legale. Iată o problemă care trebuie să ne mobilizeze, dacă vrem să evităm dezastrele ce ne vor accentua şi mai mult gradul de sărăcie.

Mircea Vintilescu

Climatologii vorbesc, politicienii picotesc

Sunt ferm convins că foarte mulţi români se bucură acum de zilele deosebit de însorite ale primăverii sfârşitului de aprilie. Mulţi cred că Dumnezeu ţine cu noi şi ne dăruieşte – poate în mod nemeritat – aceste zile deosebit de frumoase, cu temperaturi ale aerului care ies cu mult din mediile climatologice ale sezonului.

 

Poate mulţi dintre noi tratăm cu multă indiferenţă cam tot ce ne avertizează meteorologii și climatologii, respectiv că trăim în plină perioadă a unor schimbări climatice certe. La auzul unor asemenea ştiri, trecem pe alte canale căci nu vrem să ne punem întrebarea firească: ”Pe mine cu ce mă afectează acest lucru?”

În primul rând avem acest comportament pentru că nu ştim, dar nici nu suntem informaţi în mod concret ce înseamnă şi mai ales ce presupune acest termen: SCHIMBĂRI CLIMATICE. Avem un Minister al Mediului şi al Schimbărilor Climatice, care are în prezent ca principală preocupare ”metode de înnoire/preschimbare a parcului auto”. Cu aceste date ne informează cam ce urmează să se facă în următoarele luni ca urmare a efortului susţinut depus de ministrul nostru în cadrul guvernului.

 

Pe această temă se fac conferinţe de presă, se dau interviuri cu explicaţii din care nu înţelegi mai nimic şi cam atât. Nimic nu ni se spune însă despre schimbările climatice, nimic nu se întreprinde pentru ca să putem să susţinem propunerile care ar trebui să ne apere, sau să ne facă conştienţi că trebuie să avem un alt tip de comportament în faţa acestor noi evenimente care ar putea să ne afecteze în mod grav viaţa, sănătatea, libertatea şi nivelul de trai. Explicaţia acestei tăceri este simplă, în sensul că acest minister, cu departamentul de specialitate nou creat în domeniul schimbărilor climatice este invadat de ”LAUREAŢII PREMIULUI NEŞTIINŢEI”, adică de ”SPECIALIŞTI” aflaţi în prima fază (preşcolară) de iniţiere.

Iată că prin indiferenţa de care dăm noi dovadă cu mult sârg, ne aducem singuri în situaţia să plătim pe aceşti ”preşcolari în domeniul protecţiei mediului înconjurător”, pentru a ne făuri chiar ei un viitor ce se anunţă foarte sumbru. Specialiştii climatologi dau informații din ce în ce mai precise referitor la ce trebuie să ne aşteaptă în următoarele luni sub aspectul modului de manifestare al climei pe regiuni, state şi continente. Ni se explică abaterile sau deviaţiile climatologice la care trebuie să ne aşteptăm, dar cei responsabili cu elaborarea unor politici şi strategii adecvate pentru a conbate efectele distructive ale acestor evenimente anunţate din timp, DORM ÎN SCAUNELE CONFORTABILE ALE GUVERNULUI, visând la o prosperitatea din ce în ce mai bună pentru sine.

 

Avem enorm de multe ONG-uri axate pe profilul protecţiei mediului înconjurător care tac mâlc când se vorbeşte de această problemă, avem politicieni reprezentanţi în Parlament ai unor partide verzi care doresc să ne înveţe să formăm cupluri de acelaşi sex, să devenim cu toţi atei etc., dar despre problema schimbărilor climatice pe care au propovăduit-o în campania electorală ca să ajungă în cercurile puterii, noi nu aflăm nimic.

 

Poate că pentru acest aspect care ne va afecta foarte grav viața, politicul are o strategie bine făcută, respectiv de a IMBECILIZA PRIN TĂCERE.

În fond ce sunt schimbările climatice şi cum pot ele să ne afecteze? Iată o întrebare care mă determină să deschidem un forum de dezbatere între noi, membrii societăţii civile, care vom avea responsabilitatea de a face în mod voluntar ceea ce trebuie să facă acei politicieni şi bugetari pe care noi îi plătim ca să devină nu numai obezi ca masă corporală, dar şi ca nesimţire.

 

Încerc cu resursele de cunoştiințe pe care le am, să deschid dezbaterile asupra acestei probleme, fără să am pretenţia că afirmaţiile mele sunt cele mai corecte, dar sper ca prin implicarea multora care au ceva de spus în acest domeniu, pot deveni un concept corect şi serios care să ne motiveze să cerem politicului să se conformeze la adevăratele probleme ale naţiei.

