Cum a compromis Băsescu Traian reţeaua externă de sprijin a României

Ce trebuia să se întâmple de mult timp, s-a întâmplat în sfârşit: Băsescu Traian ne-a făcut de râs pe toată planeta. A patra şi probabil ultima sa tentativă de lovitură de stat a eşuat jalnic.

Celelalte trei lovituri reuşite au fost în ordine: fraudarea alegerilor din 2004, auto-suspendarea sa din 2007 prin care s-a reîncărcat politic în dauna unei opoziţii nătânge şi, în sfârşit, re-alegerea sa dubioasă din 2009.

Aici nu este vorba de voturile supranumerar de la Paris, ci de cele vreo 2-3 milioane de voturi obţinute cu STS-ul, vorba făptuitorului.

După unii, loviturile de stat ale lui Băsescu Traian ar fi şi mai numeroase – vezi soluţia imorală Voiculescu, refuzul de a numi un prim-ministru al majorităţii ieşite din vot, constituirea UNPR-ului, reînnoirea mandatelor lui Emil Boc, numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca prim-ministru etc. De fapt, încă de pe vremea guvernului Ciorbea, Băsescu Traian o ţine într-o lovitură de stat permanentă. Starea naturală a unui aşa-zis preşedinte jucător este lovitura de stat cotidiană.

S-o luăm sistematic.

S-a observat deja – a făcut-o Sorin Roşca Stănescu printre alţii – că momentul suspendării a fost impus de însuşi Suspendatul. După ce a preluat guvernul şi a înregistrat un succes zdrobitor în alegerile locale, USL ar fi putut să aştepte pînă în iarnă ca să se debaraseze de epava politică Biruinţa, după o izbindă previzibilă la alegerile parlamentare. Pe Suspendat îl interesa însă să procedeze la auto-suspendare imediat, înainte ca puterea USL-istă să se instaleze temeinic şi înainte ca serviciile să-l abandoneze de tot. Băsescu Traian ştia încă din 2004 cum stăm, sau mai degrabă, cum nu stăm cu listele electorale. Ioan Rus părea numit de Suspendat, în înţelegere pe sub masă cu Victor Ponta. Băsescu Traian avea în mână toţi aşii, USL-ul nu putea decât să-i accepte timing-ul şi să încerce să-l bată în cursul jocului. Ceea ce, până la urmă a reuşit, piesa-cheie fiind din nou Ioan Rus care i-a comunicat Curţii Constituţionale că nu poate garanta cifra alegătorilor.

Dacă nu ar fi acceptat termenii şi calendarul lui Băsescu, USL şi-ar fi pierdut pe rând toţi miniştrii făcuţi plagiatori, vezi cazul Mang, cu dosare penale sau cu mape profesionale scoase oportun la analiză. Şi iată că, de-a lungul tentativei de lovitură de stat a Sabotorului altora, acesta a fost însoţit tot timpul de Vocea Rusiei, care pare a fi o adevarată specialistă GRU în logica non-lineară, paradoxală a strategiei militare practicată cu brio şi de preşedintele jucător în toată cariera lui, de la Rouen, scamatoria cu flota noastră şi până la ţipuriturile ICR-iste recente despre lovitura de stat.

Dar lovitura de stat a lui Băsescu Traian a avortat. Securistul comunist nu a luat în calcul jocul democratic. Şapte milioane şi jumătate de cetăţeni români l-au ciuruit. Băsescu Traian seamană din ce în ce mai mult cu un Dracula de bâlci, iar asistenta lui blondă pare şi ea să-l abandoneze. Site-ul cotidianul.ro a produs un serial cu susţinătorii externi folositi în interes propriu de Băsescu Traian.

Joseph Daul, politician de mâna a treia, aproape anonim în Franţa, specialist în abatoare şi carne de vită, promovat în zoo-ul politic de Nicolas Sarkozy; foarte cunoscutul la noi Mirel Bran, corespondent Le Monde şi media locală din Franţa şi Elveţia, cu o producţie tipărită în câteva rînduri pe banii ICR-ului, plus producţiile culturale ale soţiei de la dânsul, Laura Balomiri, Austria Presse Agentur, Televiziunea ZDF şi cotidianul austriac Der Standard, Vlad Odobescu, de la Dilema Veche, în USA Today. ICR-istul Keno Versek în Der Spiegel, Carmen Paun, clientă ICR, reporter în EU-Observer, Liliana Ciobanu, fostă Realitatea TV, în The Economist, Raul Sanchez Costa, în cotidianul El Pais, bursier ICR, o impresionantă pletora de corespondenţi la publicaţii de primă mărime din Belgia, Bruxelles, Germania, Spania, Austria, Marea Britanie, SUA etc. O foarte importantă reţea de sprijin construită cu mari eforturi, şi nu doar financiare, de serviciile noastre abilitate şi de ICR, el însuşi un serviciu, iată, deşi nu în sens cultural. Numai că aceşti oameni trebuiau folosiţi în interesul României, iar nu în cel personal al lui Băsescu Traian. Cine răspunde pentru asta? Vor urma demisii sau demiteri după ce referendumul va fi validat, dacă va fi validat?

Cât despre reţeaua internă de sprijin a lui Băsescu Traian, dirijată de istericul postsovietic Tismăneanu Vladimir de la Washington, împreună cu câţiva locotenenţi şi caporali locali şi alţi contribuitori rătăciţi ca Ioana-Ene-pe-la-gene, pseudonim neidentificat, rămâne de văzut dacă nu cumva e şi aceasta o reţea externă, plătită de fraierul contribuabil mioritic.

Ar mai trebui să atragem atenţia asupra sindromului, vorbitul în oglindă, asupra dedublării şi schizoidiei. De mai mult de 8 ani, Băsescu Traian vorbeşte în oglindă despre Adrian Năstase, despre corupţie, despre trădare de ţară. Şi psihiatrii români ar trebui să se pronunţe în această privinţă. Băsescu Traian e de mult o chestiune care nu ţine de politică sau de istorie, ci doar de patologie. În cele din urmă, lovitura de stat e una uşor de decriptat prin sindromul vorbitului în oglindă… Cine zice ăla e, sau hoţul strigă hoţii, e o strategie pe care o poate înţelege toată lumea.

*** Acest material a ajuns în posesia mea fiind transmis de un român stabilit cam de 30 de ani în SUA. Este interesant cum văd românii-americani pe românii-europeni.

Mircea Vintilescu

Cel mai dur banc!

Doctorul american spune:

- La noi în America, medicina e aşa de avansată, că scoatem un rinichi de la unu', îl transplantăm la altu' şi după 6 săptămâni deja îşi caută de lucru!

Doctorul german răspunde:

- E nimica toată. La noi în Germania, scoatem un plămân de la unu', îl transplantăm la altu' şi după 4 săptămâni… la lucru!

Doctorul rus spune:

- Nici asta nu-i mare scofală. La noi în Rusia, scoatem juma’ de inimă de la unu', o transplantăm la altu' şi după 2 săptămâni amândoi deja îşi caută de lucru!

La care doctorul român, amuzat, spune:

- N-avem cu ce să ne comparăm. Toţi sunteţi înapoiaţi faţă de noi. La noi în România, am luat câţiva fără creier şi fără inimă, i-am pus în fruntea ţării şi acum toţi ne căutăm de lucru...

 

Noua gastronomie românească

Tocană cu ciolan a la... Băsescu

Ingrediente:

- Un popor mare, necopt, fără miez;
- Mult ciolan;
- Trei patru partide mari şi câteva mai mici de diverse culori;
- O blondă de Pleşcoi;
- Un vârf de boc;
- O legatură mare de servicii secrete cu urechi fine;
- O curte constituţională moale şi bine fragezită;
- Câteva cozi de procurori;
- Două trei sindicate stafidite.

Condimente:

- Apă de ploaie;
- Praf în ochi;
- Gargară măcinată;
- Zeamă de baliverne;
- Tupeu vărsat.

Mod de preparare:

Se taie poporul în două părţi, una bună şi una rea. Apoi fiecare bucată se taie în două, una bună, una rea, şi tot aşa până se formează bucăţele mici ce pot fi mâncate dintr-o înghiţitură.

Se separă apoi bugetarii de nebugetari, medicii de pacienţi, profesorii de studenţi, copiii de părinţi, graşii de slabi şi se lasă la decantat până se ridică la suprafaţă uscăturile. Acestea se culeg cu atenţie şi se pun deoparte într-un recipient călduţ.

Din restul se taie 25%, se scoate vlaga şi se pune la foc mic, cu zeamă de baliverne şi cu praf în ochi, să nu se prindă. Se acoperă cu un capac mare ca să nu răsufle şi din când în când se stinge cu puţină apă de ploaie.

Separat se ia un partid portocaliu şi se întoarce de pe stânga pe dreapta. Apoi se împănează pe toate părţile cu bucatele tăiate din celelalte partide. Se presară deasupra uscături, iar peste se pune vârful de boc şi blonda de Pleşcoi cu ciolanul în gură şi se lasă mai mult timp la dospit. Celelalte partide se toacă mărunt împreună cu sindicatele şi se învelesc cu servicii secrete. Apoi se freacă bine cu cozile de procurori, se trag în ţeapă şi se păstreaza la răcoare.

Din când în când se gustă şi se reevaluează. Se aşează partidele într-un parlament din teflon cu mânere. Cel portocaliu se pune cu grijă în mijloc. Pe lângă el se mai presară două-trei partide mici şi bine frăgezite. Restul de partide se presară după gust. Se dă totul prin curtea constituţională şi se înveleşte cu gargară măcinată. Se aşeaza totul peste poporul deja bine instruit şi se dă la copt.

Din când în când se strânge caimacul de deasupra, cu care se ung bine blonda şi uscăturile de deasupra, iar peste restul se toarnă zeamă de baliverne cu tupeul vărsat. Se serveşte rece, pe stomacul gol, în piaţă.

În caz de probleme digestive sunaţi la 112.

P.S. Ca să fiu sincer, reţeta nu îmi aparţine. Am primit această reţetă de la un bun amic stabilit cam de 40 de ani în SUA. Interesant este cum suntem priviţi de românii de peste ocean.