 

Se ştie încă din antichitate că toate elementele componente mediului înconjurător planetar şi nu numai, sunt elemente dinamice, care au evoluţii condiţionate de interrelaţiile dintre componenţii şi subcomponeţii mediului. Cauzele proceselor dinamice sunt multiple, de la cele cosmice, la cele planetare la care în ultimul timp se poate adăuga şi omul. În acest context este de la sine înţeles că nici sistemele climatice nu pot fi stabile pentru perioade lungi de timp, ele având o dimamică generată de o multitudine de cauze, care produc schimbări ciclice, acestea determinând la rândul său producerea unor modificări radicale asupra tuturor componenţilor mediului înconjurător care sunt în interrelaţie cu  ansamblul elementelor climatice.

 

Schimbările climatice se referă la o perioadă de timp de tranziţie între formele de manifestare ale climatului preexistent şi cel nou, care se va instala în zona sau regiunea respectivă. Despre modul de manifestare a climatului existent știm destul de multe ca să putem face comparaţiile necesare identificării abaterilor care se produc în perioada schimbărilor climatice.

S-a constatat că această perioadă de tranziței care poate dura între 50 şi chiar 200 de ani, raportată la teritoriul ţării noastre este marcată de producerea unor fenomene meteorologice extreme, de la ploi torenţiale cu precipitaţii deosebit de abundente însoţite de grindină, furtuni şi vijelii, până la fenomene de secetă cu durată de manifestare pe termen lung, ajungând până la fenomenul de uscăciune. Alt aspect este legat de oscilaţiile termice sezoniere care se prezintă total modificate faţă de valorile medii multianuale, respectiv de la instalarea unor perioade caniculare mult mai devreme faţă de medie, la perioade cu geruri acute şi cu durată de manifestare îndelungată.

 

Toate aceste manifestări extreme ale climei vin să pregătească terenul pentru instalarea noului tip de climă cu parametri greu de anticipat în prezent. Problema care se pune este legată de modul cum întâmpinăm noi în acest interval de timp de 50 sau 200 de ani producerea acestor fenomene meteorologice extreme, pentru a avea cât mai puţin de suferit de pe urma lor, sau de ce nu, de a transforma aceste evenimente extreme în elemente de câştig în ceea ce înseamnă sănătatea şi nivelul de trai.

 

Practic în această perioadă de tranziţie în care se manifestă schimbările climatice, trebuie să ne aşteptăm la inundaţii cu valori catastrofale generate de precipitaţii cu valori extreme care se pot produce atât la sfârşitul primăverii, în timpul verii, cât şi la începutul toamnei, între care se interpun perioade cu ariditate excesivă, generate de temperaturile extreme din timpul celor trei anotimpuri amintite.

 

Față de aceste prognoze formulate de climatologi, vă invit să creionăm scenarii care să se refere la ce putem să ne aşteptăm în situaţia în care nu încercăm să facem nimic, sau să vedem ce putem face ca efectele distructive ale acestor fenomene anticipate să ne afecteze cât mai puţin posibil.

 

Ar fi deosebit de interesant ca la acest forum de dezbatere să facem apel nu numai la cunoştiințele de specialitate pe care unii le putem avea, dar şi la experienţa pe care am dobândit-o pe parcursul vieţii în confruntarea cu aceste evenimente care au avut un indice de manifestare mult mai redus faţă de ce se anticipează că o să ne confruntăm.

 

Pentru binele nostru, dar mai ales al urmaşilor noştri, vă invit să participaţi la aceste dezbateri fără a fi marcaţi de prejudecăţi sau de alte considerente care inhibă formarea sau luarea unei atitudini. Consider că această problemă este de larg interes public, ea afectându-ne pe toţi, iar în consecinţă toţi suntem obligaţi să ne implicăm.

 

Mircea Vintilescu

România în derivă

”PDL a fost unul democratic atât timp cât a fost condus autoritar de un singur om“

“Povestea armelor care nu ucid a început în Antichitate şi continuă şi în zilele noastre. Armele care nu ucid sunt cele care îl conving pe adversar, sau chiar pe aliat, să reacţioneze aşa cum doreşte cel care stăpâneşte aceste arme. Ele afectează sufletul şi mintea, ţintind mai ales asupra liderilor şi pot obţine victorii politice şi militare acolo unde armele clasice se dovedesc neputincioase sau prea păguboase. Muniţia armelor care nu ucid este construită pe bază de informaţii, sub forma propagandei, a dezinformării, a relaţiilor publice.” (Silviu Brucan - http://www.nemira.ro/epoca/romania-in-deriva--959)