Mircea Vintilescu

Este necesar să cerem iertare bunicilor şi nepoţilor

În 1990 România nu mai avea nici un fel de datorie externă, ba mai mult, avea de încasat pentru a plăti sudoarea muncitorului român mai multe milioane de dolari.

Astăzi, după mai bine de 20 de ani de hoţie în pace, avem o datorie externă mai mare ca cea pe care Comitetul de Pace de la Paris a pretins-o României să o plătească ca pagubă după cel de-al Doilea Război Mmondial atât fostei URSS, cât şi multor ţări care nu au avut nimic de împărţit cu România în timpul acestei comflagraţii mondiale (Noua Zeelandă, Australia, India şi lista poate continua).

Eram la sfârşitul anului 1989 o ţară cu o industrie mediu dezvoltată şi o agricultură care putea să asigure hrana pentru majoritatea ţărilor CAER. Astăzi importăm cea mai proastă hrană şi avem un indice de sărăcie în rândul populaţiei care cutremură toată Europa.

De ce am ajuns în această stare în mai puţin de 20 de ani? Din comoditatea noastră, pentru că am refuzat cu stoicism să ne luăm în serios rolul nostru de cetăţean care trebuie să se implice conştient în luarea deciziei la nivelul comunităţilor în care trăim.

Iată că istoria ne urechează şi ne arată că regimul comunist a fost cu mult mai performant ca toată tranziţia pe care încă nu am încheiat-o spre nu ştiu ce regim politic. Este cutremurătoare această realitate care nu ştiu dacă pot să o asemuiesc şi cu un adevăr istoric. Practic, îmi este frică să fac o analiză corectă în acest domeniu pentru că nu o să mă mai pot uita în oglindă.

Surprinzător, sau culmea obrăzniciei, văd astăzi oameni politici, de toate vârstele, care oficial declară că au averi imense, dar care în 1990 se lăudau doar cu o amărâtă de Dacie şi un apartament primit de la stat (adică de la comunişti), dar care condamnă vehement comunismul şi pe comunişti.

Aceşti hoţi la drumul mare condamnă cu tărie pe cei care le-au lăsat bunuri materiale pe care ei le-au furat, adică au intrat în patrimoniul lor particular, i-au făcut nababi pe ei şi pe odraslele lor, dezvoltându-le gustul avarismului care nu mai are limite.

Văd tineri politicieni care au făcut şcoala în clădirile construite de comunişti, fac politică în construcţiile lăsate de comunişti, aprind becul de la hidrocentrala făcută de comunişti, unii chiar îşi duc rudele mai sărace să fie tratate în spitalele făcute de comunişti, dar înjură comunismul şi pe comunişti de fac spume la gură.

Trist este că noi cetăţenii de rând le permitem aşa ceva, nu luăm atitudinea corespunzătoare să-i întrebăm dar ei ce au făcut pentru neamul acesta? Ba mai mult, pentru aceste inepţii spuse zi de zi, chiar vrem să-i propulsăm pe înalte trepte ale conducerilor de partid şi de stat.

Conştientizăm cu toţii că aceşti oameni sunt cei mari panglicari, hoţi şi impostori, dar nu reacţionăm cu nimic în faţa lor. Parcă Dumnezeu ne-a luat minţile, iar noi, păgubiţii, cădem în postura imbecilului temător.

Mă plimbam mai ieri cu nepoţii pe lângă o fostă platformă industrială (Pipera) şi îmi era jenă să le spun că acolo a fost perla electronicii româneşti, că aveam muncitori şi ingineri de înaltă calificare care astăzi culeg căpşuni sau măsline în Spania sau Italia, că aveam cercetători care gândeau viitorul tehnologic al acestei industrii, dar care astăzi s-au apucat de ziaristică sau de plugărit.

Îmi este jenă că nu am avut glasul mai puternic să strig la vremea cuvenită că se face o mare crimă să ne batem joc de medici sau de profesori, căci astăzi mă costă cât nici prin cap nu îmi putea trece o consultaţie medicală banală la aceşti copii. Am fost la şcoala la care învaţă nepoţelul cel mare şi am văzut dezastrul din educaţie. Eu nu am banii celor care au furat ca să-mi trimit copii la studii în străinătate, dar mă gândesc cu groază că dacă nu facem ceva pentru ei, îi vom educa să devenă slugi pentru cei care vor veni să ne cârmuiască.

Jena cea mare a venit când am avut de ales între medicamentele ieftine şi puţin eficiente pe care m-am oferit să le procur pentru un bun coleg, fost cercetător de mare rang, astăzi aflat în neagra mizerie, care a suferit un atac cerebral. Aveam de ales între acestea şi alt gen de tratament care mi s-a sugerat să-l facă în Austria. Nu am avut resursa financiară necesară şi am optat pentru medicamentele ineficiente. Astăzi starea lui de sănătate s-a înrăutăţit, dar el m-a atenţionat că nu vrea ca eu să recurg la mila publică.

Iată că din perspectiva avută în anii 1990 ca România să ajungă cam ceva apropiat de China de astăzi, păşim cu mândrie spre lagărul ţărilor din ultimile poziţii ale topurilor dezvoltării economice, care, mai mult, au nevoie şi de asistenţă internaţională urgentă.

De ce am ajuns aici? Simplu, pentru că noi am dat dreptul incompetenţilor, hoţilor şi impostorilor să-şi bată joc de munca noastră, de personalitatea fiecărui cetăţean. Ei au minţit, noi am făcut pe proştii, iar acum chiar suntem proştii care cer milă şi îndurare de la hoţii şi tupeiştii neamului românesc.

Dacă vom continua cu această indiferenţă civică vom deveni nişte simple persoane care vor trebui să se ducă zilnic la mormântul bunicilior şi al părinţilor pentru a-şi cere iertare că au nesocotit munca şi sacrificiul lor. Va trebui ca de fiecare dată când copiii noştri vor cere cărţi, rechizite, dulciuri etc., să le cerem iertare că noi nu putem să le oferim aşa ceva, pentru că nu am putut fi cetăţeni adevăraţi, că am adoptat indiferenţa faţă de comunitate şi am ajuns neputincioşi financiar.

Iată nota de plată care ne va aştepta dacă vom conserva indiferenţa, neimplicarea în treburile comunităţii şi mai ales dacă vom continua să trăim într-o mare confuzie educaţională pe plan civic. Nu este aşa de ruşinos că am greşit cu acest comportament, este poate de neiertat pentru copiii noştri să continuăm cu acest comportament care ne va duce spre pierzanie. Este timpul să ne trezim, să luăm taurul de coarne, să-l punem la pământ, iar noi să ne vedem de rostul nostru într-o altă postură, de cetăţeni educaţi care ne vom implica responsabil în treburile comunităţii.

Mircea Vintilescu

Ştim sau nu ştim ce vrem?

În ultimele zile s-au derulat cu multă repeziciune o serie de evenimente care au sufocat spiritul de înţelegere al cetăţenului de rând. Constat cu multă neplăcere, că o sumedenie de oameni politici IRESPONSABILI se lansează în dialoguri sau monologuri cu un scop clar, de IMBECILIZARE A CETĂŢEANULUI ROMÂN.

Surprinzător de trist este că societatea civilă nu reacţionează corespunzător. Mă refer aici la persoanele care se prezintă mai tot timpul pe la diverse televiziuni şi aduc cu ele acea tăcere sau stare de acceptare a „drobului de sare”, adică neputinţa de a se exprima clar asupra a ceea ce se întâmplă în ultimul timp în spaţiul public.

Ca să nu mai lungesc argumentaţia pentru care scriu aceste rânduri vreau să pun câteva întrebări clare cititorului:

1. Dorim să fim călăuziţi în continuare de aceiaşi oameni politici care vin dintr-un trecut sumbru pe care l-au servit cu mult devotament?

2. Avem puterea curajului să spunem clar că nu mai dorim în fruntea instituţiilor reprezentative ale statului oameni politici incompetenţi?

3. Ne putem considera responsabili de drept pentru viitorul nostru şi al copiilor sau nepoţilor noştri?

4. Suntem în stare ca voinţa noastră exprimată public să o transformăm în fapte şi să dăm României un curs ascendent în toate planurile: politice, economice, sociale, culturale, educaţionale etc.?

5. Vrem să avem un statut egal cu toţi cetăţenii europeni ai acestui continent?

6. Mai putem tolera amestecul josnic al marilor jucători politici în treburile interne ale României?

7. Suntem de acord ca pentru a face hatârul unor politicieni primitivi şi desrădăcinaţi de ţară să mai tolerăm marginalizarea României cu întreaga ei populaţie?

8. Avem cunoştinţă despre efectele pe termen mediu şi lung a neimplicării noastre acum când momentele evenimentelor politico-sociale ne obligă să luăm o atitudine corectă de cetăţean responsabil?

9. Putem să mai justificăm în viitor necesitatea unor demersuri civice pentru intrarea în normalitate a societăţii noastre dacă acum ne resemnăm şi lăsăm ca lucrurile rele pe care le trăim cu toţii să se deruleze din rău în mai rău?

Şi poate că şirul întrebărilor mai poate continua, dar din respect pentru cei care vor să se implice responsabil în a da un răspuns eu mă opresc aici.

Avem o zi de duminică în faţă în care, cu liniştea şi puterea divină a acestei sărbători să ne lămurim fiecare ce vrem, ce suntem şi spre ce aspirăm.

Dacă gândul cel bun ne va îndruma spre o atitudine constructivă, eu vă aştept cu nerăbdare cu toate sugestiile pentru atitudinile civice care consideraţi că se impun a fi luate.

Mircea Vintilescu

Scrisoare deschisă – 18 august 2012

Către,

Administraţia Prezidenţială a României – Cancelaria Preşedintelui

Parlamentul României – Senatul României – În atenţia Preşedintelui Senatului

Parlamentul României – Camera Deputaţilor – În atenţia Preşedintelui Camerei Deputaţilor

Guvernul României – În atenţia Primului Ministru

Mişcarea Euro-Civică Română (MEUR), ca reprezentant al unui segment educat al societăţii civile, luând act de disfuncţionalităţile unor instituţii centrale ale statului cu efecte negative asupra bunului mers al societăţii româneşti şi al statutului de cetăţean român şi european, solicită instituţiilor reprezentative ale statului: Parlamentului României (prin Senat şi Camera Deputaţilor), Guvernului României şi Instituţiei Prezidenţiale a României să ia act de cererea noastră şi să dispună:

1. Demiterea conducerii Autorităţii Electorale Permanente (AEP) pentru totala lipsă de interes privind actualizarea listelor permanente şi speciale pentru alegerile locale, referendum şi alegerile parlamentare.

2. Demiterea în bloc a Curţii Constituţionale a României (CCR) şi tragerea la răspundere a membrilor acesteia pentru următoarele:

• Inconsecvenţă decizională privind hotărârea de la referendumul din 2009 care s-a făcut fără prag electoral şi cea de la referendumul din 29 iulie 2012 când s-a impus un prag electoral.
• Sfidarea cu bună ştiinţă a unei prevederi constituţionale care specifică faptul că orice prevedere din legislaţia europeană primează în faţa legislaţiei interne româneşti. Art. 148 alin. 2: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
• La stabilirea pragului electoral CCR nu a precizat clar la ce tip de electorat s-a referit (la cel de la recensământul din noiembrie 2011 sau la care anume).
• Când s-au prezentat rezultatele referendumului, CCR, cu bună ştiinţă, pentru a încurca lucrurile, a evitat un răspuns clar privind validarea sau invalidarea referendumului din 29 iulie 2012, creând astfel haos in societatea română şi plasând România în sfera ţărilor fără autoritate în guvernare, ceea ce a atras implicarea altor state în soluţionarea problemelor litigioase din România, lucru inadmisibil.
• Lipsa corectitudinii în înscrisurile trimise instituţiilor abilitate ale statului (Guvern, Monitor Oficial, erate care de fapt nu sunt erate).
• Lipsa de profesionalism vizibilă pentru toţi membrii, manifestată în acordarea verdictelor tehnice care capătă în accepţiunea CCR un verdict decizional.

3. Demitere în bloc a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru următoarele motive:

• O înţelegere defectuoasă a stării de independenţă prin care se sfidează atât stabilitatea guvernamentală cât şi interesul cetăţeanului român. CSM trebuie să fie dependentă de cetăţean şi nu independentă faţă de cetăţean şi de societatea civilă.
• Motivând în mod nejustificat vacanţa judecătorească, CSM a contribuit la accentuarea haosului politic în România, neimplicându-se în desemnarea Ministrului Justiţiei şi mai grav, refuzând să se implice de urgenţă la cererea Instituţiei Administraţiei Prezidenţiale în soluţionarea problemelor decizionale care-i revin de drept, amânând în mod nejustificat un răspuns clar şi sfidând totodată cerinţele Instituţiei Prezidenţiale în a da curs problemelor care cad în responsabilitatea CSM.

4. Demiterea de îndată a Procurorului General al României Laura Codruţa Kovesi pentru:

• Aroganţă faţă de cetăţeanul şi societatea română prin refuzul de a da curs cererii Instituţiei Prezidenţiale de a explica implicarea procurorilor DNA şi a parchetelor în anchetarea unor eventuale fraude în procesul electoral din timpul referendumului din 29 iulie 2012.
• Atitudinea arogantă şi sfidătoare la adresa Instituţiei Prezidenţiale a României o considerăm ca o sfidare la adresa interesului cetăţeanului şi al societăţii, iar lipsa motivării şi explicării privind implicarea procurorilor DNA în această acţiune o considerăm ca un act de teroare juridică şi de abuz la adresa populaţiei, de care facem direct răspunzător Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi.

Având în vedere că noi, cetăţenii României, prin calitatea de contribuabili, asigurăm plata salariilor acestor demnitari, constatând totodată şi lipsa de performanţă profesională asociată cu ignoranţa şi aroganţa, cerem demiterea lor, anchetarea pentru abuz profesional şi înlocuirea celor care se fac vinovaţi de lipsă de profesionalism cu specialişti care şi-au manifestat prezenţa de mulţi ani pe scena României, dar care nu sunt luaţi în considerare.

Solicitarea noastră are în vedere promovarea performanţei profesionale în toate instituţiile publice, care trebuie să fie elementul esenţial pentru viitorii conducători ai instituţiilor nominalizate.

Specificăm faptul că este imperios necesar să daţi curs acestor solicitări, întrucât lipsa de profesionalism a personalului din instituţiile menţionate, identificată de noi, a adus grave prejudicii de imagine României înjosind în mod nejustificat toate instituţiile centrale de conducere ale României, cât şi statutul de dublu cetăţean român şi european al fiecărui individ din România.

Mişcarea Euro-Civică Română

Punct… şi de la capăt

Să ne întoarcem la oile noastre. A trecut campania electorală, unii au votat, alţii nu. Ce importanţă mai are?! Jocul a fost jucat.

Aşteptăm acum ca alţii să dea verdictul privind cine, ce şi cum şi mai ales de ce. La ultima întrebare n-o să ne răspundă nimeni aşa că nu mai speraţi degeaba. Nouă oameni vor decide în curând soarta ţării. De cine au fost ei puşi acolo?! De prostia noastră şi de soarta tragică a acestei ţări. Pentru că dacă ai legi clare într-o societate, nu-ţi mai trebuie foruri peste foruri care să decidă dacă ele au fost corect interpretate sau nu. Cu atât mai mult cu cât ai pretenţia ca prostimea să respecte legile întortocheate pe care le dau în numele unui stat mai marii acestuia, aleşi după criterii şi interese de grup, de clan, de gaşcă sau de… oportunism.

Mă întreb cum de alţii aşteaptă ca partidele politice aflate acum "la putere" să rezolve problemele nerezolvate de 22 de ani, când de fapt doar nouă oameni vor decide ce şi cum.

Ştiu că mulţi au aşteptări enorme.

Se aşteaptă să le crească nivelul de trai într-o săptămînă, ca să se poată bucura şi ei de o vacanţă de şapte zile la Monte Carlo precum Udrea.

Se aşteaptă ca sistemul de sănătate să se transforme peste noapte într-unul performant, ca să se simtă şi ei ca Băsescu la Viena, dacă au vreo intervenţie de trecut sau vreo analiză de făcut.

Se aşteaptă ca învăţământul să devină dintr-o dată unul care să scoată pe bandă rulantă numai olimpici şi visează la scena din Matrix când puneai cartea sub cap şi învăţai în câteva secunde toată practica şi tehnica unui lucru sau al altuia.

Se aşteaptă ca oamenii din ţara asta să devină drăgăstoşi, lipsiţi de ură şi plini de iubire pentru semenii lor cu sau fără neuroni, pentru că deh, “iubeşte-ţi aproapele mai presus de tine însuţi” zice Biblia, iar adepţii acesteia spun că nu există nimic fără iubire şi că “cei din urmă vor fi cei dintâi.”

Aşteptările sunt multe şi diversificate, precum caracterele celor care îşi fac de treabă pe reţelele de socializare, scriind tot ce le trece prin minte, unii corect, alţii agramat, toţi considerându-se mari cunoscători ai lumii înconjurătoare, a politicii trecătoare şi a istoriei iertătoare.

Şi aşteaptă asta fără să mişte (cei care sunt în expectativă) nici măcar degetul cel mic de la piciorul stâng!

Ştiam că în România sunt o grămadă de visători, de idealişti, de utopişti, de fatalişti, de blazaţi şi de… dobitoci. Se întâlnesc la tot pasul, pe toate forumurile, în toate mediile de socializare, la televizor, la radio, pe scara blocului, pe stradă, la locul de muncă şi uneori mai grav, chiar în familie. Pe toată panoplia socială dăm cu nasul de ei. Unii dintre noi îi ocolesc, alţii îi evită, alţii încearcă să iasă diplomat din situaţia penibilă în care incontestabil sunt puşi într-o confruntare directă sau indirectă cu ei, iar cei mai mulţi se izolează total pentru a se menaja.

Para mălăiaţă nu mai poate pica în gura lui nătăfleaţă, aşa că... să ne întoarcem la oile noastre şi să punem osul şi priceperea noastră la treabă, pentru ca societatea asta, gata să se deşire total, să supravieţuiască măcar, dacă nu poate stagna sau merge înainte.

Inepţiile unora şi altora trebuie să înceteze.

Războiul de ideologie al unora sau altora trebuie să fie susţinut de argumente puternice şi nu de lamentări şi de blazări fără explicaţii.

Lenea şi puturoşenia trebuie să fie înlăturate printr-o atitudine drastică.

Incapacitatea de a învăţa şi de a evolua conform vremurilor şi necesităţilor actuale trebuie drastic amendate cu o mână de fier şi cu o atitudine verticală, fără echivoc.

Trecutul trebuie amintit pentru ca oamenii să înveţe din greşelile lui şi nu pentru a-l repeta ca un leit-motiv fără argumente. Hitler nu va mai învia, Pol Pot nu mai există, Ceauşescu a murit, iar comunismul… a fost măsluit de oameni, de semeni de-ai noştri cu minţi diabolice, semeni care întotdeauna au fost şi vor fi înconjuraţi de oportuniştii care au ştiut dintotdeauna că pe seama proştilor încă se trăieşte bine iar apa, aerul şi fraierul nu vor dispărea niciodată. 

Masa de manevră împărţită astăzi ca o halcă de carne între două haite înfometate, una care nu vrea să renunţe la privilegiile obţinute cu greu timp de 22 de ani, iar cealaltă care vrea să spele jegul unei societăţi destrămate şi distruse, plină de buboaiele purulente ale unei ciume îndelung abătută asupra României, reprezintă singura victimă colaterală a speciei umane.

Cei care nu mai vor să fie victime colaterale au trecut la acţiune. Pe toate planurile. Cei care au stat în genunchi şi nu au avut curajul să se ridice, nu o vor face nici în viitor de frica drobului de sare sau al inevitabilului: dar dacă…?!

Am fost condusă de un cizmar agramat timp de 33 de ani, înconjurat de incompetenţi şi de invidioşi pe tot ce însemna inteligenţă, forţă de muncă, verticalitate. Au urmat frământările pe care le-am depăşit pentru că aveam graniţele deschise, accesul la cultură şi mai ales libertatea cuvântului. Micile deviaţii dintr-un guvern sau altul erau trecătoare, forţa naţiunii fiind incontestabilă. Dar acum s-a ajuns la limita suportabilităţii.