Îşi mai aduc aminte românii cum au fost ales judecătorul de la Curtea Constituţională în Parlament, cum s-a reluat votul până când a ieşit cine trebuia, conform voinţei şi dorinţei lui Băse?! Acelaşi lucru s-a încercat a fi repetat şi la Convenţia PDL din 23 martie 2013 când preferata blondă Elena Udrea, a preşedintelui demis de popor în 2012, a pierdut în faţa lui Vasile Blaga, declarat Preşedinte PDL. Ştiam cu toţii, noi, pulimea, că Băse este implicat până-n gât în jocurile politice din România, deşi Constituţia interzice preşedintelui în funcţie acest lucru, dar ca să o auzim clar din gura acestuia, într-un mesaj postat pe Facebook, depăşea imaginaţia noastră.

"ADIO PDL" - mesajul Preşedintelui Traian Băsescu după alegerea lui Vasile Blaga la şefia PDL

(Click pe imagina ca să vedeţi mesajul)

De data aceasta, nu i-a ieşit pasienţa lui Băse. Însă reacţia acestuia, chiar şi aşa, ca preşedinte demis, ilegal la Palatul Cotroceni, spune multe despre o ţară în derivă, cum a rămas România de la Dictatul de la Bruxelles, când cei mai mari ai Europei ne-au impus un miştocar în ale politicii să rămână la Cotroceni, pentru interesele lor economice în această ţară bogată comparativ cu alte state din UE. Nu este prima dată când Băse ne face cu mâna. Ne-a urat: “Să trăiţi bine!” şi poporul s-a scufundat precum flota dispărută în neant, mai ceva ca în “Istorii neelucidate”. A căutat cu flacăra olimpică în mână “Antena 3 e-aici?!” şi a incriminat Trustul Intact pentru orice nu i-a ieşit din jocurile murdare pe care le-a făcut timp de 8 ani. A intrat în şedinţă la CSM şi a impus-o pe Hăineală preşedinte, pentru că altfel pierdea supremaţia în acest “organism” pe care l-a prezidat din umbră întru “libertatea şi independenţa justiţiei din România” şi conform “statului reformat” pe care el însuşi l-a clădit pe sistemul unei familii mafiote, bazată pe interese şi încrengături de relaţii dubioase. Totul a culminat cu mesajul de pe Facebook din 23 martie 2013 când a spus “Adio PDL”.

S-a spus des că românii sunt mămăligari iar mămăliga nu explodează. Chiar nimeni nu şi-a dat seama că acest om care stă ilegal la Cotroceni, în ciuda votului negativ a 7,5 milioane de oameni în 2012, care la fiecare trei zile scoate câte un dosar la DNA pentru adversarii politici, a stat în fruntea statului timp de 8 ani şi a făcut jocurile politice ale unui singur partid, când Constituţia interzice acest lucru?! Nimeni nu şi-a dat seama că de acum încolo, încă aproape doi ani noi toţi plătim un preşedinte ilegal care stă la Cotroceni ca să-şi facă un partid şi o trambulină pentru că nu s-a detaşat timp de 8 ani şi nici nu o va face pentru cei 2 ani rămaşi de viaţa politică a României, de Emil Boc şi de Elena Udrea, spinările pe care a rămas atârnat ca să privească peste gardul PDL?! Băsescu nu ştie să piardă! El ştie doar să dezbine şi să stăpânească. Iar după ce stăpâneşte, ştie doar să distrugă pe cei în cârca cărora s-a căţărat, cu excepţia propriei familii.

Ne aşteaptă doi ani de dezastru naţional atâta timp cât Băsescu va rămâne la Cotroceni. Am avut opt ani de scandaluri şi dosare false sau politice la DNA. Românii gândesc strâmb: ce mai contează încă doi ani pe lângă opt?! Contează!!! Acest om ne reprezintă încă în lume! Acest impostor ne poate încă băga în nişte combinaţii internaţionale inimaginabile şi extrem de fatale pentru România. Acest jucător la masa verde ne poate distruge într-o singură lună, nu în doi ani, îngropând România pentru vecie în negura Evului Mediu timpuriu prin eliminarea tuturor adversarilor politici pe termen mediu (vezi cazul Adrian Năstase) sau lung (vezi cazul Atanasiu, Chiuariu etc.). Dacă tot clamăm că vrem să trăim într-o adevărată democraţie, că suntem o ţară europeană, că avem drepturi, atunci să vedem şi obligaţiile pe care trebuie să le respectăm. Obligaţia noastră este acum una singură: suspendarea!

Parlamentul are obligaţia să taie pisica-n două o dată pentru totdeauna. Parlamentul trebuie să ia o atitudine o dată pentru totdeauna împotriva acestei clare încălcări a Constituţiei, prin care preşedintele demis Băsescu nici măcar nu mai ascunde aparenţele ci se exprimă clar, răspicat, fără echivoc, în favoarea partidului politic PDL, cel care a fost susţinut fără perdea de Băsescu şi cel care încă este reprezentat de europarlamentarul Monica Macovei în Parlamentul European, în ciuda faptului că aceasta a fost trimisă acolo să reprezinte toţi românii, indiferent de apartenenţa lor politică.

România asistă acum la mascarada “contestaţii Elena Udrea" dirijată din umbră de Băsescu. Boc este la mijloc, pentru că dacă trece de partea lui Udrea, pierde primăria Cluj, dacă pleacă de lângă Băsescu, rămâne o ţintă clară a DNA. Cu cine va juca Boc cartea vieţii lui? Aşa este când te afli între două familii mafiote. Unul va fi sacrificat. Şi acela nu e niciodată de gen feminin. Mafioţii au un cult pentru sexul frumos şi pentu copii. În schimb între ei, bărbaţii, nu au scrupule. Se gâtuie şi se chilăresc între ei pe toate planurile.

Poporul, prostimea, pulimea, asistă impasibilă la aceste jocuri politice fără nici un fel de reacţie. Ce câştigă ea din aceste jocuri politice? Nimic. Ce pierde din toate aceste jocuri de putere? Totul. Pentru că sunt la mâna celor care fac jocurile.

Societatea civilă prin MEUR acuză clar şi răspicat intervenţia preşedintelui Băsescu, postată pe Facebook, ca fiind una care încalcă grav şi iremediabil Constituţia. Nicăieri în lume nu este permis ca şeful statului să intervină în viaţa politică. În orice stat de drept, Constituţia, prima lege în orice stat, trebuie respectată în pimul rând de şeful statului, iar dacă acesta a ajuns să o încalce a treia oară, societatea civilă prin MEUR este obligată să tragă un semnal puternic de alarmă în România. Europarlamentarii români au obligaţia să alerteze forurile europene cu privire la această anomalie, care se repetă în mai puţin de un an de la impunerea lui Băsescu de către Bruxelles în ciuda tuturor voturilor negative ca acesta să fie demis. Societatea civilă prin MEUR se opune total acestui mod de comportament al preşedintelui Băsescu şi mai mult, nu este de acord cu finanţarea acestuia (plata salariului de preşedinte) pentru formarea unui nou partid sau a unei platforme politice, atâta timp cât este ocupantul Palatului Cotroceni. Societatea civilă prin MEUR solicită Parlamentului să demareze imediat şi fără întârziere procedurile de suspendare ale preşedintelui Băsescu, ca urmare a implicării şi susţinerii lui clare şi declarate în viaţa politică a unui singur partid, PDL, lucru interzis de Constituţie.

Mona Bernhardt-Lörinczi

Imbecilitatea românească

Mă întrebam dacă există poziţii comune între toate formaţiunile de pe eşichierul politic românesc, indiferent dacă formaţiunile politice sau ”cultural-etnice” sunt la putere sau nu. După multe căutări am găsit ceva extraordinar. Da, toate taberele consideră pe toți cetăţenii acestei ţări nişte incurabili IMBECILI şi acţionează asupra acestora ca cei mai buni medici specializaţi în tratamente neuro-psihice.

Constat că nu mai există pudoare şi demnitate la politicianul român. Azi mă bălăcăresc cum nu se poate mai virulent cu un adversar politic pe ”importantele” probleme ideologice, iar mâine, dacă lucrurile nu mai merg bine în partidul meu şi nu mai am privilegii, dau fuga la adversar, ling unde am scuipat, plătesc în numerar tot ce este de plătit şi devin aşa, peste noapte, un alt om politic, curat şi cu o altă docrină în suflet, pe care jur (ca şi la partidul mamă de la care am plecat), să o apăr (doctrina) şi să apăr şi interesele partidului adoptiv chiar şi cu preţul vieţii, până la moarte.

Bietul Caragiale, cred că ar fi spus la asemenea gesturi „CURAT SPERJUR”, dar bietul popor român care a uitat şi de Caragiale şi de morală şi de propriile lui aspiraţii și valori, nu zice nimic! Poporul TACE!!!

Mă întreb cum se simt astăzi revoluţionarii de la Timişoara care în anul 1990 au introdus în proclamaţia lor, la puncul 8, o prevedere care interzicea foştilor comunişti să mai activeze în structurile politice timp de 8 sau 10 ani. Era o prevedere bună, pentru care s-au tot zbătut să fie aplicată, dar nu au avut nici o şansă de reuşită. Cei care s-au opus probabil că anicipau că va trebui din când în când să se revopsească politic.