Ca să mai fiu condusă de un preşedinte jucător, un om labil care acum plânge, acum râde, care jigneşte, batjocoreşte şi care se îmbogăţeşte peste noapte spunându-mi să strâng cureaua căci este criză mondială, dar care-şi propulsează fiicele, pipiţele din jur şi oportuniştii în posturile cheie ale ţării noastre, asta nu, niciodată.

Anormalul a devenit normal şi invers în această ţară. Nebunii sunt puşi la conducere iar personalităţile sunt băgate la răcoare sau la lada de gunoi (canalul modern al unui stat “reformat”). Toţi incompetenţii sunt ridicaţi la rang de vârf, iar competenţii sunt ţintuiţi la pământ, biciuiţi cu taxe şi impozite peste limita suportabilităţii, jucmăniţi de toate organele de conducere şi înjosiţi de toţi lătrăii. Ce soartă crudă să avem oare să ne trezim cu o parodie de preşedinte cu nume predestinat de fâsâială pe care ţara nu l-a mai vrut din 2009 dar care prin fraudă şi trişare şi-a câştigat al doilea mandat?! Ce destin nenorocit să aibă oare România să se degradeze atât de mult într-un timp atât de scurt?! Ce cruce mai trebuie să ducă românii pentru ca să reînvie şi să stea verticali măcar în ţara lor, dacă nu în lume?!

Este vremea să punem punct şi s-o luăm de la capăt. Răul se taie de la rădăcină iar buruiana se scoate cu rădăcină cu tot ca să nu mai poată prolifera. De undeva, de sus, din astre, adie briza eliberării.

Mona Bernhardt-Lörinczi

Incisiv… da’ “legalitarist” pentru “demantelarea” fraudei de la referendum

Da. Aţi citit bine. Avem un preşedinte suspendat “legalitarist” care luptă pentru “demantelarea” fraudei de la referendum.

De câte ori am auzit cuvântul “fraudă la alegeri” în ultimii 22 de ani??? De câte ori am auzit de măsuri sau pedepse pentru aceste fraude??? Păi, în ultimii opt ani, ca să răspund tot eu la prima întrebare, am auzit la fiecare alegere (cu excepţia euro-parlamentarelor, când celebra EBA, fiica mică a preşedintelui suspendat a fost aleasă pentru Parlamentul European), iar la cea de-a doua întrebare răspunsul este: niciodată! Şi atunci despre ce vorbim aici?

Despre “legalitarism”. După 24 de ore de tăcere, Băsescu, preşedintele suspendat, iese la rampă cu un alt tsunami de ameninţări împotriva tuturor, susţinând în acelaşi timp că miza acestuia nu mai este întoarcerea la Cotroceni. Şi atunci, revin la ceea ce spuneam de mult timp: miza preşedintelui încă suspendat este: “după mine, potopul!”

În acelaşi timp, acelaşi preşedinte încă suspendat susţine că nu poate demisiona din poziţia de suspendat. Probabil că se aşteaptă să revină la Cotroceni… de fapt, adevărata lui miză, contrar spuselor lui. Dar cine-l mai bagă-n seamă ce spune?! Căci este atât de contradictoriu şi atât de imprevizibil încât peste puţin timp va deveni o legendă a violenţei, imprevizibilului, labilităţii şi schimbării discursurilor prin auto-contrazicere clară a propriilor spuse.  Aşa că, cei care aşteptaţi o demisie de onoare, puneţi-vă pofta-n cui, că nici nu se pune problema vreunei demisii.

Suntem în situaţia în care acest preşedinte încă suspendat nu vrea să înţeleagă vrerea românilor majoritari: Du-te dară…

Atitudinea vădit războinică, de sămânţă de scandal, de calomniator al tuturor persoanelor care sunt împotriva lui şi al celor care au o părere contrară lui, duce la un limbaj inadecvat chiar şi pentru un preşedinte suspendat şi supus tuturor presiunilor politice, mass-media şi mai ales viitoare juridice.

Personal, nu cred că Băsescu nu avea cunoştinţă de adevăratele cifre al votanţilor din ţară. Haosul creat cu bună ştiinţă timp de opt ani a fost un drum anevoios, dar el a avut precedente clare: amintiţi-vă numărătoarea lui Anastase de la legea pensiilor şi de statul în bănci a PDL-ului în Parlament când trebuiau votate legi cu care aceştia nu erau de acord. Atitudinea ostilă la votul PDL-ului din Parlament a culiminat cu boicotul de la referendumul din 29 iulie 2012, iar lupta împotriva tuturor românilor s-a încheiat cu acest haos al numărării adevăraţilor supravieţuitori ai acestei ţări care se vrea europeană, care este în Uniunea Europeană, dar care a fost întotdeauna considerată o colonie a acesteia. Pentru că mi-e greu să cred, sau să fiu convinsă de faptul că Uniunea Europeană nu cunoştea adevărata realitate din România timp de opt ani de zile. Cineva spunea că Băsescu a fost “Merkel’s boc” (cei care cunosc limba turcă vor înţelege mai bine).

În tricoul său albastru, (de altfel de marcă, nu din Dragonul Roşu)  zi de zi o întreagă campanie pre-referendum şi post-referendum (asta-mi aminteşte de Jim Jones, de Templul Popoarelor şi de moartea celor 909 adepţi – din care peste 200 copii – ai acestei secte periculoase, în Guiana Franceză din 18 noiembrie 1978), preşedintele suspendat încă, pozează în salvatorul poporului român, al democraţiei, al luptei contra “loviturii de stat” care, paradoxal, îi oferă acestuia un sediu de campanie în str. Comăniţa, telefoane, acces la reţelele de socializare Facebook şi Twitter, pază SPP, o vacanţă de lux lui şi familiei şi o casă plătită din banii noştri, ai tuturor. "Curat murdar” cum spunea Caragiale.

Şi în fiecare apariţie nu uită preşedintele încă suspendat să-i menţioneze pe Ponta, Antonescu, Voiculescu, la care l-a adăugat astăzi pe Ioan Rus – intrat de curând în dizgraţie. Însă cei patru sunt doar vârful piramidei ameninţate. Urmează pe lista ameninţărilor şeful evidenţei populaţiei, primarii, prefecţii şi subprefecţii şi lista nu se termină aici. Astăzi se joacă soarta istorică a PDL. Libertatea multora este sub semnul întrebării. Şi iar îmi vine în minte Caragiale şi iar mă gândesc la vorba lui: “Trădare, trădare, dar s-o ştim şi noi!”

A venit timpul ca în al doisprezecelea ceas, după 22 de ani de la revoluţie, să ieşim dintr-o ţară bombardată de oameni incompetenţi, de un preşedinte ilegitim în cel de-al doilea său mandat, pe care românii l-au suportat cu stoicism timp de trei ani, care au părut cât o eră geologică.

A venit timpul ca toţi incompetenţii să fie măturaţi de pe scena politică actuală, indiferent pe ce parte s-ar afla ei, pe dreapta sau pe stânga.

A venit timpul ca toate autorităţile de rea credinţă care s-au plecat oportunist unei puteri sau alteia, să fie spulberaţi de pe scena acestei ţări.

A venit timpul ca cei care vor veni la guvernare şi la conducerea acestei ţărişoare mult încercată de tăvălugul fanariot al unora, să răspundă în faţa legilor acestei ţări şi în faţa poporului, să li se confişte averile fabuloase făcute pe spinarea celor proşti, da’ mulţi, ca să se termine odată măcar pentru următorii o sută de ani cu aceste diversiuni ale unui om cu un comportament deviant, de cameleon, un şef de gaşcă de cartier, cu un limbaj extrem de violent, de suburban, de plin de ură şi de răzbunare.

Băsescu nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată “preşedintele meu”, dar am acceptat timp de opt ani o situaţie pe care a impus-o o majoritate discutabilă şi niciodată dovedită ca fiind una măsluită (votul de la Paris din perioada lui Teodor Baconschi din 2009). Am încercat că uit vorbele de clacă spuse de unii şi de alţii privind lipsa de integritate a unui om care şi-a propulsat propriile fiice în posturi cheie de făcut bani şi pipiţele pe scaunele cele mai înalte ale statului român. Mi-am înghiţit lacrimile amare când copilului meu, bugetar cu facultate, i s-au redus 25% din salariu şi venea lunar cu 670 RON în mână, din care trebuia să trăiască el şi soţia lui. Mi-am înnecat cu greu ura care m-a cuprins când mi s-a impus să plătesc un impozit forfetar pentru un IMM din care supravieţuiam cu chiu şi vai şi din care plăteam la stat zeci de impozite şi taxe pentru angajaţii mei, din care mai trăiau şi nu ştiu câţi alţi pensionari. Am suportat cu stoicism toate acestea pe stomacul gol, după ce apucam cu greu să-mi achit facturile şi dările la zi, în timp ce ziarele, revistele şi televiziunile abundau în ştiri privind opulenţa lui Poponeţ, Sida, EBA, maşinile de lux, luările de cuvând îngânate şi bălmăjite din Parlamentul European citite cu greutate de faimoasa “unii nu vor să vorbesc cu tine” cu “succesuri” depline pe toate planurile. Acesta a fost traiul decent pe care am fost obligată să-l duc timp de opt ani, trai decent invocat în Constituţia fluturată de Băsescu & Co. Haosul privind necunoaşterea cifrei reale a românilor din această ţară a constituit după Băsescu & Co. “statul reformat”.

Să mă consider un om blazat? Să mă consider un om îngenuncheat de sistem? Să consider că nu am avut noroc pentru că sunt aici? Nicidecum.

Lupta abia acum începe. Acum s-a încheiat perioada de douăzeci de ani de tranziţie profeţită de Brucan. Acum abia românii au şansa istorică de a schimba ceva. Abia acum românii au ocazia să pregătească un drum curat, un drum al viitorului, iar cei de acum sunt doar promotorii acestei schimbări. Abia acum românii vor începe să vadă că vechiul sistem se prăbuşeşte, fie că e vorba de Grecia, România, sau Uniunea Europeană. Un sistem gândit pe arvună, pe înşelăciune, pe vorbe învelite în poleiala egalităţii şi al mesei tratativelor, care de fapt a ascuns interese economice şi geografice puternice, de sărăcire a statelor cu resurse şi de îmbogăţire al oportuniştilor de la toate nivelurile, după care s-au pitit politicienii din toate direcţiile… un astfel de sistem se destramă. Greu, dar se destramă. Pentru o viaţă de om, acest lucru parcă durează de când lumea. Pentru Univers, este doar o milimiile de secundă dintr-o existenţă umană. Schimbarea se va produce. Ea a început din 2009 pentru România, atunci când un trecător în istoria neagră a României s-a gândit să mai joace o dată la ruleta rusească… şi a pierdut!

Mona Bernhardt-Lörinczi

Românii nu s-au schimbat…

Românii nu s-au schimbat. În '89 erai făcut comunist dacă nu erai alături de majoritate. Acum eşti făcut băsist dacă nu eşti alături de majoritate. Românii nu s-au schimbat deloc. Au două criterii de selecţie: ori... ori!!! Asta a dus la scindarea societăţii în două tabere mari, care se încrâncenează să se lupte între ele... fără nici un rezultat. Nu primesc de mâncare, nu primesc beneficii, sunt carne de tun, sunt infanteria grea pe care cei din spate o folosesc în războiul lor.

Învăţătura care ar trebui însuşită din toată această încrâncenare este una: eu ce vreau pentru viitorul meu, al copiilor mei, ai nepoţilor mei, a ţării în general?

Încă mai este liber să gândim, să votăm, să ne alegem calea. Toată campania mizerabilă dusă de profitorii din jurul unui preşedinte labil, bolnav aş zice, deşi nu sunt medic (doar pentru ca să-şi păstreze posturile călduţe şi avantajele şi beneficiile primite din partea unui om care nu mai poate decide nici pentru el, darmite pentru alţii) a scindat această ţară, a stricat prietenii, asocieri, a adus dihonia în familii şi a lăsat un gust amar tuturor, pro sau contra.

A nu avea nici o speranţă spre un mai bine, a trăi un an de zile într-un scandal continuu pe diferite teme, începând de la defăimarea publică până la dezinformarea tuturor şi culminând cu "fuga-i ruşinoasă dar e sănătoasă" (neprezentarea la referendum, statul în bănci în Parlament la voturi decisive pentru pulime), toate au făcut ca societatea românească să fie degradată la maximum.

Iresponsabilitatea monstruoasă a unora care trăiesc pe principiul "dacă nu eu, după mine potopul" va fi plătită la un moment dat în istorie. Cine nu ştie istorie, riscă să repete greşelile trecutului.

Mona Bernhardt-Lörinczi

Batiste europene pentru lacrimile românilor

Văd în ultimul timp că este la mare modă ca presa occidentală de prestigiu să critice politica Bucureştiului din ultimele săptămâni şi chiar să ameninţe sub diferite forme cu sancţiuni din cele mai bizare la adresa României.

Ne spun abia astăzi, pe un ton răspicat, că am intrat în Uniune fără a fi pregătiţi suficient atât noi, cât şi Bulgaria. Mă surprinde această făţărnicie a descoperirii de ultim moment a jurnaliştilor occidentali, căci eu ştiu că din anul 2000 era stabilit foarte clar ca în anul 2007 să aderăm la acest club elitist. Şi atunci şi acum se cunoştea foarte bine „bagajul nostru de cunoştiinţe în ale democraţiei” şi cam mereu se făceau remarci laudative că am făcut progrese importante, că suntem pe drumul cel bun, că mergem hotărât spre integrare.

Astăzi suntem în anul de graţie 2012 şi văd că ne întoarcem la anul 2000, când se spunea că avem mult de recuperat pe calea integrării. Mai toţi jurnaliştii occidentali au descoperit abia acum, după 12 ani, că nu suntem pregătiţi pentru a avea un stat de drept. Au descoperit oare oficialităţile Uniunii că după 5 ani de convieţuire împreună au cam minţit câd făceau remarci laudative la adresa progreselor României şi ale Bulgariei?

Cred că aceşti domni s-au născut ieri, au terminat facultatea de jurnalism acum două ore şi au început să se documenteze despre democraţia din Balcani în ultimele 10 minute. Personal cred că această formă de exprimare este o formă subtilă de scuză a Europei Vestice asupra sistemului incorect de a evalua condiţionat şi subiectiv starea democraţiei româneşti. Mai mult, cred că se implică părtinitor şi fără nici un fel de responsabilitate în tranşarea unui anumit verdict pe care populaţia trebuie să-l dea la referedumul din 29 iulie, acest an.

Mă întreb dacă ţările membre ale Uniunii au fost aşa de oarbe precum justiţia românească la tot ce s-a întâmplat în România din anul 2007 până în prezent. Oare ele nu au constatat unele derapaje făcute de toate guvernele care s-au succedat la cârma ţării? Oare nu s-a putut vedea că instituţiile statului îşi slăbesc autoritatea de la o zi la alta şi că funcţionarea lor este pusă în pericol? Eu cred că au evaluat corespunzător fiecare disfuncţionalitate, dar au preferat, din multiple motive, să tacă, să le tolereze şi chiar să încurajeze acest fenomen disfuncţional.

Promovând o astfel de politică făţarnică faţă de cele două state „problemă”, iată unde s-a ajuns: să fim criticaţi aspru că numai acum încălcăm regulile democratice, că până mai ieri am fost buni şi corecţi, iar astăzi am început să batem câmpii. Dacă aceşti observatori ar fi cu adevărat corecţi, atunci ar trebui să roşească din cap până în picioare şi să-şi ceară scuzele de rigoare pentru necinstea sau incopetenţa de care au dat dovadă.

Dacă nu au avut ochi pentru a vedea „marile” derapaje de la regulile democraţiei, de un singur lucru mărunt trebuiau să se alarmeze şi să constate că în România s-a ajuns cu toleranţa la fundul sacului în ceea ce priveşte funcţionarea corectă a instituţiilor statului. Mă întreb cum de nu au fost şocaţi că nici o instituţie din ţară nu a vrut să abordeze problema plagiatului lui Victor Ponta şi s-a recurs la sprijin din afara graniţelor pentru a dezvălui aşa ceva? De ce au tolerat ca această ştire venită de la o revistă străină să fie comentată în mai toate înaltele medii politice fără a avea şi un punct de vedere de la instituţiile de specialitate româneşti? Cum este posibil să tolerezi ca instituţiile de specialitate româneşti să fie marginalizate şi sfidate de toţi acei „responsabili” ai democraţiei europene?

Este jenant să constat că pentru România se aplică alte reguli de evaluare, mult mai dure, care fac ca mai toţi cetăţenii români să lăcrimeze la indiferenţa şi tupeul unor jurnalişti şi politicieni de vârf din spaţiul european. Chiar dacă din cauza crizei aceştia nu pot să ne dea la toţi batistele necesare pentru a ne şterge lacrimile, noi românii vom sancţiona pe plan intern pe toţi aceia care se fac vinovaţi de dezastrul instituţional şi mai ales de producerea acestor derapaje de la regulile democraţiei, cam de mul ştiute de Uniune, dar tolerate în mod nejustificat în cercurile de conducere ale acestui înalt for european.

Curăţenia mediului politic românesc o vom face noi, reaşezarea sistemului de funcţionarea al instituţiilor statului o va impune societatea civilă românească, iar drumul spre democraţia adevărată îl vom parcurge cu fruntea sus, trecând chiar sfidători pe lângă toţi cei din forurile Uniunii care astăzi ne fac vinovaţi de tot ceea ce ei au tolerat şi încurajat să se producă în România, adică revolta neamului faţă de inconsecvenţa şi neputinţa celor care ne critică. Cred că suntem în stare să ne ştergem singuri lacrimile, dar avem o rugămite: CA CEI CARE NE CRITICĂ SĂ NE SPELE ŞI BATISTELE ŞI SĂ LE PĂSTREZE CU GRIJĂ, PENTRU CĂ O SĂ AIBĂ LA CE LE FOLOSI FOARTE CURÂND! 

Mircea Vintilescu

Cocoşelul de munte a cucurigat: “Poate punem de-o bătaie”

În vara aceasta caniculară, cocoşelul de munte – (preşedintele suspendat de Parlamentul României, Traian Băsescu), aparţinătorul speciei de păsări din familia fazanului (al cărui glas este un ţipăt, care poate fi auzit seara când se urcă în cârca românilor, sau ori de câte ori se consideră ameninţat de vreun pericol), fiind o rara avis foarte sperioasă care a fost văzută de români şi de străini frecvent în ultimii opt ani – a prins glas.

Arealul lui de răspândire este frecvent Europa Centrală. Ţările unde poate fi întâlnit cocoşelul de munte sunt (ghici ghicitoarea mea) România şi Germania. În Germania, cocoşelul de munte stă pe lista păsărilor periclitate şi pe cale de dispariţie, fiind interzisă vânarea lui (conform indicaţiilor Merkel).

Dar mai există şi planta cocoşelul de munte (ruşcuţa), o plantă medicinală, care, folosită în supradoză, devine toxică şi poate cauza stare de nervozitate, probleme gastrice şi intestinale, vegetative, ameţeală şi vărsături. Cum au românii de câte ori apare Băsescu în campania lui electorală.

Să rămânem însă la păsărică.

Căldura mare din ultimele zile şi mai ales din perioada campaniei electorale care se va finaliza la 29 iulie 2012 cu referendumul de demitere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu, a adus pe scena politică a României situaţii incredibile, la care mulţi români asistă muţi, unii dându-şi seama de gravitatea faptelor, alţii neştiind nici măcar despre ce este vorba. La oraş, ca la oraş. Dar la ţară, sunt mulţi care nici nu înţeleg întrebarea de la referendum. Nu ştiu ce înseamnă ştampila pe DA (pentru demiterea lui Băsescu, adică scăpăm de gaşca oligofrenă şi agramată impusă de la Palat) şi cealaltă opţiune NU, dacă doreşte poporul să fie în continuare condus de preşedintele suspendat Băsescu (asta ca să trăiţi MAI BINE…) Ce este şi mai specific românilor, există un grup de oameni, destul de mare, care doresc o alternativă, adică nici Băsescu, nici Antonescu, ci altcineva, care nu a apărut încă, dar care poate apărea în viitor. Păi, oameni buni, alternativa poate apărea şi după doi ani. Până atunci noi, românii ce facem? Nu mai trăim? Nu mai respirăm? Nu mai muncim? Toată ţara va fi precum Frumoasa Adormită care-l aşteaptă pe prinţul care să ne dea sărutul trezirii la viaţă???