Astăzi, după ce poporul a lăsat fără scaun, prin vot şi nu prin ”revoluţie” sau ”revoltă populară”, un partid ce a fost considerat de alegători ca responsabil de tot dezastrul românesc, membrii lui dau fuga prin dezertări succesive la cei pe care mai ieri îi făceau trădători ai dreptei, oameni care au strâmbat linia de afirmare a capitalismului popular, care s-au vopsit în socialişti şi mai au puţin până să devină chiar comunişti.

Interesant este că şi cei care primesc asemenea dezertori şi ”sperjurişti” politici fac comentarii cu mult laudatio la adresa lor, uitând că mai ieri se luptau şi să bălăcăreau cu aceştia pentru a câştiga voturi şi pentru a le fura scaunul aducător de profituri. Toţi au recurs la tot felul de comparaţii care mai de care mai înspăimântătoare, fie că sunt anti americani, fie că sunt pro ruşi etc. şi s-au bălăcărit şi în faţa corpului diplomatic acreditat în România, au făcut conferinţe de presă în ţări străine sau la Consiliul Europei arătând fie cât de trădători sunt unii, fie cât plini de loialitate sunt alţii pentru valorile europene sau americane.

Se pare însă că în fața forţei banului, toate animozitățile anterioare dintre politicienii aflaţi la putere sau în opoziţie dispar. Poate că aceste clipe şi gesturi ale unui teatru absurd nu ar trebui să dispară sau să fie uitate de către alegători şi mai ales de către tineretul nostru cu aspiraţii politice. Lipsa de demnitate şi de moralitate a politicianului român era intuită de cetăţenii acestei ţări încă din anii 1990, dar ca să se ajungă atât de departe, poate că nimeni nu-şi mai imagina.

Mă aştept acum ca după acest model, şi Elena Udrea sau Monica Macovei, sau de ce nu, chiar Traian Băsecu să se înscrie în USL, să condamne vechea guvernare din care au făcut parte şi de ce nu, aceştia să fie primiţi în ”Uniunea Socialistă” cu aplauze furtunoase, scandări şi multe flori, iar la final, ”useliştii de frunte” să vină cu un bogat repertoriu de fraze laudative la gestul de trădare al ”sperjuriştilor-traseişti” care să beneficieze de cele mai calde urări de BUN VENIT… De ce nu ar face acest gest şi Dan Diaconescu?! Pentru că tot îi plac formele de laudatio şi lui.

Văzând toate aceste lucruri m-am întrebat, aşa ca să mă pot dumiri asupra stării mele: OAMENII ACEŞTIA CHIAR CRED CĂ AM AJUNS UN IMBECIL INCURABIL, NEVINDECABIL?! SAU EI SUNT CEVA CARE FUNCȚIONEAZĂ ÎN AFARA REGULILOR BUNULUI SIMȚ?!

Pentru a da un răspuns corect am apelat la un medic, acesta a promis că mă va programa pentru o consultaţie amănunţită cam prin luna decembrie 2013, pentru că are foarte multe solicitări de acest gen de la mai toată populaţia educată şi cu bun simţ  din România. Am acceptat programarea aceasta târzie, numai din dorinţa de a prezenta alături de mulţi alţi membri ai societăţii civile, certificate oficiale că nu noi suntem imbecilii din această ţară, ci alţii, care dacă văd prost lucrurile, trebuie să-şi pună fie ochelari, fie să se retragă pentru a face un tratament de lungă durată. Cred că acestora din urmă, politicieni de frunte, dar şi de mare ruşine pentru neamul nostru, trebuie să le urăm:

ÎNSĂNĂTOȘIRE MINTALĂ GRABNICĂ, ÎNCEPÂND SĂ CULTIVE BUNUL SIMȚ FAȚĂ DE CETĂȚEAN, DACĂ PENTRU ACESTA DIN URMĂ RESPECTUL NU EXISTĂ.

Mircea Vintilescu

Societatea civilă: prima şi singura putere în Stat

Analizând ultimele poziţii publice ale unor state membre UE, eu consider că este o poziţie corectă a acestor ţări (Finlanda şi Germania).

Nu înțeleg însă tupeul manifestat de mulţi români cu diferite poziţii în societate, care cer, fie prin milă, fie prin diferite artificii verbale, ceva ce nu li se cuvine. Dacă ar fi să vorbim numai de corupţie (lucru pe care îl combatem de 20 de ani fără nici un rezultat), păi atunci ce am făcut concret în acest sens numai în ultimii 5 ani?! Am amplificat corupţia până la cel mai înalt nivel al Statului.