La sediul de campanie al preşedintelui suspendat Traian Băsescu s-a instalat un serviciu special de telecomunicaţii, lucru fără precedent în istoria noastră, prin implicarea serviciilor secrete în campania electorală a unui preşedinte fără susţinerea populară. Nu numai că nu avea acest drept preşedintele suspendat Traian Băsescu la un astfel de serviciu, dar este şi ilegal ca acest om, care a susţinut întotdeauna că a modernizat statul român (aşa cum a crezut el de cuviinţă, alături de camarila portocalie pe care a înfundat-o cu bani şi cu onoruri militare nemeritate) să recurgă la aceste mijloace murdare de a desfăşura o astfel de campanie. Preşedintele suspendat Traian Băserscu, care întotdeauna a declarat cu emfază că ştie tot ce mişcă în ţara asta, a cerut un serviciu special de telecomunicaţii care nu poate fi interceptat, prin instalarea unui telefon special (conform declaraţiilor d-lui Fulea) la sediul său de campanie din str. Comăniţa.

Preşedintele interimar Crin Antonescu a fost luat prin surprindere în conferinţa de presă când a fost întrebat dacă ştie ceva despre acest lucru. La dezvăluirea din mass media, dl. Fulea nu a mai putut fi contactat telefonic (cel care iniţial declarase că Preşedintele interimar cunoaşte acest lucru), iar celelalte părţi implicate au declarat că vor convoca de urgenţă CSAT pentru a lua măsurile care se impun şi vor face o comisie de anchetă pentru a elucida acest caz fără precedent într-o campanie electorală. Se impune astfel demiterea generalului Opriş. Sub nici o formă un competitor politic nu poate beneficia de nici un fel de tehnică a STS şi nu este pentru prima oară când serviciile secrete sunt implicate în perioada lui Traian Băsescu în acest lucru. Şi furnizorul şi beneficiarul sunt răspunzători în faţa legii. Preşedintele suspendat Traian Băsescu ar putea folosi o astfel de tehnică pentru a face presiuni asupra Curţii Constituţionale, asupra altor organe cheie din statul român, pentru a beneficia de un tratament special în această bătălie.

În altă ordine de idei, acelaşi preşedinte suspendat Traian Băsescu iese în tot felul de conferinţe  şi declaraţii la sediul său de campanie din str. Comăniţa ca să pună la punct pe unul şi pe altul (are el ce are cu mogulul Voiculescu şi cu Antena 3, pe care le doreşte dispărute de pe scena mass media definitiv şi irevocabil), uitând de fapt pentru ce face campanie, pentru el, sau pentru mogul.

L-am ascultat cu atenţie în toate apariţiile publice. Părerea mea personală este că Traian Băsescu este bolnav.

"Fac o ofertă publică (...): Dacă până mâine dimineaţă cei patru se adună, sunt gata să merg şi să le spun care sunt solutţile să salveze ce mai e de salvat. Sunt soluţii costisitoare, dar nu am dreptul, ca om politic responsabil, să nu le spun că solutţile sunt 1, 2, 3, 4, 5, 6. Dar trebuie să fie toţi patru, pentru că toti patru au misiuni", a precizat presedintele suspendat. (Cei patru muschetari la care se referea Băsescu sunt: Crin Antonescu, Preşedinte interimar, Petru Filip, Preşedinte interimar al Senatului, Valeriu Zgonea, Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Victor Ponta, Prim Ministru).  Nu în ultimul rând, Traian Basescu i-a recomandat lui Crin Antonescu să apese tasta a treia a telefonului negru cu 12 butoane, din stânga biroului preşedintelui de la Cotroceni, care ar urma să îl redirecţioneze către o instituţie din România de unde i-ar răspunde un om, "care spune mereu adevărul" şi care i-ar spune Preşedintelui interimar că Ponta şi Antonescu au făcut cel mai mare rău României.

Nu mai reiau frăsuiala cu butonul şi cu telefonul pentru că tot Băsescu a dat răspunsul a doua zi cine ar fi răspuns la acel apel telefonic: tot Băsescu.

Preşedintele suspendat Traian Băsescu este un om bolnav. Este inadmisibil ca un om bolnav să mai poată conduce România, manipulat prin serviciile secrete (o parte din ele) care profită de această situaţie. Felul său de a se exprima, bâlbâitul continuu, trecerea de la o idee la alta fără legătură, obsesia preponderentă cu privire la cele trei persoane Antonescu, Ponta, Voiculescu, toate denotă o boală greu de diagnosticat dar uşor de depistat, pe care medicii din România refuză să o dezvăluie pentru moment, având în vedere implicaţiile enorme care ar decurge din aceste dezvăluiri. Să nu mai amintesc de gogoaşa cu plagiatul lui Ponta, pentru care preşedintele suspendat Băsescu a făcut valuri peste valuri care însă s-au spart la ţărmul Comisiei de Etică.

Şi Ronald Regan a condus Statele Unite ale Americii în ultimii săi doi ani de preşedinţie fiind bolnav de Altzheimer. Oamenii de rînd nu au aflat acest lucru decât mult mai târziu, pentru că serviciile secrete ale primului stat democrat din lume au ascuns acest lucru cu mare migală şi eficienţă, conducând din spatele acestuia, manipulându-l şi susţinîndu-l în interesul lor de a-şi face jocul. De ce ar fi la noi altfel?

Ce a mai declarat cocoşelul de munte astăzi? Că nu este mulţumit că la Iaşi se vor organiza în acelaşi timp două meeting-uri, unul pro-Băsescu altul pentru demiterea lui Băsescu şi în stilul lui caracteristic de a trage pumni copiilor, de a da capete în gură celor împotriva lui şi de a fi un “preşedinte jucător” declară, hăhăind specific: “Poate punem de-o bătaie.” Eu sugerez s-o ia la această bătaie şi pe Andreea Paul (fostă Vass) care oricum a spus despre Elena Udrea (care se ascunde în această campanie) că este un adevărat Kill Bill a politicii româneşti. Mai nou, această promotoare a politicii PDL apare pe toate posturile TV pentru a mai albi puţin camarila portocalie (că tot au scos ei sloganul că vara asta se poartă alb), camarilă băgată în cotloanele adânci ale corupţiei, minciunii şi laşităţii. Atenţie ce vă doriţi, preşedinte suspendat Traian Băsescu, pentru că s-ar putea să vi se îndeplinească. Mai ales dacă Aliodor Manolea este alături cu flacăra violet!!!

Mona Bernhardt-Lörinczi

Un pătimaş colaborator al iniţiativei de centru-dreapta incită la radicalism

Ieri seară am postat pe mai multe pagini de Facebook un material ce exprima o atitudine personală pe care intenţionez să o promovez, bazându-mă pe analize minuţioase privind derularea în timp a mai multor evenimente la care fie am fost martor, fie le-am trăit pe viu. Încercam să exprim o părere personală despre comportamentul unor indivizi care ne vorbesc aproape zilnic despre cinste, corectitudine, onestitate etc. Pentru exemplificare redau integral materialul postat:

„Eu unul voi merge în mod sigur la vot. De ce?

1. Pentru că este un drept fundamental al cetăţeanului român, consfiinţit de Constituţia României.
2. Pentru că m-am săturat de oamenii care practică în mod repetat şi cu bună ştiinţă SPERJURUL, folosind chiar acest lucru pentru a se cocoţa în cele mai înalte funcţii.
3. Am văzut cum participantul la acest referendum a jurat cu mâna pe steagul Republicii Socialiste România în şcoala militară, zicând cu năduf că va apăra chiar şi cu preţul vieţii suveranitatea şi orânduirea socialistă a ţării şi pe conducătorul ei iubit, pentru ca apoi să trădeze, încălcându-şi astfel propriu jurământ. Tot acest individ a jurat cu mâna pe steagul şi statutul Partidului Comunist Român că va fi loial până la moarte partidului comunist şi secretarului său general, mult iubitul Nicolae Ceausescu, pe care l-a trădat fără a clipi din ochi în 1989, zicând că a făcut un act de mare vitejie, minţind şi încălcându-şi iar jurământul. A jurat apoi cu mâna pe Biblie în mai multe rânduri în Parlamentul României că va face totul pentru prosperitatea poporului român şi că va apăra Constituţia şi iar a minţit, de multe ori chiar flagrant.

Iată că acum l-au găsit blestemele generate de SPERJUR şi ar fi mare păcat din partea noastră să-l mai obligăm să-şi mai încalce cu bună ştiinţă iar şi iar, un viitor jurământ. Cred că nu el greşeşte acum cerând sprijinul cetăţenilor români la referendum, ci noi, toţi românii vom greşi dacă îl vom forţa să joace iar SPERJURIADA.”

Am fost plăcut impresionat că din toţi cei care au lecturat acest material postat şi pe pagina INIŢIATIVA CIVICĂ DE CENTRU DREAPTA, circa 6 persoane au avut plăcerea sinceră să dea „like-uri” menţionând că „apreciază asta”. Am considerat că este un gest firesc al cititorului să evalueze cu propriile lui posibilităţi adevărul despre ceea ce s-a petrecut în timp şi mai ales despre ceea ce am văzut, fără să ascund sau să camuflez ceva.

Dar bucuria a fost de scurtă durată, pentru că un colaborator al ICCD a făcut următoarea remarcă (citez textul original):

„Corina Vanatoru. Domnilor care aţi dat like-uri la acest post, aţi facut-o din neatenţie. Este vorba, din nou, de un intrus în grupul nostru! Se crede desşept, încearcă să torpileze tactica de non-combat, pe care deja am stabilit că nu o vom aborda. Administratorul grupului nostru poate bloca accesul acestor cârtite?”

Nu am fost deranjat că unii cititori probabil nu o să agreeze materialul meu, am fost însă foarte îngrijorat văzând cum cineva poate să ceară interzicerea dreptului la opinie şi mai ales la adevăr. Ce tupeu de propagandist cu mari deficienţe profesionale trebuie să ai pentru a dojeni proprii tăi admiratori şi cititori că sunt „neatenţi” când au dat „like-uri” de apreciere?

Acest propagandist de modă veche, îşi permite în mod total în afara prevederilor constituţionale, nu numai să avertizeze proprii cititori că nu au dreptul la o informare corectă, că ei trebuie manipulaţi după „tactica deja stabilită” şi culmea, solicită administratatorului să blocheze toate încercările de exprimare corectă a opiniilor. Dă şi calificative, astfel dacă nu te încadrezi în şablonul lor te consideră „cârtiţe” sau „intrus”.

Am considerat necesar să prezint această stare de lucruri pentru a vedea clar ce deficienţe la capitolul democraţiei încă mai avem, ce lipsă de educaţie civică încă mai persistă la unii oameni care se consideră democraţi şi nu în ultimul rând, calitatea servilismului ideologic al unor propagandişti care se autoconsideră „civici de centru dreapta”. Probabil că în mintea acestor oameni elementul civic de centru-dreapta reprezintă radicalismul, extremismul, poziţiile dictatoriale şi nu în ultimul rând tolerarea şi promovarea injustiţiei politico-sociale.

Este regretabil că aceşti oameni doresc să ajungă la conducerea României, să guverneze după legile scrise şi nescrise ale totalitarismului apus de circa 20 de ani în România. Ca om care mă consider un simpatizant al poziţiilor de centru-dreapta, mă cutremur când văd aceste fosile propagandistice care trebuie împăiate şi duse la muzeu, dacă dorim să asigurăm prosperitatea României.

Mircea Vintilescu

Am răsucit şi învârtit Constituţia până a ameţit cetăţeanul

Cine are curiozitatea să lectureze Constituţia României revizuită prin LEGEA NR. 429/2003, aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, confirmat prin HOTĂRÂREA CURŢII CONSTITUŢIONALE NR. 3 din 22 octombrie 2003 (nu să o şi înţeleagă), se năuceşte total numai după parcurgerea primelor două titluri. Mai precis, cititorul intră într-o totală ceaţă a contradicţiilor care îl zăpăceşte. Nu înţelegi ce şi cum defineşte şi apără Constituţia României drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi nici nu se poate dezmeticii bine asupra unor texte care au numai caracter pur declarativ.

Astfel, referitor la cetăţenie, Constituţia României pricizează:

“Art. 5. - (1) Cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică. (2) Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere.”

La TITLUL II. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, respectiv pentru Egalitatea în drepturi, articolul 16 face următoarea precizare:

“(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară… (4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.”

Din punctul meu de vedere, ca om fără o specialitate anume în drept constituţional, nu prea pot să înţeleg mai nimic. Textul este lamentabil de confuz şi fără precizările necesare. Menţionez că eu am suficientă carte ca să pot lectura şi înţelege un text juridic, dar acum mă gândesc cam ce înţelege cetăţeanul de rând, fie el român sau cetăţean al Uniunii Europene, din această formulare a celor două aliniate. Sunt sigur că nimic concret, vorbe goale, declaraţii fără noimă şi fără sens. Această formularistică te face să te întrebi pentru cine a fost scrisă Constituţia României? Poate doar pentru specialiştii în drept constituţional, nu pentru tot cetăţeanul de rând care este chemat să o şi respecte.

Iată că la prevederea “Dreptul de a fi ales” Constituţia României precizează:

“Art. 37. - (1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3). (2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României.”

Din lecturarea acestui articol înţelegem că pot fi aleşi numai persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară [art. 16 alin. (3)], fără a se mai face menţiunea necesară şi pentru dreptul de a fi ales al cetăţeanului Uniunii Europene. Constatăm că art. 37. alin. (1) anulează practic prevederea de la art. 16 alin. (4), astfel că această prevedere nu numai că are character declarativ, dar a devenit şi contrară prevederilor constituţionale.

Dacă ar fi discutăm acum despre dreptul cetăţeanului român stabilit în străinătate, cetăţean român care doreşte să participe prin vot la deciziile care trebuiesc luate de popor pentru binele ţării, vom constata alte minunăţii.  Aici te încurci şi mai tare în toate textele, nu înţelegi nimic concret şi în final, cu senzaţia unei dureri acute de cap, te laşi păgubaş. Ca să exemplific, voi încerca să redau unele prevederi de la “CAPITOLUL II. Drepturile şi libertăţile fundamentale.”. Astfel, vorbind despre „Dreptul de vot” se fac următoarele precizări:

“Art. 36. - (1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv. (2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie şi nici persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.”

Personal, consider că acest drep fundamental la vot al cetăţeanului român trebuie să fie corelat şi cu îndatorile fundamentale ale cetăţeanului, indiferent dacă vorbim de persoane care au domiciliul în ţară sau în străinătate, mai ales în cadrul stalelor din spaţiul Uniunii Europene sau din spaţiul fostei U.R.S.S. azi C.S.I. Astfel, la CAPITOLUL III, “Îndatoririle fundamentale”, Constituţia României face următoarea precizare legat de “Contribuţiile financiare”:

“Art. 56. - (1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. (2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.”

Iată ce poate înţelege cetăţeanul de rând din prevederile art. 36 şi ale art. 56:

Dreptul de vot, care este şi un drept fundamental, dar care este foarte puţin respectat de cetăţenii români, trebuie asociat cu îndatorirea fundamentală referitoare la obligaţia de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice ale României. Pe cale de consecinţă, dacă nu se respectă această îndatorire fundamentală a cetăţeanului roman, de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice ale României, automat trebuie să-ţi pierzi şi dreptul fundamental la vot. Dar acest lucru logic nu este posibil, întrucât Constituţia României face menţiuni foarte clare referitoare la “Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi”:

“Art. 53. - (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Iată un exemplu clar de ambiguitate sau omisiune special făcută de legiuitor pentru a genera comfuzie, zâzanie şi de ce nu instabilitate politico-socială. Mă întreb cum poate vota la Referendumul din 29 iulie 2012, un cetăţean român cu domiciliul stabil la Roma sau la Chişinău, care nu plăteşte nici un fel de taxe şi impozite pentru cheltuielile publice ale României?  Este moral ca acest cetăţean să contribuie la stabilirea unei ierarhii în conducerea societăţii roâneşti când el sfidează această îndatorire fundamentală şi poate contribuii la schimbarea condiţiilor de viaţă a concetăţenilor săi din România, care pe lângă faptul că au rămas în ţară şi suportă din greu toate efectele crizei economice, mai şi plătesc toate taxele şi impozitele pentru cheltuielile publice ale României, taxe care sunt cu mult mai mari faţă de cele din ţările gazdă?

Mulţi oameni de rând din România nu îşi pun această problemă fie din ignoranţă, fie că nu au preocupări în acest sens. Trist este că parlamentarii noştri, plătiţi cu bani grei din buzunarul cetăţeanului sărăcit tot de ei, nu au aceste preocupări. Ba mai mult, pe aceşti parlamentari îi preocupă mai mult ca orice să se ducă în ţările gazdă, în mijlocul comunităţilor de cetăţeni români şi să facă o intensă campanie electorală în favoarea unuia sau altuia dintre candidaţi. Îmi pun întrebarea firească în numele cetăţeanului de rând cu domiciliul în România, PENTRU CE FACEM ACEST LUCRU? ESTE CUMVA FOLOSITOR ROMÂNIEI?

Mircea Vintilescu

Domnul fost Premier Victor Ciorbea – un penibil avocat al umilinţelor linguşitoare

Am avut ocazia ca la sfârşitul acesta fierbinte al lunii iunie, 2012 să văd şi sfârşitul profesional al unui cetăţean, fost mare demnitar în statul român şi om politic pe nume Victor Ciorbea.

Ieri, la un post de televiziune, la o oră de maximă audienţă, acest om care spre deosebire de mulţi colegi de-ai lui de breaslă, se laudă cu înaltele sale studii în drept, cu buna şi lunga experienţă pe care o are ca dascăl, dar mai ales ca om al dreptăţii în numele căreia practică (zice Dânsul) cu mult succes avocatura, a reuşit să-şi arate adevărata convingere lăuntrică de om de nimic, de slugarnic şi de om gata de a face toate compromisurile posibile, pentru a intra în graţiile actualei puteri guvernamentale. Pe scurt, ce m-a deranjat aşa de rău şi chiar m-a revoltat la auzul unor afirmaţii publice făcute de acest om care se pretinde a fi un bun cunoscător al problemelor juridice care stau la baza redactării lucrărilor ştiinţifice:

• nici un cetăţean care ştie să citească nu are dreptul să comenteze sau să-şi dea cu părerea dacă o lucrare ştiinţifică este plagiat sau nu, ci numai anumite instituţii abilitate ale statului pot face aşa ceva;
• dacă încerci să ai propria opinie bazată pe nişte argumente concrete, opinie pe care o discuţi public, tu cetăţeanul de rând, te situezi în opinia Dânsului în afara legii, comiţând o infracţiune penală foarte gravă care trebuie imediat sancţionată;
• ce vorbim de reguli în a cita un text copiat, ele nu există sub formula invocată de acuzatori, dacă poţi copia ceva şi apoi îl însuşeşti ca fiind produsul minţii şi al cercetării tale, este suficient să faci nişte observaţii mai puţin vizibile sub forma unor menţiuni sărăcăciose şi fără consistenţa cerută de etica ştiiţifică la finalul lucrării, fiind totodată scuzabile în opinia vorbitorului chiar şi nişte omiteri bibliografice care au dat consistenţa de volum şi conţinut a lucrării despre care se făcea vorbire;
• în opinia vorbitorului, adevăratul plagiat s-a comis chiar la Convenţia PD-L-ului de către toţi participanţii la acest eveniment când s-a rostit de către preşedintele nou ales o frază pe care Domnul Ciorbea susţine că o rostise cu mulţi ani în urmă şi anume: „SĂ URMĂM CALEA DREAPTĂ” etc.