Credeţi că un cetăţean european poate veni în România să facă afaceri curate, când avem cele mai proaste legi economice din tot spaţiul european şi când nu beneficiem cu nimic de sprijinul Statului? Credeţi că un cetăţean european poate răzbate în acest păienjeniş când aduce nu numai bani, dar şi gânduri de prosperitate?! Din contră, aceşti cetăţeni europeni sunt lăsaţi la cheremul clanurilor mafiote şi mai mult, li se pretinde şi taxă de protecţie, la care instituţiile Statului nu au nici un fel de reacţie.

Da, am fost primiţi prea uşor într-un club în care nu meritam să intrăm la vremea aceia iar acest lucru nu a fost înţeles aşa cum ar fi trebuit. Care este reacţia politicului nostru la aceste decizii? Lamentabilă! În loc să ne însuşim criticile corecte, în loc să prezentăm o strategie credibilă de corectare a situaţiei, spunem că nu ne mai interesează aderarea noastră la Spaţiul Schengen. De ce? Simpu: pentru că unii politicieni vor să conserve pentru propriul lor interes disfuncţiile generate chiar de ei şi numai în folosul lor, iar noi cetăţeni români şi europeni să rămânem pe mai departe ruşinea Europei. Iată o atitudine nefirească, pe care mulţi cetăţeni români, cu o educaţie primitivă, o apreciază aşa cum nu trebuie: ca “demnă”.

Eu unul nu accept aşa ceva şi cer tuturor celor care mai gândesc pozitiv să se solidarizeze pentru a cere, nu milă şi compasiune din afara ţării, ci acţiuni concrete de îndreptare a situaţiei din ţară, din partea factorilor responsabili. Cum vom reuşi acest lucru? Simplu: încercând să ne exercităm drepturile cetăţeneşti conferite de Constituţie, printr-o implicare activă şi responsabilă a fiecărui cetăţean român care încă mai are şi statutul de cetăţean europen. Să nu uităm un adevăr cert de funcţionare în condiţiile optime ale democraţiei: SOCIETATE CIVILĂ TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ PRIMA ȘI SINGURA PUTERE ÎN STAT! Dragi compatrioţi, avem pentru ce să ne solidarizăm!

Mircea Vintilescu

Vine, vine primăvara… dar cu ce vine?

Mulţi poeţi sensibili ai neamului românesc (Alecsandri, Minulescu, Topârceanu etc.) se bucurau din suflet că în sfârşit a venit primăvara şi pot să-şi bage bocancii şi şoşonii la păstrare. 

 

Astăzi mulţi orăşeni se bucură că nu mai trebuie să plătească facturi încărcate la întreţinere pentru că pot opri caloriferele. La sate, numai oamenii harnici încep să trebăluiască prin bătătura curţii pentru a pregăti grădinile care să-i mai scape de foamea făcută mai toată iarna. Încep să vină şi păsările călătoare aducând cu ele şi mult aşteptatele ploi de primăvară.

Meteorologii se pregătesc şi ei să ne anunţe venirea ploilor, dar şi al codurilor galbene, portocalii sau ferească-ne… şi pe cele roşii, aducătoare de inundaţii. Toţi se pregătesc de câte ceva, numai administraţia locală mai zăboveşte un pic, căci deh… am intrat în zilele cu BABE şi nu se ştie dacă vine curând primăvara, sau mai întârzie.

De la inundaţiile din anul 2006 ne tot rugăm pe la toate bisericile ca apele râurilor să nu se mai răzbune pe necazurile noastre, să nu ne mai inunde casele, bunurile gospodăreşti şi să ne cruţe vieţile. Ne rugăm şi atât, adică nu facem nimic pentru a ne proteja de furia apelor, căci deh (iar) se tot spune că suntem în plină criză financiară şi nu avem bani de investit în nimic.

Dacă se va întâmpla din nou ca râurile să se reverse cu furie şi vom avea iar numeroşi morţi, sate distruse, sinistraţi cu duiumul, poduri rupte, drumuri impracticabile etc., acest lucru nu impacientează pe nimeni, pe nici un edil şi nici vreo autoritate locală sau centrală. Am învăţat să facem teledonuri, prin care să sensibilizăm oamenii să dea bani sau alte tipuri de ajutoare, din care numai o mică parte vor ajunge la cei amărâţi, urmând ca restul ajutoarelor să se volatizeze pe la cei care se ”ocupă” cu gestionarea acestora.

Am învăţat să cerşim milă, să vorbim despre solidaritatea umană, iar alţii, puţini la număr, să se lăude cu valoarea darurilor pe care le fac sinistraţilor. Se face şi se câştigă capital politic pe seama sinistraţilor, se cuceresc noi simpatii electorale cu vorbe goale, dar ce trebuie făcut cu adevărat, nimeni nu face!

Cunoaştem zonele de risc la inundaţii, putem anticipa intensitatea acestor fenomene distructive în funcţie de precipitaţiile care se vor produce în diferitele zone, dar în afară de teoretizări şi vorbe goale, nu facem nimic. Putem anticipa şi principalele pagube sau prejudicii care pot apărea, provocate de revărsările de ape asupra spaţiilor din intravilan şi extravilan, cu mare impact mai ales asupra vieţii, sănătăţii şi bunurilor materiale ale populaţiei, dar nu luăm nici o măsură eficientă care să limiteze şi chiar să elimine toate disfuncţionalităţile care pot apărea în urma producerii unor inundaţii.

Noi, societatea civilă nu facem nimic în acest sens, cu toate că ştim ce valoare şi mai ales cu ce sacrificii se fac multiplele cheltuieli de către populaţia afectată, sau de către unele autorităţi locale. Nu milităm sub nici o formă pentru a pune în practică principiul bine cunoscut că “este mult mai rentabil să se acţioneze preventiv”, cu investiţii bine structurate în executarea unor lucrări hidrotehnice şi hidroameliorative de apărare împotriva inundaţiilor, decât să se acţioneze post-factum, după producerea acestor fenomene distructive.

Ajutoarele venite sub diferite forme din rândul majorităţii populaţiei ţării către sinistraţii din zonele calamitate, constituie doar forme primare de solidaritate interumană. Ele pot fi însă considerate doar simple paleative, pentru că acestea se rezumă numai la ameliorarea temporară a efectelor imediate ale dezastrului suferit de populaţie.

Adevăratul sprijin pe care societatea civilă îl poate acorda, se referă la încurajarea formării în rândul populaţiei al unui nou spirit de parteneriat om-mediu înconjurător, mai ales prin exercitarea de presiuni pe care ar trebui să le facem în mod repetat, ca cetăţeni educaţi, asupra tuturor autorităţilor locale şi centrale, responsabile cu asigurarea protecţiei populaţiei. Aceste acţiuni trebuie să aibă în vedere promovarea unor proiecte care să identifice cauzele care provoacă aceste dezastre, pentru ca ulterior, autorităţile să demareze lucrări cu adevărat eficiente de înlăturare atât a efectelor, cât şi a cauzelor acestor factori distructivi, care din păcate se manifestă în mod repetat.

Interesul pentru asemenea acţiuni nu trebuie să se rezume doar la nivelul colectivităţilor potenţial afectate de aceste fenomene, ci să se extindă la nivelul întregii societăţii, pentru că noi toţi avem de suferit pierderi financiare semnificative, directe şi indirecte, ca urmare a tergiversării promovării acestor lucrări esenţiale pentru eliminarea sau limitarea acestor riscuri.

Indiferenţa manifestată până în prezent de către societatea civilă privind soluţionarea acestor probleme de autorităţile statului, responsabile şi plătite de contribuabili, explică în bună măsură gradul de sărăcie avansat al populaţiei şi al ţării în general. Neimplicarea societăţii civile în soluţionarea corectă a acestei probleme, va avea drept rezultat şi condamnarea generaţiilor viitoare la sărăcie, la indiferenţă şi la condiţii de viaţă nefireşti pentru un popor ce pretinde că încă mai are o vocaţie civică europeană.

Mircea Vintilescu

Nu va fi linişte în ţară

Mandatul actualei conduceri a CSM a fost dat cu 10 la 8 voturi pentru Oana Schmidt-Hăineală, fost vicepreşedinte al cărei mandat expiră în 6 ianuarie 2013. La două ore după “alegere” Hăineală a fost contestată. Ce eforturi depune guvernatorul de la Cotroceni să-şi apere acolitele din CSM? Citiţi mai jos.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13939383-oana-schmidt-haineala-aleasa-noul-presedinte-csm.htm

http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/pivniceru-catre-basescu-la-csm-sa-te-temi-de-greci-chiar-si-atunci-cand-nu-iti-aduc-daruri-289107.html

http://www.gandul.info/news/video-basescu-la-csm-mai-bine-razboi-decat-o-justitie-neindependenta-noul-sef-al-csm-este-procurorul-oana-schmidt-haineala-10427118

Nu ne aşteaptă zile liniştite în ţară. Cât timp acest “Fuego al politicii româneşti” cum l-a numit Mădălin Voicu într-o emisiune TV, va fi la Cotroceni, presa ponegrită şi hulită de “guvernatorul României” va toca şi diseca toate năzbâtiile celui care se luptă din răsputeri ca să-şi apere pielea şi viitorul nesigur. Ne aşteaptă şase luni de foc şi alte şase luni de sabie. Cu forţe proaspete, cu aerul de munte în nări, cu hăhăitul perpetuu, micul omuleţ care se doreşte a fi om mare de stat, ne trage încet dar sigur spre prăpastia urii, a răzbunării, a denigrării şi a defăimării.