Lăsând la o parte lipsa de consecvenţă în gândirea acestui fost mare demnitar al ţării privind modul de identificare a diferitelor forme de plagiat, rămân foarte surprins cum acest om educat în ştiinţele juridice ne pune pumnul în gură şi ne ia ceea ce Constituţia României ne oferă ca drept fundamental: DREPTUL FIECĂRUI CETĂŢEAN LA OPINIE.

Se vede clar că acest om a rămas cu mari sechele de pe vremea comunismului, când tu, ca om simplu, nu aveai dreptul să-ţi spui opinia în legătură cu „programul partidului”, cu deciziile formulate de „conducătorii iubiţi”, chiar dacă acestea vizau dreptul tău la viaţă (hrană raţionalizată, căldură insuficientă, copii făcuţi la ordin în afara voinţei tale etc., etc.). Culmea este că moderatoarea emisiunii când a auzit frazele rostite de Domnul Victor Ciorbea nu a avut nici o reacţie în sensul de a tempera această potiţie neconstituţională şi nedemocratică a ex-premierului, dar nici restul participanţilor la această emisiune nu au dat replica necesară acestui individ.

Ca om care am văzut la viaţa mea mulţi indivizi fără coloană vertebrală şi linguşitori ai puterilor, îmi pun întrebarea firească, de ce acest comportament şi manifestare din partea unui individ educat în ştiinţe juridice, care a deţinut şi funcţii de mare rang în statul Român, sau mai precis ce l-a determinat pe Victor Ciorbea să se dezumanizeze în asemenea hal, să se compromită public ca un linguşitor scârbos al puterii actualei guvernări fără ca cineva să-i solicite aceasta?

Desigur că răspunsuri la aceste întrebări există, trebuie însă să ai curajul civic de a le prezenta public. Acest lucru am să încerc să-l fac chiar eu, întrucât repet, am văzut mulţi indivizi în asemenea postură de netolerat şi în regimul trecut, dar mai ales după anul 1990.

Comportamentul nedemn de om linguşitor sau de „perie” la adresa mai marilor zilei, îl au în general indivizii nepuntincioşi, oameni care au conştientizat că prin mijloace cinstite şi cu insuficientele resurse intelectuale de care dau dovadă nu pot ajunge în situaţii favorabile pe care în mod incorect le-au visat, dar la care nu pot altfel ajunge la ele. În aceste condiţii, laşi la o parte toată demnitatea ta umană şi te auto-propui să te transformi într-un căţeluş care vrei să slugărniceşti un stăpân bogat, de la care să primeşti în mod nemeritat oşcioarele sau firimiturile meniului tău de supravieţuire. Mulţi o să comenteze că acest lucru îl fac mai toţi oamenii care ajung în planul disperării. Da, poate este de înţeles acest comportament la unii oameni fără căpătâi, dar la Victor Ciorbea NU, pentru că el a fost PRIMARUL CAPITALEI, apoi a fost PRIMUL MINISTRU al ţării, a fost şef de partid, este în prezent un avocat menit să apere dreptatea şi se mai şi auto-intitulează preşedintele de drept al unei fracţiuni a PNŢ-CD.

Pentru ce încearcă Domnul Victor Ciorbea să se compromită public? Simplu pentru a obţine funcţii, pentru a fi băgat în seamă, pentru a arăta întregii lumi că în România obrazul nu mai contează, ci starea materială şi poziţia de ŞEF pe care nu a înţeles din toată experienţa Dânsului că reprezintă ceva vremelnic, dar care amprentează serios şi pe termen lung sau chiar pentru vecie CV-iul individului. Mai pe scurt, el crede că este just acest comportament, pentru că „scopul scuză mijloacele”.

Numai din aceste scurte considerente mă cutremur să constat pe cine am avut în fruntea ţării, ce tupeu au aceşti oameni care vor în continuare să ne conducă şi mai ales ce gafă va face poporul român dacă nu va sancţiona drastic atât asemenea indivizi, cât mai ales acest gen de comportamente. Sper că acest exemplu comportamental să trezească la realitate toată România.

Mircea Vintilescu

Marea mizerie… democratică

Din cele mai vechi timpuri, "judecătorul” sau “judecătorii” aveau întotdeauna dreptate. Fie că vorbim de Caligula, Nero, Cezar sau de Irod, de Inchiziţie, de Procesul de la Nurenberg, de tribunalele poporului din fostele ţări socialiste şi comuniste, dar şi de nenumăratele tribunale care condamnă terorismul (vezi cazurile de la Guantanamo)  “judecătorii” lor au avut întotdeauna dreptate şi “au aplicat litera legii” din acele timpuri.

Sistemul roman de drept, acela care promova census şi atâtea legi nedrepte, eludate de toţi cei sus puşi şi aplicabile întotdeauna numai şi numai asupra prostimii din întregul Imperiu Roman, s-a perpetuat de-a lungul secolelor la fel de nedrept şi de părtinitor, devenind aproape infect, poate mai mult ca niciodată în istoria omenirii, la acest început de secol XXI.

Toţi clamează democraţia dar numai în sensul bine stabilit: “dă-te tu la o parte de pe scaun, ca să mă aşez eu cu acoliţii mei şi cu legile mele”. Legea talionului, vendetta, omerta, toate sunt mai actuale ca niciodată în istoria “modernă” a omenirii. Iar România nu face nici o excepţie în acest sens. Diferă doar domeniul lor de aplicare.

André Maurois spunea:

• “We owe to the Middle Ages the two worst inventions of humanity - romantic love and gunpowder.” (Datorăm Evului Mediu cele două invenţii groaznice ale umanităţii: romantismul şi praful de puşcă).

• “There are certain persons for whom pure Truth is poison” (Sunt anumiţi oameni pentru care Adevărul reprezintă o otravă).

• “Above all things, never be afraid. The enemy who forces you to retreat is himself afraid of you at that very moment” (Nu vă temeţi, orice-ar fi. Duşmanul care vă forţează să vă retrageţi se teme el însuşi de voi în acel moment).

La finalul acestei luni de vară, iunie 2012, după numai trei zile de caniculă, asistăm la următoarele:

BUCHAREST, Romania (AP) — A Romanian ex-prime minister shot and wounded himself Wednesday, hours after the country’s highest court ruled that he must serve a two-year prison sentence on corruption charges, the country’s current premier said. Media reports said he had shot himself in the neck. (http://www.suntimes.com/news/world/13310798-418/ex-romania-pm-nastase-shoots-self-after-courts-sentence.html)

BUCHAREST, June 20 (Reuters) - Former Romanian prime minister Adrian Nastase tried to kill himself on Wednesday when police came to take him to start a two-year jail term for corruption, a case touted by Romania as proof that it is getting tough on graft. Nastase appeared to have attempted suicide when police arrived at his house in an upmarket part of the capital to take him to prison, the Bucharest Court of Cassation and Justice said in a statement. A Reuters witness saw the 61-year-old, who was prime minister from 2000 to 2004, being stretchered from the house and taken away in an ambulance. Local media reported he had shot himself with a pistol and was wounded in the neck. (http://www.chicagotribune.com/sns-rt-romania-corruption-update-1l5e8hknbk-20120620,0,5352151.story)

Aici, în dosarul Năstase, ceva pute groaznic. V-aţi gândit vreodată că fiecare din noi putem fi victime ale aceleiaşi mârşăvii??? Dar noi toţi nu cântărim cât Năstase. Noi suntem pulimea. Şi noi nu avem arme. Şi nici televiziuni ca să filmeze non-stop toate ilegalităţile.

În opinia mea, justiţia ar trebui aplicată corect. Dar ce te faci când judecătorii instrumentează dosare politice, judecă după cum li se dictează şi mai ales, condamnă la ordin? Să urmăreşti cu obstinaţie un om timp de nouă ani, cu audierea a o mie de martori, numai de o parte, seamănă mai mult a răzbunare şi a încrâncenare a unora împotriva cuiva care a făcut totuşi ceva pentru această ţară. Nimeni nu este perfect. Nici Adrian Năstase nu a fost. Dar cum poţi cere unei fiinţe umane să fie perfectă într-o societate totalmente imperfectă?!

Grele vremuri trebuie să parcurgem. Trăim însă şi vremuri istorice. Puşcăriile politice nu vor dispărea niciodată. Şi nici procesele politice. Indiferent sub ce formă se derulează ele. Se spune că justiţia este oarbă. Adică, explicaţia stupidă, perpetuată de-a lungul timpurilor, ar fi că ea judecă “drept”, indiferent de poziţie socială, rang, rasă, avere etc., etc. Greşit, total greşit. Justiţia este oarbă, pentru că într-o mână ţine sabia – cu care taie capetele politice nesupuse, sau capetele pulimii fără apărare, iar în cealaltă mână ţine balanţa – adică cele două talere care pot atârna întotdeauna într-o parte sau alta, depinde de cine se află pe unul dintre talere. Oare judecata umană poate fi pusă pe cântar? Chiar şi metaforic vorbind, cine judecă de fapt pe cine?! Un om judecă un alt om. Judecătorul, om şi el, supus tuturor sentimentelor, resentimentelor, presiunilor sau hachiţelor timpului, se aşează în scaunul său somptuos, ia ciocănelul în mână – simbolul suprem al ghilotinei de altă dată – şi dă verdictul “tăierii capului” sau al firului vieţii unui alt om, pentru că printr-o împrejurare sau alta a fost pus în acel scaun, precum Anna şi Caiafa, crezându-se în final Pilat din Pont.

"Nu sunt un fan al lui Adrian Nastase. Dar cred că pe un dosar fără probe, care e discutabil, despre lucruri din campania electorală - nu asta e corupţia din Romania. Corupţia e la băieţii deştepti care fură sute de milioane de euro din contractele din energie", a spus Vanghelie.

Cine plăteşte erorile judiciare?! Cine plăteşte cazurile dramatice fără motivaţie?! Cine pedepseşte comportamentele inumane ale unor semeni, la fel ca noi, îndreptate împotriva altor semeni, doar pentru că timpurile i-au ridicat la un moment dat pe un piedestal plămădit tot de unii semeni de-ai noştri?!

Mona Bernhardt-Lörinczi