În timp ce maleficul scorpion lansează săgeţi subtile dar bine ţintite asupra “independenţei justiţiei”, poporul dezbate febril problema incinerării marelui regizor şi actor Sergiu Nicolaescu. Poporul fariseu s-a indignat extrem de tare la ideea aceasta cum că n-ar fi creştineşte, că dacă trupul nu e în pământ sufletul nu poate fin mântuit, că nu vor avea unde să aprindă o lumânare, să se închine… şi alte aberaţii de genul acesta. Mi-a plăcut de actriţa Ileana Stana-Ionescu pentru faptul că a spus că şi dorinţa ei şi a soţului, cunoscutul actor Sebastian Papaiani este aceeaşi, incinerarea, explicând pe scurt că dorinţa trebuie respectată şi că preferă acest ritual în locul putrezirii în mormânt.

Pentru mulţi dintre aşa-numiţii creştini moartea unei personalităţi reprezintă bâlciul perindării pe la catafalc, pozarea cu decedatul, eventuale pomeni la care să se repeadă ca ulii şi mai ales bârfa de după, care inevitabil începe cu “Ai văzut?!” Nici aici bâlciul nu a lipsit. Dezbateri peste dezbateri, opinii pro şi contra din care biserica nu a lipsit pe motiv de explicarea canoanelor bisericeşti. Fiecare s-a afişat mai creştin ca celălalt de parcă credinţa fiecăruia trebuie dezvăluită la televizor, discutată şi disecată pe dreapta şi pe stânga precum declaraţiile politice ale preşedintelui jucător.

Dacă biserica admite liberul arbitru în credinţă privind alegerea căii de umat în viaţă, de ce nu acceptă şi acelaşi liber arbitru în cazul morţii? Încă o dovadă că nu poate fi linişte în ţară. Poporul este divizat, când unii trag hăis, ceilalţi neapărat vor trage cea. Când unii sunt pro neapărat alţii vor fi contra. Când unii vor fi mulţumiţi, neapărat vor apărea şi nemulţumiţii. Când unii vor avea faimă, vor apărea şi neisprăviţii cu invidia lor dăunătoare. 

Rasa umană, dualistă, contradictorie, răzbunătoare dar propovăduitoarea iubirii aproapelui mai presus de propria fiinţă, a fost, este şi va rămâne un mare mister în evoluţia acestei planete văzută de alte civilizaţii trecute sau viitoare. Ceva din gena umană a fost proiectat greşit. Şi totuşi mai există oameni precum Sergiu Nicolaescu, mare om, care a dorit să rupă canoanele inepte ale vremurilor sale şi să-şi găsească nemurirea nu  numai prin ce a lăsat în urma lui dar şi prin propria dorinţă de după moartea pământeană.

Epicur: “Vrea Dumnezeu să prevină răul, dar nu poate? Atunci nu e omnipotent. Poate, dar nu vrea? Atunci e malefic. Şi poate şi vrea? Atunci de unde vine răul? Nici nu poate, nici nu vrea? Atunci de ce să fie numit Dumnezeu?”

Einstein: “Dacă oamenii sunt buni doar pentru că le e frică de pedeapsă şi pentru că speră la o recompensă, atunci suntem într-o stare jalnică.”

http://calinignat.wordpress.com/2012/02/11/biserica-simbolul-ipocriziei/

Nu va fi linişte în ţară.

Mona Bernhardt-Lörinczi

A murit un mare regizor, Sergiu Nicolaescu

Joi, 3 ianuarie 2013. O zi tristă pentru România. Marele regizor, actor, fost senator în Parlamentul României, a încetat din viaţă.

S-a născut pe 13 aprilie 1930 la Târgu Jiu şi a murit pe 3 ianuarie 2013 la vârsta de 82 de ani, la Spitalul Elias, în urma unei operaţii şi complicaţii ulterioare. O stea în memoria lui Sergiu Nicolaescu va fi inaugurată pe Aleea Celebritatilor din Târgu Jiu, oraşul in care s-a născut regretatul regizor si actor, alături de steaua marelui sculptor Constantin Brâncuşi.

Pioasă recunoştinţă celui care a lăsat o moştenire de necontestat în cinematografia românească şi celui care s-a implicat direct în Revoluţia din 1989.

Mona Bernhardt-Lörinczi